Parintele Pantelimon: Omul, daca vrea sa se schimbe, trebuie

sa schimbe raportarea la tot ce face

Posted on 15 noiembrie 2015by Solarris

Daca la un moment dat ii pictezi

omului tot peisajul lui launtric in fata si ii arati ca intelegi exact toate starile prin care le
trece, atunci se deschide. Atunci cand se intalneste cu adevarul, il recunoaste. In
momentul in care se intalneste cu propriul sau adevar pe care poate nu si-l vedea sau de
care nu era constient, adevar care de cele mai multe ori este dureros. De aceeaoamenii
si evita sa se intalneasca cu ei insisi pentru ca intalnirea cu ei insisi este
foarte incomoda si atunci oamenii prefera sa fuga de ei insisi. Asta inseamna
si cuvantul distractie. Distra ego inseamna fuga de sine, deci o fuga inspre distractie
inseamana o fuga de sine pentru ca intalnindu-te cu tine dintr-o data iti vezi negativele
si
se
poate
spune
ca
intra
in
criza
constiinta
ta.
Omul dezvolta aceasta capacitate de autoamagire si autoinselare tocmai ca sa aiba un
confort al constiintei, pentru ca o constiinta nemultumita creaza o stare de nemultumire
in sine. Toti oamenii din ziua de azi nu mai sunt dispusi sa faca efort, toti
sunt oamenii sunt orientati spre confort, inclusiv unul al constiintei sau
psihic si atunci e greu sa fii sincer si iti trebuie curaj.
Curajul ne salveaza

Omul cand are curaj nu mai este atent la confort sau suferinta. Curajul te scoate din
zona senzorialului. Omul, cand are o atitudine curajoasa, nu-l mai intereseaza aspectele
astea ca ai de suferit, ca o fi bine, ca n-o fi bine, esti foarte determinat in ceea ce faci,
esti foarte motivat si poti sa suporti foarte multe si puterea de suportare creste
exponential. Asta face curajul.
Probabil ca este si alta receptivitate aici pentru ca nu se preda in baza unui curs sau a
unei programe scolare. Omul sfinteste locul la fel cum si demonizeaza locul. Il
si sfinteste, il si profaneaza in functie de starile lui interioare.
Omul face binele la masura lui, mica, dar vine Dumnezeu si o amplifica. De aceea se
spune ca deznadejdea este cel mai mare pacat, pentru ca omul deznadajduit
inceteaza sa mai lucreze. In momentul in care el inceteaza sa mai lucreze
binele, il blocheaza pe Dumnezeu.
Orice om este inzestrat cu niste resurse, fizice, intelectual, spirtuale si am putea sa
adaugam si resursele culturale. Si toate aceste resurse trebuie lucrate. Omul in tot
timpul trebuie sa se depasesca pe sine, sa inainteze pe toate aceste patru cai de angajare
in viata. Zice parintele Teofil ca omul trebuie sa se depaseasca prin credinta si sa se
daruiasca prin iubire. Nu este suficient numai sa ai iubire daca nu ai ce sa daruiesti,
daca ceilalti nu se pot impartasi de ceea ce reprezinti tu.
Oamenii nu isi cunosc masura
Tot timpul sa aduci o noutate si cand zic noutate nu ma refer la diversitate care este
cumva o noutate rasturnata pe orizontala existentei, ci noutate ca innoire, ca
aprofundare, ca esentializare a ta. Trebuie sa patrunzi tot mai profund in tine, sa
activezi tot mai mult potentialul din tine, potential care este latent.
Noi nici nu stim care este masura omului. Traim cu o constiinta a unei masuri foarte
chircite a omului. Noi singuri ne punem limite pentru ca nu avem curajul sa
ne gandim mai mult. Oamenii nu mai stiu care este masura umanitatii.
In momentul in care intr-o relatie eu sunt preocupat de propriile interese eu te tradez pe
tine.
Iubirea de sine ne-o da Dumnezeu ca si masura. Zice sa iubesti pe Domnul Dumnezeul
tau ca pe tine insuti, deci iubirea de sine este masura iubirii aproapelui. Sfintii Parinti
fac distinctie intre iubirea de sine si iubirea irationala de sine si zic ca masura tuturor
relele este iubirea irationala de sine sau am putea spune iubirea irationalului din sine.

Inseamna ca atunci cand te iubesti pe tine insuti in mod real urmaresti implinirea ta.
Daca oamenii n-ar avea iubire de sine, care este masura si iubirii
aproapelui, nu l-ar cauta pe Dumnezeu. Nu si-ar dori propria implinire.
Falsul egoism sau iubirea irationala de sine este o devire a iubirii de sine
care este de fapt motorul care intretine acesta dinamica a devenirii umane.

Care este adevarata fericire

Nu trebuie sa iti doresti sa fii in fiecare moment fericit, cred ca este vorba de o
neintelegere a omului in raport cu ce e bine pentru el si cu ce nu este bine. Omul
considera ca, daca are o problema, este nefericit. Dar nu problema il face
nefericit, ci frica de ea. Oamenii isi gandesc fericirea ca o absenta a oricaror
probleme din viata lor si intodeauna cand apare o problema incearca sa o
elimine, nu sa o rezolve. Eu traduc fericirea in sentimentul de implinire.
Credinta este o vedere si un model de a cunoaste. Asa cum simturile nu sunt date pentru
a patrunde in tainele realitatii materiale, credinta este la celalalt capat al mintii. Am
putea spune ca pipaim nevazutul cu credinta. Este un mod de cunoastere la fel de veridic
pentru cel care o are ca si vederea, ca si cunoasterea aceasta prin ratiune.
Credinta o ai. As putea spune ca nu exista om care sa nu aiba constiinta
propriului suflet. Nici un om nu se poate concepe pe sine ca nemaiexistand.
Nu este doar o frica de moarte. Nu este doar un instinct al supravietuirii, ci
orice om are acel sentiment ca este mult mai mult decat aspectul sau
vazut Lumea care e in sufletul nostru e creata din aceeasi materie ca si sufletul
nostru. Si dincolo de lumea spirituala este Dumnezeu care este dincolo de toate si care le
cuprinde pe toate.
Dumnezeu ti se descopera daca esti sincer. Sa fii sincer inseamna sa nu fii
interesat, pentru ca interesul altereaza vederea realitatii. Atunci cand eu sunt interesat
intr-o relatie cu cineva interesul imi distorsioneaza imaginea celuilalt.

Cum il gasim pe Dumnezeu?

Dumnezeu te gaseste. Cine se aseamana se aduna. Daca vrei sa te aduni cu

Dumnezeu trebuie sa i te asemeni. Nu trebuie sa ne asemanam cu Dumnezeu in
dumnezeuirea Sa, ci in umanitatea asumata de Dumnezeu. Sa fim oameni de
omenie,
sa
fim
oameni
buni.
Credinta este accesibila oricui, este foarte simplu. Am putea reduce credinta la un
dicton:ceea vreti sa va faca voua oamenii, faceti-le intai voi lor. Atat. Nu este
nimica complicat. Nu este nimic initiatic in credinta. Numai sa fii bun.

Relatia cu Dumnezeu
Sa nu avem cu Dumnezeu o relatie interesata, in care eu numai ii cer, ci sa avem pur si
simplu o relatie, o relatie de dragul relatiei. E ca si cand eu nu m-as uita niciodata la
tine, ci m-as uita la ce as putea sa iau de pe tine. Ce ai tu si ce as putea sa obtin de la tine,
asta inseamna sa ai o relatie interesata cu Dumnezeu. E foarte dureros pentru
Dumnezeu sa fie privit in acest fel de oameni. Dar oamenii nu mai stiu in ziua de azi sa
gandeasca altruist si gandesc in termenii eficientei, in termenii propriului
interes. Dumnezeu se ascunde in simplitate. Numai cineva care este slab vrea sa
para tare.

De ce depinde schimbarea in bine a unui om?

De propria libertate. Daca vrei sa fi bun, iti lucrezi binele. Bineinteles, cu ajutorul lui
Dumnezeu. Schimbarea in bine inseamna schimbarea in a fi bun. Zicea
parintele Paraianu ca masura sfinteniei este masura bunatatii. Un om cat e de bun atat e
de sfant.

Daca de sfatul dumneavoastra ar depinde fericirea unor oameni, ce le-ati

spune?
Ce le spun e sa isi asume viata si sa se asume pe ei insisi. Din aceasta asumare
incepi sa traiesti. In momentul in care te impaci cu tine insuti, te accepti asa
cum
esti.
Nu
iti
doresti
sa
fii
altcineva.

Eu zic ca viata trebuie recuperata. Sa iti recuperezi propria gandire, propria

identitate, sa gandesti in termenii tai, sa te intrebi cine esti? Sa ai o opinie
care sa fie a ta, nu sa iti fie indusa din mediu.
Indemnul meu este sa te definesti tu pe tine insuti. Asta presupune efort, e mult
mai facil pentru un copil sa se joace pe calculator decat sa deseneze. Eu am ajuns sa
pictez pentru ca nu am avut televizor, jocuri pe calculator. Daca as fi avut n-as fi rezista
fascinatiei. Ce le recomand tinerilor este sa isi recupereze timpul pentru ca cine
controleaza timpul controleaza formarea personalitatii.
Oamenii cred ca pentru a deveni mai profunzi trebuie sa faca alte lucruri, sa duca un
altfel de viata. Noi zicem ca nu trebuie sa duci un altfel de viata. ci trebuie sa duci altfel
aceeasi viata. Sa faci altfel lucrurile pe care le faci. omul nu se sfinteste nu numai
prin rugaciune, se sfinteste prin tot ceea ce face. Prin felul in care merge,
prin felul in care se comporta in trafic, prin felul in care se comporta la
serviciu, in relatia cu ceilalti oameni. Toate trebuie sa ajunga sa devina o
rugaciune.Ganditi-va cum era viata omului de la tara: casa era o prelungire a bisericii
si un simbol al lacasului din Imparatia Cerului. Si munca ii aducea aminte de
Dumnezeu, tot ce facea il duceau cu mintea la Dumnezeu. Taranii se sfinteau nu prin
rugaciune, ci prin tot ce faceau. Omul, daca vrea sa se schimbe, trebuie sa
schimbe raportarea la tot ce face.

Parintele Pantelimon de la Manastirea Oasa (de pe Transalpina)

Iubirea e fundamentul fiintei noastre
Drumul spre Oasa e batut de sute de tineri care vin sa se spovedeasca. Simtiti, oare, prin destainuirile lor, ca ceva sa schimbat in felul in care se raporteaza la dragoste?
As spune ca noi, monahii, cunoastem mult mai bine lumea decat se cunoaste ea insasi, pentru ca noi n-o vedem
din exterior, ci din interior. In sensul acesta, parerea mea este ca tinerii de azi au mare potential sufletesc, dar le
lipsesc punctele cardinale. Cel mai adesea ei nu stiu cu adevarat ce e iubirea. O confunda cu indragostirea. Si nici nu
stiu sa o traiasca. Vad filme si traiesc dupa clisee. Viseaza toti o iubire mare, ca-n filme. O iubire data de-a gata, cu
un partener fara cusur, care sa-i inteleaga orice ar fi. Si nu pricep de ce lor nu li se intampla la fel. Dar iubirile astea
din carti si filme sunt utopice, nu se verifica real. Ceea ce se simte insa la toti cei care vin sa se spovedeasca este o
cautare neobosita, nevoia de a trai o iubire profunda, perfecta. Foamea asta de iubire exista in toti.
De ce avem atata nevoie sa ne implinim intr-o dragoste mare?

