Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
OTELURILOR
DE
ALIERE
ASUPRA
PROPRIETATILOR
Otelurile sunt aliaje ale fierului cu carbonul si cu alte elemente chimice, pe care le
contine in diferite cantitati si care la confera in functie de continut, proprietatile dorite.
CARBONUL
Influenta carbonului asupra otelului este esentiala, atat in cazul otelurilor carbon cat si
in cazul otelurilor aliate.
In raport cu celelalte elemente intalnite in oteluri (cu exceptia borului), variatii reduse
ale continutului de carbon pot modifica radical proprietatile si intrebuintarile otelurilor. Astfel
daca otelurile au un continut de carbon mai mic de 0,7% C, pot fi utilizate ca oteluri de
constructie, iar daca continutul de carbon depaseste aceasta valoare, pot fi utilizate ca oteluri
de scule. De altfel standardele de stat cuprind o clasificare a otelurilor carbon in functie de
continutul de carbon si de conditiile de elaborare. Se pot distinge urmatoarele calitati de
oteluri carbon frecvent utilizate in practica:
Otelurile carbon de calitate (OLC 1060, STAS 880) elaborate obisnuit, sau in conditii
speciale (avand litera X in simbol), care pot fi oteluri de cementare (OLC 1015) cu continut
redus de carbon si oteluri de imbunatatire (OLC 2560) cu un continut mai bogat de carbon
(max. 0,65).
Aceste oteluri intrebuintate pentru constructia de masini sunt utilizate in stare tratata
termic (QT) [73], [65].
Otelurile carbon de uz general (OL 00OL 70, STAS 500/2) laminabile, care se livreaza
in stare necalmata (n), semicalmata (s) si calmata (k). In functie de garantiile de livrare ele
cuprind patru clase de calitate, de la 1 la 4.
Aceste oteluri sunt utilizate in stare netratata termic (non QT), la constructii metalice
asamblate prin sudare, nituire sau cu suruburi, tinand seama de importanta constructiei. Aceste
oteluri pot fi livrate si in stare ecruisata (deformate la rece), sau rezistente la coroziune
atmosferica (STAS 5093), caz in care au un continut sporit de P, Cr si N [65], deci prezinta
conditii mai nefavorabile pentru sudare.
Otelurile carbon turnate in piese (OT 40 OT 60, STAS 600) care cuprind trei clase, de
la 1 la 3, in functie de proprietatile mecanice care se garanteaza la livrare.
In general pentru toate otelurile carbon amintite, este necesara precizarea, ca odata cu
cresterea continutului de carbon, devine mai dificila imbinarea sau incarcarea prin sudare,
datorita durificarii si fragilizarii zonei influentate termic, care, fara anumite precautii
tehnologice, fisureaza.
Continut [%]
Slab aliat
0,5 1,1
0,8 1,8
0,3 0,5
0,3 0,5
0,05 0,1
0,05 0,1
< 0,04
< 0,0005
0,2 0,3
0,2 0,3
---------------------------------<5
Mediu aliat
> 1,1 6,0
> 1,8 6,0
> 0,5 6,0
> 0,5 4,5
> 0,1 1,0
> 0,1 1,0
--------------> 0,0005
> 0,3 4,0
> 0,3 1,0
< 0,3
< 0,4
< 0,4
> 5 - 10
Bogat aliat
> 6,0
> 6,0
> 6,0
> 4,5
> 1,0
> 1,0
-------------> 0,003
> 4,0
> 1,0
> 0,3
> 0,4
> 0,4
> 10
Daca otelurile contin elemente de aliere sub limita minima indicata in tabel in coloana
otelurilor slab aliate, sunt considerate ca nealiate, adica sunt oteluri carbon.
Deci chiar otelurile carbon contin anumite cantitati de elemente chimice insotitoare a
caror variatie le poate modifica proprietatile.
CROMUL
Cromul este elementul de aliere care se gaseste in majoritatea otelurilor aliate, datorita
efectului sau favorabil asupra patrunderii la calire (fig. 1.2). Deci sub aspectul comportarii la
sudare, otelurile care contin crom prezinta dificultati. Influenta cromului asupra calibilitatii
otelului este si mai intensa daca otelul mai contine si Wolfram (0,4 0,8% W), inrautatind
astfel si mai mult comportarea la sudare.
Fig.1.2 Influenta unor elemente de aliere asupra calibilitatii [4]
Cromul se poate dizolva in ferita, pe care o durifica intr-o masura mai mica decat alte
elemente de aliere.
