3.

Continuumul pace rzboi

Secolul XIX consemneaz mai multe ncercri de a crea o tiin special care s cerceteze
domeniul pcii. A fost nevoie ns de Primul Rzboi Mondial ca lumea s devin contient de
crimele i distrugerile n mas, i astfel pe lng Societatea Naiunilor i Curtea Internaional de
Justiie s apar institute pentru relaiile internaionale n SUA i Marea Britanie, avnd ca scop
cercetarea conflictelor i rzboaielor internaionale, a revoluiilor i rboaielor civile, precum i a
condiiilor de instaurare a unei pci mondiale de durat.
Continuumul dintre rzboi i pace conine toate strile de agregare care pot exista n
politica internaional. n acest scop, rzboiul este un caz extreme, marcat de un grad sporit de
violen. Pacea este cazul extreme aflat la polul opus, caracterizat de soluii de aplanare a
conflictelor (ntru totul) non-violente. ntre aceti doi poli se afl multe stri de agregare
(conflicte de mic intensitate, crize, conflicte armate), fiecare purtnd propria sa msur de
violen, i a cror definire crez destule confuzii.
Politicienii i filosofii au dezbtut aceste concepte secole de-a rndul, fcnd imposibil
prezentarea tuturor detaliilor ntr-un cadru att de restrns. Reputatul analist german,
profesorul Ragnar Mller, ne ofer ns un punct de plecare. In opinia sa, acesta este reprezentat
de constatarea ca, din punct de vedere analitic, mai logic ar fi sa nu se inceap cu o definire
exact a razboiului (care ar fi destul de dificil) sau a pcii (care ar fi de-a dreptul imposibil), ci
s se vizualizeze un continuum, dup modelul de mai jos (fig. 1).

Conflictul, ca o parte fundamental a vieii, formeaz fondul (invizibil) al continuumului;

conflicte vor exista ntotdeauna i pretutindeni. Intrebarea decisiv este ns daca aceste conflicte
pot fi soluionate sau nu prin folosirea violenei. Continuumul este imprit in dou de ctre aa
numit civilizare a conflictului, care formeaz pivotul central. Rzboiul i pacea sunt cele doua
extreme. Factorul decisiv este gradul de violen: daca aceasta se manifest ntr-o mai mare
masur, atunci apare razboiul. Daca non-violena este caracteristica principal orice ar insemna
acest lucru, atunci predomin pacea. Violena actual i structural (din partea stang) se opune
cooperrii si integrrii (n partea dreapt).

Aceeai redare sistematic ne ofer unele concluzii despre cum putem pune n relaie
termenii de rzboi, pace, violen, criz i conflict. Lucrul asupra cruia analiti nu au czut nc
de acord este cnd ncepe pacea; sau, ce inelegem cnd spunem c 'se termin violena'? De
asemenea, ea demonstreaz c este posibil delimitarea acestor notiuni in mod corect doar
punndu-le n relaie.
O alt concluzie la care ne conduce ilustraia prezentat se refer la ideea de transformare
a conflictului. Daca conflictul este o stare endemic a istoriei umanitii, a crui evoluie poate
conduce ctre razboi, prin promovarea aa-numitei violene structurale, sau ctre pace, prin
nelegere i cooperare, atunci putem considera c, adoptnd strategii adecvate, putem controla
evoluia conflictului. Adic putem determina transformarea acestuia dintr-o stare n alta, de
obicei dintr-o stare de violen structural ntr-una de nelegere i cooperare, adic o evoluie
pozitiv a acestuia. O ultima concluzie desprins din analiza realizat este aceea c pacea nu
inseamn absena conflictului n sine ci, mai degrab, absena manifestrii violente a acestuia.
Din punctul de vedere al tiinelor militare, pe acelai continuum pace-rzboi opereaz i
Centrul Internaional pentru Prevenirea Conflictului. Aa dup cum se poate observa n figura
urmtoare, gradaiile reprezint un fel de barometru al pcii i conflictului: pace stabil, pace
instabil, criz, rzboi, reconstrucie, criz postconflict, reconciliere.

Fig. 2. Stadiile de evoluie a continuumului pace rzboi

Delimitarea acestor stadii este fcut doar din motive operaionale, demarcaiile dintre ele
fiind vagi. Astfel, criza este definit ca un nivel al conflictului caracterizat de confruntri
tensionate ntre forele armate mobilizate, cum ar fi cazul relaiilor dintre Statele Unite ale
Americii i Uniunea Sovietic n anii '50 sau relaiile dintre Coreea de Nord i Coreea de
Sud. Criza postconflict i urmeaz stadiului de rzboi. Trecerea de la un nivel la altul poate fi
determinat de urmtorii factori: intensitatea i numrul nemulumirilor; percepii i atitudini
diferite ale parilor unele fa de altele; intensitatea emoional i investiiile psihologice n
poziiile prilor; nivelul mobilizrii i organizrii politice; coeziunea dintre liderii respectivelor
pri i membrii gruprilor; densitatea comportamentelor ostile; gradul de ameninare sau de
folosire a armelor; numrul susintorilor fiecrei pari etc.

