Your Name Your Address Your Phone Number Your E-Mail Address Your Agent's Name Your Agent's Address 37,200 Words

Your
Your
Your
Your
name
address
phone number
e-mail address
37,200 words.
Your agent's name

Your agent's address
YOUR NOVEL TITLE

by Your Name
#
CHAPTER ONE
Plot
Surname / TITLE / 2
CHAPTER TWO
Episodul 1
1
Azur se uita cum Raid inchide usa in urma sa. Batranul Raid
a fost un mare sprijin pentru el in tot acest timp. Iar acum era
ultima oara cand il vedea. Azur zambi. Mereu a stiut ca va pleca
din sat, dar nu si-a inchipuit ca atunci cand ultima noapte pe
care o va petrece in hanul Trei Cerbi, va fi asa. Toti cei din
satul Morilor au venit la el, femeile l-au imbratisat, barbati lau batut pe spate, batrani i-au dat sfaturi. Si Raid ia spus asa
cum ii spunea mereu.
-De ce tre' sa te duci? De ce tre' sa fi ca si tatal sau
bunicul tau? Sau afurisitul ala Darius?
Darius era numele strabunicului sau, Raid ia spus ca acesta
a plecat atunci cand el era de varsta lui Azur.
-Afurisitul si-a lasat nevasta aici, cu un prunc si a
Surname / TITLE / 3
plecat, doar cu o trasura si un cal!
Azur a zambit.
Mereu a auzit de tatal sau si tatal tatalui sau si de cei
dinainte. Dar niciodata nu ia vazut. Au plecat cu toti, inainte
ca sa el sa fie destul de mare incat sa aibe amintiri cu ei.
Atunci cand cei din sat au venit la hanul sau, Raid ia spus
ca asa faceau pentru toti cei din familia nesabuita a Dracanilor.
-Voi, spuse Raid, Dracani sunteti cei mai afurisiti din tot
satul asta, sa fiu al naibi, daca nu ai avea luna aia pe spate si
treaba asta cu Muntele, ati fi ca si noi!
Azur era de acord cu el. Se intreba mereu, dupa ce inchidea
hanul, si incepea sa curete in urma clientilor, oare au reusit?
Tatal sau? Bunicul? Strabunicul? Oare ei au reusit sa o faca.
-Macar de erau doar afurisiti astia, spunea mereu Raid, dar
si femeile, odata intrat in familia voastra si pe ele le apuca
nebunia!
Azur stia asta.
Inca isi amintea cand mama sa a plecat si ea.
-Ai grija de hanul asta, ii spuse ea atunci. Avea
cinsprezece ani pe atunci, si pe Asha, care sa il ajute cu hanul,
era deja destul de mare ca sa poata ingriji un han!
-Sunteti un neam ciudat, spunea mereu Raid.
Dar acum Raid, nu ia mai spus nimic din toate astea.
Acum, dupa ce toti sateni au plecat din han, si el a ramas
Surname / TITLE / 4
ultimul, batranul ia pus mana pe umar si ia spus:
-Daca vreodata in calatoria asta a ta, ai sa dai de cineva
pe nume Dalas Revor, spune-i ca batranul Hago a promis ceva, si
Hago mereu isi tine promisiunea!
Azur nu stia ce insemna asta, dar ia spus ca o va face, daca
il va intalni.
Batranul ia ranjit, cu zambetul ala al sau, fara dinti, pe
urma la imbratisat si sa intors, cu bastonul in mana si cu
cealalta mana la spate, si a ieist din han.
Azur a oftat.
Deci asta era, isi spuse.
Incepu sa faca curatenie in han. Nu mai a ramas niciun strop
de vin in pivnita, a dat-o pe toata taranilor. Pe masa insa a
ramas o sticla, era de la Moz, cel care mereu il aproviziona cu
vinuri.
-E inca de pe vremea cand batranul tau Daus a plecat!
Daus era numele bunicului sau, Azur a primit sticla cu
bucurie.
A hotarat ca o va bea, atunci cand va termina de curatat
hanul. A pus toate scaunele pe mese. Si-a luat matura si a
inceput din colturi, caci acolo era cel mai greu de luat praful.
Pe urma, a inceput sa aranjeze, lucrurile prin han. Niciodata nu
erau unde au fost, dupa ce avea clienti. Si in special, dupa ce
avea un sat intreg in hanul sau.
Surname / TITLE / 5
A inceput apoi sa curete paharele.
Si, ca de obicei, atunci cand curata paharele, deschise o
fereastra. Prin fereastra, a inceput sa patrunda lumina lunii.
Departe, il putea vedea. Nici ziua nici, nopate, nu putea sa vada
unde se termina. Vedea doar Muntele, care mergea doar in sus,
atat de sus, incat pana la urma era acoperit de nori.
Oare cat de sus e? Se intreba el atunci.
Muntele nu avea alt nume. Era pur si simplu Muntele, toti
ceilalti aveau un nume, si erau numite dupa el, cum erau Muntele
Lantului, Muntele Aratului, Muntele Caprelor, si atatia alti. Dar
cel al carui Varf nu se vedea, era numit doar Muntele.
Azur simti atunci din nou acel fior, pe care il cuprindea de
fiecare data, cand se gandea. Acolo, spre acest Munte, priveau
toti ochii lumii. Acolo se uitau toti. Iar el va pleca spre acel
Munte. Se cutremura doar la acest gand. El va vedea cu siguranta
Varful.
Atatia ii spuneau ca era doar un vis neatins.
Oare cati au incercat sa faca ceea ce vroia el sa faca?
Chiar cei din familia sa, a Dracanilor, au reusit oare? Habar nu
avea, si nici nu ii pasa, aceasta era calatoria sa, el singur, va
vedea Muntele. Era un vis? Nu ii pasa, el il va face realitate.
Isi amintea cum un pusti ia spus:
-Daca as fi colo, atunci as sari!
Era un copil inteligent, pe nume Rades, care a murit la
Surname / TITLE / 6
scurt timp dupa ce ia spus aceste cuvinte.
-De ce? La intrebat Azur.
-Pentru-ca atunci, la cat de mare e Muntele, as simti ca
zbor pentru cateva clipe!
-Voi sari eu pentru tine, ia spus Azur.
Si copilul a zambit.
-Te voi privi, ia spus Rades.
Azur a terminat de sters paharele, si sa indreptat spre
masa, unde a primit sticla de la Moz.
Chiar cand era pe cale sa deschida sticla, in han intra
cineva. Era o silueta imbracata in negru, cu o gluga care ii
arunca umbre pe fata. Atata de multe umbre, incat Azur nu isi
putu da seama daca era un barbat sau o femeie.
Azur vru sa deschida gura sa spuna ca era inchis, dar se
abtinu. Ar fi stiut daca era un satean, dar acesta nu era, as ca
hotara atunci.
Acesta va fi ultimul meu client, isi spuse.
Nici nu isi imaginea cat de mult acest client avea sa ii
schimbe viata.
Strainul se indrepta spre o masa si, dupa ce trase scaunul,
se aseza. Se uita spre Azur, si acesta putut sa ii vada fata. Era
a unui tanar, cam de varsta sa, avea o cicatrice care ii acoperea
fruntea si coborea pe ochiul stang, obraz, pana la barbie. Poate
de aceea purta aceea gluga, isi spuse Azur, in timp ce se
Surname / TITLE / 7
indrepta spre el, cu sticla de vin.
-Ce doresti? Il intreba.
Tanarul se uita spre el, apoi incrunta din sprancene. Ceea
ce facu cicatricea sa se miste. Azur nu isi putu lua ochii de la
miscarea aceea.
-Vin, spuse strainul.
Azur ridica din umeri. Isi trase si el un scaun, si se aseza
langa el, cu doua pahare.
-Nu asa stiam ca servesc hangii, spuse tanarul.
-Pai e ultima mea noapte in care voi servi, spuse Azur, asa
ca as putea foarte bine sa fac ceva diferit, nu?
Strainul ridica din umeri, si intinse mana sa ia paharul.
-De ce e ultima ta noapte? Nu mai ai betivi?
Azur zambi.
-Nu, astia niciodata nu o sa dispara, il inchid, fiindca
vreau sa plec!
Strainul, astepta pana ii turna vinul in pahar, dupa care il
duse la buze si bau.
-E bun, spuse el, pacat ca nu am bani sa iti platesc!
Tanarul ii arunca o privire ca sa vada cum va reactiona
Azur.
-Nicio grija, oricum nu am platit nimic pe vinul asta.
Tanarul cu ciatrice riidca din umeri.
-Norocul meu!
Surname / TITLE / 8
Apoi mai bau putin.
Se uita spre Azur.
-Ia zi, hangiule, unde vrei sa pleci?
Azur spera ca il va intreba asta. Pana acum a avut multi
clienti. Unii intrau in vorba cu el si il intrebau despre asta.
Si atunci incepea sa le spuna ca odata va merge spre Munte. Si de
obicei se alegea cu un hohot sanatos de ras. Azur radea si el cu
ei, sa nu spuna ca hangiul care se ocupa de Cei Trei Cerbi nu e
glumet. Un singur om, pana acum nu a ras de vorbele sale. Numele
sau a fost Elrand, celalat nume Azur nu il retinu. Elrand, cand a
auzit cuvintele lui Azur, despre Munte, si-a pus palaria sa
uriasa cu o pana de cocos, pe cap si ia spus:
-Ne vedem pe Munte atunci.
Si a plecat.
Azur se uita spre strain, si spuse:
-Vreau sa pornesc spre Munte si sa urc pana la Varf!
Si atunci se astepta la un hohot de ras, asa cum faceau
restul. Dar, pentru a doua oara in viata sa, un strain il privi
in ochii si spuse cu un ranjet pe buze.
-Sa fiu al naibi, asadar nu sunt singurul?
Azur facu ochii mari si se uita la strainul din fata sa, asa
cum sa uitat acum mult timp la Elrand.
-Si tu mergi spre Munte, straine?
Strainul dadu paharul pe gat.
Surname / TITLE / 9
-Nu o sa razi, hangiule, nu? Da, si eu plec spre Munte, e
ultimul lucru pe care il pot face, acum!
Strainul tacu, Azur insa nu putea sa taca.
-Esti al doilea om, caruia ii spun ca o sa merg spre Munte,
si care nu rade!
Strainul ranji.
-Tu esti primul caruia ii raspund astfel.
Cei doi s-au privit pentru cateva secunde apoi au iceput sa
rada.
-E ultima sticla, pe care o am, spuse Azur, asa ca daca vrei
sa te imbeti, va trebui sa iti cauti alt han!
-Nu, am vrut doar sa beau ceva, dupa care ma duc!
Azur isi incrunta sprancenele.
-Pleci?
-Da, pana la urma, drumul spre Castel e lung, nu?
Azur isi dadu seama despre ce vorbea.
-Mergi la Castel?
-Da, pana la urma voi avea nevoie sa trec pe acolo, sa imi
iau caii mai buni, nu? Nu poti sa treci Povarnisurile, fara sa ai
niste caii buni!
Azur dadu din cap.
-Mereu am spus ca o sa plec, dar acum imi dau seama ca nu
stiu prea multe despre ce tre' sa fac!
-Asadar pornesti spre Munte, fara sa stii macar un lucru
Surname / TITLE / 10
despre locurile prin care vei trece?
Azur rdidca din umeri.
-Cam asa!
Strainul se scarpina dupa ureche.
-Pai ai putea sa vii cu mine, pana la Castel, caci intracolo ar trebui sa te indrepti si tu, odata ajunsi acolo, fiecare
pe drumul sau, ce zici?
Azur ranji.
-Foarte bine!
Isi goli si el paharul de vin.
-Nu am mai baut de mult timp, spuse el.
Strainul il privi ciudat.
-Un hangiu, care sa nu bea?
Azur ranji.
-Nu imi place sa beau!
Asta pentru-ca atunci cand a avut ultima betie, a inceput sa
se bata cu toti cei din han, a fost o bataie inceputa de el, si
care sa terminat cu el. De atunci nimeni in sat nu a avut curaj
sa se ia la tranta, chiar si cei de prin imprejurimi, nu mergeau
la Trei Cerbi, decat sa bea.
-Ei, mie imi place, spuse strainul si intinse mana sa ia
sticla.
-Unde dormi? Intreba Azur.
-Unde apuc, hangiule!
-Nu ai caii?
-Am avut, dar i-au furat niste idioti, care isi spuneau
Pasarile Dealurilor Albe!
-Cine si-ar pune un asa nume? Incrunta sprancenele Azur.
-Idioti ca si astia, inca nu imi vine sa cred ca astfel de
oameni mi-au furat caii!
Strainul lovi cu pumnul in masa.
-Ei, dar trebuie sa plec!
Strainul se ridica, apoi se uita spre Azur si se aseza din
nou.
-Dar, mai bine, sa te asteptam si pe tine, nu?
-Eu am totul pregatit, numai sa inchid hanul si plecam!
-Te astept afara atunci, spuse strainul.
Si iesi.
Azur se ridica si el, si incepu, sa astinga rand pe rand
lampile din sala hanului. Cand termina cu ultima, hanul era in
intuenric. Azur ofta, si iesi afara, strainul se pisa langa un
copac. Azur scoase cheia pe care mama sa ia dat-o in ziua in care
a plecat. Inchise usa, apoi se uita spre han.
-Unde o sa ascunzi cheia? Intreba strainul.
Azur ranji.
-Nu va trebui sa o ascund.
Scoase un fluierat si o pasare veni de nicaieri.
Azur arunca cheia in sus si pasarea o prinse, dupa care
disparu.
#
2
-Sa fiu al naibi, spuse strainul, ce a fost cu pasarea aia?
Azur ranji.
-E o pasare ciudata care mereu zboara pe langa hanul meu,
aici e chiar la marginea satului si nu sunt multi oameni, ii
place sa stea in copacul ala pe care te-ai pisat tu. Cateodata
vine si ia lucruri, apoi nu se mai intoarce niciodata cu ele!
Azur ofta.
-De cand ai hanul asta? Intreba strainul.
-De mult timp, spuse Azur, strabunicul meu la avut si
inaintea lui, poate alt stra-strabunic, nu stiu!
-De ce vrei sa lasi toate astea, in urma? Intreba strainul.
-Vreau sa vad Varful!
Strainul se apropie.
-Sa fiu al naibi, tu vrei sa mergi pana in Varf?
Azur il privi uimit.
-Credeam ca si tu vrei sa faci la fel!
Strainul dadu din cap in semn de negare.
-Nici vorba, nu sunt unul dintre Nebuni, incat sa fac asta!
Azur tresari. Nebuni, asa erau numiti cei noua care au
reusit, se spune, sa atinga Varful. Era o legenda, poate ca nici
nu au existat. Nebuni au fost condusi de catre Daiamond R. Acan,
cel mai faimos dintre ei. El se spune ca a fost primul care a
atins Varful.
-Impreuna cu nebunul ala de Aiamond!
-Iti place si tie sa ii spui asa?
-Asa cum?
-Aiamond?
-Da, stiu, unii ii spun Daiamond!
Azur zambi, de acolo si el adopta numele Azur, cand de fapt
il chema Dazur.
-Acum, spuse strainul, unde iti e calul?
-Hai sa iti arat.
Calul sau, Hornar era in spatele hanului, departe de sala,
acolo unde se aflau grajdurile. Azur a stiut ca tre sa puna
grajdurile cat mai departe de locul in care se bea. Altfel ar fi
avut mai multi care vomitau decat de obicei si mai multa munca
pentru el.
Strainul se indrepta in spatele haunului si vazu calul.
-Sa fiu al naibi, spuse el.
-Ce sa intamplat? Intreba Azur.
Strainul privi pentru cateva clipe calul, apoi dadu din cap
si se uita spre Azur, care il privea la randu-i ciudat.
-Nimic, spuse el, calul asta trebuie sa fi costat mult, nu?
-Nu, un client mi la dat, nu a avut cu ce sa plateasca!
-Aha, facu strainul.
-Hai in trasura!
Era o caruta acoperita de o patura si piele de sarpe, care
sa fereasca apa sa patrunda in interior.
-Cat te-a costat trasura?
-Nu mai stiu, spuse Azur, am adunat mult timp bani, ca sa
pot sa cumpar una ca si asta!
Strainul facu cativa pasii in jurul tarsuri, mangaie calul,
si dadu din cap.
-E bine!
-Ciuat, spuse Azur, Maroniu te place!
-Maroniu? Intreba strainul.
-Da, asa am numit calul!
-Hmm, facu strainul.
-Ce?
-Mie imi suna mai bine daca i-ai spus Fulger!
-Ne, suna mai bine Maroniu!
-Dar calul e negru, spuse strainul.
-Si ce daca?
Strainul il privi pe Azur, apoi incepu s arada.
-Ai niste nume ciudate pe care sa le dai cailor, spuse el.
Azur avea obiceiul asta de la Asha, cea care a ramas cu el,
dupa ce mama sa a plecat. Mereu ia spus ca daca dadea astfel de
nume ciudate, va avea noroc. Azur nu stia cum ar fi putut sa aiba
noroc. Dar atunci cand ia dat numele calului, a avut. Calul era
rau cu toata lumea si ataca pe oricine, Azur ia pus un nume si a
inceput sa il imblanzeasca. Sateni i-au spus ca nu va avea noroc.
In special Moz, atunci cand ii aducea vinul, ia zis ca nu va
reusi sa puna la pamant un astfel de cal. Dar Azur le-a aratat ca
a reusit. Si asta numai cu ajutorul Ashei.
-Ei bine, spuse strainul, nu ai trebui sa plecam!
Azur se sui in trasura, si lua fraiele.
Strainul se urca si el langa.
-Unde mergem? Intreba strainul.
Azur il privi ciudat.
-Cum adica unde mergem, spre Munte!
Strainul ofta.
-Nu poti sa mergi pur si simplu spre Munte, uite, de
exemplu, Castelul e spre Miazanoapte!
-Atunci acolo mergem?
-E trasura ta!
Azur trase de fraie si Maroiniu se puse in miscare.
-E ciudat, spuse strainul, pleci asa, fara sa iti iei ramas
bun de la locul asta!
Azur insa si-a luat ramas, in plus, stia de la mama sa, ca
nu trebuia sa zaboveasca prea mult aici, altfel nu ar fi plecat
niciodata, cu cat pleca mai repede cu atat mai bine.
-Lasa, nu pierd nimic, si am inchis deja hanul, nu mai am
nimic de luat!
Arata cu degetul spre caruta.
-Aici am tot ce trebuie, crede-ma!
Strainul ridica din umeri.
-Daca tu spui asa, atunci sa ii dam bataie!
Azur avea insa ceva sa spuna.
-Nu e posibil sa fim atacati de banditi? Intreba el.
-Ba, da, spuse strainul, sunt, mai ales la Poduri!
-La Poduri?
-Exact, sper ca stii sa lupti, in caz ca o sa fim atacati,
nu?
Drept raspuns, Azur se apleca si scoase un bici.
-Ce e asta?
-E cel mai bun prieten al meu, spuse Azur, bate pe oricine!
Dar strainul nu vedea decat un o sfoara lunga, ei bine, nu
chiar o sfoara, dar semana mult, care era inrolata intr-un cerc,
pe care la scos.
-Cat de lung e biciul ala? Intreba strainul.
-Nu stiu, niciodata nu a fost nevoie sa il desfac de tot!
Atunci cand avea probleme la han, si avea nevoie de bici, nu
il desfacea decat putin, patru sau cinci pasi!
Strainul vazu ca avea o forma ciudata.
-Din ce e facut?
-Din parul neamului nostru!
Strainul incrunta din sprancene.
-Cum?
-Da, odata ce crezi ce cuviinta, ti se va taia parul si il
vei lega la bici!
-Tu ai ajuns la asta?
-Inca nu!
Maroniu a inceput sa se indeparteze de satul in care Azur a
crescut.
-Ai mai iesit vreodata din sat? Intreba strainul.
-Nu, raspunse Azur.
Arunca o ultima privire inainte ca hanul sau, Trei Cerbi, sa
dispara dupa un deal, in lumina lunii, ce stralucea deasupra lor.
-Ah, facu strainul, calatorim impreuna si nici macar nu ne
cunoastem numele!
Azur intinse mana.
-Numele meu este Dazur Dracan, dar sa imi spui Azur!
Strainul intinse si el mana.
-Iar al meu este Ord Zai!
Si si-au strans mainile.
Copitele lui Maroniu aproape ca nu faceau niciun zgomot
atunci cand atingeau pamantul. Insa rotile de lemn ale carutei
erau cele care il intrigau pe Ord.
-Cum de nu se aude nimic in urma noastra? Intreba Ord.
Azur arata spre roti.
-Am un prietn in sat, Jori, care mi-a spus ca s-ar putea sa
dau peste banditi, si ca ar trebui sa imi pun pe roti ceva.
-Pentru ce?
-Ca sa nu se mai auda, si mi-a pus piele de sobolan, asa
daca trec peste pietre, sau mai stiu eu ce, nu o sa se auda asa
de tare, nu?
Ord dadu din cap ca era de acord. Chiar si asa nu puteau sa
scape de zgomot, caruta scartaia.
-Pana la urma daca e sa fim atacati, asta e, spuse Azur.
Ord il privi mirat.
-Inseamna ca nu stii ce inseamna sa fii atacat, spuse Ord,
crede-ma am fost odata atacat, de trei indvizi, au zis sa le dau
bani, iar cand le-am spus ca nu am m-au pus sa le dau mantia mea
cea mai buna!
-Vad ca inca porti mantie, spuse Azur, ai mers dupa el si ai
recuperat-o?
-Nu, am fugit din fata lor.
-Ai fugit?
-Da!
-De ce? Trebuia sa ramai si sa te lupti cu ei, spuse Azur.
Ord ofta.
-Tu numai sa te bati stii?
Azur ranji.
-Nimeni nu o sa imi spuna mie sa ii dau ceva, altfel o sa se
aleaga cu un pumn!
Ord incepea sa vada cu cine sa imprietenit pentru drum.
Pustiul asta habar nu avea cum era in lumea din afara hanului
sau. Ei bine, isi spuse Ord, asa am fost si eu. Inainte sa intre
in lume a crezut ca va putea sa infrunte pe oricine, pe urma a
vazut ca nu era chiar asa. Nu poti sa mergi de colo colo sa te
bati cu oricine are o pozitie mai inalta ca si tine. Spera ca
dupa ce va primi o mama de bataie, isi va invata lectia.
-Oricum, am fugit, spuse Ord. Asculta daca o sa dam de o
banda, si sunt mai multi, ai face bine sa nu te pui cu ei, am
incercat si eu asta si m-am ales cu cateva coaste rupte, pe langa
faptul ca am fost jefuit!
-Tu o sa faci ce o sa vrei, eu nu plec nicaieri!
Azur il privi apoi spuse.
-Hm, nu imi place de tine!
Ord ranji.
-Nu iti place un supravietuitor?
-Nu imi place un las!
Ord ofta.
-Daca tu spui!
Apoi dupa un moment d egandire.
-Chiar vorbesti asa, fara sa te gandesti inainte?
-De ce sa gandesc inainte sa vorbesc?
-Nu asa ai fost invatat?
Azur ridica din umeri.
-Ba da, da nu imi place sa vorbesc asa cu prieteni!
Ord facu ochii mari.
-Stai un pic, ne cunoastem abia de cateva ore, nici macar nu
ne-am stiut numele pana acum cateva minute si deja suntem
prieteni?
-Da, spuse Azura.
-Iti faci repede prieteni!
Azur ranji.
-Dar ai spus ca sunt un las si ca nu iti place de mine!
-Am hotarat ca esti prieten cu mine, spuse Azur, nu mai
conteaza daca esti las sau nu imi place de tine!
Ord ramase tacut pentru cateva clipe.
-Nu te mai inteleg deloc!
Ord era convins ca nu va apuca prea multe zile cu atitudinea
asta. Si chiar daca spunea ca era prietenul sau, nici macar nu
stia pe cine avea langa el. Aveau sa ajunga curand la unul dintre
Poduri. Ord spera ca acolo se vor afla banditi, sau ceva idioti,
cu care sa se rafuiasca. Caci daca nu erau banditi aoclo, atunci
erau alti, si mai rai, Protectori Podurilor. Iar ei erau si mai
rai decat banditi de drumul mare.
-Oi, spuse Ord, esti hangiu, cu siguranta ai auzit multe nu?
-Da, multe minciuni si adevaruri, de obicei nu am stiut sa
fac diferenta intre ele, si mi le alegeam singur, ranji el.
Ord vru atunci sa il intrebe ceva.
-Ai auzit de neamul Starvurilor?
-Am auzit, dar nu mai retin nimic despre ei, ti-am zis, am
auzit multe, dar am retinut numai ce era interesant, spune-mi tu,
se intoarse spre Ord.
Ord tresari, se intoarse cu ochii la drum, ca sa poata sa
isi stearga sudoarea care ii aparu brusc pe frunte.
-E un neam vanat, spuse Ord, pentru-ca se spune ca au in ei
o boala, ciudata care ii va omora pe toti cei care stau in
preajma lor timp de trei zile! De aceea, cei care ii vaneaza ii
ucid pe loc, chiar daca exista numai suspiciunea ca cineva face
parte din neamul asta blestemat!
Ord se uita la Azur, odata ce termina de povestit.
-Ti-am spus ca nu retin toate lucrurile plictisitoare, asta
e plictisitor, spuse Azur.
Nu stia ce sa gandeasca despre raspunsul sau, Ord dadu din
cap in semn ca era de acord si se uita la drum.
Cateva clipe mai tarziu, au vazut o lumina in fata.
-Ce e aia? Intreba Azur.
Ord nu avu nevoie sa se aplece in fata si sa isi ascuta
ochii ca sa stie ce era in fata lor.
-Ala e un foc, care ne avertizeaza ca in fata noastra e un
Pod si ca e pazit!
-De cine? Intreba Azur.
-De catre Protectori, spuse Ord.
Apoi caruta a inceput sa se apropie din ce in ce mai mult de
Pod.
Primul lucru pe care Ord la vazut a fost indvidul care
statea in fata podului, era urias si avea pe el armura specifica
Protetcorilor, cu o platosa pe piept neagra, manusi maroni si o
manta pe spate, purta pantaloni care se pierdeau in cimzele care
la degete aveau trei pene de gasca.
Langa el, legati spate in spate, doi indivizi batuti mar.
Ord se gandi ca erau doi banditi care au nimerit in locul
nepotrivit la momentul nepotrivit.
Protectorul isi curata sabia langa focul care ardea in fata
sa.
Cei doi prizonieri ai sai au ridicat si ei privirea cand au
vazut ca aveau musafiri.
Protectorul sa ridicat.
-Numele meu e Algard, rangul Zece al Protectorilor, ce
treburi aveti aici strainilor?
#
3
Ord isi duse mana la frunte si isi sterse sudoarea care se
aduna acolo. Il privi pe Protectorul Algard. Era urias, de doua
ori mai mare ca si el sau Azur. Se apropie de trasura. Il privi
in ochii pe Azur, chiar daca nu se urca in caruta.
-Tu esti cel care conduce caruta?
-Chiar eu, straine, spuse Azur.
Ord tresari. Vocea nepasatoare a lui Azur il facu sa isi
revina din emotia pe care o traia.
-Si ce treburi ai pe aici?
Azur arata spre Munte si spuse ceea ce lui Ord ii fu teama
ca va spune.
-Ma duc sa vad Varful Muntelui!
-AHAHAHAHAHA!
-TACERE!
Cei doi prizonieri au inceput sa rada, chiar dupa urletul
lui Algard nu s-au putut abtine. Mai ales cand au vazut ca pe
fata lui Algard flutura un zambet. Ord recunostea acel zambet,
insemna ca iar avea de a face cu un nebun.
-Si asta e drumul pe care trebuie sa mergi?
-Asta e, spuse Azur sigur pe sine.
-De unde stii? Ai mai fost pe Munte?
Cei doi au inceput iar sa rada, de data asta, si Ord auzi ca
Algard isi batea joc de ei.
-Nu am mai fost niciodata, dar asa spune prietenul meu Ord!
-Prietenul tau Ord? Intreba Protectorul.
Se intoarse cu privirea spre Ord. Acesta incerca sa isi puna
gluga cat mai bine pe cap, ca sa isi acoperea paloarea de pe
fata.
-Si cine esti tu? Intreba Algard.
-Doar un simplu calator, Protectore!
-Chiar asa? Intreba Algard. Sa stii ca si aia doi de acolo,
sunt tot calatori, esti un calator ca si ei?
Ord dadu din cap ca nu.
Algard inconjura caruta si se apropie de el.
-Mai ai ceva sa ne intrebi straine? Intreba Azur.
Protectorul se opri la jumatatea drumului spre Ord si privi
spre Azur.
-Ce ai spus?
-Am spus ca ma grabesc si vreau sa trec odata, asa ca hai
da-te din calea mea!
De data asta cei doi prizonieri au incetat sa mai rada. S-au
uitat spre cel care avea fraiele carutei. Amandoi s-au intrebat
in acelasi timp, daca pustiul avea putina minte, cum sa vorbeasca
asa unui Protector?
Ord era si mai speriat.
La naiba pustiule, asta nu e un moment bun sa imi
demonstrezi ca nu iti vei pleca capul nimanui.
Algard se posta in fata lui Azur, avea mana pe sabie.
-Ce ai spus, baiete?
Azur ofta.
-Fir-ar, esti surd sau ce, ti-am spus deja de...
Chiar in aceea clipa insa, Algar intinse mana si il prinse
de gat pe Azur. Cei doi aui ramas incremeniti si au inghitit in
sec in acelasi timp, stiau cat de puternica era strangerea aceea,
au lesinat atunci cand au simtit-o. Ord isi simti corpul golinduse de sange. Asta nu era de bine, tocmai asta trebuiau sa evite.
Algard a mai vazut idioti din astia, care incercau sa se
puna cu el. De obicei erau beti. Asta nu era beat, recunostea
diferenta intre unul beat si unul care era treaz. Cei beti erau
doar idioti. Cei treji care se puneau cu el, erau nebuni.
-Nu stii cui vorbesti, baiete? Eu sunt...
-Da, da, te-am auzit...
Ord impietri atunci cand vazu cum mana lui Azur se ridica si
apoi coboara, degetele s-au incovoiat in jurul bratului lui
Algard si apoi au incepu sa apese. Brusc mana Protectorului a
disparut de pe gatul lui Azur. Pe fata i-au aparut cateva vene
iar fata i sa inrosit.
-Tot ce iti cer e sa te dai din calea mea!
Algard facu un pas in spate, isi scoase cornul si suna.
Ord realiza ce insemna asta. Se intinse si lua fraiele
calului.
-Sa plecam de aici!
-Vrei sa te bati? Striga cu zambetul pe buze Azur.
Si sari si trsarura.
Ord facu ochii mari.
-Nu, idiotule, sopti el.
Maroniu a inceput deja sa se miste. Ord privi spre podul
liber acum. Si dadu bice cailor. Dar chiar inainte sa intre in
pod, tarse de fraie, Maroniu se intoarse si caruta facu un cerc
pe langa focul lui Algard.
Azur sari din trasura cu biciul pe umar. Lasa ca doi pasi
din cerc sa iasa afara. Il pocni in aer.
Algard isi scoase sabia.
In aer au inceput atunci sa izbucneasca mai multe cornuri
din departare.
Asta nu era de bine, isi spuse Ord. Stia ce erau acele
zgomote. Ceilalti Protectori sunau alarma, si se indreptau spre
Podul asta, un Protector nu suna alarma decat daca era ceva grav.
Algard ataca atunci, cu sabia ridicata. Dar inainte sa poata
sa faca ceva, trasura trecu prin fata sa si se opri, ceea ce il
facu sa ramana nemiscat pentru o secunda. Fu indeajuns pentru Ord
incat sa ii strige lui Azur.
-Hai sa plecam odata de aici!
Se intinse si ii smulse biciul si il arunca in trasura.
Azur, cand vazu asta, sari dupa bici.
Fu tot ce avu nevoie Ord.
Dadu bice lui Maroniu si intra pe pod. Putu sa auda cum in
spatele sau se aude un nou val de cornuri. La naiba, la naiba, la
naiba, nu asa trebuie sa se intample.
Caruta a intrat pe Pod, aproape fara niciun zgomot.
-Ce naiba te-a apucat? Urla atunci Ord in timp ce bicuia
calul. Nu stii ca el e unul dintre Protectori, ei controleaza
Podul, acum, toate Podurile ne sunt interzise, vor trimite cativa