Cromul mai poate forma carburi si nitruri, care daca sunt repartizate la limita
cristalelor micsoreaza sensibilitatea la supraincalzire a otelurilor. Acest efect este favorabil
asupra comportarii la sudare, intrucat cristalele zonei influentate termic sunt in acest fel
franate sa creasca odata cu incalzirea. Prin aceasta are loc si o marire a rezistentei la rupere, a
carei variatie in functie de continutul de crom este prezentata in fig. 1.4.
Nitrurile de crom avand forma CrN sau Cr2N se formeaza in otelurile crom, datorita
afinitatii cromului fata de azotul dizolvat in metalul lichid, la elaborarea, sau la sudarea
acestor oteluri, marind fragilitatea la revenire [4].
Cromul mai formeaza compusi intermetalici, avand forma MemCrn, dintre care cel mai
cunoscut este compusul denumit faza sigma. Aceasta este nemagnetica, dura (aproximativ 900
HV) si e casanta [15], [32], [49], [61], continand aproximativ 50% Fe si 50% Cr. Faza sigma
apare de obicei la otelurile austenitice la limita cristalelor, sau chiar in interiorul cristalelor,
provocand o fragilitate accentuata.
Aparitia fazei sigma in cazul otelurilor cu crom poate fi favorizata de existenta
austenitei neomogene, si mai cu seama a amestecului austenita ferita, precum si de incalzirea
indelungata in intervalul de temperatura 873 1173 K, sau de incalzirea rapida la temperaturi
apropiate de domeniul Fe-delta al diagramei Fe-C, urmata de racire rapida. In general atunci
cand este favorizata aparitia carburilor intergranulare, este favorizata si formarea fazei sigma.
Faza sigma mai poate apare si in zonele de deformare intensa, fiind favorizata de
existenta tensiunilor interne [32]. In acest caz faza sigma poate apare chiar in interiorul
grauntilor de austenita pe planele de alunecare. Faza sigma apare si intre alte elemente
chimice intalnite in oteluri, care sunt solubile intre ele. Se pot astfel aminti compusi
asemanatori fazei sigma intre doua sau trei elemente:
- V Mn (24,3% V); V Fe (37 57% V); V Co (40 54,9% V); V Ni (55 65% V);
- Cr Mn (19 24% Cr); Cr Fe (43,5 49% Cr); Cr Co (56,6 61,1% Cr);
- Mo Fe (47 57% Mo); Mo Co (59 61% Cr);
- Cr Mo Ni (37% Cr, 27% Mo, 36% Ni; sau 42% Cr, 32% Mo, 26% Ni).
Acesti compusi intermetalici de tipul sigma pot coexista in otelurile aliate supuse unor
cicluri termice specifice si pot provoca fragilizarea si ruperea materialului. Inlaturarea fazei
sigma se poate face prin incalzire la temperaturi ridicate (dupa caz intre 1123 si 1273 K)
urmata de racire rapida in apa (calire de punere in solutie).
Din practica tratamentelor termice se cunoaste ca pentru anumite conditii de racire
(viteze reduse de racire), in intervalul temperaturilor de revenire (973 573 K), otelurile cu
continut de crom pot prezenta o fragilitate pronuntata, denumita fragilitate de revenire [4].
Se presupune ca fragilitatea de revenire este provocata de precipitarea unor faze complexe, fin
dispersate la limita cristalelor. Printr-o racire rapida a otelului in intervalul de temperatura
amintit, otelul devine mult mai putin fragil inlaturandu-se asa zisa fragilitate de revenire.
Combaterea cea mai eficienta a fragilitatii de revenire se realizeaza prin introducerea
in otelurile amintite a unor adaosuri de Mo, Ti sau Nb [4] care finiseaza structura si impiedica
formarea fazelor fragile. Mai trebuie remarcat ca Ni, care mareste tenacitatea otelurilor, nu
inlatura insa fragilitatea de revenire.
Cromul micsoreaza conductivitatea termica a otelurilor, deci micsoreaza marimea
zonei influentate termic, obtinuta pentru o anumita energie liniara de sudare.
In figurile 1.6 si 1.7 se observa variatia conductivitatii termice a otelurilor crom in functie de
continutul de crom si de temperatura [15].
Fig.1.8 Variatia coeficientului de dilatare liniara intre 0-200C a otelurilor cu 0,1%C [15]
Acest efect al cromului asupra otelurilor este favorabil in ceea ce priveste comportarea
la sudare, intrucat dilatarilor reduse le corespund tensiuni interne reduse.
