Ludovic Feuerbach [18041872) i teologia ca antropologie".

Tendina pozitivist de a
suprapune ordinea religioas i realitatea uman (colectivitatea) ajunge la aceleai rezultate
n doctrina lui L. Feuerbach, aproape n acela timp cu filosofia lui Comte, dar independent
de aceasta. Feuerbach, avnd ca punct de plecare, nu tiinele pozitive (Comte), ci
metafizica speculativ a lui Hegel, duce la extrem, ca toi tinerii hegelieni" (Strauss, Bruno
Bauer, Karl Marx), transpunerea sau reintegrarea hegelian a transcendentului n imanent:
Dumnezeu nu e Spiritul absolut, ci Omul, colectivitatea ideal, nfrirea prin iubire. Nu
sentimentul e organul Divinului, ci sentimentul e dumnezeesc.
Pe msur ce omul concentreaz n Dumnezeu tot ce e perfect, el se micoreaz pe sine nsu
i astfel ia fiin prpastia dintre uman (natural) i divin (supranatural). Contradiciile ce
rezult fatal din acest strict dualismzice Feuerbachne oblig s reintegrm n umanitate
esena noastr, nstrinat n Dumnezeu. Rezultatul primei sale operaEsena cretinismului
era: credina n Dumnezeu e credina n om, cunoaterea lui Dumnezeu e cunoaterea de sine.
El afirm cev asemntor legii comietiene a celor 3 stri DUMNEZEUa fost primul,
RATIUNEA al doilea i OMUL al 3lea.
n alt oper a sa Esena religiei spune c Dumnezeu este i natura adorat, e natura ce
posed caracter uman. Omul adornd natura, se divizeaz pe sine nsui.
SPENCER HERBERT tiina i religia se opun numai n ceea ce au contingent, nu i n
esena lor. Sub antagonismul aparent domnete un acord complet [Spencer; Premiers
Principes, trad. Guymiot, p. 16). Cci religia nu e o iluzie, ci e expresia unui fapt etern",
deci ea se raport la realitate ca i tiina. Avnd ambele la baz realitatea, trebue s existe
ntre ele o armonie furdamental". Acordul lor se nfptuete prin adevrul cel mai
cuprinztor i mai abstract al tiinei i al religiei. Dar e i o mare deosebire ntre tiin i
religie. In timp ce tiina, recunoscnd misterul ultim al lucrurilor, are naintea ei larg i
indefinit deschis domeniul cognoscibilului sau relativului, religia se mrginete la
recunoaterea i adorarea Absolutului misterios, renunnd treptat la toate ncercrile de a
reprezenta simbolic esena ultim, ncercri care constitue tocmai religiile istorice i pozitive.
Religia ncepe unde sfrete tiina sau cunotina fenomenal i relativ, singura accesibil
omului de aceea religia lui Spencer a fost numit agnosticism,
Psihologia lui Herbart este de natura metafizica. Ca si natura, si sufletul este format din reale
si avnd ele caracter comun sunt supuse aceluiasi sistem de legi si principii de organizare.
Herbart considera ca psihicul este un mod aparte de organizare a realelor: el ncearca sa-si
mentina structura si forma sa, reactionnd activ la realele venite din afara. El produce
reprezentri care nu sunt dect replici, reactii. La Herbart termenul reprezentare are un sens
mai larg, nsemnnd si idee si imagine si chiar senzatie. Cele mai simple reprezentari sunt
senzatiile care nu-s copiile lucrurilor ci produse ale psihicului pentru a se apara de tulburarile
provenite de la alte reale. Reprezentarile se asociaza si viata sufleteasca consta din asociatii
de reprezentari, care sunt elemente primordiale ale psihicului. Toate celelalte procese psihice,
sentiment, dorinta, vointa, memorie judecata sunt produs ale mbinarilor de reprezentari.

