Sunteți pe pagina 1din 21

CONCEPTUL -PLASTIC .

DE

FORMĂ

CA ELEMENT DE LIMBAJ ARTISTIC

Fundamentări teoretice şi practice privind forma în natură şi în artele vizuale :

Forme plane / bidimensionale şi forme spațiale / tridimensionale; Forme închise şi forme deschise ; Forme spontane şi forme elaborate ; Relaţia formă – culoare. Semnificaţii ale diferitelor forme geometrice : distorsiuni, concavităţi, convexităţi şi iluzii optice ale formelor plane. Relaţii plin – gol, pozitiv – negativ . Grupaje prin alăturare şi /sau prin suprapunere parţială. Forme transparente , translucide şi opace Deformările expresive. Forme impresive, expresive şi simbolice. Forma semn , forma – modul , forma totală .

  • - Etimologia termenului : Lat. forma – înveliş ; (it. forma , germ . Gestalt , engl. form , fr. forme)

DEFINIREA CONCEPTULUI DE FORMĂ Forma poate fi definita din mai multe puncte de vedere:

- IN SENS GENERAL - forma este o imagine concretizata grafic,pictural prin elemente si mijloace specifice, pentru a putea deveni functionala. - este ansamblul elementelor si mijloacelor gramaticale si tehnice ,constituite in invelisul unei opere de arta,cu intentia creatorului de a transmite un mesaj. - IN SENSUL PROCESULUI DE CREATIE - forma este rezultatul final al elaborarii,inclusiv al ideii de forma gandita,elaborata,imaginata prin confruntare cu diferitele forme naturale. ( Şuşală , Ed. Vizuală de bază pag.39)

  • - aspectul exterior al unei prezente determinate, desemnând un

continut delimitat in spatiu . Aspectul vizual , înfăţişarea lucrurilor , fiinţelor şi fenomenelor din natură - în artă, forma devine expresia invelisului exterior şi a contiunutului ideatic, pentru că nu se poate vorbi de formă artistică, fără ca aceasta să nu fie purtătoare de mesaj si să se găsească în relatie cu celelalte elemente constitutive ale spaţiului plastic - referindu-se la limbajul formelor şi al culorilor , Kandinsky ( Spiritualul în artă, p.56 - 58 ) consideră : "forma , ca reprezentare a

unui obiect ( real sau nu ) sau ca delimitare pur abstractă a unui spaţiu , a unei suprafeţe , poate exista prin ea însăşi , autonomă . Aceasta ar fi definirea ei exterioară . Întrucât tot ceea ce este exterior ascunde în sine şi o realitate interioară, tot astfel o formă are şi un conţinut interior.

Forma este , prin urmare , expresia conţinutului interior"

  • - prin termenul de formă înţelegem acel ansamblu de elemente

capabile de a delimita şi a semnaliza vizual orice prezenţă în spaţiu (Gh.

Achiţei – "Frumosul dincolo de artă ")

  • - este rezultatul procesului de creaţie în întregimea sa , incluzând şi

ideea care a stat la baza operei . Unele limbi , de exemplu germana,

consfinţesc acest punct de vedere, prin faptul că termenul de formă (Gestalt) dă naştere celui de gestalten ( a crea o operă )- Dicţionar de artă, pag. 188 .

  • - forma reprezintă o categorie care desemnează structura internă şi

externă a unui conţinut, modul de organizare a elementelor din care se compune un obiect ; înfăţişare , aspect extern , contur , siluetă. (DEX)

CONCEPTUL

DE

FORMĂ

ÎN

GÂNDIREA

FILOSOFICĂ

ŞI

ÎN

GÂNDIREA PSIHOLOGICĂ. ( Metafizica , mistica şi psihologia formei )

Conceptul poate fi reperat în Grecia Antică prin intermediul a doi termeni distincţi : morphe – aspectul exterior , învelişul vizibil al formei şi eidos – forma interioară , ideea . Pentru eleaţi , lumea este o formă neschimbătoare , care nu se naşte şi nu moare , forma este identică cu ea însăşi

Presocraticii ( Thales din Milet , Heraclit din Efes ) consideră că la baza lumii stau formele concrete ( apa , aerul , focul ) şi nu ideile Socrate susţine că sufletul este nemuritor, fiind forma din care se nasc toate celelalte forme Stoicii identifică în formă , logosul universal , raţiunea şi ordinea Platon prezintă cea mai desăvârşită expresie a filosofiei formei prin teoria ideilor absolute care nu sunt altceva decât o lumea formelor eterne . Pentru acesta , forma prezentă prin triada binelui , frumosului şi a adevărului este principiul constitutiv al lumii. În Timaios, Platon simbolizează grafic cele cinci forme spaţiale ( cubul ≈ pământul , tetraedul ≈ focul , icosaedrul ≈ apa , octaedrul ≈ aerul , dodecaedrul ≈ cosmosul , "formă matrice" generatoare a celorlalte forme ) . Dacă pentru Platon fiinţa este formă pură ( existenţa ca existenţă ) ,

pentru Aristotel, forma este strâns legată de materie şi de

substanţă.

.

Plotin consideră forma ca principiu generator al spiritului , aceasta fiind în relaţie directă cu UNUL , cu primordialul , începutul şi sfârşitul lumii.