Din efectele pe care le produce cromul asupra diferitelor proprietati ale otelurilor, se
observa ca unele sunt favorabile asupra comportarii la sudare, iar altele sunt defavorabile. In
general insa se poate afirma ca cromul inrautateste comportarea la sudare a otelurilor, daca se
tine seama ca in oteluri mai exista in majoritatea cazurilor si alte elemente de aliere.
In ceea ce priveste obtinerea unor straturi incarcate prin sudare, avand anumite
proprietati, cromul este un element de baza care intra in compozitia materialelor de adaos cu
destinatie speciala.
NICHELUL
Este un alt element frecvent utilizat la alierea otelurilor. Prin alierea cu nichel se obtin
oteluri avand proprietati mecanice deosebite.
Nichelul se dizolva in orice proportii in ferita si austenita, nu formeaza carburi si
favorizeaza descompunerea cementitei, fiind un element gamagen si grafitizant. Nichelul
coboara temperatura de formare a eutectoidului cu aproximativ 1011 K, pentru fiecare procent
de Ni. In functie de concentratia sa in oteluri, acestea pot avea structura perlitica (P),
martensitica (M), austenitica (A), ceea ce se observa din fig. 1.11.
Este un element de aliere ieftin, care se utilizeaza in oteluri avand unele efecte
asemanatoare cu ale nichelului, dar fara a atinge aceleasi performante [11]. Manganul mareste
calibilitatea otelurilor asemanator cromului (fig. 1.2) si micsoreaza temperatura de incepere a
transformarii martensitice (fig. 1.9), favorizand aparitia austenitei reziduale in cazul racirilor
rapide (fig. 1.10). Alierea otelurilor cu mangan produce o micsorare a valorilor temperaturilor
critice de transformare, dupa cum rezulta din fig. 1.15.
coeficientul de dilatare lineara, respectiv cresc si tensiunile interne, care apar in timpul sudarii
acestor oteluri.
Din punct de vedere magnetic, otelurile perlitice aliate cu mangan au o permeabilitate
mediocra, iar rezistivitatea este mare. Rezulta ca manganul trebuie evitat din tabla pentru tole
de transformatoare, dar poate fi adaugat in piesele susceptibile de a avea pierderi prin curenti
Foucault.
Variatia coeficientului de dilatare liniara a otelurilor mangan este prezentata in fig.
1.18. Din aceasta figura se observa ca, la cresterea continutului de mangan creste si
coeficientul de dilatare lineara, respectiv cresc si tensiunile interne, care apar in timpul sudarii
acestor oteluri.
Fig.1.18 Variatia coeficientului de dilatare liniara a otelurilor mangan in stare recoapta, pentru
diferite intervale de temperatura
Siliciul este un alt element utilizat la alierea otelurilor cu proprietati speciale, datorita
efectului favorabil pe care il are asupra acestora. Siliciul se dizolva complet in solutia solida
in anumite proportii, fara a forma carburi. Prin aceasta creste rezistenta la rupere a otelului,
rezistenta la curgere (cu aproximativ 10 daN/mm2 pentru o crestere de 1% Si), precum si
duritatea la cald. Astfel in figurile 1.21 si 1.22 sunt prezentate variatiile duritatii la cald ale
unor oteluri avand 0,4% C, calite si revenite la diferite temperaturi, iar in fig. 1.23 este
prezentata variatia rezistentei la rupere a otelului cu 0,14 0,26% C normalizat, in functie de
continutul de siliciu.
Fig.1.21 Influenta siliciului asupra duritatii unor oteluri avand 0,4%C [9]
Fig.1.22 Influenta siliciului asupra durificarii prin precipitare a otelului cu titan calit in apa
de la 1273K [15]
forma FeSi (faza , Fe3Si2 (faza si Fe3Si. Tinandu-se seama ca siliciul mareste valoarea
temperaturilor critice de transformare A1 A3 cu aproximativ 50 K pentru o crestere de 1% Si,
ceea ce se observa din fig. 1.24, rezulta ca otelurile aliate cu siliciu au o stabilitate termica
buna. In prezenta oxizilor, otelul cu siliciu poate forma oxisilicati (FeO)2SiO2; (MnO)SiO2;
3Al2O3 (2SiO2, etc., care pot ramane in otel sub forma de incluziuni nemetalice.
seama daca otelul este aliat si cu o cantitate de nichel mai mare de 0,7%.
conditii grele sau foarte grele (matrite pentru prelucrari la cald, scule de aschiere cu regim
intensiv de exploatare, etc.).