Sentimentul ca stare psihologica este constiinta situatiilor care rezulta din ciocnirea continua
a ideilor. Herbart distinge doua clase de sentimente: cele care depind de calitatea obectului
perceput si cele care depind de starea subiectului. Cele dinti (senzatii, sentimente estetice)
deriva din modul n care se combina reprezentarile, cel de-al doilea, pe care le numeste
afecte depind numai de concursul sau opozitia reciproca a reprezentarilor. Constiinta la
Herbart (ca si empirismul englez) este un joc mecanic al reprezentarilor. Ea are un
grad nalt de manifestare cnd mai multe de reprezentari se afla n centrul atentiei; si este
obscura cnd
reprezentarile sunt nfrnate inconstient. Constiinta nu e o functiune autonoma. Ea este un
complex de reprezentari(ca si alte complexe). Atentia ndreptata catre acest complex cu
scopul de al integra si 86 este constiinta de sine. E ceea ce numim Eu-l nostru, care apare ca
o rezultanta si nu ca un principiu (asa cum era la Fichte).
LOTZE El considera ca psihicul este o manifestare fenomenologica si nu o entitate statica;
este centru de energie si formeaza un principiu specific, alaturi de principiul corporal.
Sufletul este caracterizat prin unitatea constiintei asa cum corpul este caracterizat prin
ntindere. Corpul nu e dect un sistem material nzestrat cu proprietati de a concentra n mod
divers excitatiile exterioare pentru ca mai apoi sa actioneze asupra sufletului. ntre corp si
suflet exista un mecanism cauzal care de fapt este si mecanismul psihofizic. Una din
contributiile sale ce tin de psihologie este teoria semnelor locale cu privire la perceperea
vizuala si tactila a spatiului: fiecare punct de pe retina ochiului se caracterizeaza prin
reflectarea obiectului si prin miscarea ochiului pe care trebuie s-o faca pentru a aduce
excitarea acestui punct n centrul vederii clare. Dupa intensitatea si directia miscarii facute,
fiecare punct si are pozitia sa precizeze: acesta este semnul (adica locul) sau (o idee a
asocianismului conform caruia perceperea spatiala nu se reduce de ndata la senzatii vizuale,
ci provine din asocierea senzatiilor vizuale cu cele tactile si cu cele musculare). Acest factor
muscular este legat de elementul optic. Din contopirea excitatiei, a miscarii si a semnului
local dobndim topografia completa a retinei ochiului, care chiar cnd ochiul ni se pare(!!!)
imobil, ne da o orientare perfecta n spatiu. Teoria lui Ltze a fost mai apoi dezvoltata de W.
Wundt prin teoria sintezelor psihice si de James si Ward prin teoria extensivitatii, potrivit
careia semnele locale nu sunt numai calitative, ci si extensive.
Maine de Biran (francez) afirma ca toate facultatile spiritului nu sunt dect senzatii
transformate, ca psihicul are caracter spontan si se poate manifesta n orice act sufletesc, caci
spontaneitatea este ascunsa uneori de obisnuinta,
de habitudine. Sub influenta habitudinii unele facultati (procese) psihice ca senzatiile,
sentimentele se degradeaza; altele din contra, se perfectioneaza
si capata mai multa precizie, rapiditate. Senzatia nu este dect afectiunea produsa de o cauza
exterioara; n perceptie intra si rezultatul activitatii noastre voluntare.

De Biran considera ca actiunea repetata (obisnuinta) duce la modificarea impresiilor

(senzatiilor), indiferent de cauza lor. n continuarea acestei idei se constata ca habitudinea
slabeste
senzatia si ntareste perceptia. Senzatiile noastre slabesc si se sterg mai curnd si mai
complet proportional cu pasivitatea propriilor organe.
n confirmarea gndurilor sale Maine de Biran accentua ca n toate actele de cunoastere este
prezenta facutatea activa, interventia noastra activa pentru ca sa asiguram conditiile
receptivitatii. Exemplu: Daca perceptiile vizuale si tactile sunt mai fine dect altele, apoi
aceasta din cauza ca ele sunt legate de sistemele motorii complicate. Senzatiile pure care lasa
sufletul cu totul pasiv, ramn deci
n afara constiintei. Asa se ntmpla ca confundam senzatia si perceptia, pasivitatea si
activitatea. Habitudinea face sa se stearga linia de democratie ntre actele voluntare de cele
involuntare.