Blaga , în volumul " Orizont şi stil" dar şi în celelalte două lucrări care alcătuiesc Trilogia culturii , susţine că fiecare cultură îşi are un orizont de forme spaţiale şi temporale inconştiente . Pentru Blaga există forme matrice , apriorice ale inconştientului colectiv. Astfel , forma spaţială circulară este prezentă la greci , forma spaţială infinită în Occident , iar forma spaţiului ondulat (spaţiul mioritic) la români . Acestea sunt recunoscute în obiectivările artistice , în muzică , în poezie , în creaţia plastică , tipologia fiind aplicată artei preistorice , arhaice şi celei populare .

Formele temporale sunt identificate prin : timpul havuz , orientat spre viitor , având ca simbol o floare care se deschide, timpul cascadă , orientat spre trecut şi timpul fluviu , în care nu este privilegiat nici trecutul , nici prezentul , nici viitorul, totul este un continuu etern , simbolizat prin diamant . La Sfântul Augustin , frumosul = formă , forma = proporţii , proporţiile = numere . Proporţiile iau naştere din forme şi sunt ele însele forme , la fel şi numerele. În secolul XIX şi începutul secolului XX se naşte teoria formei în spaţiul cultural german . Gestaltismul consideră că :

  • - există anumite componente psihice care trimit la principiile armoniei , perfecţiunii şi unităţii prezente în diferite forme

  • - există o legătură strânsă între tendinţa spre echilibrul fiziologic şi tendinţa spre echilibru a formelor imaginate sau create de om

  • - între bogăţia perceptivă şi bogăţia formelor imaginate nu există o relaţie univocă ( relaţia percepţie – reprezentare ) . Între percepţia vizuală propriu-zisă a unui obiect spre exemplu şi valorificarea sa plastică , estetică există o diferenţă calitativă

  • - există două tendinţe contrare în ceea ce priveşte reprezentarea formelor :

    • a. o tendinţă spre forme simple şi omogene

    • b. spre forme complexe , heterogene

( fiecare tip de personalitate [ societate ] se va apleca spre prima sau

cea de-a doua formă de reprezentare ). A se parcurge în acest sens lucrarea lui Gh. Curinschi – Vorona , "Introducere în arhitectura comparată" .

  • - forma este dependentă nu numai de personalitate ci şi de anumite niveluri ale dezvoltării ontogenetice

NOTIUNEA DE FORMA IN ARTELE VIZUALE :

Forma plastica este imaginea creata de artist,cu ajutorul liniei si culorii in pictura,sau prin volume in sculptura. Studiul formelor naturale este necesar in vederea obtinerii formelor plastice, principalele elemente de limbaj plastic. Aceste forme create de natura sunt denumite forme naturale sau forme materiale. Marea lor majoritate au o structura interna care influenteaza forma exterioara. Henry Moore - tectonica formei - : "Observatia naturii face parte din viata artistului, ii largeste orizontul asupra cunoasterii formelor. Descoperim principiile formei si ritmului in studierea obiectelor din natura: pietrele, stancile, oasele, copacii, scoicile, frunzele etc." Primele forme create de om au fost preponderent "rotunde " : cercul, roata , sfera. Multe din structurile planimetrice ale acelor epoci se bazau pe forma circulară ( prezentă în arhitectura civilă , religioasă sau de apărare ) ca o posibilă relaţie om – univers , microcosmos –

macrocosmos. Prezenţa în majoritatea culturilor a motivelor circulare , motive solare , iar în Grecia Antică prezenţa conceptului de sferă în reprezentările arhitecturale. Prin studiul formei se invata cum se structureaza un spatiu tridimensional,cum sa punem in valoare valentele artistice ale formelor spatiale.Vom prelua din natura proportiile, miscarea, ritmul, acceptand forma prelucrand-o tridimensional prin tehnica modelajului, ori bidimensional prin redarea spatiala a formei in pictura sau grafica.

IN PICTURA

- notiunea de forma primeste odata cu

folosirea suprafetei de culoare, semnificata bidimensionalitatii; forma reprezintă suprafata - element- plan,ofera o singura vedere frontala privitorului .Bidimensional, pentru ca liniile si culorile se aplica si se desfasoara pe o suprafata cu doua dimensiuni -lungime si latime- ale suportului de hartie, carton, panza, perete etc.

IN SCULPTURA - se defineste caracterul tridimensional al formei; forma se identifică cu volumul ,privitorul fiind obligat la o actiune cinetica in spatiul fizic. Pentru a percepe multitudinea de faţete, planuri si volume,privitorul este obligat la deplasarea succesiva a unghiului de vedere in jurul compoziţiei tridimensionale. Rodin : „Ganditi formele in relief”.

IN ARHITECTURA - forma se defineste ca echilibru armonic in relatia plin – gol .Arhitectura considera volumul ca forma care acopera golul,care delimiteaza functional spatiile cladirii ; arhitectura se raporteaza la spatiul fizic si serveste acestui spatiu fizic. Constructia arhitecturii ne invita sa privim cladirea din sase unghiuri: fata, spate, dreapta lateral, stanga lateral,sus, jos. Arhitectura si sculptura sunt arte care construiesc volume . Volumele si spatiul fizic tridimensional creeaza universul specific al formei in cadrul ambelor arte.

