Sunteți pe pagina 1din 22

Dosar nr.

11678/300/2014
ROMNIA
JUDECTORIA SECTORULUI 2 BUCURETI-SECIA CIVIL
SECIA CIVIL
Incheiere
edina public din data de 19.11.2014
Instana constituit din
PREEDINTE: PETRESCU VALENTINA LILIANA
GREFIER: BLAA FLORENTINA
Pe rol se afl pronunarea asupra cauzei civile, avnd ca obiect
constatare nulitate clauze abuzive contract de credit i pretenii, privind
pe reclamantii Nutu Emil-Marian si Nutu Carmen-Ionela i pe prta
S.C. Volksbank Romania S.A.
La apelul nominal fcut n edin public la prima si a doua
strigare au lipsit partile.
Procedura legal ndeplinit.
S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de edin, dup care:
Instanta constata ca s-a solicitat judecata in lipsa conform art. 411
alin. 1 punct 2 C.pr.civ. si, in baza art. 248 alin. 1 C.pr.civ., respinge
exceptia de necompetenta materiala invocata de parata prin intampinare
ca neantemeiata avand in vedere ca cererea, in asamblul sau, este o
cerere evaluabila in bani.
Astfel, instanta, in raport de prevederile art. 131 C.pr.civ. , constata
ca este competenta sa solutioneze cauza in baza art. 94 punct 1 lit. j
coroborat cu art. 107 alin. 1 C.pr.civ. si, in baza art. 238 alin. 1 C.pr.civ.,
estimeaza durata cercetarii procesului la 10 zile .
Instana,
apreciind c proba cu inscrisuri este pertinenta,
concludenta i utila soluionrii cauzei, n temeiul art. 258 C.pr.civ. , o
ncuviineaz ca fiind utila soluionrii cauzei si dispune administrarea
acesteia conform art. 260 alin. 2 C.pr.civ. la termenul de azi. Respinge
proba cu interogatoriul reclamantilor solicitata de parata prin
intampinare ca nefiind utila solutionarii cauzei avand in vedere pozitia
petentilor si inscrisurile dosarului.
Nemaifiind alte cererii de formulat, excepii de invocat, instana , in
baza art. 394 C.pr.civ., reine cauza spre soluionare.
INSTANA
Avand nevoie de timp pentru a delibera, urmeaz a amna
pronunarea, motiv pentru care:
DISPUNE
Amn pronunarea la data de 26.11.2014 conform art. 396 alin. 1
C.pr.civ.
Pronunat n edin public, astzi 19.11.2014.
PREEDINTE
GREFIER,
Petrescu Valentina Liliana
Blaa
Florentina

Dosar nr. 11678/300/2014


ROMNIA
JUDECTORIA SECTORULUI 2 BUCURETI-SECIA CIVIL
SECIA CIVIL
Sentina civil nr.
edina public din data de 26.11.2014
Instana constituit din
PREEDINTE: PETRESCU VALENTINA LILIANA
GREFIER: BLAA FLORENTINA
Pe rol se afl pronunarea asupra cauzei civile, avnd ca obiect
constatare nulitate clauze abuzive contract de credit i pretenii, privind
pe reclamantii Nutu Emil-Marian si Nutu Carmen-Ionela i pe prta
S.C. Volksbank Romania S.A.
Dezbaterile pe fondul cauzei au avut loc n edina public de la
termenul din data de 19.11.2014, care fac parte integrant din prezenta,
cnd instana a amnat pronunarea la data de 26.11.2014 conform art.
396 alin.1 C.pr.civ.
INSTANA
Asupra cauzei civile de fa:
Prin cererea nregistrat pe rolul Judectoriei sectorului 2
Bucureti n data de 30.05.2014, sub nr. 11678/300/2014 si precizata in
data de 24.06.2014 reclamantii Nutu Emil-Marian si Nutu Carmen-Ionela
au chemat n judecat pe prta S.C. Volksbank Romania S.A., solicitnd
instanei de judecat ca prin hotrrea ce va pronuna s constate
caracterul abuziv al clauzei referitoare la riscul valutar inserata in
contractul de credit ipotecar nr. HL 11968/08.06.2007 si eliminarea
acesteia, stabilizarea ( inghetarea ) cursului de schimb CHF - leu la
momentul
semnarii
contractului
de
credit
ipotecar
nr.
HL
11968/08.06.2007, curs care sa fie valabil pe toata perioada derularii
contractului, denominarea in moneda nationala a platilor in virtutea
principiului din Regulamentul Valutar conform caruia pretul marfurilor si
al serviciilor intre rezidenti se plateste in moneda nationala, s constate
caracterul abuziv al clauzelor inscrise in art. 3 lit. d si art. 4 lit. a din
conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0092497/20.04.2007 si in
art. 5 lit. a, art. 3.5, art. 8.1 lit. a- liniuta a doua si a treia, art. 8 lit. c si d,
art. 10.1 si art. 10.2 din conditiile generale ale conventiei de credit nr.
0092497/20.04.2007 , s constate nulitatea absoluta a acestor clauze,
obligarea paratei sa perceapa o dobanda fixa de 4,25% pe an si sa emita
noi grafice de rambursare a creditului cu respectarea dobanzii
contractuale prevazuta la art. 3 lit.a din conditiile speciale ale conventiei
de credit si sa dispuna restituirea sumelor platite nedatorat ca si
comision de risc/administrare in temeiul clauzei nule in perioada
21.05.2007 - 20.06.2014, respectiv suma de 5.201,91 CHF in lei la data
platii si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.
n motivarea cererii petentii au aratat ca au incheiat cu parata
contractul de credit nr. 0092497/20.04.2007 pentru suma de 66.247 CHF,
cu garantie ipotecara, in vederea dobandirii unui imobil in Bucuresti. Au
incheiat acest contract in considerarea faptului ca imprumutul in CHF era
2

cel mai avantajos intrucat cursul de schimb valutar era de 1,7 - 2,2. Pe
parcursul derularii contractului acest curs s-a dublat cu consecinte grave
asupra capacitatii lor de a-si putea indeplini obligatiile contractuale
asumate, determinand astfel o imposibilitate fortuita de executare.
Aceasta situatie a determinat o pozitie de inegalitate intre partile
contractante iar parata nu si-a respectat obligatia de informare in mod
complet, corect si precis cu privire la produsul achizitionat conform art.
18 din OG 21/1992 si implicit cu privire la implicatiile indatorarii si la
riscurile reprezentate de volabilitatea cursului valutar.
Solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei de risc valutar
intrucat raportat la momentul incheierii contractului si la circumstantele
acestuia precum si la caracterul sau prestabilit si impus consumatorului
fara a-i acorda posibilitatea influentarii naturii acesteia, determina un
dezechilibru major intre drepturile si obligatiile partilor, riscul valutar
fiind suportat exclusiv de catre consumator. Omisiunea bancii de a
informa consumatorul asupra riscului de hiper-valorizare a CHF, fenomen
previzibil pentru expertii financiari din cadrul bancii, constituie o
incalcare a obligatiei de consiliere sever sanctionata de dreptul european
si national . Aceasta clauza nu a fost negociata direct cu ei, fiind incidente
dispozitiile art. 4 alin. 1 din Legea nr. 193/2000.
Contractul incheiat de parti este un contract de adeziune ce contine
clauze prestabilite de banca, fara a putea fi negociate ce determina
inegalitatea pozitiilor juridice a partilor iar clauza de risc valutar
ingreuneaza excesiv situatia consumatorului si confera bancii un avantaj
economic vadit disproportionat.
Astfel, se impune restabilirea prestatiilor inerente contractului
asumat prin inghetarea cursului de schimb CHF-leu la momentul semnarii
contractului astfel incat sa se asigure o proportionalitate a prestatiilor
asumate cde parti care sa corespunda manifestarii de vointa . Contractul
de credit este un contract comutativ ce exclude expunerea uneia dintre
parti la riscul unei pierderi cauzate de un eveniment viitor si incert si
oferirea celeilalte parti a unei sanse de castig. Prin aceasta clauza
contractul devine aleatoriu fara ca partile sa fi convenit in mod expres in
acest sens.
Conform art. 75 coroborat cu art. 76 din Legea nr. 296/2004 privind
Codul Consumatorului, contractele de credit pentru consum trebuie sa
contina clauze clare, corecte, care sa nu determine interpretari echivoce
ale acestora si pentru intelegerea carora sa nu fie necesare cunostiinte de
specialitate iar norma BNR 17/2003 prevede obligatia bancii de a
administra riscul in sensul diminuarii lui prin organizarea adecvata a
activitatii de creditare. Avandu-se in vedere prevederie art. 969 Cod civil
de la 1864 se impune aplicarea principiului bunei-credinte si , in temeiul
teoriei impreviziunii reglementata de Noul Cod civil care a preluat
solutiile din practica judiciara, se impune revizuirea efectului
contractului. In aceste conditii, nu s-ar putea retine ca s-ar da efect
retroactiv legii civile intrucat noua reglementare consacra doar una
dintre solutiile date de jurisprudenta. In sensul admiterii teoriei
impreviziunii a statuat Curtea Suprema de Justitie in decizia nr. 21/1994
privind revizuirea clauzei referitoare la pret intr-un contract cu executare
succesiva.
Se impune si denominarea in moneda nationala a platilor conform
art. 3 alin. 1 din Regulamentul nr. 4/2005 privind regimul valutar.
3