Diversificarea naturii componentelor care alctuiesc operaiile de sprijin al pcii,

situaiile neprevzute carora acestea trebuie s le raspund ridic n permanen probleme noi
pentru decidenii politici, planificatorii militari, executani, organizaii internaionale, societate
civil etc. n aceste condiii, era firesc s se pun n discuie i concepte care aparent sunt de
mult vreme clarificate i, bineineles, nu putea lipsi cele de criz i altele asociate cu acesta.
Dezbaterile asupra relaiilor dintre competiie criz conflict impuneau n mod deosebit
definiri i actualizri.
Competiia reprezint o form a interaciunii dintre persoane, grupuri, unitti sociale
mari, constnd din eforturile acestora de a atinge un scop (a avea un beneficiu), ce este
indivizibil sau despre care se crede ca este ca atare. Competiia, spre deosebire de criz i
conflict, nu presupune elaborarea unei strategii din partea competitorului care doreste s limiteze
aciunile celorlali.
Conflictul consta intr-o opozitie deschis, o lupt ntre indivizi, grupuri, clase sociale,
partide, comuniti, state cu interese economice, politice, religioase, etnice i rasiale divergente
sau incompatibile, cu efecte negative asupra interaciunii sociale.
Crizele sunt evenimente caracterizate prin probabilitate redusa si consecinte importante,
care ameninta o organizatie in scopurile ei cele mai profunde. Din cauza probabilitatii lor reduse,
aceste evenimente sfideaza orice interpretare si cer un efort sustinut de intelegere si adaptare a
reactiilor. Conform lui K.E. Weizz, pentru rezolvarea unei crize in curs de desfasurare se cere
actiune care, in mod simultan, genereaza si materialul brut din care rezulta cunoasterea, dar
afecteaza si desfasurarea crizei. Exista un echilibru firav intre actiune si inactiune: actiunea poate
avea consecinte periculoase, insa produce cunoastere, in timp ce inactiunea este o cale sigura, dar
genereaza confuzie. Crizele care afecteaza grupurile sociale difera prin cauzele si durata lor.
Evident, din cauza multitudinii tipurilor de crize, ratiunea umana poate juca numai un rol limitat
in desfasurarea lor. Cu toate acestea, ele antreneaza actiunea umana, ceea ce poate transforma
micile deviatii in crize majore. Acelasi K.E. Weick sustine ca actiunile desfasurate in sensul
intelegerii joaca un rol central in geneza crizelor si, in consecinta, trebuie intelese, daca se doreste
stapanirea si prevenirea lor.
Se poate vorbi de asemenea, si despre alte doua concepte: starea de criza si situatia de
criza. Conceptul de stare poate fi definit ca o pozitie specifica identificabila intr-un continuum
sau o serie a unui proces. Aceasta inseamna ca nu orice deviatie ori disfunctionalitate poate fi
criza. Intervine aici si perceptia celor din jur, a comunitatii fata de evenimente si eventuale
consecinte. Situatia de criza reprezinta rezultatul combinarii unor circumstante intr-un anumit
moment. Identificarea si monitorizarea evolutiei acestor circumstante fac posibila proiectarea
naturii raspunsurilor, stabilirea momentelor favorabile stingerii situatiei de criza, mentinerea
starii de criza intr-un echilibru care sa permita viitoare dezamorsari. In acest context, intr-un
algoritm al sensului intensificarii unei situatii conflictuale, criza este o stare ce precede conflictul
puternic: competitie rivalitate incipienta rivalitate declarata disputa intensa conflict
incipient criza conflict puternic declarat.
Teoretic, mediul inconjurator, n cazul unei crize, poate fi caracterizat astfel:
nencredere;

polarizarea diferenelor sociale i politice;

folosirea armelor; desfurarea unor aciuni provocatoare, a unor aciuni sporadice,
neorganizate, cu un nivel scazut de violen;
perceperea intereselor prilor ca fiind incompatibile;
ostilitate intergrupal;
represiune, insurgen, violarea sistematic a drepturilor omului; declinul percepiei asupra
legitimitii guvernului naional;
mobilizare naional s.a.m.d.
Timpul de actiune intr-un astfel de caz este scurt, iar rspunsul este format practic dintrun set de reacii condiionate, viznd drept obiective primare:
reducerea si controlul mijloacelor specifice de coerciie ce pot fi folosite in conflicte
violente;
blocarea aciunilor violente;
reducerea tensiunilor;
inghearea ostilitilor;
rezolvarea disputelor politice;
meninerea nivelului primar de securitate;
crearea unor mijloace non-violente pentru rezolvarea crizei.
Aceste obiective pot fi atinse cu ajutorul instrumentelor de natura diplomatic, militar,
economic, social i politic adaptate fiecrui caz.