Nu pot sa trec nimanui -Marin Sorescu

Nu pot sa trec nimanui

Desaga asta cu stele
Care mi-au ciuruit toate geamurile,
Ca betele scapate prin piele in golul
Batranei tobe.
Acum eu simt direct in coaste
Buricele lor izvorand
Tot mai neintelese amprente
Si nu le mai pot trece nimanui.
Egale-ntr-o parte si-ntr-alta,
Imi arata-n fata o singura directie,
In care sa-mi fac miscarile mele,
Afanand si arand aerul
Pentru buna digestie a frunzelor.
Iertati-mi deci mersul prea sigur,
Acest avant,
Cata vreme mai sunt asinul
Propriei mele Dumnezeiri.
Voi cauta s-o duc cat mai solemn
In infinit,
Sau cum ii zice orasului sfant,
Calcand cu grija pe covoarele
Pline vesnic de praful
Dumnezeilor anteriori.