Autoritatile si instantele din Franta au calificat , inca din anul 2011,


ca toate creditele in franci elvetieni sunt produse financiare toxice iar
instantele din Ungaria, Bulgaria si Croatia au dispus inghetarea cursului
de schimb CHF si denominarea in moneda nationala a creditelor. Mai
mult CJUE, in cauza C-26/13 ( Arpad Kasler contra OTP) a statuat ca
denominarea platilor in moneda straina dupa un curs majorat fata de cel
de la data acordarii creditului nu face parte din pret si, deci, poate fi
analizata sub raportul caracterului abuziv.
Desi prin art. 3 lit. a din contract partile au stabilit o dobanda
curenta de 4,25%, prin art. 3 lit. d, banca a inserat dreptul sau de revizui
dobanda in cazul aparitiei unor schimbari semnificative pe piata
monetara, fara insa a prezenta elemente de identificare a acestor
schimbari.
Prin art. 4 lit. a din contract s-a stabilit plata unui comision de
penalizare de 2% calculat la valoarea sumelor datorate si neplatite dar de
cel putin 25 CHF, platibil in 5 zile de la data scadentei desi prin art. 4 lit.
b din conditiile speciale partile au stabilit o dobanda penalizatoare in
cazul intarzierii la plata ratelor. Prin aplicarea ambelor clauze, banca s-ar
imbogati fara just temei, fiind contrar art. 1 lit I din Legea nr. 193/2000.
Solicita constatarea caracterului abuziv al clauzei referitoare la
comisionul de risc din conventia de credit inclusiv dupa redenumirea
acestuia in comision de administrare intrucat aceasta clauza nu a fost
negociata direct cu reclamantii in calitate de consumatori, acestia fiind
obligati sa semneze un contract preformulat, un contract de adeziune.
Nu exista echilibru contractual, reclamantii avand doar obligatii iar banca
doar drepturi. Comisionul de risc este perceput fara ca imprumutatul sa
beneficieze de vreo contraprestatie, fiind in fapt o dobanda mascata.
Ulterior, parata a inlocuit fara drept comisionul de risc cu cel de
administrare .
Art. 8.1 lit. a liniuta a doua si a treia prevede o clauza abuziva
intrucat nu vizeaza exclusiv raporturile contractuale dintre parti ci pe
cele incheiate de client cu alte unitati de creditare sau chiar cu aceeasi
banca, punand consumatorul intr-o pozitie defavorabila iar banca putand
stabili momentul scadentei anticipate discretionar.
Art. 10. 1 si 10.2 se refera la costuri suplimentare care nu sunt
definite iar aceasta clauza creeaza un dezechilbru semnificativ intre
drepturile si obligatiile partilor.
n drept au fost invocate dispozitiile art. 1 alin. 3, art. 4 alin. 1, art.
4 alin. 2 din Legea nr. 193/2000 si art. 1 lit.a din Anexa la lege, Cauza CEJ
C 76/10 - Pohotovost s.r.o Vs Iveta Corckovska si Cauza CEJ C 241/98
Salvat Editores SA v Jose M. Sanchez Alcon Prades.
n probaiune s-a solicitat administrarea dovezii cu nscrisuri, la
dosar fiind depuse, n copie certificat pentru conformitate cu originalul,
invitatie mediere din 27.02.2014, raspuns parata, certificat informare
avantaje mediere nr. 05/14.03.2014 emis de BM Chita Elena, conventia
de credit nr. 0092497/20.04.2007, extras cont nr. 1/20.01.2014, plan
ramburasare credit, dovada plati comision risc/administrare in perioada
21.05.2007-20.06.2014 ( filele 46-94)
Prta, la data de 09.08.2014, a formulat ntmpinare prin care a
invocat exceptia necompetentei materiale in raport de prevederile art. 94
si 95 C.pr.civ. , exceptie respinsa ca neantemeiata la termenul de judecata
4

din 19.11.2014 iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea actiunii ca


neantemeiata.
A aratat ca in contractul de credit nu este prevazuta clauza de risc
valutar intrucat creditul a fost acordat in CHF iar partile au stabilit
restituirea acestuia tot in CHF , definitia riscului valutar neputand avea
caracter abuziv. Petentii nu precizeaza temeiul de drept care obliga banca
sa-i consilieze cu privire la riscul de hiper-valorizare a CHF iar in
perioada 2005-2008 cursul de schimb CHF nu a variat foarte mult. Nu se
poate pretinde bancii ca aceasta ar fi trebuit sa prevada in anul 2007 ce
se va intampla in anul 2010.
Nu se poate stabiliza /ingheta cursul de schimb CHF-leu la
momentul contractarii creditului intrucat in art. 4.1 partile au stabilit ca
orice plata se face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate
expres in conditiile speciale. Nu se poate retine caracterul abuziv cu
privire la restituirea creditului in moneda acordata intrucat aceasta se
raporteaza la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la Codul civil
vechi aplicabil contractului - art. 1584 si 1578 -. Banca nu impune
realizarea schimbului valutar la unitatile sale lasand petentilor
posibilitatea sa gaseasca cel mai bun schimb. Caracterul comutativ al
prestatiilor nu este unul valabil
intrucat intinderea prestatiilor se
apreciaza in moneda creditului la momentul rambursarii efective conform
art. 1578 alin. 2 Cod civil vechi iar caracterul imprevizibil al cursului de
schimb la data platii nu determina modificarea intinderilor prestatiilor cu
atat mai mult cu cat rata de schimb nu este sub controlul bancii
creditoare. Deasemenea referirea la principiul bunei-credinte prevazut de
art. 970 Cod civil vechi se face fortand limitele textului legal. In contract
nu s-a prevazut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca ca s-au
schimbat imprejurarile din momentul semnarii contractului iar art. 970
alin. 2 Cod civil prevede ca ele ( conventiile) obliga nu numai la ceea ce
este expres intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau
legea da obligatiei, dupa natura sa. In acest sens legea consacra
principiul nominalismului monetar si restituirea unui imprumut in aceeasi
moneda in care a fost acordat iar echitatea trebuie sa vizeze analiza
obligatiei de restituire prin prisma efectelor fata de ambele parti. Chiar
daca restituirea imprumutului in CHF este impovoratore pentru
reclamanti ea nu reprezinta un castig pentru banca. In schimb inghetarea
cursului de schimb la data incheierii contractului ar reprezenta o
pierdere pentru banca care ar infrange principiul nominalismului
monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod Civil.
Instanta nu poate aplica teoria previziunii prevazuta de art. 1271
Cod civil nou intrucat art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in
aplicare a Codului Civil prevede ca acest text legal se aplica doar
contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil.
Denominarea platilor in moneda nationala nu-si gaseste temei in
Legea nr. 193/2000 iar aceasta ar insemna introducerea unei noi clauze
in contract, ceea ce nu este permis judecatorului, acesta neputand
reforma contractul ci doar inlatura eventualele clauze abuzive.
Art. 4.2 si 4.3 din conditiile generale se refera la posibilitatea
modificarii monedei creditului dar aceasta poate imbraca doar forma unei
novatii prin schimbare de obiect.
Regulamentul BNR nr. 4/2005 invocat de petenti se refera la doua
tipuri de operatiuni valutare- cele de capital si cele curente iar
5

rambursarea creditelor intra in categoria operatiunilor de capital. Art. 3


alin. 1 despre care se face vorbire se refera la la operatiuni curente astfel
incat nu poate fi retinut in cauza.
S-a aratat ca pornind de la interpretarea dreptului intern prin
prisma celui comunitar ( cauza C-106/89) si avand chiar considerentele
Directivei nr. 93/13, se constata ca dreptul national cu referire la
contracte nu contine conditii inechitabile. Dreptul national aplicabil
consta in Legea nr. 289/2004, Codul Civil , OUG 99/2006 , reglementarile
bancare subsecvente si toate reglementarile din materia protectiei
consumatorului. Astfel, clauza privind comisionul de risc este conforma
cu dreptul national, neputand fi asimiliat dobanzii chiar daca se
raporteaza doar la dispozitiile art. 6 din OG 9/2000.
Interpretarea caracterului abuziv al clauzelor contractuale trebuie
realizata in conformitate cu art. 4 alin. 6 din Legea nr. 193/2000, text de
lege care excepteaza de la analiza caracterului eventual abuziv al
clauzelor pe cele ce definesc obiectul principal al contractului si pe cele
ce satisfac cerintele de pret si piata. In contract se prevede costul total al
contractului, respectiv dobanda anuala efectiva -DAE - iar comisionul de
risc intra in categoria clauzelor care au calitatea de a satisface cerintele
de pret si piata, el facand parte din costul total al creditului. Cum petentii
au acceptat DAE iar comisioanele au fost clar exprimate pentru un
consumator mediu, rezulta ca petentii puteau contesta comisionul de risc
dar nu a facut acest lucru. Reclamantii au ales conditiile de creditare
oferite de banca parata in cunostiinta de cauza, astfel incat rezulta
existenta negocierii contractului. Comisionul de risc nu era interzis iar in
dreptul privat ceea ce nu este interzis este permis. Arata ca banca avea
doar obligatia de informare nu si pe cea de sfatuire/consiliere a clientului.
Instanta trebuie sa aiba in vedere ca in cauza nu exista dezechilibru
semnificativ intre obligatiile partilor astfel cum aceasta notiune se
regaseste in normele comunitare, comisionul de risc fiind o componenta a
DAE.
Instanta trebuie sa aiba in vedere concluziile CJUE din cauza C484/08, din cauza C-226/12 si din cauza 415/11 si sa constate ca legea
romana a ales sa acorde consumatorilor numai acel minim de protectie
prevazut de Directiva, excluzand un control judiciar al clauzelor relative
la obiectul si pretul contractului din perspectiva caracterului abuziv.
Practica a retinut ca un consumator nu poate profita de calitatea sa
pentru a obtine beneficii cu privire la pretul contractului.
Banca a actionat cu buna-credinta, cu respectarea cadrului legal
existent la momentul incheierii contractului si conform cerintei unei
practici bancare prudente si sanatoase.
Dobanda a fost stabilita la 4,25 % pe an, fiind fixa iar clauza
prevazuta de art. 4 lit.a privind comisionul de penalizare se coroboreaza
cu cea prevazuta de art. 4 lit. b intrucat prima vizeaza intarzierile la plata
de pana la 5 zile iar cea de-a doua intarzierile incepand cu cea de-a 6 zi.
In aceste conditii nu se poate retine ca exista vreun dezechilibru
contractual.
Clauzele inscrise in art. 8.1 fac aplicarea art. 1020-1021 din Codul
Civil, conditia rezolutorie fiind subinteleasa in contractele sinalagmatice
iar art. 10 se refera la posibile majorari de costuri ca urmare a unor
modificari de interpretare ale oricarei legi, prevederi sau reglementari,
neputandu-se retine ca sunt abuzive.
6