 Cautand iubirea, il cauti, de fapt, pe Dumnezeu. Chiar fara sa-ti dai seama. Chiar daca nu esti un bun crestin, simti
cumva, straniu, de fiecare data cand iubesti si esti iubit, ca acolo, in iubire, e adevarul. Cauti iubirea toata viata, ai
nevoie de ea chiar si atunci cand te prefaci ca nu mai ai, o traiesti gresit, o traiesti stramb, dar o iei de la capat.
Gravitezi in jurul ei, te straduiesti mereu sa o intelegi, pentru ca simti ca acolo e implinirea si fericirea. Noi, oamenii,
nu putem sa nu iubim, sa nu vrem sa fim iubiti. Pentru ca asta e fundamentul fiintei noastre. Dumnezeu este iubire si
tot ceea ce este in lumea asta tanjeste dupa iubire. Dumnezeu a creat totul dupa chipul si dupa asemanarea Lui,
dupa tiparul Lui, al relatiei treimii. Dumnezeu e o relatie, Dumnezeu nu e singur. Noi am fost creati ca oameni sa
participam la bucuria relatiei din Dumnezeu si cu Dumnezeu. Sa traim iubirea. Sa fim impreuna. De aceea se spune
ca raiul e comuniunea cu toti, iar iadul e neputinta de a mai iubi.
Desi il avem pe Dumnezeu, simtim totusi ca fara celalalt nu suntem completi. E nevoie de un altul, ca sa fim
fericiti?
Dumnezeu i-a facut pe oameni incompleti, tocmai ca sa aiba nevoie unul de altul. Daca ne-ar fi facut perfecti, neam fi fost suficienti singuri. Sigur, exista oameni care daruiesc mai mult, oameni care dau mai putin, dar nu trebuie sa
ne oprim la relatia cu un singur om, trebuie sa invatam sa iubim pe toata lumea, sa castigam un rod din relatia cu
fiecare, nu doar din aceea cu partenerul de viata. Orice om e un dar potential pentru noi, cu care ne putem imbogati.
Visam, aproape toti, la o iubire mare, care sa ne tina toata viata. Si totusi, realitatea ne arata ca iubirile mor, si ele,
mai des decat am vrea sa credem. De ce se stinge dragostea?
Moare pentru ca nu exista si Dumnezeu in ecuatie. Si atunci noi nu avem de unde sa ne alimentam, sa ne
regeneram iubirea. Fara Dumnezeu, nu exista principiul generator de iubire. Omul singur e o fiinta limitata. Harul e
cel care il face infinit de adanc. Harul e de la Dumnezeu. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea ca orice realitate
netransfigurata degenereaza. Se consuma. Fara har, omul e in stare cazuta. La fel si cu iubirea. Ea se stinge daca
nu exista raspuns. Daca o intorci catre Dumnezeu si catre oameni, ea primeste raspuns din infinitatea Lui Dumnezeu.
Daca o intorci catre tine, catre trup, catre materie, ea se cheltuie, se epuizeaza, pentru ca lucrurile astea sunt limitate.
De asta e nevoie de cununie. Cununia e unirea a doi cu un al treilea, cu Dumnezeu, care e infinit.
Din pacate, simplul fapt ca te cununi in biserica nu garanteaza mereu fericirea
Trebuie sa invatam sa-L vedem in celalalt pe Dumnezeu. Nu trebuie sa ne raportam la un om ca la un lucru finit.
Orice persoana e un izvor infinit, dar care nu e descatusat.
Prin iubire si cu ajutorul lui Dumnezeu, putem rupe zagazurile, astfel ca celalalt sa-si dea drumul fiintial, sa scoata din
el tot potentialul lui moral, spiritual si de iubire. Pentru ca fiecare om e cu mult mai mult decat se vede. Si vine iubirea
si activeaza in celalalt ceva ce habar nu avea ca zace in el. Ai nevoie de un celalalt care sa iti dea masura. In relatie
de doi, omul evolueaza continuu. Si nu mai are cum sa se sature de celalalt, sa se plictiseasca, sa ajunga la rutina.
Pentru ca fiecare il face pe celalalt sa evolueze. Fiecare se desface ca un boboc, apoi ca o floare, si aceasta inflorire
a lui este infinita. Multi oameni par incapabili de sentimente profunde. Asta, pentru ca nu au fost iubiti, la randul lor, ca
sa inceapa sa infloreasca. Dar toate astea nu sunt posibile fara Dumnezeu. Si fara efortul fiecaruia de a activa in
celalalt taina Lui, harul dumnezeiesc. Trebuie sa iubesti cu Dumnezeu din tine, pe Dumnezeu din celalalt.
Cum ar trebui sa iubim, parinte? Unde gresim, de tot ajungem sa o luam de la capat?
Nu stim sa ne daruim. Nu avem exercitiul daruirii de sine. Societatea actuala ii educa pe oameni in directia
propriilor dorinte, ii invata sa se iubeasca intai de toate pe ei, sa-si urmareasca propria implinire. Si dragostea devine,
astfel, un fel de accesoriu, care le serveste fericirii proprii.
Am o cariera, am o casa, am si o iubita! Dar nu iubim cu adevarat decat atunci cand facem acest exercitiu al iesirii
din sine si cand incepem sa ne exersam in daruire, sa ne antrenam puterea de iubire. Sa iubesti inseamna sa
gravitezi in jurul implinirii celuilalt. Sa te gandesti cum poti tu sa-l ajuti pe celalalt, cum poti sa-i vii in intampinare, cum
sa-l odihnesti, cum sa-l scutesti de un efort, cum sa-i faci o bucurie, cum sa-i gatesti o mancare buna, cand e obosit.
Trebuie sa inveti sa traiesti prin celalalt si pentru celalalt. Iubirea inseamna foarte multe gesturi. Intentiile, gandurile in

sine nu au nici o valoare in absenta lor. E plina lumea de ele. Facand gesturi te si verifici pe tine, daca poti cu
adevarat sa iubesti. Am citit de curand intr-o carte cum un detinut politic taran, inchis la batranete, primea de la
babuta lui scrisori, in care ea punea si cate o floare presata. Asta inseamna iubirea. Si chiar mai mult.
Sa daruiesti atunci cand esti epuizat, cand nu mai ai nici o forta. Nu exista scuza sa nu daruiesti. Daca dai din prisos,
cand ti-e bine si-ti vine usor, nu are valoare.
Atunci cand nu mai poti si vrei totusi sa faci ceva pentru celalalt, izbucnesc in tine resurse de energie de care habar
nu aveai. Primesti forta de la Dumnezeu si ajungi sa faci mai mult decat credeai ca esti capabil. Sa te daruiesti atunci
cand nu mai poti te leaga cu adevarat de celalalt si-l face si pe celalalt sa se deschida, sa daruiasca la randul lui. In
iubire, trebuie sa daruim ce nu avem, cand nu mai avem. Si atunci, ca in Evanghelie, nimicul se transforma, si painea
si pestii ajung tuturor.
Pana unde te poti darui pe tine, fara ca asta sa te anuleze cu totul? Uneori, poate e mai bine sa te opresti, daca
celalalt nu-ti raspunde la fel
Daruirea de sine e un gest voluntar, nu este o dependenta fata de celalalt, nu e sclavie. Nu ti se cere s-o faci. Prin
daruire nu ma anulez, ci ma regasesc pe mine si ma imbogatesc cu felul celuilalt de a fi. Prin posedare, ma anulez.
Unora le convine sa se lase stapaniti de altii. E cazul multor femei de azi, care ajung sa se inrobeasca. Le bat
barbatii, sunt chinuite, dar le e frica sa-si asume un drum, de dragul sigurantei. Au parte de o suferinta absurda, care
nici macar nu e mantuitoare. E o forma de lene. Refuza responsabilitatea propriilor decizii si atunci prefera doar sa
execute. Dar asa nu vor evolua niciodata.
Cand Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire
Nu toata lumea are parte in viata aceasta de iubiri extraordinare. E vina noastra? Tine de noi sa traim o mare
iubire sau ea e un dar de la Dumnezeu?
Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu exista coincidente. Faptul de a intalni o anumita persoana tine de
voia Domnului. Dar felul in care reactionam noi la intalnirea respectiva tine de noi. Fiecare persoana care ne iese in
cale e un dar de la Dumnezeu si noi trebuie sa ne intrebam, de fiecare data, de ce a randuit Dumnezeu sa intalnesc
omul ala.
Ce pot eu sa fac din relatia asta? Ce trebuie eu sa inteleg? Ce folos pot sa trag? Apoi, sa nu confundam
indragostirea cu iubirea. Daca Dumnezeu iti trimite dragostea, nu inseamna ca-ti da de-a gata si o mare iubire.
Dragostea e doar o arvuna de la Dumnezeu. Daca o cheltui fara stiinta, nu mai ajungi niciodata la iubirea adevarata.
Poate la inceput nu pare mare, dar iubirea, daca se lucreaza, creste tot mai mult. Iubirea nu e emotie, e o putere.
Dumnezeu nu e trup si totusi se defineste pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu e trup! Sigur, si componenta asta
trupeasca intra in iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea e o mare putere a omului, primita de sus, o putere care
trebuie eliberata si lucrata de fiecare in parte. Spun eliberata, pentru ca cel mai adesea ne iubim pe noi insine, si
atunci iubirea este inchisa in noi, se invarte in cerc. Este o iubire egoista, intoarsa catre sine, in loc sa fie libera si sa
nu ceara nimic in schimb.
Iubirea adevarata e intotdeauna libera?
Da, iubirea adevarata afirma libertatea celuilalt. Nu incearca sa-l stapaneasca. Aici se greseste cel mai mult in
relatii, cand unul incearca sa-l transforme pe celalalt, sa-l ajusteze dupa gustul propriu. Cand iubesti, trebuie sa iesi
din tine in sensul de a incerca sa-l traiesti pe celalalt, sa-l intelegi pe celalalt, sa vezi lumea prin ochii lui. Daca ii calci
libertatea, apare instinctul de aparare. Si se va inchide in el. Se va feri de tine, se va simti agresat. Intr-o relatie
trebuie sa existe un balans intre apropiere si distanta. Trebuie sa-i pastrezi celuilalt taina, sa n-o spulberi. Sa nu
incerci sa cotrobai in toate cotloanele sufletului lui, sa nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, indrazneala distrug
misterul celuilalt. Exercitiul acesta al iesirii din noi insine uneori e dureros, inseamna sa parasesti o pozitie sigura, sa
iesi din confortul felului tau de a fi, adoptand felul celuilalt de a fi. Dar numai asa te poti largi, te poti imbogati si poti

