Sunteți pe pagina 1din 6

TEMPERAMENTUL

Reprezinta aspectul/ subsistemul dinamico-energetic al personalitatii.


Temperamentul se defineste prin:
a) nivelul energetic al actiunii, adica prin modul de acumulare si de descarcare al
energiei in activitatile desfasurate de subiect, practice si/sau intelectuale (energic,
exploziv, rezistent, expansiv – lispsit de energie, oboseste usor etc).
b) dinamica actiunii, adica ritmul, tempoul desfasurarii activitatilor (rapid-lent) ;
c) ritmul si viteza reactiilor si a trairilor afective, exprimate prin modificarile
accelerate sau incetinite, precum si prin regularitatea acestora ;
d) impulsivitatea, adica modalitatea de raspuns la anumite solicitari (brusc, sacadat,
domol, lent) ;
e) adancimea si taria proceselor psihice, indeosebi a celor senzoriale si afective, ecoul
si rezonanta lor in interioritatea persoanei ;
f) capacitatea de adaptare la situatii noi (usoara/ dificila) ;
g) expresivitatea, manifestata in intonatia vorbirii, debitul si viteza limbajului,
expresiile emotionale, in miscarile si actiunile voluntare.
Tipurile temperamentale clasice
Datele stiintifice, precum si experienta cotidiana, dovedesc ca in orice activitate sau
manifestare a omului pe lanag atitudini, motivatie, interese, trasaturi de caracter etc, sunt
implicate, de regula, si particularitati dinamice a personalitatii (care tin de ritm, tempou,
energie). O buna parte din cazurile de inadaptare scolara sau profesionala se explica si
prin lipsa de concordanta intre particularitatile energetico-dinamice si natura activitatii pe
care persoana urmeaza sa o efectueze. Rezultatele slabe ale unor persoane se datoresc nu
atat slabelor capacitati aptitudinale, cat blocajelor sau starilor de supraexcitatie
determinate, in special, de trasaturile energetico-dinamice. In alte situatii trasaturile
temperamentale pot favoriza obtinerea de succese.
In domeniul educational nu numai trsaturile temperamentale ale elevilor trebuie sa intre
in atentie, ci si cele ale personalului didactic, deoarece felul in care profesorul
reactioneaza afectiv in diferite situatii, nu poate fi considerat nici pe departe un factor
neglijabil. Trasaturile energetico-dinamice-afective ale profesorului pot influenta climatul
psiho-social din clasa si scoala care este un important factor de eficienta si randament
scolar. De aceea manifestarile comportamentale ale profesorilor trebuie sa constituie
obiectul unui autocontrol si autoreglari constiente.
Tipurile temperamntale clasice au fost descrise inca din antichitate de catre medicul grec
Hypocrate care, pe baza observarii si inregistrarii faptelor de conduita intalnite in viata
cotidiana clasifica oamenii in patru tipuri temperamentale : sangvinic, coleric, flegmatic,
melancolic. Aceasta clasificare este valabila si astazi, exceptie facand explicatia pe care
Hypocrate o ofera cu privire la determinarea temperamentelor si care este nevalida,
nestiintifica.
Temperamentul coleric : reactivitate motorie accentuata, energic, neretinut,
tendinta spre impulsivitate, nestapanire de sine, agitatie, uneori chiar agresivitate,
violenta, procesele afective sunt intense, cu o expresivitate manifesta, prezinta explozii
emotionale, neechilibrat (instabil) emotional, fire deschisa, extraversiune, grad crescut de
sociabilitate, comunicativitate, alternanta intre activism impetuos si perioade de delasare
in activitate, intr-o sarcina isi etaleaza rapid posibilitatile de actiune, tempo rapid in
activitate, incapabil sa desfasoare activitati de migala, suporta greu situatiile de asteptare,
placerea de a opune rezistenta ; tendinta spre dominare in grup, inclinatie spre stari de
alarma si exagerare etc.
