V.2.

Probe biologice
V.2.1. Introducere
In mod obisnuit probele biologice utilizate in medicina judiciara sunt
fluide biologice si tesuturi. O caracteristica esentiala a probelor biologice o constituie
faptul ca ele au o compozitie extrem de complexa iar concentratia drogurilor/toxicelor
este extrem de mica. Mai mult de atit, o parte din aceste droguri/toxice sunt metabolizate
(partial sau total) ceea ce duce la aparitia in fluidele biologice a unor metaboliti. Exista
situatii in care drogul/toxicul se combina cu alte substante prezente in probele biologice
facind si mai complicata situatia. Din aceste motive atunci cind un specialist in medicina
judiciara analizeaza o proba biologica, trebuie sa aiba in vedere totalitatea acestor aspecte
altfel proba devine inutilizabila in medicina judiciara.
Cele mai comune fluide biologice sunt singele, plasma sau
serul, urina si in ultima perioada saliva. Tesuturile si fluide postmortem
(toate tipurile) sunt utilizate atunci cind este posibil iar analiza lor este
adeseori dificila. Probele neconventionale, in special par, unghii si
oase, au inceput si ele sa cistige teren in medicina judiciara. Alegerea
tipului de proba pentru analiza judiciara trebuie facuta cu atentie si nu
trebuie subestimata. In tabelul 2 prezentam un exemplu pentru
alegerea tipului de proba.
Metabolizarea drogurilor/toxicelor
Odata patruns intr-un sistem biologic, drogul/toxicul sufera procese de
metabolizare si degradare (reactii chimice si enzimatice). Acest proces de metabolizare
are loc la nivelul anumitor organe si sisteme ale organismului si poate fi considerat ca un
proces de autoapara re al organismului, prin care drogurile/toxicele sunt transformate in
substante mai putin toxice, cu structura mai simpla (unii autori il considera ca un proce de
detoxifiere). In prezent, pentru cvasimajoritatea drogurilor uzulale, caile lor de
metabolizare si degradare precum si structura produsilor de metabolizare, sunt cunoscute.
Metabolizarea drogurilor este impartita in doua etape:
- faza metabolica I sau faza reactiilor metabolice, cuprinde reactiile de
hidroliza, oxidare si reducere;
- faza metabolica II sau faza reactiilor de conjugare, care cuprinde procesele
de conjugare ale substantelor cu diversi compusi din organism cum ar fi
aminoacizi (glutation, glutamina, etc) si acidul glucuronic.
De obicei in faza I se produc grupari fuctionale care dau reactii de conjugare in
faza II. Aceste biotransformari se pot opri la grupari functionale si conjugati ai
drogului/toxicului si/sau pot fi mult mai profunde, conducind la produsi cu
structura mult mai simpla.
Exemplu: metabolizarea benzilpiperazinei (BZP; drog analog morfinomimetic), fig.
V.2.1. Astfel, hidroxilarea sau dubla hidroxilare a BZP conduce la metabolitii 1, 2 si 6.
Acesti metaboliti sub actiunea enzimei pirocatehin- O-metil-transferaza (COMT) sufera
un proces de metilare conducind la 4-hidroxi- 3-methoxi-BZP, 7. Toti produsii de
hidroxilare ai BZP (1, 2 si 7), sunt transformati in O- glucuronoconjugati 8. Acest proces
este realizat sub actiunea coenzimei UDP- acid glucuronic (acid uridin 5-fosfo--Dglucuronic) si este catalizat de enzima UDP-glucuroniltransferaza. Oxidarea BZP
conduce initial la aldehida benzoica (8), care este oxidata mai departe la acid benzoic, 10.

