frunza,betonul si ciocanul

un lastarel vrea sa iasa din pamant dar deasupra lui este

un strat gros de beton.
betonul ii spune:
-prietene nu vezi cat de mic si moale esti,eu nu pot fi
invins nici macar de un ciocan de fier gros si
mare,daramite de o frunzulita ca tine
lastarelul:
-lumina,viata si hotararea sunt mai puternice decat
ciocanul tau de fier care e izbit in tine cu toata oboseala si
mania unui om care-l manuieste impins de griji,nevoi si
temeri.
ciocanul aude discutia si spune:
-are dreptate betonul,eu sunt mare si dur si nici macar eu
nu-l pot invinge,dar pe de alta parte eu nu-mi doresc sa
trec de beton spre pamant,eu prefer lumina,mediul uscat si
insorit si mi-as dori...
lastarelul:
-dar tu ce vis ai ciocanule?
eu visez sa eliberez toate cuiele din lume si sa le indrept si
apoi sa le schimb destinul ,ele sunt menite sa strapunga
copacei ca tine transformati in scanduri...
lastarelul
-scanduri?

betonul:
da scanduri!
dupa ce iesi la suprafata vei creste mare si apoi vei fi taiat
si transformat in scanduri,defapt betonul cel mai gros nu
sunt eu ci oamenii!!!
lastarelul
-oamenii?
betonul
-da prietene sortit pieirii,caci oamenii m-au facut pe mine
si tot ei m-au imprastiat pt a acoperi orice urma de viata ca
tine...
este adevarat ca pe tine nu te vrea nimeni,iar eu ma
inmultesc pe zi ce trece mai mult,sunt invitat peste tot,in
timp ce tu esti taiat si pus pe foc! este drept ca tu asiguri
viata,am auzit... dar cine are nevoie de ea... eu nu...
ciocanul nu...
lastarelul
-pai pe tine te-au facut oamenii... ei nu au nevoie de viata?
betonul
-nu stiu...
lastarelul:
-daca oamenii ar muri tu nu vei mai exista,nici
scanduri,nici cuie... nimic..., nici tu ciocanule...
deci daca eu nu ies la suprafata voi nu veti mai avea
niciun rost adica veti muri...

ciocanul:
-este adevarat betonule! fara el eu nu mai am scanduri si
nu voi mai avea nici un rost in fata oamenilor... probabil voi
fi topit sau aruncat cine stie pe unde... si visul meu nu va
mai fi atins si apoi... nici tu betonule nu vei mai avea viata
lunga... fara oameni... te vei crapa si apoi te vei pierde in
pamant...
lastarelul catre radacina cea mare din care se trage:
-mama daca sunt sortit pieirii de ce mi-ai dat viata?
radacina:
-toti suntem sortiti pieirii dragul meu,fie ca imbatranim,fie
ca suntem omorati... mai devreme sau mai tarziu tot vom
muri,important este sa te nasti,sa cresti,sa speri,sa crezi si
sa nu te temi,pt ca familia noastra sa fie libera intr-o zi...
lastarelul:
dar daca mor...
radacina:
-stai linistit dragul meu,oamenii au nevoie de tine cand vei
fi mare,pana atunci tu vei da nastere la alti lastarei care la
randul lor se vor sacrifica si vor da si ei nastere la altii si tot
asa... pana vom reusi...
lastarelul:
-deci nu trebuie decat sa cred... si sa vreau...
radacina:
-trebuie sa intelegi ca toti trebuie sa platim pt noi cei din