ITTEN ŞI TEORIA FORMELOR

" Cele trei forme de bază , pătratul , triunghiul şi cercul se caracterizează prin cele patru direcţii diferite în spaţiu. Caracterul pătratului este simultan orizontal şi vertical , caracterul triunghiului este diagonal , cel al cercului este circular .Aceste trei caractere de forme am încercat să le transmit studenţilor mei prin exerciţii ca o trăire – exerciţii afective- . În felul acesta cercul a fost perceput ca o linie în mişcare continuă , uniform curbată . Abia pe urmă am trecut la redarea în desen , pe hârtie . Trăirea pătratului condiţionează o formă de mişcare încordată , unghiulară . La triunghi urmează a fi reprezentate întreaga varietate a unghiurilor . Pentru a dezvolta înţelegerea unităţii formei studenţii au executat compoziţii cu caracter pătratic , triunghiular sau circular . Au urmat apoi diviziuni de forme cu caracter pătratic , triunghiular sau circular." Teoria formelor , pag. 17 – 19

P. KLEE : ENERGIA FORMELOR

" În notele pedagogice ale lui Klee, pot fi identificate mai multe modalităţi de reprezentare a procesului de constituire a formelor prin deplasarea punctelor şi liniilor în spaţiu. Un fragment important al notelor este dedicat schemelor , prin care sunt traduse grafic tensiunile posibile – din exterior spre interior şi invers – asupra formelor geometrice elementare . Îndreptarea tuturor direcţiilor spre centru exprimă tensiune . Combinând mişcarea dinspre interior spre centru cu cea dinspre centru spre exterior se creează o schemă a energiilor şi forţelor de impuls asemenea principiilor creşterii materiei organice , Klee exeplificând acest proces în exemplul de structurare a unei frunze . (Y. Hasan , pag.68 ) fig.67, 75

P. KLEE : ENERGIA FORMELOR " În notele pedagogice ale lui Klee, pot fi identificate mai

KANDINSKY : FORMĂ ŞI CULOARE

Kandinsky propune în acest

sens

,

în

anul 1923

un model

al

corespondenţelor între culorile primare şi formele fundamentale . Acest model a fost obţinut prin prelucrarea datelor unui chestionar distribuit cursanţilor de la Bauhaus .

P. KLEE : ENERGIA FORMELOR " În notele pedagogice ale lui Klee, pot fi identificate mai

PĂTRATUL - masivitate , echilibru , stabilitate , limite precise

  • - expresia cromatică – ROŞU

TRIUNGHIUL – instabilitate , ascuţime , agresivitate

  • - expresia cromatică – GALBEN

PĂTRATUL - masivitate , echilibru , stabilitate , limite precise - expresia cromatică – ROŞU TRIUNGHIUL

CERCUL – mobilitate , mişcare neîntreruptă

  • - expresia cromatică – ALBASTRU

PĂTRATUL - masivitate , echilibru , stabilitate , limite precise - expresia cromatică – ROŞU TRIUNGHIUL

Tot în cadrul Bauhaus-ului , în anul 1931 , modelul corespondenţelor formă – culoare este extins asupra culorilor binare şi formelor intermediare (derivate) .

PĂTRATUL - masivitate , echilibru , stabilitate , limite precise - expresia cromatică – ROŞU TRIUNGHIUL

PARALELOGRAMUL , poziţionat între pătrat şi triunghi – ORANGE

PARALELOGRAMUL , poziţionat între pătrat şi triunghi – ORANGE DREPTUNGHIUL , poziţionat între triunghi şi cerc

DREPTUNGHIUL , poziţionat între triunghi şi cerc – VERDE

HEXAGONUL , poziţionat între pătrat şi cerc – VIOLET

CRITERII DE CLASIFICARE

PARALELOGRAMUL , poziţionat între pătrat şi triunghi – ORANGE DREPTUNGHIUL , poziţionat între triunghi şi cerc

Forma se clasifica in functie de proprietatile acesteia :

1.Cantitate – exprimată prin relaţia dintre suprafaţă şi totalitatea elementelor de limbaj , precum şi relaţiile dintre aceste elemente analizate în parte . De exemplu , formele mari domină formele mai mici sau foarte mici , în acest fel mărimea capătă afectiv o anumită semnificaţie . Raporturile de mărime ale formei pot fi redate atât prin perspectiva afectivă ( proporţii de expresie ) cât şi prin utilizarea unor formule geometrice – plastice de reprezentare prin intermediul Secţiunii de aur , dreptunghiurilor dinamice sau reţelelor pentagramatice .

2. Calitatea formei :

2.1. Forme bidimensionale, plane - forma plana este imaginea reprezentata intr-o suprafata plana si are doua dimensiuni: lungime si latime . Este determinată de raporturile dintre dimensiunile ei .

Forme tridimensionale - spatiale - forma spatiala, spre deosebire de cea plana se incadreaza in spatiu pentru ca poseda volum caracterizat prin cele trei dimensiuni: lungime, latime si inaltime. Ea este

folosita mai ales in artele spatiale

: sculptura, ceramica, sticla, metal.

Formele spatiale se pot obtine si prin plierea hartiei sau a cartonului.

folosita mai ales in artele spatiale : sculptura, ceramica, sticla, metal. Formele spatiale se pot obtine

Unul dintre cele mai vechi si folosite procedee

este origami (arta

plierii hartiei). Acest procedeu

pune accentul pe volum.

La

rândul lor

,

fiecare dintre

acestea

pot

fi

:

forme

regulate ,

neregulate , forme abstracte , simple , compuse .

Liviu Filimon în "Psiholohia percepţiei" analizează corespondenţele dintre calitatea şi expersivitatea formei . Formele care au conturul din linii drepte , fie că sunt sau nu sunt înguste sau colţuroase exprimă în general voinţă puternică , hotărâre , agresivitate , spirit închis , introvertit , în unele cazuri mai puţină sensibilitate şi fantezie .