S-a solicitat proba cu inscrisuri, interogatoriul reclamantilor si orice


probe utile solutionarii cauzei.
In drept au fost invocate toate dispozitiile legale aplicabile in cauza
si jurisprudenta CJUE .
Parata nu a anexat inscrisuri.
Reclamantii au depus raspuns la intampinare prin care a solicitat
respingerea apararilor paratei ca nefondate.
Partile au depus note scrise.
S-a administrat proba cu inscrisuri.
Analizand actele dosarului, instanta retine ca avandu-se in vedere
principiul autonomiei (libertatii) de vointa si limitele sale, contractul nu
este doar un acord de vointa, ci vointele si interesele reunite ale partilor ,
ca acestea se fac pentru utilitatea lor, adica vointa este orientata catre
ceva, pentru a satisface un interes, ca in contractele ne-voite nu exista
vointa sau aceasta este limitata (contracte fortate sau reglementate,
contracte de adeziune, contractele societatilor din grup, intre ele sau cu
tertii).
In
mod
traditional, contractele clasice (negociate) inseamna acordul de vointa al
partilor. In realitate, contractul este un summum al vointelor si
intereselor partilor. Acordul vointelor inseamna consimtamantul, adica
vointa exprimata a partilor care au capacitatea juridica de a contracta.
Continutul contractului inseamna obiectul acestuia (ce vor partile) si
cauza incheierii lui (de ce vor partile), adica interesele partilor
contractului. Definitia contractului ca acord de vointe si reunire de
interese se potriveste doar contractelor negociate. Contractele in care
sunt parte profesionistii foarte rar sunt contracte negociate. Unele
contracte sunt ne-voite (contracte fortate, contracte de adeziune), vointa
uneia dintre parti sau a ambelor lipsind in totalitate, fiind limitata sau
fiind alterata de imperativul economic sau psihologic al semnarii
contractului. Intr-adevar, cele mai multe contracte ale profesionistilor se
incheie nu de voie, ci de nevoie. Cand vointa lipseste sau cand vointa este
limitata ori este alterata, ceea ce ramane ca element contractual
subiectiv si ceea ce da contractului utilitate este interesul partilor. Ca sa
supravietuiasca in lumea globalizata in care traim si ca sa isi mentina
calitatea de instrument al optiunii umane, prin care omul isi modifica
permanent realitatea si viitorul, contractul trebuie vazut si tratat in
utilitatea sa, care inseamna realizarea intereselor partilor.
Interesele partilor trebuie conciliate,
prestatiile partilor trebuie sa fie proportionale si coerente iar echilibrul
contractual este o cerinta a obligatiilor contractuale implicite de buna
credinta si echitate (art. 970 alin.1 si alin.2 din Codul Civil vechi) si al
exercitiului util si rezonabil al dreptului (care isi gaseste contrariul in
abuzul de drept sau, mai larg, in abuzul de putere economica) . Prin
leziune plus clauze interzise/abuzive se intelege dezechibru contractual
originar iar prin impreviziune se intelege dezechilibru contractual
survenit incheierii contractului.
Solidarismul contractual contractul
pe termen lung sau contractul cu prestatii succesive este un parteneriat
intre parti in care acestea sunt solidar obligate sa asigure utilitatea
contractului, fiecare parte fiind obligata sa puna co-contractantul in
postura de a-si realiza interesele (emolumentul contractului) si, in acest
fel, se asigura perenitatea contractului. Solidarismul contractual
inseamna legatura contractuala intrinseca si profunda pe care contractul
7

o creeaza intre partile contractului, care sunt in solidar obligate sa


realizeze continutul contractului, adica interesele fiecareia dintre ele. In
contractele pe termen lung sau cu executie succesiva, partile sunt
adevarati parteneri la castig, fiecare dintre parti urmarind un emolument
din incheierea si executarea contractului, dar si parteneri la riscurile
presupuse de executarea contractului, inclusiv la pierderile generate de
existenta sau executarea contractului. Fiecare dintre parti are obligatia
de a-l pune pe celalalt in postura de a-si realiza interesul urmarit prin
incheierea contractului. De aceea, fiecare parte a contractului are
dreptul, in contraprestatie, la aceeasi atitudine din partea celuilalt.
Solidarismul contractual pretinde concilierea intereselor partilor, care
presupune o justa repartitie intre parti a sarcinilor, riscurilor si
profiturilor generate de contract, adica echilibrul contractual. Pentru a
concilia interesele partilor, continutul contractului trebuie sa raspunda
efectiv exigentelor principiului proportionalitatii si principiului coerentei,
iar partile sunt datoare la un comportament de natura a permite celuilalt
sa isi atinga scopurile pentru care a incheiat contractul.
Partile
au
in
solidar
obligatia de a prezerva utilitatea contractului pentru fiecare dintre ele,
iar in acest scop ele sunt datoare sa asigure realizarea continutului
contractului si, la nevoie, supravietuirea acestuia. Solidarismul
contractual, astfel vazut, nu se confunda cu domeniul bunei-credinte, desi
buna-credinta este, in dreptul nostru, un principiu cu consacrare
normativa care poate fi un mijloc alternativ, dar eficient de aplicare a
acestuia. De altfel, solidarismul contractual nu se confunda nici cu
echitatea, cum nu se confunda nici cu abuzul de putere, care sunt fatete
ale solidarismului contractual sau mijoace alternative legale si judiciare
de aplicare a acestuia in dreptul nostru.La momentul incheierii
contractului, solidarismul contractual legitimeaza cerinta construirii
raporturilor contractuale pe fundamentul echilibrului prestatiilor
reciproce, corectand dezechilibrul contractual originar (leziunea sau
clauzele abuzive in contractele cu consumatorii). In perioada executarii
contractului, solidarismul contractual fundamenteaza datoriile de
cooperare si de coerenta ale partilor, vizand fie executarea contractului,
fie terminarea sa. Solidarismul contractul este menit a prezerva si salva
contractul, oferind solutii in acest scop atat in cazul dificultatilor in
executarea contractului, cat si in cazul ne-executarii contractului
(impreviziune, eroare, abuz de putere).Solidarismul contractual se opune
doar aparent individualismului. De fapt, s-ar putea spune ca solidarismul
contractual este un alt fel de individualism, ridicat de la nivelul partii, la
nivelul parteneriatului pe care il creeaza contractul intre parti, adica un
individualism bazat nu pe vointa individuala a partilor, ci pe interesele
partilor contractuale, pentru realizarea caruia partile sunt solidar
obligate. Asadar, nu este vorba de un individualism bazat pe libertatea
absoluta de a contracta, pe interesul uneia dintre parti sau pe arbitrariul
acesteia, ci de un individualism bazat pe utilitatea contractului pentru
parti. In orice caz, solidarismul contractual nu se confunda cu
solidarismul social, care tine de alt domeniu alt dreptului si care are, in
multe privinte, un pronuntat caracter populist sau de fatada.
Legislatia referitoare la clauzele abuzive este o
aplicatie a solidarismului contractual, clauzele abuzive fiind o fateta
specifica legislatiei protectiei consumatorului a leziunii, care este un
8