Acidul benzoic poate rezulta si prin dezaminarea oxidativa a aminelor 4 si 5 (cind initial
se formeaza benzaldehida). Acesti produsi de metabolizare se elimina prin urina si se pot
determina prin GC-MS. Spectrele de masa ale BZP, piperazinei, benzilamineisi acidului
benzoic sunt prezentate in fig. V.2.2-5, sunt usor de recunoscut si interpretat, existind in
toate bazele de date.
Administrare, transport, absortie, distributie si excretie
Orice substanta (drog/toxic/medicament, etc) poate patrunde intr-un organism viu
pe diverse cai, cele mai importante fiind orala (ingestie), parenterala (intravenos,
intramuscular, subcutan, etc), respiratorie, contact cu pielea sau mucoasele. Odata
introdus in organism aceste substante sufera fenomentul de absortie, transport, distributie,
metabolizare, eliminare.
Procesul de absortie a unei substante incepe practic din momentul in care
substanta a fost introdusa in tesutul viu, si depinde de tipul substantei (hidrosolubila,
liposolubila, marime, pH, etc), modul de administrare, mecanismul de absortie si de locul
unde este absorbita majoritar substanta, dupa cum urmeaza:
- ingetia orala coduce la o absortie majoritar la nivelul stomacului si
intestinului, prin mecanism de difuzie;
- inhalarea coduce la o absortie majoritar la nivelul plaminilor, prin
mecanism de difuzie si/sau filtrare;
- administarea parenterala coduce la absortia cea mai eficienta, administarea intravenoasa
introduce direct substanta in circulatie iar administrarea intramusculara si subcutanata
presupune difuzia substantei prin muschi sau tesuturi urmata de intrarea ulterioara in
circuitul sanguin;
- administarea la nivelul tegumentelor si mucoaselor, coduce la absortia prin difuzie a
substantei.
Din aceste motive in medicina toxicologica este necesar a se tine cont de aceste
aspecte atunci cind se recolteaza probe pentru analize. Este unanim acceptat astazi ca
majoritatea substantelor pot fi detectate din probe de singe, dar in functie si de perioada
de timp care a trecut de la administrarea substantei.
Odata ajunse in singe substantele sunt distribuite spre diverse tesuturi.
Procesul de distributie dpinde din nou de tipul substantei, de tipul tesutului, etc. In tabelul
5 este prezentat un exemplu privitor la distributia (procentual) a cocainei si amfetaminei
in diverse organe (valori medii).
Practic, majoritatea substantelor ajung prin singe in ficat, unde fie sunt
metabolizate fie sunt excretate ca atare inapoi in singe sau in bila, de unde sunt eliminat
prin materii fecale si urina. In principiu, substantele hidrosolubile se elimina in bila si
apoi in fecale, pe cind cele liposolubile sunt retrimise in singe si se elimina prin urina.
V.2.2. Fluide biologice
Fluidele biologice sunt practic cele mai utilizate probe in medicina judiciara si de
aceea buna lor cunoastere este o sarcina obligatorie pentru toti specialistii in domeniu.
Analiza acestor probe depinde de mai multi factori, dar in general este admis ca
cu cit o proba este mai fluida cu atit este mai usor analizata. In tabelul 6 este presentata
ordinea descrescatoare a scaderii fluiditatii probelor biologice. Se observa ca cel mai usor

de anlizat va fi lichidul cefalorahidian (LCR) si cel mai greu sunt oasele. Singele se afla
undeva in a doua jumatate, si de aceea ait cit se poate este de evitat.
Singe, plasma, ser
Singele este un fluid cu o compozitie extrem de complexa, fiind, datorita utilitatii
si accesibitatii lui, cel mai utilizat tip de proba in medicina judiciara moderna.
Principalii constitenti ai singelui, eritrocitele (singele rosu) si fluidul clar (plasma sau
serul), pot fi separati cu usurinta prin centrifugare. In practica toxicologica este preferata
utilizarea plasmei, desi sunt cazuri in care este necesara utilizarea ambelor componente
majore ale singelui. Chiar in cazul utilizarii plasmei, deoarece ea contine un amestec
complex de proteine si adeseori substantele se leaga de proteine, analiza directa a plasmei
nu va da continutul total in substanta. Din acest motiv, adesea proteinele plasmatice se
denatureaza inainte de a fi extrase cu un solvent organic.
Urina
Spre deosebire de singe/plasma, urina are un continut mult mai mic de proteine
ceea ce o face mult mai usor de analizat (in prealabil se face extractie din urina cu un
solvent organic). Desi mult mai usor de analizat, folosirea probelor urinare ridica o serie
de probleme, deoarece interpretarea rezultatelor este complicata de mai multi factori cum
ar fi: cantitatea de urina, pH-ul acesteia, si timpul care a trecut de la administrarea
substantei. Cu toate acestea folosirea probelor de urina este larg folosita in special in
cazul tetarilor de medicamente si la determinarea dopingului la sportivi.
Saliva
Folosirea probelor de saliva prezinta avantaje si dezavntaje comparativ cu probele
clasice de singe si urina. Probele de saliva se utilizeaza fara a fi nevoie de extractie, pot fi
determinate atit substantele cit si metabolitii lor, colectarea lor este mai putin invaziva,
degradarea probelor decurge mai greu.
V.2.3. Tesuturi postmortem
Alegerea unui tesut postmortem pentru analiza depinde de tipul de
drog/toxic/medicament cautat. Asa spre exemplu, in cazul in care se suspecteaza o moarte
datorita unei supradoze de morfinomimetice este recomandata folosirea ca si proba de
analizat a bilei, in cazul otravirilor cu cianuri si solventi se prefera probele de creier iar
pentru otraviri cu metale grele se prefera probe din rinichi.
Cele mai utilizate tesuturi postmortem pentru analize sunt recoltate din ficat, creier, bila,
umoarea vitroasa, singe, continut stomacal precum si muschii si rinichii (mai putin
utilizati).
Ficatul si bila
Ficatul este unul din organele preferate in analiza forensica, in special in cazul
drogurilor. Fiind un organ vascularizat puternic, concentratia drogurilor este in general
egala cu cea din plasma. Unele droguri pot fi gasite ca atare sau sub forma de metaboliti
in bila, cazul opiaceelor.
Creierul

