Sunteți pe pagina 1din 2

Sursele comicului in

"O scrisoare pierduta"


Principala modalitate de caracterizare a personajelor si de construire a situatiilor in care sunt puse il constituie comicul.
Deosebirca dintre comic si umor consta in faptul ca umorul starneste rasul, folosind ironia, fara sa-si propuna sa indrepte defectele
oamenilor, adica nu are caracter moralizator; pe cand comicul apeleaza, pe langa ironie, la satira, care deseori este virulcnta, ori la sarcasm,
starnind hohote puternice si profunde, avand drept scop stigmatizarea (infierarea, condamnarea, dezaprobarea - n.n.) si indreptarea
trasaturilor negative ale societatii sau ale oamenilor.
De exemplu, in "Amintiri din copilarie", Ion Creanga relateaza cu umor intamplari hazlii, ca aceea cu pupaza, sau defecte minore ale
personajelor, cum ar fi lenea lui Nica, fara sa-si propuna sa le corecteze. I.L.Caragiale satirizeaza in comedii moravuri grave ale societatii,
falsificarea alegerilor politice, sau tare morale esentiale ale oamenilor - demagogia, santajul, prostia, ipocrizia -, cu intentia de a contribui la
indreptarea lor, fiind adeptul cugetarii clasice: "ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"). Caragiale tnsusi a exprimat aceasta
conceptie, fiind convins ca "nimic nu arde pe ticalosi mai mult ca rasul".
Principalele surse ale comicului in opera "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale sunt:
1. Comicul de caracter contureaza personaje ridicole prin trasaturi negative, tare morale, starnind rasul cu scop moralizator, deoarece
nimic nu indreapta mai bine defectele umane decat rasul. Ion Luca Caragiale creeaza tipologii de personaje, dominate de trasaturi morale
negative, fapt pentru care Garabet Ibraileanu afirma ca autorul face concurenja "starii civile". De exemplu: tipul incornoratului este ilustrat
de Zaharia Trahanache, tipul parvenitului si al demagogului este intruchipat de Nae Catavencu, tipul prostului, de Farfuridi si
Branzovenescu, tipul servilului incult, de Ghita Pristanda, iar Agamemnon Dandanache acumuleaza toate trasaturile negative ale tuturor
celorlalte personaje: parvenitismul, demagogia, prostia, incultura, perfidia, ramolismentul. Dar personajele lui Caragiale sunt luate din viata,
asa ca, in afara de o trasatura dominanta, ele sunt exponente tipice ale clasei umane in orice timp si societate si difera prin statut social,
temperament, intelect sau limbaj. Personajele lui Caragiale sunt actuate si astazi, deoarece "natura nu lucreaza dupa tipare, ci-l toarna pe
fiecare dupa calapod deosebit: unul e sucit intr-un fel, altul tntr-alt fel, fiecare in felul lui, incat nu te mai saturi sa-i vezi si sa-ti faci haz de
ei." (I.L.Caragiale).
Referindu-se la personajele caragialiene, criticul Pompiliu Constantinescu a clasificat urmatoarele tipologii umane: incornoratul Trahanache, jupan Dumitrache, Cracanel -, junele-prim - Chiriac, Rica Venturiano, Stefan Tipatescu, Nae Girimea -, cocheta adulterina - Zoe,
Zita, Veta, Didina, Mita Baston -, politicianul demagog - Nae Catavencu, Agamita Dandanache, Farfuridi -, cetateanul alegator - conu
Leonida, cetateanul turmentat -, functionarul - Catindatul -, confidentul - coana Efimita -, raisonneurul - Nae Ipingescu, Branzovenescu -,
functionarul servil si lingusitor - politaiul Ghita Pristanda.
2. Comicul de nume. Modalitatea crearii personalitatii unui erou prin semnificatia numelui mai fusese folosita si inainte, in teatrul lui
Vasile Alecsandri, care insa isi numea eroii in mod transparent: Pungescu, Clevetici, Razvratescu. Caragiale are un rafinament aparte in
alegerea numelor, sugerand prin ele nu numai o trasatura dominanta, ci chiar un intreg caracter:
Zaharia Trahanache - zahariseala (ramolisment) si facila modelare a eroului de catre superiorii "de la centru", de catre Zoe ori de
"enteres"(trahana = coca moale);
Stefan Tipatescu - june-prim, tip. abil, cuceritor de inimi, amorez (tip);
Ghita Pristanda - servil, umil fata de sefi, fara personalitate (pristanda = joc popular, asemanator cu braul, ce se danseaza dupa reguli
prestabilite, intr-o parte si alta, conform strigaturilor si comenzilor unui conducator de joc);
Nae Catavencu - ipocrit, demagog (cataveica = haina cu doua fete) si palavragiu (cata = mahalagioaica);
Farfuridi si Branzovenescu - cuplu de imbecilitate, dependenti unul de altul, fiindu-si numai unul altuia de folos (farfuria si branza"):
Agamemnon Dandanache - construieste o adevarata strategic a santajului, urmarindu-si interesul cu orice pret si provocand
numeroase incurcaturi. Agamemnon este numele viteazului razboinic, strateg si conducator grec de osti si dandana. care inseamna
incurcatura, belea, bucluc;
Cetateanul turmentat - alegatorul anonim, ce traieste abureala alegerilor necinstite, de care bietul om este ametit, avand o unica
nedumerire: "Eu cu cine votez?".