transforma iubirea in cale de cunoastere. Daca ramai in tine insuti, esti foarte sarac. Ba, mai mult, te trezesti ca toti iti
intorc spatele. Te trezesti singur.
Cateodata, oricate ai face pentru celalalt, el ramane indiferent si nu-ti intoarce nici o farama de dragoste. Cum stii
care e omul pentru care merita sa dai tot?
In ordinea fireasca, important e sa nu te implici intr-o relatie pana nu esti sigur de ea. Potentialul de afectiune, de
iubire, trebuie pastrat pana gasesti o persoana cu care te potrivesti cu adevarat, cu care sa ai in primul rand o
potrivire sufleteasca, nu trupeasca. Apoi, un om de calitate, daca a intalnit un alt om de calitate si se jertfeste pana la
capat, reuseste sa-l invinga pe celalalt prin iubire, chiar daca celalalt iubeste mai putin. Iubirea unuia, cu statornicie,
poate sa salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperari miraculoase de relatii care erau in pragul esecului si
au ajuns chiar mai puternice si mai profunde ca inainte. Oamenii trebuie sa invete sa aprecieze crizele. Intrebarea
mai are insa si o capcana. Daca te opresti la om, risti sa pierzi tot. Daca il ai in minte mereu si pe Dumnezeu, gasesti
in jur suficiente persoane care sa merite sa dai tot, fara sa-ti mai fie teama ca ai putea pierde. Nici un om nu merita in
sine sa-i dai tot. Pentru ca omul ala nu e ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. In definitiv, prin om ne daruim, de
fapt, lui Dumnezeu.
Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie
Exista suflete pereche? Oameni alaturi de care totul devine mult mai usor?
Exista, dar mai multe. Nu exista un singur om cu care sa-ti fie scris sa fii impreuna. Exista insa mai multe persoane
in lumea asta cu care relationezi foarte bine. Faptul ca ai intalnit una si, din nestiinta, iubirea s-a cheltuit, nu
inseamna ca vei ramane toata viata singur. Asa cum faptul ca ai intalnit un suflet pereche nu garanteaza ca iubirea
va dura, daca nu lucrezi virtutile ei. Fara potrivire, nu e posibila dragostea. Dar potrivirea e doar o scanteie. Ea nu
garanteaza vesnicia sentimentului. Nu meriti ceva pentru care n-ai muncit! (rade). Din contra, se intampla des ca
tocmai aceste iubiri sa se cheltuie mai repede, pentru ca totul e perfect si nimeni nu depune nici un efort. Se ajunge
la un fel de suficienta, pentru ca celalalt corespunde perfect nevoilor mele si eu nevoilor lui, si atunci fiecare se
iubeste pe sine, prin intermediul celuilalt.
Asa se nasc gelozia si posesivitatea?
Gelozia e iubirea de sine prin celalalt. Daca esti gelos, nu-l iubesti pe celalalt cu adevarat, ci consideri ca celalalt e
dreptul tau si cineva atenteaza la el. Ti-e frica sa nu vina cineva sa ti-l fure. Dar nici un om nu are dreptul sa il confiste
pe celalalt. Iubirile astea contorsionate, cu gelozii si suferinte care-ti fura ochii si-ti intuneca mintea, sunt iubiri
demonice. Ele sunt fascinante in felul lor, sunt foarte simtuale, au un erotism exacerbat, dar produc enorm de multa
suferinta, te desfiinteaza ca persoana. Tu crezi ca te-ai jertfit suferind, dar de fapt ai fost posedat. Iubirea adevarata,
dumnezeiasca, afirma, nu distruge. E ca un cer senin. N-are tulburare si n-are ceata.
Astazi, tot mai multi oameni aleg o forma libera de iubire. Nu se mai casatoresc, ba uneori nici nu mai locuiesc
impreuna, dar cu toate acestea, se iubesc si traiesc in armonie. E gresit ca procedeaza asa?
Iubirea care nu implica responsabilitate si sacrificiu nu e iubire adevarata. E iubire conjuncturala, care nu ajunge la
maturitate. De fapt, in cazul lor nici nu se ajunge cu adevarat la iubire, ei raman in faza de indragostire.
Daca nu se ajunge la cununie, inseamna ca Dumnezeu e scos afara din ecuatie. Si fara harul dumnezeiesc, omul e
finit si dragostea lui tine doar o vreme. Cei care aleg calea aceasta vor o iubire in care sa nu aiba nimic de pierdut, ci
doar de castigat. Vor sa ia ceva ce se obtine usor si sa se pastreze mereu liberi, in cazul ca apare ceva mai ofertant.
Cand traiesti o iubire nefericita, te gandesti adesea ca ar putea exista cineva care sa te iubeasca mai mult, sa te
inteleaga mai bine
Modul asta de a vedea lucrurile e o consecinta a gandirii tehniciste. Un produs se uzeaza moral, in momentul in
care apare o versiune imbunatatita a lui. (rade) Adica iese din uz. Or, oamenii nu ies din uz, ei devin continuu.

Trebuie sa aprofundam, sa sapam in relatia respectiva, pentru a ajunge la noi si noi adancimi, chiar daca apar
oportunitati de relatii mai bune, chiar daca cunoastem persoane care ni se par mai potrivite.
N-avem voie sa schimbam persoana. N-avem voie sa incepem mii de drumuri, pentru ca nu mai ajungem niciodata la
capat. Nu poti sa te remodelezi la infinit dupa alte tipare de femei sau barbati, pentru ca te tocesti ca piesa, ajungi sa
nu mai ai nici un profil. Tu crezi ca ai capatat experienta, ca ti-ai imbogatit modul de a fi, avand foarte multe iubiri, dar
de fapt te-ai pierdut pe tine, nu mai stii cine esti cu adevarat.
In iubire, ca si in profesie, e foarte important sa fii statornic. Nu te poti face trei ani medic, apoi inca trei actor si dupa
alti trei sa te pregatesti sa devii fotbalist. Trebuie sa mergi mai departe. Pentru ca impasul la care ajungi intr-o relatie
e al tau, in primul rand, nu al celuilalt. Dumnezeu ti l-a randuit tie, ca sa te depasesti, ca sa evoluezi. Schimband
persoana, fugi de tine, fugi de devenire. Iar obstacolul va reveni, sub alta forma, oricine ar fi langa tine.
Nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii
De ce e atat de importanta fidelitatea? Cunosc persoane care spun ca-si iubesc partenerii, desi ii mai insala din
cand in cand, si ca asta nu are nici o importanta, atata timp cat nu sunt sentimente la mijloc.
Se mint singuri. Infidelitatea e o forma de consum. E foarte urat sa-i consumi pe ceilalti, pentru nevoile tale erotice.
Dar, de fapt, te consumi pe tine. Stagnezi.
Fara fidelitate, nu poti ajunge la nivele mai profunde. Numai asa poti evolua. Or, daca iti permiti alternative, inseamna
ca nu esti dispus sa infrunti blocajul, ca vrei sa il ocolesti.
Daca iti refuzi alternativa, atunci nu mai eziti, depasesti criza si vezi si ce potential zace in tine si in celalalt. Si esti
mai castigat si mai bogat ca inainte. Ajungi la alt nivel al iubirii, e o iubire rafinata si foarte profunda, care nu mai sta
doar in indragostirea trupeasca. Efortul putin inseamna devenire putina, inseamna sa fugi de implinirea de sine.
Vedeti, nimic nu se poate fara sacrificiu, fara principiul crucii. Sacrificiul pe cruce e fereastra spre Inviere. Sfantul
Maxim Marturisitorul spunea ca in creatie toate se cer dupa cruce. Asa se manifesta iubirea lui Dumnezeu fata de
noi. Pentru ca asta e conditia noastra cazuta, consecinta caderii in pacat. Nu ni se da nimic, daca nu jertfim ceva. Si
iubirea e o jertfa. Jertfesti sinele tau, ca sa-ti apropii sinele celuilalt. E o renuntare la tine. Sacrificiul da profunzime
oricarei relatii. E cel care fixeaza iubirea. Sa te indragostesti e usor, dar sa iubesti e foarte greu. Fugi de cruce: fugi
de inviere, fugi de bucurie, fugi de iubirea adevarata! Nu se poate fara. Fara cruce, e calea usoara, comoda. Nestiind
sa suferim cu bucurie, sa umplem suferinta de rost, fugim, de fapt, de viata. Si tot ce primim e de mana a doua. Toate
bucuriile si iubirile sunt diluate. Tot ce traim e searbad.
De ce suferintele din dragoste sunt unele dintre cele mai dureroase?
Pentru ca omul, iubind, se deschide si devine profund. Si atunci incaseaza loviturile direct in profunzimea fiintei.
Daca iubirea a fost cu Dumnezeu si celalalt pleaca totusi, Dumnezeu nu ramane dator. Vine El si umple golul, pentru
ca tu nu l-ai iubit doar pe cel care a plecat, ci si pe Dumnezeu din el. Poti fi destramat cu adevarat dupa o despartire,
doar daca nu-L ai pe Dumnezeu. Daca ai iubit stramb, daca ai fost posedat de celalalt.
Uneori, dupa o mare iubire, nu mai avem curaj sa mergem mai departe, sa ne mai deschidem sufletul inca o data.
Cum putem vindeca ranile lasate de o suferinta din dragoste?
Parintele Teofil Paraian spunea ca suferinta e o mare taina. Degeaba ti-o explici teoretic, inima continua sa doara.
Si orice sfat din afara ramane tot in afara. Numai Dumnezeu poate vindeca astfel de rani, daca considera. Dar unele
dintre ele nici nu trebuie sa se vindece. Se intampla uneori ca inima ta sa poata purta infinit de multe rani deschise.
Capacitatea de suferinta a omului e foarte mare. Dar nici nu trebuie sa devenim atat de obsedati sa se inchida rana,
sa uitam tot. Un esec in dragoste nu trebuie sa ne infirmizeze afectiv. Poti sa duci o alta relatie si cu o rana in inima.
Si cu mai multe rani in inima. Dumnezeu iti da oricum puterea de a iubi din nou. Trebuie sa mergi inainte, sa ai curajul
sa te deschizi din nou, sa incasezi din nou. N-ai voie sa te opresti.
Fericirea se munceste in fiecare zi