dupa noi, la naiba, de ce a trebuit sa te bati cu el?
Auzi din spate.
-Oi, am gasit biciul!
Ord se intoarse si atunci facu ochii mari.
-Azur, ai grij...
Insa fu prea tarziu.
Azur fu lovit si cazu inconstient in trasura pe niste saci.
Ceea ce vazu Ord si il ingrozi fu urmatorul lucru.
Doi indvizi care au scapat de ceea ce ii lega si acum s-au
ridicat in picioare. Unul dintre ei la lovit pe Azur in ceafa,
ceea ce la facut pe tanar sa cada jos inconstient.
Ord a privi repede in fata, apoi a simtit ceva rece si
ascutit la gat.
-Voi baieti, ati aparut in cel mai bun moment! Spuse el.
Erau cei doi prizonieri ai lui Algard.
Banditi, isi spuse Ord.
-Contiuna pe drumul asta, ii spuse banditul pe nume Logi,
cel care ii tinea cutitul la gat. Celalat, Tao, avu grija sa il
lege bine pe Azur.
-Spune tu, zise atunci Tao, ce noroc pe noi, chiar atunci
cand au trecut ei doi pe aici, am scapat, numai fiindca eu am
fost acolo si m-am gandit repede, altfel tu nu te-ai fi gandit sa
sarim in caruta!
-Eu am venit cu ideea, spuse Logi, agitand cutitul pe langa
gatul lui Ord. Spera doar sa nu se enerveze prea mult si sa
inceapa sa se bata. Ba nu, spera sa se inatmple asta, dar atunci
cand cutitul sau va fi in alta parte decat langa gatul sau.
Cei doi idioti il conduceau acum spre cuibul lor. Ord stia
ca banditi erau in grupuri, dar nu credea ca astia doi idioti
faceau parte din cel al Vulturilor. Cel mai mare grup de banditi.
Nu era de mirare ca erau cel mai numeros, daca primeau astfel de
oameni.
Ord a auzit ca acestia controlau tot ce nu reuseau sa
controleze Protectori. Daca nu erau Podurile nu i-ar fi oprit
nimic pe Vulturi din a controla intregul Taram al Novrului.
Practic in afara Oraselor, a Castelului si a Podurilor ei erau
cei care dictau ce se intampla in tot Taramul. Ord spera acum sa
fi dat de cineva precum Pasarile Dealurilor Albe, macar aia erau
un grup mai mic.
-Oi, spuse Tao, ce facem cu ei dupa ce ajungem in Cuib?
Logi a stat un pic pe ganduri sa se gandeasca, apoi a
apropiat cutul de gatul lui OPrd.
-Mie imi vine doar un singur lucru in minte, sa ne scapam de
ei, nu?
Dar Tao nu fu de acord.
-Ba, da prost eti ma, cum sa scapi de ei? Bine, de ala care
conduce trasura poti sa scapi!
Ord tresari, ceea ce facu ca lama sa ii atinga gatul. Si sa
il faca sa transpire si mai mult.
Tao contiuna.
-Dar pe asta pe care l-am legat, nici vorba, asta e bun, nu
crezi? Adica ai vazut cum la batut pe Protector?
-Nu la batut, doar la prins un pic de mana!
-Si la facut sa il doara, si are si gura mare, asa cu si
Olo!
-Idiotul de Olo!
-Zici ca e un bandit ca si noi, spuse Tao.
Atunci Logi il intreba pe Ord.
-Oi, sunteti cumva dintr-un grup de banditi, ia zi? Poate
Ursi Fara Blana?
Ord vru sa dea din cap ca nu, dar apoi se razgandi, ar fi
putut ca lama cutitului sa alunece un pic sa il taie. Nu vroia sa
riste. Asa ca spuse.
-Nu, suntem doar niste calatori!
Tao incepu sa rada.
-Chiar mergeti spre Munte? Nu credeam ca o sa vad idioti din
astia, dupa ce?
-El vrea sa mearga, spuse Ord, eu vreau doar sa ajung in
Castel!
-Si ce treburi ai colo? Intreba Logi.
Ord fu pe punctul de a raspunde, dar se opri. Daca ar fi
aflat, atunci l-ar fi ucis fara sa se gandeasca. Poate ca nu
aveau acelasi ochii ca si Protectori, dar aveau acelasi mod de a
se comporta. Nici idiotul asta care ii tinea cutitul la gat nu a
observat nimic, chiar daca statea asa de aproape de el.
-Vreau sa imi vad o ruda acolo, spuse el.
-Ah, ce bine, asa o sa avem o recompensa, pe capul, tau, nu?
Tao ii raspunse cu un ,aham, apoi incepu sa caute prin sacii
lui Azur.
Ord spera ca se vor gandi la asta, astfel nu ii vor mai taia
gatul si va fi lasat in viata, cel putin pe moment, banditi
crezand ca vor obtine ceva de pe urma sa. A mai castigat cateva
ore de viata. Cum de a putut sa faca o asa greseala. Si totul
numai din vina idiotului ala, daca ar fi tacut, atunci ar fi fost
mai bine. Acum ar fi trecut podul, daca scapau de Protector, si
nu s-ar fi indreptat spre cuibul banditilor.
Ar fi trebuit sa fuga pe pod, atunci cand a avut ocazia, isi
spuse.
-Oi, spuse Logi, ai auzit cornurile, nu o sa vina dupa noi?
Tao nu era de acord.
-Ne, nu vor sa se avante pe teritoriul nostru, dar sunt
sigur ca de acum toate podurile de pe Taram or sa fie pe jar la o
tarsura ca si asta si un cal negru!
-Drace, o sa trebuiasca sa le schimbam, spuse Logi!
-O sa mancam carne buna, rase Tao, care renunta sa mai caute
prin caruta.
Logi ii ranji si continua sa priveasca la drum.
Atunci cand zorile au inceput sa dea primele semne, Logi a
aratat cu degetul.
-Oi, ia, ne apropiem!
Tao veni langa el.
-Hai sa oprim trasura, or sa ne vada, daca deja nu au pus
ochii pe noi, sa le aratam ca suntem noi!
-Cu ei ce facem?
-Trezeste-l pe ala adormit si pune-i pe amandoi in afara
carutei, eu ma duc dupa Capetenia Ulius!
Logi dadu din cap ca pricepe.
Se dadu jos din caruta.
Il lovi cu piciorul pe Azura, care se trezi imediat.
-Ce bine dormeam, spuse el somnoros.
Logi ii ranji.
-Sa fiu al naibi pustiule, imi place de tine.
-Mie nu imi place, in schimb, de tine.
Azur se uita ca era legat, apoi isi dadu seama.
-Suntem prizonieri asadar!
Logi incepu sa rada.
Ii scoase din trasura apoi astepta intoarcerea lui Tao. Ord
respira din ce in ce mai greu, si aproape ca nu mai avu aer
atunci cand vazu ca un grup de cinci persoane se indrepta calare
spre ei. Erau imbracati in negru si verde. Unul dintre ei era
sigur liderul, isi dadu seama Ord, mai ales dupa cum statea in
sa. Toate capeteniile erau la fel, isi spuse el.
Banditi au ajuns langa ei.
Logi se apleca la urechea lui Azur.
-Oi pustiule, poate o sa devenim frati!
In schimb se uita spre Ord ca spre un sac plin de monezi.
Tao veni spre ei.
Cel care arata ca si o capetenie veni in fata lor. Ord ii
simti privirea si stiu ca va fi de rau.
-Ce e asta? Intreba Capetenia dandu-se un pas in spate.
Arata spre Ord.
-M-ati adus in fata unui vierme din neamul Starvilor?
In acel moment toata lumea incremeni.
Stie, gandi Ord.
#
4
Banditul facu un pas spate. In dreapta sa, Ord vazu cum Logi
face si el la fel.
-Sa fiu al naibi, sopti Tao.
Insa, in linistea care se lasa, Ord putu sa il auda.
Capetenia se uita la Ord. Putea sa i se citeasca teama pe
chip.
-Ucide-l, porunci capetenia privindu-l pe Logi.
Acesta ramase o clipa incremenit.
Ord se simti pierdut. Deci astfel se va sfarsi. Ei bine, ar
fi vrut sa ajunga la Castel, acolo se spune ca este un om care ar
fi avut cheia la boala asta. Se pare ca nu va mai ajunge
niciodata acolo. Va muri ucis la drumul mare de niste banditi
care il priveau speriati.
Nu o sa-l mai vad pe Magician, isi spuse el.
Logi, dupa cateva clipe in care nu stiu ce sa faca, se
repezi la el, cu mana ridicata. Lama cutitului straluci in lumina
soarelui si cobora cu o miscare ce descrise un cer. Ord inchise
ochii, simtind parca lovitura.
Dar lovitura nu veni.
Ord deschise ochii si il vazu pe Logi la pamant, urland
privind la mana sa.
-Patru pasi!
Ord se uita in stanga si il vazu pe Azur, cu biciul pe umar.
In aceea clipa il doborea pe unul dintre banditi care sa repezit
la el cu pumnalul ridicat.
-Stati pe loc, porunci capetenia.
Tao vru sa se repeada si el.
Ord se apropie mai mult de Azur.
Ce vroia sa faca?
-Oi, tu, facu capitanul, ce naiba faci, mi-a spus Tao, ca
esti un luptator, nu vrei sa fii un Vultur?
Azur zambi.
-Nu am nici cea mai mica dorinta sa fiu o pasare!
Capitanul arata cu degetul spre Ord.
-Esti nebun? Il intreba. Ai langa tine un vierme de Starv,
vad pe fata ta ca tu nu esti unul, poate ca nu ai stiut, dar
stand langa el, vei muri in numai trei zile, stiai asta?
Ord tresari.
Se uita spre Azur, asteptand raspunsul.
In aceea clipa vazu in spatele banditilor ceva. Se cutremura
atunci cand vazu ce era. Banditi, veneau mai multi acum spre ei.
In aceea clipa, insa, nu ii pasa, decat raspunsul de Azur.
Ce va spune?
Azur se intoarse si il privi pe capetenie cu un ranjet.
-Oi, nu imi plac povestile plictisitoare, altceva?
-Nu intelegi? Intreba capetenia. Vei fi mort daca o sa mai
stai mult pe langa el!
Contiuna sa arate spre Ord.
-Oi, Azur se intoarse spre Ord, fugi spre trasura!
Lui Ord nu fu nevoie sa I se spuna de doua ori.
Se intoarse pe calcaie si fugi, ajunse la fraie dintr-un sal
si dadu bice.
-Dupa el, auzi in spatele sau!
-HEIOHEIOHEIOHEIO!
Ord tresari atunci cand auzi rasul acela.
Azur ii striga.
-Mai repede, Maroniu poate sa suporte!
Si Ord il biciui!
-Haide, striga el.
Vru in acel moment sa isi duca mana la gura. Oh, nu isi
spuse, spera ca Azur nu a auzit. Poate ca nici nu a realizat.
Cateva clipe mai tarziu, Azur veni langa el.
Ii ranji.
-Am scapat de ei, spuse el cu zambetul pe buze.
In aceea clipa, lui Ord ii venira o gramada de ganduri.
Nu stia ce sa simta.
-Realizezi ce ai facut? Il intreba el.
-Hm?
-Tocmai ti-ai facut cei mai mari dusmani pe care ii poti
avea pe Taram, din afara Oraselor si a Castelului. Banditi si
Protectori controleaza totul si tu i-ai provocat. Ord il privi pe
Azur, care se puse mai relaxat pe scandura de pe care conduceau
pe Maroniu.
-Eh, lasa nu te agita atata!
-Ba da, ma agit, poti sa supravietuiesti daca esti dusman al
Protectorilor, dar numai daca esti un bandit, si ai in spate alti
zeci de oamnei. Poti sa supravietuiesti banditilor daca ai in
spate Protectori. Dar tu nu esti niciunul nici altul si nu ai in
spate nici pe unul nici pe altul.
Azur o privi, ranjetul ia disparut.
Ord se opri.
In aceea clipa i-au disparut din minte si banditi si
Protectori.
-Acum stii, spuse el, sunt un Starv, si totusi, chiar daca
stii ca o sa mori, daca o sa stai langa mine si...
Azur il lovi usor cu pumnul in cap.
-Hei, iar incepi cu povestile plictisitoare!
-O sa mori daca stai langa mine!
Azur ii ranji, se intinse spre el si ii spuse mana dupa
umeri.
-La naiba, ti-am spus ca suntem prieteni, nu? Ai venit cu
trasura dupa mine, cand puteai sa pleci, nu ai fost un las, nu
esti un las! Imi place de tine!
Ord ofta.
-Tu nu vrei sa auzi decat ce vrei?
-Ai alta poveste care nu e plictisitoare?
In aceea clipa Ord il privi si realiza ca nu era in prezenta
cuiva obisnuit.
Ar fi putut atat de simplu sa scape de mine, isi spuse Ord.
Pe mine m-ar fi ucis si el ar fi devenit un bandit. Dar in
schimb...
-Azur, spuse atunci Ord.
Realiza ca ii rostea pentru prima data numele.
Nu mai incapea in indoiala ca era in prezenta cuiva ciudat.
Nu ii era frica nici de banditi, nici de Protectori. Nu ii era
frica nici macar de moarte. Statea langa ea, cand atatia ar fi
ucis-o fara ezitare.
Pot sa ii spun, isi zise Ord.
Dar inainte sa poata sa faca ce si-a propus, Azur isi
retrase mana, dar fiindca trasura a trecut printr-o gropa, mana
sa ajuns pe pieptul lui Ord.
Si-a dat seama in aceea clipa.
Azur a incruntat sprancenele, apoi si-a retras mana.
Sa uitat la Ord.
-Stai, spuse el, sa nu imi spui ca esti...
Ord ii dadu fraiele Azur le lua fara sa gandeasca. Ord duse
mana la buzunar de unde scoase o sticluta cu un lichid verde. Isi
turna in palma cateva picaturi.
Apoi se dadu pe fata.
Azur putu atunci sa vada cum de pe fata lui Ord a inceput sa
curga o pasta de culoarea pieli. Si odata ce pasta sa scurs de
tot, a putut sa vada cum chipul lui Ord sa schimbat. Nu mai era
chipul unui tanar.
-Tu, spuse Azur.
Era o tanara in fata sa acum.
-Numele meu, spuse ea, Azur vazu ca pana si totnul si la
schimbat, este Leonor Archibald din neamul Starvilor.
Azur isi lua sticla de vin, pe care o pregati mai demult.
-Ai spus ca nu mai ai vin, ii spuse Leonor, in timp ce
trasura continua sa mearga pe drum, trasa de Maroniu.
-Am crezut ca nu te voi mai vedea niciodata, spuse Azur, eu
nu imi impart vinul tainic cu straini, dar acum, cum esti deja
prietena cu mine, nu am de ales.
Cu aceste cuvinte, Azur intinse sticla tinerei.
-Nu ar trebui sa beau, spuse ea.
-De ce?
-Ei bine, beau vin atunci cand sunt in preajma cuiva care nu
are habar ca sunt fata, dar daca sunt in preajma cuiva ca si
tine, care stie deja cine sunt nu mai vad niciun rost, nu?
Azur dadu din cap ca era de acord.
Fata incrunta din sprancene.
-Spui asta doar ca sa ai pentru tine nu-i asa?
Si cu asta, fata lua sticla din mana lui, inca intinsa si
dadu pe gat o inghitiura zdravana.
-Fain iti sta, spuse tanarul, de ce bei asa de mult?
Lua repede sticla inchise un ochi si ridica de doua sau de
trei ori sa vada daca a mai ramas ceva.
-O, doar bea, spuse fata.
Azur nu avu nevoie de mai mult, arata cu sticla spre ea,
apoi bau.
Dupa aceea. Puse sticla la loc intr-un sac si se uita pe
drum.
-Acum, spuse el, unde mergem?
-Fir-ar de cate ori vrei sa iti spuse, rosti fata, mergem
spre Castel, nu stii?
-Aaah, ba da!
-Desi va fi mai greu acum de mers spre castel, mai ales ca
in orice moment ne putem trezi cu niste banditi in spate, sau
niste Protectori in fata, nu?
-Ei, relaxeza-te nu vom intalni pe nimeni, si chiar daca o
sa o face, ii voi opri eu!
Fata ofta.
-De asta imi e teama, ca o sa incepi sa te bati cu oricine!
Azur ridica din umeri si privi spre cer.
-Va fi furtuna, spuse el.
-Cum iti poti da seama?
-Stiu doar!
Mirosea aerul, si aerul nu mirosea in aceea clipa a vreme
frumoasa. Era ceva ud in aer. A invatat sa miroasa aerul inca de
mic. Asha ia aratat cum se face, nu trebuia decat sa simti
vantul, daca bate chiar si un pic mai tare, atunci, insemna ca
undeva venea furtuna, si daca batea spre fata sa, atunci furtuna
avea sa vina spre locul in care se afla el. De multe ori insa isi
pierdea vremea in han, servindu-i pe ceilalti. Vremea de afara ii
scapa.
Nu stiu de ce dar, de data asta, vantul nu avea nimic
special, pur si simplu stia ca va fi furtuna.
Leonor lua fraiele.
-Oi, spuse ea, tine, trebuie sa imi pun din nou masca mea,
altfel o sa ma intalnesc cu cineva si o sa vada ca sunt femeie!
In timp ce spunea aceste cuvinte, tanara, ii dadu fraiele
lui Azur, si isi scoase sticula din buzunar, chiar in momentul in
care vroia sa se dea, Azur trase mai tare de fraie si caruta facu
o miscare brusca, care o facu pe tanara sa tipe usor si aproape
sa scape sticula, se intoarse furioasa spre el.
-Ce te-a apucat?
Azur ii zambi.
-Scuze, nu m-am putut abtine.
Fata bombani ceva, apoi incepu sa isi puna pasta pe fata.
Cateva clipe mai tarziu, avea din nou fata acoperita. Se uita la
Azur si ridica din sprancene.
-Ei, spusea ea, cum arat?
-Urat, spuse el, arati ca si Ord!
-Azur, eu sunt Ord, asa sa imi spui cand e cineva langa noi,
bine?
Azur dadu din cap ca intelege.
-Bine, spuse ea, atunci am nevoie de putina odihna, sa ma
trezesti atunci cand o sa se intample ceva!
-Ceva? Ca si cum, ce?
Fata ridica din umeri.
-Nu stiu, de exemplu daca vine cineva!
Azur isi puse mana la ochii sa priveasca in orizont, apoi,
ii dadu un cot.
-Ce e?
-Cred ca vad ceva, spuse ea.
Isi ridica mana si indica cu degetul ceva ce se vedea pe
druM.
-Ce e aia? Intreba el.
Fata incrunta din sprancene.
-Nu stiu spuse ea, e prea departe ca sa vad, sa ne mai
apropiem, nu uita, sa imi spui Ord, cand e cineva prin preajma!
-Da, da, nu tre sa repeti de nu stiu cate ori!
Maroniu incepu sa mearga aatunci mai repede. Cei doi care il
conduceau de pe scandura lor, au inceput sa vada ca acel ceva pe
care l-au vazut era o persoana. Si era in mijlocul durmului.
-Nu se misca, spuse fata.
-Sa vedem ce e, spuse Azur.
Atunci au ajuns langa aceea persoana. Cei doi au vazut ca
era pe jos.
-E mort? Intreba fata.
Azur vroia sa afle asta, asa ca se dadu jos si se apropie de
persoana din mijlcoul drumului. Vazu atunci ca era un tanar. Era
imbracat intr-o vesta albastra, ieftina, si o manta verde. Azur
stia ca era folosita de vanatori. Era omul asta un Vanator? Se
intreba el.
Asa arata. Se apropie si mai mult si isi puse doua degete pe
gatul sau sa vada daca mai traieste. Dar chiar atunci tanarul
dadu semne ca se trezeste.
Leonor urmari toata scena din trasura. Dar pana la urma nu
se mai putu abtine si sari si ea jos din caruta. Se apropie cu
pasii marunti. Chiar atunci cand tanarul de pe jos incepu sa
respire si dadu semne ca se trezeste.
-Nu e mort, ii sopti Azur lui Lenor.
Fata il privi cu o sprancena ridicata.
-Asta pot sa vad si eu, spuse ea.
Atunci tanarul deschise ochii.
Amandoi au ramas incremeniti atunci cand au vazut ochii.
Unul pentru ca era pentru prima oara cand vedea asa ceva. Iar cel
de al doilea fiindca nu era pentru prima oara cand vedea asta
ceva.
Unul era curios.
Celalat speriat.
-Oh, ce e asta? Intreba Azur.
-Oh, nu, spuse si fata in acelasi timp.
Tanarul ridica capul si se uita spre ei, cu niste ochii goi
si albi, in care nu se vedea nicio culoare.
Era orb.
#
5
Azur isi tinse bratul si il puse pe umarul tanarului. Acesta
isi roti atunci capul inspre el.
-Cine esti? Intreba el.
-Numele meu e Dazur Dracan, spuse tanarul, dar sa imi spui
Azur, eu voi urca pana in Varful Muntelui!
Leonor se uita la el din nou ciudat.
De ce trebuia sa se prezinte tutuor oamenilor astfel? Se
intreba ea.
-Multumesc, spuse tanarul, care intinse mana si si-o puse pe
fata lui Azur, care ranji.
-Ma gadila, spuse el.
Tanarul isi lasa jos bratul.
-Oh, nu spuse el, ce sa intamplat, de ce nu pot sa vad?
-Hai sa il conducem la caruta, spuse fata.
Azur dadu din cap ca era de acord. Asa ca l-au condus pana
in interior, unde Azur a scos o patura, pe care tanarul sa intins
ajutat de el.
-Ar fi bine sa mergem in continuare, spuse fata la urechea
lui Azur, daca banditi aia ne urmaresc inca?
Dar dupa privirea pe care Azur io arunca fu convinsa ca
vorbele ei au intrat pe o ureche si au iesit pe alta.
-Bine, spuse ea, ma duc eu sa iau fraiele.
Si astfel caruta sa urnit din loc din nou.
-Cine sunteti? Intreba tanarul in timp ce caruta se deplasa.
Contiuna sa isi ridice mainile sa atinga pe cineva, dar apoi
parca isi reamintea ce facea si o lasa jos. Azur parea sa se
distreze, atunci cand tanarul din caruta isi ridica palma, el sio intindea pe a lui si vroia sa o atinga, dar chiar atunci cand
era foarte aproape de degetele lui, se oprea.
-Inceteaza, ii spuse fata.
Azur ii ranji.
-Suntem calatori, spuse fata cu vocea ei ingrosata.
Tanarul isi ridica sprancenele.
-Calatori, asadar, spuse el.
-Da, dar tu?
-Probabil ca v-ati dat seama dupa culoarea hainelor mele ca
sunt un vanator!
Leonor nu si-ar fi dat seama, dar dadu din cap ca si cum
acest lucru ar fi fost de inteles. Dar apoi isi dadu seama ca
tanarul nu putea sa vada nimci, asa ca renunta.
-Ce sa intamplat cu tine? Intreba Azur. De ce nu mai poti sa
vezi?
-Cred ca stiu, spuse tanarul cu o voce schimbata.
Leonor lua aminte la tonul pe care vocea tanarului a
capatat-o in acel moment.
-Sa intamplat ceva? La intrebat ea.
-Nimic, spuse tanarul, dar daca ceea ce cred eu se dovedeste
a fi adevarat atunci nu voi mai putea sa vad lumina zilei
vreodata!
Azur deveni curios in aceea clipa.
-Cum adica? Intreba el.
-Cred ca am fost...
-Atins? Intreb Leonor.
In aceea clipa, in trasura se lasa linistea, dupa ce fata
puse intrebarea asta. Doar sunetul scos de scartaiturile carutei
se puteau auzi. Azur se uita ba la fata ba la tanar, in timpul
acestei lungi pauze.
-De unde stii? Intreba in cele din urma tanarul.
-Am auzit de ei, spuse ea, cei Atinsi!
-Atunci nu sunt doar niste legende de dincolo de dealurile
Taramului?
-Din cate stiu eu, Atinsi, se avanta foarte rar in Taramul
asta, dar probabil ca esti atat de aproape de a iesi din el, sau
de a intra, sunt cativa care bantuie pe aici.
Azur nu intelegea nimci din ceea ce vorbeau.
-Ce vrei sa spui cu acesti Atinsi? Intreba el.
Fata se uita la el.
-Nu ai auzit niciodata de Atinsi?
-Nu, spuse Azur.
-Atinsi, spuse ea, sunt niste oameni care pot sa iti
transfere tie o anumita Boala. Din cate stiu eu, sunt doua tipuri
de Atinsi, cei care sufera de o boala, de exemplu nu aud, si daca
Ating pe cineva, o persoana care nu sufera de o astfel de Boala,
atunci, aceea persoana nu va mai auzi nici ea, iar Atinsul va
scapa de propria Boala. Dar numai pentru un anumit timp. Si
celalat tip e si mai puternic, caci acestia sunt Atinsi care nu
sufera de nicio Boala, dar chiar si asa pot sa transfere numai
gandindu-se la ea, de exemplu daca te atinge unul poate sa iti ia
totul, abilitatea de a vedea, sau auzi, sau gusta, sau chiar
merge!
Azur o privi cu cohii deschisi.
-E ciudat, spuse Leonor, ca nu ai mai auzit de ei!
-Si unul dintre ei, spuse Azur, ti-a facut asta?
Tanarul ridica din umeri.
-E posibil, am ochii albi nu-i asa? Atunci e probabil ca
unul dintre ei sa o fi facut!
-Dar te-am gasit in mijlocul drumului, spuse Azur.
-Asta pentru-ca, odata ce intalnesti un Atins, acestia
incearca sa scape de tine, dar nu pot sa te omoare, nu stiu de
ce, spuse tanarul, eu am mai avut de a face cu ei!
-Din cate vad, te-ai intalnit cu un Atins care poate sa
transfere Boala, numai daca se gandeste la ea.
-Adica cei rari? Intreba Azur.
-Da!
-Cum asa?
-Pai nu puteai sa intalnesti un orb in mijlocul campului,
nu?
Tanarul dadu din cap.
-Ultima amintire pe care o am, spuse el, nu este intr-un
camp, era in Orasul Atto!
-Asta e departe de aici, spuse fata.
-Atunci, e posibil ca cineva sa fi batut atat drum, numai ca
sa te aduca pana aici? Intreba Azur.
Tanarul ridica din nou din umeri.
-Nu stiu ce sa spun, raspunse el.
Azur lua fraiele de la Leonor si il biciui pe Maroniu.
-Ce faci? Intreba fata.
-Merg la Orasul asta, spuse Azur sigur pe sine.
-Tu nu ai auzit ce am spus, rosti ea, e departe de aici, nu
poti pur si simplu sa mergi spre Orasul Atto!
In aceea clipa insa, Leonor se opri din vorbit, vazu ceva pe
chipul lui Azur, care o faci sa taca.
-Spune-mi cum ajungem acolo? O intreba el.
-Bine, mergem acolo, ceda ea, dar mai intai sa trecem
printr-un sat si pornim noaptea, e mai bine asa!
Azur zambi.
-Chiar faceti asta? Intreba tanarul.
-Ce sa facem? Intreba Azur.
-Ma ajutati? Un strain?
In vocea lui se auzi ceva straniu, pe care Azur nu paru sa
il aude.
Leonor insa il auzi.
Si atunci, pentru prima data se intreba.
Ce fel de Vanator e?
Azur tot vroia sa intrebe ceva. Dar se abtinu pentru cateva
clipe. Nu intelegea care era toata treaba asta cu Atinsi? Chiar
isi foloseau asa lucrurile pe care le-au primit?
Se intreba ce ar putea sa faca el cu Bolile? Nu stia de, dar
poate ca daca ar fi avut aceasta abilitate ciudata, cu siguranta
nu ar fi infectat alti oameni cu ea.
Inca isi amintea de batranul Lecuitor din sat, care venea de
multe ori, atunci cand Azur cadea bolnav si ii spunea sa mai
reziste putin, ca isi va reveni curand. De obicei mintea, caci nu
isi revnea niciodata asta de repede.
Dar lui Azur ii placea Lecuitorul.
Lui nu ii era frica de nimic. Cu toate ca oameni mureau,
fara ca nimeni sa stie de ce, el tot intra in casa, fara sa se
teama. Cumva, Azur vroia sa fie si el ca si Exod Lecuitorul.
Putea sa lecuiasca orice boala, de obicei nimeni in sat nu murea
din cauza unei bolii.
Cu toate astea, Lecuitorul a murit foarte tanar. Chiar daca
toti il numeau batran, el nu avea decat patruzeci de ani, atunci
cand a murit. Slabea pe zi ce trece si parea ca se usuca.
Chiar daca a salvat atatea vieti, pe el insui nu a putut sa
se salveze.
-Satul asta, spuse Azur, unde se afla?
-Nicio grija, spuse ea, nu avem mult pana acolo, e pe
aproape.
-Bine!
Tanarul era deja adomrit in caruta.
-Oare asta sa intamplat cu el? Intreba atunci Azur.
-Ce anume?
-Ia fost luata vederea?
-Asa cred, spuse Leonor.
-Cine ar face asa ceva?
-Oamenii periculosi, spuse Leonor.
Azur nu mai spuse nimic, doar se uita la drum.
-Atunci sa ajungem mai repede in satul ala.
Si dadu bice lui Maroniu.
Leonor uita sa ii spuna.
-Oh, rosti ea, nu ii mai spune Maroniu, spune-i Fulger, asa
il cheama!
-Nu, nu il cheama asa!
-Ba da, asa il cheama, stiu, fiindca eu singura i-am dat
numele asta!
-Tu i-ai dat numele asta cu mult dupa ce l-am ales eu!
-Nu, nu ti-am spus asta, dar acum e un moment bun, calul
asta e al meu, a fost furat de banda aia de hoti de idioti de
care ti-am spus, Pasarile Dealurilor Albe!
-Si ala care mi la vandut atunci?
-Spune-mi cum arata?
-Era un individ inalt, cu un par ciudat, avea chelie, dar
par pe la urechi!
Leonor se infiora la gandul barbatului ala. Nu de frica, ci
de dezgust, arata groaznic omul ala.
-Deci de aceea la dat asa de usor, era un cal al naibi de
rau, si daca tot la furat, al dat pe cateva bauturi.
-Ei bine, acum mi-l poti da inapoi, a spus aea.
-Nici vorba, a spus el, e al meu, l-am luat pe cinstite, nu
imi pasa de unde a fost luat!
-Nu pot sa cred, si tu esti un hot?
-Nu, dar am dat cateva sticle serioase pe calul asta!
Leonor vru sa ii raspunda la intrebarea asta, dar se opri.
Caci drept in fata lor, putu sa vada, silueta intunecata a unui
sat. Mai aveau de urcat cateva dealuri apoi de coborat tot
atatea.
-Cand o sa ajungem acolo? Intreb Azur.
-Curand, din cate pot sa imi dau seama, spuse Leonor.
Din cate putea sa vada insa, putea sa isi permita un pui de
somn, pana la urma a trecut ecva timp de cand a pus geana pe
geana. A inchis ochii si sa culcat.
Azur a ramas singur.
Atunci cand a intrat in sat, era deja noapte, si multi
dintre oameni au intrat deja in casele lor. Azur stia insa unde
sa mearga, un loc care era mereu deschis, mai ales noptea. Si
acela era hanul satului. O trezi pe fata.
-Ce sa intamplat? Intreba ea in timp ce isi freca ochii.
-Am ajuns, spuse Azur.
Leonor se uita in jur, la adunatura de case, care se insira
de-a lungul durmului.
-Bun, acum ce?
-Pai imi ziceam sa mergem la han!
-Atunci sa mergem!
Dar odata ce a fost trezita nu se mai putea pune la culcare.
Se uita la Maroniu, adica Fulger, se corecta ea imediat, cum
merge.
Dar atunci se intampla ceva, la care niciunl dintre ei trei
nu sa asteptat.
Satul nu era atat de tacut li sa parut lor, dar odata ce au
intrat pe durmul principal, au vazut ca, de fapt tot satul era
treaz.
-Ce naiba? Facu Leonor.
Era o multime adunata si inca foarte vioaie pentru momentul
asta din noapte.
-Ce fac?
Azur se ridica si se catara pe caruta. Isi puse mana oa
ochii si scoase un strigat.
-Ce sa intamplat? Intreba fata.
Tanarul din caruta se trezi si el in aceea clipa.
Azur cobora in aceea clipa.
-Ei, spuse fata, ce se intampla?
-Vor sa spanzure pe cineva, spuse el.
Dar inainte ca Leonor sa se gandeasca la asta, a simtit o
mana pe umar. Azur a simtit si el la fel.
Tanarul din trasura ii privea pe amandoi, dar de data asta
nu mai avea nicio albeata, ci un albastru deschis, si ii privea
pe amandoi, semn ca acum vedea.
#
6
Leonor isi duse mana la gura si isi drese vocea. Isi dadu
seama ca mai era un pic si ar fi vorbit cu vocea ei de fata. Se