dezechilibru contractual orginar si care potrivit art. 6 din Legea


193/2000, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator ( legea
avand efect de levier pentru consumator). Mai mult, potrivit art. 4 si art.
14 din Legea 193/2000 , clauzele abuzive sunt nule, administratia sau
sistemul judiciar avand atributia de a constata, chiar si din oficiu, aceasta
nulitate (interventia judecatorului in contracte : judecatorul este
competent nu numai sa constatate nulitatea clauzelor, ci si sa le
inlocuiasca cu alte clauze contractuale, care sa corespunda cerintei
echilibrului contractual si utilitatii pentru parti a contractului).
Intreaga legislatie a protectiei
consumatorului este de tip levier (leverage)iar efectele nefaste pentru
partea slaba in contract ale principiului libertatii de vointa sunt
corectate/atenuate de dispozitii legale de ordine publica menite a sprijini
consumatorul intr-o relatie juridica inegalitara, construita pe temeiul unei
forte economice a comerciantului disproportionat de mare in raport cu
consumatorul care, la data incheierii contractului are o libertate redusa
de a contracta sau, in orice caz, o vointa alterata de imperativul
psihologic sau economic al incheierii contractului. Cum comerciantul isi
impune vointa printr-un contract de adeziune, ne-negociabil, art. 969
C.civ. vechi nu isi gaseste aplicarea in toate consecintele sale, mai ales ca
el trebuie corectat prin raportare la art. 5 C.civ (prin conventiile
particularilor nu se poate deroga de la ordinea publica si bunele
moravuri, fiind evident ca aceste doua elemente limiteaza libertatea de a
contracta si circumscriu efectele contractului in spatiu si timp, in functie
de ceea ce este sau nu permis particularilor, la epoca semnarii
contractului sau ulterior, in cursul executarii lor).
Inegalitatea
economica, tehnica si juridica intre cei doi contractanti este situatia
premis care explic spiritul ntregii legislatii privind protectia
consumatorilor, care nu poate fi altul dect acela de a remedia
dezechilibrul existent la momentul incheierii contractului sau survenit
incheierii
contractului,
prin
reglementarea
unor
norme
care
contrabalanseaz raportul de putere, actionind ca un levier (leverage)
in favoarea consumatorului si, in acest fel, determinind un dezechilibru
juridic n sens contrar. Tocmai de aceea, dreptul consumatorilor este n
esena sa inegalitar, el aducnd importante limite libertii comerului
profesionistului care este inut s se supun unor serii de constrngeri.
Prin efectul de levier,
legea restabileste echilibrul in contract, suprimand sau atenuand vointa
contractuala a profesionistului. Aceeasi competenta de re-echilibrare a
prestatiilor partilor o au si instantele, adaptand contractele sau suplinind
n contract clauze care n-ar fi putut fi acceptate de profesionist (partea
puternica in contract), dar care l protejeaz pe consumator sau clientul
insignifiant (partea slaba in contract).
Prin Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive in
contractele comerciantilor cu consumatorii, lege care a transpus
coninutul Directivei Consiliului 93/13/CE din 5 aprilie 1993, s-a stabilit n
mod expres competena instanei de judecat de a constata caracterul
abuziv al clauzelor din aceste contracte. Interpretnd aceast directiv,
Curtea de Justiie a Uniunii Europene a stabilit n cauza Oceano Grupo
Editorial S.A. versus Rocio Murciano Quintero (C 240/98) c protecia
conferita consumatorului de acest act normativ permite judectorului
naional sa aprecieze din oficiu caracterul abuziv al unei clauze
9

contractuale, n msura n care este nvestit cu formularea unei cereri


ntemeiate pe ea. ntruct un asemenea examen presupune existena n
prealabil a unui contract semnat de ctre cele dou pri care i-a produs
integral sau parial efectele, este nendoielnic c executarea pentru un
anumit interval de timp a obligaiilor asumate de ctre consumator nu
poate mpiedica verificarea coninutului su de ctre instana de
judecat. Ca atare, faptul c aceste contract a fost executat ca atare sau
partial de consumatori nu echivaleaza cu acceptarea n integralitate a
coninutului acestuia, din moment ce el contine clauze abuzive . Raiunea
acestui act normativ consta in poziia de inferioritate economica, juridic
si tehnica a consumatorului n raport cu comerciantul, inferioritate care
se manifesta att n ceea ce privete puterea de negociere, ct i n ceea
ce privete nivelul de informare. Aceast situaie l pune pe consumator
n postura de a adera la condiiile redactate n prealabil de ctre
comerciant fr a avea puterea de a influena coninutul lor.
Legea interzice profesionistilor sa includa in contractele lor
profesionale clauze abuzive. Legislatia chiar stabileste o lista de clauze
considerate ab initio abuzive. In cazul in care, totusi, astfel de clauze sunt
inscrise in contract, mai ales daca acesta este un contract pre-formulat,
clauzele respective sunt considerate fara efect fata de consumator, pe
langa faptul ca ele pot fi declarate nule de instanta, la sesizarea
autoritatilor in domeniul protectiei consumatorului sau chiar a
consumatorilor, actionand individual sau in asociatii. Conform art. 6 din
Legea 193/2000 privind clauzele abuzive in contractele comerciantilor cu
consumatorii, clauzele abuzive sunt fara efect pentru consumator, iar
contractul va continua sa fie executat de parti doar daca, prin eliminarea
acestor clauze abuzive, contractul nu se impune a fi anulat sau reziliat.
Art. 4 si art. 13-14 din aceeasi Lege 193/2000 permit judecatorului sa
intervina in contract, pentru a-l revizui sau reconstrui, dupa ce, in
prealabil, a constatat caracterul abuziv al unora dintre clauzele
contractului, aplicand sanctiunea nulitatii absolute a acestor clauze. Daca
rezilierea contractului pentru eliminarea clauzelor abuzive nu se impune,
contractul putand fi executat in continuare, judecatorul dispune
continuarea sa, de data aceasta de pe pozitii echilibrate ale partilor.
Contractele de credit de reatail sunt contracte pre-formulate, in
baza unui model care se impune bancii romanesti subsidiara a unei
banci straine care, in calitate de societate dominanta, isi impune vointa,
intersul si strategia, transportandu-le in contractele bancii cu tertii prin
instrumentalizarea acesteia in vederea atingerii propriilor scopuri; vointa
bancii romanesti subsidiara a bancii straine nu este decat aparent
vointa sa, iar interesul sau in contract este subsumat interesului general
al grupului de societati din care face parte banca romaneasca.
Regulamentul BNR nr.3/2007 prevede ca orice produs bancar nou
este supus BNR, in vederea validarii, ca normele interne ale bancilor,
inclusiv cele relative la circuitul contractului de credit de retail in
interiorul bancii, in vederea tratarii lui din perspectiva riscului sunt,
conform regulilor Basel II (implementate in dreptul bancar roman
incepind cu decembrie 2006), supuse aprobarii prealabile a BNR, avand,
asadar, de-a face cu un contract tip, un standard pe care il valideaza
BNR inainte de a fi pus in vinzare iar conditiile generale de afaceri, care
sunt integrate oricarui contract luat in mod individual, sunt indubitabil
contracte de adeziune, intrucit ele nu se negociaza, acceptarea lor fiind o
10

conditie pentru a inchieia orice contracte cu banca.


Contractul
in
sine este importat din sistemul informatic al bancii, unde este integrat un
model de contract pe baza caruia se completeaza orice contract, sistemul
informatic al bancii lasa in mod voit spatii goale in zona numelui si a altor
date de identificare ale clientului, in zona dobanzii si in zona garantiilor
suplimentare iar toate celelalte clauze sunt importate din contractul tip,
fixat in sistemul informatic al bancii, cel care vinde creditul neputand
modifica acest contract-tip si, in consecinta, neputand negocia contractul
cu clientul.
Vointa clientului se rezuma la a semna sau nu contractul, singura
sa optiune fiind aceea de a alege intre diferite tipuri standard de
contracte , optiune care este si ea controlata de banca, intrucit banca
este cea care stabileste scoringul/ratingul clientului, elemente in functie
de care, dupa analiza dosarului (pentru care banca incaseaza un comision
consistent), banca indica clientului tipul de credit in care se incadreaza
conform ratingului.
Vointa
consumatorului,
chiar atat de redusa ca optiuni, este in plus alterata de timpul scurt in
care trebuie sa semneze contractul intrucat dupa aprobarea creditului de
catre banca, aprobare care se da dupa analiza dosarului (ceea ce
dureaza uneori 2-3 saptamani) mai raman clientului cateva zile sau ore
pentru a analiza si eventual negocia, intrucat semnarea contractului de
achizitie sau achizitia in sine este iminenta. Astfel, vointa clientului este
alterata mai ales la creditele ipotecare, unde refuzul de a semna ar putea
duce la pierderea avansului platit de client in ante-contractul de vanzarecumparare incheiat pentru imobilul ce ar urma sa fie finantat cu acel
credit.
Procesul de fata nu se refera la procente (in primul rand
pentru ca nu se intemeiaza pe contract, ci pe lege), prin cerere ceranduse constatarea clauzelor abuzive care permit bancii sa modifice aceste
procente, astfel incat chiar daca s-ar sustine ca a existat totusi o
negociere a procentelor de dobinda/comision de risc, caracterul nenegociat al contractului subzista, intrucat clauzele care sunt negociabile
sunt cele care permit bancii controlul total al executarii contractului si
transferul tuturor riscurilor pe seama clientului.
Banca insasi recunoaste ca acest contract este unul de
adeziune, din documentele depuse la dosar rezultand ca toate riscurile
contractului sunt in sarcina consumatorului. Toate pierderile, inclusiv
cele care nu sunt din vina clientilor sunt suportate de client. Situatia
initiala si-asa afectata masiv de clauzele abuzive se agraveaza dat fiind
ca intre timp s-a ivit criza economica, pentru care numai clientul a
raspuns, nu si banca.
Banca percepe
un comision de administrare, de risc, de monitorizare a riscului sau de
rezerva minima obligatorie, platibil lunar si aplicat la soldul creditului,
percepe o taxa pentru o polita de asigurare emisa de o societate aleasa de
banca, sunt constituite garantii, atat materiale, cat si personale sau
constituite de terti, se cer garantii suplimentare in caz de devalorizare a
celor initiale, se percep penalitati de intarziere, contractul de credit este
titlu executoriu, ceea ce absolva banca de stresul unui proces de drept
comun in care sa se obtina un titlu executoriu contra consumatorului,
creditul este cesionabil catre recuperatorii de creanta, fara acordul
clientului iar in cazul in care cesionarul este o subsidiara sau o afiliata a
bancii, nici macar nu mai este necesara notificarea clientului, pentru
orice incident de plata, consumatorul este trimis pe lista neagra a
11