 Unora parca le sunt date numai suferinte, toata viata

Trebuie sa intelegi ca e ca un joc intre tine si Dumnezeu. In suferinta se ascunde, de fapt, dragostea lui Dumnezeu
fata de tine. Si atunci incepi sa gasesti un rost fiecarei suferinte. Fara Dumnezeu, totul sfarseste intr-un mare absurd.
Si cea mai mica suferinta te doboara. Nu mai intelegi nimic si ajungi sa-ti pui capat zilelor. Cu Dumnezeu, cea mai
mare suferinta e umpluta de sens si e mereu urmata de bucurie. Trebuie sa nu uiti niciodata ca Dumnezeu te iubeste
si te pune la incercare. Te incearca, pentru ca vrea sa-ti dea ceva. Dar cu un pret! Trebuie sa meriti darul, sa te ridici
spiritual la nivelul la care il poti primi. Nivelul urmator al jocului. Oricum, darul e intotdeauna cu mult mai mare decat
suferinta pe care o treci ca sa ajungi la el. Dumnezeu nu ne poate darui liber, ca atunci ne-ar asfixia cu iubirea lui, near distruge fiinta, nu ne-ar mai lasa sa inflorim liber. Dumnezeu, cand ne iubeste, ne pune la incercare, ca pe argint in
topitoare. Pentru ca vrea sa scoata din noi esenta cea mai pura.
Ce ar trebui sa facem ca sa fim fericiti?
Trebuie sa pornim in cautarea adevarului iubirii, cu toate fortele noastre. Sa nu ne angajam steril, de suprafata, ci
sa ne daruim total, tuturor oamenilor si, prin ei, lui Dumnezeu. Si sa o facem pe viata. Fericirea adevarata exista. Si
exista aici, pe pamant. Ea nu e decat o cale pe care inaintam.
Doar in masura in care stim sa daruim, o sa si primim. Pentru ca Dumnezeu ne chinuie uneori, dar ne si rasplateste
cu asupra de masura. Se joaca cu noi, ne face sa vrem mai mult, sa ne dorim mai mult, sa devenim mai mult.
Fericirea nu e un dat, o pleasca, o incremenire care pica pe tine. O fericire statica ne-ar strivi sub o plictiseala
cumplita. Fericirea se munceste, se castiga in fiecare zi. E un urcus continuu, o dinamica ce se adapteaza permanent
nevoilor noastre. Fericirea e devenire.
(P. Pantelimon Susnea)
Icoana nu este un lucru fcut numai de om. Icoana este locul n care noi ne ntlnim cu Dumnezeu. Ne ntlnim cu
Dumnezeu chiar i dac este reprezentat n icoan un singur sfnt. Pentru ca dincolo de sfnt este Dumnezeu.
Icoanele nu trebuie privite ca pe o oper de art. Icoanele sunt, de fapt, un loc al ntlnirii - o ntlnire ntre persoane.
De aceea atunci cnd ajungem n faa unei icoane chiar ne dm seama c am ajuns n faa ei, adic o icoan ne
privete. ntotdeauna o icoan ne privete.
Filozoful francez Jean-Luc Marion, vorbind despre icoan, spunea c atunci cnd noi privim o persoan n fa, noi
nu-i privim chipul ei, nu privim ansamblul feei, ci ntotdeauna privim acel centru negru din mijlocul irisului care, de
fapt, este un gol. Noi, cnd privim o persoan, i privim privirea, deci privim interioritatea persoanei. n privire se
concentreaz, am putea spune, esena chipului, esena unei persoane. Prin privire omul arat ce are el n interiorul
lui. Deci, tu, cnd priveti, priveti privirea celuilalt, care te privete.
Acelai lucru se ntmpl i cnd ajungem n faa unei icoane. Nu ajungem n faa unei reprezentri, ajungem n faa
unei priviri. i privirea este ntotdeauna a unei persoane. Noi privim icoana, icoana ne privete pe noi, nevzutul ne
privete pe noi prin icoan.
(Printele Pantelimon unea)
Adncul inimii noastre
Cum putem s-L coborm pe Dumnezeu n inim?

n primul rnd e greit spus, pentru c Dumnezeu e n inim. Cum ne putem cobor noi n inim? Asta e. Dumnezeu
e n inim, L-am primit la Botez n inim.
i cnd inima e pctoas?
Nu inima, e vorba de adncul inimii. Inima nu se identific cu sentimentul. E mult mai profund inima. Adnc
neptruns e inima omului. Toat lucrarea omului este s treac de la suprafaa vieii sale, a tririlor sale n inim, s
ptrund n inim. Aceasta nseamn c trebuie s ajung la linite. Noi suntem la suprafaa oceanului. La suprafaa
oceanului ce e? Valuri... Trebuie s te liniteti, s ptrunzi n adnc. Deci, sunt mai multe etape, dar aceasta este, s
zicem aa, ideea c noi trebuie s ajungem n adncul inimii noastre. Se produce unirea minii cu inima. De fapt, noi
zicem de minte, dar i inima ine de minte. Mintea are dou capete: cu un capt, cu intelectul, cerceteaz lumea
aceasta care se poate descrie n cuvinte, noiuni, concepte i cu cellalt capt, al inimii, sondeaz nevzutul,
sondeaz pe Dumnezeu, lumea nevzut, care e dincolo de concepte, de idei. i atuncea s cobori raiunea de unde
ne desfurm noi existena n inim.
Liturghia, Sfintele Taine lucreaz n inim. Mergem la biseric, i zicem c nu se schimb nimic n viaa noastr sau
c nu simim nimic, i am vrea s simim ceva. Nu simim pentru c rugciunea nu lucreaz la suprafaa fiinei.
Rugciunea lucreaz n adncul inimii, dar noi suntem n afara adncului. i atuncea noi nu simim, dar rugciunea
lucreaz chiar dac poate noi nu nelegem ce se ntmpl acolo, ne plictisim. Dar rugciunea lucreaz ncet, ncet i,
la un moment dat, ncepe s izvorasc din adndul inimii i spre exterior, unde suntem noi, n viaa noastr. i atunci
e greit s atepi s ai triri. Dac ai triri, sunt triri emoionale, triri sentimentale. Nu sunt triri duhovniceti.
Tririle duhovniceti se realizeaz atunci cnd ai ajuns tu cu viaa n adncul tu. Cum zice Domnul Hristos? Cutai
mpria lui Dumnezeu nluntrul vostru. mpria cerurilor nu va veni n mod vzut, adic n afar, ci mpria
cerurilor este nluntrul vostru. Acolo s o cutai.
Adncul inimii e un loc fizic sau o stare?
Dac ne gndim c, totui, i mpria cerurilor are o fizic a ei, mai puin Dumnezeu, care e mai presus de orice
form, i ngerii au trupuri ngereti, care nu sunt imateriale, exist i un rai, care nu este doar o stare, este i un loc,
nu poi s zici c inima este numai o stare sau numai un loc. Este i, i. Cnd ajungem acolo o s vedem despre ce e
vorba. Este lumin, acolo l ntlneti pe Dumnezeu ca lumin, ca persoan, te ntlneti i cu tine... mai la stnga,
mai la dreapta, mai la vrful inimii... c ai ntrebat de loc. Cnd te concentrezi la rugciune e bine s-i ndrepi atenia
acolo, nspre un punct al inimii... cnd zici Doamne Iisuse.
(Printele Pantelimon unea)
,,Ce este o cluz? La cluz se apeleaz atunci cnd parcurgi un teritoriu pe care nu l cunoti i implic factori
de risc. Cel mai necunoscut teritoriu, cu miza cea mai mare este nsi viaa noastr. Cel mai necunoscut teritoriu pe
care vrnd nevrnd l parcurgem este viaa. Avem fel de fel de cluze prin via care ne pot ndruma i ocroti ntr-o
oarecare msur. O cluz trebuie s cunoasc teritoriul i trebuie s fi parcurs traseul. Viaa noastr e teritoriul i
felul n care ne ducem viaa se constituie ca un drum prin via. Orice drum n via duce la o destinaie interioar,
adic ceea ce devenim noi."
(Printele Pantelimon)
Misiunea ta este darul lui Dumnezeu pentru tine, ceea ce devi tu este cadoul tu pentru Dumnezeu!

De ce se reproeaz Bisericii formalismul i ritualismul? Fiindc se consider c acestea limiteaz libertatea de

exprimare a omului chiar i n relaia de comunicare i de comuniune cu Dumnezeu.
Omul are aceast nzuin fireasc dup libertate, ea fiindu-i sdit de Dumnezeu care i l-a dorit pe om ca pe un
partener liber n dialogul cu El. Marele amgitor, diavolul, ns ncearc i el s devieze aceast nzuin nspre
individualism i rzvrtire. Cu ct devine omul mai egoist cu att nelege libertatea ca pe un mod de via cu ct mai
puine determinri din partea celorlali, mai mult ca pe o oportunitate de a-i satisface nengrdit toate voile sale.
Cu ct este mai imatur o persoan cu att nelege mai superficial i exterior conceptul de libertate, mai pe
orizontala existenei. El consider c limitrile, restriciile, restrngerea libertii i implicit a fericirii sale are cauze
externe. De aceea el se opune la toate sistemele ordonatoare ale societii i percepe instituiile ca fiind
uniformizatoare i opresive.
mpotrivindu-se sistemului educaional, instituiei familiei, Bisericii, n final ajunge s se revolte mpotriva tuturor
instituiilor, respectiv mpotriva a tot ceea ce impune o ierarhie sau creeaz limitri; ba chiar se vrea liber i de
responsabilitate, vrea s evadeze n zona jocului, a lipsei de consecine pentru faptele svrite.
Manifestat n exterior pe orizontala existenei, libertatea conduce la o diversitate. Diversitate de hobby-uri, de
vestimentaie, de frizuri, de comportamente, de muzic etc., dar la un moment dat aceast diversitate, aceast goan
dup nou este chiar uniform, totul este foarte sec, lipsit de sev i aceasta datorit lipsei de sens. De fapt totul se
vdete a fi la fel, de fapt nimic nou.
Or, Biserica ne ndeamn s nlm axa de pe orizontal pe vertical. i atunci diversitatea se convertete n
profunzime. Noutatea nu mai vine din schimbare, ci din aprofundare.
Biserica nchide cercul. Ea ne arat c, orict ncearc omul s caute n exterior, nu face altceva dect s lrgeasc
cercul fr a-l putea rupe i transforma n linia unui progres infinit, fiindc materia este finit prin nsi condiia ei.
Orict alearg omul, orict ar rtci, n final se ntoarce n acelai punct, ca cel ce merge prin cea fr busol.
Biserica nchide cercul din scurt. n Biseric toate sunt ciclice. Se repet calendarul anual, se repet n fiecare an
posturile, se repet srbtorile, n fiecare duminic aceeai liturghie, la mnstiri n mare este zilnic acelai program,
aceeai pravil de rugciune, mult mult repetiie, un cerc foarte strmt. Aceiai repetitivitate vedem c o respir
orice societate tradiional, orice ornduire de via tradiional. i ranii aveau aceiai via repetitiv, fceau anual
aceleai munci, purtau ntr-o regiune acelai port etc. Orizontul diversitii de activitate, att n Biseric ct i n
societatea tradiional, este foarte restrns; foarte mult formalism. i atunci cum de nu se ajunge la plictiseal?
Or, tocmai prin aceast nchidere a cercului Biserica ne povuiete s nu cutm libertatea n afar, s nu cutm
noutatea n plan exterior.
ntr-o societate tradiional valoarea unui lucru nu sttea n noutatea lui ca n contiina modernului, ci n semnificaia
lui. Deci nu conta s inventezi alte forme de haine la infinit, nu; ci conta msura n care puteai s le ncarci cu o
semnificaie; prin aceasta le ddeai valoare. Formele tradiionale sunt de fapt nite repere materiale pentru o lucrare
spiritual, i ele sunt revelate.
Adevrul nu se afl n afara lucrurilor ci n interiorul lor. Toate lucrurile, toate realitile din lumea aceasta sunt
nrdcinate n lumea nevzut. Exist o comunicare permanent ntre lumea material i cea spiritual. De aceea
dinamica trebuie s fie pe vertical, de aceea realitatea trebuie interiorizat.
(Printele Pantelimon unea)