Temperamentul sangvinic : reactivitate motorie accentuata, activism crescut,
tempou rapid in activitate, emotiile sunt intense, dar sentimentele superficiale, dispozitie
stenica, abundenta expresiei verbale, resimte nevoia de variatie in decor si in activitate,
adaptabilitate crescuta la situatii noi, angajare usoara in activitate cu etalarea rapida a
posibilitatilor de lucru, capacitate de efort indelungata, isi mentine rezistenta si echilibru
psihic in situatii dificile, suporta fara crize insuccesele, fire deschisa, extraversiune, grad
crescut de sociabilitate, echilibru (stabilitate) emotional.
Temperamentul flegmatic : aspect de calm, tempou lent in activitate, echilibru
emotional, sentimente durabile, reactivitate emotionala redusa, tablou comportamental
sarac in manifestari, lentioare in miscari si limbaj, rabdare, toleranta, inclinatie spre rutina
si stereotipie, fire inchisa, introversiune, grad mai scazut de sociabilitate, adaptabilitate
mai dificila la situatii noi, refuzul schimbarilor, capacitate de munca indelungata si
tenace, capabil de activitati de migala, cugetat in tot ceea ce face.
Temperamentul melancolic : hiporeactiv pe plan motor, capacitate de lucru
redusa in conditii de suprasolicitare si stres, randament progresiv in activitate,
sensibilitate ridicata, puternic afectat de insuccese, adaptare mai dificila la situatii noi,
procesele afective au adanci rezonante, sentimentele sunt durabile, fire inchisa,
introversiune, epuizare mai rapida in activitate cu instalarea mai rapida a oboselii,
neechilibrat emotional, stabilitate in relatiile interopersonale.

Tipurile de activitate nervoasa superioara generale si specific umane


I.P. Pavlov a oferit fundamentul experimental neurofiziologic necesar intelegerii
temperamentului. El demonstreaza experimental ca la baza activitatii nervoase a
oamenilor si animalelor se afla doua procese nervoase : excitatia si inhibitia. In
comportament, excitatiei ii corespunde impulsul spre actiune, iar inhibitiei (procesul
contrar de franare, amanare sau suspendare, anulare a acesteia) incetarea sau inhibarea
unei actiuni sau reactii. Excitatia si inhibitia se caraterizeaza prin trei insusiri : intensitate,
echilibru si mobilitate.
Intensitatea (forta) se refera la taria cu care cele doua procese apare si se manifesta in
sistemul nervos. Din acest punct de vedere, procesele nervoase de excitatie si inhibitie
pot fi puternice (intense) si slabe.
Echilibrul se refera la raportul de intensitate/forta dintre excitatie si inhibitie, la balanta
dintre ele. Din punct de vedere al echilibrului, deosebim procese nervoase de excitatie si
inhibitie echilibrate si neechilibrate.
Mobilitatea consta in rapiditatea cu care excitatia cedeaza locul inhibitiei si invers, cele
doua procese nervoase inlocuindu-se reciproc. Din acest punct de vedere, avem procese
nervoase mobile si inerte.
Prin combinarea celor trei insusiri (intensitatea, echilibrul si mobilitatea), I.P.Pavlov
stabileste patru tipuri de activitate nervoasa superioara (A.N.S.) carora le corespund cele
patru tipuri de temperamente clasice, si anume :
1. Tipul puternic, echilibrat, mobil ->temperamentul sangvinic ;
2. Tipul puternic, neechilibrat, excitabil ->temperamentul coleric ;
3. Tipul puternic, echilibrat, lent ->temperamentul flegmatic ;
4. Tipul slab -> temperamentul melancolic.
I.P.Pavlov ofera astfel un fundament neurofiziologic teoriei temperamentelor, aratand ca
la baza fiecarui tip de temperament sta un anumit tip de A.N.S. (tip de sistem nervos).
Intre temperament si tipul de activitate nervoasa superioara nu exista o relatie de
identitate, ci doar una de corespondenta (o relatie, o legatura), temperamentul fiind o
notiune psihologica, in timp ce tipul de A.N.S. reprezinta o notiune fiziologica.
Temperamentul reprezinta modul de exprimare, de manifestare, de exteriorizare a tipului
de activitate nervoasa superioara in planul conduitei, el exprimand baza materiala a
comportamentului si personalitatii.
Trebuie facuta distinctia intre echilibru (nonechilibru) temperamental si cel emotional.
