n aceast ordine de idei, se cuvine amintit opinia lui Mircea Muthu, pentru

care balcanitatea, respectiv spiritul sud estic n literatur, se regseste ca stare

de spirit decantat si devenit, n evantaiul de motive, teme, tipologii, atitudini si
performante artistice, balcanism literar. Configurat de un text cu multiple niveluri
semantice, precum Istoria unui galben, balcanismul literar romnesc si dezvluie
dubla sa dimensiune, parodic si de evocare [5], n virtutea creia nuvelele
pasoptiste si asum o dubl functie: de a reproduce / evoca artistic realitatea,
conform conventiei literare a epocii, si de a pune n discutie procedeele de
literaturizare ca si formele literare aflate n circulatie demonstrnd, astfel,
deschiderea spre ironie si spre parodie a prozatorilor vremii.
Literatur a memoriei restauratoare, naratiunea literar din secolul al XIXlea si scriitorul care-o compune relev intentia de a documenta, n limitele
adevrului si, aproape ntotdeauna, n absenta oricror pretentii de exprimare
estetic despre oameni si ntmplri stiute de scriitor prin sine nsusi sau prin altii.
[6] La nivelul scriiturii, ns, cultura, spiritul critic, rezervele estetice, malitiile si
ironiile prozatorilor romni, familiarizati cu literaturile apusene, produc amestecuri
inedite de realitate literaturizat, pe suport (auto)biografic cu functia de a legitima
fictiunea, si reversul parodic, reactia de disconfort intelectual provocat de nevoia
de a apela la modele apusene mediocre si de a le autohtoniza n limitele unei
literaturi ce abia se nstea. Se adaug ceea ce Liviu Papadima numeste miza
lecturii estetice si cea a persuasiunii ideologice, dirijate n conformitate cu ntreg
contextul politic si social pasoptist, care duce la relatia de solidaritate ntre fictional
si nonfictional. Mai mult, n conditiile functionrii precare a institutiei literaturii si
ntr-o cultur marcat de efortul definirii institutionale a principalelor tipuri de
discurs istoria, stiinta, morala, didactica, ideologia proza literar se vede obligat
s satisfac dou cerinte distincte: s instruiasc si s se supun logicii naratiunii
literare, aceasta din urm cu propria sa orientare dubl: cauzal, necesar pentru
producerea efectului de verosimilitate, si teleologic, cu misiunea de a asigura
unitatea si relevanta textului. [7] Fundamentat pe o restrictionare a strategiilor
narative, pe favorizarea net a relatrii la persoana I singular si facilitnd, astfel,
invazia biografismului si asocierea acestuia cu latura documentar a textelor
narative, modelul melodramatic asigur, totusi, garantia fictionalittii tocmai prin
rigiditatea frustrant pentru spiritele lucide ale epocii a retetei sale literare.
Emfatiznd conventia, melodramaticul acomodat nuvelistic permite elaborarea unei
instante naratoare hibride, autonaratorul care, pe de o parte, intens
personalizat, si tematizeaz postura auctorial [8], explicitndu-si intentiile si
justificndu-se, iar pe de alta, si asum intentiile specifice instantei sale, n varianta
G. Genette sau a altora. Ia nastere, astfel, ceea ce Nicolae Manolescu numeste, n
alt context, tirania semnificativului.
Naratorul adesea intradiegetic si cu veleitti auctoriale se comport de multe
ori despotic cu cititorul, dirijndu-i cu autoritate lectura si instaurnd un pact de

lectur univoc. Sprijinit, n demersurile sale narative, de ntreg angrenajul textului,