uita spre tanarul care se uita la ea. Doar nu vedea dincolo de
masca ei? Nu, isi dadu ea seama, doar se uita la ei. Le zambi.
Leonor avu atunci timp s ail vada mai bine, era un tanar bine
facut, imbracat in verde cu o camasa ciudata care lasa sa I se
vada pieptul. Iar pe piele putea sa vada un inceput al unui
tatauj. Tanarul observa ca se uiat acolo, si cu o miscare isi
incheie nasturi.
-Cum se poate asta? Intreba Azur.
Tanarul termina de incheiat nasturi si se uita in jur.
-Nu stiu, vad ca sa facut noapte, spuse el.
Apoi tacu. Se gandea si el la ceva, vazu Leonor.
-E oare posibil, spuse ea, ca atunci cand e noapte si
vederea sa iti vina inapoi?
Tanarul se uita la ei doi, apoi dadu din cap in semn ca era
de acord.
-Asa e, spuse el.
Totusi pe fata sa, nu putu sa vada nicio miscare a vreunui
muschi. Leonor se pricepea la prefacatorie, iar el se prefacea
foarte prost, indiferent care ii era motivul.
-Atunci nu va mai trebui sa mergem la Castel, spuse el.
-Cred ca ai dreptate, spuse Azur.
SI cu asta, tanarul sari jos din caruta.
-Va multumesc pentru tot ce ati vrut sa faceti pentru mine,
spuse el.
Apoi pleca.
Leonor se uita dupa el, s eintoarse spre Azur sa il intrebe
ce a vrut sa insemna asta, apoi a vazut ceva pe fata sa, era din
nou aceeasi fata.
-Stiam eu, spuse Azur.
-Ce sa intamplat?
-E un Vanator, spuse Azur.
-Stiu, mi-ai spus tu asta!
-Nu ti-am spus ce fel de Vanator, rosti atunci Azur, am
auzit de ei la Trei Cerbi, cei ca si ei, vaneaza oameni!
-Adica e un Protetcor?
-Nu stiu, Azur ridica din umeri, dar stiu ca Vanatori
vaneaza oameni pentru o punga de bani buni!
Leonor se incrunta.
-Bine, dar am vazut ca nu poate sa vada!
-Poate ca ziua chiar nu poate sa vada, spuse atunci Azur.
-Si de ce l-ai adus pana in sat?
-Vroiam doar sa vad daca am dreptate, si am!
Vazu bucuria unui copil pe fata sa, atunci cand a rostit
aceste cuvinte.
-Oh, nu pot sa cred, ai luat cu noi un om care ucide, doar
ca sa vezi daca ai dreptate?
-Da!
Leonor nu isi dadu seama cu cine avea de a face. Era serios
cu privire la asta? Se intreba ea. Cu cine sa incrucat?
-Si acum ce o sa facem?
-Mi-e somn, spuse Azur, nu am mai dormit de mult!
SI cu asta, se riidca de pe scandura si se duse in
interiorul carutei.
Leonor nu vroia sa se termine asa, dar nu putea s ail
contrazica, si eii era somn.
Dar oricat de somn i-ar fi fost nu putea s adoarm aint-run
sat necunoscut si mai ales cu zarva aceea. Si a inceput sa
tremure din cauza rece. Se uita spre multime. Mai bine s-ar fi
retras undeva unde sa nu fie atatia oameni. Se uita spre Azur. Ar
fi putut la fel d ebine sa il lase sa doamra aici, si cand s-ar
fi trezit totul ar fi fost jefuit.
Ofta si lua fraiele.
Chiar in aceea clipa insa, Fulger a riidcat coada si si-a
facut nevoie in mijlocul drumului. Leonor isi icnreti nasul, apoi
ii dadu bice cand termina. O durea gatul, de la scanudra, si
spatele, nu credea ca va sta atat timp, pe ceva asa de tare.
Se uita in jur atunci cand ajunse la marginea satului.
Casele erau facute din pamant si paie, asa cum erau afcute de
obicei aici in sat. Iar drumul inseman adoar ca pe acolo se
trecea cel mai des. Il opri pe fulger si il dezlega, il magie
apoi ii dadu drumul. Stia ca de ea nu va fugi.
Apoi insa s egandi pentru prima oara. Va dormi alaturi de
Azur? S euita in interiorul carutei si il vazu adormit deja.
Dimineata ar fi plecat. Era obisnuita sa doarma prin salbaticie,
sau chiar in copaci, ca sa se fereasca de banditi.
Se cauta prin buzunare. Scoase o moneda. Era rece, rotunda
si aspra la atingere. Una dintre acele monede pe care oricine si
le poate face daca stie secretul si are la dispazitie metal.
Leonor zmabi. Cu asta va gasi un han pe aici.
Se indeparta de caruta spre hand. Azur a avut dreptate,
hanurile chiar se aflau la marginea satului. Vazu inca de la
indepartare ca hanul era deschis. Intra cateva clipe mai tarziu.
Hanul mirosea a bautura inca dinainte de a intra. Dar era
obisnjita, d efapt atunci cand a intrat in hanul lui Azur a fost
surprinsa sa vada ca totul era atat d ediferit de restul. La fel
de diferit era si zgomotul, toata lumea urla sau canta, cativa
erau tacuti, dar astia dormeau, pe mese, cu fata in bere sau in
voma. Nimeni nu arunca o privire spre ea. Ceea ce o ajuta sa
ajunga la hangiu repede.
Era un barbat chel cu mustata si o burta uriasa peste care
purta o camasa patata. Ii turna unui individ bere, apoi se
intoarse spre ea.
-Vin, spuse ea.
Hangiul incrunta sprancenele stufoase la ea, apoi striga:
-Arnold, vin!
Se intoarse spre ea.
-Nu am mai avut pe cineva sa bea vin de mult, nu esti de pe
aici, nu?
-Nu, spuse ea.
Hangiul arata cu barba spre o masa.
-Tu si ala de acolo, a cerut alcool pur!
Leonor s eintoarse sa vada despre cine vorbea hangiul. Sau
cel putin asa vroia sa il faca sa creada. De fapt gura ii putea
asa de tare, incat vroia sa gaseasca un motiv pentru care sa se
intoarca.
Atunci il vazu, un barbat cu parul auriu, imbracat in negru,
cu o centura in jurul braului si cizme negre. Leonor isi dadu
seama din prima privire ca era un bandit. Si unul dintre aia
periculosi, isi spuse ea atunci.
-Alcoo pur? Intreba ea.
-Am crezut ca e unul dintre aia care vor sa s eomoare, dar
vad ca nu e, si in plus ala e al treilea pahar!
Leonor incrunta sprancenele. Si ea auzit de alcool pur. A si
icnercat odata sa bea, dar a simtit cum limba I se topeste si
gatul ii arde in flacari, pe urma nu a putut sa isi ia mainile de
pe burta pentru cateva zile, din cauza durerilor care au apucat-
o.
-O, ti-a sosit vinul!
Hangiul ii dadu sticla.
Leonor lua sticla. O simti rece si umeda in mana. Insemna ca
era scoasa de curand. Nu credea ca un han ca si asta, ar fi avut
vin, daraminte alcool pur? Mai ales cu un hangiu ca si asta. Ceea
ce o facu curioasa.
-Cum de aveti alcool? Intreba ea.
Hangiul ranji.
-Avem pe cineva special sus, si arata cu degetul spre tavan,
un Nobil din Orase, am cumparat azi alcool de la negustorul care
trece pe aici in fiecare zi!
Ce hnagiu vorbaret, isi spuse ea.
Se indrepta spre o masa pe care puse ochii de ceva timp,
caci era goala. Dar se razgandi si pleca spre mas celui ce era
imbracat in negru. Individul nici macar nu a riidcat privirea
atunci cand ea sa asezat langa el.
Doar lua sticla si isi turna un lichid rosu in paharul
transparent mic de pe masa.
Se raspandi un miros care o facu sa isi puna mana la burta.
Chiar bea pur, isi spuse ea. Chiar e bandit? Se intreba ea.
-Ai burta puternica amice, spuse ea.
Individul ridica barba si incepu sa faca cateva gesturi spre
gatul sau. Atunci Leonor realiza ca era mut. Se uita spre el. Cum
a reusit atunci sa comande, si de ce hangiul nu ia spus?
Facu un semn spre sticla, apoi spre ea.
Leonor dadu din cap in semn ca nu.
Isi bau vinul dupa care se ridica si pleca din han. Atunci
cand iesi la aerul curat si rece, auzi ceva. Un urlet care nu
parea omenesc venind de undeva dinspre han. Un baiat aparu
atunci. Se uita spre ea si ii ranji.
-Nicio grija, e doar calul Nobilului care a venit!
Leonor ridica din umeri, dupa care iesi in drum din nou. Doi
indvizi au trecut atunci pe langa ea, si nu se putut sa nu traga
cu urechea la ceea ce spuneau.
-Fir-ar sa fie, chiar o s ao spanzure, spuse unul dintre ei.
-Da, stiu, ei ce sa ii faci, nu faci asa ceva, nu?
-Pacat de copil, totusi!
-Crezi ca e adevarat?
-Ce?
-Ca e grea?
-Nu stiu, dar...
SI apoi discutia se pierdu.
Leonor incrunta din sprancene. Deci asta a vazut Azur atunci
cand sa ridicat si s acatart pe trasura. Pan al aurma nu era
treaba ei.
Se intoarse la trasura. Vroia sa ii spuna lui Azur ca va
avea nevoie de un loc unde sa doarma. Daca el nu vroia sa o lase,
atunci nu stia unde va dormi. Dar atunci cand se uita in
interiorul trasuri, vazu ca acolo nu era nimeni. Facu ochii mari.
A lasat caruta aici? Se intreba ea. Daca venea cineva si o
jefuia. Se uita in jur. Nici Fulger nu era nicaieri de vazut.
Ofta. Ei bine, pana la urma nu era treaba ei.
Acum avea un loc unde sa doarma.
Fir-ar, isi spuse, nu putea sa se puna sa doarma pur si
simplu aici, daca venea cineva sa jefuiasca caruta? Leonor nu era
o luptatoare buna.
Nu asa ca si Azur. Chiar asa? Se intreba ea. Cum de era el
asa de puternic? S euita prin caruta sa vada daca era ceva pe
aici, pe care s ail foloseasca pe post de arma, dar nu gasi
nimic, asa ca renunta. Niic macar biciul lui.
Atunci isi aminti, cum de a scapat din stransoare, atunci
cand au ajuns pe mainile banditilor? Isi amintea ca banditul la
legat bine, si totusi, Azur a scapat. Isi spuse ca va trebuia s
ail intrebe mai tarziu, atunci acnd s eva intoarce.
In timp ce cauta, gasi ceva. O scandura se ridica apoi si
restul. Ce e aici? Se intreba ea. Dar nu mai avu timp sa se uite
ce era ascuns acolo, caci in aceea clipa auzi zgomote.
-E aici!
-Am vazut cum au venit!
-Cine sunt?
-Cui ii pasa!
Leonor injura in sine. Stia ea ca se va intampla asta. Vru
sa ia ceva cu care sa se bata, dar caruta nu avea nimci bun. Doar
cativa saci, cateva haine, si un cos de nuiele, care mirosea
ciudat. In rest cioplituri din lemn, bune de nimci. Se uita spre
saci, si spre patura pe care Azur o lasa. Se indrepta intr-acolo
si se ascunse. Poate ca nu o sa faca nimic, isi spuse ea.
-Ce facem? Intreba o voce.
-Fir-ar sa fie, ce crezi, luam tot!
-Da, dar e o caruta, hai sa plecam de aici, cu ea cu tot,
vezi, are piele de sapre, sigur e scumpa, poate la fel ca si tot
ce e in ea!
-Fir-ar, istet mai esti, hai sa o luam pe toata!
-Du-te dupa cal, eu stau aici sa nu vina nimeni!
Cateva clipe mai tarziu auzi cum cienva vine cu un cal. Era
imposibil sa nu recunosti copitele pe drum.
-Leaga fraie,e spuse o voce.
In aceeasi clipa simti cum cineva se urca in cruta. Erau cam
cinci, cu cel din fata.
-Da-i bice, inainte sa vina cineva, spuse o voce.
SI atunci auzi un bici care se lipi de cal.
Caruta incepu sa se miste in aceea clipa.
Leonor injura in minte. Se cauta prin buzunare, cand simti
cum ceva se plimba peste patura cu care era acoperita.
-Ce naiba, e asta? Spuse o voce.
Apoi lua patura de pe ea, la timp insa gasi si sticluta si o
bau.
#
7
Numele tanarului care a fost luat din drum, d ecatre Leonor
si Azur era Raile. Imeidat ce scapa de cei doi, se indrepta spre
multimea, d eund ebaiatul din caruta ia spus ca se desfasura o
spanzuratoarea. Nu il interesa de spanzuratoare, in aceea celipa
avea lucruri mai importante de facut.
Vazu ca pustiul acela nu se insela.
Era un Vanator, dar nu unul, la care el sa sa fi asteptat.
El vana oameni. Iar acum, unul dintre oameni pe care ii vana era
in satul asta. Stia doar un singur lucru despre el, care spera ca
il va ajuta in cautarea sa. Asa ca se amesteca prin multime. Nu
putu sa nau auda despre ce discutau cei din multime, ma ales ca
era un singur lucru pe care il discutau.
-Fata asta, nici macar nu stiu ce sa cred, oare credeti
intr-adevar ca a facut-o?
-De ce nu? Pana la urma nu tre sa ai incredere niciodata
int-run Nobil, nu? Ei cu Orasele acelea und enu tre sa se teama
de nicio Ceata!
Raile incrunta din sprancene cand auzi cuvantul Ceata. Nu
credea ca mai existau, dar daca tarani vorbeau despre ei, atunci
probabil ca inca mai jefuiau satele. Nu erau ca si banditi de
drumul mare, Cetele rau mult mai mari, ei jefuiau satele. Desi nu
aveau o putere precum banditi sau Protetcori, satele erau sub
aripa lor, la fel cum Orasele erau condusi de Nobili.
-Biata fata, spuse unul.
-Am auzit ca e insarcinata, cu copilul sau!
Tanarul s eopri. Din cate auzi ii fu de ajuns sa isi
imagineze ce se intampla. Se uita spre spzanuratoarea. Inca era
pregatita, dar se putea vedea ca in curand va fi gata. Contiuna
sa mearga prin multime, cand brusc ia venit in minte o intrebare.
Cum de pustiul acela si-a dat seama ca o sa spanzure pe o tanara?
Cand el, atunci cand se uita spre spanzuratoarea, nu vedea pe
nimeni.
Ridica din umeri, pe urma auzi inca ceva. Niste cuvinte ale
unui femei in varsta.
-Fata aia, mereu am stiut ca e prea liber lasata de tatal
ei, acum uite-te, el e in drum spre inchisoare, iar ea o s afie
spanzurata, de cate ori v-am spus sa nu va puneti cu Nobili?
Cuvintele batranilir fura aprobate aproape cu sfintenie de
catre ceilalti din jurul ei.
Raile contiuna sa mearga.
O fata care sa incrucat cu un Nobil. Nu era ceva noua, dar
sa fie spanzurata? Se intreba el. Asta era prea mult, un Nobil nu
ar fi mers atat de departe numai pentru asta. Insmena ca exista
ceva aoclo. Cve asi mai periculos.
Dar nu era treaba sa.
Acum avea alta treaba.
Se plictisi sa tot auda despre spanzuratoarea, asa ca iesi
din multime.
Chiar cand crezu ca nu va avea nicio sansa noaptea asta,
auzi catev acuvinte, venind de la un individ care putea de la
zece pasi a betiv.
-Sa fiu al naibi, spune abarbatul, l-am vazut chiar eu, cum
a baut alcool pur, niic macar nu a clipit, era un indviid
imbracat in negru, care nu vorbea cu niemni nimic si cerea
bautura doar prin semne, Chiuro il intelegea, nu stiu cum!
Railei se opri pentru o clipa apoi se uita spre betivul care
povestea toate astea si era ignorat de restul multimi. Ei bine,
caiva betivi s euitau spre el, si dadeau din cap in semn de
negara.
-E tacanit, spuse unul.
-Bragi asta, niciodata nu stie cand sa se opreasca cui
povestile!
-Auzi la el, cica alcoo pur, cred ca el a icnercat si acum
ii e prea rau sa lesine odata!
Dar lui Railei nu ii pasa de toate astea. Se indrepta spre
betiv si ii puse mana pe umar,.
-Oi, spuse el, unde l-ai avzut pe tipul asta?
Betivul privi o clipa,a poi facu cohii mari si riidca
degetul s aindce in spatele sau. Dar inainte sa poata rosti ceva,
deschise gura si vomita pe hainele lui Railei.
Tanarul sa nici nu isi clinti ochii de pe fata betivului.
-Unde l-ai vazut? Il intreba inca odata.
SI isi stranse degetele in jurul uamrului betivului.
-Bragi o sa iti spuna, rosti betivul, la han, la han a fost!
Railei isi slabi stransoarea, apoi il lasa in pace. Se
indrepta spre un barbat, cu o gluga care ii acoperea fata si il
prinse de cot.
-Poti sa imi spui unde sa gasesc...
In aceea clipa, Railei s eopri. Simti abia atunci ca se afla
in prerajma unui om periculos. Foaret periculos, simti cum stropi
de sudoare incep sa ii curga pe frunte., S euita spre barbat,
care la randu-i, il privi cu doi ochii albastri din intuencimea
in care gluga ii arunca fata.
-Da? Intreb ael.
Railei isi lua mana pe de cotul individului, apoi intreb
adin nou.
-Poti sa imi spui unde sa gasesc hanul din sat?
Barbatul ridica din umeri, semn ca nu stia, Railei vru deja
sa se indrepta spre alcineva, atunci cand ceva il opri.
-Mergi ep durmul asta, la iesirea din sat, ai s ail vezi, nu
ai cum sa treci de el, pute a betivi si e impodobit cu ei!
Raieli dadu din cap sa intelege, apoi se indeparta.
Nu isi putu stapani un nou fiot. Era o fiara, si stia cand o
bestie si mai mare ca si el se afla langa. Fiorul pe care la
simtit a fost ca cineva asemeni lui se afla sub aceea gluga. S
eintreba cine era acel barbat? Sau femeie? Nu isi putu da seama,
dar judecand dupa cum statea si ce haine avea, era un barbat. So
vocea era destul d egroasa.
Ridica din umeri. Pan ala urma ce ii pasa lui. Nu era ca si
cum s-ar mai fi inatinit cu el.
Contiua sa mearga pe drumul ce ducea spre han. Vazu ca toti
mai multi se indrepta spre spanzuratoarea. Pana la urma un sat
mic ca si asta, nu putea sa rateze ceva de genul asta.
Barbatul cu gluga nu ia parut ca facand parte din sat, si
totusi nu s ainselat cu privire la locatia hanului. Railei la
gasit urmad indicatiile strainului. Nu era pana la urma asa de
greu de gasit. Dar el nu mergea la hanuri decat atunci cand ii
cerea meseria. Aceasta era una dintre aceel dati. Ceva ii tot
rodea capul cu privire la hanuri si la locatia lor, dar nu isi
putea aminti exact. Ce era legat de el?
Ridica din umeri, apoi se uita spre cer.
Era noapte. Si avea sa mai fie pentru inca cateva ore. Mai
bine s-ar grabi, pana nu va fi prea tarziu. Ori in acest caz,
prea devreme.
Hanul era exact asa cum la descris barabtul in gluga. Putea
inca de la cativa pasi, apoi in jurul sau misunau catova indvizi.
Uni dintre ei erau beti, iar uni. Din cei care nu erau, Railei
vazu ca purtau sabi la brau. Se uita spre han,. Avea doua etaje.
Ceea ce insemna ca sus, era cineva, judecand dupa lumina aprinsa
care se vedea printre ferestre. In ce alt loc sa mearga un Nobil,
daca nu la un han? Se intreba Railei.
Deci aici locuia acel hangiu, despre care tot satul vrobea.
Si care aparent, era vinovat de soarta fetei nefericite. Si tot
in hanul asta, era poisbil sa isi gaseasca omul.
Intra in han, duhoarea il izbi ca si un pumn, dar niciun
muschi pe fata sa nu a tresrai in clipa aceea. Stia sa isi
pastreze calmul foarte bine. Inainta pana ajunge in fata unui
barbat chel, cu mustata, sprancene stufoase si burta care I s
erevarsa peste cureaua de la pantaloni.
Individul il privi.
Ralei vazu ca il citeste. Hangii erau buni la asta. Si
atunci cand ii vazu tremurul din genunchi si scli;pirea de frica
din ochii, isi dadu seama ca acest hangiu era foarte bun la ceea
ce facea.
-Ce pot sa iti aduc? Intreba hangiul.
-O bere, oricare, spuse Railei.
Barbatul deschise gura, privi intr-o parte, dar apoi, s
eopri, si disparu. Se intoarse cateva clipe mai tarziu. Un baiat
veni cu el.
-Trebuia sa ma chemati doar, spuse baiatul.
-Nu e nevoie, spuse hangiul, in timp ce duce ain brate un
butoi. Il deschise si turna intr-o halba o bere galbena spumoasa.
Railei o lua si o puse in fata sa, apoi isi incrucisa
bratele la piept si il privi pe hangiu.
-Am auzit ca a fost cineva pe aici, spuse el. Cineva care a
baut alcool pur!
-A fost intr-adevar, si nu demult timp!
-Stii cumva unde sa dus?
-Stiu ca a venit cu un cal, spuse hnagiul, si daca nu a
ieist cumva din sat, ceea ce e imposibil, atunci probabil ca si-a
dus caii la Grajduri, cum eu nu mai pot sa tin nimic, presupun ca
sa dus acolo!
-Am auzit ca e mut, nu?
-Exact!
-Si cum ar reusi cineva ca si el sa gaseasca Grajdurile
astea despre care vorbesti?
-Pai vezi, a chemat pe unul dintre baieti mei cu el, ca sa
ii arate!
-Poti sa imi spui unde se afla aceste Grajduri?
-Sigur!
Hangiul ii spuse. Railei ii zmabi, scoase o moneda si o puse
pe masa, dupa care se roti ep calcaie si iesi din han.
Hnagiul in spatele sau, vru sa ii atraga atentia ca nu a
baut nicio picatura din berea pe care ia dat-o. Se uita spre
bere. Intinse mana. Era pacat sa se inroseasca o asa bere buna.
Dar atunci cand s euita cine a intrat pe usa amuti.
Railei deschise usa sa iasa din han. In aceea clipa insa, pe
prag isi afcu aparitia un indviid atat de mare ca trebui sa se
aplece sa intre. Railei isi ascuti ochii si s euita spre acest
indvid. Era imbaract in niste haine ce pareau sa fie cosite intre
ele, ca s ail poata cuprinde. I se parea cunoscut. Individul avea
un ochii inchis, peste care ii treceau patru cicatrici. Celalat
insa era deschis. Si era indreptat spre cel care ii statea acum
in cale.
Adica spre el.
Railei facu un pas in stanga, iar uriasul unul in stanga.
Astfel amandoi nici nu s-au atins. In spatele sau, putu sa auda,
cum toti betivi erau treji acum.
-El e, auzi cateva voci.
-Calaul!
Railei isi dadu atunci seama de ce I se parea individul
cunoscut. Acum avea si o explicatie. Ii amintea de el insui.
Amandoi faceau acelasi lucru.
Iesi din han, la aer curat si rece. Satul asta era ciudat,
isi spuse el. Deja a intalni doi indvizi a caror bestie
interioara putea sa o simta de la pasi departare.
Atunci cand ajunse in drum, si vru sa plece spre Grajduri,
se intampla ceva. Din han, iesi indidivul urias. Calaul, cum l-au
numit cei din han. Trecu pe langa el, apoi disparu in intuenric.
Din han au inceput sa iasa atunci betivi urland cat ii tineau
plamani.
-INCEPE... INCEPE...
Nu mai auzi ce vroiau sa spuna, caci se indrepta spre locul
in care hangiul ia spus ca erau Grajdurile. Nu ia fost greu sa le
gaseasca si nici nu ia luat mult timp. Era doar un loc imprejmuit
de niste bate care serveau ca si un tarc, peste cai ar fi putut
sari cu usurinta. Si cateva capite de fan. Fiecare cal, avea
propria iesle din cate putu sa vada, afara si cu scaunduri
deasupra, depinde de cum isi permitea cel care isi aducea calul
aici sa plateasca.
O silueta neagra statea langa gard manganindu-sei calul.
Drumul incepu sa se umple de betivi care urlau.
-INCEPE... INCEPE...
Railei se indrepta spre siluetea neagar care isi mangai
calul. Nici nu facu doi pasi in directia lui, atunci cand il
recunoscu. Da, putea sa vada perfect acum. Modul in care statea
sprijinit de gard. Cum isi mangaia calul.
-INCEPE SPANZURAREA!
Betivi urlau peste tot. Satul se trezea si mergea la
spanzuratoare.
Raileu nu privi decat la silueta. El era.
Fratele sau era acolo, in fata ochilor sai.
Urmatoarea sa tinta era acum gasita.
#
8
Azur se puse la culcare. Era obisnuit sa doarma pe loucrile
tari. La han, dormea d eobicei pe patul sau, cu saltea de paie
sub ele. Trebuia sa schimbe piele la fiecare zece zile, altfel
incepeau s amiroasa. Nu stia niciodata de ce. Dar asa nu mai avea
probleme, putea sa doarma linistit in trasura. In plus il avea pe
Maroiniu cu el, daca ar fi fost ceva sau cineva s-ar fi apropiat
de caruta calul ar fi facut cu siguranta un zgomot prin care il
prevenea.
Se acoperi cu patura si adormi pe loc. Niciodata nu a avut
probleme cu somnul, mereu dormea asa cum o facea la sase sau
sapte ani. Nici nu avea cosmare, desi a auzit de ele, la han ii
spuneau uni betivi chiar acolo ca au visat ceva groaznic. Sau uni
s etrezeau si icnepeau sa urle ca nebuni, pana Asha ii punea la
pamant cu bratul ei d efier.
Dar el niciodata nu a avut problema asta.
SI mai era si sensibil la orice zgomot.
Astfel ca deschise imediat ochii, atunci cand auiz urletul
lui Maroniu. Arunca de pe el patura si se ridica in picioare.
Cerzi ca o il va vedea pe Ord langa, dar disparu. Pe unde o fi
umblat la ora asta? Se intreba el.
Se dadu jos din caruta si atunci isi dadu seama ca vede
ceva. Isi dadu seama dupa ce isi puse mana la ochii ca acela era
Maroiniu. Care disparea acum in padurea de langa sat. Fir-ar, isi
spsue el, cine ia dat drumul? A riidcat din umeri, pe urma si-a
spus ca se va intoarce. Dar asa nu mai putea sa doarma.
Se urca pe caruta si ramase asa cu un picior peste altul, cu
mainile sub ceafa, privind la stele. Aproape ca adormi cand auzi
niste zgomote. Pasi care se apropiau de caruta sa. Se ridica in
coate crezand ca era Ord care s eintorcea, dar vazu ca erau d
efapt trei siluete ce se apripiau.
Straini l-au vazut si ei.
-Oi, baiete? L-au intrebat ei.
Azur se uita in stanga si in dreapta, dupa ce se asigura ca
vorbea cu el, le facu cu mana sa se apropie. Cei trei asa au
facut. Azur vazu ca erau imbracati in niste platose pe care
lumina arginite a luni aproape ca se oglinea. Soldati, isi spsue
atunci azur.
-Ce sa intamplat? Intreba el.
In timp ce rostea intrebarea, dadu sa se dea jos de pe
trasura.
-Dar atunci unul dintre ei striga.
-Oh, sati acolo, ai putea sa ne ajuti, vezi cumva pe aici un
cal?
Azur se scarpina in cap. De ce? Se intrebau ei. Dar
intrebarea ii disparu in clipa aceea din minte.
-Nu vad nimic de aici, spuse el.
Apoi dupa ce straini au ajuns langa trasura sa, a intrebat.
-De ce?
Unul dintre ei ii raspunse la interbare.
-Cautam un cal, spuse un individ inalt cu mustat pe fata, pe
care a inceput sa si-o mangaie imediat ce a incpeut sa vorbeasca.
-Nu ai idee unde ar fi putut sa plece? Intreba un alt membru
al celor trei straini, un chelios, cel mai mic dintre ei, cu
picioare raschirate si o spada lunga si subtire la brau.
Azur s egandi la cel se refereau. Poate ca la al sau. Il
cautau pe Maorniu. Asa de treaba erau cei din sat? Ei bine daca
tot vroiau sa il ajute sa il agseasca pe Maroniu, era de acord,
-Da, spuse el, a fugit in partea aia!
SI arat in partea in care a vazut pe Maroniu fugin.
Cei trei s-au privit uni pe alti.
-Asa sa fie, atunci haideti baieti, sa mergei!
Azur sari de pe caruta s ateriza cu picioarelle pe pamant
fara sa se dezechilibreze.
-Mai sa fie, ce mai saritura, straine, spuse cel cu mustata.
Azur intinse mana.
-Numele meu nu e straine, e DazuR Dracan, dar sa imi spunei
Azur!
Cel cu mustata isi lua mainile de pe fata si io intinse lui
Azur.
-Iar eu, domnule, sunt Iluian Dezteban, soldat in garda
Nobilului Conte de Rouge, guvernatorul Orasului Miliovo, iar
tovarasaul acela de aoclo, cu chelie stralucitoare e Esteban
Nogita si Talius Monedda!
Azur dadu mainile cu cei trei. Cateva clipe mai tarziu insa
le uita numele.
-Asadar, cautati un cal, spuse el.
-Da, spuse Iluian, un afurisit turbat rau, care a scapat din
grajdurile Nobilului si acum incercam sa il gasim din nou, sa fiu
al naibi a omorat cativa de ai nostri, tre sa il prindem inainte
ca Nobilul sa se trezeasca, nu baieti?
Cei doi au dadt din cap.
Azur incepea acum sa pun atotul cap la cap. Asdara Maroniu
era al Nobilului asta de care vorbeau soldati astia, si acum
vroiau sa il agseasca, ei bine, nu vroiau sa il dea inapoi.
Oricum Azur nu li-ar fi dat. Deci Ord nu avea dreptate atunci
cand spunea ca era al sau.
-Fir-ar, spuse el, ma mintit!
Se intoarse spre cei trei.
-Va ajut eu s ail gasiti!
Cei trei s-au bucurat.
-Sa fiu al naibi, esti sigur, e un cal turbat rau, a fost
nevoie de cinci Magicieni care sa il faca numai sa nu iasa din
cusca!
S-au pus in miscare.
-Cusca?
-Exact,a fost adus de pe Marea Sangerie, iti dai seama? Si
direct intr-o cusca, dar aucm, nu stiu cum, a scapat, Capitanul
ne-a invinovatit pe noi, sa il aducem!
Se uita la cei doi.
-Dar probabil ca ne va ucide turbatul ala, mergem la moarte
iti spun!
Azur incrunta din sprancene, stia ca Maoniu era rau, dar
nici chiar asa.
-Nicio grija, l-am imbalnzit eu, spuse el.
Cellalat il privi ca pe un nebun.
-Nimeni nu poate s aimbalnzeasca un turbat ca si ala, dar
stapanul vroia sa il duca la Intrunirea care va avea loc in
Castel, sa se faleasca cu el!
Vorbind au ajuns la padure.
-Pe aici a luat-o? A intrebat unul dintre ei.
-Pe aici, da, spuse Azur.
Cei trei au inghiti in sec apoi au intrat urmandu-l pe Azur.
-De ce va e asa de frica de Maroniu?
-Maroniu? Intreba Iluian. De unde ti-a venit ca il cheama
Maroniu? Oh, nici vorba, afurisitul asta de cal nu are inca
niciun nume. A fost tinut in cusca tot timpul asta, dar acum ca a
scapat, speram doar ca Nobilul sa ne ucida cat mai repede si sa
nu suferim!
Azur vru sa deschida gura sa ii spuna ca asa il chema pe
Maroinu, dar apoi, isi dadu seama ca vurmo discutie asa cum a
avaut cu Ord. Asa ca ii lasa sa creada ca pe calul pe care il
