Sunteți pe pagina 1din 3

Gabriela Radu, XI B

-Tema clasa aIXa-

Masacrul din noaptea de


Sf. Valentin

Strazile orasului erau mai pustii decat imi imaginasem, dar acum nu
aveam timp sa ma gandesc la asta. Trebuia sa gasesc un loc unde sa ma ascund.
Fugeam mancand pamantul. Ajunsesem la o intersectie si nu ma puteam decide
incotro sa apuc, sa nu ma prinda monstrul aratarea care imi bantuia gandurile
de mai multe nopti, neincetat. Lacrimile nu-mi dadeau pace, stiind ca el murise,
ca toti prietenii mei au fost ucisi de acea creatura cea mai mare temere a mea.
Alergam in nestire, pana am dat de o alee foarte intunecoasa intre doua
cladiri. Fara sa ma gandesc, am fugit inspre ea, dar era o fundatura. Panicata, mam uitat in toate directiile. Era liniste. Am zarit niste cutii langa peretele din
stanga si m-am ascuns intre ele. Tremurand, am incercat sa ma ghemuiesc
acolo. Monstrul nu trebuia sa ma gaseasca, eram singura ramasa.
Ei au spus sa mergem in padure, li se parea palpitant. Am stiut de la
inceput ca nu era o idee buna. Nu m-au ascultat

***
Eram in luna februarie, era inceput de semestru si scoala parea foarte
plictisitoare, cu exceptia unui singur lucru era inalt, foarte slab, brunet, cu
parul ud si ciufulit din cauza ploii, cu un ranjet intins pe fata, si cu ochii caprui
si stralucitori atintiti asupra mea, in timp ce se indrepta spre mine pe coridorul
scolii. Atunci l-am vazut pentru prima data si chiar imi placea ce vedeam, atat de
mult, incat vroiam sa-l vad mai des.
Am iesit de mai multe ori cu acest baiat. De obicei si cu prietenii nostri, dar
cateodata doar cu el, nefiind sigura daca eram sau nu indragostita de el, dar
prezenta sa imi facea bine. In seara aceea stiam, eram complet sigura de
sentimentele mele . Paisprezece februarie. Pentru unii era cea mai frumoasa zi
din an. Pentru mine avea sa fie un sfarsit.