care anticipeaz ferm diegeza si, mai ales, deznodmntul, naratorul si, prin el,
scriitorul,
cultiv
suprasaturarea
informational
a
codurilor
narative,
hiperdeterminarea, ca instrumente ale predictibilittii narative influentate, de
asemenea, de indiciile privind ncadrarea ntr-un gen anumit, sistemul
personajelor, teme proeminente. Ca modele literare apusene insistent valorificate
n acest context, romantul de senzatie, novella melodramatic sau povestirea de
aventuri cultiv arbitrarul, la nivelul loviturilor de teatru, de pild, dar l si
domesticesc [9].
La prima vedere, Istoria unui galben, apartinnd lui Alecsandri, ilustreaz
tendintele romantice si modelele literare apusene ale epocii, exploatnd, prin
tablouri si scene de moravuri, culoarea local, dimensiunea etnografic si
sociologic a prozei Biedermeier. Pe baza personajului de tip picaro - conform
traditiei literare de surs spaniol si de secole XVI XVII, un vagabond, un
aventurier, un cersetor care circul dintr-o ptur social n alta, dintr-o tar n alta
etc. se investigheaz medii sociale si moravuri si se satirizeaz acid relatiile
sociale, ierarhiile, sistemul de valori, mijloacele de parvenire etc. din societatea
romneasc a epocii. Actualiznd strategic procedeul alegoriei, scriitorul si etajeaz
textul, corelndu-l cu dou instante narative distincte, doi naratori care si asum,
fiecare, secvente distincte. Primul narator fixeaz cadrul rama istorisirilor celor
de-al doilea si asigur, prin relatarea la persoana nti si printr-o serie de similitudini
biografice cu autorul (redactor la Propsirea), prezumtia de autenticitate si de
credibilitate. Acest narator si recuz, ns, discursul satiric, punndu-l pe seama
celui de-al doilea narator, un galben olandez cu certe veleitti scriitoricesti. Dubla
schem a comunicrii, astfel instituit, antreneaz un naratar prim cititorul virtual
cruia i se adreseaz satira social si moral a timpului, si un naratar secund, real
n testura textului, o para turceasc. Modalittile narrii difer si ele si antreneaz
textul ntr-un joc metatextual de autoreflectare ironic a virtutilor naratoriale
apreciate n epoc: mnat de o curiozitate cu iz ironic, primul narator
autonaratorul se auto-ironizeaz n aceast postur si ironizeaz, totodat, prin
consimtirea tacit la sanctionarea, de ctre para, a practicii literare a galbenului,
recuzita romantic a timpului si modelele ei apusene. Gsind un echivalent alegoric
strategiei narative a manuscrisului gsit, autonaratorul si ngduie libertatea de
a se pretinde un singur scriptor. La rndul su, galbenul narator serveste drept
instrument pentru realizarea, la adpostul unei binevenite obiectivitti de suprafat,
a satirei sociale multiplu orientate asa nct, gratie unei sectiuni transversale prin
societatea epocii se obtine o rudimentar comedie uman miniatural si se d o
rezolvare ideologic pentru obligatia textului de a fi verosimil. Pe de alt parte,
galbenul olandez colaboreaz, mpreun cu naratarul su adesea recalcitrant, la un
manual al bunului povestas [10], trecnd n revist si exemplificnd, prin discurs,
suficiente elemente negative ale literaturii epocii. Rezult de aici un inventar de
productii literare sau (pseudo)literare un metatext sui generis care actualizeaz
si judec acid modelele literare ale epocii. Impresia de ansamblu pe care o las

Istoria unui galben, deopotriv poveste a vietii galbenului si istorisire, este de

amestec de istorisire picaresc si cronic de moravuri, abil ntretesere de
popular si de livresc. [11] Un efect imediat al acestei procedri este ceea ce
Andrei Bodiu numeste teatralizarea epicului form de hibridizare a epicului si a
dramaticului [12], la care se adaug jocul de scen, bine intentionat, si cu scop
parodic, al galbenului, precum si hibridizarea cu secvente de discurs poetic
mprumutate de autor personajelor sale si, automat, devenite victime ale
deriziunii.
Exploatnd avantajele povestirii cu sertare, care ofer galbenului ntreaga
gam de disponibilitti si de instrumente literare ale epocii, adesea convertite n
instrumentele autorului moralist (ca n povestea tragic si exemplu de nuvel
sentimental cu recuzit melodramatic a tigncii Zamfira), Istoria unui galben
nu mai blocheaz initiativele interpretative ale cititorului avizat ci, tocmai prin
dramatizarea narrii, pune n evident colaborarea interpretativ activ, pe viu, a
naratorului-personaj cu naratarul su. Urmarea este aceea c repere de baz ale
conventiei melodramatice sunt scurtcircuitate ferm, precum tema suferintei n
amor, sau modelul de sensibilitate al vremii, portretul canonic al frumusetii
feminine, deconstruit cu precizie de galben, spre ncntarea paralei (usor geloas
pe obiectul presupus al adoratiei galbenului) s. a.
n testura istorisirii, dialogul intertextual si face loc cu putere, printr-un lant
de parodii bine conturate: parodierea modelului melodramatic nsusi, actualizat ca
istorie de dragoste a celor dou monede, din care nu lipsesc lovitura de teatru,
recunoasterea spectaculoas, descrierea frumusetii feminine si a celei masculine si
confesiunea obligatorie; parodierea prin prezenta unor elemente ce fac posibil
recunoasterea modelului apusean romanul de cap si spad, sau parodia
Desperarea, o demonstratie pe dos de virtuozitate poetic ce sanctioneaz reteta
poetic a epocii. Pe lng aceste elemente se cuvin amintite si reusitele literare
ale galbenului instantaneele realiste, dar ascultnd de ideologia social romantic,
rudimentele nuvelistice, nucleele nuvelistice autentice, autonome (povestea
Zamfirei), precum si fiziologiile ce creioneaz tipuri umane si sociale - parazitul
social (cartoforul), parvenitul prin femei, avarul (evreu), sau tipologii romantice nc
active (hotul de codru).
ntruct adesea paraua intervine si rupe coerenta modelelor literare sau stilistice,
refuznd pactul de lectur si sanctionnd, prin desele ei avertismente,
suspendarea nejustificat a naratiunii si parantezele digresive, se poate spune c
ambii, naratorul si naratarul, se lupt pentru aproprierea sujetului. [13] Avnd
toate atributele necesare unui scriitor, paraua este, virtual, un contracandidat serios
al galbenului si jocul de-a uite-literatura-nu-e-literatura, din Istoria unui galben,
sustine opinia potrivit creia nvinuite de clisee romantice si conventionalism,
scuzate oarecum prin tineretea autorului, scrierile de nceput ale lui Alecsandri au,
de fapt, un substrat polemic nu ndeajuns de evident pentru toti criticii scriitorului.
[