Sunteți pe pagina 1din 3

In publicistica a debutat cu articolul Sa facem un congres , publicat in ziarul Fede

ratiunea din Pesta, la 5 aprilie 1870. In acest articol sustinea dreptul romanilo
r din Transilvania de a participa activ la viata politica prin organizarea unui
congres menit sa proclame autonomia Transilvaniei, a carei populatie majoritara
o constituiau romanii. Dualismul austro-ungar suspendase, in anul 1867, dreptul
Transilvaniei la autonomie. Eminescu ii indeamna pe romani sa faca apel la senti
mentul de demnitate si de mandrie nationala - sentiment curat omenesc. Dupa aces
t debut, Eminescu a inceput sa publice frecvent la revista Convorbiri literare si
la ziarul Timpul . In articolul Influenta austriaca asupra romanilor din Principate ,
publicat in Convorbiri literare din 1 august 1876, Eminescu se dovedeste a fi apar
atorul celei mai vechi clase sociale - taranimea: Singura clasa pozitiva pe al ca
rui spate traim cu totii este taranul roman. El reprezinta clasa cea mai conserv
atoare in limba, port, obiceiuri . Taranul este purtatorul istoriei unui popor, nat
iunea in intelesul cel mai adevarat al cuvantului . In articolul Balcescu si urmasi
i lui , aparut in ziarul Timpul din 27 noiembrie 1877, Eminescu realizeaza un admira
bil portret al marelui revolutionar si patriot roman, in contrast cu urmasii ace
stuia. Admira la Balcescu neobositul zel al acestui mare patriot, plin de inima si
inzestrat de natura cu o minte patrunzatoare si cu o fantezie energica . In acelas
i timp admira limba folosita de Balcescu in scrierile sale, in contrast cu cea v
orbita in Parlament de papusi neroade , precum si cu cea scrisa de gazetari cu patru
clase primare . Toti acestia - parlamentari si gazetari - neavand idei, fabrica vo
rbe noi, risipind vechea zidire a limbii romane, pentru a simula o cultura pe ca
re nu o au . Dupa temeinice studii la universitatile din Viena si Berlin, Eminescu
s-a stabilit la Iasi, in anul 1874. Aici a functionat ca director al Biblioteci
i Universitare, apoi ca inspector scolar pentru judetele Vaslui si Iasi si redac
tor la Curierul de Iasi . In noiembrie 1876 a venit la Bucuresti, fiind chemat de T
itu Maiorescu si de Ion Slavici, cu regretul ca se desparte de bunul sau prieten
Ion Creanga. La Bucuresti a functionat ca redactor si redactor-sef al ziarului T
impul , din anul 1877 pana in iunie 1883. A fost perioada cea mai prodigioasa a cr
eatiei sale in toate domeniile. In domeniul publicisticii, Eminescu era preocupa
t in permanenta de independenta si suveranitatea nationala a popoarelor, de dezv
oltarea lor libera, de dreptul la autodeterminare, de situatia Romaniei dupa dob
andirea Independentei fata de turci, dupa Razboiul din 1877. Asemenea teme, dar
si altele, Eminescu le-a tratat in sute de articole publicate in ziarul Timpul , un
de mai functionau ca redactori inca doi mari clasici ai literaturii romane: I.L.
Caragiale si Ion Slavici.
In continuare voi face scurte referiri si voi cita din cateva articole, dintre c
ele care mi se par a fi de actualitate. In articolul Fraza si adevar , publicat in T
impul la 23 decembrie 1877, Eminescu se ocupa de raportul dintre om si stat, dint
re formele civilizatiei straine si fondul nostru national, de cauzele saraciei: R
aul cel mai mare e saracia. Saracia e izvorul tuturor relelor din lume: boala, b
lestemul betiei, furtisagul ( ) traiul rau in familie, lipsa de credinta, rautatea
, aproape toate sunt castigate sau prin saracie proprie, sau atavistic, prin sar
acia stramosilor . Ziaristul dezvolta ideea ca, odata cu progresul tehnic si al ci
vilizatiei, se inmultesc trebuintele oamenilor, dar se adanceste inegalitatea di
ntre clasele sociale. Se inmultesc legile liberale,
dar oamenii raman in saracie, iar cel sarac este totdeauna neegal cu cel ce sta
deasupra lui . Poetul Eminescu se dovedeste a fi fost in publicistica un perfect c
unoscator al istoriei nationale si universale. A scris si a publicat mai multe a
rticole referitoare la alianta Romaniei cu Rusia, in care prezinta raporturile r
omanilor cu Austria care, in 1775 ne-a rapit Bucovina, dar si cu Rusia Tarista c
are, sub pretextul extinderii granitei de apus de pe Nistru pe Prut, ne-a luat B
asarabia in 1812. Pentru nobilul sentiment al iubirii de tara de care era animat
poetul si publicistul Eminescu, ilustrativ este articolul Misiunea noastra ca st
at , publicat in Timpul din 2 noiembrie 1879. Eminescu se referea la modul cum roman
ii au supravietuit vitregiilor istoriei. Dar, in curgerea veacurilor, cetele salb
atice au pierit una cate una, iar astazi noi stam adapostiti intre hotarele tari
i noastre . Astazi, Tara Romaneasca e patria iubita a oricarui suflet romanesc , iar
statul roman trebuie sa fie un stat de cultura la gurile Dunarii; aceasta e singu
ra misiune a statului roman si oricine ar voi sa ne risipeasca puterile spre alt

scop pune in joc viitorul urmasilor si calca in picioare roadele muncii strabun
ilor nostri .