cautau nu il chema Maroniu.
Odat ajuns in padure, lui azur ii veni o idee.
-Ce ar fi sa ne despartim? Asa o s ail putem gasi mai
repede, nu?
Cei trei l-au privit ciudat, apoi au oftat.
-Pai da de ce nu, hai sa ne despartim!
Azur arata spre o cale.
-Eu ma duc pe aici, daca gasiti ceva sa strigat!
Apoi Azur dadu sa iasa.
-Oi, il opri unul, mai bine stai aici, asculta-ma pe mine,
stiu ca etsi un strain si nu te pot lasa sa mori asa, mai bine il
cautam impreuna!
-Nu mi-e frica mie de un cal, spuse Azur.
-Oi, nu stii ce vorbesti, calul asta e un demon, nu auzi ca
atrebuit s ail tinem int-ro cusca? Mai mult niciodata nu l-am
vazut afara din cusca, l-am primit cu tot cu ea, o cusca de
metal, cu fiecare. Statea acolo si ma facea sa fac pe mine, si
iti spun am vauzt lucruri la viata mea, dar animalul ala are ceva
rau in el, iti spun, nu are rost!
Azur isi ridica barba.
-Nu ma sperie pe mine un cal!
Iluian a dat din cap.
El personal stia cat de infricosator era calul acela.
Nobilul Conte a crezut ca putea sa il imblanzeasca, dar nu a
faict nimci. Doar la privit, avea cheia, dar nu a putut sa
deschida cusca si sa il lasa sa iasa. Pana si Contele a simtit ca
era periculos sa te apropi de un asemenea animal.
Iluian se iota spre pustiul din fata sa. Pana la urma ce
facea cineva ca si el acolo, int-ro caruta la marginea satului?
Unul dintre aceei calatori, care cauta sa faca spectacole in sate
si sa castige bani? Da, probabil ca era unul dintre aia.
-Stii ce, spuse Iluian, poate ai dreptate, poat ar fi mai
bine sa ne despartim, tu iao pe acolo si noi pe aici!
Azur ii zambi.
-Atunci bine, spuse el.
SI se indeparta de ei, disparand in padure.
-De ce l-ai lasat sa plece? Intreba Esteban.
-Ce vroiai sa fac, oricum, daca ne intoarcem la Capitan cu
mana goala, o sa ne taie gatul!
-Stai linisti, spsue Taliu, poate ca si Contele vroia sa
scape de calul asta, numai el avea cheile, nu? Numai el putea sa
ii dea drumul!
Cei trei s-au privit unul pe altul.
-Asta are sens, Contele nu vroia sa o faca in fata tutror,
asa ca a ales sa elibereze calul, ceea ce insemasna ca exista o
sansa sa ne aparama gaturile?
-Sa speram ca nu vrea sa mearga prea deaprte cu farsa asta,
altfel...
SI cu acest cuvinte Iluian isi lasa mana mai jos, de pe
mustata, pe gat si il managie.
Asa ca s-au indreptat spre iesirea din padure.
-Pe aici a fost nu? Intreb Esteban.
-Numai daca nu ma insel eu, spsue Iluian, si stii ca rar o
fac, da pe aici a fost, ma intreb totusi ce a fost cu baiatul
ala? Chiar vrea sa caute demonul ala de cal?
-Stii, poate e doar un nebun, nu ai vauzt ca dormea pe
caruta?
Chiar in clipa aceea s-au oprit.
-Ati auzit? Intreba Esteban.
-Nu am auzit nimic, spuse Iluian. Ti se pare din nou ca auzi
stafii!
Insa in clipa aceea zgomotul se repeta, si toti trei l-au
putut auzi.
-Bine, asta nu ti sa parut numai tie, spuse Iluian, si daca
eu nu sunt nebun, atunci sigur e ceva pe aici!
-E demonul? Intreba unul dintre ei.
-Prosti, spsue Iluian, pustiul ala cu siguranta nu stia ca
pe aici a luat-o, e doar un animal de padure, o veverita ceva!
Insa atunci, aproape sa iasa din padure, au vazt silueta
uriasa a unui animal.
In aceea clipa, cei trei au inceput sa urle.
Nu foarte departe de ei, Azur se uita in jurul sau. Atunci
cand a auizt urletele celor trei, sa repezit imediat spre zgomot.
Isi dadu seama inc adin primele clipe in care urletele au inceput
sa umple cerul nopti unde erau. La iesirea din padure, pe unde au
intrat ei.
Ajunse aoclo destul de repede.
Ia gasit pe cei trei la pamant.
-Oi, ce sa intamplat? Insa cei trei erau la manat, se putea
vedeau cateva copite care i-au zdrobit platosele stralucitoare pe
care le purtau. Inca respirau, dar nu erau constienti.
-Ce naiba sa intamplat?
Atunci o silueta a trecut pe langa el.
Se roti sa vada ce era, dar tot ce a putut sa simta au fost
doua copite in piept. Fu trimis cativa pasi pe spate. Se roti si
s euita spre ceea ce la lovit. Era un cal. Dar nu era Maroniu,
asa cum se astepta,
-Ce naiba?
Atunci putu sa vada mai bine calul. Era urias, atat de mare
incat il facea pe Maroniu care statea langa el, sa para abia
nascut. Era apropea de trei ori mai mare.
Azur aproape ca nici nu il vazu pe Maroiniu, si alt cal care
statea aproape. Ochii sai erau atinti asupra acestui demon de
cal.
-Asadar nu despre Maroniu era vorba!
Uriasul animal era tot numai muschi, acre se miscau prin
pielea neagra ca cerul nopti acolo unde nu e strapuns de stele.
Calul sufla din nari, apoi se indrepta spre Azur.
La inceput incet, apoi din ce in ce mai repede.
#
9
Leonor incerca doar sa isi tina ochii inchisi. De altfel, ar
fi fost singurul lucru care ar fi tradat-o. A crezut ca va fi
descoperita, dar imediat ce banditi si-au dat seama ca era un
cadavru, s-au linistit. Ei bine, la incpeut au fost psriati.
-Ce naiba e asta?
-Nu se poate, stiam eu ca am facut o greseala!
-Ia pumnalul o s arezolvam noi asta!
-Eu nu omo pe nimeni, sunt un hot respectabil, nu un
nenorocit de crminal, ia-l tu!
-Nu pot!
-De ce?-Imi tremura prea tare picioarele ca sa o fac!
Astfel ca banditi s-au potolit, atunci acnd si-au dat seama
ca de fapt nu mai respirea.
-Ia stati asa, baieti, asta e mort, uite nu mai are puls si
e rece ca si gheata!
Ceilalti au venit rand oe rand si au atins-o pe mana.
-Cam mici mainile pentru un barbat, spuse unul dintre ei!
Fu nevoie de toata detreminnarea din lume pentru Lenor sa nu
tresare si astfel sa se dea de gol. Dar a reusit sa treaca cu
bine peste primul episod. Acum insa urma al doilea si asta avea
sa fie si mai dificil.
-Si ce facem cu el?
-Pai ce sa face, il aruncam!
-Vezi ca iti tremura iar icioarele!
-Nu pot sa arunc pur si simplu un om, spuse el.!
-Asa e, dar atunci nu mai propune astfel de lucruri!
-Scuze, scuze!
-Potolit-iva, nu o sa aruncam pe nimeni, suntem in sat pna
la urma, stati un pic stiu!
-Ce?
-O sa il ducem pana acolo unde se tine spanzuratoarea, dupa
care o sa il aruncam in multime? Ce ziceti?
-Si toata lumea o sa creada ca e doar un betiv ca si asa
hanul a fost plin de ei!
-Da stiu, l-ai vazut pe ala mare si negru care
ainceput sa
bea alcool pur, oh, baiete, sper doar sa nu dam de el, in durmul
nost', nu?
-Nu o sa dam!
Leonor ramase tacuta, chinuindu-se sa nu clipeasca si astfel
sa fie descoperita, cei trei, caci trei erau, au pus--o int-run
sac.
-DSa fiu al naibi, da usor mai e, ai zice ca e o femeie!
-Esti nebun, nu vezi bine ca e barbat, are fata plina de
barba!
Au pus-o in sac si au legat-o, a avut noroc, niciunul dintre
cei doi care o legau nu a avut ideea sa ii caute prin buzunare sa
vada daca nu avea un pumnal. Caci daca ar fi fauct-o, ar fi
descoperit cu surpriza ca avea intr-adevar unul. Leonor isi spuse
ca se va folosi de el,a tunci cand o vor arunca.
Una peste alyta nu a nimerit peste ucigasi gata sa faca
orice ca sa puna mana pe prda.a Cei trei erau ceea ce lume anumea
Hoti Gentilomi, adica genul acela, care se multumeste sa fure
fara sa faca rau nimani, si de obicie genula sta de hoti erau cel
mai usor de prin, isi faceau singuri vuata grea.
Apoi a incpeut sa auda cum zgomotele unei multimi se apropie
din ce in ce mai mult. Sau mai bien zis, caruta lui Azur se
apropia. Afiriistul ala, isi spsue ea, pe unde umbla acum, cand
avea nevoie de el?
-Oi, ce naiba se intampla?
-Nu ai fost atent la han?
-Nu!
-Fir-ar, iar ai baut vin, in timp ce eu afceam toata treaba,
am auzit ca un Nobil sa culcat cu o tarancuta de aici si ca va fi
spanzurata!
-Cum?
-Da, de aceea sa adunat multimea asta!
-Da, fii si tu mai atent!
-Adica va fi o executie in mijlocul nopti, ma intreb de ce
nu au ales ziua?
-Fiindca noaptea e mai fain, si in plus daca ar fi asteptat
pana ziua, atunci Nobilul ar fi plecat, pe cand afuriistul de
Nobil vrea capul fetei pana la dimineata!
-Drace!
-Pe legea mea, ce mai Nobil!
Cei trei s-au oprit din vrobit atunci cand au ajuns langa
multime.
-Bu, spuse el, acum, hai, unu sa o arunce!
-Unde?
-Uite, santul ala!
-Stai un pic, acu ca ma gandesc mai bine, nu tre sa o luam
din sac?
-De ce?
-Pai stiu ca betivi sunt bun sa ajunga in locuri diferite,
dar sa fiu al naibi ca eu nici teraz nu as putea intra int-run
sac., care e legat pe dinafaar!
Asa ca au dezlegat sacul.
Erau trei idioti, isi dadu seama Leonor.
Asa ca au scos-o afara.
-Du-l pe flacau in santul ala, si lasa-l acolo, am nimerit
bine cu executia asta, asa, nimeni nu o sa se uite spre noi, nu?
-Simti cum doua maini o apuca de manini si de picioare apoi
o duc pe sus, si fu pusa jos, cateva clipe mai tarziu. Pamnatul
era tare si norosios. Si al naibi de rece. Vru sa se scoale in
aceea clipa si sa urle la ei.
Dar asretpa pana ii simti cum se indeparteaza.
In aceea clipa deschise ochii si riidca un pic capul. Cei
trei se certau acum cu cineva. Un betiv probabil. Era si mai
bine, isi duse mana la o sticluta din bzuunar si bau. Imeidta
fata ei de barbat cazu si ramase fata de fata. Isi roti hainele
intr-un fel numai de ea stiut si capata astfel aerul ueni
tarancute.
SE tara afara din sant, apoi sari in pcioare si se indrpeta
spre multime, ca sa fie sigura ca nu va fi recunoasta trecu pe
langa cei trei, care, avu dreptate, se certau cu un betiv.
-Sa fiu al naibi, spunea betivul, dar v-am vazut cum ati
carat ceva!
-Nu ne mai deranja, nu am carat nimic.
Pana la urma descoperi ca sa inselat, calul de la trasura
era agitat si unuls a dus sa il astampere. De aceea doar doi se
certau cu betivul.
-Ce naiba la apucat ep animalul asta, injura unuld intre ei.
Leonor respira usurata, putea sa fie si mai rau.
Dar apoi, totul, se schimba, aproape intr-o clipa. Vazu cum
pe platforma de executie, luminata de cateva torte. Platforma pe
care se aflau cativa soldati, asa cum a vauzt ca se aflau si la
han, era adus cineva, care avea pe fata un sac negru. Langa ea
aparu un individ urias. Cu un fior, Leonor isi dadu seama ca
acela era Calaul.
Langa Calau mai aparu atunci un barbat.
Imbracat ca si un soldat, dar cu o atitudine din care
reiesea ca el conducea toate astea.
In acelasi moment in care pe platforma urcau cei trei, din
drumul principal veni un sunet ciudat. Care la incpeut fu ignorat
de multime. Dar care incpeu incet incet sa fie auzit.
Atunci au urmat cateva momente, in care Leonor vazu ceva ce
o multime intreaga nu vazu.
-Cala furiist, urla din nou unul dintre cei trei.
Ceidoi ccare se certau cu betivul, l-au pocnit, iar acesta
nervos nevoie mare, sa luat la tranta cu ei. In cele din urma,
cel care incerca sa tina calul sub control, fu dobrat, iar
animalul se ridica pe picioarele din spate, scoase un suntet
ascutit, apoi incerca sa fuga din loc. La timp insa, cel doborat
se repezi si il opri, tragand lemnul pentru roti, astfel ca
animalul ramase blocat, ins anu lesa batut.
Caci contiuna sa taraga atat de tare, icnat cel de la
pamant, abia mai avea forta sa tina lemnul.
Pe platforma, a inceput executia, fata celei care se
ascundea sub sac nu a fost dezvaluita purta niste haine ciudate,
din care Leonor isi dadu seama ca erau acolo mai mult pentru
ai...
II trecu prin minte ceva ce a auzit.
SI realiza, fata aceea, ce urma sa fie spanzurata, era
insarcinata, avea mainile la spate, si capul acoperit cu un sac.
Chiar dupa ce a fost condusa pe platforma, si franghia I sa pus
pe gat, sacul nu ia fost dat jos. Pana si mainile ii erau inca
legate.
-De aceea au legat-o...
Sunetul ciudat care venea dinspre drum, atrase atunci
atentia catorva din multime care au intors capul, exact in
momentul in care tinerei I se punea franghia la gat. Era ceva la
zgomotul ala, care ii facu pe oameni sa vada mai mult.
SI atunci, sunetul a ajuns aproape de mutlime, si cei care
erau destul de apropae au putut sa vada ce era. Doi oameni care
se infruntau cu sabiile, si zgomotul lamelor care se ciocneau
provocau scantei si acel sunet distinct. Cei care au fost la han
ar fi putut sa il recunoasca pe unul dintre ei, ca fiind omul
care a baut alcoo. Iar daca Leonor ar fi vazut la randu-i, l-ar
fi recunoscut ep tanarul orb pe care l-au adus in sat, si care
odata cu venirea nopti si-a recapatat vederea. Acelasi, despre
care Azur a spus ca e un Vanator de oameni.
Insa Leonor nu privea spre cei doi, nu era langa cei doi si
nici macar nu a auzit sunetul.
Acum nu avea ochii decat pentru ceea ce avea in fata ei.
Fata care de pe platforma. Calaul se indrepta spre maneta care ar
fi decalnsat trapa de sub picioarele victimei sa dispara si
astfel fata sa aterne de franghie. Insa se opri la jumatatea
drumului. Langa el, capitanul isi scoase si el pe jumatatea
spada.
Capitanul vazu si el, ca multimea incepea sa agite, si nu
stia cazua, icnerca sa priveasca, dar tot ceea ce vazu fu mai
multi oameni care se dadeau la oparte si se imgineau. Era prea
intuenric sa vada, mai ales din locul luminos in care se aflau.
Leonor vru atunci sa inainteze, cand se lovi de cineva.
Imediat simti ca sa apropiat de cineva periculos. Un silueta cu o
gluga peste cap, caruia nu ii putea vedea nici macar chipul.
Leonor privi o secunda spre el, si se retrase. Ii fu de ajuns si
prea mult. Era ceva care o facea sa fuga din fata acelei silueta.
Inainte sa fuga, vazu ca in mana tinea ceva. Si chiar inainte ca
un om sa se puna intre ea si aceea silueta, Leonor vazu ca era un
arc, cu un semn ciudat incrustat pe el.
Apoi isi reveni si privi spre platforma.
Calaul isi reincepu drumul de cativa pasi.
Ajunse la maneta si puse mainile pe lemn. Capitanul se uita
spre el si ii facu semn din cap ca putea sa traga. Pentru cateva
clipe toata lumea privi spre mainile calaului, care trase de
maner.
SI in clipa in care, trapa de sub picioarele fetei a
disparut si ea inceput sa atarne de franghie si sa dea din
picioare se auzi un urlet ce nu avea nimic omenesc.
Care nu venea dinspre platforma.
Toata lumea se opri incremenita. Dar nu si cei doi care se
bateau. Cei doi au contiuat ca si cum nu ar fi auzit nimic. Asa
se face, ca nimic nu ia oprit, in lupta lor sa ajunga langa
platforma, si sa sara amandoi pe ea. Cativa din mutlime au
inceput sa intoarca capetele, dar in aceeasi clipa se auzi din
nou urletul.
Capitanul ordona soldatilor de pe platforma sa ii atace pe
cei doi care se infruntau.
Dar multimea privea acum spre un alt punct.
Ceva se indrepta spre ei, din afara satului.
Ceva ce facea sa se cutremure pamantul.
Calul pe care unul dintre cei trei hoti incerca sa sa il
calmele, sufla din nari si trase cu toate puterile, in clipa
aceea mainile bietului hot au cedatat sa trasura porni, rotile
aproape calcandu-i pe picoare. Se feri insa la timp.
Capitanul vru sa se repeada si el spre cei doi nebuni care
si-au ales drept momentul asta sa se bata. Dar se opri, cunostea
acel urlet neomensc. La fel cum o faceau si soldati de pe
platforma, care nu s-au repezit spre cei doi. Ci priveau spre
ceea ce se indrepta spre multime, facand pamantul sa tremure.
-Pe armura Imparatului, sopti Capitanul.
O bestie care purta infatisare de cal venea spre ei, urmata
de alti cativa cai la fel de furiosi.
Toata multimea privea spre aceasta herghelie de cai care se
indrepta spre ei. Nimani nu ii pasa in aceea clipa de platforma.
Nimanui cu exceptia lui Leonor.
Care nu isi putu dezlipi ochii de la platforma. Caci vazu
cum fata se zbate din picioare, apoi le deschide larg si ceva
cazu jos. Leonro privi ingrozita.
-De aceea au legat-o...
In aceea clipa tanara facea doua lucruri.
Isi dadea ultimele suflari.
SI nastea...
#
10
Azur urla cat il tinea pieptul. Desi asta nu era de ajuns ca
sa acopere urletele calului pe care incerca sa il imbalnzeasca.
Asta da fiara. Nici macar maroniu nu se putea compara cu demonula
sta, nu mai stia unde era, nici ce se petrecea in jurul sau.Tot
ce conta acum, era sa isi elibereze biciul si sa faca bestia sa
inceteze din alergat. Ar fi vrut sa intoarca capul in stanga si
in dreapta, dar nu era posibil. Calul avea o coama atat de mare,
incat ii bloca toata privirea. Nu avea rost sa intoarca capul.
Imediat ce a pus ochii pe bestie, a stiut ca o vrea.
Ord putea sa isi pastreze poneiul. Caci in comparatie cu
acest demon, Maroniu era un ponei. Asta era cel mai puternic
armasar. Il arunca de colo in incoace cum vroia, se oprea apoi
pentru cateva salturi, isi rotea gatul si se ridica pe doua
picioare. Dar chiar asa, Azur se tinea de coama sa, si incerca sa
ajunga la biciul de la braul sau.
II fu teama ca nu il avea cu el. Era de multe ori ca mergea
fara biciul sau, si nu ii placea asta. Inca nu a reust sa se uite
la brau sa vada daca era acolo. Spera ca era acolo.
Astfel isi facu aparitia Azur, fara sa stie nimic ca bestia
la adus pana in sat si ca multimea incepea sa se destrame in
toate partile, cautand salvare din fata acestui demon pe patru
picioare, care purta incarca fara vrea, un altul.
Leonor isi lua atunci privirea, cand vazu ca ceva cade de
sub fusta fetei care se zbatea. Atunci nu mai putu sa suporta,
urla si isi scoase cutitul din buzjnar si se repezi spre
spanzuratoarea. Dra nu fu atenta, nu vazu ca toata lumea fugea
care incotro si fu lovita. Aruncata la pamant, icnepu sa fie
calcata urla de durere.
Se rostogoli sa se fereasca din toata galagia apoi se riidca
in coate. Inghiti in sec si marai. Sari ianpoi in picioare, isi
trase hainele imediat intr-o parte dezvleindu-le pe cele d
ebarbat, duse mana l asticluta si isi dadu fata cu pasta. Catev
aclipe simti cum chipul I se schimba., Era din nou un barbat.
Se uita peste multimea ce fugea si atunci vazu. Aceea
silueta care o infiora si arcul pe care il avea aproape ascuns
dupa manta. Acum arcul nu ii mai era ascuns. Ci il tinea la
vedere, si avea o sageata in el. Indreptata spre....
Leonor urmari traiectoria sageti si vazu ca varful ar fi
plecat spre platforma. Leonor isi dadu seama in clipa aceea ce
vroia sa faca. Isi salta cutitul intre degete si il arunca.
Cutitul trecu peste atatea capetele si se infipise in mana
care vroia sa traga arcul. Tocmai de cauza asta, sageata care
pleca din arca, se pierdu in intuneric.
Leonor inconjura multimea sa ajunga la platforma.
Dar fu oprita de un urlet.
Pentru prima intoarse capul spre ceea ce speria tarani.
SI vazu si ea furtuna care se indrepta spre ea.
Dar nu fu uimita de cai, atat cat fu uimita cand vazu ceea
ce era pe spatele bestiei care conduce ahoarda.
-Azur?!
Pe platforma Capitanul se feri din fata sageti. O vazu cu
coada ochiului si sari la pamant. Tocmai se indrepta spre cei doi
idioti. Nu ii venea sa creada ce vedea. Cei doi idioti cu spadele
lor i-au doborat pe soldati pe care ia tirmis.
-Fie o sa ii termin eu!
Dar chiar atunci veni sageata.
Ce naiba s eintampla aici, si mai era hoarda aceea care se
apropia. Isi cauta din priviri calul, dar nu il vazu, unde a
disparut? Nu conta, tot ce trebuia sa faca era sa termine odata
cu executia asta. Il cauta din priviri pe calaul, dar nu il vazu
nicaieri. Unde a mai disparut si ala? Pana la urma nu avea unde
sa dispara, adica nu avea cal. Si atunci paru ca toate se
potrivesc.
-Afuriistul mi-a luat calul, injura el.
SI atunci se repezi la cei doi.
Acestia se infrunta, cel care ataca era Railei. Il impingea,
apoi au ajuns in centrul platfrome, Railei I trimise o lovitura,
dar adversarul sau, se lasa pe vine si sabia taie aerul.
SI inca ceva.
Railei ramase surprins cand vazu ca ceea ce a taiat el era o
franghie. Ce naiba? Se intreba el. Si atunci vazu cum cel din
fata sa, tine in brate pe cineva. Era imbracata in haine de
cersetor, cu mainile legate si cu un sac pe fata, se zvarcolea de
colo, colo.
Adversarul sau riidca ochii, si isi puse sabia in teaca la
brau. Railei dadu din cap ca intelege, si-o puse si el in teaca.
Odata ce un duel era astfel interrupt, daca din vina ei murea
cineva, atunci amandoi ar fi trebuit sa se sincida.
-Sa salvam fata asta, spuse Railei.
Care vru sa se uite in jur si sa priceapa ce se petrece, dar
tot ce vazu fu cum cineva se indrepta spre el, cu sabia riidcata.
Si-o scoase pe a lui repede.
Capitanul marai atunci cand intalni o asa putere, dar nu
dadu in spate. Il ataca, Railei scuipa, apoi cu o miscare a
picioarelor il dobora pe Capitan.
-Mai incet, spuse el.
Vru sa ii dea o lovitura de gratie, dar abia atunci simti
cum ceva tremura. Era pamantul ep care sttea. Lasa priviera in
jos. Vazu ca nu era pamant ci scanduir.
-Ce nai...
SI atunci se petrecu.
Intoarse privirea si vazu. Multimea de tarani, cei care au
mai ramas, cum incepeau sa fie calcati de catre zeci de cai ce
treceau prin fata platformei. Atunci ridica si el sprancenele. Ce
naiba se intampla? Intoarse capul sa vada unde era adversarul
sau, dar nu roti gatul nici macar un pic, ca il vazu cum sare pe
unul dintre caii care treceau prin fata platformei. Fara sa
gandeasca, facu la fel si fu in urma individului.
Calul asta, isi spsue el, ce naiba are?
Abia putea sa stea pe spinarea sa. Era tat de greu de
controlat.
Sa ne intoarcem un pic, la cei trei hoti, care au furat
carutaa. I-am lasat chiar in momentul in care cel care se
straduia sa tina in loc caruta, scapa manerul ce impiedica rotile
sa se miste. Dar apoi, puterea calului invinse. Caci scapa
manerul si fu aruncat in caruta. Fu aruncat de colo colo, fara sa
stie ce se intampla. Injura de cateva ori, apoi se lovi de ceva
asa de tare la cap ca lesina.
Cei doi hoti ce se rafuiau cu betivul, au ramas incremeniti
atunci cand au vazut ca trasura se indeparteaza de ei.
-Oi, ce dracu se...
Dar atunci, cel care a rostit aceste cuvinte a primit un
pumn din partea hotului.
-Asa iti trebuie, spuse hotul printre sughituri, nu te iei
tu de mine!
Celalalt hot, cand vazu ceea ce a patut tovarasul sau,
ramase confuz. Ce sa faca? Sa fuga dupa caruta sa vada ceea ce sa
intamplat, sau sa isi apere prietenul. La naiba, daca trebuia sa
gandeasca. Se repezi la betiv. Pana la urma ce putea sa ii faca,
era doar un afurisit de...
Atunci simti cum lumea se invarte in jurul sau, si e intors
pe dos. Se trezi la pamnat, cu priviera drpet spre craci
betivului.
-Fir-ar, spuse sughitand betivul, voi chiar nu va saturati
de bataie!
Is privi tovarasul, la fel d euimit. Amdnoi s-au ridicat in
clipa aceea si l-au atacat pe hot amandoi. Dar atunci, au simtit
fiecare dintre ei, ceva asemenea unui baros in stomac. Au ramas
fara suflare o clipa,a poi au cazut in genchi.
Cine e individul asta? S-au intrebat in clipa aceea amandoi.
Dar apoi, chiar in clipa in care se gandeau ca nu puteau sa
il invinga in bataie. Betivul a cazut langa ei.
-Ah, mi-e somn, spuse el.
Cei doi si-au strans burta in maini, apoi s-au privit unul
ep altul, au ranjit si au dat sa se repeada la el.
-Eu o sa il plesnesc, spuse unul dintre eu.
-Sa fiu al naibi daca o sa te las sa faci.
SI in loc sa se repeada la cel de pamant dintre ei, s-au
repeizt unul pe altul, chair pe betiv. Care gemu, spuse ceva,
apoi injura.
-La dracu cu voi, urla el.
Dar chiar atunci cand cei doi icnepeau sa devina seriosi, si
betivul se trezea mai bine au incpeut sa fie calcati de picioare.
Odata ce trecu furtuna de picioare care isi lasa amprente pe
tot corpul, cei trei s-au riidcat.
-Ma dor toate!
-Fir-ar!
-Iar am baut!
Betivul se terzi atunci, s euita spre cei doi, si afcu doi
ochii mari de frica. Atunci insa cand se uita spre ceea ce venea
spre ei, au facut toti ochii mari.
-FUGITI! Au ulrat toti trei.
SI s-au ridicat apoi in timp ce fugeau, s-au impierdicat.
-Oi, ce e aia? Intreba unul dintre hoti!
Intre timp, betivul cazu si s elovi la capo, era din nou
beat.
-Oi, fir-ar sa fie, ce naiba mai vreti?
Cei doi hoti l-au ignorat insa, s-au uitat spre ceea ce
venea spre ei.
Era caruta pe care au furat-o si Morcovel, care o tragea
dupa ea ca o nebuna. Ce sa intamplat?
Morcovel, asa se numea calul adus de cei trei, a facut un
col sa intampine hoarda care venea spre multime, a reusit sa s
eintoarca, si sa aerge in acelasi md ca si herghelia, dar era cea
din urma, caci avea de tras o caruta dupa ea.
Atunci cand cei trei s-au dat din fata caiilor au vazut
caruta la timp, caci a trecut prin fata lor. Siguri pe ei, cei
doi, au sarit, aterizand prost in caruta. Unul dintre ei, cazu si
se lovi, cap in cap, cu cel de al treilea care, dupa cum am spus,
lesina in clipa impactului. La fel cum facu si tovarasul.
Celalat insa pica bien, isi juli, cei drept coatele, dar nu
lesina. Poate ca si-ar fi dorit sa o faca. Caci vazu in clipa
aceea, ca in caruta nu se aflau doar trei, asa cum ar fi trebuit
sa se afle, ci erau patru.
Afuriistul de betiv sari si el.
-Nu o terminati voi asa usor cu mine, striga el.
Statea intr-un picior dar isi tinea echilibrul asa de bine,
incat il uimi pe hot, cand vazu cum brusc I se inchid ochii si
lesina.
Hotul se riidca din caruta si se uita in fata.
SI atunco o vazu pe Morcovel, cum alerga nebuneste.
SI in fata ei alti caii.
Leonor vazu prea tarziu caii care veneau spre ea. Si a fi
fost ucisa de aceasta herghelie. Dar a avut noroc, caci calul car
ar fi trebuit sa o ucida, era Fulger. Animalul se opti timp de
cateva clipe parca ametit, scos din vraja. Leonor vazu in
privirea animalului, ca daca nu se dadea, va fi ucisa. Dar peste
tot in jurul ei, caii alergau.
Asa ca nu ezita.
Sari in spinarea lui Fulger, chiar in clipa in care,
animalul incepu sa sufle din nari.
Chiar atunci vazu cum pe langa ea trec trei caii. Dar caii
astia nu erau ca si ceilalti. Caci si astia erau calariti. Trei
indvizi, imbracati exact ca si soldati de pe platforma urlau ca
nebuni, lipiti cu mainile si picioarele de spinarea cailor.
Erai cei trei soldati carora Azur le-a fagaduit ca ii va
ajuta in gasirea calului lor pierdut.
La doar cateva sarituri departare de ea era o umbra uriasa,
calarind un cal decorat cu platose, asemenea celor trei soldati.
Daca Leonor nu ar fi fost ocupata sa se tina bine de Maroniu
si ar fi intos capul ar fi vazut ca aceasta umbra era Calaul.
Ce nu ar fi vazut insa, era ceea ce tinea in maini.
SI acela era un copil.
Nu putea sa controleze calul.
Nimeni nu putea sa controleze caii in clipa aceea.
Caci in clipa aceea, toti aceei caii urmau bestia din fata
lor, bestie de care Azur nu vroia sa se desparta.
Astfel incepe legenda...
Trei hoti si trei soldati, un betiv, un Vanator si o tinta,
o spanzurata si copilul nascut sub o franghie, un Calau, o tanara
cu straiele unui barbat si un tanar care visa la aventura...
Aventura incepea acum, caci ceva asemenator unei vraji, ia
adus impreuna pe toti in aceea noapte sub care statea semnul
vieti si al morti...
CHAPTER THREE
Episodul 2
Iluian isi intoarse capul si se uita in spate. Facu ochi