In cazul otravirilor cu cianuri si solventi creierul este organul preferat pentru

analize. De asemenea, creierul fiind relativ rezistent la putrefactie, este organul preferat in
analiza de droguri atunci cind analiza se face la citeva zile dupa moartea persoanei.
Umoarea vitroasa
Ca si in cazul creierului, umoara vitroasa este rezistenta la putrefactie si in
consecinta probele sunt mai usor de analizat. Trebuie sa se tina cont ca umoarea vitroasa
este slab acida si in consecinta substantele usor bazice se vor gasi in concentratii marite.
Continut stomacal
Continutul stomacal da informatii atit asupra tipului de substanta ingerata cit si
asupra modului de adminstrare. Preznta de urme sau lipsa unui drog/toxic/medicament
indica ca ruta de administrare este alta decit cea orala.
Folosirea probelor de tesuturi postmortem este limitata de o serie de dificultati
datorate procesului de putrefactie a celulei. Cele mai importante dificultati sunt:
1. Datorita procesului de putrefactie se produc compusi care pot interfera cu substanta
(drog/toxic/medicament) de analizat;
2. Exista substante care se descompun in urma procesului de putrefactie;
3. Pretratamentul probelor postmotem poate presupune proceduri mai dure care face ca
substanta de analizat sa nu reziste;
4. Substantele si metaolitii pot suferi procese de redistributie in tesuturile postmortem,
ceea ce ingreuneaza interpretarea datelor obtinute.
Substantele rezultate in urma procesului de putrefactie pot avea caracter bazic
(amine biogene in special), acid (acizi organici inferiori) sau neutru. De exemplu, din
categoria substantelor avind caracter bazic rezultate in urma procesului de putrefactie,
unul dintre compusii reprezntativi este feniletilamina, care pot interfera cu substante
din clasa amfetaminelor dind reactii fals pozitive.
V.2.4. Probe neconventionale
Sub denumirea de probe neconventionale sunt cunoscute acele probe care sunt
utilizate mai rar in medicina judiciara. Aici intra o serie de probe cum ar fi parul,
unghiile, oase, o serie de fluide biologice cum ar fi probe de transpiratie, saliva, lichid
seminal. Desi extrem de utile, informatiile furnizate din analiza acestor probe pierd mult
din valoare datorita faptului ca inca nu exista o standardizare unanim acceptata a
metodelor lor de analiza. Dintre aceste tipuri de proba, parul este de departe proba
judiciara cea mai utilizata.
Parul
Astazi, GC / MS-ul este deja metoda preferata de analiza a probelor de par,
tinzind sa devina una de rutina. Exlicatiia utilizarii pe scara din ce in ce mai larga a firelor
de par ca probe in medicina judiciara, consta in avantajele pe care le prezinta: practic
toate tipurile de drog/toxic se acumuleaza in par si pot fi detectate ca atare (nu ca
metaboliti sau produsi de degradare), perioada de remanenta a drogului in par este mare
(saptamini sau chiar luni), probele de par sunt se recolteaza si se pastreaza usor, etc. In
Tabelul 7 sunt prezentate sintetic avntajele si dezavantajele utilizarii probelor de urina si
par.
Cu toate avantaje incontenstabile pe care le prezinta utilizarea parului in medicina
judiciara, utilizarea lui este inca limitata datorita unor neajunsuri:

- nu se cunosc cu exactitate procesele biochimice de absortie si metabolizare a drogurilor

in par;
- influenta contaminantilor externi. In prezent este admis ca drogurile/toxicele pot intraS
in par pe doua cai: incorporarea in procesul de crestere (din singe) si adsorbtie din mediul
extern (secretiile din transpiratie si seebum, expunerea la aerosoli, fum, etc);
- procedurile de colectare pentru analiza firului de par nu au fost standardizate. In
majoritatea studiilor publicate, probele sunt obtinute din puncte aleatorii de pe scalp, cel
mai adesea din zona de la partea din spate a capului, numit vertex posterior .