In alt articol, Eminescu sustine ideea ca adevarata civilizatie a poporului roma
n nu se poate realiza decat prin dezvoltarea naturala a facultatilor noastre, pri
n ceea ce avem temeinic si serios in trecutul nostru si nu prin copierea formelo
r venite din afara . Cultura istorica si politica a lui Eminescu nu este o simpla
acumulare de date si idei, ci este corelata cu gandirea sa filozofica, cunostint
ele de istorie si de politica fac parte din universul sau de idei si atitudini,
care configureaza o personalitate enciclopedica a culturii romane.
Simbolul tutelar al spiritualitatii romanesti
Titu Maiorescu il prezinta pe Eminescu ca o personalitate coplesitoare, care i-a
impresionat pe contemporani prin inteligenta, memorie, curiozitate intelectuala
, cultura la cel mai inalt nivel si prin farmecul limbajului, semnul celor alesi .
Tot Maiorescu spunea ca lumea in care traia poetul... era aproape exclusiv lumea
ideilor generale pe care si le insusise si le avea pururi la indemana . Eminescolo
gi cunoscuti afirma ca poetul era sociabil, dar si insingurat, detasat, dar si p
reocupat de mizeria vietii; iubind, sperand si renuntand, era vesnic preocupat d
e a se smulge din meschinul cotidian, de a pleca spre alte zari, de a descoperi
acel necunoscut, ca unica speranta ce ne ramane - traire exprimata de Baudelaire
intr-un vers celebru: Un singur gand ne arde: sa dam de ceva nou . Poetul a muncit
enorm, fara pauze sau menajamente, suportandu-si boala cu demnitate ca pe un de
stin, pe care s-a straduit sa-l infranga prin creatie, confirmand aforismul poet
ului latin Horatiu, Non omnis moriar , exprimand ideea ca prin creatie artistul va
supravietui. Simtindu-se neinteles de multi dintre contemporani, poetul s-a lini
stit prin versurile: Nu faci efect? Nesimtitori/ Raman cu totii? Fii pe pace:/ Ca
nd piatra cade-n mlastina/
Ea nici un cerc nu face .
Tot eminescologii arata ca Eminescu cunostea literatura romana de la originile e
i, avea bogate cunostinte de literatura universala, cu deosebire cunostea litera
tura romantica germana, poezia italiana si spaniola, pe marii romantici francezi
si englezi, precum si pe scriitorii Marlowe si Shakespeare. In creatia sa liter
ara - poezie si proza - a fost influentat de filozofia lui Kant, din care a trad
us Critica ratiunii pure si de filozofia lui Schopenhauer. Cunostea bine opera mar
ilor filozofi greci: Heraclit, Platon, Aristotel, Epicur. Ii erau familiare poem
ele indice - Rig-Veda si Mahabharata , la fel operele marilor ganditori moderni Desca
rtes, Spinoza, Leibniz, Bekeley, Hegel s.a. Tot Titu Maiorescu spunea ca Eminesc
u este omul cel mai silitor, vesnic citind, meditand, scriind . A studiat viata pop
orului roman, limba, folclorul si istoria lui, s-a ocupat de scrierile unor prie
teni, precum I. Creanga si I.L. Caragiale. La toate acestea se adauga farmecul li
mbajului , prin care s-a asigurat apropierea rapida a operei sale de sensibilitate
a publica. Prospetimea si naturaletea limbajului poetic eminescian creeaza impre
sia unei spontaneitati desavarsite, dar numeroasele variante demonstreaza migalo
asa cautare a cuvantului ce exprima adevarul . Pentru aceasta, Eminescu a pornit de
la izvoarele limbii: poezia populara si textele vechi. Acestea au conservat for
mele cele mai rezistente din limba, asadar cele mai potrivite pentru a reliefa i
n mod expresiv individualitatea limbii romane. Iata cateva exemple de versuri ca
re pun in evidenta principalele caracteristici ale limbajului poetic eminescian,
care sunt: prospetime, naturalete, armonie, muzicalitate: Adormind de armonia/ C
odrului batut de ganduri/ Flori de tei deasupra noastra/ Or sa cada randuri-rand
uri . ( Dorinta ); Numai omu-i schimbator,/ Pe pamant ratacitor,/ Iar noi locului ne ti
nem,/ Cum am fost, asa ramanem . ( Revedere ); Dandu-mi din ochiul tau senin/ O raza di
nadins,/ In calea timpilor
ce vin/ O stea s-ar fi aprins;/ Caci te iubeam cu ochi pagani/ Si plini de sufer
inti/ Ce mi-i lasara din batrani/ Parintii din parinti . ( Pe langa plopii fara sot ).