mari si se prinse si mai tare de cal. Ceea ce vazu la facut sa se
scape pe el. L naiba! Esteban la vauzt si a strigat.
-Oi, ce sa intamplat?
Avea noroc, Esteban era apropae de el, si il puttu auzi, asa
ca ia raspuns.
-Am vazut ca dupa noi au tirmis ceva garda!
In aceea clipa esteban intoarse si el capul.
-Nu vad nimic, striga el.
-Dar asa el, e doar o mica parte, dar se vede destul de
bine, crede-m Capitanul ne vrea capetele, crede ca am fugit cu
astia de aici si acum o sa ne spuna ca suntem hoti, la naiba!
Iluian incepu s ainjura, Etseban ii auzi fiecare injuratura,
iar cand acesta termina, nu stiu daca sa fie uimit de faptul ca a

reuist s ainjura un timp asa de lung, fara sa se repete totusi,
sau sa ii spuna ca totul va fi bine.
Pana la urma Iluian era cel mai sensibil dintre ei trei,
mereu se panica si pana la urma, desi era inalt si bine facut,
era un las. Esteban ofta si ii striga.
-Fi-ar, atunci o sa ii explicam noi, ai grija pentur moment
sa nu pici de pe afuriistul de cal si sa mori, pe aiic, ma auzi?
Iluain dadu din cap. L-au cautat din priviri pe Talius
amandoi in clipa aceea si l-au gasit.
-Ce naiba face? Urla Esteba.
Iluian avea o privire mai buna, isi ascuti ochii si se uita.
Facu apoi ochii mari.
-Sa fiu al naibi, spuse el, nu o sa iti vina sa crezi,
afurisitul doarme, sa moara naiba, sa poti sa dormi la ora asta,
ce nebun!
Esteban il gasi atunci si el, desi era praf in jurul sau, si
nu vedea prea bine, vazu unde se uita Iluian. Ranji. Pana la urma
era Taliu, mereu tacu si mereu fara nicio grija pe lumea asta. Nu
se mira de faptul ca dormea pe un cal care alerga atat de repede
incat doar o mica greseala si ai fi picat si te-ai fi ales cu
cateva oase rupte.
-Lasa-l sa doarma, ii struga Esteban.
-Ei nu, spuse Iluian, arata atunci barba spre caruta.
-Sa incercam sa ajungem la caruta bine, asa o sa pot dormi!

Iluian vazu ca si in caruta erau o patru oameni, dar caruta
era destul de mare incat sa aiba mai multi de zece sau la nevoie
douazeci de oameni.
-Cum o sa controlam caii astia?
Iluain ii arata atunci sa puna mana pe gatul calului.
-Daca o sa apesi si o sa ti apasat, atunci o sa vezi ca
incepe sa isi piarda din vlaga si o sa slabeasca!
Esteba dadu din cap ca intelege, intinse mana si le puse pe
gatul calului in acelasi loc in care vazu ca si Iluian o pune.
Bine, isi spuse in sinea sa, sa speram ca asta o sa mearga.
Incepu sa apese atunci La incpeut nu simti cum ca ar fi
incetitint, dar apoi vazu ca alti cai care erau in spatele sau
incep sa il depaseasca. Si ca cel din ultim cal, cel care avea
caruta in spate se apropia.
Intoarse capul si vazu ca la fel procedeaza si Iluian.
-Ti-am spus eu ca o sa mearga, spuse atunci barbatul
zambidnui cu cei doi dinti din fata pe care ii avea atat mari ca
iti scoteau ochii.
Au ajuns langa trasura. Si apoi, dupa ce s-au inteles din
ochi au sarit de pe spinarea caiilor.
Au reusit sa aterzieze in caruta cu bine, cu exceptia
catorva zgarieturi mici, au fost foarte bine. Mai ales dupa
seprieturile de pe caii.
Esteban isi mangaie cotul, apoi se grabi sa treaca la

fraiele calului. Le idnrepta si atunci Morcovel avu mai multa
libertate, mai ca ajunse caii din fata.
-Sa fiu al naibi, spuse Estebam calul asta e destul de
rapid, si puternic, nu am ce zice, uite ca nu e mult in spatele
hergheliei, cu toate ca are o caruta in spate!
Iluain isi mangaie ceafa si dadu din cap ca si el era de
acord. Apoi il ignora pe Esteban si se uita prin caruta. Ii vazu
atunci pe cei patru indivizi care erau pusi parca unul peste
altul. Se indrepta spre ei, si atunci o duhoare il izbi in fata.
-Careva nu stie decat sa bea, spuse el.
Isi intoarse fata spre celelalte lucruri din caruta si vazu
ca nu era chiar goala. Dadu sa ia sa vada ce era int-run saculet,
cand Esteban striga.
-Hai si ajuta-ma!
-De ce?
-Mai avem un musfir la bord, spuse Esteban.
Iluain sari langa Esteban si vazu cum un alt cal incetinea,
cu un barbat pe ea.
-Oi, striga barbatul sa si celelalte nuiele, astfel caruta o
sa fie trasa mai usor. Cei doi s-au privit unul pe altul, apoi au
dat din cap, Esteba trase un pic fraiele si Morcovel se indrepta
spre caruta tinerei. Iluian intre timp, se duse si isi intinse
sforile de pe maini, astfel incat tanarul sa le poata apuca.
Reusi si cateva clipe mai tarziu caruta era acum legata de doi

caii.
Tanarul, care era de fapt Leonor, ofta.
Vazu atunci dint-ro privire ca in caruta erau mai multi
oameni decat isi amintea ea. In clipa in care intra si ea acolo,
unul dintre ei se trezi. Facu ochii mari si pserieti.
-Unde sunt?
Leonor mai ca vomita atunci cand ii simti respiratia plina
de alcool.
Tanarul sepriat se uita spre ea, si se trase mai departe.
-Oi, pustiule, striga atunci Iluian, hai aici si condu
afurisitul de cal!
Tanarul nu astepta mai mult, parea ca era obisnuit cu
ordinele, se repezi si lua fraiele in mana, Iluian sari langa
Leonor si se uita spre cei trei de pe jos.
-Fir-ar, spuse el, cine o mai fi si astia?
-Hoti, ii raspunse Leonor, apoi incrunta din sprancene,
hentilomo, hoti gentilomi!
-Huh? Ce vrei sa spui cu hoti gentilomi?
In clipa aceea ins aau fost intrerupti de catre Esteban care
spuse.
-Oi, fiti atenti aiic, o sa mai avem pe cineva cu noi!
Niic nu au terminat se spus bine aceste cuvinte, ca langa ei
au vazut cum apare o silueta neagra ce se apropia.
-Cine e asta? Intreba Iluian

-Imi pare cunoscut, unde l-am vazut?
Iluian il privi mai bine, apoi isi dadu seama de cine se
afla in fata sa.
-Sa fiu al dracu, spuse el, e Calaul!
Se opri si sopti aceste ultime doua cuvinte. Intr-adevar,
era calaul, care se apropie si, apoi dint-run singur salt ajunse
pe scandura din afara carutei. Doar ca spre deosebire de Iluian
si Esteban, el nu se impiedica si nici nu cazu, si ateriza in
picioare. Caruta se lasa un pic intr-o parte dar isi reveni
repede.
Calaul ii privi pe fiecare, apoi, se indrepta spr eun colt
al trasuri, iis puse picioarele sub el si stranse la brat ceva
invelit. Leonor stia ca acolo era copilul acela. Il vazu pe cel
de langa ea ca s euita ciudat. Il lovi in cot apoi isi duse un
deget la buze, facandu-i semn sa taca. Iluian dadu din cap ca
intelege.
Dar Calaul nu a fost ultimul care a intrat in caruta.
Leonor se uita spre cer, si vazu ca deja incepea sa fie
dimineata. Nu mai era mult oricum, pana sa fie.
Dupa Calau, a venit un alt indviid care I se parea cunoscut
lui Leonor, cel despre care hnagiul a spus ca a baut alcool pur.
Lui Leonor nu ii veni sa cerada atunci, dar nici acum. Caci trecu
pe langa ea si nu mirosea catusi de putin. Ei bine, ajuta faptul
ca nu iis deschidea gura. Acesta purta in brate o fata. Si din

cate putu sa vada Leonor, inca nu a rueist sa ii scoata sacul.
Cand insa o aseza pe niste blanuri ale lui Azur, si dadu sa ii
scoata scaul. Calaul se repezi si ii retinu mana.
Leonor se temu, la fel cum vazu ca o face si cel de langa
ea.
Daca cei doi se luau la batei int-ro caruta care mergea atat
de repede, cine stie ce s-ar fi intamplat cu ei toti. Dar cel
care a fost la han se uita doar la calau, acest ai lasa mana,
apoi barbatul s euita doar la tanara, Leonor putut sa vada ca
respira cu greu. Se apropie de ea.
-Aveti acolo, niste apa, spuse ea, aratandu-i Calaului unde
se afla. Ma voi ocupa eu de ea!
Pana la urma nu era pentru prima oara cand se ocupa de
cineva care abia a nascut. Isi amintea inca de momentul in care a
trebuit s ao faca. Si nu a fost pe un strain. Ci pe ea insusi.
Asa ca asta nu era o problema.
Dupa aceea in tarsura isi facu aparitia si tanarul pe care
Azur si Leonor l-au gasit pe drum. Acesta se repezi in trasura,
se uita spre cerul din ce in ce mai luminos, ofta, apoi inchise
ochii. Leonor nu il scapa din ochii, apoi vazu cum incet dar
sigur incepe sa adoarma. Tanarul se prabusi, asemeni celo trei
hoti ce erau deja la podea. Apoi, insa brusc, se ridica, avea
ochii inca inchisi si pasi spre iesirea din trasruar. Ar fi
picat, daca barbatul din han, nu s-ar fi repezi si la-r fi tinut.