V.3. Pregatirea probelor

Pregatirea probelor reprezinta o etapa de important cruciala in analiza GC/MS.
Pregatirea probelor este o operatiune complexa care necesita din partea specialistului care
efetueaza aceasta operatiune cunostinte avansate de separatologie, si in special o
temeinica stapinire a operatiilor/metodelor de baza privind izolarea si purificarea
compusilor organici. Doua dintre aceste metode sunt indispensabile pentru specialistii in
medicina judiciara: extractia si cromatografia.
V.3.1.2. Cromatografia in strat subtire - metode cromatografice
Cromatografia este o metod de separare i purificare a substanelor organice,
introdus relativ recent n practica de laborator. Denumirea de cromatografie a fost dat
de botanistul rus vet i n limba rus nseamn culoare. vet a aplicat aceast metod la
separarea coloranilor vegetali (clorofile, carotinoide) printr-o coloan cu
carbonat de calciu.
Cromatografia se bazeaz pe repartiia diferit a moleculelor ntre o faz
staionar i o faz mobil. n funcie de afinitatea fa de faza staionar i cea mobil,
diferitele specii moleculare ale unui amestec sunt antrenate cu viteze diferite, prin
deplasarea fazei mobile, realizndu-se astfel separarea lor.
n funcie de natura solid, lichid sau gazoas a acestor faze, au fost dezvoltate
mai multe tehnici cromatografice. Dintre acestea cele mai utilizate de chimistul
organician sunt:
1. Cromatografia n strat subire (Thin layer chromatography, TLC);
2. Cromatografia solid-lichid pe coloan (Liquid column chromatography, LC);
3. Cromatografia gaz-lichid (Gas liquid chromatography, GLC sau GC);
4. Cromatografia lichid de nalt performan (High performance liquid
chromatography, HPLC)

V.3.2. Pretratamentul si prepararea probelor

Conversia analititilor din probele de studiat in forma necesara analizei este
cunoscuta in literatura de specialitate ca si operatiunea de pretratament. Este o
opreratiune dificila si laborioasa in special datorita faptului ca drogul/toxicul se gaseste
aproape intodeauna impreuna in amestec cu alte substante, in asa zise matrici. In cazul
compusilor de sinteza drogul/toxicul se gaseste combinat cu diversi excipienti si/sau
substante falsificate, iar pentru compusii naturali din plante cu alte substante din planta.
In plus, in plante cantitatea de drog/toxic este foarte mica, in cele mai multe cazuri sub
1% din masa plantei.
In cazul probelor biologice (singe, urina, etc) drogul/toxicul se gaseste fie sub
forma conjugata (ex. glucuronoconjugat) fie ca metabolit, si doar foarte rar ca atare. In

plus, ca si la plante, cantiatea de drog/toxic din probe biologice este este mica. Din
aceste motive, in cazul probelor biologice, de obicei, sunt necesari mai multi pasi in
pregatirea probelor:
- se realizeaza intii scindarea substantei din conjugat. Aceasta se realizeaza prin hidroliza
acida (metoda este rapida), enzimatica (metoda este lenta) si foarte rar bazica (posibila
doar ca conjugatii de tip esteric);
- urmeaza apoi izolarea. Aceasta se face fie prin extractie, fie cromatografic, fie, foarte
rar, prin cristalizare. Date pe larg despre aceste aspecte au fost prezentate anterior la
V.3.1. ;
- in unele cazuri este necesara o etapa suplimentara denumita derivatizare. Mai precis
atunci cind compusii sunt polari (compusi contin grupari carboxilice, hidroxilice, tiolice,
amino primare si secundare, etc.) sau au o grupa puternic electronegativa (ex. CF3;
halogen, etc), derivatizarea se impune cu necesitate. Principalele procedee de derivatizare
sunt :
a. Pentru droguri/toxice avind caracter bazic: acetilarea, trifluoroacetilarea,
pentafluoropropionilarea, heptafluorobutirilarea, trimetilsililarea;
b. Pentru droguri/toxice avind caracter acid: metilare, pentafluoropropionilarea,
trimetilsililarea, tert-butildimetilsililare.
Asupra derivatizarii vom reveni pe larg in capitolul urmator.
Referitor la extractia drogurilor/toxicelor din probe, mai trebuie precizat ca uneori este
necesara modificarea pH-ului probei astfel incit sa se realizeze trecerea drogului in faza
organica. pH-ul necesar se poate calcula cu ajutorul ecuatiei Henderson-Hasselbach:
pH = pKa + log ( [A-]/[HA] ) unde: pH- este pH-ul solutiei analizate;
pKa- este pKa-ul drogului/toxicului;
A- - este forma bazica (ionizata) a drogului/toxicului;
HA este forma acida (neionizata) a drogului/toxicului.
Cunoscind pKa-ul drogului/toxicului si valoarea pe care o dorim pentru
concentratia drogului/toxicului in forma neionizata (HA), se poate calcula cu usurinta
pH-ul optim pentru trecerea in faza organica.
Prezentam mai jos (Tabele 10, 11) citeva sisteme extractive mai des utilizate
pentru droguri si pentru si pentru extractii din materii prime vegetale (plante).
V.3.3. Derivatizarea chimica in medicina judiciara
Derivatizarea se defineste ca fiind procesul de conversie a unui
analit dintr-o proba de studiat in o forma diferita a sa, care poate fi
analizata prin diverse metode fizico-chimice.
Ideal, in medicina judiciara, analitii din probe trebuie testati in
forma lor originala intrucit aceasta permite identificarea calitativa si
cantitativa fara nici un dubiu. Din nefericire, in multe cazuri, acest
lucru nu este posibil si este necesar procesul de derivatizare chimica;
ea este folosita pe scara larga in medicina judiciara, deoarece exista
compusi (in special cei cu polaritate mare) ce nu pot fi analizati prin
GC-MS in starea lor originala. Derivatizarea poseda o serie de avantaje
si dezavantaje, de care trebuie sa se tina cont. Dintre dezavantaje
citam: presupune o reactie suplimentara care poate introduce