2.2. Forma naturală , accidentală , spontană - necreată de om , ce apare ca imagine a unor structuri prezente în natură ( forme de relief , agenţi de eroziune , mişcări ale scoarţei , forme vegetale caracterizate prin creştere şi dezvoltare, forme ale universului ) . Cezanne : " pentru a picta un peisaj trebuie mai întăi să-i descoperi caracterul geologic ( structura ) ". Cornel Ailincăi în "Introducere în gramatica limbajului vizual" consideră geometria cercului şi a spiralei ca fiind forme primordiale generate de legile mişcării universului .

Forma artificială – creată de om , inspirată din natură . - forme industriale , standardizate

Forma artificială – creată de om , inspirată din natură .

  • - forme industriale , standardizate

  • - forme artizanale

  • - forme artistice

Forma artistică spontană sau elaborată, inventată - forma artistica este expresia proprie creata de artist in pictura cu ajutorul liniei, al culorii iar in sculptura cu ajutorul volumelor . Forma artistică necesită un anumit grad de interventie si de prelucare, de concepere si de inventivitate.

  • a. spontană , cu efecte plastice poate fi obtinuta prin mai multe procedee in al caror proces de aparitie si selectare este implicata fie vointa de a cauta, fie cea de a provoca sau de a elabora. Dintre acestea enumeram: monotipie, suprapunerea prin indoirea suportului, sau stropirea cu pensula a suportului umezit sau uscat, suflare , dirijarea culorii prin scurgere , amprentarea sau estomparea prin folosirea a diferite materiale (hârtie , sugativă , pânză ) . În activităţile didactice sunt recomandate exerciţiile joc , exerciţiile de invenţie cu efecte plastice – surpriză .

  • b. elaborată , creata fie pe baza numeroaselor sugestii naturale prin observarea atenta a naturii si confruntarea cu alte forme, fie prin prelucrarea unei forme spontane. Prin prelucrare şi căutarea expresiei (neexcluzând spontaneitatea) devine semn plastic. Forma elaborată preia din natură numai acele elemente care vin în sprijinul expresivităţii ,prin eliminarea acelor zone sau detalii nesemnificative . Expresivitatea formei elaborate poate fi obţinută şi prin contraste de culoare, valoare , prin relaţi de mişcare şi tensionare a formelor . Relaţionarea acestor forme determină RITMUL COMPOZIŢIONAL .

b. elaborată , creata fie pe baza numeroaselor sugestii naturale prin observarea atenta a naturii si

3. Caracter

3.1.Dupa caracterul structurii:

a.forme deschise – statice, dinamice. Forma deschisa este forma care rezulta din ductul liber , ce nu se mai intoarce la punctul initial, ritmul generat fiind centrifug b.forme inchise – statice, dinamice. Forma inchisa este alcatuita din detalii liniare a caror dispunere spatiala tinde spre centru, determinând o mişcare centripetă Atat formele deschise cat si cele inchise pot fi statice si dinamice, pornind de la cele mai simple forme geometrice cum ar fi cercul, triunghiul, patratul, dreptunghiul până la organizări compoziţionale complexe. Formele pot sugera staticul sau dinamicul. In sine, o formă pătrată este statica . Dinamismul triunghiului este sugerat de unghiurile pe care le

formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul aceleiaşi forme , un triunghi echilateral poate fi considerat dinamic , iar un triunghi dreptunghic static.

formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul
formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul
formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul
formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul

Dar si forma statică se poate dinamiza, si astfel un pătrat sau un triunghi plasate pe colt, vor deveni forme dinamice. Relatia cu cadrul prezinta o altă modalitate de dinamizare, astfel o forma plasată sus este dinamică fată de acceasi forma plasată in centrul cadrului. Fragmentarea unei forme sau poziţionarea diferită în cadru duce de asemenea la dinamizare.

formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul
formează laturile sale , precum şi de poziţia acestora în spaţiu. Prin comparaţie însă în cadrul

3.2.Dupa

caracterul conturului: forme rotunde, colturoase, dantelate, lanceolate 3.3. Dupa caracterul suprafetei formei :

  • - forme picturale, vibrate

  • - forme plate , decorative

Ipostaze functionale

Forma – culoare ( CROMORFEMA) - Cromorfema presupune perceptia vizuala concomitenta a formei si a culorii unui obiect , este o formă rezultată din suprapuneri sau juxtapuneri de pete colorate , Forma expresivă - acea formă inconfundabilă , originală , care se detaşează faţă de celelalte forme prin ceva ieşit din comun , care generează echilibru , armonie Forma simbolică - forma simbolica cuprinde un conţinut ideatic aluziv raportat la realitate ( ex. stema , steagul , emblema , elemente de heraldică , sigle ,semnele de circulaţie , etc.)

Forma alegorică – reprezentările sunt personificări ale unor cadre vizuale preluate din cotidian Forma totală –
Forma alegorică – reprezentările sunt personificări ale unor cadre vizuale preluate din cotidian Forma totală –

Forma alegorică – reprezentările sunt personificări ale unor cadre vizuale preluate din cotidian Forma totală compoziţia , ca modalitate de integrare şi organizare

în spaţiul plastic a elementelor de limbaj prin intermediul mijloacelor de expresie . Mai putem identifica spaţiul plastic generat prin prezenţa formelor de factură impresionistă , forme cu un contur parţial definit sau sugerate

prin

lumină şi culoare

, forme cubiste reprezentate prin rabaterea

perspectivă , forme futuriste determinate prin mişcarea acestora sau forme expresioniste cu tendinţa de concretizare şi delimitare precisă a conturului .