3. Comicul de limbaj este cu totul remarcabil si un mijloc de caracterizare ce-l individualizeaza net pe Caragiale in intreaga literatura
romana. Scriitorul nu construieste fraze ample, suprimand tot ceea ce i se parea de prisos, tot ceea ce ar fi ingreunat receptarea imediata si
clara a ideilor exprimate. Pentru imbogatirea limbii, Caragiale foloseste foarte multe neologisme, pe care le alege cu atata pricepere si le
imbina cu atata maiestrie cu expresiile si cuvintele populare, incat ele au devenit memorabile si indispensabile in limba romana.
Comicul de limbaj s-ar putea defini prin cateva particularitati:
Greselile de vocabular se produc din cauza deformarii cuvintelor, mai ales a neologismelor, fie din lipsa de instructie, fie din
mimetism (prin imitate - n.n.)
pronuntie gresita ("famelie", "renumeratie", "plebicist", "andrisant", "bampir");
etimologie gresita ("capitalist!" pentru locuitorii capitalei; "scrofulos" pentru scrupulos);
lipsa de proprietate de termenilor ("liber-schimbist" insemnand cel care promoveaza libertatea comertului, neamestecul statului in
treburile mtreprinzatqruiui capitalist, are pentru Catavencu sensul de flexibil in conceptii);
Incalcarea regulilor gramaticale si a logicii:
polisemia - "ne-am racit impreuna" ;
contradictia in termeni: "Dupa lupte seculare care au durat aproape 30 de ani. iata visul nostru realizat!";
asociatii incompatibile ca sens: "Industria romana cste admirabila, e sublima. putem zice, dar lipseste cu desavarsire"; "la douasprezece
trecute fix";
nonsensul: "Din doua una, ori sa se revizuiasca. primesc, dar sa nu se schimbe nimic, ori sa nu se revizuiasca. primesc, dar atunci sa se
schimbe pe ici pe colo si anume prin partile esentiale. Am zis!";
truismele (adevaruri evidente): "Un popor care nu merge inainte, sta pe loc, ba mai da si-napoi"; "O sotietate fara printipuri, va sa zica ca
nu le are";
constructii prolixe (confuze, incoerente), anacolutul: "In sanatatea alegatorilor ... cari au probat patriotism si mi-au acordat ... asta ... cum
sa zic de! zi-i pe nume de!... a! sufradzele lor; eu, care familia mea de la patuzsopt in Camera, si eu ca rumanul impartial, care va sa
zica... cum am zite... in sfarsit sa traiasca!";
expresii tautologice : "intrigi proaste";
Repetitia obsedanta a unor cuvinte sau sintagme ce duc la ticuri verbale, care evidentiaza saracie de gandire si de vocabular: "Ai
putintica rabdare"; "neicusorule, puicusorule"; "curat(-murdar, -constitutional)"; "dati-mi voie";

Contradictia (neconcordanta, nepotrivirea) stilurilor: Catavencu tine un discurs patriotard, intr-un stil oratoric in fata lui Pristanda, cu
care, de altfel vorbise pana atunci pe un ton familiar: "Nu bratul care loveste, vointa care ordona e de vina... [...] si in sfarsit, cum ar fi posibil
martiriul, daca n-ar exista calaul?!" (actul 11, scena 7);
Confuzii ale unor dictoane celebre sau folosirea nepotrivita ale altora, din pricina inculturii. Dictonul lui Niccolo Machiavelli (14691527), "Scopul scuza mijloacele", este atribuit de catre Catavencu "nemuritorului Gambetta", avocat si om politic francez contemporan,
recunoscut pentru talentul sau oratoric Acelasi Catavencu declama eronat un dicton latinesc, "oneste bibere", care ar insemna intr-o traducere
libera "sa bei cinstit", in loc de "honeste vivere", adica "sa traiesti cinstit".