impuritati sau transformari secundare, costuri suplimentare in bani si

timp. Insa, avantajele derivatizarii
substantelor sunt incontestabile:
- imbunatatirea unora din proprietatile fizice;
- imbunatatirea proprietatilor cromatografice, in special a capacitatii de
separare;
- imbunatatirea capacitatii de detectie prin spectrometrie de masa.
V.3.3.1. Reactii chimice utilizate in procesul de derivatizare
In principiu atunci cind se efectueaza o derivatizare se are in vedere ca reactia
chimica utilizata sa fie cit mai simpla, rapida, sa nu dea produsi secundari, sa decurga cu
randamente mari in produsul final si sa nu necesite purificari costisitoare ale acestuia.
Cele mai utilizate reactii chimice utilizate in procesul de derivatizare sunt
alchilarea, acilarea si sililarea.
1. Sililarea
Sililarea este cel mai utilizat procedeu de derivatizare. Cei mai utilizati reactanti
de derivatizare sunt:
a. Trimetilclorosilan (TMSC)
TMCS este folosit ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-H, unde R este un
radical organic. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:
Reactia este mai rar utilizata in prezent, fiind destul de nespecifica. Se observa ca
in acest caz ca si produs secundar se obtine acidul clorhiric, care se poate elimina usor
prin adaugarea unei baze slabe (trietilamina sau piridina, de obicei).
b. N-O-Bis(trimetilsilil) acetamida (BSA)
BSA este folosit ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-Y-H, unde: Y este un
heteroatom (altul decit carbon) iar R este un radical organic. Reactia de derivatizare poate
fi reprezentata shematic astfel:
Produsul de derivatizare rezultat este stabil, iar conditiile de reactie sunt blinde.
Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se obtine TMS-acetamida, care poate fi
indepartata usor din mediul de reactie.
c. N-O-Bis(trimetilsilil) trifluoroacetamida (BSTFA)
BSTFA este folosit ca agent de derivatizare tot pentru compusi de tipul R-Y-H, avid
avantajul ca reactioneaza mai rapid si practic cantitativ. Reactia de derivatizare poate fi
reprezentata shematic astfel:
Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se obtine TMS-trifluoroacetamida,
care poate fi indepartata usor din mediul de reactie.
d. N-Metiltrimetilsilil trifluoroacetamida (MSTFA)
MSTFA este folosit ca agent de derivatizare tot pentru compusi de tipul R-Y-H, putind fi
utilizat inclusiv pentru compusii mai volatili. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata
shematic astfel:
Produs de CH3 derivatizare
Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se obtine metil-trifluoroacetamida, care
este voatila si poate fi indepartata usor din mediul de reactie.
e. Trimetilsililimidazol (TMSI)
TMSI este folosit ca agent de derivatizare tot pentru compusi de tipul R-Y-H, in special
pentru cei cu hidroxil, inclusiv impiedecat steric (nar nu pentru amino).

Reactia de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:

Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se obtine imidazolul, care este netoxic si
se poate indepartata usor din mediul de reactie.
f. Trimetilsilildietilamina (TMS-DEA)
TMS-DEA este folosit ca agent de derivatizare tot pentru amine si acizi carboxilici.
Reactia de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:
g. N-Metil-N-(tert-butildimetilsilil) trifluoroacetamida (MTBSTFA)
MTBSTFA este folosit ca agent de derivatizare tot pentru compusi de tipul R-Y-H,
avind avantajul ca produsul de derivatizare este extrem de stabil la hidroliza.
Reactia de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:
h. Hexametildisilazanul (HMDS)
HMD este folosit ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-Y-H. Reactia
de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:
Este mai rar utilizat.
2. Alchilarea
Alchilarea este un alt procedeu de derivatizare, dar cu utilizarea mai limitata, in
special pentru gruparile hidroxil. Cei mai utilizati reactanti de derivatizare sunt:
a. Dimetilacetalul dimetilformamidei (DMF-dialkyla)
Diacetalul dimetilformamidei este folosit ca agent de derivatizare pentru compusi
de tipul R-Y-H, in special pentru compusii carboxilici, dar fi pentru fenoli, amine,
aminoacizi. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata shematic astfel:
In functie de masa moleculara (controlata prin valoarea lui n) se
controleaza timpii de retentie in GC
b. BF3 metanol (sau n-butanol)
Amestecul BF3 metanol sau BF3 n-butanol este folosit ca agent de
derivatizare pentru compusii carboxilici. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata
shematic astfel:
Ambele substante sunt folosite cu precadere ca agenti de
derivatizare pentru compusi carboxilici. Reactia de derivatizare poate fi
reprezentata shematic astfel:
3. Acilarea
Acilarea este un procedeu de derivatizare cu specificitate mai mare, in special pentru
gruparile hidroxil si amino. Cei mai utilizati reactanti de derivatizare sunt:
a. Anhidrida acetica (Ac-Anh)
Anhidrida acetica este folosita ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul RY- H, in
special pentru pentru alcooli, fenoli si amine. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata
shematic astfel:
b. N-Metil-N-bis(trifluoroacetamida (MBTFA)
MBTFA este folosita ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-Y-H, in
special pentru pentru alcooli, fenoli, tioli si amine. Reactia de derivatizare poate fi
reprezentata shematic astfel:
Produsul de derivatizare rezultat este stabil, iar conditiile de reactie sunt blinde.
Reactia mai posda avantajul ca reactia decurge rapid cu aminele (primare si secundare) si
mai greu pentru, alcooli, fenoli, tioli. Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se