- Spuneai undeva c nu poi juca ah cu diavolul, un juctor redutabil, i c, din acest motiv, omul
are nevoie de un fel de ghidaj spiritual...
- Raiunea poate lua foarte multe forme, orice ideologie poate fi ra ionalizat i justificat ntr-o anumit
logic, aa cum a fost i comunismul i alte ideologii. Ele preau s stea destul de bine pe soclul logicii.
Diferena e c n-aveau n vedere omul real, ci omul ideal. Lucrau pentru un om ideal care nu exist.
Biserica are n vedere omul real. Omul credincios, chiar dac are o anumit ncredere n sine, tie s se i
team de sine. Nu se expune la situaiile n care slbiciunile lui l pot dobor. Diavolul tie s jongleze
foarte bine cu logica. n zona logicii, dac nu intervine o supra-logic a lui Dumnezeu, dac nu intervine
adevrul, totul poate fi rescris, chiar i moralitatea.
- Care ar fi misiunea duhovnicului?
- Oricine poate impune subiectivismul lui ca adevr. Interesul se poate insinua foarte discret n judecat.
Felul n care judec eu realitatea poate fi unul interesat, poate nu explicit, iar interesul altereaz ra iunea.
Adic nu mai sunt obiectiv n momentul n care sunt interesat, sunt subiectiv.
Pot s nu-mi dau seama de lucrul acesta i pot crea o realitate subiectiv care nu are nimic de-a face nici
cu realitatea, nici cu supra-realitatea. S fie realitatea mea i acolo pot foarte u or s m rtcesc n
propria-mi subiectivitate.
Atunci, dac nu vine cineva din afar, cineva care s aib o anumit n elepciune i iscusin n a delimita
lucrurile i a demasca toate imposturile de gnd, atunci e foarte greu ca cineva s ajung de unul singur la
nelegerea adevrului.
Mai mult, n cutarea adevrului, cea mai mare problem este sinceritatea. Pentru c de multe ori adevrul
este disconfortant, atunci unii l evit i prefer s se auto-amgeasc. Fac asta fr s- i dea seama,
cumva implicit, nu explicit. Nu-i definesc auto-amgirea ca s nu devin con tien i de ea. Dac devii
contient de ea, nu te mai poi mini. Dac te mini la modul con tient i dai seama c te min i. Exist i o
stare mincinoas a omului.
De asta spun c, din punctul de vedere al unei logici, eti mult mai fragil i mult mai instabil dect
demonii, care au un alt potenial de inteligen i pot foarte u or s- i nsumeze gnduri ale lor, pe care tu
s le crezi ca fiind ale tale i s crezi c sunt convingerile tale. Tu nu le percepi ca venind din afar, sunt
gnduri care rsar n mintea ta, dar tu nu tii dac sunt ale tale, dac sunt de la ngeri sau de la demoni, nu
poi face distincia ntre ele.
Asta pentru c omul triete foarte mult la suprafa a fiin ei sale. De acolo nu vezi ce se ntmpl n
profunzime, n interior. Trieti superficial la suprafa, dar nu- i dai seama de ceea ce se ntmpl pe
dedesubt.
- Ce lucruri ne scap din vedere cnd trim doar n zona superficialului?

- Diavolul nu are acces la un interior foarte profund, numai Dumnezeu are acces acolo, dar Dumnezeu nu
intervine fr consimmntul omului. Diavolul are, n schimb, acces la zona sim urilor. Iar sim urile au o
putere de a genera gnduri, au aceast abilitate de a- i urmri interesul. Atunci, i fac lobby pentru a- i
satisface propriul interes, avnd capacitatea de persuasiune i manipulare a gndirii omului.
Cnd un om nu-i mai controleaz simurile, acestea aproape c se autonomizeaz, se iau n vedere pe ele
nsele i exercit o presiune asupra gndirii. Cer justificare i satisfacere, justificarea ira ionalit ii pn la
urm, a unei stri ptimae. Sunt foarte multe gnduri deghizate, ele sunt ceva dar vor s se prezinte ca
fiind altceva. Pn la urm, raiunea omului e o zon de nisipuri mi ctoare n care n-are un control foarte
exact, foarte precis.
- Cum privii fenomenul Facebook?
- Toate acestea le asociez unei noiuni, i numesc hoii de timp. Sunt cei care i fur timpul. i cred c
este suficient, pentru c timpul pe care-l trim l asimilm, a a cum asimilm aerul pe care-l respirm i
mncarea pe care o digerm. La fel asimilm i timpul. Timpul petrecut ntr-un fel sau n altul schimb
componena fiinei noastre.
Cine controleaz timpul sau petrecerea lui controleaz ntr-un final dezvoltarea personalit ii unei
persoane. Cnd i se fur timpul sau i se sugereaz, persuasiv, un anumit mod de a i-l petrece, n tot acel
interval tu eti modelat ntr-o anumit direcie.
Este greu s reziti la seducia curiozitii. n momentul n care ai o cantitate de timp liber e mult mai u or
s-l consumi n curioziti. n acel interval tu consumi. E mult mai greu s petreci timpul nu consumnd,
ci producnd, s converteti timpul n valoare. Produci n momentul n care, n loc s consumi curiozit i,
citeti sau aprofundezi, studiezi, sau te rogi, sau lucrezi.
Acum exist muli hoi de timp, care i fur cte un pic sau un pic mai mult, n fiecare zi, i care astfel i
reduc timpul de via. Ajungem n fiecare zi s trim cu 2-3 ore mai pu in, ore n care efectiv stai i
consumi, adic pur i simplu stai.
Omului i este dat timpul pentru a ajunge undeva, pentru a parcurge o distan sau un drum care-l duce
spre menirea sa. Dac te opreti din acest drum, dac nu-l nelegi, e ca i cum ai intra n cea i te-ai

rtci. Nu mai tii unde, nu mai tii ncotro, nu mai ai puncte cardinale i busol, nu mai ajungi la
destinaie.
A putea spune c foarte muli oameni i rateaz menirea prin faptul c nu n eleg, o dat, c au o
destinaie i, dup aceea, c li se fur timpul pe care-l au la dispozi ie pentru a nainta ctre acea
destinaie.
n momentul n care i se schimb petrecerea timpului, ncepi s te modelezi ntr-o alt direc ie; cumva, pe
orice cale mergi, calea te modeleaz pe tine, i ajungi s fii altcineva. Nu ajungi s te regse ti pe tine,
ajungi s trieti cu o identitate de mprumut. Nu mai reu e ti s- i gse ti propria identitate, dup care s
stabileti o relaie cu alte identiti bine definite.
E o identitate de mprumut, compus din cliee, i o susii pe aia n existen. Ajungi, practic, outsiderul
propriei viei, perifericul propriei viei, s fii un cer etor n propria- i via , care subzist cu firimiturile
care cad de la masa stpnului, adic identitatea de mprumut. Ea e cea care trebuie hrnit i slujit.
- Pe 24 august 2015, Facebook a depit n premier pragul de un miliard de utilizatori pe zi.
- Nu tiu ct de evitabil sau inevitabil este socializarea, dar, mi aduc aminte c, atunci cnd nu aveam
telefon mobil, mi se mai fcea dor de cte o persoan.
Acum, cnd orice persoan este la o distan de un click, nici nu i se mai face dor, nici nu te ntlne ti cu
acea persoan n mod real. Nu mai simi dorul, nu mai simi nici prezen a, nici absen a persoanei.
Totul s-a mutat ntr-o zon de improvizaie a rela iei. Nu mai trie ti rela ia la modul profund. nainte era
i dorul, i bucuria ntlnirii. Acum nu te mai bucuri de acea ntlnire pentru c abia ai schimbat un mesaj,
cu cteva minute nainte.
- Exist un pasaj n Biblie care vi se pare sclipitor prin mesajul pe care l transmite?
- n Biblie, pe msur ce citeti, descoperi lucruri la care nu te-ai gndit. Legat de ultimele lecturi, ultimul
subiect care m-a frmntat a fost legat de ce cei care au fost invita i la nunt, din pilda nun ii fiului de

mprat. nti li s-a spus de nunt i apoi au fost invitai n mod concret. De ce acei oameni i-au batjocorit,
neglijat sau chiar ucis pe cei trimii s-i invite la nunt? C doar n-au fost chema i s munceasc n min,
au fost chemai la osp de nunt. Cum s omori pe cineva care te cheam la osp ?
nelegerea acestei situaii iraionale este fascinant. Apare o doz de iraionalitate i nefiresc. Poi s
refuzi, dar de ce s ucizi? Asta arat manifestarea urii, cum se explic ea? Nunta le aducea aminte c
exist un mprat i c mpratul are un motenitor care urmeaz s mpr easc. Oamenii nu vor s tie
de mprat, vor ca lumea s fie a lor i s dispun de ea fr s mai dea socoteal cuiva, mpratului sau
fiului acestuia.
Uitnd c, totui, mpria e a mpratului i nu este proprietatea lor. Tot a a, mul i oameni n ziua de
astzi ucid orice gnd, orice manifestare a con tiin ei care le aduce aminte c poate nu e bine ceea ce fac,
astfel nct ei s poat dispune la modul incontient de lume, i de via a lor i de ei n i i, cum vor ei, fr
s trebuiasc s dea socoteal nimnui. Ursc orice manifestare a supranaturalului pentru c le aduce
aminte c nu sunt ei stpnii absolui ai propriei existene.
Muli oameni dispun de sntatea lor aa cum vor. Uit c sntatea este un dar, este bijuteria cea mai de
pre a unei familii, care trebuie ngrijit, pre uit i transmis genera iilor urmtoare. Nu trebuie cheltuit,
este o valoare a familiei, nu numai a mea personal.
Oamenii i consum sntatea cum vor ei, n interesul lor, o uzeaz, se otrvesc cu toxine, chimicale, i
transmit alterat, ciobit, stricat aceast bijuterie. i cu multe lucruri procedeaz oamenii la fel. A a se
explic iraionalitatea gestului de a ucide pe cineva care te cheam la o petrecere i nu la munc sau la
robie.

- Simii c avei o datorie moral fa de clericii care i-au aprat credina n nchisorile comuniste
chiar i cu preul vieii?
- E mai mult dect o datorie moral. Efectiv simi o iubire pentru ei. S dm exemplul patriotismului.
Acesta nu e o datorie moral sau o ideologie. E doar sentimentul firesc de cinstire pe care l ai fa de
prini, numai c aici nu e vorba numai de prinii biologici, ci de cei care i-au dat o credin , o limb,
crora le eti dator i recunosctor.
Deci este vorba mai mult de sentimentul de cinstire i de recuno tin , de pre uire, de identificare. Te
identifici cu nzuinele lor, cu lupta lor, cu idealurile lor. Sunt oameni care- i impun respect. Au avut acest
curaj de a sfida comunismul suportnd toate consecin ele. Vorbim de un erosim i un curaj care clar
impun respect.
- Avei i un reper din aceast perspectiv?
- Ar fi printele Calciu-Dumitreasa, care a inut acele cuvntri ctre tineri i a reu it s mobilizeze ni te
generaii de tineri, ntr-o rostire care atrgea atenia asupra imposturii ideologiei comuniste. Pe lng
rezistena aceasta mpotriva ideologiei a fost i un alt tip de rezisten , nu una pasiv, dar care s-a axat nu
pe combatere, ct pe afirmare a unei valori.
Printele Teofil Prian, printele Cleopa au promovat valorile cre tine, au contrazis comunismul implicit,
nu la modul acesta explicit. Au fost tot la fel de redutabili ca i cei care au combtut comunismul f i .
- Care sunt ntlnirile care v-au marcat viaa?