debitorilor rau platnici, atat la Biroul de credit, cat si la Centrala


Riscurilor Bancare de la BNR, cu consecinta excluderii clientului
respectiv de la orice forma de creditare pe urmatorii 4-7 ani.
Comisionul este o dobanda ascunsa, dovada fiind declaratia financiara a
VBR pe anul 2009, unde comisionul este inregistrat la venituri din
dobanzi iar comisionul nu poate fi considerat un pret al banilor, caci
pretul banilor este dobanda. Iar daca acest comision ar fi considerat un
pret al banilor, prezumtia de caracter abuziv ar fi si mai puternica,
intrucat pentru aceeasi prestatie/serviciu, banca incaseaza doua preturi.
Comisionul este platibil lunar (dar nu se stie daca este pe an sau pe luna
ori pe zi; cu toata aceasta neclaritate, banca il incaseaza luna de luna, de
la inceputul contractului) si aplicat la valoarea la soldul creditului.
Prezumtia de clauza abuziva poate fi ridicata doar prin
dovada scrisa, facuta de banca, a caracterului negociat al contractului, si
nu doar a unuia sau altuia dintre detaliile contractului (art. 4 alin.3, teza
a doua : daca un comerciant pretinde ca o clauza standard preformulata a
fost negociata direct cu consumatorul, este de datoria lui sa prezinte
probe in acest sens; asadar, proba nu se poate face nici cu martori, nici
cu interogatoriul si, cu atit mai putin, cu expertiza, caci acestea nu sunt
probe prezentate de banca, ci provocate de banca; o proba nu poate fi
prezentata daca nu pre-exista prezentarii).
Nu intra sub incidenta prezumtiei de caracter
abuziv clauzele referitoare la pretul marfii sau la tariful serviciului, cu
conditia ca pretul sa fie clar si usor inteligibil pentru un om cu un nivel de
cunostinte mediu art. 4 alin.6; daca pretul nu e clar exprimat, atunci
prezumtia redevine aplicabila; in orice caz, contractul de credit bancar
este o varianta de imprumut; el nu are pret (pentru ca banii nu sunt
marfa) si nici tarif (pentru ca imprumutul nu este un seriviciu prestat
clientului) si, in consecinta, nu se poate sustine excluderea acestuia de la
aplicabilitatea art. 4.
Dobanda ar trebui sa fie fixa intrucat asa trebuie sa fie interpretat
contractul (dobinda este fixa, pe toata perioada contractului). Cand
tipul de dobanda nu este clar specificat in contract, se prezuma ca
dobanda este fixa, intrucat o astfel de interpretare este in favoarea celui
care se obliga iar comisionul de risc este abuziv intrucat este, de fapt, o
dobanda mascata, este platit pentru aceeasi prestatie pentru care se
plateste deja dobanda, este inregistrat ca atare in contabilitatea bancii,
ca venituri din dobanzi, este menit sa asigure banca in contra riscului
dat de portofoliul sau de credite neperformante, ceea ce inseamna ca
riscul bancii din aceste credite neperformante nu este suportat nici de
banca, nici de debitorii neperformanti, ci de debitorii bun-platnici, asa
cum sunt si reclamantii.
In cauza dedusa judecatii, procednd la analizarea clauzelor
invocate de reclamanti ca fiind abuzive, instana constat c acestea se
nscriu n definiia legal stabilit de art. 4 alin. 1 din actul Legea
nr.193/2000 doar clauzele inscrise in art. 3 lit. d si art. 5 lit. a din
conditiile speciale ale conventiei de credit nr. 0092497/20.04.2007
si in art. 3.5, art. 8.1 lit. a- liniuta a doua si a treia, art. 8 lit. c si d,
art. 10.1 si art. 10.2 din conditiile generale ale conventiei de credit
nr. 0092497/20.04.2007 , pentru argumentele ce vor fi expuse n
continuare.
12

Prima clauz contractual criticat ca fiind abuziv este cuprins n


art. 3 lit. d din Condiiile Speciale ale conveniei de credit nr.
0092497/20.04.2007 i vizeaz data ajustrii dobnzii, n coninutul su
fiind prevzut c Banca i rezerv dreptul de a revizui structura ratei
dobnzii curente n cazul apariiei unor schimbri semnificative pe piaa
monetar, comunicnd mprumutatului noua structur a ratei dobnzii;
Rata dobnzii astfel modificat se va aplica de la data comunicrii.
n primul rnd, instana constat c prile au stipulat n art. 3 lit. a
din aceleai condiii speciale ale conveniei de credit , clauza potrivit
creia rata dobnzii curente este de 4,25 % pe an - dobnda fix. Ca
atare, dei prin acordul lor concordant prile au stabilit perceperea unei
dobnzi procentuale fixe, banca a stipulat ntr-un paragraf ulterior
dreptul su de a modifica rata dobnzii curente n ipoteza apariiei unor
schimbri semnificative pe piaa monetar. Aceast clauz de
impreviziune a efectelor contractului n cazul schimbrii mprejurrilor
avute n vedere la momentul ncheierii sale, precum i urmtoarele clauze
ce vor face obiectul analizei instanei, neprobate de prta ca fiind
negociate direct cu reclamantii, instana le va aprecia ca fiind clauze
standard preformulate, prin raportare la dispoziiile art. 4 alin. 3 teza
final din Legea nr. 193/2000.
n al doilea rnd, aceast clauz a creat un dezechilibru
semnificativ ntre drepturile i obligaiile prilor, oferind prtei dreptul
discreionar de a revizui rata dobnzii curente i, implicit dreptul de a o
ncasa n detrimentul reclamantilor, fr ca noua rat s fie negociat cu
acestia, dei efectele manifestrii unilaterale de voin a prtei se
repercuteaz n mod esenial asupra patrimoniului reclamantilor. Astfel,
n timp ce banca avea dreptul de a stabili n mod unilateral o dobnd
majorat i de a solicita plata acesteia, singurul drept al reclamantilor era
acela de a fi informati asupra acestui fapt, urmnd a se conforma, pe cale
de consecin, prescripiilor clauzei, fr a avea posibilitatea de a se
opune sau de a modifica cuprinsul acesteia.
Potrivit prevederilor inserate la lit. a din anexa legii speciale, clauza
care d dreptul comerciantului de a modifica, n mod unilateral, clauzele
contractuale, fr a avea un motiv, specificat n contract i acceptat de
consumator prin semnarea acestuia, este considerat abuziv ex lege.
Instana apreciaz c motivul apariiei unor schimbri semnificative
pe piaa monetar, ce confer dreptul bncii de a revizui unilateral
structura ratei dobnzii, fr prezentarea altor elemente de identificare,
nu este redactat n termeni clari i neechivoci, astfel nct se poate
considera c acesta nu reprezint un motiv n nelesul Legii nr.
193/2000.
Pentru a reine stipularea n contract a unui motiv de natur a
conduce la revizuirea ratei dobnzii este necesar prezentarea unei
situaii clare, corespunztor descris, care s ofere clientului posibilitatea
de a cunoate, din momentul ncheierii contractului, aspectul majorrii
ratei dobnzii, n ipoteza producerii situaiei vizate.
Caracterul contient al actului juridic impune ca subiectul de drept
civil s aib puterea de a aprecia efectele juridice pe care le implic
perfectarea sa, avnd
reprezentarea corect i determinat a
consecinelor actului juridic pe care l semneaz. Plecnd de la premisele
cerinei de previzibilitate a actelor normative i a regulii de drept civil
potrivit creia actul juridic se impune prilor ntocmai ca legea, avnd
13

for obligatorie, potrivit dispoziiilor art. 969 alin. 1 Cod civil vechi, se
deprinde concluzia c i actul juridic trebuie caracterizat prin
previzibilitate, clauzele contractuale fiind necesar a fi formulate astfel
nct consumatorul s poat anticipa producerea consecinei n ipoteza
producerii situaiei.
Avnd n vedere c, pe de-o parte, piaa financiar evolueaz diferit
n funcie de indicele la care se raporteaz, precum i c, pe de alt
parte, cuvntul semnificativ, caracteriznd amplitudinea schimbrii
intervenite, nu confer un criteriu determinat n mod obiectiv, nefiind de
natur de acorde posibilitatea unui observator independent de a aprecia
asupra incidenei situaiei vizate, instana consider c motivul apariiei
unor schimbri semnificative pe piaa monetar nu este obiectiv
determinat sau determinabil, astfel nct se poate susine c prevederea
contractual analizat meniona dreptul exclusiv i discreionar al bncii
de a modifica rata dobnzii, fr stipularea unui motiv ce poate fi
acceptat de consumator n deplin cunotin de cauz.
Pe de alt parte, chiar dac s-ar accepta ca fiind ndeplinit condiia
motivului ntemeiat, pentru ca o astfel de clauz s nu fie abuziv, ar
trebui, conform art.1 lit.a din Anexa la Legea nr.193/2000, ca, n urma
revizuirii ratei dobnzii, clientul s aib libertatea de a rezilia imediat
contractul: sunt considerate clauze abuzive acele prevederi contractuale
care dau dreptul comerciantului de a modifica unilateral clauzele
contractului, fr a avea un motiv ntemeiat care s fie precizat n
contract. Prevederile acestei litere nu se opun clauzelor n temeiul crora
un furnizor de servicii financiare i rezerv dreptul de a modifica rata
dobnzii pltibile de ctre consumator ori datorat acestuia din urm sau
valoarea altor taxe pentru servicii financiare, fr o notificare prealabil,
dac exist o motivaie ntemeiat, n condiiile n care comerciantul este
obligat s informeze ct mai curnd posibil despre aceasta celelalte pri
contractante i acestea din urm au libertatea de a rezilia imediat
contractul.
O astfel de posibilitate nu este ns prevzut n contractul analizat,
astfel c, indiferent de alte consideraii, clauza analizat este abuziv.
Prin actul aditional banca a modificat rata dobanzii in raport de
indicele Libor dar prin cresterea marjei fixe a facut ca dobanda sa nu
scada niciodata, ceea ce intareste caracterul de clauza abuziva.
A alta clauz contractual criticat ca fiind abuziv este cuprins n
art. 5 lit. a din Condiiile Speciale ale conveniei de credit si art. 3.5 din
Condiiile Generale i vizeaz comisionul de risc, n coninutul su fiind
prevzut dreptul bncii de a percepe "un comision de risc de 0,1%,
aplicabil la soldul creditului, pltibil lunar n zilele de scaden, pe toat
perioada de derulare a conveniei de credit.
Instana apreciaz c riscul n legtur cu care banca percepe un
comision nu este determinat sau determinabil, cu att mai mult cu ct
contractul de credit are caracter comutativ, iar nu aleatoriu, n cazul
nendeplinirii obligaiilor contractuale de ctre consumator existnd
dreptul bncii de a recurge la executarea silit a bunurilor acestuia, n
temeiul titlului executoriu reprezentat de contractul de credit, precum i
obinerea de despgubiri, astfel nct prejudiciul s fie acoperit. Instana
constat c terminologia folosit comision de risc, nu este descris n
cuprinsul condiiilor generale ale contractului ncheiat de prt pentru
ca reclamantul s fie n deplin cunotin de cauz cu privire la motivele
14