ROLUL FORMEI COPILULUI

IN

DEZVOLTAREA EDUCATIEI

PLASTICE A

Forma joaca un rol foarte important in dezvoltarea si reprezentarea plastica a copilului .El foloseste mai intai formele abstracte, simple; cel mai des figuri geometrice in redarea intr-o prima faza a cercului, patratului, triunghiului . Cercul - in reprezentarea omului, a Soarelui, a rotilor etc. Una dintre primele forme reprezentate de copii este cercul ,pentru ca este cea mai simpla forma de realizat pentru copil . Este o forma cu valoare de simbol, reprezentand forma primordiala-celula,Universul. Patratul - in redarea casei, ferestrei, televizorului, calculatorului,

etc.

Triunghiul - in reprezentarea bradului, al acoperisului, etc. Trapezul - in reprezentarea unei barci, acoperis, etc. Cu timpul copilul isi va dezvolta capacitatea de perceptie asupra formei, ajungand la elaborarea ei in marimi si spatii tridimensionale creand in timp universul specific al formei.

Activitatea de creatie plastica se desfasoara pe baza observarii mediului inconjurator. Copilul recreeaza realitatea. Una din metodele de obtinere a formelor plastice din forme naturale este stilizarea. Prin stilizare se urmareste observarea cu atentie a formelor naturale si accentuarea trasaturilor caracteristice. In obtinerea formelor plastice se va tine cont ca punctul, linia, pata sa nu fie elemente independente, ci ele trebuie cautate. Abia dupa identificare pot fi transformate prin diverse tehnici in forme plastice cu noi semnificatii. Prin modularea diferitelor forme plastice nou obtinute, vor putea rezulta compozitii plastice variate. Modularea presupune existenta unui modul ca element de baza si repetarea acestuia marindu-l, micsorandu-l, schimbandu-i pozitia, culoarea, suprapunandu-l.

Teme aplicative :

  • - exerciţii şi compoziţii folosind formele de bază şi derivatele în diferite poziţii , mişcări , mărimi

  • - exerciţii de modificare a formelor pe principiul pozitiv – negativ

  • - exerciţii , compoziţii şi proiecte de realizare a unor suprafeţe modul sau a unui volum sub formă de modul

  • - modulul ca element de configurare a unei structuri sau reţele

  • - exerciţii de reprezentare simultană a unui obiect folosind diferite proiecţii şi perspective

  • - compoziţii cu forme transparente , opace , texturate diferit

  • - exerciţii de interpretare a formelor geometrice prin adăugare sau eliminare

  • - exerciţii şi compoziţii de organizare a formelor prin folosirea contrastelor cromatice , a tehnicii colajului sau decupajului

  • - exerciţii de confecţionare a unor corpuri geometrice

VALOAREA CA ELEMENT DE LIMBAJ PLASTIC

Sensul general al noţiunii de valoare , ca treaptă de luminozitate acromatică , similară tonului local în clarobscur. Scara valorică ( treptele intermediare de griuri ale contrastului polar alb- negru ) . Modalităţi de proiectare didactică in vederea predarii noţiunilor despre valoare. Exemple de fişe de tehnologie didactică specifice .

Termenul de valoare provine de la latinescul înseamnă a preţui .

valor

,

care

( fr. valeur ,it. tono , valore ,germ. Tonwert , Lichtwert , engl. value ) Alături de linie, pe care o secondează în rolul ei constructiv, alteori singură, preluând si functia constructivă, valoarea este un element de limbaj plastic fundamental .

Fiecare culoare îsi

are valoarea ei de închis - deschis, atât

culoarea pigment, cât si culoarea lumină .

Definiţii :

  • - valoarea reprezintă gradul de luminozitate al nonculorilor . În cazul culorilor , valoarea corespunde tonului .

  • - valorile reprezintă trepte de intensitate luminoasă , pornind de la cea mai slabă (închisă) , la cea mai intensă (deschisă)

  • - gradul de luminozitate sau de întunecime a unei suprafeţe colorate sau nu . Vorbind despre valoarea unei culori facem abstracţie ( temporar ) de cromatismul ei (Dicţionar de artă ,pag.190)

  • - în sens estetic , nivelul acceptat al unei opere pe baza criteriilor artistice (estetice)

1. ÎN ALB – NEGRU : VALOAREA ( TREPTE VALORICE ) este reprezentată prin mişcarea de la deschis la închis, de la alb la negru, cu ajutorul scării valorilor acromatice ,

ALB GRI NEUTRU NEGRU
ALB
GRI NEUTRU
NEGRU

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI ( TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ ) , de la cel mai slab (închis) la cel mai intens (deschis) de exemplu :

ALB

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI ( TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ ) , de la cel

ROŞU

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI ( TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ ) , de la cel

NEGRU

degradare în înălţime

degradare în profunzime

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI ( TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ ) , de la cel
  • 3. VALORAŢIA – rezultatul procesului de redare a clarobscurului

prin diferite valori ( pe o scară de la alb la negru ) sau de redare a "iluziei" volumului . Procedeul tehnic în cazul valoraţiei este HAŞURA . HAŞURA desemnează reţeaua de linii trasate fie paralel , fie în mai multe direcţii , de grosimi , desimi şi intensităţi diferite

  • 4. CLAROBSCUR – procedeu prin care se obţin trecerile gradate

sau dimpotrivă contraste puternice între lumină şi umbră . Clarobscurul a fost folosit în pictură până la impresionisti, după care jocul valorilor a fost înlocuit de jocul tentelor si al reflexelor, iar, prin pictura lui Cezanne, modeleul formelor este înlocuit cu modularea culorilor. De fapt, se trece de la reprezentarea volumului prin degradarea culorii locale de la deschis înspre închis, la sugerarea volumelor si spatiului prin trepte cromatice, zona luminoasă suportând o culoare caldă, iar cea umbrită o culoare rece. SFUMATO – ( it. sfumato , vaporos , ceţos ) , procedeu renascentist ce constă în trepte valorice foarte apropiate , treceri tonale aproape imperceptibile .

