Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de

razboi-caracterizarea personajului
Prin acest prim roman al sau, Camil Petrescu impune o noua tipologie umana.Personajele
sale fac parte din lumea inalta a ideilor pure("au vazut idei"), sunt intelectuali, inteligenti
si hipersensibili, insetati de ideal, de adevar si de trairi absolute, fiintand sub zodia
luciditatii:"cata luciditate, atata consiinta, cata constiinta atata pasiune, cata pasiune atata
drama".Misterul personajelor, indeterminarea lor sunt elemente de modernitate.
Stefan Gheorghidiu-o proiectie in orizontul fictiunii a scriitorului insusi, un alter-ego
caruia ii sunt transferate experiente personale ale autorului- cumuleaza functii narative
multiple. El este eul-narator si eul-constiinta care ordoneaza prin experiente de
cunoastere lumea, este protagonistul romanului 'care se povesteste pe sine" (narator
autodiegetic).
Personajul principal al romanului este construit prin insumarea mai multor
ipostaze care se cristalizeaza in simultaneitate sau prin alternanta: Stefan Gheorghidiu
face parte din casta inadaptatilor superiori, constienti de superioritatea lor intelectuala
si morala in raport cu o lume iremediabil mediocra, inculta si pragmatica. Spirit lucid si
absolutizant, orgolios si inflexibil, Stefan aplica tiparul sau de idealitate realitatii, iubirii
si oamenilor din jurul sau. Acestia nu corespund exigentelor sale si rezulta drame ale
incompatibilitatii (intre el si Ela, el si familia, el si societatea mondena,
el si realitatea tragica a frontului). Orgoliul poate fi considerat una din principalele sale
trasaturi. Ilustrativa in acest sens este marturisirea lui Gheorghidiu in ceea ce priveste
felul in care ia nastere iubirea sa pentru Ela :"Iubesti intai din mila, din indatorire, din
duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita", dar, la o autoanaliza mai lucida,
naratorul recunoaste ca sentimentele sale sunt generate mai ales de orgoliu:"Incepusem
totusi sa fiu magulit de admiratia pe care o avea mai toata lumea pentru mine, fiindca
eram atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente si cred ca acest
orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri". Criticul Dumitru Micu apreciaza ca
"Vanitatea de a fi iubit de o femeie frumoasa devine la el stimulul pasiunii".
Traind o profunda drama a cunoasterii, Gheorghidiu descopera caracterul relativ al
sentimentelor umane. Avand orgoliul unui Pygmalion care o creeaza pe Galateea dupa
modelul sau de perfectiune ("Fata draga, destinul tau este si va fi schimbat prin mine),
Stefan aspirase la o simbioza sentimenatla, vazand in iubire un sentiment unic,
irepetabil:simteam ca femeia aceasta era a mea in exemplar unic,asa ca eul meu, ca
mama mea.."
Faurit din sete de ideal si din luciditate febrila, personajul traieste o drama a
incertitudinii si o drama a incomunicarii. Liniile de forta ale caracterului sau nu se
intersecteaza nicio clipa cu miscatoarea oglinda a unei lumi gregare si pragmatice,
imorale si iremediabil medicore. Consumandu-se la mari adancimi, drama lui este
neputinta de a impune lumii vesnic imperfecte paradigma valorilor absolute in care crede.
Neputincios, asista la transformarea celei preaiubite intr-o femeie avida de bani, de lux si
de distractii: "Vedeam cum femeia mea se instraina zi de zi, in toate preocuparile si
admiratiile ei, de mine".
Suflet hipersensibil, Gheorghdiu sufera din caza schimbarii Elei, osciland dramatic intre
speranta, tandrete, disperare, dispret si ura. Suferinta personajului provine din faptul ca

el este un inadaptat pe plan social si sentimental, din faptul ca se raporteaza mereu la o