pentru care sunt percepute aceste sume cu titlu de comision de risc, din
moment ce motivaia perceperii acestor comisioane nu este detaliat nici
n cuprinsul condiiilor speciale, nici n cel al condiiilor generale ale
conveniei de credit.
Chiar dac n actul adiional nu mai este reluat aceasta clauza,
instanta constata ca notiunea de comision de risc a fost inlocuita cu cea
de comision de administrare care, asa cum sustine si banca , inlocuieste
comisionul de risc.
Instanta retine ca acest comision de administrare, calculat si
perceput lunar, disimuleaza, de fapt, un procent consistent de dobanda,
marind artificial costul efectiv al creditului si, in plus, creand bancii un
avantaj concurential contrar uzantelor cinstite fata de celelalte banci.
Acest comision nu reprezinta altceva decat o dobanda mascata care, pe
langa faptul ca lezeaza interesele economice ale clientului, aduce
atingere si mediului concurential al bancii, dezavantajand bancile
concurente prin prezentarea unor dobanzi doar aparent reduse, dar care,
de fapt, disimuleaza un spor de dobanda sub denumirea de comision.
Aceasta disimulare a dobanzii echivaleaza cu un dol intrucat, in mod
evident, o dobanda (aparent) redusa atrage mai multi clienti si, deci, o
cifra de afaceri mai mare raportata la ceea ce ar fi putut obtine banca in
conditiile in care ar fi aratat in mod transparent costurile reale ale
creditului (asa cum, de altfel, au facut o mare parte din bancile
concurente illo temporis).Disimularea unei parti a dobanzii sub
denumirea de comision este o dovada irefutabila a relei credinte a bancii
care percepe un astfel de comision, intrucat, pe de o parte, reprezinta o
modalitate de inducere in eroare a clientilor, prin prezentarea de dobanzi
avantajoase in raport cu ofertele altor banci care actionau pe aceeasi
piata relevanta cu banca respectiva (dar care, in realitate, datorita
adaugarii la DAE a comisionului de administrare, nu mai erau chiar atat
de avantajoase) si, pe de alta parte, reprezinta o modalitate de procurare
a unui avantaj concurential contrar uzantelor cinstite ale comerciantilor.
Astfel, se impune constatarea caracterului abuziv al clauzelor care
reglementeaza plata unui comision de administrare dar si pentru ca este
interzis ca banca s introduc n contract un nou comision prevzut de
OUG 50/2010, dar pe care nu l avea n contractul iniial.
Mai mult, OUG 50/2010 nu permite ca banca s nsumeze valoarea
comisionului de risc la comisionul de administrare iar majorarea valorii
comisioanelor pe durata contractului este interzis.
Alta clauz contractual considerat de reclamanti abuziv este
prevzut n art. 8.1 lit a, iniuta a doua si a treia, c i d din Condiiile
Generale ale conveniei de credit i vizeaz scadena anticipat,
referindu-se la dreptul bncii, pe baza unei notificri transmise
mprumutatului, de a declara soldul creditului ca fiind scadent anticipat,
rambursabil imediat mpreun cu dobnda acumulat i cu toate celelalte
costuri datorate bncii conform conveniei n cazul apariiei unei situaii
neprevzute care, n opinia bncii, face s devin improbabil ca
mprumutatul s-i poat ndeplini obligaiile asumate conform
conveniei, precum i n cazul apariiei unei situaii neprevzute
conform creia, n opinia bncii, creditul acordat nu mai este garantat
corespunztor.
Instana apreciaz c, prin formulrile echivoce de tipul situaie
neprevzut, improbabil, garantat corespunztor, lsate spre
15

interpretare exclusiv la aprecierea bncii, terminologie ce nu este de


natur a da posibilitatea aprecierii obiective a temeiniciei eventualei
aciuni ntreprinse de banc, clauzele menionate anterior stipuleaz n
favoarea prtei un drept exclusiv i discreionar de a proceda la
declararea scadenei anticipate a creditului, ce contrazice echilibrul
contractual ce trebuie s existe ntre drepturile i obligaiile ambelor
pri, fiind de natur s produc prejudicii consumatorului.
Ultima clauz contractual a crui caracter abuziv se solicit a fi
constatat este prevzut n art. 10.1 si 10.2 din Condiiile Generale ale
conveniei de credit i vizeaz costurile suplimentare datorate bncii,
artndu-se n cuprinsul su, c "n oricare din cazurile menionate la art.
10.1., n termen de 15 zile de la data la care a fost notificat n scris de
ctre banc, mprumutatul va plti acesteia sumele suplimentare, astfel
nct s compenseze banca pentru creterile costurilor sau a altor
rambursri".
Potrivit disp. art. 10.1. din Condiiile Generale ale conveniei de
credit la care se face trimitere n clauza considerat abuziv, Referitor
la convenie pot aprea, la data semnrii sau ulterior, modificri de
interpretare ale oricrei legi, prevederi sau reglementri aplicabile, care:
lit. a) supun banca la orice impozit, tax cu privire la creditele acordate
sau la obligaiile sale de a acorda credite sau care schimb baza de
impozitare pentru suma principal i dobnzi la creditele acordate sau
care se refer la orice alte sume datorate rezultnd din convenie, cu
privire la creditele acordate sau la obligaia sa de a acorda credite, n
conformitate cu prevederile legale n baza crora funcioneaz i este
organizat banca; lit. b) impun, modific sau consider aplicabile orice
rezerve, depozit special sau orice cerin similar (de exemplu, n
corelaie/legtur cu propunerea noului Acord de la Basel privind
capitalul propus de ctre Comitetul de Supraveghere a Bncilor Basel)
afecteaz activele bncii, constituite cu sau pentru costurile bncii, sau
care impun bncii orice alt condiie care afecteaz creditele acordate
sau obligaia sa de a acorda credite; lit. c) al cror rezultat este: i.
creterea costurilor bncii legate de acordarea sau de punerea la
dispoziie a oricrui credit; ii. reducerea cuantumului oricrei sume
primite sau a oricrei creane a bncii, n baza conveniei.
Instana constat c prin clauza menionat anterior, n ipoteza n
care costurile suportate de banc sunt majorate, indiferent dac aceast
majorare are sau nu legtur cu mprumutul ce face obiectul contractului
analizat, ea va fi suportat exclusiv de ctre consumator, prin plata unor
sume suplimentare, nedeterminate la momentul ncheierii conveniei,
pentru a acoperi orice daun de natur a se produce n patrimoniul
bncii. Ca atare, cu nclcarea cerinelor bunei-credine ce trebuie s
caracterizeze raporturile juridice contractuale, prta a stipulat o clauz
pentru a-i asigura repararea oricrui prejudiciu suferit, provenit inclusiv
din relaiile sale stabilite cu alte persoane fizice sau juridice, fr a lua n
considerare aspectul prejudicierii inerente a consumatorului prin
obligarea acestuia la plata unor sume suplimentare neimputabile
conduitei sale contractuale.
Considernd c toate clauzele analizate anterior au caracter abuziv,
fiind contrare normelor edictate de Legea nr. 193/2000 pentru ncheierea
valabil a actului dintre comerciant i consumator, instana va declara
nulitatea absolut a acestora, pstrnd valabile restul prevederilor
16