TITANUL
Titanul, este un alt element de aliere care se adauga in unele oteluri, pentru finisarea
cristalelor si pentru micsorarea fragilitatii de revenire. Cel mai important dezavantaj al
titanului din otelurile care se sudeaza, este formarea nitrurilor (TiN) si a oxizilor (TiO2), care
pot provoca fragilitatea sudurii. De asemenea el mareste cantitatea de hidrogen dizolvata in
metal.
Titanul mareste rezistenta si duritatea otelurilor, deoarece finiseaza cristalele si
disperseaza fin carburile, formand carbura de tipul TiC si micsorand in acelasi timp
sensibilitatea la supraincalzire.
COBALTUL
Cobaltul este un element de aliere al aliajelor care functioneaza la temperaturi ridicate,
datorita favorizarii precipitarii unor compusi greu solubili si fin dispersati, care maresc
duritatea precum si stabilitatea termica.
Este necesara precizarea referitoare la cobalt, asupra faptului ca el nu formeaza
carburi, si asupra faptului ca are un efect deosebit asupra obtinerii carburilor, sau a unor
compusi intermetalici ai altor elemente de aliere (Mo, Cr, W, Ti, etc.).
Spre exemplu in cazul otelurilor aliate cu Mo si Ni, cobaltul produce o durificare prin
precipitare dispersa (P.H.), in urma dizolvarii lui in solutia solida. Efectul este maxim in jurul
temperaturilor de 823 K si mareste intens stabilitatea termica si rezistenta la uzura la cald a
aliajului.
Dezavantajul cobaltului in aceste aliaje este producerea unei oarecare reduceri a
tenacitatii, cauzate de modificarea formei carburilor de molibden si a cementitei.
Influenta cobaltului asupra curbelor de transformare izoterma a austenitei este
prezentata in fig. 1.30.
Fig.1.33 Influenta diferitelor elemente de aliere asupra continutului de azot din oteluri [49]
Nitrurile cele mai frecvent intalnite in oteluri sunt urmatoarele [4]: TiN, CrN, Cr 2N,
Cr3N, Si3N4, VN, ZrN, Mn4N, Fe2N, Fe4N dintre care se pare ca VN este cea mai daunatoare
asupra tenacitatii otelurilor, mai cu seama daca au un continut marit de carbon.
Pentru comportarea la sudare a otelurilor, dinamica absorbtiei azotului in spatiul
arcului electric, are o deosebita importanta.
Astfel unele elemente de aliere reduc solubilitatea azotului in otelul lichid si anume C,
Si, S, Co, Ni, Cu, Sn, Al, Ti. De asemenea unele elemente de aliere favorizeaza pastrarea
azotului in metalul solid sub forma de nitruri si anume Zr, Ti, Ce, La, Al, Ta, V, B, Nb.
Se observa ca aluminiul detine ambele efecte si intrucat este si un element ieftin, este
des intrebuintat pentru inlaturarea fragilitatii prin imbatranire, cauzata de azot, a otelurilor.
HIDROGENUL
hidrogenului in oteluri [15], [38]. Astfel s-a observat o marire a dispersiei rezultatelor
incercarilor de rezilienta, atunci cand electrozii cu care au fost sudate otelurile, au continut
nichel si nu au fost uscati in prealabil.
In cazul in care in timpul proceselor de sudare intervin cantitati bogate de hidrogen
(sudarea in hidrogen atomic), apar si alte fenomene nedorite. In acest caz datorita afinitatii
mari dintre H2 si C, se pot produce decarburari ale otelului, insotite de micsorarea duritatii.
In general efectul hidrogenului asupra otelurilor este nedorit, motiv pentru care se
recomanda evitarea surselor care pot impurifica otelul cu acest gaz.
OXIGENUL
Oxigenul este un element insotitor in oteluri care, corespunzator diagramei de
echilibru fier-oxigen, se gaseste sub forma de compusi: wustita, (FeO + O), magnetita
(Fe3O4) si hematita (Fe2O3). Dintre acestia numai magnetita si hematita sunt stabile
pana la temperatura ambianta, intrucat wustita se descompune sub 833 K, in fier si in
magnetita.
O alta cantitate de oxigen (sub 0,05%), se gaseste dizolvata in ferita, iar o alta parte este
prinsa sub forma incluziunilor oxidice.