obtine metil-trifluoroacetamida, care este voatila si poate fi indepartata usor din mediul
de reactie.
c. Heptafluorobutirilimidazol (HFBI)
HFBI este folosita ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-Y-H, in
special pentru pentru alcooli, fenoli si amine. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata
shematic astfel:
Produsul de derivatizare rezultat este stabil, iar conditiile de reactie sunt blinde. Ca si
produs secundar se obtine imidazolul, care este netoxic si se poate indepartata usor din
mediul de reactie.
d. Anhidride fluorurate (TFA; PFPA; HFBA)
Anhidridele
fluorurate
[anhidrina
trifluoroacetica
(TFA),
anhidrida
pentafluoropropionica (PFPA) si anhidrida heptafluorobutirica (HFBA)] sunt folosite ca
agenti de derivatizare in special pentru compusi hidroxilici. Reactia de derivatizare poate
fi reprezentata shematic astfel:
Se observa ca in acest caz ca si produs secundar se obtin acizi organici fluorurati, care se
pot neutraliza (si elimina) prin adaugarea unei baze slabe (trietilamina sau piridina).
e. Clorura de pentabluorobenzoil (PFBCl)
PFBCl este folosit ca agent de derivatizare pentru compusi de tipul R-Y-H, in special
pentru pentru alcooli, fenoli si amine. Reactia de derivatizare poate fi reprezentata
shematic astfel:

V.4. Droguri din opiu si derivati

Opioid (greac i - asemntor opiului) este un termen care defineste
o grupa de substante chimice heterogene naturale si sintetice inrudite cu morfina.
Opioidele sunt substante cu actiune deprimanta asupra sistemului nervos central
(SNC) iar spectrul lor de actiune al este foarte complex si diferit, cel mai important rol al
lor fiind actiunea intens analgezica. In acelasi timp opidele au o serie de efecte secundare
nedorite, de departe efectul secundar cel mai nedorit fiind efectul de dependenta. Dintre
celelalte efecte secundare citam: deprimarea respiratiei (hipoventilatie pulmonara,
hipoxie), scaderea peristaltismului intestinal, efecte hipnotice, anxiolitice, halucinogene si
euforie. Ultimele doua efecte secundare constitue efectele narcotice, nedorite ale
opioidelor. Acest ansamblu de actiuni face ca opioidele sa fie incadrate in clasa de
substante analgezice narcotice.
Compusii din clasa opioidelor pot fi clasificati dupa mai multe criterii.Tinind cont
de provenienta lor, opioidele se impart in mai multe grupe:
1. alcaloizi naturali din opiu - care cuprinde morfina, codeina si tebaina;
2. derivati semisintetici de morfina;
3. derivati sintetici de morfina;
4. antagonisti ai morfinei - substante folosite ca antidot pentru droguri.
Produsii naturali ai clasei sunt reprezentati de alcaloizi din opiu. Opiul este
constituit din latexul uscat obtinut din fructele necoapte de mac (Papaver somniferum). In
opiu se gasesc circa 25 de alcaloizi (alaturi de alti compusi), intre care si alcaloizii cu
nucleu fenantrenic, cel mai important dintre acestia, pentru proprietatile analgezice
narcotice, fiind morfina.
Opiul se obtine numai pe cale manuala. Recoltarea are loc la circa 12 zile de la
caderea petalelor florilor, atunci cand capsulele ajung la dimensiunea maxima; ea se face