conveniei de credit vizata, parata urmand sa emita un nou grafic de


rambursare dupa eliminarea clauzelor constatate abuzive.
In ceea ce priveste clauza inscrisa in art. 4 lit. a din conditiile
speciale ale conventiei de credit nr. 0092497/20.04.2007 privind
comisionul de penalizare de 2% calculat la valoarea sumelor datorate si
neplatite dar de cel putin 25 CHF, platibil in 5 zile de la data scadentei se
retine ca aceasta nu este o clauza abuziva intrucat ea nu se aplica in
acelasi timp cu cea prevazuta de art. 4 lit. b din conditiile speciale prin
care partile au stabilit o dobanda penalizatoare in cazul intarzierii la plata
ratelor . Astfel , penalizarea prevazuta de art. 4 lit.a se aplica pentru
primele 5 zile de intarziere iar cea prevazuta de art. 4 lit.b pentru
intarzierea incepand cu cea de-a 6 zi.
Instanta nu poate retine caracterul abuziv al clauzei de risc valutar
intrucat in contractul de credit
nr. 0092497/20.04.2007 nu este
prevazuta o astfel de clauza pentru simplul motiv ca creditul a fost
acordat in CHF iar partile au stabilit restituirea acestuia tot in CHF ,
definitia riscului valutar neputand avea caracter abuziv.
Petentii nu precizeaza temeiul de drept care obliga banca sa-i
consilieze cu privire la riscul de hiper-valorizare a CHF iar in perioada
2005-2008 cursul de schimb CHF nu a variat foarte mult, neputandu-se
pretinde bancii ca aceasta ar fi trebuit sa prevada in anul 2007 ce se va
intampla in anul 2014. Mai mult, din legislatia aplicabila in cauza rezulta
ca banca are doar obligatia de informare nu obligatia de consiliere a
clientilor.
Nu se poate stabiliza /ingheta cursul de schimb CHF-leu la
momentul contractarii creditului intrucat in art. 4.1 partile au stabilit ca
orice plata se face in moneda creditului, cu exceptia cazurilor mentionate
expres in conditiile speciale si nici nu se poate retine caracterul abuziv cu
privire la restituirea creditului in moneda acordata intrucat aceasta se
raporteaza la cel de-al 13 considerent al Directivei 93/13 si la Codul civil
vechi aplicabil contractului - art. 1584 si 1578 -.
Cum banca nu impune realizarea schimbului valutar la unitatile
sale, lasand petentilor posibilitatea sa gaseasca cel mai bun schimb
valutar este exclus a se consta ca restituirea creditului in moneda
acordata are caracter abuziv.
Caracterul comutativ al prestatiilor nu este unul valabil intrucat
intinderea prestatiilor se apreciaza in moneda creditului la momentul
rambursarii efective conform art. 1578 alin. 2 Cod civil vechi iar
caracterul imprevizibil al cursului de schimb la data platii nu determina
modificarea intinderilor prestatiilor cu atat mai mult cu cat rata de
schimb nu este sub controlul bancii creditoare.
Referirea la principiul bunei-credinte prevazut de art. 970 Cod civil
vechi se face fortand limitele textului legal intrucat in contract nu s-a
prevazut nici o paritate CHF-leu pentru a se invoca ca s-au schimbat
imprejurarile din momentul semnarii contractului iar art. 970 alin. 2 Cod
civil prevede ca ele ( conventiile) obliga nu numai la ceea ce este expres
intr-insele, dar la toate urmarile ce echitatea, obiceiul sau legea da
obligatiei, dupa natura sa.
In acest sens legea consacra principiul nominalismului monetar si
restituirea unui imprumut in aceeasi moneda in care a fost acordat iar
echitatea trebuie sa vizeze analiza obligatiei de restituire prin prisma
efectelor fata de ambele parti.
17

Chiar daca in prezent restituirea imprumutului in CHF este


impovoratore pentru reclamanti ea nu reprezinta un castig pentru banca,
in schimb inghetarea cursului de schimb valutar la data incheierii
contractului ar reprezenta o pierdere pentru banca care ar infrange
principiul nominalismului monetar reglementat de art. 1578 si 1584 Cod
Civil vechi aplicabil in cauza in raport de momentul incheierii
contractului.
Instanta nu poate aplica teoria previziunii prevazuta de art. 1271
Cod civil nou intrucat art. 107 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea in
aplicare a Codului Civil prevede ca acest text legal se aplica doar
contractelor incheiate dupa intrarea in vigoare a Noului Cod civil.
Denominarea platilor in moneda nationala solicitata de petenti nusi gaseste temei in Legea nr. 193/2000 iar aceasta ar insemna
introducerea unei noi clauze in contract, ceea ce nu este permis
judecatorului, acesta neputand reforma contractul peste vointa partilor ci
doar inlatura eventualele clauze abuzive.
Chiar daca art. 4.2 si 4.3 din conditiile generale ale contractului
incheiat de parti se refera la posibilitatea modificarii monedei creditului
aceasta nu poate fi realizata de instanta intrucat reprezinta o novatie prin
schimbare de obiect care este atributul exclusiv al partilor contractante.
Regulamentul BNR nr. 4/2005 invocat de petenti se refera la doua
tipuri de operatiuni valutare- cele de capital si cele curente iar
rambursarea creditelor intra in categoria operatiunilor de capital. Art. 3
alin. 1 despre care se face vorbire se refera la la operatiuni curente astfel
incat nu poate fi retinut in cauza.
S-a avut in vedere si ca hotararea pronuntata de CJUE in cauza C26/13 nu priveste si nu transeaza chestiunea riscului valutar, in aceasta
cauza fiind vorba despre acordarea unui imprumut in moneda nationala
care urma sa fie restituit in functie de CHF si nu ca in speta dedusa
judecatii unde imprumutul a fost acordat in CHF.
n dreptul european, cadrul principal de reglementare este conferit
de Directiva 1993/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele
abuzive n contractele ncheiate cu consumatorii, Directiva 2008/48/CE
privind contractele de credit pentru consumatori si de abrogare a
Directivei 87/102/CEE a Consiliului; Directiva 2009/22/CE privind
aciunile n ncetare n ceea ce privete protecia intereselor
consumatorilor. Anul acesta a fost adoptat Directiva 17/2014 privind
contractele de credit oferite consumatorilor pentru bunuri imobile
rezideniale i de modificare a Directivelor 2008/48 i 2013/36/UE i a
Regulamentului UE nr. 1093/2010.
n dreptul intern, Directiva 1993/13/CEE a fost transpus prin
Legea nr. 193/2000 privind clauzele abuzive din contractele ncheiate
ntre profesioniti i consumatori. Ultima modificare a legii, adus prin
Legea nr. 76/2012 pentru punerea n aplicare a Legii nr. 134/2010 privind
Codul de procedur civil, care a reglementat posibilitatea formulrii aanumitor aciuni colective n ncetare, a devenit aplicabil ncepnd cu
data de 1 octombrie 2013. Directiva 2008/48/CE a fost transpus prin
OUG nr. 50/2010 privind contractele de credit pentru consumatori.
Referitor la recenta Directiva 17/2004, pn la data de 21 martie 2016,
statele membre sunt obligate s transpun n legislaia intern aceast
directiv, aplicabil ns numai contractelor de credit existente nainte de
aceast dat. De asemenea, recenta modificare a Legii nr. 304/2004
18

privind organizarea judectoreasc, prin Legea nr. 296/2013, a creat


cadrul pentru nfiinarea unor tribunale specializate s judece anumite
litigii, inclusiv cele privind protecia consumatorilor.
n esen, asistm n cadrul acestor reglementri europene i
naionale la o mbogire a principiilor, precum i a mecanismelor juridice
de protecie a consumatorilor, cu aplicaie special n materia
contractelor de credit. n mod corespunztor, jurisprudena naional a
statelor membre se confrunt cu probleme complexe legate de
soluionarea litigiilor privind clauzele abuzive, reverbernd, la nivelul
jurisprudenei europene a Curii Europene de Justiie (CEJ), care, cu
precdere n perioada 2010-2014 s-a pronunat asupra mai multor
probleme legate de interpretarea i aplicarea unor dispoziii din Directiva
93/13/CEE, pe calea procedurii ntrebrii preliminare (la care au recurs i
unele instanele din Romnia ca instane de trimitere), cea mai recent
soluie fiind Hotrrea din 30 aprilie 2014, pronuntat n cauza Kasler
contra OTP Ungaria (C-26/13).
Hotrrea pronuntat n cauza Kasler nu este nici favorabil
consumatorilor, nici defavorabil bncilor. Este o hotarare neutr i
binevenit, prin care instanta european expliciteaz unele noiuni destul
de generale i echivoce din Directiva 1993/13 CEE si las judectorului
naional puterea de a aprecia cu privire la caracterul abuziv al unor
clauze din contractele de credit n valut.
Contractul de credit n valut conine un element de risc valutar,
ns acesta nu l transform automat ntr-un contract abuziv. Dimpotriv.
Semnificativ este faptul c att Codul civil din 1864 ct i noul Cod civil
consacr n materia mprumutului principiul nominalismului, potrivit
cruia mprumutatul trebuie s napoieze suma nominal primit, oricare
ar fi variaia valorii acesteia.
Prin urmare, principiul nominalismului este tradiional n
contractele de mprumut. n realitate, n cazul creditelor acordate n
valut nu suntem n prezena niciunei clauze abuzive, pentru c nu banca
a instituit printr-o clauz n contract regula nominalismului, ci nsui
legiuitorul. Nu se poate abdica de la acest principiu deoarece teoria
clauzelor abuzive nu nseamn negarea unor principii sau a unei reguli
tradiionale de funcionare ale unor instituii juridice. Chiar dac n
contractul de credit sau n graficul de rambursare figureaz o asemenea
clauz de risc valutar, aceasta nu este altceva dect reproducerea,
preluarea principiului nominalismului consacrat de lege. De altfel, chiar
CEJ s-a pronunat n sensul c nu intr sub incidena evalurii
caracterului abuziv dect clauzele din contractele ncheiate cu
consumatorii, nu i dispoziiile legale. Astfel, prin Hotrrea CEJ din 30
aprilie 2014, pronunat n procedura C 280/1, Barclays Bank contra Sara
Sannchez Garcia, Alejandro Chacon Barrera, Curtea a reinut c:
Directiva 93/13/CEE a Consiliului din 5 aprilie 1993 privind clauzele
abuzive n contractele ncheiate cu consumatorii si principiile dreptului
Uniunii referitoare la protectia consumatorilor si la echilibrul contractual,
trebuie interpretate n sensul c sunt excluse din domeniul lor de aplicare
acte cu putere de lege si norme administrative ale unui stat membru,
precum cele n discutie n litigiul principal, n lipsa unei clauze
contractuale de modificare a continutului sau a domeniului de aplicare al
acestora.
19