viitor...
lastarelul:
-cum asa?
radacina:
corpul nostru va muri,insa o mica parte din noi care
contine informatia necesara vietii se transmite celui care
se naste si astfel noi nu vom muri niciodata,cu cat credem
mai mult cu atat o parte din aceasta credinta se va
transmite urmasului nostru si asa vom avea mult mai multe
sanse sa reusim,trebuie sa mai intelegi ca nu toti au primit
forta si credinta de la parinti si pe drum vei intalni lastarei
sau copaci care nu cred indeajuns si vei fi dezamagit,ei au
tendinta sa te descurajeze si sa te faca sa renunti la lupta
dar sa stii ca nu sunt dusmanii tai,nu-ti vor raul...
lastarelul:
-pai daca ma descurajeaza si ma indeamna sa
renunt,inseamna ca ei nu vor sa fim liberi,inseamna ca
sunt dusmanii nostri si ne vor raul...
radacina:
-dragul meu la prima vedere asa e,insa daca stai sa
analizezi si sa gandesti,asa cum trebuie sa faci de fiecare
data cand te indoiesti de ceva,iti vei da seama ca ei s-au
nascut primind o informatie mai putin pretioasa in care de
multe ori credinta si forta nu exista...
lastarelul:

inseamna ca acesti lastarei sau copaci in toata firea sunt

neajutorati...
radacina:
-da si trebuiesc ajutati,trebuie sa le vorbesti si sa-i faci sa
creada pt ca ei nu au primit ce ai primit tu,esti oarecum
dator sa transmiti aceasta forta si daruire si celorlalti care
nu au primit,cu alte cuvinte esti obligat sa reusesti sa
ajungi acolo sus pt a avea puterea sa transmiti la cat mai
multi ce ai primit tu,fructele tale vor fi un exemplu pt toti
ceilalti,si chiar dupa ce mori ele vor reusi sa inspire si sa
transimta aceasta forta...
lastarelul;
-dar mama,am auzit ca noi asiguram oamenilor viata si ca
ei sunt mai importanti si mai evoluati decat noi,de ce ei nu
sunt capabili sa aiba grija de viata lor,deci sa aiba grija de
noi,de ce ne toarna beton in cap si ne transforma in
scanduri?
radacina:
-dragul meu,asa cum printre noi nu sunt multi cei care au
primit informatia pretioasa despre care iti vorbeam,asa si
printre oameni tot mai putini sunt cei care au primit
aceasta informatie,asadar incapacitatea de intelegere si
lipsa de speranta au devenit tot mai mari si astfel omul a
inceput sa-si construiasca un alt sistem de valori,unul care
pune pe primul plan evolutia materiala pana la sfarsitul

vietii fiecarui individ,in fapt este un mecanism de

autodistrugere lent care este declansat de inacapacitatea
omului de a gandi si a planifica pe un viitor care se intinde
pana dupa existenta fiecarui individ in parte,pt fiecare din
ei totul se sfarseste atunci cand corpul lor moare,drept
urmare aceasta durata de viata fiind foarte scurta el
incearca sa stranga si sa aiba cat mai mult,nemaigandind
la ce se va intampla cu mediul si semenii lui dupa ce
corpul lui va muri,e o lupta de agoniseala si de
supravietuire pe termen scurt,fara a lasa nicio speranta
viitorului si practic lui insusi.
lastarelul:
-dar mama nici macar fructele lor nu-i mai ajuta?
radacina:
-fructele lor sunt seci si lipsite de valoare,insa sunt cativa
oameni care mai rodesc,ei se numesc artisti si sunt din ce
in ce mai putini,sunt artisti mari ale caror fructe inspira si
creeaza vise oamenilor de sute de ani si ele sunt umplute
cu o asemenea informatie incat valoarea lor creste in
fiecare zi,asemeni lor si tu trebuie sa rodesti la fel
lastarelul
-dar eu cum pot sti valoarea informatiei mele
radacina:
-nu o poti sti,nici nu ai cum insa tu trebuie sa privesti
mereu sus si sa te ghidezi dupa cei care au demonstrat