Primul se refera la raportul dintre excitatie si inhibitie, al doilea la procesele emotionale.
De asemenea, se pune intrebarea, daca ‘slabiciunea’ proceselor nervoase de excitatie si
inhibitie este o proprietate pur negativa. Slabiciunea proceselor nervoase se manifesta in
plan comportamental printr-un nivel scazut al capacitatii de munca si efort, faptul
explicabil prin reactivitatea deosebita a celulei nervoase. Privita in acest fel slabiciunea
proceselor nervoase nu mai apare ca o insusire pur negativa, ci imbraca si un anumit
continut pozitiv.
Chiar daca din punct de vedere biologic si medical melancolicul pare a fi mai ‘vulnerabil’
decat sangvinicul, din punct de vedere psihologic si pedagogic ele trebuie privite ca
apartinand altui tip temperamental si nu unui alt nivel de perfectionare. Practica ne arata
ca in randul elevilor si studentilor care obtin rezultate stralucite la invatatura se gasesc
destui cu temperament melancolic. De altfel, in istoria culturii intalnim multe celebritati
care au avut un temperament melancolic. Concluzia care se impune este aceea ca
valaoarea omului nu depinde de temperament, ci de alte subsisteme ale persoanlitatii si,
in primul rand, de subsistemul relational-valoric, adica de caracter.Energia globala
specifica sandvinicului nu implica neaparat capacitati, inteligenta, aptitudini,
perseverenta si forta vointei, la fel cum nivelul redus de energie caracteristic
melancolicului nu inseamna lipsa acestor calitati. Nimeni nu este bun sau rau, harnic sau
lenes, capabil sau incapabil, creator sau necreator prin temperamentul sau. Din punct de
vedere psihologic, notiunea de temperament este neutra sub aspect valoric, adica
aptitudinal-performantial, intelectual, moral, estetic etc. Asadar, in psihologie se
considera ca nu exista temperamente bune sau rele, superioare sau inferioare, pozitive sau
negative, fiecare din ele prezentand atat trasaturi pozitive, cat si risul unor insusiri
negative.
Cercetarile psihologice arata ca particularitatile tipului de sistem nervos nu determina
zestrea aptitudinala a persoanei, inteligenta sa, trasaturile sale morale. Talente ca si
prestatii inalt creative, trasaturi caracteriale psihomorale deiferite, pozitive ca si negative,
niveluri de inteligenta crescute pot fi intalnite la oricare dintre cele patru temperamente.
Trasaturile fundamentale nu coreleaza semnificativ cu trasaturile orientativ-
motivationale, aptitudinale, intelectuale sau caracteriale. Temperamentul este mai
degraba o carateristica formala, un cadru, in care sau pe care se pot cladi, prin educatie,
variate continuturi psihologice. De exemplu, o persoana care are un temperament
sangvinic poate deveni o valoare sau un raufacator. Aceasta depinde de sensul, de directia
pe care educatia o da persoanei respective, de ceea ce se achizitioneaza in timpul vietii,
pe aceasta structura ereditara a temperamentului. Totusi, temperamentul isi pune pecetea
asupra conduitei, in special asupra modului in care diverse continuturi sunt realizate.
Altruismul, generozitatea, de exemplu, nu sunt trasaturi temperamentale, dar modul cum
fiecare dobandeste si le exprima in comportamentul sau depinde de temperament. In
consecinta, subsistemul dinamico-energetic, adica temperamentul trebuie considerat ca
tinand de stilul, de forma omului de a fi si de a se comporta. Temperamentul coloreaza
intr-un mod caracteristic conduita si prestatiile unui individ, dinamica lor, dar nu
determina nivelul lor valoric. El reprezinta forma conduitei si persoanlitatii (felul in care
actioneaza : rapid-lent, energic-hipoenergic etc,), dar nu si continutul acesteia, care este
dat de caracter.
Cunoasterea, influentarea si educarea temperamentelor in conditiile vietii de familie
si in scoala
Pentru determinarea temperamentului unei persoane trebuie sa tinem seama de situatia in
care se afla persoana, situatie care poate fi familiara, cunoscuta sau inedita.