Protecia consumatorilor poate s se realizeze i n cadrul


contractelor de credit n moned strin dar calea nu este ns aceea a
aciunilor ntemeiate pe Legea nr. 193/2000. ntruct
principiul
nominalismului este unul legal, excepiile de la acest principiu nu pot fi
insituite pe cale jurisprudenial, ci doar pe cale legal. Nimic nu se
opune ca legiuitorul s prevad msuri speciale de protecie a
consumatorilor n cazul creditelor n valut. Transpunerea n legislaia
romn a recentei Directive 17/2014 va constitui o ocazie foarte bun de
a legifera n acest domeniu, avnd n vedere faptul c aceast directiv
reglementeaz n Capitolul 9, art. 23 mprumuturile n moned strin
i impune statelor membre s adopte un cadru de reglementare
corespunztor care s permit limitarea riscului ratei de schimb valutar
cruia i se expune consumatorul n temeiul contractului de credit, prin
convertirea creditului ntr-o moned alternativ sau instituirea unui alt
mecanism de adaptare a contractului. Rezult c nsi Directiva nr.
17/2014 are ca premis aplicarea principiului nominalismului
(mprumutatul suport riscul valutar), dar oblig statele membre s
adopte o reglementare special, derogatorie, de natur s asigure
protecia consumatorilor, cu aplicabilitate numai pentru viitor, adic
pentru contractele care vor fi ncheiate sub imperiul unei asemenea
reglementri.
In consecinta, instanta retine ca se justific admiterea cererii in
parte, reclamantii avand interes in constarea caracterului abuziv al
clauzelor prevazute de art. 3 lit. d si art. 5 lit. a din conditiile speciale
ale conventiei de credit nr. 0092497/20.04.2007 si in art. 3.5, art. 8.1 lit.
a- liniuta a doua si a treia, art. 8 lit. c si d, art. 10.1 si art. 10.2 din
conditiile generale ale conventiei de credit nr. 0092497/20.04.2007
intrucat dreptul lor este actual din moment ce restituirea sumelor
nelegal ncasate trebuie s aib temei juridic plata nedatorat, ca urmare
a declarrii nulitii absolute a clauzei abuzive cu referire la comisionul
de risc/de administrare.
Instanta a avut in vedere si ca reclamantii nu se incadreaza in
categoria consumatorilor medii astfel cum se prevede in legislatie art. 2
lit.m din Legea nr. 363/2007 si cum aceasta notiune a fost avuta in vedere
in cadrul dreptului comunitar al concurentei ( cauza CJCE din 18.03.1993
in cauza Yves Rocher) si in cadrul dreptului comunitar al afacerilor
( cauzele Langguth din 1995, Sprinheide din 1998 si Darbo din 2000)
cand s-a avut invedere ca un consumator mediu este unul care, in mod
rezonabil, este atent si avizat, ca acestia nu confunda notiunea de
dezechilibru semnificativ in acceptiunea normelor comunitare atunci
cand se raporteaza la suma pe care ar trebui sa o plateasca iar Banca
interpreteaza
eronat opinia CE in sensul ca exista dezechilibru
semnificativ doar daca banca nu are nici o obligatie ( obligatia virarii
sumei imprumutate in contul clientului si a adminstrarii creditului pe
toata perioada derulari contractului nu pot fi apreciate ca si
contraprestatie echivalenta obligatiilor impuse consumatorului).
In ceea ce priveste capatul de cerere avand ca obiect pretentii
fundamentate pe plat nedatorat, ca urmare a dispariiei fundamentului
executrii prestaiei reclamantilor, prin declararea nulitii clauzelor
contractuale n baza crora reclamantii i-au executat obligaiile,
respectiv plata comisionului de risc si plata comisionului de administrare
pana la data introducerii cererii de chemare in judecata, instanta,
20

raportnd situaia de fapt la disp. art. 992 i urm. din Codul civil vechi si
art. 1341-1344 Cod Civil nou, ce reglementeaz instituia plii
nedatorate, constat ntrunirea cumulativ a condiiilor acesteia, din
moment ce prestaia efectuat de reclamanti solvens cu privire la
comisionul de risc /comisionul de administrare a avut semnificaia
operaiei juridice a unei pli, c datoria vizat, dei a existat iniial, a
disprut cu efect retroactiv, ca urmare a desfiinrii clauzelor
contractuale respective prin aplicarea sanciunii nuliti absolute, i c,
n ipoteza restituirii plii efectuate n temeiul unei obligaii lovite de
nulitate absolut, legea nu impune condiia erorii solvensului, acesta
avnd dreptul s pretind restituirea prestaiei, n caz contrar eludnduse efectele nulitii absolute.
Pentru aceste considerente, dnd efect obligaiei de restituire ce
incumb prtei accipiens i apreciind c aceasta a fost de rea-credin,
cunoscnd caracterul abuziv al clauzelor stipulate n contractele de credit
preredactate i neputnd invoca n sprijinul su necunoaterea Legii nr.
193/2000, instana o va obliga la plata ctre reclamanti a sumei de
5.201,91 CHF in lei la data platii reprezentan comision de risc/de
administrare achitat in perioada 21.05.2007-20.06.2014.
Instanta a retinut temeiul juridic al plati nedatorate atat in baza
vechiului cod civil cat si in baza celui nou intrucat faptele juridice licite ca
izvoare de obligatii, fiind fapte extracontractuale, cad subincidenta regulii
stabilite de art. 103 din Legea nr. 71/2011, potrivit cruia, obligatiile
nscute din faptele juridice extracontractuale sunt supuse dispozitiilor
legii n vigoare la data producerii ori, dup caz, a svrsirii lor, dar si a
exceptiei de la aceasta, instituit prin art. 118 din aceeasi lege, conform
cruia, obligatiile extracontractuale nscute nainte de intrarea n
vigoare a Codului civil sunt supuse modurilor de stingere prevzute de
acesta.
Pe cale de consecinta, plata nedatorat este guvernat de legea n
vigoare la data la care a fost efectuat, adic la data la care solvensul a
executat obligatia de care nu era tinut iar in speta, reclamantii au achitat
comisioanele a caror restituire s-a dispus atat inainte de data de
01.11.2011 cat si ulterior.
Avand in vedere art. 451 C.pr.civ. , instana va respinge cererea
reclamantilor privind obligarea paratei la plata chetuielilor de judecata
intrucat din inscrisurile dosarului nu rezulta ca au efectuat vreo cheltuiala
cu procesul de fata.
PENTRU ACESTE MOTIVE
N NUMELE LEGII
HOTRTE:
Admite n parte cererea formulat de reclamantii Nutu EmilMarian, CNP 1800120420094 si Nutu Carmen-Ionela, CNP
2820324420090, ambii cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de
procedura in Bucuresti, Bd. Corneliu Coposu nr. 7, bl. 104, sc.1, ap.16,
sector 3 - persoana desemnata pentru primirea atelor av. Marin
Alexandru-Cristian mpotriva prtei S.C. Volksbank Romania S.A,
avand J40/58/2000 si CUI 12564356, cu sediul in Bucuresti, sos. Pipera
nr. 42, et. 3-8 si 10, sector 2.
21

Constat caracterul abuziv al clauzelor inscrise in art. 3 lit. d si


art. 5 lit. a
din conditiile speciale ale conventiei de credit nr.
0092497/20.04.2007 si in art. 3.5, art. 8.1 lit. a- liniuta a doua si a treia,
art. 8 lit. c si d, art. 10.1 si art. 10.2 din conditiile generale ale conventiei
de credit nr. 0092497/20.04.2007 .
Constat nulitatea absolut a acestor clauze.
Respinge cererea ca neantemeiata cu privire la clauza inscrisa in
art. 4 lit.a din conditiile speciale ale conventiei de credit nr.
0092497/20.04.2007 , cu privire la clauza de risc valutar, cu privire la
stabilizarea/inghetarea cursului de schimb CHF-LEU la momentul
semnarii contractului si cu privire la denominarea in moneda nationala a
platilor.
Oblig parata sa emita un nou grafic de rambursare dupa
eliminarea clauzelor constatate abuzive .
Oblig prta s restituie reclamantilor suma de 5.201,91 CHF in
lei la data platii, reprezentand comision de risc/de administrare achitat in
perioada 21.05.2007-20.06.2014.
Resinge cererea privind cheltuielile de judecata ca neantemeiata.
Cu drept de apel n termen de 30 zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecatoria Sectorului 2 Bucuresti.
Pronunat n edin public, azi 26.11.2014.
PREEDINTE
GREFIER
Petrescu
Valentina
Liliana
Blaa Florentina
Red./th.re. P.V.L.
5 ex. 27.11.2014

22