deja ca au aceasta valoare

betonul:
-he he he... prietene... nu ai nicio sansa... eu ma uit la
oameni, ei au locuri special amenajate cu fructele
oamenilor de valoare inca de acum cateva sute de ani si
ce crezi... se ghideaza cineva dupa ele? ba mai mult ele
sunt ignorate si oamenii... omenii sunt mult mai evoluati
decat noi,ce credeti voi ca daca asta ar fi fost calea
succesului nu ar fi urmat-o si ei? acum valorile adevarate
sunt cele generate de scandalurile si ura dintre oameni,de
lupta pt suprematie,dorinta de faima si de a avea cat mai
mult din tot ,toate aceste sunt practic combustibilul
necesar noilor fructe.
lastarelul:
-hi hi hi crrrr... nu mai asta stii sa spui... tu nu ai alta treaba
decat sa-i impiedici pe altii... nu-ti este rusine sa traiesti
fara niciun scop, fara niciun vis?
Betonul...
-uuufff!... visele mele sau spulberat demult, e ciudat... , voi
visati sa ajungeti undeva dar eu... eu... eu acolo m-am
nascut.(fiecare pietricica din ciment spune... eu m-am
nascut in apele cristaline ale Carpatilor, in fiecare
dimineata eram mangaiata de razele soarelui si pastravii
aurii se jucau cu mine... era ca un vis...(la final in animatie
vedem cupa unui escavator care distruge tot) , eu eram

la inaltime pe culmile Dobrogei... in fiecare dimineata eram

mangaiata de vant iar de sus puteam sa vad tot
pamantul... (la final in animatie vedem o explozie si un
munte mare care se prabuseste) , eu eram toata ziua la
plaja... ma bronzam si eram mangaiata de valurile
inspumate ale Dunarii... ( la fel...) eu m-am nascut
printre stele... mergeam prin spatiul infinit cand deodata
m-am lovit de planeta voastra de rahat... bine... ca la
inceput nu a fost asa de rau... pt ca m-am trezit intr-un
muzeu... eram admirata de toata lumea... tot acolo am
aflat ca sunt din familia meteoritilor... (in animatie vedem
cum muzeul este daramat si in locul lui se ridica un
MALL.) eu eram intr-o padure, eram mangaiata de aerul
curat si proaspat, imi placea umbra foarte mult, eram
inconjurat numai de copaci inalti si falnici...
Lastarelul
-copaci:)?
Piatra:
-da... de atunci nu am mai vazut atatia copaci la un loc...
eu eram inconjurata numai de copii, bine ca uneori mai
calcau pe mine... odata un copil m-a luat de jos si m-a
asezat intre niste corzi si mi-a dat drumul... si am zburat...
fericirea era enorma... uaaaa... si deodata am nimerit intr-o
cioara... craaa... dupa un timp acolo a aparut o parcare:(...
, eu ultima oara eram intr-o curte insorita unde

acordurile de pian si vioara ma faceau sa plutesc...

deodata au venit escavatoarele si au transformat totul intro cladire enorma de sticla...
Lastarelul:
-si cum ati ajuns aici?
o piatra cu o voce mai groasa aflata mai sus spune: am
fost adunate piatra cu piatra din toata lumea si am fost
aduse in niste lagare de concentrare si apoi am fost
torturate pe niste site mari din fier. Unele erau mai
norocoase pentru ca erau mai mici(vedem o piatra mica cu
fata de copil zglobiu cu trece bucuroasa prin sita) si
treceau de site, eu spre exemplu eram mare si fortos si pe
noi astia mai mari ne bagau la sfaramat, unele erau
sfaramate de tot si mureau eu insa am rezistat insa acum
sunt mai mic...
Lastarelul:
- in fine... si?
Piatra cu voce groasa:
dupa aceea am fost turnate intr-un fel de marmelada gri, la
inceput parea sa fie placut pentru ne mai si invarteau
(vedem printre pietrele bucuroase si piatra cu fata de copil
de mai sus) dar...
Lastarelul:
-dar... ?
Piatra:

-a fost placut... am fost imprastiate cu marmelada cu tot

prin oras si... noaptea am adormit si a doua zi ne-am trezit
intepenite si asa am ramas...
Lastarelul:
-ce trist... acum inteleg...
Betonul:
-cu timpul ne-am oisnuit si am devenit in interior ceea ce
suntem acum la exterior, intepenite , tari si triste, nu prea
mai suportam pe nimeni in jurul nostru... niehhhh... toate
suntem la fel...
Lastarelul:
-mmm...
Si eu totusi vreau sa ajung sus... sa alerg prin intreaga
lume si sa spun oamenilor ce am aflat si cat de frumos ar
putea fi daca...
Ciocanul:
- daca ce? tu nu intelegi ca oamenii sunt pierduti, sunt
intepeniti asemeni cimentului, oamenii se bat intre ei, nu
mai au puncte de reper, nu mai au sistem de valori, tot ce
le spui este nul...
Lastarelul:
-macar pot sa incerc...
Betonul:
- asta mic e nebun complet, nu intelege ca acum e prea
tarziu... lumea e pierduta...