Dupa aceea cei doi au stata aproape unul de altul.
Leonor se uita in afara. Stia ca mai era inca cineva acolo.
Care era imbracat exact ca si soldati astia din cruta. Dar la
vazut dormnind.
-Oi, ce o sa facem cu Talius? Intreba atunci Iluian.
-Nu stiu, am face bine sa il luam cumva de pe cal, dar nu
pot sa risc, mergi tu?
-Nu, nu pot sa risc nici eu!
-Atunci ce? O sa il lasam asa pur si simplu?
-Nu stiu!
Astfel cei doi nu au reusits a ajunga la un acord. Iluian
marai si se repezi la Esteban.
-Oi, eu nu pot sa merg!
-Bine, bine, nu te oblig, stai linistit!
Iluian se linisti si se aseza pe podea, isi stranse genunchi
la piept si ii imbratisa cu mainile. Ce mai soldat, isi spuse
atunci Leonor. Pe cat de puternic arata, pe atat de las era.
O acoperi pe fata cu niste paturi si isi spala mainiel, dupa
acceea arunca apa afara.
Se aseza si ea langa peretele carutei si astepta.
Dar nu avu mult de asteptat pan cand Esteban sa spuna.
-Oi, vad ceva in fata noastra!
-Ce? Se repezi Iluian.
-O vale, I se raspunse, acolo se duc afurisiti de cai, si

acolo emrgem si noi, din cate se pare!
Scuipa apoi isi puse fraiele in poala, pentru cateva clipe,
sa isi scuipe si in palma, le freca si lua din nou fraiele,
inainte sa ii cada din poala.
Leonor se uita si ea atunci in afara.
Azur, se gandi ea, e pe bestia aceea, care atrage toti caii
astia dupa ea. Ce naiba a facut? Si cum de sa ajuns in situatia
asta. Se uita la cei din jurul ei. Dar nu putea sa deschida
vorba, pana la urma nici macar nu ii cunostea pe niciunul dintre
ei.
Pana la urma caii vor incetini, vor obosi, si mai ales astia
de la trasura. Atunci vor putea sa sara. Dar, se gandi ea, e deja
o distanta mare. Daca o sa sara aici, in mijlocul pustietati nu o
sa mai aiba unde sa plece nicaieri, decat daca au caruta.
Atunci isi dadu seama, daca fiecare dintre ei cocea deja in
minte cum sa ii ucida pe restul si sa ia caruta pentru ei?
In afara carutei, caii alergau dupa bestie ce era cu mult in
fata.
Pe unul dintre acesti cai, Taliul dormea, insa in cliap in
care Vanatorul aproape ca pica din trasura, Taliuls deschise
ochii si s euita in jur. Isi sterse saliva si isi duse pumni la
ochii unde ii roti.
Ce se intampla?
Mai in fata sa.

Cu mult in fata sa, cu mult in fata caiilor, era bestia, cu
Azur in spinare.
In momntul in care Talius deschidea ochii, Azur ii inchidea
pe ai sai.
Caci tocmai intra intr-o pestera.
Caci era un singur lucru de care Azur se temea pe lumea
asta, iar acela era intunericul si spatiile inguste.
Iar pestera in care tocmai intra era amabele.
Atunci i-au disparut toate simtamintele, se tinu cat putu de
cal, dar in cele din urma, dupa cateva momente in care reusi sa
sa tina, calul birui, iar el ceda.
Cazu.
#
Atunci cand Leonor vazu undese indretau, se intreba daca
Azur a ajuns deja in pestera? Erau ultimi, ceilalti cai au
disparut. Se uita la ceilalti din trasura si vazu ca toti nu erau
preocupati spre locul in care se indreptau, ei bine aproape toti.
-De ce ne indrpetam spre o pestera? intreba Iluain.
De la conducere, din fata, Esteban riidca din umeri.
-De unde sa stiu eu, poate bestia aiai de cal vroia sa

ajunga aici, Esteban inca tinea fraiele, dar ii slabeau deja

puterile, era greu sa controlezi caii astia.
Nu stia cum de era posibil ca brusc sa capete asa o forta.

Era de via calul ala, care ii influenta si pe restul. Odata ce a
inceput sa alerge ia intaratat pe toti. Nu ii mai pasa nici de
cal, vroia doar sa scape din toata nebunia asta, si mai ales, din
trasura asta.
Habar nu avea de undei au venit atatia oameni? Ba mai mult,

atiatia oanemi care nu vrobeau. Ce nabia cauta Calaul aici? Si ce
avea brate? se intreba el. Aproape ca se uita, dar atunci se
abtinu. Nu vroa sa il infurie, stia ca era un tip rece si iute la
manie. Nu ii trebuia mult. Si in cipa aceea, desi Eseban era calm
de obicei, si el era iute la manie, si nu stia ce ar fi afcut,
oricui dintre cei care se aflau in trasura.
Atunci cand trasura a intrat in pestera, zguduindu-se pe

pietrele din jur, cei trei hoti au incpeut sa se terzeasca. Prima
data au prins primele raze ale rasaritului, apoi brusc intuenric.
-Oi, ce se intampla?
-Nu stiu, nu vazd nimic!

-Unde suntem?
Idioti, astia, isi spuse Leonor.
-Ce naiba e cu voi? intreba Iluian.
Dar cei trei nu vedeau nimi. Nimeni nu vedea nimic.
-Nu imi place in intuenric, spuse unul dintre hoti.
Leonor zambi in sinea ei. A mai auzit de astia. C efel de

idioti erau astia? Cum sa te temi de intuenric. Cum de au ajuns
hoti? Nu se presupune ca hoti ar trebui s ail iubeasca?
Oricum cei trei nu pricepeau ce s eintampla. Asa ca s-au

strans unul langa altul si au ramas cuminti, in timp ce tarsura
contiuna sa se indepta. Cei doi din fata au renuntat deja sa mai
incerce sa mane caii. I-au lasat in pace.
Leonor incepu apoi sa simta frigul. Incet dar sigur, incepu

sa o faca sa tremure si stia, ca scotea aburi pe gura. Era rece
int-ro oestera, o stia, dar nu credea ca era atat de rece, firar!

Apoi se intampla ceva. Trasura parca fu zguduita.
-Ce sa intamplat? intreba Iluian.
-Nu stiu, ii raspunse Esteban, ah, la naiba, a scapat calul!
Leonor se intreba care dintre ei. Apoi cand trasaura incepu

sa se miste mai incet isi dadu seama.
-Amandoi, spuse ea.
Trasura insa se invarti la vale, erau int-ro panta, din cate

isi putea ea da seama. Unde ne indreptam? Cat de mare e afuriista
asta de pestera?
Apoi insa trasura, chiar si fara cai, a incpeut sa mearga

din ce in ce mai repede, pana cand ceilalti s-au apucat de ceva.
Leonor facu ochii mari.
-Oi, voi di din fata, striga ea, in spate!
Esteban o intelese il trase pe celalalt dupa el. Daca

mergeau atat de repede si trasura se ozbea de ceva, atunci ar fi
murit.
Astfel ca cei doi au trecut in spate. Trasura lua si mai

multa viteza.
-Unde naiba suntem? intreba in clipa aceea Iluian.
-Nu stiu, spuse Esteban, nu mai pune interbari idioate, nu

vezi ca nu vad nimic?
Iluain tacu.
Era speriat, isi dadu seama Leonor.
Apoi trasura se opri. Toate zgomotele au incetat, pentru o

secunda doar. Se fac liniste. Apoi tot sangele din fata lui
Leonro disparu. Stia ce se intampla.
-Oh, nu!
A fost trimisa in tavanul carutei, alaturi de ceilalti.

Iluain urla cat il tineau plamani, si aproape ca ii acoperi pe
cei trei hoti.
Cadeau.
Leonor se gandi ca daca cadeadeau asa de tare, atunci se vor

izbi si trasura ii va ucide. Vru sa faca un eforta sa iasa de
acolo, dar isi dadu seama ca oricum ar fi murit, fiec ca pica cu
tarsura sau fara.
In intuenric se auzi apoi un zgomot si trsaura facu un

zgomit carorar tutror le placu, in cliapa ceea.
Cativa stropi de apa
i-au stropit. Leonor pricepu ca au
cazut in apa. Poate un rau subteran. Ce rece e apa, isi spuse ea,
aproape sa fie gheata.
Trsaura sa oprit in sfarsit. Se indrepta spre locul in care

Azur ia spus ca avea trasaui, inca iis amintea de easta. Cine ar
fi spus ca va avea nevoie asa de repede de ele.
Atunci cand incepu sa le caute, dadu de cineva, din cate isi

amintea, aoclo, pe loaucl acela pe care a ajuns ea, era tanarul
ala pe care l-au gasit de dimineata, Vanatorul, isi spsue ea.
Care acum nu face anicio iscare brusca. Nu se vedea nimci. Dar
atunci cand se apropie de el, Leonor vazu cum doua puncte albe,
asemnei ochilor de pisica o priveasca, dar aceste doua puncte au
disparut la fel de repede pe cum au aparut.
Aprinse repede una si chipurile celorlalti au aparut.
Cand hoti au vazut-o, au scos un strigat.
-Oi, nu erai mort? intrebara ei trei la unison.
Leonor le ranj.
-Idiotiloe, asta e tarsura mea, targeam un pui de somn, si

daca va mai prind ca incercati s ao furati, atunci va ucid!
Cei trei s-au tras intr-o parte. Leonor se abtinu cu greu sa

nu rada. Lumina restul trasuri si vazu ca si ceilalti erau tot
acolo unde ia lasat.
-Ce facem? intreba ea atunci.
Cineva se ridica atunci. Leonor indrepta spre el torta si

vazu ca era Calaul. Tresari cand vazu ca se indreopta spre ea.
-Iesim de aici, spuse el.
Avea o voce ciudata, isi spuse ea. Parca apartinea unui loc
ca si acesta. Intunecos, rece si jos...

Intinse mana dupa torta.
Leonor io dadu.
-Stii drumul? intreba ea.
Caladul dadu din cap ca nu il stia.
-Sa iesim din apa asta, spuse el, altfel murim de frig!
Si asa era. Apa nu era adnca, dar era rece, si caruta a

incpeut sa fie umpluta deja. Daca Azur ar fi vazut in ce stare au
lasat-o, isi spuse ea. Char asa, pe unde era? Cu siguranta ca era
pe aici pe undeva.
Calaul tinea ceva in barte, nu era sigura, daca ceilalti

vedea, dar ea stia ce era aoclo., De aceea a les sa mearga
primul.
-Fi-ar, spuse unul dintre hoti, chiar e frig!
Leoro fu de acord, de aceea a luat o blana din tarsura lui

Azur. Vazu insa ca ceilalti nu au facut la fel.
Ei bine, Calaul
parea ca nu simte frigul, iar cellat, pe care la vazut la bar, si

mai putin.
Torta arunc alumina doar pe pereti pesteri, care erau destul

de stramte.
Leonor vazu mai multi cohii privind-o de undeva de
sus. Lilieci, gandi ea. Spera doar ca nimic nu o sa sperie si sa

ii faca sa inceapa sa zboare, stia cat de suparator erau. Mai
ales acum ca aveau pe cei trei hoti langa ei, ar fi urlat ca si
nebuni.
Ridica privirea sa vada daca putea sa vada locul d eunde au

cazut. Dar deja s-au indepartat de locul acela. Se uita jos. Era
nisip. Semn ca pe aici a fost un rau, sau era, nu stia. Leonor
era chiar in spatele Calaului. ergeau in sir.
-Oi, deci a ta e trasura? intreba Esteban indreptandu-se

spre Leonor.
-Da, dar astia trei au incercat sa o fure, arata spre cei

trei hoti.
Esteban se uita spre ei, apoi riidca din umeri.
-Ei bine, cel putin voi deja aveti probleme cu soldati,

uite-te la noi, suntem soldati si avem si noi probleme!
-De ce? intreba unul dintre hoti.
-Pai, acum ca am disparut din sat, sigur ca o sa fim acuzati

de Nobilul Conte de...
Insa Esteban se opri in clipa aceea, caci Calaul se indrepta

spre el cu mana riidcata. Vru s ail loveasca. Insa pumnul sau fu
oprit de catre indviidul de la han, care se presupune ca a baut
alcool. Cel Mut, care nu vorbea deloc.
Calaul se uita la Mut, isi ridica pumnul si contiuna sa

mearga. Esteban il privi uimit.
-Oi, spuse el, ai o problema cu mine?
-Lasa-l in pace, incerca sa il potoleasca Iluian.
-Da pe naiba, spuse Estebanm oi, prietene, spune-o in fata!
Calaul marai.
-Nu imi pace de Nobilul ala al tau, dar daca tot ai spus ca
acum si tu esti un renegat, atunci ai scapat!
Nu a scapat de un pumn, isi spuse Leonor. Daca nu era Mutul,

atunci ar fi sters podeaua cu soldatul. Se uita spre Esteban. Iti
trebuia ceva curaj sa infrunti asa o matahala.
Esteban se intoarse spre Iluian.
-Sa fiu al naibi, spuse el, acum imi amintesc l-am pierdut
pe Talius!
-Asa, pe unde o fi?
-E cumva ala de dormea pe cal? intreba Leonor.
Cei doi au dat din cap ca da!
Leonor dadu din cap ca intelege.
-Stiu cine e, afurisit om, cum sa domri pe cal!
Cei doi au ranjit.
-Chiar de ar ave aun sac de cate doi bani, spuse Esteban, nu

ar da doi bani niciodata pe nimic, asta e Talios.
Leonor se uita spre cel care la oprit pe Calau, o ducea pe

fata in spate, in spatele sau Vanatorul avea o mana pe uamrul
Mutului si il umra.
-Iar ti-ai pierdut vederea? intreba ea.
Vanatorul simti ca era vorba despre el.
-Nimic nu iti scapa nu-i asa, domnule?
-Imi scapa multe, un orb insa nu scapa, nu atunci cand ba

vede, ba nu!
Tanarul rase scurt.
-Poate ar trebui sa explic!
-Da, spuse ea, poate ar trebui!
-Vezi tu, sunt orb in timpul zilei si vad bine in timpul

nopti!
Cei trei hoti au intors privirea spre el,a sa cum au facut

si cei doi soldati.
Pana si Calaul sa uitat cu coltul ohcilor.
-Cum?
-Asa este, cand ti-am spus ca am fost Atins, a fosta

devarat, dar cumva, mi-am pierdut vederea. Dar cumva asta nu e
valabil decat atunci cand e zi, in rest pe timoul nopti vad!
-Ai avut de a face cu un Atins? intreba Esteban.
-Am avut, raspuse Vanatorul.
-Drace!
Esteban vru sa mai intrebe ceva, dar Calaul se opri si odata

cu el tot sirul.
-Ce sa intamplat? intreba atunci Leonor.
-E cineva in fata noastra, spuse Calaul.
Restula u incpeut sa se uita in fata.
-Nu vad pe ni...
Dar Esteban isi inghiti cuvintele, atunci cand vazu cum o

silueta apare de nicaieri. Era un barbat int-ro blana de urs.
Care aparu in fata lor, si ii privea mirat. In spatele sau au
incpeut sa apara mai multi care purtau la fel, cate o blana de
urs.
-Cine sunteti? intreba strainul.
Leonor se aseza in fata Calaului. Nu il credea in stare sa

le faca o prezentare buna. Poate ii privoca, nu avea nevoie sa
lupta, nu pe frigul asta, sau deloc.
-Ne-am ratacist, spuse ea. Am vrea sa iesim din pestera!
Individul care le-a spus intrebarea a incpeut s arada,

ceilalti din spatele sau au chicotit.
-Vreti sa ieisti? intreba el. Nu mai are rost, odata ce ati

intrat in Pestera Ursului, nu mai puteti iesi vreodata!
Si contiuna sa rada, in timp ce blana de urs de pe umeri si

se zguduia.
Intr-o alta parte a Pesteri, Talius se uita in jurul sau si

isi spuse ca totul era la fel. Intuenca. A intrat in pestera, sa
asteptat la intuneirc. Acum , isi spuse el, numai sa ii gasesc pe
aia doi, dupa care ies de aici.
Calul se opri deja din alergat. Nu mai stie unde sa mearga,

isi spuse Talius, ei asta-i, acum se asteapta sa il conduc eu!
Dar Taliul sa satuirat de cal.
Se dadu jos de pe cal si incpeu sa mearga singru. Era mai

sigur de pasul sau, decat al calului.
Totusi, calul contiuna s ail urmeze.
Ei bine, nu era ca si cum l-ar fi deranjat oricum.
Azur ramase ghemuit pentru cateva clipe, dar apoi se ridica.

Nu ii placea intunericul. Tocmai de aceea avea la el mereu o
torta. Ei bine oarcem, era o torta. Mai mult un bat, care sa ii
lumineze calea sau sa il ajuta sa aprinda focul.

Dar complet inutil intr-o pestera.
Tremura, apoi pe chip ii aparu un renjet,.
Asta era aventura, isi spuse el, daca vroia sa ajunga pe

Munte, atunci trebuia sa isi invinga teama de intuneric.
Aprinse batu si incepu sa mearga.
Cand, brusc, in spatele sau auzi un marait.

#
Leonor a vazut de multe ori cum in cele mai dispare momente
oameni fac orice ca sa ramana in viata. Stia insa ca nu asta era
cea mai rea stare in care putea sa ajunga un om. Nu, o persoana
era in cea mai rea stare, atunci cand stia ca era in viata, dar
nu pentru mult timp. Atunci cand stia ca in clipa aceea, va muri
pur si simplu. Caci in aceele clipe in care isi astepta moartea,
disperarea isi croia durmul spre suflet.
Dar atunci cand ia vazut pe acei oameni imbracati in blani
de ursi, nu a vazut disperare in ochii. Ci resemnarea. Si a
inteles ca erau departe de a spune minciuni.
-Dar cum se poate sa nu mai iesi? intreba ea.
Barbatul se uita spre ea si zambi. Era ciudat cum buzele ii
erau ridicate si ochii I s-au ascutit si cu toate astea nu exista

bucurie pe fata sa.
-Nu stiti oare, spuse el, ca sunteti in Pestera Dragonului?
In aceea clipa Leonor incremeni.
Ba stia, dar nu crezu niciodata ca va ajunge sa o si vada.
Brusc pereti au inceput sa devina si mai intunecati decat
erau deja. Si ochii rosii ai liliecilor si mai stralucitori.
-Ati incalcat unul dintre Sigili, spuse barbatul.
Leonor isi dadea seama de asta.
-Nu a fost voia noastra!
Barbatul ranji.
-Niciodata nu e!
Leonor vru sa il opreasca, intinse mana. Dar o lasa in aer,
caci barbatul se intoarse spre ea si o privi in ochii.
-Ce sa intamplat? A intrebat el.
-Nu am incalcat Legile, spuse ea. Nu am facut-o cu voia
noastra!
Barbatul o privi mai atent, apoi, Leonor vazu cum pe chip ii
apare dezgustul. Se apleca si scuipa la picioarele ei.
-Nu credeam ca voi ati devenit asa de lasi, chiar asa de
tare va ingrozesc Bestiile si Nobili de acolo, din afara?
In aceea clipa, Calaul facu un pas in fata, si de undeva,
Leonor nu stiu de unde, o sageata se infipse in fata lui Leonor.
-Cum indrazniti? Intreba o voce.
Un tanar facu atunci un pas in afara multimi, avea un cutit

in mana.
-Pe laga faptul ca sunteti si lasi, mai vreti si sa ne
dezonorati?
Leonor nu pricepu despre ce vorbea. Cu ce i-au dezonorat?
Barbatul ii facu smen sa se opreasca.
-Nu e nevoie de asta Fille!
Si intinse mana, dupa care tanarul lasa barbia in piept si
facu un pas in spate.
-Nu vrem sa avem de a face cu voi, spuse barbatul, dar asta
nu inseamna ca nu suntem frati dupa infatisare, asa ca am sa va
spun sa va feriti de Trib!
-Trib? Intreba Leonor.
-Intocmai, spuse barbatul, Tribul, sunt mai multi ursi care
umbla in grupuri pe aici sa ne vanzeze, de cand am ajuns aici,
urisi ne atacau, dar acum eram mai multi si main inteligenti i-am
invins pe fiecare cu usurinta, asa ca animalele si-au dat seama,
si au inceput sa se adune in grupuri si sa ne atace, noi ii numim
Tribul!
Barbatul se uita spre ei, mai scuipa odata, apoi se intoarse
spre ai sai, si asa cum au aparut, asa au si disparut.
Leonor se mai uita cateva clipe, miji ochii, apoi se
intoarse spre cei din spatele sau.
Calaul se uita la ea.
-Ar trebui sa inveti sa iti controlezi acel temperament,

spuse ea.
Calaul insa era calm acum.
Daca statea sa se gandeasca mai bine, nici macar nu a fost
atat de nervos, daca se uita spre chipul sau, dar din cauza
corpului sau, orice miscare pe care o facea I se parea ca si una
prin care vroia sa atace.
-Nu este nimic in neregula cu mine, spsue el.
Leonor dadu din cap.
-Daca spui tu, atunci am sa am increcredere in tine.
Vanatorul isi gasi atunci momentul sa vorbeasca.
-Dar pana la urma ce au vrut sa spuna despre toata ideea
asta cu Tribul asta?
Leonor ridica din umeri, isi aminti atunci ca a facut exact
ca si atunci.
-Nu stiu, spuse ea. Dar ati mai auzit de ursi care sa umble
in grupuri?
-Am auzit de lupi, spuse Vanatorul, dar niciodata de lupii.
-Asa am auzit si eu, si doi oameni nu au cum sa greseasca,
numai daca suntem surzi si nu am auzit bine, dar cum eu vad si tu
esti doar un orb, atunci avem dreptate!
Vanatorul ii zambi in clipa aceea. Dar Leonor nu mai vazu
zambetul, caci isi intoarse capul spre intunericul din fata ei.
-Sa mergem, a spus.
Si restul a urmat-o.

-Ceva te macina!
Leonor sa uitat spre cel care a venit langa ea.
Era soldatul acela, Esteban.
-Da, spuse ea, de ce ne-au numit lasi?
-Da m-am gandit si eu la asta, si am o idee despre ce au
vrut sa spuna cu asta. Stii ce sunt Legile, nu-i asa?
Leonor dadu din cap ca stia.
-Ei bine, aceste Legi odata incalcate te vor face un Dusman,
si stii, ce inseamna sa fii un Dusman?
-Inseamna ca cei din Cerc vor veni sa te vaneze, stiu foarte
bine!
A auzit despre cei destul de ghinionisti incat sa pateasca
asta, sa incalce una dintre Legi, erau vanati de cei care
reprezentau cei mai puternici oameni ai Nobilimi!
-Iar daca noi suntem acum aici, spuse ea, atunci si asta ne
va face...
Esteban zambi.
-Sa ne facem girji pentru asta mai tarziu, mai intai sa
gasim o modalitate de a iesi cumva de aici, bine?
Leonor dadu din cap ca era de acord.
-Acum, spuse Esteban privind in jurul sau, asta seamna mult
cu o legatura de canale intre ele, nu-i asa?
-Da, spuse Leonor.
-Ei bine, ma gandesc ca apa asta vine de undeva, nu am putea

sa urmarim pe unde curge si astfel sa iesim de aici?
-Dar daca e un canal care curge intr-un zid?
Esteban ridica din umeri.
-Daca, raspunse el.
Fata ii zmabi, apoi lumina drumul cu torta.
-Oricum ar fi, spus ea, e numai vina calului ala afurisit,
ma intreb pe unde e?
Intr-o alta parte a Pesteri Dragonului, Talios descaleca.
-Ah, spuse el in timp ce mangaia calul, tu acum imi esti
inutil!
Ochii au inceput sa I se adapteze cu intunericul, si cum
dobitoaca nu mai stia incotro sa o ia, atunci nu vedea de ce sa o
mai foloseasca.
-Desi, spuse el, esti foarte buna atunci cand e nevoie de o
perna, sau de un pat, daca tot vorbim de somn, hmm, e greu, dar
cred ca o sa te pastrez, daca vrei!
SI cu asta, incepu sa mearga, hotara ca daca calul il va
urma, atunci il va lasa si il va pastra, dar daca calul decidea
ca si el sa saturat la randu-i sa fie o perna si pleca, atunci nu
avea sa il pastreze.
Dar calul il urma.
Ceea ce ii fu indiferent lui Talios.
Se uita in jurul sau. Nu vedea chiar totul, dar cu siguranta
mai mult ca si multi alti oameni. Pana la urma avea in spate ceva

ce alti nu aveau. Si probabil nici nu s-ar fi gandit sa aiba.
Ajunse curand in fata a doua drumuluri, nu stiu pe care sa o
ia, asa ca se apleca, lua de pe jos o pietricica. Se intoarse cu
spatele la cele doua intrari si isi puse mana la ochii. Apoi
arunca piatra pe spate, se intoarse repede sa vada unde va cadea
piatra si vazu ca a cazut mai aproape spre cea din dreapta.
Asa ca o lua spre intrarea din dreapta. Cu dobitoaca
urmarindu-l.
Atunci I se paru ca aude ceva. Dar urechea sa atat de fina,
distinea foarte bine suntele. Asa ca isi dadu seama ca venea de
undeva de departe. Din alta intrare. Cum am sa ii gasesc pe
ceilalti, in modul asta? Se intreba el.
Apoi ii veni o ideea.
Ce ar fi sa strige?
Nici macar nu apus sa isi raspunda singur la intrebarea
asta, atunci cand isi duse mainile la gura, si urla.
-OOOOOOOOIIIII!
Apoi si mai tare.
-ILUIAAAAAN!
SI mai tare.
-ESTEBAAAAN!
Isi auzi ecoul propriei voci cum rasuna prin toata pestera.
Isi duse mainile la gura sa mai repete odata strigatul, dar
se opri, caci in clipa aceea, ceva se apropie de el.

-Oi, tu, spuse silueta, opreste-te!
Talius vedea bine pe intuneric, dar isi dadu seama ca
strainul asta din fata sa vedea si mai bine.
-Cine esti?
Dar strainul ii ignora intrebarea si se repezi la el.
-Ce ai? Esti nebun? Intreba el. Nu poti sa strigi ca si un
descreierat pe aici, ai putea sa atragi ursi, la naiba naibelor!
Talios se scarpina in cap.
-Despre ce vorbesti? Il intreba el.
-Vorbesc despre faptul ca urlai ca si un nebun, si nici
macar nu realizezi asta, ma intelegi?
Taliul dadu din cap ca nu.
Celallat ofta.
Talius zambi. Nu a dat din cap, numai fiindca ia fost lene
sa deschida gura ci sa vada daca cel din fata sa era obisnuit cu
intunericul, pe cat dadea impresia. Iar impresia era corecta, isi
spuse Talius.
-Nu stiam, spuse Talius, am intrat in pestera din greseala!
Strainul se apropie de el.
-Cum, din greseala?
Strainul incepu sa rada, dar rasul sau nu dura decat putin.
Isi puse mana repede la gura si se intoarse spre Talius.
-Cum se poate sa intri in Pestera Dragonilor, din greseala?
Talius isi duse un deget la ureche.