4. Comicul de situatie reiese, asa cum il arata si numele, din imprejurarile cele mai surprinzatoare in care sunt puse personajele,
provocate de coincidente, de incurcaturi, confuzii si situatii echivoce. Intreaga piesa se bazeaza pe astfel de situatii, fiecare scena in parte
fiind o ilustrare a acestui comic. Gasirea si pierderea succesiva a scrisorii de amor constiluie principala situatie comica in care sunt implicate
personajele si din care reies trasaturile lor de caracter: Zoe Trahanache pierde scrisoarea de la amantul ei, Tipatescu, Cetateanul turmentat o
gaseste, dar nu se poate abtine sa o citeasca, din care cauza ii este furata de Catavencu si devine mijloc de santaj pentru postul de deputat,
care o pierde intr-o incaierare si este gasita din nou de acelasi cetacean care - in sfarsit - o inapoiaza "andrisantului", adica Zoei. Cand se
parea ca santajul politic nu are sanse de izbanda, apare Dandanache care chiar invinge in alegeri, capatand mult-ravnitul post de deputat cu
ajutorul unei scrisori de amor, pe care insa nu o inapoiaza, pentru ca "mai trebuie s-aldata". Se sugereaza astfel, ca arma politica a santajului
va fi eficienta si in viitor, cinstea si meritele politice neavand nicio sansa in viata politica. Numararea steagurilor de catre Ghita este o alta
situatie comica, din care reiese ca politaiul fura din avutul statului, desi misiunea lui este tocmai aceea de a-l apara, fiind incurajat si de catre
prefect, in calitatea lui de conducator politic al judetului (actul I, scena 1). Una dintre cele mai sugestive situatii cornice este aceea in care
Trahanache, dupa ce fusese la Catavencu si vazuse "scrisorica de amor" adresata Zoei, vine acasa la Tipatescu. Prefectul este ingrozit de
reactia lui Trahanache daca ar afla de scrisoare si de-a dreptul disperat cand isi da seama ca acesta aflase. Venerabilul il consoleaza pe
Tipatescu, spunandu-i ca scrisoarea e "plastografie": "Ei, Fanica, sa vezi imitatie de scrisoare! sa zici si tu ca e a ta, dar sa juri, nu altceva, sa
juri!.. .Uita-te la el cum se turbura!..." (actul I, scena 7).
5. Comicul de intentie. este o modalitate foarte aparte in literature ilustrand atitudinea autorului fata de personaje si situatiile in care
acestea actioneaza. Pornind de la propria afirmatie, aceea ca "nimic nu arde pe ticaiosi mai mult ca rasul", adept al preceptului clasic
"ridendo castigat mores" ("rasul indreapta moravurile"), Caragiale isi iubeste cu patima personajele, ii e draga lumea aceasta degradata, carei da posibilitatea sa ridiculizeze, sa satirizeze, punand in situatii absurde - grotesti uneori - oamenii acestei societati corupte, meschine,
perfide si folosind - in principal - sarcasmul. De aceea, spectatorii, cititorii iubesc la randul lor personajele lui Caragiale, desi unele sunt de-a
dreptul grotesti (Agamemnon Dandanache), ba chiar, multe dintre replicile lor sunt rostite si astazi cu veselie si placere, intrucat ele nu si-au
pierdut deloc sensul si esenta.
Modalitati artistice de caracterizare
Principalele mijloace artistice de caracterizare a personajelor sunt sursele comicului, foarte variate si sugestive in conturarea
trasaturilor, maiestrie care-l individualizeaza pe Caragiale in intreaga literatura romana.
Comedia "O scrisoare pierduta" de I.L.Caragiale apartine genului dramatic si are - asadar - ca moduri de expunere dialogul si
monologul. Caracterizarea personajelor se face atat in mod indirect, prin vorbele, faptele si gandurile personajelor ori direct de catre celelalte
personaje.
O modalitate aparte o constituie referirile lui Caragiale, cuprinse in didascalii (parantezele autorului) ori indicatii scenice (sugestii
regizorale), prin care dramaturgul isi "misca" personajele, le da viata si credibilitate, facandu-le atat de reale, incat traiesc si in zilele noastre.
