LEGENDA PASARII COLIBRI NASCUTA DIN FOC

Florence Holbrook
1. Marele munte de foc
Odata demult, pe cand pamantul era inca foarte tanar si pe el umblau
numai copiii Marelui Spirit, doi vanatori mergeau prin padure. De doua
zile urmareau o caprioara, asa ca erau foarte departe de satul in care
traiau. Se facuse noapte deja, dar pe cerul dinspre apus aparu o lumina
puternica.
Este luna, spune unul dintre ei.
Nu, zise celalalt. Am vazut de multe ori luna ridicandu-se deasupra
copacilor. Asta nu este luna. Sa fie aurora boreala?
Nu, luminile nordului nu arata asa si nici o cometa nu este. Oare ce
o fi?
Nu era de mirare ca vanatorii se temeau, pentru ca flacarile rosii s-au
ridicat pana sus de tot si acopereau cerul precum un cort. Un fum gros si
albastru plutea deasupra focului si ascundea lumina stelelor.
Oare flacarile si fumul vin de la Marele Spirit? intreba unul din
vanatori.
Da, ma tem ca este manios si ca flacarile astea sunt pedeapsa lui,
raspunse in soapta celalalt.
In noaptea aceea, niciunul din ei nu dormi. Privira minunatia si se
mirara, iar zorii zilei urmatoare ii gasi la fel de infricosati. Incetul cu
incetul, pe masura ce rasarea soarele, vazura ca flacarile veneau dinspre
un munte inalt si ca deasupra lui plutea un nor negru de fum.
Haide, zise cel mai curajos dintre ei, haide sa mergem, sa vedem ce
este.
Si au mers ei ce-au mers, pana au ajuns aproape de munte. Limbile de
foc tasneau dintre pietre, peste tot in jurul lor.
Este un munte de foc, vorbi in soapta primul vanator. Mergem mai
departe?
Da, ii raspunse celalalt si impreuna au pornit mai departe, tot mai sus,
pana au ajuns pe varful muntelui.
Acum stim secretul, acum stim! strigara ei bucurosi. Ceilalti se vor
bucura cand vor auzi!
Si cei doi vanatori s-au intoars repede la satul lor.
Am gasit o minune, strigara ei. Am aflat unde locuieste Spiritul
Focului. Stim unde isi tine flacarile cu care il ajuta pe Marele Spirit si pe
copii sai. Este un munte de foc acoperit zi si noapte de un fum albastru.
1

Inima ii este ca o mare mistuitoare, iar flacarile ei rosii sar si danseaza

in jur. Veniti cu noi sa vedeti si voi minunea!
Oamenii din sat erau uimiti. Iarna fusese foarte grea pentru ca lemnele
pe care le ardeau ca sa se incalzeasca se gaseau din ce in ce mai greu.
O, fratilor, ce veste buna aduceti! Ne vom muta colibele la poalele
muntelui magic. Asa o sa ne luminam casele cu flacarile sale si nu ne
vom mai teme ca vom pieri in noptile lungi si geroase de iarna.
Asa ca indienii isi mutara asezarea langa muntele de foc si cand veni
iarna isi zisera:
Nu ne mai e frig, pentru ca Spiritul Focului este prietenul nostru si ne
salveaza de la pieire.
2. Dansul flacarilor
Luna se ridicase si coborase de pe cer de multe ori si oamenii din sat
traiau in continuare la poalele muntelui de foc. In serile de vara, copiii
priveau luminile muntelui si de cate ori unul din ei intreba de unde
veneau, i se raspundea la fel:
Acolo sta Spiritul Focului. E prietenul nostru.
Si toti se duceau la culcare linistiti, stiind ca Spiritul vegheaza asupra
lor.
Intr-una din nopti, flacarile muntelui erau foarte agitate. Dansau
deasupra marii de foc precum indienii in dansul razboiului. Pietre mari
erau aruncate din foc, sus in cer. Fumul acoperi stelele, iar muntele
insusi tremura si duduia. Flacarile se ridiau din ce in ce mai sus si in
cele din urma au sarit marginea muntelui si au inceput sa coboare
precum un rau de foc. Spiritul Focului le chema inapoi, pentru ca stia ca
oamenii se vor speria, insa flacarile nu il ascultau. Florile din calea
raului de foc piereau, copacii cadeau la pamant doborati, pasarie zburau
speriate din cuiburile lor si fiecare animal salbatic din padure fugea
infricosat care incotro putea.
In cele din urma, se trezi si unul din razboinicii din sat. Fumul greu ii
intrase in nas si nu mai putea respira. Fugi afara pe usa si vazu raul
aprig venind la vale.
Hei, oameni buni, treziti-va! a strigat el cat a putut de tare. Vin
flacarile peste noi!
Oamenii s-au trezit speriati si s-au adapostit departe in inima padurii, in
timp ce flacarile le-au inghitit corturile.

Cei doi vanatori au urcat multele sa vada cum este acolo, dar nu s-au
intors cu vesti bune: florile erau arse, iarba parjolita, aerul era cals si
innecacios si nu se auzea nici un cantec de pasare.
Muntele nu va mai fi niciodata prietenul nostru, au spus ei tanguit.
3. Pasarea de foc
Cand Marele Spirit a vazut ce au facut flacarile, s-a infuriat nespus.
Focurile muntelui trebuie sa piara, iar flacarile sale rosii sa nu mai
lumineze niciodata cerul noptii, a poruncit el.
Muntele s-a cutremurat de frica la auzul acestor cuvinte. Oh, stiu ca
flacarile au fost rele, ca au omorat florile si au gonit copiii din casele lor,
dar pana acum, timp de luni de zile, au fost ascultatoare si blande, a spus
Spiritul Focului. Au alungat gerul si raceala iernii din corturile
oamenilor, iar copilasii radeau de fiecare data cand vedeau flacarile pe
cer; oamenii se vor intrista daca focul va pieri pentru totdeauna de pe
pamantul asta.
Marele Spirit a ascultat cu atentie vorbele Spiritului Focului si, in cele
din urma, a vorbit: Focurile trebuie sa piara. Au adus nenorocire multor
oameni, iar copilasii se tem de ele acum. Dar pentru ca odinioara le
iubeau si se inveseleau la vederea culorilor atat de vii, nu le voi rapi
aceasta bucurie. Si a lovit muntele cu ciomagul sau vrajit, iar fumul si
focurile au pierit; numai in strafundurile pamantului, inima muntelui, a
mai lasat o flacaruie plapanda si neastamparata. Marele Spirit a privit-o
si cand a vazut cat e de frumoasa, a indragit-o pe loc. Focurile de pe
munte trebuie sa piara, dar tu, micuta flacaruie, vei primi aripi sa zbori
departe de aici sunt sigur ca si copiii te vor indragi la fel de mult ca
mine.
Rapid, micuta flacaruie s-a ridicat deasupra muntelui si a zburat departe,
in lumina soarelui. Astfel, din inima muntelui s-a nascut prima pasare
colibri.
SFRIT