- S ncep cu tinerii din asociaia ASCOR. Sigur, nainte am ntlnit tineri care filosofau sus, n teorie, dar
erau foarte inconsecveni cu practica, nu aveau o inut de via spiritual. Pe cei din asocia ie i-am
ntlnit ntmpltor la o zi onomastic. Ei ncercau s- i corecteze via a dup convingerile pe care le
aveau.
A fost o ntlnire determinant pentru mine, pentru a m ntoarce la credin , pentru a m reconverti la
credin. Apoi motivul pentru care am intrat n mnstire, cnd l-am cunoscut pe printele Iustin (stare ul
de la Oaa). l cunoteam de cnd era student. N-a fi crezut c pot s merg la mnstire i n-a fi tiut
cum s merg ntr-o mnstire. Nu m-a fi putut decide s merg la modul general, la mnstire.
Dac nu exista concret mnstirea Oaa, eu n-a fi mers la orice alt mnstire, cu orice alt colectiv
monahal. N-a fi fost att de convins de calea asta ca s merg a a orbe te, oriunde. i cred c, dincolo de
noiuni, avem nevoie de oameni care s dea via acestor no iuni. Ca n coal, nu po i nv a o materie
din carte dac nu reueti s stabileti o relaie i cu profesorul.
Dimensiunea uman a oricrei realiti din via este fundamental. Adic numai binele nu te convinge,
dar omul bun te convinge.
- Catedrala Mntuirii Neamului e un edificiu ce trebuie s existe?
- n primul rnd, Bucuretiul nu are o catedral. Era foarte fain s mergi n Timi oara, la catedral, se
cnta frumos, slujba era frumoas. Catedrala avea prestigiul ei, ca lca , era impresionant, acolo se ruga
foarte mult lume.
Cred c Bucuretiului i trebuia o catedral. Catedrala Patriarhal care exist e o biseric de cartier,
biserica unei foste mnstiri, mic, minuscul, n-are nici mcar prestigiul unui ora provincial. Este
indiscutabil nevoia unei catedrale ntr-un ora ca Bucure tiul.
- Exist o carte, n aceast bibliotec, de care nu v-ai putea lipsi?
- Pot s vorbesc despre cartea la care in cel mai mult. Autorul meu preferat este printele Dumitru
Stniloae. Mai sunt i alii pe care-i citesc cu plcere. O carte care mi place foarte mult este un manual al
printelui Stniloae, manualul de dogmatic pentru facultate. Dar e scris cu mult iubire i trire, nu ca un
manual, cu o atitudine didactic. E o teologie simit, nu doar gndit sau calculat.
- Urmrii scena politic din Romnia? Cum ar trebui s reacioneze un tnr care afl c liderii
politici pe care i-a votat sunt implicai n afaceri de corup ie?
- Nu sunt atent la ceea ce se ntmpl pe scena politic, dar tiu un lucru. Spunea printele stare Iustin c,
dac vrei s faci o lucrare tare, i trebuie oameni tari. Degeaba ai tu un proiect foarte tare, dac nu ai
oameni cu care s-l implementezi.
Problema nu ine att de mult de legislaie, sistem sau politic, ci st n absen a oamenilor. Po i avea cele
mai bune intenii politice, dar dac n-ai clasa politic pentru a le implementa, nu e altceva dect un proiect
avortat. i atunci, propriu-zis, ateptrile trebuie s fie legate de noi. n ara asta este nevoie de oameni.

Att timp ct eu nu sunt om ntr-un mod deplin, i ca romn, i ca profesionist, nu pot s pretind altuia s
fie.
Cum a zis Domnul Hristos, cine este fr de pcat s arunce primul cu piatra. Deci pe al ii nu pot s-i
schimb, dar pe mine pot s m schimb. Poate m schimb eu, poate te schimbi tu, se schimb i ei. Cu
educaie corect i bun, vor aprea oameni cu care vei putea s faci ceva. Dac nu ai cu cine s faci, nu
are rost s te mpiedici de faptul c nu se face. Dac tu nu faci, nu e corect s-i repro ezi altuia c nu face.
- Valul de refugiai din Orient a generat situaii dramatice. Se ridic din nou ziduri ntre oameni.
Sunt multe voci care vorbesc despre o ameninare pentru lumea cretin.
- Ar fi foarte important s nelegem c orice credin genereaz o societate sau, cum zicea cineva, orice
filosofie se verific n sociologie. i atunci, oamenii care sunt anima i de o anumit credin ,
colectivitatea lor, va genera un anumit tip de societate, i numai acel tip de societate, indiferent de loc.
Gndirea omului, viziunea sa asupra existenei se traduce ntr-un anumit mod de via , ntr-un anumit
mod de a fi. Cei care vin se vor coagula ca nite comunit i care, n msura n care i vor tri credin a,
vor cldi un anumit tip de societate. Nu poi s faci abstrac ie de aceste lucruri. S nu crezi c tu le vei
putea impune societatea ta, viziunea ta asupra existenei. Asta se va ntmpla numai dac i vor schimba
credina, dar altfel nu.
n legea musulman este legiferat totul, ncepnd de la adresare, la rela ie, la gesturi. Fiecare detaliu al
vieii este legiferat, este introdus ntr-o legislaie musulman. Nici comportamentul, nici mbrcmintea
nu sunt opiuni personale, ci sunt legiferate, ca orice detaliu al vie ii. Dac sunt serio i, nu vor putea
renuna la mentalitile lor.
- Coabitarea este imposibil?
- Nu tiu, vorbim despre nite fenomene greu de evaluat. i n prezent coabiteaz comunit i musulmane
n Europa. Cum s-au integrat ei aa o vor face i cei care vin acum. Dumnezeu este modelul omului i, n
funcie de cum l iubeti pe Dumnezeu, comportamentul lui Dumnezeu legitimeaz comportamentul
omului. Adic, comportamentul lui Hristos legitimeaz comportamentul cre tinului, comportamentul lui
Mahomed legitimeaz comportamentul musulmanului.
Sunt viziuni foarte diferite din acest punct de vedere. Au existat coabitri i n trecut, dar nu erau societ i
amestecate. i la noi n ar erau sate de sai, sate de romni, sate de bulgari, sate de srbi, dar nu se
amestecau. Se respectau, dar nu se amestecau. Aa a func ionat relativ pa nic aceast coabitare. S-ar putea
ajunge la o imparialitate dac ar renuna toi la credin , dar asta nu se va ntmpla niciodat.
Dar, repet, Dumnezeul cretin este un Dumnezeu al iubirii i un Dumnezeu care-i sluje te omului i vine
s-i dea viaa pentru a rscumpra greeala omului. Altceva este un Dumnezeu dominator, care pretinde
ascultare i supunere fr crcnire i fr drept de apel.
Aceste modele, diferite, genereaz modele diferite de rela ii umane. Dac Dumnezeu este dominator,
legitimeaz i tendina mea de a-l domina pe cellalt, pentru c nu fac altceva dect s repet gestul

modelului meu. Dac Dumnezeu este unul care se jerfe te i se sacrific, asta m ndeamn i pe mine
s...
Poate nu-mi convine modelul acesta de Dumnezeu, s-ar putea s nu-mi convin. Adic n loc s-l domin
pe altul, s-l slujesc pe altul. Dumnezeul cretin e un Dumnezeu incomod. Ce s-ar putea ntmpla ar fi ca
aceast prezen a musulmanilor n Europa s determine Europa s vin cu un rspuns, nu cu necredin la
credin, deci nu cu un rspuns laic la o problem religioas, ci s determine societatea occidental s- i
reevalueze credina i trirea credin ei cre tine.

Printele Pantelimon de la Mnstirea Oaa: "Depresia apare

atunci cnd oamenii nu-i mai neleg menirea pe acest pmnt"

- S-a retras din lume la poalele Munilor ureanu, unde triete n post i rugciune, cu bucuria
de a fi alturi de fraii si ntru Hristos. Absolvent de Belle Arte, pictor de icoane i fotograf,
Printele Pantelimon unea e i un minunat vorbitor, ale crui cuvinte nvluite de har au salvat
de la naufragiu sufletesc mii de tineri. I-am cutat prezena mngietoare n Postul Patelui,
pentru a gsi rspunsuri despre o suferin adesea subestimat, ce amenin s se transforme
ntr-o boal a secolului. Un ndreptar de vindecare i de nviere sufleteasc "Nimeni nu se poate mplini n afara iubirii"
- Azi, mai mult ca oricnd, pare c am ajuns ntr-o fundtur. Statisticile spun c un romn din zece sufer
de depresie. Printe, ce spune asta despre vremurile n care trim?
- O lume atins de depresie e o lume lipsit de bucurie i dragoste. E o lume alienat i nsingurat, o lume
urt, care i-a pierdut reperele, n care s-a pierdut dimensiunea vertical i n care omul se desfoar
numai pe orizontala existenei, ntr-o diversitate infinit i goal. E o lume care nu mai are nimic de spus. O
lume goal de Dumnezeu, n care bucuria e confundat adesea cu plcerea. Or, bucuria adevrat ine de
resorturi mult mai profunde, e mplinirea deplin a rostului tu ca om i e strns legat de naintarea n viaa
spiritual. Depresia apare atunci cnd oamenii nu-i neleg destinul, menirea lor pe acest pmnt.
- Niciunul din oamenii atini de depresie nu pare s fi scpat de gndul obsesiv c viaa e lipsit de sens. C
nu alegem noi s ne natem, cum nu alegem cnd s murim.
- Singurul sens al vieii e mntuirea. Doar c oamenii cred adesea c mntuirea e ceva ce ni se d n urma
unui verdict final, dac am fcut nite fapte bune. Mntuirea e fericirea, e raiul. Raiul nu e un loc. Raiul e
starea de relaie cu Dumnezeu, care se triete nc de aici, de pe pmnt. E greu s iubeti o idee. De
aceea Dumnezeu s-a fcut om, ca s ne nvee c l putem iubi, iubindu-i pe cei de lng noi. Mntuirea e
dinamica acestei relaii de iubire, cu toate suiurile i coborurile ei. Nimeni nu se poate mplini n afara
iubirii, n afara unei relaii. Oamenii uit c Dumnezeu nu este singur, Dumnezeu este o relaie (o treime),
iar noi suntem fcui dup asemnarea lui. Bucuria se cere mprtit, nu se triete n singurtate. De
aceea se spune c cea mai mare fericire e s iubeti i s fii iubit.
- Suntei i preot duhovnic. Suferinzii de depresie caut alinare la mnstire?