Didascaliile sunt, la Caragiale, adevarate fise de caracterizare directa. La Pristanda, de exemplu, dramaturgul mentioneaza "(naiv)",
"(schimband deodata tonul, umilit si naiv) ", de unde reies principalele trasaturi: prostia si servilismul. Langa numele lui Trahanache,
dramaturgul scrie "(placid) ", iar tertipurile feminine ale Zoei sunt surprinse sugestiv. "(incepand sa se jeleasca si cazandu-i ca lesinata in
brate)", "(zdrobita)", "(revenindu-i deodata toata energia) ", "(cu energie crescanda) "'. Dandanache este foarte precis caracterizat prin
didascalii: "(vorbeste peltic si sasait) ", " (aducandu-si in sfarsit aminte) ", "(Dandanache face gestul cu clopoteii) ". Didascaliile ilustreaza si
atitudinile personajelor, in situatii cornice, care ilustreaza - indirect -trasaturile de caracter dominante. Discursul lui Farfuridi, care este
sugestiv pentru imbecilitatea personajului, este suplinit de parantezele autorului: "(bea o sorbitura, apoi, reluandu-si rasuflarea, rar ca si cum
ar incepe o poveste) ", "(asuda, bea si se sterge mereu cu basmaua) ", "(asuda mereu si se emotioneaza pe vazute)", "(emolionat si asudand)",
"(se ineaca mereu)", (se incurca, asuda si inghite) ", "(asuda si se rataceste din ce in ce) ", "(foarte asudat, se sterge, bea, iar se sterge si sufla
foarte greu) ", "(in suprema lupta cu oboseala care-l biruie) ".
Compozitia. Comedia "O scrisoare pierduta" se defineste printr-o arta exceptionala a compozitiei, care il parti cularizeaza pe Caragiale
in intreaga noastra literatura nationals. Pe langa conflictul fundamental - pierderea scrisorii, care da operei unitate de actiune si compozitie se manifests si alte conflicte secundare, cum ar fi anuntarea numelui candidatului de la Centru (Agamemnon Dandanache), tocmai cand Zoe
hotarase alegerea lui Catavencu si situatia parea rezolvata. Din momentul pierderii scrisorii de amor, complicative se amplifica din ce in ce,
situatiile fiind construite gradat, procedeu artistic cunoscut sub numele de tehnica bulgarelui de zapada.
Repetitia in crearea situatiilor este un alt mijloc artistic prezent in aceasta comedie. Cetateanul turmentat gaseste scrisoarea si dupa ce
o pierde, o gaseste din nou si tot el este eel care o aduce "andrisantului". O alta situatie care se repeta este. aceea ca Nae Catavencu si
Dandanache santajeaza cu o "scrisorica de amor" a unei persoane importante din punct de vedere politic, ambii barbati sunt "becheri" si cele
doua femei sunt sotiile unor personalita.ti marcante, cu putere decizionaia in alegerile electorale. Exista in comedia "O scrisoare pierduta" si
o evolutie inversa" a evenimentelor, fata de situatia de la inceputul piesei. Catavencu este dusmanul declarat al prefectului, pe care-l face
"vampir", "asasin", dar cand nu mai are scrisoarea ii aduce omagii "iubitului nostru prefect", carina ii ureaza sa traiasca "pentru fericirea
judetului nostru". De unde se banuia ca alegerile vor fi castigate de Catavencu si ca Zoe, Tipatescu si Trahanache vor fi invinsi, finalul
comediei inverseaza situatiile si Catavencu este cel invins, intr-un mod aproape tragic, iar ceilalti triumfa. Comedia se termina cu aplanarea
tuturor conflictelor, Caragiale dovedindu-se din nou un artist al comicului de situatii. Interferenta personajelor este evidentiata in finalul
piesei prin petrecerea care incheie alegerile desfasurate constitutional; la care toate personajele se imbratiseaza si se saruta, inchinand o cupa
de sampanie in cinstea celor care castigasera: Zoe, Trahanache si Tipatescu.
Eugen Ionescu, in lucrarea "Portretul lui Caragiale", face o adevarata radiografie a personajelor din comedii: "Pornind de la oamenii
vremii lui, Caragiale este un critic al oricarei societati. Ceea ce il particularizeaza este virulenta exceptionala a criticii sale. Intr-adevar,
omenirea, asa cum ne e infatisata de acest autor, pare a nu merita sa existe. Personajele sale sunt niste exemplare umane in asa masura
degradate, incat nu ne lasa nicio speranta. [...] Niciodata stapanite de un sentiment de culpabilitate, nici de ideea vreunui sacrificiu, nici de
vreo alta idee, [...] aceste personaje cu constiinta uimitor de linistita sunt cele mai josnice din literatura universala". Aceasta viziune a
personajelor cornice este confirmata de Caragiale insusi, care se intreba ironic: "de vreme ce avem cap, la ce ne-ar mai sluji inteligenta?".