-Ce e aia Pestera Dragonilor?
Strainul il privi mut.
-La naiba naibelor, spuse strainul, nu ai auzit de afurisita
Pestera a Dragonului?
Talius ridica din nou din umeri si dadu din cap.
-Dar de undevi?
-Din afara, spuse Talius.
-Si vad ca porti si niste platose al naibi de faine, spunemi, ce armie esti?
Talios incerca sa isi aminteasca pentru cine lucra. Dar a
uitat, in treburile astea mereu avea memoria proasta.
-Nu mai stiu, imi da bani, spuse el, si eu fac ce mi se
spune, si e mai bine decat ceea ce faceam mai demult, deci e mai
bine!
Strainul isi puse mainile la piept.
-Esti una afurisit ciudat, spuse el, adica, daca stai sa
gandesti mai bine, esti ca si toti ceilalti pe care i-am mai
intalnit prin pestera, ori niste hoti, pungasi sau ucigasi, care
fugeau si si-au spus sa incalce Legile si sa intre aici, ca sa
scape de ceata care se puse sa ii prinda, ori poate te-ai saturat
de viata, io stiu?
SI strainu rase din nou, dar apoi se opri din nou cu mainile
la gura.
-Hei arata-mi iesirea, spuse Talios, m-am ratacit aici!

Strainul isi puse mainile in sold.
-Crezi ca in ultimi ani, eu am vrut sa raman aici? Caut
afurisita de iesirea de cand am pus piciorul aici si am adormit
acolo la intare, apoi cand am atitpit si eu un pic, numai bine
vad ca in jurul meu e bezna, apoi incepe sa se faca din ce in ce
mai frig si apoi un urs ma ataca, nu poti gasi iesirea, spuse el,
chiar daca I incerca ani intregi precum am incercat eu!
Talios, isi spuse ca iar a dat de cineva nebun.
Poate strainul avea dreptate, poate ca intrau cu adevarat
nebuni aici, dar nu isi dadea seama ca el insusi facea parte
dintre ei.
-Fie, spuse el, atunci o sa o gasesc eu singur!
SI cu asta trecu de el.
-Stai, spuse strainul.
Talios se opri si intoarse capul.
-Cu tot intunericul asta, am putut sa citesc neincrederea pe
chipul tau!
Talios astepta.
-Lasa-ma sa iti arat o dovada, ca nu te mint, si cu aceste
cuvinte strainul facu un pas spre el, isi sufleca manecile
camasi.
In aceea clipa, Talios facu ochii mari.
-Ce sunt astea? Intreba el.
Strainul il privi ciudat.

-Astea sunt taieturile pentru fiecare zi care trecea in
aceasta pestera, si cand spun zi, vreau sa zic, de fiecare data
cand venea Frigul, caci asa se masoara zilele si noptile aici, cu
ajutorul Frigului!
Dar nu asta vroia sa intrebe cu adevarat Talios.
El vroia sa stie de ce erau atatea taieturi pe corpul
strainului?
De parca ar fi trecut sute de ani, de cand se afla aici...
#
-E frig, spuse Esteban, sprijinindu-l pe Iliuian sa nu cada.
-El ce a patit? Intreba Leonor uitandu-se spre tovarasul lui
Esteban.
-Vine din partea de miazanoapte a Continentului, acolo e o
caldura inabusitoare, de aceea nu poate sa suporte prea mult
frigul asta!
Calaul intinse mai sus bratul.
-Eu sunt din partea de miazazi si chiar si asa si eu pot sa
il simt, de ce e asa de frig?
Leonor nu stiu sa ii raspunda, doar privi in fata.
Nu isi putu scoate din cap toata discutia pe care au avut-o
cu oameni imbracati in blana de urs. Mai mult nu isi putu scoate
din cap faptul ca se aflau in Pestera Dragonului, nimeni nu intra
aici. Era una dintre Sigili ca nimeni nici macar sa nu se apropie
de Pestera. Dar Leonor nu se intreba niciodata de ce. Ei bine,

isi spuse ea, cine s-ar intreba vreodata, cine ar pune la
indoiala, Cuvantul? Se intreba ea.
-Dar totusi, spuse ea intorcandu-se spre cei doi soldati
care se sprijineau unul pe altul, voi sunteti soldati, poate ca
voi stiti mai multe despre toata treaba asta cu Pestera?
Esteban scuipa si ii puse mana tovarasului sau mai bine in
jurul umerilor sai.
-Sa nu ai o idee gresita, spuse e, nu suntem soldati, ci
simpli mercenari, care se intampla sa poate platosele astea
stralucitoare si nimic mai mult, atunci cand am intrat in slujba
Nobilului asta, am fost un afurisit ce facea toate pentru bani si
nimic mai mult, au cautat pe cineva care sa poata sa tina bine
sabia si sa stie sa taca atunci cand trebuie, eu eram bun la
amandoua, sau cel putin eram bun la prefacut, asa ca am intrat,
asa i-am intalnit pe astia doi acolo!
-Astia doi? Intreba Leonor.
Esteban ridica din umeri.
-Da, spuse el, asa e, al treilea a intrat si el in Pestera
dar nu stiu unde e, nu ai vazut si tu ca dobitoacele alea
afurisite au fugit care incotro si ne-am trezit ca pica pur si
simplu?
Asta ii aduse aminte lui Leonor de caii de la trasura.
-Daca stam sa ne gandim mai bine, spuse ea, unde sunt pana
la urma caii?

Toti au privit-o.
-Asa e, spuse Calaul, unde au disparut?
-Am cazut pur si simplu, spuse Esteban, apoi cand am ajuns
in apa, nu am mai vazut caii, ce sa intamplat in timpul caderii?
Leonor avea o idee.
-Daca au reusit sa sara peste groapa? Intreba ea.
-Sa sara?
-Presupunand ca exista o groapa in care am picat, inseamna
ca au reusit sa ajunga pe cealalta parte!
-Pestera asta, spuse Esteban, e mult mai mare decat m-am
asteptat sa fie, fir-ar sa fie de treaba, si ii fixa inca odata
mana lui Iluian pe umar.
Au contiunat sa mearga. Si Leonor observa ca fiecare pas pe
care il facea ii mai trimitea un fior pe sira spinari. Era frig,
isi spuse ea. Si se facea din ce in ce mai frig. Pe pereti
luciosi din jurul lor, se oglindeau flacarile tortei. Leonor vazu
cum firicele subtiri de apa sa scurg pe pereti. Dar apoi, cu
fiecare pas, vazu cum apa aceea se transforma in gheata, si apoi
pereti incepeau sa nu mai fie atat de lucisosi.
-Sa ne oprim un pic, spuse Leonor.
SI mai mult cazu decat sa se aseze jos, pe o piatra.
-Ce frig e, spuse Esteban.
-Este, spuse Calaul.
S-au asezat toti.

In clipa aceea, Leonor vazu cum Vanatorul se uita in jurul
sau, clipind de mai multe ori, apoi ochii albi au inceput sa ii
dispara, facand loc culorii aceleia albastre.
-Ce e asta? Intreba ea.
Vanatorul se uita spre ea si zambi.
-Asta e privirea pe care am primit-o inapoi, spuse e, stii
ce inseamna asta? Afara e noapte!
Leonor incrunta din sprnacene.
-A trecut o zi de cand ne aflam aici? Am mers asa de mult?
Calaul era si el surprins.
-Nu se poate, spuse el.
Leonor dadu din cap ca era de acord cu el.
Vanatorul se uita in jurul sau inca odata si zambi din nou.
-Ah, vederea mea e la fel de buna!
Apoi ranji.
-De ce spui asta? Il intreba Leonor.
-Fiindca, spuse Vanatorul, cu toate ca aveti o torta, eu
sunt singurul care a vazut ca ceva se indreapta spre noi!
Calaul sari in picioare.
-De unde?
Vanatorul riidca mana si indica cu degetul intunericul din
fata lor.
-De acolo, spuse el.
-De unde stii? Intreba Calaul.

-Pur si simplu stiu, spuse el.
Restul s-au uitat spre locul in care Vanatorul indica cu
degetul.
Apoi au inceput sa apara unul dupa altul. Ursii se uitau
spre ei cu niste ochii morti. Leonor ramase o clipa incremenita.
Asta era tribul despre care vorbeau oameni aceeia? Se uita in
jur, sa vada daca era singura ce ramase locului. Nu nu era
singura. Esteban si Iluian o imitau, dar trei din grup nu aveau
pe chip nicio grija. Vanatorul, Mutul si Calaul s-au riidcat, ca
si cum si-ar fi spus:
EI bine, e timpul sa o facem si pe asta.
Se intoarse spre ursul care iesi din intuneric.
Nu era mare, si felul in care se misca o facea sa creada ca
poate erau diferiti de cei de afara. Dar atunci cand unul dintre
ei se apropie mai mult Leonor isi duse mana la gura. Da, isi
spsue ea, erau diferiti, dar nu in modul in care a crezut ea ca
erau.
De aceea blanile lor se miscau asa de ciudat, isi spuse ea.
De aceea aveau ochii morti.
Nu erau ursi.
-Fir-ar, spuse atunci Calaul.
SI el vazu, si in cele din urma si restul au vazut.
Poate ca, isi spuse Leonor, ar fi fost mai bine sa fi fost
niste ursi.

Cu ursi se puteau descurca.
Dar cu niste oameni imbracati in urs nu asa de usor.
Erau ei, oameni pe care i-au intalnit. Dar acum mergeau in
patru picioare si aveau niste ochii de fiara, foarte diferiti de
ochii de capetele care le atarnau langa umar.
Departe de lupta pe cale sa inceapa, Talios si strainul pe
care la intalnit au ajuns in fata unei infundaturi.
-Ce e asta? Intreba Talios.
-Fir-ar, spuse strainul, am ajuns iar aici, de multe ori
sfarsesc astfel, sa ajuns in fata unui drum mort, sa na
intoarcem!
Talios se gandi o clipa la asta, apoi riidca din umeri.
-Nu, spuse el, ar fi prea mult de mers, hai mai bine sa
spargem asta, nu vrei?
Strainul incepu sa rada.
-Da, sigur, cum sa nu, de parca ai putea pur si simplu sa
mergi si sa il lovesti cu pumnul si zidul sa cada, pfff!
SI rase din nou.
Dar Talios il ignora, se duse spre infundatura, isi indoi
degetele de cateva ori, apoi intr-o clipa ochii sa de obicei fara
viara s-au aprins, strainul de langa el, care era obisnuit cu
intunericul reusi sa vada aceea sclipire si se opri din ras.
Talios lovi atunci zidul.
Ceea ce se petrecu il uimi pe strain, si se poate spune ca,

daca calul din spatele lor ar fi fost un cal din povesti atunci
si el ar fi cascat gura pana la pamant asa cum a facut-o si
strainul.
Caci zidul a incepu sa crape si un nou drum a aparut in fata
lor.
-Ce naiba, spuse strainul.
Se apropie de perete si facu ochii mari.
-Asa de sensibili sunt?
Lovi atunci si el. Dar pumnul sau doar pocni intr-un mod
care nu ii placu, si o durere ii fulgera tot corpul.
Talios se intoarse spre el.
-Chiar asa, spuse el, de ce mi-ai spus sa nu mai strig?
Strainul se uita la el, ca la un idiot.
-Acum ti-ai adus aminte?
Talios dadu din cap ca da.
-Acum, spuse el.
-Fiindca, spuse strainul, un ecou atrage de obicei pe
afurisiti aia de oameni-ursi, de care vreau sa ma feresc, naiba
naibelor sa ii ia pe toti!
-Oameni-Ursi?
-Da, sunt niste idioti, care poarta blani de ursi, si se
comporta ca niste descreierati. Crede-ma nu ai vra sa fi in fata
unuia!
-Tu ai fost?

-Nu, am inceput sa fug cat ma tineau picioarele si nu m-au
prins!
-Hmm, facu Talios, esti un las, nu te plac!
Strainul facu ochii mari.
-Sa fiu al naibi, cine ar fi zis? Eu un las? Ei bine, daca
sunt un las, atunci cum se face ca am reusit sa supravietuiesc
asa de mult timp aici?
Asta se intreba pentru o clipa si Talios, dar apoi burta
incepu sa scoata un sunet amuzant si se gandi ca ii era foame.
-Nu ai mancat nimic? Intreba strainul.
-Nimic, spuse Talios.
Strainul se cauta in clipa aceea printre straite.
-Cred ca am eu ceva aici, aaa, uite aici niste carne de
peste!
-E peste pe aici?
-Da, cand te-am auzit si am venit la tine, tocmai am prins
mai multi pesti din niste rauri, dar am plecat de acolo, ca
altfel vine Frigul!
Era a doua oara cand spunea cuvantul asta, observa Talius.
Strainul se uita spre el. Apoi se uita in jurul sau.
In clipa aceea Talios realiza ca se intampla ceva. In jurul
sau mai multe zgomote au inceput sa se auda. Ca si cum pestera se
trezea...
-Ce e asta?

-Asta e Frigul, spuse strainul, vine, hai sa plecam de aici,
inainte sa ne prinda.
Talios nu mai puse nicio intrebare si se lua dupa strain.
-Oi, spuse strainul, nici macar nu iti cunosc numele!
-Talios, spuse el.
-Eu sunt Afurist!
-E un nume ciudat!
-E un nume afurisit, asta iti spun, ai mei mi-au zis ca
numele asta mi se potrivea cel mai bine!
-Ai tai?
-Da, ai mei, am si uitat cum ii cheama!
Cei doi au contiunau sa alerge, in timp ce in spatele lor,
calul tinea pasul cu usurinta.
Atunci strainul se opri si ii facu semn si lui Talius sa o
faca.
-Ce e?
Cand se apropie mai bine insa nu mai avu nevoie de vreo
explicatie, isi dadu seama si singur.
-Ce e asta?
-Un om la pamant, spuse strainul aplecandu-se.
Il privi mai de aproape.
-Mai sa fie, spuse el, nu e un om al ursilor, ca nu are
blana aceea dar...
In clipa aceea cel de pe jos deschise ochii si trase o gura

mare de aer in piept.
Cel de pe jos, din fata lui Talius si Afurisit era Azur.
Azur avea propriul mod de a se apara de ceea ce e ii era
neplacut si acela era sa traga un pui de somn, dupa aceea cand se
trezea era schimbat.
-AAAAAAAAA!
Daca urletul si zambetul ar fi putut sa fie infaptuite in
acelasi timp, atunci acestea s-ar fi asemanat foarte mult cu
mutra pe care Azur o avea in clipa aceea.
-Mi-am revenit!
Avea bratele riidcate in sus, si nici macar nu ii vazu pe
cei de langa ei.
-AM SA IES DE AICI SI O SA II ARAT CALULUI ALA!
SI apoi incepu sa alerge.
Se indeparta de ei si se infipse int-run zid.
-Ce naiba, urla atunci Afurisit.
Disparu atunci intr-un intuneric pe care nici macar ochiul
lui Afurisit nu putu sa il patrunda.
-Ce a fost asta?
In clipa aceea nu mai avu la ce sa se gandeasca, caci se
auzi un urlet.
Afurisit ingheta de frica. El cunostea acel urlet.
-Haide, ii spuse celui de langa el.
Talius il urma fara sa spuna nimic.

Afurisit alerga, apoi se opri.
-De ce te grabesti asa de tare? Intreba Talios.
-Tre sa ne ascundem, spuse el, altfel o sa dam de...
SI atunci cei doi au vazut lumina.
Talios se opri si el.
Atunci vazu cum mai multi oameni incepeau sa fie inconjurati
de ursi.
Cand miji ochii sa vada mai bine, ii recunoscu pe Iluian si
pe Eseban.
Fu ceva mai greu cu toate zgarieturile pe care le aveau pe
fata si faptul ca era plini de sange. Dar chiar si asa ii
recunoscu.
-Sa mergem de aici, spuse strainul luandu-l de mana.
-Nu merg nicaieri, spuse Talios, ma duc acolo!
Strainul il vazu atunci cum pleaca, si calul era in spatele
sau.
Injura in sinea sa si il urma.
#
Leonor vazu atunci cum incep sa se retraga. In spatele lor
au auzi pasi, s-au intors si atunci Leonor il recunoscu pe cel
care a dormit pe cal. La fel au facut si Vanatorul, Calaul si
Mutul. Leonor se uita la cei trei. Si vazu ceva ce o facu sa
ridice din sprancene. Ce se intampla aici?
Pe tot timpul luptei cu ursi, cei trei nu au avut decat o

fata plictisita sau zambareata, dar acum odata ce Talius sosi, sau schimbat intr-o clipa.
-Ce e asta?
Leonor se uita spre Calau.
Strangea asa de tare securea in mana incat venele pareau ca
vor pocni in orice clipa. Ochii I se miscay de colo colo in timp
ce se uita spre Talios.
-Fir-ar sa fie, spuse Vanatorul, care se trase intr-o parte.
-Ce sa intamplat?
Leonor se apropie de Vanator. Railei o vazu.
-Cine e ala? Intreba el, atunci cand o vazu apropiandu-se.
-TALIOS!
Esteban se repezi spre el si ii dadu mana lui Iluian, care
era mai mult lesinat.
-Tine-l si tu, bine ca ne-ai gasit, am obosit sa il tot tin
eu!
Talios insa nu lua mana.
-Uite am adus un cal cu mine, pune-l pe el, sau ea, nici
acum nu stiu daca e armasar sau iapa!
Esteban se incrunta, dar se repezi cu Iluian la cal si il
puse acolo.
Chiar atunci Mutul se apropie si o puse pe fata, careia inca
nu ii scoase sacul de pe cap si o puse si pe ea pe cal. Leonor se
intreba de ce nu vroia Calaul sa ii scoata sacul de pe cap odata.

-Ma intreb de ce au fugit ursii aia? Intreba Esteban atunci
cand il puse pe Iluian pe cal.
Dar nu mai avu timp sa primeasca raspuns de la ceilalti caci
atunci aparu si Afuriist, care se uita spre Talios si urla la el.
-Ce mama naibi, spuse el, de ce ai fugit?
-Nu am fugit, spuse Talios, tu ai mers mai incet, oricum iam gasit pe astia doi asa ca putem sa plecam de aici!
Strainul se uita la el ca la un nebun.
-Tu nu auzi ca nu putem sa plecam de aici, e Pestera
Dragonului, nu poti sa iesi de aici odata ce ai intrat!
Talios se uita la el si Afurisit se opri din vorbit.
-De ce te uiti la mine asa?
Talios ridica din umeri.
-Asta e ca si o inchisoare, nu-i asa?
-Da!
-Ei bine, crede-ma nicio inchisoare pe lumea asta nu ma
poate inlantui pe mine!
Leonor simti cum brusc aerul din jurul lor ingheata. Toata
lumea se opri se uita spre Talios, care insa se intoarse spre
Esteban.
-Spune-mi inca odata, spuse el, de ce a trebuit sa ma prefac
mort, atunci cand a venit calul ala?
Esteban ii dadu un pumn in umeri.
-Iar vorbesti prosti, spuse el, nu poti sa mergi pur si

simplu si sa te infrunti cu cel mai mare cal pe care la vazut
Continentul, ce naiba!
Talios ridica din umeri ca si cum ar fi spus ,,cum vrei tu,,
apoi se uita spre ceilalti.
-Voi cine sunteti?
Leonor facu un pas in fata.
-E o poveste lunga...
-Atunci fa-o scurta, sau mai bine nu mi-a spune, sa iesim de
aici!
In spatele sau Esteban ofta.
-Nu, sunt obosit, sa ramanem aici!
-Bine zici, straine, ii spuse Afurisit, mai ales ca se
apropie Frigul!
Ceilalti au inceput sa se aseze in cerc. Leonor observa ca
erau aproape unul de altul, ceea ce insemana ca le era frig, mai
ales dupa alacul alaora de acolo.
-Ce ciudat, spuse ea, au vorbit de Trib, cand colo ei sunt
cei de care vorbeau, ce sa intamplat cu ei? Pestera le-a luat
mintile, straine?
Se uita spre strainul care veni cu Talios.
-Numele meu nu este straine, e Afurisit!
Leonor ridica o spranceana la numele asta.
-Afurisit?
Afurisit dadu din cap ca da.

-E un nume ciudat, spuse ea.
-E singurul de care imi amintesc ca mi-a fost dat de cei
care m-au crescut, pe celalat nu mi-l amintesc, dar stiu ca
incepea cu D, dar cine isi mai aduce aminte?
Leonor vazu cicatricile de pe mana sa, si vru sa il intrebe
care era treaba cu ele, dar renunta.
-De cand esti si tu in Pestera?
-De mult timp, i-am spus si pustiului asta, dar nu vrea sa
ma creada, oricum, nu puteti iesi de aici, mereu o sa va
rataciti, eu am incercat mult timp sa ies, dar nu am reusit,
pestera asta are foarte multe culoare, e apropae ca si cum nu ar
fi o pestera, zici ca e un stomac de animal!
-Ai spus ca am dreptate, spuse Esteban, de ce?
Strainul il privi, isi puse haina mai bine in jurul umerilor
si scoase pe gura niste aburi.
-Vezi, spuse el, vezi ce imi iese din gura, se face din ce
in ce mai Frig, si in curand o sa itram toti in Somn, dupa aceea
poti doar spera ca nu o sa mori!
-Somn?
-Se va face atat de frig, contiuna Afurisit ca si cum nu ar
fi auzit ce spunea cel din fata sa, da, mai intai o sa iti fie
frig, apoi nu iti vei mai simti degetele, la inceput, apoi
amorteala asta va contina sa urce spre pieptul tau, pana cand vei
adormi, iar daca o sa te trezesti, ei bine, atunci va fi inca

cateva ore pe care sa le ai de petrecut in care sa vanezi ca sa
fi pregatit pentru urmatoarea data cand va veni Frigul!
Ridica fruntea si se uita spre ei.
-Ati mancat nu-i asa? Altfel o sa fie grav, caci aveti
nevoie de mancare ca sa supravietuiti nopti, si de blanuri, de ce
credeti ca purtau blanuri idioti aia care v-au atacat? Erau
pentru noaptea asta, voi nu aveti afurisitilor, dar sunteti
multi, ne putem incalzi astfel, si le facu semn sa se apropie.
-Nu o sa fie chiar asa de frig, spuse Esteban.
-Ba da o sa fie ai sa vezi.
Leonor nu credea ca va putea sa fie atat de frig, pana la
urma era o pestera, dar frigul nu contiuna sa creasca, nu, asta
era pestera nu un munte, frigul trebuia sa ramana acelasi.
-E ciudat, spuse Esteban, pestera se numeste a Dragonului,
cu toate astea, e frig aici, nu se spune ca Dragoni scoteau
flacari pe nari, sau era pe gura?
Strainul ridica si el din umeri.
-Da si eu m-am intrebat de multe ori asta, pana la urma cine
ia dat numele asta? Cei care ii servesc pe Nobili, nu-i asa?
Esteban dadu din cap.
Atunci Afurisit se uita mai bine la el.
-Dar tu, spuse el, porti o armura pe care numai cei care
slujesc un Nobil, o fac!
-Am fost soldat, spuse el.

-De ce nu mai esti?
-Acum stiu sigur, ca eu, si el, arata cu barbia spre Talios,
si el, apoi spre Iluian care dormea pe cal, nu o sa mai slujim pe
nimeni, caci trebuia sa prindem un cal, dar nu am reusit, mai
mult am fugit cu cineva care a luat calul ala!
-Chiar asa, se baga Leonor, de ce a venit calul spre pestera
asta, mai mult, de ce au venit si ceilalti caii dupa?
-Un cal va petrecut pana aici? Intreba Afurisit.
-Da, ii raspunse Leonor.
Strainul se uita la ea, un pic ciudat, Leonor tresari,
cunostea privirea aceea, asa a privit-o si Azur atunci cand a
vazut-o prima oara. Se putea ca batranul asta sa o recunoasca? Nu
se putea,a vea crema. Era din cauza frigului? Poate, pana la urma
niciodata nu a mai purtat crema pe fata pe un frig ca si asta.
Afurisit a avut dreptate, chiar incepea sa se faca si mai
frig decat au crezut ei ca va fi.
Toata lumea era tacuta.
Pana cand Afurisit spuse.
-Ati spus ca v-ati intalni cu oameni ursi, inainte sa devina
bestiile care v-au atacat?
-Da!
-Au spus ceva despre Trib?
-Da, spuse Leonor, dar nu imi vine sa cred ca ne-au spus de
ei, cand de fapt Tribul erau chiar...

-Ei?
-Da!
-Te inselsi, spuse strainul, nu erau ei, au avut dreptate,
ar trebui sa va feriti de Trib, ei sunt adevaratul pericol in
pestera, credeti-ma stiu ce spun!
-Deci nu cei care ne-au atacat au fost Tribul?
-Oh, nicio vorba, idioti aia, sunt doar loviti de ghinion,
fiindca au dar de Trib!
-Pana la urma ce este cu Tribul asta?
-Sunt mai multe creaturi ciudate care misuna pe aici, nu
stiu nici eu ce sunt, arata urat ca si cum ar fi picat niste
ploaie de foc peste ei, si ataca tot ce prins, sunt enervanti, am
vazut odata cum au atacat pe unul dintre oameni ursi, a departe
de a fi placut, si partea cea mai rea e ca incep sa misuna atunci
cand frigul e cel mai puternici, cand nici oameni ursi, nu fac
nimic ci doar hiberneaza, de aceea imi caut un loc cat mai bun ca
sa ma feresc de ei!
Se uita in jur.
-Va pot spune ca asta nu e un loc in care sa te feresti de
el!
-Sa mergem atunci altundeva, spuse Esteban.
-Nu, odata ce ti-ai ales un loc, nu mai poti sa pleci, uitate la picioare, incearca numai sa le ridici!
Esteban pufni si ridica piciorul.

Strainul ranji.
-Mai sa fie, rosti el, inca nu a inceput, stai sa vezi, cand
o sa vina Frigul, nu o sa poti sa isi miste nici mainile nici
picioarele, asta la inceput apoi va veni o clipa in care vei
putea, apoi din nou, e cel mai rau, cand simti ca pur si simplu
nu poti sa misti niciun deget, dupa ce in urma cu o clipa ai
putut!
Esteban ii arata o privire ciudata, apoi se intoarse spre
cal.
-Oi, daca tot spui ca o sa vina un frig mare, atunci nu ne
putem folosi de cal?
-Ba da, dar cel mai bine e sa dormi imbratisat, atunci
caldura nu moare, se formeaza ceva intre cei care dorm
imbratisati!
Se uita in pamant, apoi spuse.
-Nu am venit singur, atunci demult, in pestera, aveam pe
cineva, iar prima oara cand am simtit Frigul am fost norocos sa
am pe cineva, asa cum aveti si voi pe cineva, sunteti sigur ca o
sa puteti supravietui!
Talios se uita spre Esteban.
-Sa fiu al naibi, ii raspuse acesta, daca o sa dorm
imbratisat cu tine Tali, mai bine mori de frig!
-Vai nu spune asta, baiete!
Leonor se gandi ca daca doi oameni care se cunosteau si

faceau asa, nu vroiau sa doarma imbratisati, dar ei care erau
straini.
-Oi, spuse atunci Afurisit privind spre Leonor, tu ce zici?
-Nu o sa dorm imbratisata cu nimeni, spuse ea.
-Nopatea va fi lunga, vor fi momente in care o sa fi vreti
sa fi ascultat de mine.
Atunci batranul se ridica si se indrepta spre cal. Langa
care se aseza cu spatele.
Inchise ochii cateva clipa mai tarziu.
Calaul arunca atunci o privire spre ceea ce avea in brate.
Leonro vazu ca desi cara ceva la piept, nu a renuntat la ce avea,
nici daca era intr-o lupta. De ce tine asa de mult la copilul
ala? Se intreba ea.
Dupa cateva clipa, in care se lasa linistea, Esteban spuse.
-Sa mergem langa cal, Tali!
SI dadu sa se ridice, dar nu putut sa se miste.
-Ce naiba?
Mai incerca odata, dar cazu in fund la loc.
Leonor facu ochii mari.
-Na, spuse Tali, raman aici!
Nimeni insa nu il auzi.
Leonor incerca si ea sa se ridice, dar asemeni lui Esteban,
nu reusi.
Se uita spre batranul care incepea sa se albeasca la fata.