In

tratatul său

"Curs despre pictură", J. Itten analizează cele

sapte contraste ale culorilor, iar în analiza contrastului de clar-obscur, precizează rolul valorii pentru sintaxa si morfologia imaginii. Itten stabileste douăsprezece trepte de valori pe scara de la alb la negru. Este scara valorilor acromatice. Fiecare culoare are un echivalent pe scara valorilor : astfel galbenul are luminozitatea -3, oranjul -4 , rosul si verdele -6, albastru-8 iar violetul -9. Perechea galben- violet reprezintă polii contrastului valoric la nivelul culorii, iar perechea rosu-verde prezintă aceeasi valoare pentru ambele culori.

IPOSTAZE ALE VALORII ( repere pentru temele metodice )

1.EXPRESIVITĂŢI PRIN CONTRASTE VALORICE / CROMATICE:

a. contrast de valoare

2. ÎN CAZUL CULORILOR : TONURI ( TREPTE DE INTENSITATE LUMINOASĂ ) , de la cel
  • b. contrast valoric şi cromatic

  • c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv un contrast cromatic

2.EXPRESIVITĂŢI PRIN

SCHIMBĂRI

ALE

INTENSITĂŢII CROMATICE ( contrast simlutan )

TONALITĂŢII

b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv
b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv
b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv

a.

b.

c.

/

  • a. albul juxtapus unei culori o intensifică şi o închide

  • b. griul neutru intensifică culoarea vecină fără a modifica luminozitatea

  • c. negrul juxtapus unei culori o luminează

b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv
b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv

Un gri pe fond galben raportat la acelaşi gri pe fond albastru . deşi are aceeaşi valoarea , griul înconjurat de pata de galben îşi schimbă luminozitatea ( iluzia de închis )

b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv
b. contrast valoric şi cromatic c. între două culori de aceeaşi intensitate valorică are loc exclusiv

3. EXPRESIVITĂŢI PRIN ASOCIEREA FORMELOR STRUCTURATE PRIN TREPTE VALORICE

Miscările valorice în spatiul real si în cel reprezentat sunt date de :

  • - gradul de unghiularitate pe care aceste suprafete îl au fată de sursa de lumină si

  • - plasarea aproape sau mai departe fată de aceasta.

Astfel, suprafetele curbe prezintă o trecere treptată, un degradeu continuu de la deschis spre închis. Corpurile cu forme unghiulare vor prezenta următoarea caracterstică a raportului valoric: cu cât unghiul este mai deschis, cu atât contrastul valoric este mai mic. În zona de unghi drept sau ascutit întotdeauna umbra va fi mai accentuată decât în restul planului umbrit. Acest fenomen constituie efectul contrastul simultan la nivelul valorilor.

Valoarea nu are numai rol constructiv, ci si unul compozitional. Umbra poate fi substituită prin aplicarea închisului pe muchiile planurilor principale, astfel încât acea muchie închisă primeste functie de sugerare a umbrei, iar calitatea implicită a compozitiei este lăsată în sarcina desenului. Acum îsi pierde atât calitatea de umbră, cât si pe cea de compozitie, iar echilibrul suptafetei trece în exclusivitate în sarcina liniei. Închisul doar va însoti linia. De remarcat că o anumită finete a gradatiei valorice este si în acest caz necesară. La extremă, valoarea ajunge să lase totul în seama liniei, iar acesta poate constitui un drum; există si unul opus, în care valoarea îsi extinde atributiile si intră în domeniul picturalului, ajungând treptat să preia si functii ale culorii.

Dacă liniei îi revine un rol preponderent constructiv, atunci valorii îi revine cel de redare a spatiului si a atmosferei.

DICŢIONAR :

Nonculori : albul , negrul şi griurile obţinute din amestecul lor Acromatic : lipsit de culoare Ton : sugerarea luminii şi a umbrei prin folosirea unei culori , gradul de luminozitate al unei pete de culoare , puritatea acesteia (Şuşală, dicţionar de arsmatetică , pag. 257) Griurile acromatice : rezultă din amestecul fizic între alb şi negru în proporţii diferite Gri neutru : griul obţinut prin amestecul în proporţii egale dintre alb şi negru Albul şi negrul : polii acromatismului Albul : reprezintă lumina nedescompusă în spectrul ei Negrul : reprezintă lipsa luminii , implicit a culorii Scară valorică : succesiune ordonată a unor trepte valorice

Contribuţii teoretice în definirea noţiunilor de valoare , contrast de valoare , nonculori :

  • L. B. Alberti ( Despre pictură )

" Toate culorile depind de lumină fiindcă orice culoare pusă în întuneric nu mai este aceeaşi cu cea pusă în lumină . Umbra face culoare întunecată iar lumina înseninează tot ce atinge . Filosofii spun că nimic

nu se poate vedea dacă nu este luminat şi colorat , deci , atunci cand se arată , culorile sunt foarte înrudite cu luminile , iar cât este de mare înrudirea , convingeţi-vă singuri deoarece dacă lipseşte lumina , lipsesc culorile , iar revenind lumina revin şi culorile "

  • L. B. Alberti

"Albul este ultima strălucire a luminilor " "Negrul imită întunericul , ultima nuanţă de întuneric a nopţii" W. Kandinsky ( Spiritualul în artă ) analizează "mişcarea de rezistenţă a celor două nonculori "