ierarhie spirituala si nu la una sociala, bazata pe avere si bani, ca oamenii din jurul sau.
Alaturi de drama intima , Gheorghidiu mai sufera si drama omului superior, dominat
pe plan social de indivizi inferiori. Exigentele personajului sunt absolute, pentru ca , in
fond, viata este alcatuita dintr-o suma de mici compromisuri, care o fac acceptabila. De
fapt, personajul trece prin doua procese opuse: unul de mistificare-mai exact de
automistificare- si unul de demistificare.
Drama eroului se consuma pe fundalul unei societati mediocre, dominate de
instinctul de proprietate si de dorinta de parvenire. Batranul avar Tache Gheorghidiu si
fratele sau, Nae, politicianul intrat in afaceri, milionarului analfabet Vasilescu
Lumanararu si mondenul Grigoriade sunt adevarate fiare citadine ce manifesta un
profund dispret pentru cultura :"Cu filosofia dumitale nu faci doi bani. Cu Kant, ala al
dumitale si cu Schopenhauer nu faci in afaceri nicio branza. Eu sunt mai destept de ei
cand e vorba de parale"-afirma unchiul Nae. Refuzul eroului de a trai intr-o asemena
lume se exprima prin protestul solitar, prin gestul de revolta de o tragica
inutilitate:dezertarea.
Discrepanta dintre ideal si realitate se poate explica prin faptul ca nostalgia dupa absolut
provine din doctrina kantiana, dar Gheorghidiu nu se indoieste nicio clipa de faptul de
faptul ca certitudinile absolute nu pot fi atinse, ceea ce are efect inadaptarea sociala.

Modalitati de caracterizare a personajului

Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice ,Stefan

Gheorghidiu analizeaza cu luciditate, alternand sau interferand, aspecte ale planului
interior, din fluxul constiintei (trairi , sentimente,reflectii) si planului exterior (fapte,
tipuri umane, relatii cu alte personaje). Personajul se confeseaza "in primul rand, spre a
se clarifica pe sine', "ca sa inteleaga cum a fost cu putinta sa iubeasca o femeie pana a fi
in stare sa faca o crima din cauza ei si apoi, deodata, aceeasi persoana sa-i devina
indiferenta"(Ovid S Crohmalniceanu)
Dintre modalitatile de caracterizare a personajului, portretul lui Gheorghidiu este
realizat mai ales prin caracterizarea indirecta, care se desprinde din fapte, ganduri,
limbaj, gesturi, atitudini si relatiile cu celelalte personaje. Caracterizarea directa este
rar realizata de alte personaje, prin replici scurte, precum accea pe care i-o adreseaza Ela
lui Stefan, cand sotul ii reproseaza comportamentul ei din timpul excursiei de la Odobesti
:Esti de o sensibilitate imposibila" sau "N-ai spirit practic...Ai sa-ti pierzi averea", ii
spune Nae Gheorghidiu.
In acest roman subiectiv , de analiza, este folosita autocaracterizarea, pentru portretul
fizic, moral sau psihologic ('Eram alb ca un om fara globule rosii"; "Eram inalt si
elegant").