De exemplu, intr-o situatie familiara un temperament melancolic poate da dovada de
calm, sociabilitate, incredere in sine etc., intrucat imprejurarea data nu implica riscuri sau
amenintare. Intr-o situatie noua insa, acelasi temperament se manifesta prin inchidere n
sine, printr-un reflex prelungit de prudenta. Fireste, exista mecanisme de compensare
invatate in cursul vietii, cum ar fi sistemul deprinderilor si al obisnuintelor, care daca sunt
bine consolidate si flexibile feresc persoana de instabilitate si inadaptabilitate in diferitele
imprejurari ale vietii. Totodata procesul invingerii greutatilor individul se fortifica.
Asadar, pentru a identifica temperamentul predominant al unei persoane precum si
elementele temperamentale colaterale acestuia, vom cauta sa-l cunoastem, observandu-i
si inregistrandu-i comportamentele in situatii cat mai variate, dar mai ales in situatii cu
caracter de test psihologic.De exemplu, o situatie tipica de asteptare, o situatie
competitionala, o activitate care cuprinde un element imprevizibil sau cu un grad mai
mare de dificultate, o manifestare de adaptare la o situatie noua, o sarcina de reprezentare
a colectivului intr-o confruntare de opinii sau in fata autoritatii (director, diriginte etc),
una sau mai multe situatii cu caracter social si de relationare interpersonala etc. Toate
aceste situatii prezinta caracter de test psihologic si pot pune in evidenta trasaturi
temperamentale specifice, indici de temperament.Este foarte importanta cunoasterea
temperamentului prin observarea comportamentelor persoanei in situatii cat mai diferite
sub aspectul complexitatii si dificultatii lor, asadar atat in situatii cunoscute, familiare,
dar si in situatii noi, neobisnuite, cat si in situatii dificile, chiar critice. De asemenea,
comportamentele persoanei in astfel de situatii trebuiesc observate o perioada lunga de
timp, trebuind efectuate un numar suficient de mare de observatii, pentru a putea extrage
o concluzie valabila despre apartenenta la unul sau altul dintre tipurile temperamentale.
In ordinea dezvoltarii personalitatii, temperamentul ne apare ca fiind o modalitate
primordiala, trasaturile de temperament fiind primele observabile la copil, atunci cand nu
se poate spune nimic despre celelalte dimensiuni ale personalitatii (aptitudini, caracter
etc) care inca nu s-au constituit. Tipul de A.N.S. este determinat ereditar si ramane
invariabil pe parcursul vietii. Acest fapt extinde controlul genetic si asupra prin
mijlocirea tipului de A.N.S. De aceea, temepramentul ramane relativ constant pe tot
parcursul vietii, el modificandu-se foarte putin sub influentele factorilor educationali si de
autoeducatie, a mediului social, familial, profesional etc. Prin educatie, autoeducatie,
munca, activitate, invatare, efort de vointa, exercitiu, doar anumite trsaturi de
temperament pot fi modelate, influentate fara insa ca tipul temperamental predominant sa
se poate schimba radical.
Temperamntul fiecarei persoane este o mixtura de trasaturi, o costelatie de trasaturi in
care unele sunt dominante si in functie de predominarea unora vom spune ca persoana
respectiva apartine unui temperament sau altuia. In practica, tipurile temperamentale pure
sunt extrem de rar intalnite. Cei mai multi oameni apartin tipurilor temperamentale mixte,
intermediare. Prin urmare, nu exista nici un fel de contradictie intre tipologie si unicitate.

Extraversiunea si introversiunea
Dimensiune temperamentala cu doua orientari de sens opus, extraversiunea –
introversiunea a fost descrisa de Carl Gustav Jung. Aceasta dimensiune, specific umana,
este conditionata de existenta Eu-lui, adica a lumii interne, care cuprinde ansamblul
trasaturilor afective, perceptive, imaginative, a reprezentarilor, tendintelor, aspiratiilor si
preferintelor omului. Extraversiunea si introversiunea se pot manifesta atat in planul
activitatii psihice interne(in gandire, activitate etc), cat si in planul comportamentului si al
activitatii sociale. Prin acestea, C.G.Jung distinge la oameni doua atitudini diferite fata de
viata, doua moduri de a reactiona la imprejurari, pe care el le gaseste suficient de
pronuntate si de raspandite incat sa le descrie ca fiind tipice.Extraversiunea si
introversiunea incep sa se manifeste de foarte timpuriu la copii, unii considernad ca ea
poate fi innascuta. In aceeasi familie se pot gasit atat copii extravertiti, cat si introvertiti.