- Sunt muli cei care vin s-i gseasc linitea la mnstire, dar asta nu nseamn c i deschid sufletul
foarte uor. i recunoti dup chip. Un om nefericit e un om fr strlucire n privire. E apsat, grbovit,
ntunecat i agresiv, adesea. Cnd e nemulumit de el nsui, omul e agresiv. E ca o fiar rnit, care sufer,
e periculoas i nu te las s-o ajui. Dar de cele mai multe ori, n spatele violenei se ascunde nu rutate, ci
suferin.
"Dumnezeu nu trdeaz niciodat"

La Oaa, n ateptarea Sfintelor Pati

- Niciodat viaa n-a fost mai nlesnit ca acum. i totui, e tot mai mult suferin n lume. De unde vine?
- Depresia e o stare de cdere. Apare dintr-o lips de mpcare a sufletului cu sine, cu Dumnezeu sau cu
oamenii. E o stare de conflict, de ruptur interioar, ntre suflet i intelect. O lips de echilibru. Depresia
nseamn, n primul rnd, o lips de dragoste. Oamenii sufer cnd nu-i mai pot gsi adpost n celelalte
suflete din jurul lor. Cnd nu pot gsi sprijin gratuit din partea semenilor lor, oamenii se descurajeaz i n
relaia cu Dumnezeu, le e greu s-i mai imagineze un Dumnezeu iubitor. Dar dac oamenii mai trdeaz,
fiindc sunt neputincioi, Dumnezeu e singurul care nu trdeaz niciodat. Totui, e foarte greu s ajungi la
msura relaiei cu Dumnezeu, fr s relaionezi cu oamenii. Avem nevoie de o confirmare i din partea
semenilor, c nu suntem inutili pe lume. De aceea, nu se poate scpa de depresie fr acea iubire
necondiionat, care nu pretinde nimic n schimb, care nu te judec i nu te acuz, ci te primete i te
odihnete.
- Iubindu-i cu adevrat pe cei dezndjduii, i-am putea ajuta s se vindece?
- Ar trebui s fim noi nine Dumnezeu unii pentru ceilali, s-i odihnim i s le dm ncredere i adpost, ca
un refugiu pe munte, n timp de furtun. S-i protejm i s le fim cas. Cnd l hrneti pe cellalt, l
hrneti, de fapt, pe Dumnezeu, cnd l mbriezi, el se mbrac cu tine i nu-i mai e frig. Cnd i vorbeti,
se nclzete la vorbele tale. Iubirea e singura scpare. Am ntlnit oameni care i-au depit stri vecine cu
patologia. Nu erau mpcai, fiindc nu puteau s ierte, iar starea aceea de neiertare i mcina, i deconstruia
luntric. Cnd au reuit s ierte, s se mpace, s-i primeasc pe cei care le-au greit n inima lor, i-au
revenit spectaculos. Trebuie doar s ai rbdare. Numai intrarea ntr-o relaie de iubire cu ceilali poate s
astmpere setea omului. Cnd omul gsete odihn ntr-o relaie, i revine. Dar pentru asta trebuie s
scape de obsesia sinelui.
- Adic s renune la egoism?
- Egoismul, voia proprie, sunt cei mai mari dumani ai notri. Ne tiranizeaz i pe noi, i pe ceilali. Nu
putem avea relaii profunde cu ceilali fr lepdare de sine. Dac nu m lepd de sine, i cer celuilalt s se
alinieze la sinele meu, adic s se alinieze la mine n gndire, n simire, s vad lumea exact ca mine.
nseamn s-l nrobesc, s-l privez de libertate. i atunci i anulez fiina, el nu mai poate evolua. ncepe s
se apere i se ndeprteaz de mine, fiindc simte c am tendina de a-l desfiina, chiar dac poate
compensez cu lucruri exterioare. l rspltesc cu daruri, dar de fapt l posed, l nrobesc, l transform ntr-un
accesoriu cu care s m mpodobesc. i, la final, m simt la fel de singur. Cnd eti liber de obsesiile tale i
de slujirea sinelui, ncepi s te gndeti la cellalt cu adevrat, s te gndeti ce gest ai putea s faci pentru
el, fr ca el s-i cear. Ai putea s-l atepi cu ceva bun de mncare? Ai putea s-i duci un pahar cu ap?
Ai putea face un drum n locul lui? Ce lucru mai frumos dect s mergi s-i potriveti ptura la spate, s nu-l
trag curentul, cnd se culc? Paradoxul e c abia cnd te lepezi de tine, te ctigi pe tine i-l ctigi i pe
cellalt. l cucereti, cnd renuni s-l mai cucereti. Cu ct vrei mai tare s subordonezi i s controlezi, cu
att eti mai singur, cu ct te pui mai tare n sprijinul celorlali, cu att eti mai nconjurat de oameni.
Oamenii ar trebui s fie ca lumnrile care, consumndu-se pe sine, lumineaz n jurul lor i i nclzesc i pe

ceilali.
"Nu eti fericit cnd aduni, ci cnd druieti!"

Aur i lumin

- Nemulumirea fa de ceea ce ai creeaz, i ea, depresie. Cei mai muli dintre oameni tnjesc venic dup
altceva. Viaa lor e mereu n alt parte. De ce nu-i gsesc locul i rostul?
- n spatele multor cutri ale omului se ascunde, de fapt, nevoia lui de divinitate. Oamenii tnjesc dup
starea de Dumnezeu. Sufer din cauza neputinei lor, simt c ar putea fi mai mult dect sunt. Dar acest mult
mai mult l transfer n afara lor, n loc s-l acumuleze interior. Tind s aib n loc s devin. Tind s
stpneasc, n loc s druiasc. Orientat greit, spre valorile lumii acesteia, tnjirea aceasta ncepe s se
amestece cu frustrarea, fiindc lucrurile finite nu pot satisface sufletul.
- Unii au tot ce le trebuie: slujba pe care i-au dorit-o, suficieni bani s triasc o via, ba chiar i
celebritate... i totui, sunt profund nefericii. Ce le lipsete?
- Oamenii acetia au obiectele pe care i le doreau, i-au cumprat i oamenii din jur, dar au pierdut din
vedere relaia cu ceilali. Sunt dependeni de lucrurile materiale, tocmai din aceast nesiguran a existenei
unei alte realiti. Cnd eti contient de venicie, te desprinzi uor de grijile materiale. Nu mai aduni cu
disperare. Nu te mai temi de ziua de mine, ncepi s ai ncredere, deci s ai credin. Materia n sine nu
poate aduce fericirea, cum nu o poate aduce nici faima artistic sau intelectual. Nu devii fericit n momentul
n care aduni, ci n momentul n care druieti. Valorile, indiferent c sunt materiale, spirituale sau
intelectuale, trebuie acumulate pentru a fi druite. Materia trebuie transfigurat, trebuie s capete valoare
spiritual, prin gesturile noastre de drnicie i buntate. Omul, cnd ncearc s ngrmdeasc materia n
scop egoist, s strng avere, o scoate pur i simplu din circuitul ei firesc, acela de a fi n slujba legturii
dintre oameni. Dar materia e aceeai dintotdeauna, ea nu sporete. E minunat s te gndeti c apa pe care
o bem noi e aceeai, n aceeai cantitate, ca acum mii de ani. Aceeai ap care circul, care n-a prsit
planeta. Acelai dar, pentru fiecare dintre noi.
- Am observat la muli tineri de azi un fel de masochism al nefericirii. Triesc suferina cu voluptate,
hrnindu-se parc din ea. Se cuibresc n depresie.
- Exist o plcere pervers, melancolic, o durere de sorginte romantic a omului, de a "se ndulci" cu nite
suferine, numai pentru c acele suferine pun n micare ceva dincolo de instincte, l fac s-i simt sufletul
viu i plin de vibraie. Incapabili s ia calea mntuitoare a bucuriei (care presupune lucrarea virtuilor), o
aleg pe cea comod a suferinei nemntuitoare, care i condamn s nu-i depeasc n veci condiia. A
resimi plcere din durere e o malformaie sufleteasc. i e plcere, nu bucurie! Voluptatea aceasta a
suferinei e i un mod de afirmare al oamenilor slabi. E mult mai uor s te afirmi distructiv! E o form de a
iei din anonimat, o nevoie de comptimire, o cerire, incontient, a ateniei.

"Premisa c ar trebui s fim fericii n fiecare clip a vieii noastre e fundamental greit"

- Orincotro ne uitm, se promoveaz modelul omului de succes, venic zmbitor. Fericirea e un imperativ,
iar depresia e o ruine, un stigmat. n faa unei asemenea presiuni din partea societii, neputina unora de
a se bucura i afund i mai tare n dezndejde.
- Premisa c ar trebui s fim fericii n fiecare clip a vieii noastre e fundamental greit i produce foarte
mult frustrare, pentru c oamenii intr n competiie cu un model ireal, utopic. Viaa nu e o fericire
continu, cum nu e nici efort continuu. Viaa e o mpletire de strdanie i bucurie, iar bucuria vine adesea ca
rsplat pentru efort, vine din mplinirea unei datorii, a unei sarcini, din felul n care-i lucrezi talanii ce i sau dat. Dumnezeu a muncit ase zile i n a aptea s-a odihnit. Obsesia fericirii cu orice pre e pguboas.
nseamn c dorinele tale au luat-o naintea vieii i au devenit nefireti. E fundamental s nu-i doreti
ceea ce nu se poate, s te bucuri de ceea ce ai, i de cele bune, i de cele rele, s gseti un sens n tot
ceea ce i se ntmpl. S ncarci de semnificaie fiecare ncercare a vieii tale. Dac elimini greutile i
efortul vieii, elimini i bucuria. O via molatic, trit n plcere, e o via n care i ratezi mplinirea. Doar
ncercrile pltite cu disconfort sau sacrificiu las o urm n fiina omului. Gndindu-te la ctigul pe care l
obii, nu mai priveti cu team greul i suferina vieii. Dac privim lucrurile din perspectiva veniciei, din
lumea aceasta nu ieim dect cu ceea ce am devenit.
- Intrat pe mna psihologilor, depresia e tratat precum o boal. Se dau chiar metode de ieire din
depresie, n zece pai... Putem oare depi suferinele sufleteti dup reet?
- Nu ai cum s ajungi la starea de bine fr o lucrare spiritual. Bucuria nu vine dect de la izvorul bucuriei,
care e Dumnezeu, nu vine dect din trirea iubirii. Dar pentru asta, trebuie s ne curm ochii i s vedem
n cellalt chipul lui Dumnezeu. S trecem de negativele lui (cci negativele nu in de profunzimea fiinei, ci
sunt un accident n fiina lui) i s privim mai adnc. Cnd iubeti pe cineva, spunea Printele Iustin, stareul
Mnstirii Oaa, eti ca un scafandru care ptrunde n adncul oceanelor i scoate la suprafa comorile.
Cnd iubeti pe cineva l inspiri, activezi n el puteri de care habar nu avea c le are. Fore care zac latent n
adncul oceanului. Devenirea noastr ca fiine umane este imposibil fr dragostea celorlali. Fiecare om
reveleaz n noi un alt mod al nostru de a fi n lume. Putem fi n foarte multe feluri, n funcie de cte relaii
profunde activm n noi. Abia prin trirea relaiei ne revelm pe noi nine i naintm spre chipul nostru
adevrat, care e inepuizabil, care e Dumnezeul din noi. Dar din pcate, activm unul n cellalt doar 1 % din
ct am putea. Trim o form foarte diminuat a noastr. Suntem foarte zgrcii cu noi, nu ne dm dreptul la
via, la devenire. Nu ne iubim ndeajuns.
- Unii oameni sunt drmai de ncercri minore, iar alii, dei li se dau greuti fr numr, trec prin via
cu fruntea sus. De ce unii au tria de a le nfrunta i alii nu? E oare aluatul din care am fost fcui att de
diferit?
- Ce le face unora viaa foarte grea nu e faptul c viaa e foarte grea n sine, ci faptul c ei nu sunt dispui
s vad i partea luminoas a greului din via. De aceea este fundamental s gseti sensul fiecrei ncercri sau suferine de care te loveti. Dac o umpli de sens, i gseti puterea i senintatea de a merge
mai departe cu fruntea sus. Dac nu-i gseti un sens, ea ajunge s te drme. Dac n-ar fi ntmpinat de
suferin, omul ar fi extraordinar de superficial. Abia ncercrile vieii l fac s gndeasc mai profund. Ct
timp i merge bine din toate punctele de vedere, stagneaz, triete la suprafaa sa, nu triete cu toat fiina. Nu trebuie s ne fie fric de suferin. Hristos ne-a nvat s ne eliberm de ea. A exorcizat-o n viaa lui
pmnteasc, nfruntnd frica de foamete, de nesomn, de durere, chiar i frica de moarte, care i ine pe toi
n robie. i, cnd a ajuns deasupra fricii, a fost liber. Frica de ncercrile grele ale vieii ne inhib i ne