prin intermediul scarificarii (capsulele de mac sunt incizate cu nite lame speciale numai
pan la jumtatea capsulei), operatie desfasurata numai pe timp frumos. Datorita
inciziilor, latexul din capsulele de mac, alb la inceput se brunifica si se coaguleaza. Astfel
coagulat, se racleaza cu ajutorul unui razuitor din lemn sau din metal. Latexul rezultat se
usuca la soare cu atenie pana cand capata consistenta unei paste foarte dense si este
brunifiact complet. Este strans in bucati de dimensiuni variabile si presat in forme
variabile. Latexul astfel obtinut constituie asa numitul opiu baza si contine circa 10
12% alcaloizi, 1015 % apa, acizi organici, rezine etc.
Prin inclzirea opiului baza la temperaturi scazute se obtine o solutie de culoare
maronie care supusa filtrarii (pentru indepartarea reziduurilor vegetale) si apoi evaporarii,
conduce la formarea unei pudre care reprezinta forma opiului de fumat, cu un continut
mult mai mare de morfina fata de latex.
Alcaloizii morfinici sunt compusi organici naturali cu schelet fenantrenic care
provin formal din morfina, cei mai importanti fiind morfina, codeina si tebaina:
Pentru specialistii in medicina judiciara o importanta deosebita o are clasificarea
opioidelor dupa structura chimica, tinind cont de numarul de cicluri care se pastreaza din
alcaloidul baza, morfina:
- derivati pentaciclici (seria morfinei);
- derivati tetraciclici (seria morfinanului);
- derivati triciclici (seria benzomorfanului);
- derivati monociclici (seria piperidinei).
[mai exista o clasa admisa, derivati hexaciclici (seria buprenorfinei), dar care nu prezinta
importanta pentru practica judiciara intriucit acesti compusi nu sunt utilizati ca si droguri]
Desi derivatii monociclici piperidinici aparent nu au nimic in comun cu morfina,
ei sunt derivati opioidici de sinteza care provin formal prin distrugerea legaturilor dintre
ciclurile initiale din morfina:
Antagonisti narcotici
Antagonistii narcotici reprezinta o grupa de morfinomimetice care au proprietatea
de a inversa majoritatea actiunilor farmacologice de natura narcotica a drogurilor.
Antagonistii narcotici sunt larg utilizati in curele de dezintoxicare a toxicomanilor avind
avantajul ca nu produc dependenta si nici sindrom de abstinenta.
Principalele medicamente antagonist narcotice sunt Nalorfina, Naltrexona,
Levalorfanul, Butorfanol si Xorfanolul.

V. 5. Canabioide, Spice/Weed/ierburi
a. canabioide naturale: canabis, hasis, marijuana,
derivati
Conform Natiunilor Unite, canabisul este drogul cu cea mai larga utilizare in
lume. In anul 2004, ONU a estimat ca aproximativ 4% din populatia adulta a lumii (162
milioane de persoane) consuma canabis, iar aproximativ 0,6% (22,5 milioane) il foloseau
zilnic, fiind dependenti. Daca la aceste date adaugam si datele recente (din perioada
2008-2011) referitoare la canabioidele de sinteza (sau asazisele Spice/Weed/ierburi),
numarul consumatorilor de canabioide se dubleaza sau chiar tripleaza.
Canabisul, cunoscut si sub numele de marijuana (uneori scris "marihuana"), se
refera la orice tip de preparate din planta de canabis (cinepa) destinate utilizarii ca drog
psihoactiv. Practic canabisul/marijuana este un amestec din frunze, tulpini i inflorescente
10