Lastarelul:
-aaahhhh!!! vreau sa ajung suuus!
Lastarelul nostru se impinge si pietrele din ciment incearca
sa-i faca loc, insa ajunge pe la un sfert de drum si pare
ca se intepeneste definitiv acolo.
Ciocanul:
-haide impinge tare... pe unde trebuie sa iesi? cum arati?
Betonul:
-e mic si vai de capul lui si s-a intepenit aici, Ciocanule
numai tu il poti ajuta!
Ciocanul:
-cum?
Betonul:
incearca sa te ridici in coada aia a ta urata si te trantesti
odata tare poate poti sa faci o fisura mica, cred de mai
mult nu esti in stare...
Ciocanul nostru se ridica in coada se balanseaza de vreo
trei ori ca si cand ar fi beat si se tranteste cu toata
puterea...
insa degeaba nu a reusit decat o mica gropita...
Betonul:
hahaha... nieh nieh nieh. ..
eram sigur ca nu esti in stare de nimic...
Ciocanul se mai tranteste de cateva ori ca un nebun , insa

in zadar...
Deodata se aude un vuiet... senilele unui tanc trec peste
ciocan si il apasa in ciment si cimentul se crapa.
Cimentul:
-aaahaaa... hai acum lastarelule!!!
Lastarelul se chinuie si in cele din urma reuseste sa
scoata doar varful la suprafata si apoi iese tot...(cum iese
la lumina lastarelul se inverzeste)
Acum vede ca mama lui este defapt retezata( vedem cum
radacina inchide ochii usurata si moare), afara este vreme
de razboi , este haos si plin de nori si fum... Lastarelul
incepe sa planga... Mama... ! Mama...!
Ciocanul din spatele lui...:
-ti-am spus ca este groaznic!
Lastarelul se intoarce si vede ciocanul care pare bucuros
de prezenta lui...
Deodata se aude o explozie puternica, totul se invaluie in
fum , si ciocanul dispare...
Lastarelul:
-Ciocanule...!!! Mama...!!!
Ne indepartam si vedem lastarelul de sus inconjurat de
scene de cosmar si se aude strigatul in surdina-ecou...
Mama... Ciocanule...
Acum lastarelul este un verde pal...
Deodata vedem lastarelul in plan apropiat si exploziile si

toate zgomotele se aud in surdina... Lastarelul se uita

speriat si neputincios in jur...
Deodata se aude o explozie si mai mare si se face
intuneric...
Plan general vedem planeta de sus si cum explodeaza o
bomba atomica si apoi se invaluie in fum...
Dupa 7 zile
Este aproape intuneric, printre norii de fum abia se mai
vede lastarelul care este culcat la pamant, cu ochii inchisi
si aproape galben. Este o atmosfera de cosmar... totul
este daramat... Printre nori ies cateva raze de soare,
atmosfera se mai lumineaza un pic si lastarelul incepe sa
se inverzeasca putin cate putin, pare adormit, incepe sa
tuseasca si se ridica un norisor de praf. La un moment
dat, lastarelul (plan propiat) se ridica si priveste in jur.Plan
general- lumea este ravasita, nu mai este nici o urma de
viata...

-mama, betonul cred are dreptate, oamenii fiind mai

evoluati decat noi,nu s-au putut ghida dupa cei aflati mai
sus decat ei si oricum eu in jur am doar beton si in afara
de tine nu stiu pe nimeni care sa fi reusit sa ajunga sus.
Radacina:
-de multe ori dragul meu, sunt situatii in care esti singur
complet si atunci trebuie sa speri si sa crezi ca poti
ajunge in acel punct aflat doar in visele tale, el e singura ta
calauza prin intuneric, acum insa e mai usor pentru tine
pentru ca ma ai pe mine, ai deja un exemplu.