ALB

Rezistenţă continuă şi

potenţialitate ( naştere )

NEGRU

Lipsă totală de rezistenţă şi nici o potenţialitate ( moarte )

Albul, adesea considerat ca o nonculoare acţionează ca simbol al unui univers din care toate culorile, ca însuşiri, calităţi şi substanţe materiale au dispărut. Acest univers se află atât de sus în comparaţie cu noi, încât nouă nu ne parvine nici un sunet de acolo. Coboară în schimb de acolo o vastă tăcere care, exprimată material, ne apare ca un zid rece, de netrecut, indestructibil, întinzându-se la infinit.De aceea , albul acţionează asupra sufletului nostru ca o prelungă tăcere , pentru noi absolută . Nu este o tăcere moartă , ci una încărcată de latenţe. Albul sună ca o tăcere, care, brusc, poate fi înţeleasă.

Negrul: reprezintă nemişcarea , finalul, acel ceva care nu participă emoţional la nici un eveniment, care lasă totul să alunece

peste el. Este ca tăcerea unui trup după moarte, încheierea vieţii. Este culoarea cea mai lipsită de sonoritate, cea mai slabă, pe fondul căreia orice altă culoare, chiar şi cea mai slabă sonor răsună mai puternic şi mai precis.

Griul: este media de echilibru dintre aceste nonculori, medie rezultată din amestecul lor mecanic.Griul este lipsit de sunet şi imobil. Exprimă imobilitatea fără speranţă. Cu cât acest gri este mai întunecat, cu atât mai evident apare elementul dezolant şi iese în relief caracterul lui sufocant. În cazul griului mai deschis, culoarea se aeriseşte, parcă incepe să respire şi de aici apare semnul unei speranţe ascunse.

SIMBOLISTICA NONCULORILOR

Aşa cum au fost sintetizate în cultura noastră :

Albul poate simboliza : pacea , înţelegerea , sinceritatea , puritatea ,

inocenţa , începutul , raiul , atemporalitatea Negrul poate simboliza : regretul , renunţarea , sobrietatea , gestul reţinut , durerea , distrugerea sau moartea , neant , haos , adâncimi abisale În alte culturi pot semnifica :

-

punctele cardinale ...

"

alb

culoarea estului şi

a vestului

adică a

,

acestor două puncte extreme şi misterioase unde soarele se naşte şi

moare în fiecare zi "

-

moartea şi renaşterea în egală măsură

 

"Simbolic , negrul este înţeles cel mai adesea sub aspectul său rece ,

negativ

el este asociat întunecinimilor primordiale , nediferenţierii

-

în China principiul Yin , terestru , instinctual , matern

 

Griul neutru "îmbinarea albului şi a negrului este o hierogamie" , din ea va rezulta griul , care poate simboliza valoarea de centru , OMUL (J. Chevalier , A . Gheerbrant - Dicţionar de simboluri , vol. I)

DEGRADAREA CULORILOR , TRANSFORMAREA ACESTORA PRIN NONCULORI , SCARA VALORICĂ :

Această temă poate deveni incitantă pentru elev în condiţiile realizării într-o primă etapă a unor exerciţii preponderent tehnice , prin care acesta sa obţină trepte valorice din aceeaşi familie de culori sau între culori diferite . Spre exemplu , galbenul prezintă un grad înalt de luminozitate , fiind apropiat de polul maxim alb . Spre polul opus – negru , locul este ocupat de tonuri de violet . Rezultă astfel trepte de intensitate luminoasă diferite pentru fiecare dintre culori , iar această măsură a luminozităţii poartă de numirea de valoare . Astfel , prin degradarea unei culori în înălţime – cu alb – energia cromatică a culorii se diminuează , în schimb intensitatea luminoasă a acesteia creşte Prin degradarea unei culori în profunzime – cu negru –intensitatea luminoasă a culorilor scade

Obiective generale :

-

deprinderea elevilor cu termenii de specialitate : acromatism ,

acromatic , griuri acromatice , gri neutru , contrast polar

 

înţelegerea şi aplicarea într-o compoziţie plastică sau decorativă a raportului culoare – valoare – nonculoare

-

-

obţinerea expersivităţii plastice prin utilizarea simbolisticii atribuite

nonculorilor

-

obţinerea pasajelor valorice , prin creşterea intensităţii luminoase la

adaosul de alb , sau prin restrângerea luminozităţii prin adaos de negru

în cantităţi diferite

- dezvoltarea capacităţii de a realiza o gamă cât mai largă de griuri acromatice , plecând de la extreme ( contrast extrapolar )

EXEMPLE DE OBIECTIVE OPERAŢIONALE SPECIFICE :

Pe parcursul şi la sfârşitul activităţii elevii vor fi capabili să :

O1 – definească corect noţiunile de : acromatic , nonculoare, contrast acromatic , gri neutru , trepte valorice O2 – interpreteze ( recompună ) elemente din mediul înconjurător prin intremediul nonculorilor O3 – să obţină cât mai multe trepte valorice într-o structură compoziţională

METODE ŞI PROCEDEE DE INSTRUIRE : ( exemplu )

Profesorul expune datele teoretice , în paralel susţinându-le prin demonstraţie , prin mijloace de învăţământ adecvate , urmărind apoi experimentarea şi problematizarea

EVALUAREA : ( exemplu )

Este permanentă ( individuală şi / sau frontală ) .