fin maruntite ale plantei mature de sex feminin canabis, care prezinta aspect de tutun
verzui. Ca si drog, canabisul prezinta diverse alte denumiri: Grass sau Herb (Iarba),
Buddha sau Bud, Mary Jane, Weed, Pot, Schwag.
Hasisul este rasina secretata de glandele situate la nivelul frunzelor de cinepa.
Hasisul se comercializeaza sub forma de "bulgari" solizi (Fig. 30) sau placi presate
avind diverse nuante de culoare: rosie, maron, verde sau negru (in functie de tara de
origine, puritate).Fumat sau mestecat este mai activ decit canabisul.
Planta canabisul face parte din genul Cannabis, familia Cannabaceae si include
trei specii, C. sativa, C. indica si C. Ruderalis, Fig. 31. Aceste plante sunt dioice (fiecare
individ este fie masculin fie feminin) si este o planta anuala. C. Sativa si C. indica cresc,
in general, inalte (unele soiuri de ajunge la 4 m), iar plantele femele dau o productie de
flori bogate in THC (1% la 29%). C. Ruderalis este foarte scurt, produce doar urme de
THC.
Planta de canabis contine mai mult de 400 de compusi chimici diferiti, din care
cel putin 70 sunt canabinoide. Componenta chimica psihoactiva majora din canabis si
hasis este 9-tetrahidrocanabinol (abreviat ca THC), iar dintre celelalte canabioide le
amintim pe cele mai importante: canabidiol (CDB), canabinol (CBN) i
tetrahidrocanabivarin (THCV).
Canabioidele de sinteza sau Spice/Weed/ierburi sunt droguri
psihoactive de sinteza care se inglobeaza in amestecuri de plante,
motiv pentru care se mai denumesc si Spice/Weed/ierburi.
Componentele chimice psihoactive cele mai intilnite apartin la 6 clase
de
substante:
naftoilindoli,
naftilmetilindoli,
fenilacetilindoli,
naftoilpiroli, naftilmetilindene si ciclohexilfenoli.
Componentele chimice psihoactive majore de tip canabioid din Spice/ierburi sunt:
ciclohexilfenolul CP-47,497-C8 (cis-3-[2-hidroxi-4-(1,1- dimetilheptil)fenil]-ciclohexan1-ol) si aminoalkilindoli de tip JWH (JWH-018, JWH-073 si JWH-250). Subliniem ca in
Spice/ierburile comercializate se gasesc si alte substante psihoactive [diversi alcaloizi,
opioide de sinteza, etc.], dar nu vor fi tratate aici.
Spice/ierburile comercializate pe piata se gasesc sub diverse denumiri cum ar fi: Space
Diamond, Space Gold, Space Rubin, Spice Arctic Synergy.
Spice Diamond, Spice Egypt, Spice Gold, Spice Gold Spirit, Spice Silver,
Spice Tropical Synergy, 2Spicy, Algerian Blend, Bombay Blue, Botanic
Fire, Bull Titan, Chill Out, Chill Out Second Edition, CHILL OUT, Chill
X, Chill X Second Edition, Clover, Cultured Weed Ahia, Dream,
Encense Gorilla, Escelle, Experience Cahoots, Experience Chill,
Experience Ignite, Experience Vortex, Ex-ses Platinum, Flash, Forest
Humus, Genie, Highdis Almdrohner, Ikarus, Jamaican Gold, Joker,
Kiffer Feuerkrauter, King B, Krypton, Mojo, Nirwana (angels dust),
Nirwana (angels kiss), Relax, Scope sex on the beach, Scope vanilla, Scope
wildberry, Sencation, Sencation Blackberry, Sencation Vanilla, Sence,
Sence Second Edition, Silent Black, Silent Red, Skunk, Sky High,
Smok, Smok Second Edition, Smoke, Smoke XXX, Spirit, Sun Coast
Herbal Teas D, Sun Coast Herbal Teas H, Sun Coast Herbal Teas S, Sun
Coast Herbal Teas SH, Tagetes Lucida 10x extract, Yucatan Fire, ZoHaiMX,
ZoHai RX, ZoHai SX, Wild Dagga,

11

Canabioidele, atit cele naturale cit si cele de sinteza, se consuma sub cele mai
diverse forme: fumat, mincare, bauturi.
Canabisul, hasisul, Spice/ierburile, se fumeaza in forma pura sau in amestec cu tutun.
Odata inhalate cu fumul de tigara, substantele active sunt absorbite de organism prin
capilarele pulmonare. Efectul se instaleaza rapid dup circa 10-20 de minute dupa
inceperea fumatului.
Praful de canabis (Kief, Fig. 32) se produce din frunzele si florile plantei este
bogat in canabioide, si se consuma fie prin prizare directa fub forma de pudra, fie se
produc produse de confetarie (prajituri, frusecuri, etc.) cind se maninca (Fig. 33), sau se
poate bea in amestec cu alcool (cind de obicei se potenteaza reciproc; un amestec de
alcool etilic si canabis este cunoscut sub numele de Green Dragon), sau cu ciaiuri.
In cazul consumului sub forma de ceai sau produse de confetarie, efectele psihotice se
instaleaz mai tirziu (dup 1 - 2 ore).

V.6. Amfetamine si derivati aminici

Amfetamina este cunoscuta inca din anul 1887, cind ed a fost sintetizata pentru
prima oara de catre savantul roman Lazar Edeleanu [L Edeleanu, Ber., 20 (1887), 616].
Amfetaminele, denumite si ca Speed sau Uppers printre consumatori, sunt droguri cu
larga raspindire pe piata ilicita, fiind substante simpatomimetice cu structura
asemanatoare adrenalinei si efedrinei.
Efectele euforice ale amfetaminelor se manifesta la consumatori printr-o senzatie de
energie sporita, de bine, persoanele respective se simt mai inteligente, mai increzatore,
mai rezistente. Din acest motiv amfetaminele produc in prima instanta o crestere a
capacitatii de munca fizica si intelectuala, inlaturarea somnolentei pentru perioade lungi
de timp, reducere a oboselii, cresterea increderii in sine.
Pe linga amfetaminele propriuzise in aceasta clasa mai intra si o serie de derivati
aminici inruditi, inclusiv triptamine, structura principalelor amfetamine fiind prezentata
in Fig. 52.
Amfetaminele se consuma sub cele mai diverse forme:
administrare parenterala, mincare, bauturi.

12