In seara aceea ne-am intalnit pe o alee, in parc. Am alergat spre el, m-am
agatat de gatul sau si l-am sarutat. Ne-am plimbat putin, apoi ne-am intalnit cu
mai multi prieteni. Era neobisnuit de cald pentru o seara de februarie, era ceata
si era deja intuneric. Parcurile erau aglomerate, tot orasul era plin de perechi
fericite. Ei vroiau sa mearga intr-un loc mai retras, iar din lipsa da inspiratie au
ales padurea. Nu prea se gandeau la filmele de groaza asa cum o faceam eu.
Bine, recunosc, obisnuiam sa exagerez cateodata. Dar de data asta temerile mele
aveau sa devina realitate.
Am pornit intr-acolo, deja intrasem in panica. Drumul era foarte linistit.
Crengile copacilor parca straluceau in lumina lunii. Singurele zgomote existente
erau cele ale pasilor nostri. I-am intrebat incotro ne indreptam, iar ei mi-au
raspuns ca facem doar o scurta plimbare, apoi ne intoarcem. Simteam ca ceva
este in neregula. Inca nu imi dadeam seama ce. Mi-am apucat iubitul de brat din
reflex. El si-a intors speriat privirea spre mine, insa cand a simtit cum tremuram,
fata i se lumina cu un zambet. Ma stranse in brate si-mi spuse sa ma linistesc,
pentru ca totul avea sa fie bine. Era doar o simpla plimbare. Am incercat sa ma
calmez, eram doar paranoica, ce se putea intampla ? Eram sapte persoane. Trei
fete si patru baieti. Totul va fi bine. Ne vom intoarce in curand. Nu aveam de ce
sa ma tem. In plus, eram cu el si asta ma facea sa ma simt in siguranta, mai ales
stunci cand isi tinea bratul in jurul meu.
Dar nu puteam sa ignor sentimentul acela, ceva rau sigur avea sa se
intample. Tresaream la fiecare umbra care se misca printre crengi. Nu puteam sa
ma linistesc. El se puse in fata mea, blocandu-mi privirea, si imi ridica barbia cu
degetul pentru a-i privi fata. Zambi din nou. Am zambit si eu, insa privirea mi-a
fost atrasa de o umbra, din spatele lui.
In lumina lunii, am vazut ceva miscandu-se in departare, printre copaci.
Erau desfrunziti, dar tot nu vedeam cine stie ce. Orice era, se apropia si scotea
un zgomot asurzitor. Se indrepta spre noi cu repeziciune. O, nu! am exclamat,
cand creatura se apropia, am recunoscut-o. Am recunoscut picioarele lungi si
ascutite, si multe! Avea opt picioare, multi ochi mari, pete rosii pe spatele
bulbucat. Era un pianjen. De mii de ori mai mare decat trebuia sa fie. Fugiti!
Am reusit sa urlu, insa deja aveam un nod in gat. Am fugit cu totii, picioarele mi
se impleticeau ,era prea tarziu. Creatura prinse unul cate unul dintre prietenii
mei. Isi intinse ghearele si ii apuca pe rand, ii izbi de copaci, rupandu-le
capetele, lasandu-i sa zaca in balti de sange, rupandu-le mainile si picioarele cu
coltii, in cel mai crud mod posibil, ii rupse in bucati. Eu si iubitul meu eram
singurii ramasi.
Incercam sa fug mai repede, insa m-am impiedicat de o creanga, el s-a oprit
sa ma ajute, iar creatura se apropia de noi din ce in ce mai mult. Nu te opri,
fugi! i-am zis, ridicandu-ma. Era prea tarziu, se apropiase prea mult. El ma
impinse in spatele lui, incercand sa ma apere.Fugi! a strigat, in timp ce se

ferea de ghearele creaturii,insa il prinse pana la urma. Priveam neputincioasa,


era prea tarziu. Ma prabusisem in genunchi, cu gura cascata, in stare de soc, in
timp ce creatura imi sfasia iubitul. Dupa ce termina se indrepta spre mine. M-am
ridicat si am luat-o la fuga iar, spre oras, cu creatura pe urmele mele. Aveam
inima zdrobita. Picioarele mele se miscau singure, nu aveam control asupra lor,
mintea mea nu era acolo, se gandea la ce am lasat in urma. Nu am putut sa-i ajut,
N-am facut nimic, decat am fugit.

***

Plangeam cu sughituri. Ma simteam ca intr-un cosmar, tremuram din ce in


ce mai tare, pe masura ce deveneam tot mai constienta de situatia in care ma
aflam. Am iesit dintre cutii, inapoi in intersectie. Mi-am tarat picioarele in
mijlocul strazii. Nu era nimeni, linistea era sufocanta. Imi pierdusem prietenii, il
pierdusem pe el. Era prea mult. In fiecare clipa ma gandeam la modul in care l-a
sfasiat, in doar cateva secunde, fara mila.
M-am prabusit acolo, m-am ghemuit in mijlocul strazii, pe betonul umed si rece,
inca gandindu-ma la baltile de sange, la mainile si picioarele care zburau in jurul
nostru in timp ce alergam. Am inchis ochii. Nimic nu mai avea sens. Durerea
mea era mai mare cu fiecare secunda care trecea. Ma gandeam constant la coltii
paianjenului sfasiindu-mi prietenii. Mi-am scuturat capul, insa nu avea rost. Era
prea mult. Asteptam sa ma gaseasca monstrul, sau sa ma trezesc din cosmar,
daca asta era.