Pentru observarea propriilor trairi psihice se utilizeaza procedee specifice

romanului psihologic modern precum : introspectia ('"Niciodata nu m-am simtit mai
descheiat de mine insumi, mai nenorocit"), autoanaliza lucida (Simteam din zi in zi,
departe de femeia mea ca voi muri...), monologul interior, notarea starilor fiziologice
si a senzatiilor organice ("Nu pot gandi nimic. Creierul parca mi s-a zemuit, nervii, de
atata incordare, s-au rupt ca niste sfori putrede", "fiecare explozie ne nauceste batandune mereu tepi de fier, cu ciocanul in urechi,"), fluxul constiintei.
Pentru analiza unor aspecte ale lumii exterioare si a ecoului pe care le au in
consiinta personajului-narator, se utilizeaza observatia realitatii bucurestene (sociala,
politica, familiala, economica) al carei exponent este Nae Gheorghidiu, in antiteza cu
realitatea frontului.
Considerat de critica vremii drept 'o monografie a indoielii"(C.Ciopraga) sau
"monografia unui element psihic,...gelozia" (G. Calinescu), romanul lui Camil Petrescu
este apreciat de Tudor Vianu pentru "exactitatea aproape stiintifica in despicarea
complexelor sufletesti tipice" , pentru faptul ca "analiza sa se aplica asupra marilor
pasiuni umane, in care lamureste elementele constitutive, in treptata lor insumare"
Relatia personajului cu Ela
Pe parcursul intregului roman, Ela ramane un mister pentru cititor, deoarece ea este
prezentata doar prin intermediul impresiilor lui Stefan. Relatia dintre cei doi soti se
bazeaza pe orgoliu, atat in construirea, cat si in destramarea ei. Stefan incepe sa tina la
Ela din orgoliul de a fi iubit, gelozia se produce din acelasi motiv, iar orgoliul ii impiedica
pe amandoi sa se impace. Ea il iubeste atata timp cat e mandra de valoarea lui intelectuala
in lumea lor de studenti saraci si se departeaza, cand, in noul ei cerc, sotul nu-i mai
trezeste admiratia.
(Stefan Gheorghidiu, intelectualul, care traieste cu nostalgia absolutului si a perfectiunii,
si Ela, femeia populara, frumoasa, cocheta,dar cu aspiratii cat se poate de pamantesti,
reprezinta doua destine pe care iubirea le uneste pentru un timp, dar pe care existenta
concreta le asaza pe fagase diferite, potrivite esentei lor, separandu-le pentru totdeauna.
Stefan Gheorghidiu trraieste un puternic conflict interior , produs de confruntarea dintre
valorile ideale ale lumii sale si lumea inconjuratoare, sau, in termenii lui Platon, dintre
lumea pura a ideilor si lumea concreta. Pe de alta parte, Ela, femeia, este o forma
concreta, cea mai palpabila forma a lumii. Evolutia relatiei lui Stefan cu Ela reprezinta
simbolic evolutia relatiei lui cu lumea; ceea ce respinge la Ela sunt datele lumii cu care
eroul se afla in dezacord.
In plus, cele doua experiente traversate de personajul principal reprezinta doua
varste si ipostaze ale iubirii: Eros- idealul de iubire din tinerete, cu aspiratia spre
realizarea cuplului adamic ca implinire totala- si Agape- iubirea de semeni, ca
"intregire/implinire a sufletului", manifestata in situatia-limita a experientei de pe front.
Finalul deschis provoaca lectorul sa gaseasca motivatii psihologice dintre cele mai
diverse :lasitate, orgoliu, demnitate, idealism sau optiunea pentru ultima "experienta
definitiva"-Thanatos?
Consider ca despartirea definitiva de Ela este o afirmare orgolioasa a liberului arbitru a
acestui personaj, pentru care "singura existenta reala este aceea a constiintei", un gest de
luciditate, de demnitate si curaj in a respinge o lume imperfecta , care ii arunca eul intr-un
"continuu conflict.).

Conflictul (culegere verde)

Evolutia personajului din perspectiva deznodamantului
Consider ca in ultimul capitol, "Comunicat apocrif", deznodamantul infatiseaza efectele
celor doua experiente asupra personajului.
Razboiul ii apare ca un distrugator de personalitati, chiar daca, prin participarea sa la
eveniment, sentimentul de solidaritate cu camarazii il face sa inteleaga cat de marunta
este drama sa sentimentala. Oamenii sunt mutiati trupeste si sufleteste. un fost camarad,
Nicoale Zamfir, are picioarele amputate dar este resemnat in fara suferintei. In schimb,
Stefan Gheorghidiu rosteste o fraza prevestitoare pentru deciziile sale in legatura cu
participarea la razboi, mai ales ca romanul are final deschis :"ma inchin, si eu, in fata
nenorocirii care va veni". Autorul lamureste destinut sau de combatant intr-o nota de
subsol din romanul ulterior ,"Patul lui Procust". din respectiva nosta de subsol aflam ca
Stefan Gheorghiciu a tradat armata romana si ca "si-a gasit pedeapsa in fundul ocnei".
Ranit si spitalizat, in acest ultim capitol vine la Bucuresti intr-o permisie, prilej cu care
incheie relatia cu sotia sa.. Orasul ii da impresia covarsitoare de "cavou imens", ruptura
sufleteasca este definitiva si marturiseste :"sunt obosit si mi-e indiferent chiar daca e
nevinovata".Primeste o scrisoare anonima in care i se dezvaluie ca sotia il insala, dar nu
mai este interesat sa ii verifice autenticitatea.Barbatul care odinioara se credea capabil de
crima din gelozie devine indiferent, detasat si spune cu o raceala resemnata:"Asculta, fata
draga, ce-ai zice tu daca ne-am desparti". Prin renuntare la trecut (timpul trait si
rememorat), Gheorghidiu se elibereaza de drama erotica :"I-am scris ca-i las absolut tot
ce ein casa, de la obiecte de pret, la carti... de la lucruri personale, la amintiri. Adica tot
trecutul".
Construit din aceeasi pasta "a sufletelor tari", a celor care "au vazut idei" din teatrul
camilpetrescian, Stefan Gheorghidiu ramane un personaj exemplar pentru categoria
inadaptatilor superiori care refuza abdicarea de la ideal.