  • - respectarea şi rezolvarea obiectivelor operaţionale propuse

  • - modalităţile individuale de rezolvare a temei , originalitatea configurării

compoziţionale . Profesorul va ţine cont de realizările fiecărui elev, de înţelegerea temei ,procedeele de lucru folosite , expersivitatea obţinută , gradul de finalizare a exerciţiului . Lucrările care îndeplinesc obiectivele operaţionale vor fi apreciate pozitiv pe tot parcursul activităţii – în diferite stadii de lucru – în scopul antrenării întregii clase şi a obţinerii unui nivel optim de perfomanţă

Exemplu de corelare între secvenţe ale activităţii didactice , conţinut şi strategii didactice utilizate de profesor (clasa a–VI-a )

-student practicant Culică Lavinia – Maria , secţia Pedagogia artei , anul IV

 

SECVENŢELE

ACTIVITĂŢII

CONŢINUT ŞI STRATEGII DIDACTICE

1.

Captarea atenţiei

CONVERSAŢIA

alcătuit din alb şi negru întocmai unei fotografii alb negru

şi

stimularea

Captarea atenţiei elevilor se face printr-un gest neobişnuit al

imaginaţiei

profesorului , care să surprindă însă prin familiaritatea sa.

Elevii sunt îndemnaţi sa îşi imagineze spaţiul clasei ca fiind

2.

EXPLICAŢIA , CONVERSAŢIA , DEMONSTRAŢIA

tempera o scară valorică , sensul de lucru fiind de la deschis

REACTUALIZAREA CUNOŞTINŢELOR ANTERIOARE ŞI TRANSMITEREA NOULUI CONŢINUT

Profesorul explică , pornind de la legile fizicii , prezenţa albului şi a negrului . Profesorul defineşte şi reaminteşte noţiunile de : culoare - nonculoare , acromatism , griuri valorice / acromatice . Notează la tablă cu majuscule termenii noi .Enumeră elemente oferite de natură în care elevii să poată identifica griuri acromatice . Cere elevilor să descopere

la rândul lor astfel de corespondenţe din natură şi nu numai . Descoperă împreună cu elevii sensurile afective şi simbolice ale nonculorilor , stările pe care acestea le pot transmite privitorului . Explică elevilor cum poate fi realizată în tehnica

 

– alb către închis – negru .În continuarea activităţii profesorul face recomandări preliminare privind activitatea practică . Prezintă câteva tehnici: acuarelă , tempera şi procedee de lucru : prin amestec ,amprentare , suflare sau fluidizare a nonculorilor . Aceste prezentări sunt susţinute prin mijloace de învăţământ adecvate . Astfel într-o primă etapă profesorul recurge la o analiză comparativă a unui obiect reprezentat prin intermediul unei fotografii color , respectiv a unei

fotografii in alb – negru

Exemplu de corelare între secvenţe ale activităţii didactice ,

conţinut şi strategii didactice utilizate de profesor (clasa a–VII-a ) - activitate didactică desfăşurată pe parcursul a 2 ore

-student practicant Opriţa Sebastian , secţia grafică , anul IV

 

SECVENŢELE ACTIVITĂŢII

CONŢINUT ŞI STRATEGII DIDACTICE

1.Organizarea

 

CONVERSAŢIA

acestei compoziţii

activităţii stimularea imaginaţiei Captarea atenţiei

şi

Elevii îşi organizează materialele pe care le vor folosi în timpul activităţii , după care sunt chemaţi în faţa clasei unde le sunt puse la dispoziţie personaje şi structuri din carton şi hârtie colorată . Vor ampalsa aleator aceste personaje pe un

 

suport orizontal poziţionat în faţa băncilor. După acest moment profesorul montează un proiector halogen în spatele

2.

EXPLICAŢIA , CONVERSAŢIA , DEMONSTRAŢIA

tehnica de redare a clarobscurului

REACTUALIZAREA

Profesorul explică , pornind de la montajul realizat în faţa

CUNOŞTINŢELOR

clasei noţiunea de clar- obscur . Se vor explica , în paralel cu

ANTERIOARE

ŞI

prezentarea unui material vizuala decvat , diferitele posibilităţi

TRANSMITEREA

de folosire a clarobscurului , prin exemplele oferite de artişti

NOULUI

ai genului : El Greco , Caravaggio , Georges de la Tour . De

CONŢINUT

asemenea profesorul pune în discuţie unul dintre cela mai

 

importante efecte ale clarobscurului : dramatismul . În acord cu noţiunile pe care elevul deja le are , urmare a parcurgerii capitolului sec. al – XVII-lea în pictura europeană ,cu privire la clarobscur, profesorul va povesti clasei în ce măsură un anumit tip de gândire filosofică şi-a găsit un corespondent în

3.

Elevii vor începe să lucreze după natura pe care o au în faţă .

fiecare elev în parte şi răspunzând întrebărilor acestora

DESFĂŞURAREA

 

Vor fi îndrumaţi să aleagă câte un fragment din întreaga

ACTIVITĂŢII

compoziţie sugestiv din perspectiva relaţiei lumină – umbră .

 

Odată ce fiecare va alege mai mult afectiv un anumit fragment , elevul va simţi deplină libertate în exprimarea propriilor gânduri . Profesorul va insista asupra acestui aspect . Profesorul urmăreşte activitatea , discutând cu

4.

EVALUAREA

Se face permanent , prin întrebările pe care profesorul le adresează şi prin răspunsurile pe care acesta le primeşte . La sfârşitul activităţii lucrările vor fi panotate la tablă , elevii

 

fiind îndrumaţi şi încurajaţi în a le comenta