Cele doua trasaturi nu se regasesc la o persoana in stare pure (cazuri foarte rare), ci
combinate, una dintre ele fiind insa predominanta.
Extraversiunea presupune orientarea predominanta spre lumea externa, spre lumea
obiectelor si fenomenelor reale, lasand pe planul al doilea lumea interioara cu toate
componentele sale. La extravertit, energia psihica este orientata spre obiect, rolul
predominant in determinarea preferintelor, a alegerilor si deciziilor sale avandu-l
factorul extern. Intersele si aspiratiile acestor persoane sunt dirijate spre ceilalti
indivizi, spre fenomenele si situatiile lumii externe. Tipul extravertit este – asa cum
il descrie Jung – motivat de factori din afara si, in mare masura, influentat de
mediu. Adultul extravertit este sociabil, orientat spre ceilalti si este interesat de
oricine si orice. Ii plac organizatiile, grupurile, fiind de obicei activ si incercand sa
se dovedeasca util. Intelectualii extravertiti au calitati similare, se simt excellent
lucrand cu ceilalti, fiind cadre didactice sau facand sa circule intr-un fel oarecare
cunostintele lor.Faptul ca relationeaza usor cu ceilalti ii ajuta sa faca in mod efectiv
lucrul acesta. Extravertitii tind sa fie optimisti si entuziasti, desi entuziasmul lor
poate sa nu dureze prea mult. La fel se intampla si cu relatiile lor cu ceilalti oameni,
care se fac si se desfac la fel de repede si usor. Slabiciunea extravertitilor consta in
tendinta catre superficialitate si in nevoia de a face o buna impresie ; nimic nu-i
bucura mai mult decat audienta in public. Nu le place singuratatea, considerand ca
reflectia este inutila, le lipseste autocritica.Deoarece se adapteaza usor la societate,
de obicei accepta normele si regulile momentane, impuse, tinzand astfel sa fie
oarecum conventionali in rationamentele lor. Extravertitii sunt colerici si
sangvinici.
Introversiunea este specifica persoanelor care tind sa se retraga din interactiunea
sociala si sa centreze mai curand asupra propriilor ganduri si sentimente, a propriilor idei
si teorii despre lume si despre sine, acestia fiind mai putin interesati de evenimentele
lumii reale. La introvertit, energia psihica este orientata spre subiect, adica spre sine
insusi. Daca extravertitul este dominat de realitatea externa (materiala si sociala),
introvertitul abordeaza lumea in mod subiectiv, in functie de semnificatia acesteia pentru
el insusi. Tipului introverit ii lipseste increderea in relatiile cu oamenii, tinde sa fie
nesociabil si prefera reflectia in locul activitatii practice. Nu agreeaza societatea si se
simte stingher si pierdut in adunarile mari. Este impresionabil si ii este teama sa nu para
ridicol, adesea parand incapabil sa invete cum sa se comporte in situatii sociale. Tinde sa
fie hiperconstiincios, pesimist si critic. Nu-si cheltuieste energia incercand sa-i
impresioneze pe ceilalti sau risipindu-o in activitati sociale. Poseda adesea cunostinte
deosebite sau poate manifesta vreun talent care depaseste standardele obisnuite.
Introvertitii se simt in largul lor in singuratate sau in grupuri mici si familiare, prefera
propriile lor ganduri si cartile conversatiei, precum si ocupatiile linistite unei activitati
zgomotoase.Propria lor judecata este mai importanta pentru ei decat opinia general
acceptata de toti ceilalti. Independenta de judecata si de decizie, precum si lipsa de
conventionalitate pot fi valoroase daca sunt corect intelese si utilizate. In pofida lipsei lor
de farmec social, introvertitii isi fac adesea prieteni loiali si plini de intelegere, iar
prieteniile lor sunt profunde si durabile. Introvertitii sunt melancolici si flegmatici.