Dupa compozitia chimica incluziunile oxidice sunt grupate in urmatoarele clase [7]:
- Oxizi inferiori de tipul Me2O si MeO (Al2O, MgO, CaO, FeO, MaO, CrO, si mai rar TiO);
- Oxizi superiori de tipul bioxid MeO2 (SiO2, TiO2 si ZrO2), corindon (Al2O3, Fe2O3, Cr2O3);
- Oxizi complecsi de tipul Spinelilor AOB2O3, unde A este Ca, Fe+2, Mg si Mn, iar B este Al,
Cr si Fe+3 (FeOFe2O3; MgOAl2O3; MnOAl2O3; FeOCr2O3; (FeMg)O(Cr, Al)2O3);
- Oxizi complecsi de tipul aluminatilor (CaOAl 2O3), feritilor (Fe2O3CaO), titanatilor
(CaOTiO2; Al2O3TiO2) si de tipul sistemelor pseudoternare AO SiO2 BO3 # unde A si B
au aceeasi semnificatie prezentata anterior(CaOFeOSiO2; CaOMgOSiO2; CaOMnOSiO2).
Multi dintre acesti compusi se gasesc in pulberile de feroaliaje utilizate la elaborarea
fluxurilor, sau a invelisurilor electrozilor, dar se pot forma chiar in timpul sudarii.
In general acesti compusi reduc rezistenta mecanica a otelurilor dupa cum se poate observa
din fig. 1.35 si anume acestia inrautatesc atat rezistenta, cat si tenacitatea otelului.
Fig.1.35 Influenta continutului de oxigen asupra proprietatilor mecanice ale otelului cu putin
carbon
SULFUL SI FOSFORUL
Sulful si fosforul sunt impuritati nelipsite din oteluri si cu toate ca participa in cantitati
extrem de reduse in masa otelurilor (0,010,08%) provoaca multe inconveniente. Astfel
fosforul formeaza cu fierul doi compusi chimici Fe3P si Fe2P. Fe3P formeaza cu fierul un
eutectic (10,2% P) cu temperatura de solidificare 1323 K (1050 C).
Fosforul este un element alfagen si se dizolva in ferita pana la 2,6%, dar are un
coeficient de difuzie mult mai mic decat carbonul si favorizeaza segregatia.
Ca un efect nedorit cauzat de fosfor, este aparitia structurii in benzi a tablelor laminate.
Locurile bogate in fosfor sunt feritice, iar carbonul este mai abundent in locurile cu
concentratie mai redusa de fosfor. Datorita deformarii plastice se formeaza o orientare sub
forma de zone suprapuse feritice si perlitice, cunoscuta sub denumirea de structura in benzi.
Ferita aliata cu fosfor are o duritate mai mare, respectiv o fragilitate mai ridicata, iar
zonele mai bogate in carbon ale structurii in benzi, au o durificare in ZIT mai pronuntata.
Aceasta inrautateste comportarea la sudare a otelurilor cu structura in benzi, chiar daca global
continutul de carbon are o valoare relativ scazuta.
In cazul continutului redus de carbon (pana la 0,17%), fosforul are o influenta
neglijabila asupra comportarii la sudare a otelurilor.
In unele situatii otelurile au in mod intentionat un continut mai mare de fosfor (cu
conditia ca P + C ( 0,25%). Daca aceste oteluri mai contin si alte elemente (Cu sau Cr) au o
rezistenta buna la coroziune atmosferica (oteluri patinabile).
In mod obisnuit insa otelul trebuie sa contina fosfor in cantitati mai mici de 0,030,06% dupa
imprejurari, pentru a nu produce fragilitatea la rece a otelului (fig. 1.36).
Fig.1.37 Influenta sulfului si a raportului Mn/S asupra proprietatilor mecanice ale otelurilor
carbon
Dupa cum se observa in aceasta figura sulful diminueaza si tenacitatea la temperatura
ambianta a otelurilor. In general otelurile trebuie sa contina cantitati de sulf mai mici de
0,03%, dar chiar in aceasta situatie este bine sa se cunoasca repartitia sulfurilor, care pot fi
grupate in anumite parti ale unei piese datorita segregatiei. Aceasta segregatie de sulf poate
provoca dificultati la sudare, datorita fragilitatii la cald.
Repartitia sulfurilor in oteluri se poate observa cu ajutorul probei Baumann [64](cu
hartie fotografica).
In cazul elaborarii otelurilor cu proprietati superioare este deosebit de importanta
reducerea la minim a continutului de sulf, si fosfor, intrucat aceste elemente chiar in cantitati
reduse influenteaza negativ tenacitatea otelurilor