mpiedic s fim mai mult dect suntem. Trebuie s avem curajul s gndim pentru noi o via mrea.
Trebuie s avem curajul s vism i s ne vism mai presus de fricile i neputinele noastre.
"Oamenii cu adevrat fericii nu tiu c sunt fericii"

Biserica, plin de maici i studente n costum popular

- Printe, trii ntr-un loc care e raiul pe pmnt. La ora, ns, depresia i alienarea par mai acas ca
niciodat...
- Lumea adevrat e cea pe care a fcut-o Dumnezeu, nu cea artificial, pe care a creat-o omul. Clugrii,
se spune, sunt retrai din lume. Nou ne place s spunem c suntem retrai n lume, n timp ce orenii sunt
retrai din lume. Ce fericire s simi ritmurile naturii, s simi primvara pmntul reavn, frmicios, s
vezi cum plesnesc mugurii! La ora, n spatele attor interfee de comunicare, s-a pierdut frumuseea vieii,
acea frumusee ritualic din comportament, din gesturi i din cuvinte, prin care l cinsteai pe cel de lng
tine. A fost nlocuit de mult tupeu i de mult ndrzneal. ranul tia s ncarce totul de frumusee i de
sens, pn i hainele pe care le mbrca. Fiecare custur avea o semnificaie. i unealta i era
nfrumuseat. Iar dac se ducea pe cmp, cnta, s-i fac munca mai plcut. Azi, omul nici de munca lui
nu se mai bucur, fiindc pentru el e doar mijloc de a strnge bani. Munca nu-i mai aduce bucurie, nu mai e
mijloc de devenire spiritual. Utilitarismul acesta, att de pregnant la ora, a fcut s se piard dimensiunea
spiritual a vieii. S-a pierdut misterul din creaie, din relaie, nu mai vedem taina celuilalt, l privim doar din
perspectiva eficienei i a exploatrii. Ne exploatm unii pe alii i suntem gata s-l exploatm i pe
Dumnezeu.
- Ce am putea face s depim toate aceste neajunsuri, s ne vindecm sufletete?
- Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieii, dac ncarc de sens tot ceea ce face, dac prin tot ceea ce
face se apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugciune sau prin mersul la biseric te sfineti, ci prin fiecare
fapt sau gest. De la felul n care stai, pn la felul n care munceti, de la felul n care faci ceva de
mncare, pn la felul n care plantezi o floare, de la felul n care vorbeti cu un om pn la felul n care te
culci. Toate gesturile noastre cotidiene trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o
purtm. Trebuie umplute de prezen, de sens, de mister, de frumusee i de bucurie.
- Se spune c bucuria adevrat e profund i, cu toate astea, se dovedete trectoare. De ce n-o putem
fixa, de ce n-o putem opri n loc?
- Nu trebuie s privim bucuria ca pe un drog, care s ne fac s uitm de suferina lumii acesteia, nu trebuie
s o cutm ca pe o evadare. Nici mcar nu trebuie s o cutm! Oamenii cu adevrat fericii nu tiu c sunt
fericii, fiindc i msoar fericirea n fericirea celorlali. Ei sunt ieii din sine i triesc prin cellalt. Fericirea
vine singur. i vine ca un dar pentru cei care tiu s-l caute pe cellalt i pe Dumnezeu. Toate aceste
piscuri nltoare de fericire, care apar fulgurant n timpul vieii, sunt nite trepte intermediare. Sunt o
odihn, o rsplat dup fiecare treapt urcat, dup care nu avem voie s ne oprim. n umbra lor, ns,
Hristos ne druiete o pace "pe care nimeni nu o va lua de la noi". Ne druiete linitea i bucuria aceea
constant, care ne desctueaz i ne face liberi.

De ce se reproeaz Bisericii formalismul i ritualismul? Fiindc se consider c acestea limiteaz libertatea de

exprimare a omului chiar i n relaia de comunicare i de comuniune cu Dumnezeu.
Omul are aceast nzuin fireasc dup libertate, ea fiindu-i sdit de Dumnezeu care i l-a dorit pe om ca pe un
partener liber n dialogul cu El. Marele amgitor, diavolul, ns ncearc i el s devieze aceast nzuin nspre
individualism i rzvrtire. Cu ct devine omul mai egoist cu att nelege libertatea ca pe un mod de via cu ct mai
puine determinri din partea celorlali, mai mult ca pe o oportunitate de a-i satisface nengrdit toate voile sale.
Cu ct este mai imatur o persoan cu att nelege mai superficial i exterior conceptul de libertate, mai pe
orizontala existenei. El consider c limitrile, restriciile, restrngerea libertii i implicit a fericirii sale are cauze
externe. De aceea el se opune la toate sistemele ordonatoare ale societii i percepe instituiile ca fiind
uniformizatoare i opresive.
mpotrivindu-se sistemului educaional, instituiei familiei, Bisericii, n final ajunge s se revolte mpotriva tuturor
instituiilor, respectiv mpotriva a tot ceea ce impune o ierarhie sau creeaz limitri; ba chiar se vrea liber i de
responsabilitate, vrea s evadeze n zona jocului, a lipsei de consecine pentru faptele svrite.
Manifestat n exterior pe orizontala existenei, libertatea conduce la o diversitate. Diversitate de hobby-uri, de
vestimentaie, de frizuri, de comportamente, de muzic etc., dar la un moment dat aceast diversitate, aceast goan
dup nou este chiar uniform, totul este foarte sec, lipsit de sev i aceasta datorit lipsei de sens. De fapt totul se
vdete a fi la fel, de fapt nimic nou.
Or, Biserica ne ndeamn s nlm axa de pe orizontal pe vertical. i atunci diversitatea se convertete n
profunzime. Noutatea nu mai vine din schimbare, ci din aprofundare.
Biserica nchide cercul. Ea ne arat c, orict ncearc omul s caute n exterior, nu face altceva dect s lrgeasc
cercul fr a-l putea rupe i transforma n linia unui progres infinit, fiindc materia este finit prin nsi condiia ei.
Orict alearg omul, orict ar rtci, n final se ntoarce n acelai punct, ca cel ce merge prin cea fr busol.
Biserica nchide cercul din scurt. n Biseric toate sunt ciclice. Se repet calendarul anual, se repet n fiecare an
posturile, se repet srbtorile, n fiecare duminic aceeai liturghie, la mnstiri n mare este zilnic acelai program,
aceeai pravil de rugciune, mult mult repetiie, un cerc foarte strmt. Aceiai repetitivitate vedem c o respir
orice societate tradiional, orice ornduire de via tradiional. i ranii aveau aceiai via repetitiv, fceau anual
aceleai munci, purtau ntr-o regiune acelai port etc. Orizontul diversitii de activitate, att n Biseric ct i n
societatea tradiional, este foarte restrns; foarte mult formalism. i atunci cum de nu se ajunge la plictiseal?
Or, tocmai prin aceast nchidere a cercului Biserica ne povuiete s nu cutm libertatea n afar, s nu cutm
noutatea n plan exterior.
ntr-o societate tradiional valoarea unui lucru nu sttea n noutatea lui ca n contiina modernului, ci n semnificaia
lui. Deci nu conta s inventezi alte forme de haine la infinit, nu; ci conta msura n care puteai s le ncarci cu o
semnificaie; prin aceasta le ddeai valoare. Formele tradiionale sunt de fapt nite repere materiale pentru o lucrare
spiritual, i ele sunt revelate.

Adevrul nu se afl n afara lucrurilor ci n interiorul lor. Toate lucrurile, toate realitile din lumea aceasta sunt
nrdcinate n lumea nevzut. Exist o comunicare permanent ntre lumea material i cea spiritual. De aceea
dinamica trebuie s fie pe vertical, de aceea realitatea trebuie interiorizat.
(Printele Pantelimon unea)
Rugciunea coboar ea singur n inim. Tu trebuie doar s-o faci. S te rogi cu adevrat. Tu lucrezi rugciunea i
rugciunea te lucreaz pe tine. Ajungi s fii locuit de rugciune, i face ea viaa ei, nluntrul tu. i-i orienteaz i
ie viaa dup ea. C pn la urm, viaa rugciunii e viaa lui Dumnezeu n tine. Prin rugciune aduci cerul n tine, l
aduci n tine pe Dumnezeu. Dumnezeu locuieste i lucreaz n tine.
Te refaci i te odihnesti rugndu-te. Rugciunea noastr e respiraia noastr. l respirm tot timpul pe Dumnezeu.
Rugciunea a fost i la poporul nostru lege. Prin dou lucruri am mers nainte i am rmas n istorie: prin rugciune i
post. Acestea sunt cele dou aripi cu care s-a nlat poporul nostru la cer.
(Printele Iustin Miron)
"Fiecare din noi se poate ridica deasupra vieii, dac ncarc de sens tot ceea ce face, dac prin tot ceea ce face se
apropie de Dumnezeu. Nu doar prin rugciune sau prin mersul la biseric te sfineti, ci prin fiecare fapt sau gest.
De la felul n care stai, pn la felul n care munceti, de la felul n care faci ceva de mncare, pn la felul n care
plantezi o floare, de la felul n care vorbeti cu un om pn la felul n care te culci. Toate gesturile noastre cotidiene
trebuie transfigurate printr-un fel aparte de a fi. Prin iubirea pe care o purtm. Trebuie umplute de prezen, de sens,
de mister, de frumusee i de bucurie."
(Printele Pantelimon unea)