Asemenea versuri ating sublimul - acea traire sufleteasca de maxima tensiune, ac
ea iubire care aspira spre absolut si nemurire. In alte poezii eminesciene, iden
tificam o alternanta intre formele populare si familiare ale vorbirii, intre exp
resiile tipice si cele intelectualizate, procedeu prin care poetul obtine un lim
baj nou si in acelasi timp proaspat: Ei Catalin, acu-i acum/ Ca sa-ti incerci nor
ocul ; Cu obrajei ca doi bujori/ De rumeni, bata-i vina ... Hyperion, ce din genuni/ R

asai c-o-ntreaga lume,/ Nu cere semne si minuni/ Care n-au chip si nume ... ( Luceaf
arul ).
Prin acest limbaj poetic, Eminescu si-a fixat opera in eternitatea spiritului ro
manesc si, in acelasi timp, a infaptuit cea mai importanta reforma lingvistica a
literaturii noastre moderne. Multi dintre poetii de dupa Eminescu, pana in zile
le noastre, au nutrit sau nutresc ambitia de a infaptui o reforma lingvistica de
insemnatatea celei eminesciene. Cei mai talentati dintre acestia au obtinut imp
resia de noutate, nu insa si pe cea de fragezime. Pentru a dobandi o limba noua,
muzicala si armonioasa, Eminescu n-a trebuit sa se lupte cu limba, asa cum au f
acut multi dintre urmasii sai. I-a fost de ajuns sa se aseze in curentul limbii s
i sa-si inalte panzele in directia din care sufla duhul ei (Tudor Vianu).
Creatia eminesciana se manifesta si astazi ca un centru de forta spre care conve
rg eforturile de expresivitate si originalitate ale poeziei romane contemporane.
In conceptia eminesciana, vertebrele nationalitatii sunt istoria si limba. Prin e
le un popor poate sa se cunoasca pe sine, sa-si pastreze sanatatea sufleteasca s
i tineretea etnica, sa-si conserve seninul neamului . Legatura cu folclorul legitim
eaza opera scriitorilor si Eminescu le recomanda acestora, indiferent de epoca i
n care traiesc, sa se adape la izvorul curat ca lacrima si mai pretios ca aurul a
l poeziei noastre populare . Din spiritul popular, poetul Eminescu a extras muzica
litatea, plasticitatea, armonia si fragezimea versurilor sale. Tot Eminescu a in
trodus in poezia noastra adevarata cugetare ca fond si adevarata arta ca forma.
Exegetii operei eminesciene au aratat ca in creatia acestuia frumosul se imbina
cu adancimea cugetarii filozofice. C. Radulescu-Motru afirma ca frumusetea verbul
ui eminescian va sta incrustata deasupra, intre podoabele sufletului romanesc, c
at timp acesta va exista . Nicolae Iorga considera opera lui Eminescu ca fiind expr
esia integrala a sufletului romanesc , iar Constantin Noica spunea ca Eminescu est
e simbolul tutelar al spiritualitatii romanesti . Cu un ton profetic, Mircea Eliade
scria in 1985: Cat timp va exista undeva, prin lume, un singur exemplar din poez
iile lui Eminescu, identitatea neamului nostru este salvata .
Iata de ce cred eu, stimati cititori, ca opera lui Mihai Eminescu trebuie sa ne
preocupe in permanenta!