A avut dreptate, realiza atunci.
Cand se uita pe fetele celorlalti, citi pe ele ca si ei isi
spuneau la fel.
-Nu se poate, spuse Esteban , nu se poate sa fi avut
dreptate, oi Tali!
Dar Talius inchise si el ochii si dormea.
Leonor se uita spre Esteban, si el ii intoarse privirea.
Erau singuri care nu au adormit.
Ceilalti aveau ochii inchisi.
-Asta e frigul? Sopti Leonor.
Vazu cum Esteban disparea ca intr-o ceata.
Nu a mancat nimic, isi spuse, avea insa o blana, pe care a
luat-o din caruta lui Azur.
Iar frigul abia incepea.
#
Leonor deschise ochii, dar nu realiza asta de la inceput.
Era doar confuza, nu stia unde se afla si cine era, apoi incet,
ca si cum s-ar fi trezit dintr-un vis, toate au inceput sa ii
revina. Se afla aici, in pestera asta, cu mai multi indivizi pe
care nu ii cunostea. Isi muta un pic ochii la cei din jurul ei,
apoi la pestera. Ochii au inceput sa I se acomodeze cu
intunericul, cu cat de uita mai mult. Acum vedea destul de bine,
a trecut mai mult timp de cand a deschis ochii decat credea ea ca
a trecut.

Vazu atunci ca pereti pesteri erau inghetati, apa care se
scurgea pe ei, atunci cand au intrat in pestera, era acum
inghetata si lucioasa. Si rece. Odata cu acest gand, nu numai ca
amintirile i-au revenit inapoi, dar si raceala din jurul ei. Vru
sa se miste, dar nu o facu. Mai vroia sa stea asa pentru cateva
clipe, numai putin, cat sa simta ca confortul pe care il oferea
nemiscarea.
Vazu ca si ceilalti au deschis ochii. Nu stia daca era ea
prima, dar oricum nu era ultima. Cel din fata ea, la trei pasi de
ea, Esteban se uita la ea, cu ochii luminosi. Apoi isi muta
privirea. Leonor se intreba daca si ea avea ochii lumonsi. Apoi
isi simti trupul tremurand. Incepea din nou sa isi simta mainile
si picioarele.
Misca un deget, I se paru ca se aude un pocnet. Cobora ochii
sa vada daca a reusit, dar gatul nu o lasa sa ii coboare mai mult
de atata. Ridica atuncu bratul, se astepta ca acesta sa ii apara
in fata ochilor, dar nu ii aparau, ceea ce inseamna, ca inca nu
se putea misca.
Nici ceilalti nu puteau.
Dar strainul a spus ca atunci cand se vor trezi din somn, o
sa poata. Chiar asa, isi spuse ea, batranul, unde era batranul?
Isi muta privirea spre locul unde se aflau calul, fata, Iluaian
si Afurist. Dar din nou nu putu sa vada nimic.
Apoi simti cu adevarat Frigul, de care vorbea batranul.

Isi simti ochii iesindu-i din orbite. Atat de reala fu
senzatia incat ii inchise, de teama sa nu cumva sa ii cada. Apoi
nu a mai putut sa vada clar, totul se misca, de ce? Capul ii
tremura, caldura, gandi ea, unde era caldura?
Avea nevoie de caldura.
A incercat sa isi ridice din nou bratul.
Nu reusi, incerca din nou, dar de data asta, bratul ii aparu
in fata ochilor si o dadu pe spate. Odata ce a cazut incepu sa
isi revina. Isi misca repede mainile, degetele, picioarelre,
capul. Toate ii pocneau, de la atata timp in care a stat
nemiscata. Clipi de cateva ori, ca lacrimile sa ii cada din
ochii, apoi vru sa le stearga cu mana. Dar imediat ce isi puse
mana pe obraz, tresari, caci ii era atat de rece, incat durea.
Isi lua repede mana de pe obraz si se uita in jurul ei.
Ceilalti s-au trezit.
In mintea fiecaruia dintre ei erau acum inscrise cuvintele
batranului.
-Ca sa supravietuiti, spuse e.
Asa ca in aceea clipa, s-au repezit int-run cerc, unde si-au
pus mainile unul pe umarul celuilalt. Imediat au simtit cu
caldura din trupul celui din stanga si din dreapta incepe sa ii
inconjoare.
Leonor nu putea sa creada ce se intampla, cu doar o zi
inainte erau straini, fiecare cu treburile lor, iar acum se

imbratisau si cautau sa stea unul cat mai aproape de altul, ca sa
supravietuiasca. In aceea clipa, se intampla, ca si atunci cand
cineva se afla intr-un pericol cu o alta persoana. Atunci simti
cum ceva se leaga intre ei. Acel cela ce nu poate fi obtinut in
zece sau douazeci de ani de viata buna, cat se obtine in cateva
clipe de moarte.
Leonor isi scoase din cap gandurile.
Nu avu de ales, caci pleaopele ei, asa cum erau si ale
celorlalti, au inceput sa se inchida.
Nimeni nu a observat un lucru.
Unul singur dintre ei, nu sa miscat din locul sau.
Iar acesta era Talios, care ramase in locul sau.
Si nu se trezi, ca si ei.
Cu ceva timp mai devreme, si in alta parte a pesteri, Azur
alerga prin pestera. Nu putea sa se opreasca, caci daca s-ar fi
oprit si-ar fi simtit inima din nou batandu-i de parca se afla
langa Asha. Nu ii placea intunericul, dar asta nu insemna ca ii
era frica de el. Ha, lui Azur Dracan sa ii fie frica de
intuneric? Buna gluma!
A si fugea fiindca in spatele sau erau cateva umbre ciudate.
La naiba, nu ii placea sa lupte pe intuneric, Asha ia spus ca era
urat si ca nu era onorabil. De aceea fugea de creaturile astea.
Dar nu stia cat va mai putea sa fuga, incepea sa se simta obosit.
In fata sa se inveau doua culoare, nu stiu pe care sa o

aleaga, si fu nehotarat pana in momentul in care mai ca se izbi
de perete. Dar in ultima clipa decise pe care sa mearga. Auzi
ceva venind de acolo. Si era chiar acel ceva pe care il cauta.
Urletul unui cal.
Azur se repezi pe culoare, cu acele umbre dupa el. Urla si
calul ii raspunse. Api ii desluisi silueta intunecata si mara
drept in fata. Calul sufla din nari, cand il vazu si se repezi
spre el.
Ca si prima oara, gandi Azur.
SI ca si prima oara, el sari intr-o parte, dar uita ca se
afla intr-o pestera si se izbi de zid cum umaru.
-Dracia dracului, urla el, apucandu-se de umar.
Dar cu toate ca se lovi, atunci cand se ridica, avea un
zambet pe fata.
Calul contiuna sa alerge, izbandu-se de ceva. Umbrele care
l-au urmarit pe Azur au dat inapoi in fata acestui adversar.
-Al dracului cal, spuse Azur.
Apoi se repezi spre dobitoc cu viteza care ia mai ramas.
Calul se intoarse parca in aceeasi clipa si se repezi spre el.
Azur isi simti bataile inima crescand. Calul asta, calul
asta, era atat de puternic, avea nevoie de el. Fir-ar sa fie,
daca ar fi avut Biciul, toate astea ar fi fost mai simple. Dar nu
il avea, si asta parca il facea sa sara pur si simplu pe cal si
sa il prinda de coama si sa traga. Dar isi dadu seama ca asta nu

ajuta. A incercat asta si prima oara si nu a iesit deloc. Calul
era puternic si nu ii pasa daca pierdea cateva fire de din coama.
Azur avea nevoie de altceva.
Calul insa nu astepta sa gandeasca, se repezi spre el.
Azur se feri din nou, se rostolgoli.
Vazu ca umbrele de care a trebuit sa fuga pana acum era in
spatele sau, si nu il atacau. Se temeau de cal? Sau de el? Sau de
amandoi? Azur ranji se se ridica in picioare, calul se opri si se
intoarse.
-O, spuse atunci Azur, tu vei fi al meu, orice ar fi!
Era diferit de toti caii pe care ia intalnit pana acum. Daca
incerca sa prinda un cal, incepea sa fuga. Dar asta nu era ca si
orice cal. Asta ramanea pe poziti si nu fugea. Azur a vazut cum
ia atras pe ceilalti dupa el. Era un lider. Numai cineva care
avea un astfel de cal putea sa sa ajunga in Varf. Iar el va ajune
in Varf.
-Am nevoie de calul asta, sopti el.
Asa ca de data asta, nu mai astepta ca animalul sa vina dupa
el, oh nu, de data asta mergea el dupa animal.
Ranji, ochii ii sclipira si vazu cum si calul alearga spre
el.
Apoi se opri.
-Il voi opri, spuse el.
Inchise ochii si isi aminti cuvintele Ashei.

-Nu te folosi in mod prostesc, numai atunci cand ai absoluta
nevoie, m-ai inteles?
Da, ii raspunse in sinea sa Azur.
Ridica mana, si indoi primele doua degete de la palma
stanga. Le indoi intr-un pumn.
Cred ca doua ar trebui sa fie destule, isi spuse el, pana la
urma nu vreau sa ucis calul asta, ci doar sa il imblanzesc. Asa
ca folosea doua degete.
-Pumn, spuse el, apoi deschise ochii, Doua Degete!
Calul sufla din nari, apoi cand ajunse chiar in fata sa, se
ridica pe picioarele din spate si necheza.
Fu tot ce avu nevoie Azur. Inainte ca si calul sa isi lasa
picioarele din fata asupra sa, el se repezi si cu cele doua
degete de la mana lovi calul in stomac.
Putu sa vada pentru o clipa cum in locul in care lovi, se
forma o unda scurta, exact ca si atunci cand arunci cu o piatra
in apa si din acel loc incep sa iasa unde in forma de cerc, ce se
raspandesc si cresc.
Azur se arunca inainte ca ca bestia sa cada asupra sa. Se
rostogoli apoi se ridica repede. Calul ramase pe loc, aproape
fara vlaga. Azur profita de aceasta situatie si se repezi spre
el. Alerga, isi indoi genunchi, isi puse mainile pe langa corp,
apoi sari.
Calul ramase tot nemiscat.

Astfel incat Azut il incaleca.
Bestia avu atunci o ultima rabufnire, vru sa se ridice pe
picioarele din spate, dar Azur, isi afunda manile in coama
dobitoacei si trase cat putu. Calul scoase din nou acel urlet.
Apoi vru sa faca o miscare, Azur trase din nou, si il lovi cu
calcaiul in burta.
Calul reactina din nou.
Dar nu atat de puternic.
-Haide, spuse Azur.
SI atunci il lovi din nou si trase de coama in stanga.
Calul se misca din loc, facu cativa pasi spre stanga.
Apoi se ridica din nou in doua picioare.
Urla din nou.
-La naiba cu tine.
Apoi sari jos si se opri in fata calului.
Bestia, nici daca ar fi fost omorata, nu s-ar fi supus.
-Nu o sa te ucis, spuse Azur, am nevoie de ajutorul tau!
In clipa aceea una dintre umbrele, care au stat la panda in
tot acest timp, se repezi spre cal. Bestia vazu lucrul asta, dar
era prea slabita. Nu mai putu sa se fereasca. Azur insa sari si
cu o loviutura trimise umbra inapoi in intunericul de unde a
venit.
Calul sufla din nari, dar de data asta nu se uita spre Azur
ci spre umbrele care incepeau sa soseasca.

Azur intinse mana si o puse pe botul calului. Bestia nu
reactiona nicicum. Apoi Azur incepu sa o mangaie. Animalul incepu
atunci sa sufle din nou.
Azur zambi.
Mai mangaie un pic calul, apoi isi intinse mana spre
piciorul sau, peste burta, ajungand la spinara. Calul isi ridica
capul.
In clipa aceea Azur intelese ca animalul la primit in clipa
aceea ca si stapan.
-O sa ajungem in Varf prietene, spuse el.
SI ii sari in spinare ca si data trecuta, cu aceeasi
usurinta.
Doar ca, spre deosebire de data trecuta, calul nu mai
tresari si nici nu mai facu o miscare prin care sa incerce sa il
dea jos.
Acum calul il accepta.
Azur ii simti abia atunci puterea. Calul asta era
incredibil. Atat de mare, incat domina orice animal pe care la
vazut pana atunci Azur. Si puternici si frumos. Mai avea ceva,
ceva ce numai animalele desebite pot avea. O mandrie, care semana
foarte mult cu ceea a oamenilor. Bestia se lasa stapanita de el.
Azur isi afuna mainile in coama, isi trecu degetele prin ea,
si apoi il mangaie. Prinse um smoc de par si ii lasa sa ii cada
printre degete.

Vazu cum umbrele incep sa se apropie de el.
Dadu bice calului si se intoarse spre ei.
Umbrele se apropiau.
Azur putu sa vada atunci ca erau mai multe decat sa asteptat
el.
-Hai, sa ii batem, spuse el.
Calul nu avu nevoie decat sa simta un pic calcaiele pe burta
si o lua la goana spre umbre.
Azur ranji.
Umbrele din fata sa, nici nu vor sti ce le-a lovit.
Cu cat se apropie mai mult, cu atat a putut sa vada ca nu
erau umbre.
CI niste creaturi pe care nu le-a vazut niciodata in viata
sa.
#
Afurisit deschise ochii. Isi simtea mainile arse, si intreg
corpul obosit. Toate il dureau. Se uita spre ceilalti. Si ei
incepeau sa se trezeasca. Unul dintre ei se uita in directia lui.
Afurisit ii arata un ranjet, iar celalalt ii zambi.
-Asa o sa ne simtim?
Afurisit isi amintea prima oara cand sa trezit dupa o noapte
de Frig. A fost ciudat, se putea misca, dar nu vroia, era doar
prea obosit sa o mai faca, asa ca a stat in acelasi loc mult
timp, pana sa isi revina.

-Pana la urma ati ascultat de mine, spuse el.
Leonor il auzi.
Batran afurisit, chiar ai avut dreptate. Se ridica, cu mare
greutatea avea de luptat cu obseala la fel de mult pe cat avea de
luptat cu lenea. Dar reusi sa se ridice si isi misca mainile. Sau auzit mai multe pocnituri din maini si din picioare. Dupa
aceea se aseza la locul ei.
-Fir-ar sa fie, spuse de langa ea Esteban. Ce sunt asa de
obosit?
Leonor era de acord cu el. Daca cineva ar fi venit si ar fi
pus un deget pe ea, probabil ca ar fi picat. Si ar fi ramas la
pamant, fiindca era un efot prea mare pe care sa il faca, sa se
ridice.
Se uita la Afurisit, vru sa il intrebe ceva, dar batranul
avea pe fata groaza.
-La naiba naibelor, spus el.
Leonor se intreba ce sa intamplat. Asa ca se uita si ea in
directia in care privea el. Si urmarind aceea directie fu nevoita
sa isi intoarca capul. O facu, cu un pocnet, de parca trupul ei
spunea of, dupa atatea intoarceri. Si vazu de ce batranul era
ingrozit.
Niste umbre se apropiau de ei.
-Oi, rosti ea atragand atentia celorlalti.
Toti s-au uitat spre ea. Apoi la ce se uita ea.

-Ce sunt alea?
-Acela e Tribul, spuse Afurisit.
Leonor intoarse incet capul si vazu cum batranul incearca sa
se ridice. Cumva reusi sa o faca. Desigur, isi spuse ea, e
obisnuit cu noptile. Insa acel desigur ii disparu din minte
atunci cand il vazu pe batran cum se uita dezorientat in jur,
genunchi incep sa ii tremure si cade inapoi in locul din care sa
ridicat. Nici cineva ca si el, nu putea sa invinga urmarile unei
nopti petrecute in Frig.
Umbrele incepeau sa iasa una dupa alta din intuneric. Atunci
Leonor putu sa le vada mai bine. Realiza aproape imediat ca si-ar
fi dorit sa ramana in intuneric. Era niste creaturi pe care nu
le-a mai vazut niciodata.
Cu toate astea I se pareau familiare.
Unele dintre ele aveau pene si solzi, pe cand altele semnau
cu niste pesti, dar aveau blana, blana ce coborea si se ridica.
Ceva ce semana cu un arici iesi, doar ca avea o carapace ca si o
testoasa, pe care o deschidea si de acolo ieseau tepi. Alta avea
un cap urias, cu niste colti ce ajugeau pana la pamant, dar avea
picioarele atat de subitiri si se legana in stanga si in dreapta,
de mai avea un pic si cadea.
-Ce e cu astea? Intreba Calaul.
Vanatorul puse mana pe umarul Mutului.
Esteban vru sa se retraga, dar era prea slabit.

Toti erau prea slabiti sa se mai miste. Iar animalele astea
ciudate veneau spre ei.
Abia in clipa aceea Leonor observa un lucru. Mai departa de
grupul ei, se afla Talios. Era in aceeasi pozitie in care a
adormit. Nu se misca. Idiotul, gandi ea, sa nu imi spui ca a
murit.
-Oi, Tali, Tali il cheama? Se intoarse ea spre Esteban
Acesta se uita spre ea, apoi spre Talios apoi spre creaturi.
Atunci realizA ca umbrele il vor ataca pe Tali prima oara,
inainte sa ajunga la ei.
-Oh, fir-ar, spuse el.
Si striga.
-Oi, Tali, Tali, trezeste-te idiotule!
Deschise larg ochii.
-Doar nu a stat acolo toata noaptea?
Tali insa nu se trezea. Esteban nu stia daca doar dormea din
nou profuna. Sau daca...
-Idiotule, trezeste-te!
Leonor insa vazu ca nu se trezea.
Creaturile au inceput sa se apropie si mai mult.
Apoi una dintre ele la apucat pe Talios de umar si la
azvarlit in sus. Toti au privit cum Talios e suspendat in aer
pentru cateva clipe, apoi cade, in mijlocul lor. Umbrele au
inceput sa se agite.

Unele nu aveau loc, asa ca se indreptau acum spre ei.
Leonor vazu cum una dintre ele e mai curajoasa. Incerca sa
se ridice.
-Oi, le spuse ea celorlalti, in spate, o sa o ucid eu!
Isi duse mana intr-unul dintre buzunare si scoase un cutit.
Atunci isi dadu seama ca avea biciul lui Azur la ea. Vru sa il
foloseasca, dar pentru asta avea nevoie de viteza, ori daca era
un singur lucru pe care nu il avea in clipa aceea, atunci acel
lucru era viteza.
Ceilalti nu au ascultat-o.
-Oi, ce faceti am spus sa...
-Nu merg nicaieri, spuse Calaul.
Esteban ranji.
-O sa stam aici impreuna!
S-au privit unul pe altul. Leonor se uita la Mut, si acesta
dadu din cap in semn de aprobare.
Nu pleca nimeni, ramaneau sa lupte.
-Foarte bine atunci, spuse ea, sa le aratam din ce suntem
facuti.
Creaturile s-au apropiat. Una a ajuns destul de aproape.
Leonor ridica mana si infipuse cutitul in animal. Ceilalti au
privit. La fel cum a facut si animalul.
Fu un moment de liniste totala.
Apoi animalul, ca si cum nu ar fi simti nimic, deschise

gura, plina de colti si musca mana Leonorei. Ceilalti au vazut
atunci cum degetele si incheietura ii dispar in gura animalului.
Si nu ramane decat un ciot, cu un os alb, din care se tasnea
sange.
-Huh?
Leonor ramase o clipa si privi la ciotul din fata ei.
Creatura o privi la randu-i cu ochii mari.
-AAAAAAAAAAAAAA!
Nu au stiut niciunul dintre ei, ce sa auzit mai tare.
Urletul care umplu pestera si ii apartinea lui Leonor. Sau
celalalt urlet, care venea de altundeva.
Ureltul acela ii apartinea lui Azur. Din cauza pesteri, si
daca era o distanta uriasa se putea auzi in orice parte a ei. Dar
Azur nu era departe de ei. Calarind bestia pe care a imbalnzit-o
a scapat de umbre si acum urla cat putea de tare in timp ce intra
prin pereti. Cumva erau foarte slabi pereti astia. Cu pumnul sau
si cu puterea calului nimic nu le statea in cale.
Afurisit auzi ureletele astea doua si in aceea clipa a stiut
ca totul sa terminat. Pestera a inceput sa se cutremure. Au
trezit Ursul, isi spuse el.
Ursul era cel pe care Umbrele il evitau, era cel din cauza
caroa oameni ursi s-au transformat. Daca era pe aproape atunci sa
zis cu ei. Daca gasea ceva in drum, atunci aveau noroc. Dar daca
venea spre ei, atunci nimic nu ii mai putea salva. Afurisit se

uita spre raul de langa ei. Incepea sa se dezghete, daca vedea ca
o sa apara bestia, atunci va sarin in rau sa se salveze.
Se uita in sus, incepeau sa cada mici pietricele. Totul
incepea sa se prabuseasca. Ce a provocat asta? Se intreba el.
Apoi primi raspunsul.
In timp ce umbrele se apropiau se ceilalti, cu Leonor la
pamant urland cat putea de tare si zvarcolindu-se cu mana plina
de sange, se auzi un zgomot.
Ceva ca si o toba.
Umbrele s-au oprit. Afurisit se uita in jur, la fel cum au
facut-o si ceilalti si se intreba de unde vine zgomotul asta.
BUM!
Din nou, umplu toata pestera.
Afurisit pali. Era posibil ca asta sa fie?
BUM!
Atunci se vazu cum o crapatura mica se iveste in peretele de
langa ei. Apoi crapatura incepu sa creasca si sa se ramifice ca
si un copac in mijlocul primaveri. Spre deosebire de un copac in
mijlocul primaveri, crapatura nu inflori. In schimb perete cazu,
praful ii inconjura pe toti.
Azur se ivi in clipa aceea.
Dar asta nu a fost singurul lucru care sa intamplat.
In acelasi moment, printre umbre se strani agitatie. Esteban
si Calaul au privit spre umbre, care incepeau sa se imprastie,

apoi vazu cum una dintre ele zboara prin aer.
Creatura care a mancat mana Leonorei se uita la ceea ce se
petrecea. Se indeparta cu pasi usori si sari in rau cu un pleosc.
Nimeni nu o observa.
Umbrele au incepu sa fuga in clipa aceea.
Chiar atunci zidul ceda si praful ii invalui pe toti.
-La naiba cu ei!
-Bravo God!
Doua voci se auzea venind din praf. Cu tot intunericul,
Afurisit nu putu sa ii recunoasca.
Dar praful a inceput sa dispara incet, astfel ca ceilalti au
putut sa ii vada in clipa aceea pe Azur si Talius. Unul in fata
celuilalt. Doar ca unul dintre ei statea pe un cal monstruos de
mare.
Azur se uita in jur si atunci o vazu pe Leonor la pamant,
mana ii era plina de sange. Se repezi la ea.
-Oi, spuse el, ce ai patit?
Leonor insa nu putu sa ii raspunda.
-Oi?!
Ceilalti au inceput sa isi revina din soc. Si odata cu
revenirea asta au inceput sa se ridice, amorteala le-a disparut,
la fel cum a facut-o si oboseala si lenea. Afurisit se ridica la
randu-i. Se uita parca vrajit la cei doi, Azur si Talios. Cine
erau cei doi?

-Ia fost muscata mana, spuse Esteban asezandu-se langa
Leonor.
Scoase repede o carpa si o infasura in jurul ciotului.
-Cum sa intamplat asta?
-Umbrele, raspunse Esteban.
Calaul se uita la Leonor.
-Fir-ar sa fie de treaba!
Si cu asta stranse mai puternic copilul in maini.
Afurisit veni langa ei.
-Nicio grija, spuse el spre Azur, nu o sa pateasca nimic,
pot sa opresc sangerarea!
SI se aseza langa ea. Azur o lasa in mainile lui.
Esteban il privi mai bine.
-Oi, spuse el, tu esti ala care si-a spus ca o sa prinda
bestia Nobilului.
Azur ii arata calul ce incepea sa bea apa.
-Si asa am facut, spuse el.
Esteban se uita atunci pentru prima oara la cal. Facu ochii
mari. Nu se poate, chiar a reusit sa il prinda? Se uita la Azur.
Cine era?
Apoi se indrepta spre Talios.
-Oi, ii spuse, cum de ai reusit sa scapi?
-Sa scap? Intreba Talios. M-au trezit din somn, si am dormit
asa de bine, oricum, unul dintre ei a ma muscat mai tare de mana

asa ca am fost nevoit sa ma trezesc!
Ofta, ca si cum ar fi spus ca tocmai a pierdut un somn bun.
A reusit sa supravietuiasca fara sa aibe nevoie de caldura
nimani iar acum niste creaturi care apropae l-au ucis nu insemnau
nimic pentru el. Talios, cine era?
Afurisit o aseza pe Leonor pe calul pe care erau si Iluian
si fata cu sac pe cap. Calul le-a tinut de caldura celor trei.
Acum mai avea o povara. Ar fi vrut sa mearga sa o puna pe Leonor
pe bestia aia de cal, dar nu vroia sa riste.
Azur se uita la batran cum o ridica si atunci observa
degetele lui.
-Ce e cu desenela alea? Intreba el.
Afurisit se uita la degetele sale.
-Nimic, raspunse el, doar niste desene!
-Asha a avut astfel de desene pe degetele ei, spuse Azur.
Dar batranul se prefacu ca nu intelege nimic din ceea ce
spunea el.
Azur incepu sa se clatine in clipa aceea.
-Oh, facu el, am uitat, nu am dormit de ceva timp!
SI cu aceste cuvinte cazu pe spate. Ceilalti l-au privit
ciudat. Era adevarat, Azur nu a pus geana pe geana toata noaptea,
a alergat din perete in perete cu bestia sa. Iar acum era
epuizat. Afurisit vazu cum calul se indreapta spre Azur si se
pune langa el. Ei bine, isi spuse el, acum stiu unde sa nu ma

apropi.
-Fir-ar sa fie, spuse Talios, nu mi-am terminat somn.
Astfel si Talios se aseza le o piatra si inchise ochii.
-Ce e cu ei? Intreba Afurisit.
Calaul se intoarse spre Esteban.
-Ce facem acum?
-Sa incercam sa iesim de aici, nu vreau sa imi petrec inca o
noapte aici!
Calaul se intoarse spre batran.
-Oi, tre' sa fie o cale de a iesi de aici!
Pestera incepu din nou sa tremure.
-Ce o fi asta? Intreba Afurisit, indrepta capul spre Calau
sa ii raspunda, cand brusc ingheta.
O silueta uriasa, statea tacuta si il privea cu ochii mari.
-Suntem pierduti, spuse el.
SI ridica degetul sa le arate celorlalti ce vedea el.
S-au uitat si atunci au vazut pe stapanul acestei Pesteri...
Un urs urias.
Statea si ii privea cu niste ochii mari, albi, goi.
#
Calaul il stranse mai tare pe copil la piept. Acum a mai
aparut si ursul asta. Pentru o clipa ii trecu prin minte sa il
lase pe copil, dar gandul ia disparut imediat ce si-a amintit
cuvintele vrajitoarei. Daca il lasa din mana pe copil, atunci

murea. Nu o sa poata lupta cu urusul asa cum ar fi trebuit, cu o
mana nu se numea lupta. In plus, era slabit din cauza frigului.
Se uita spre cel caruia ia fost retezata mana. La naiba, nu putea
sa il lase aici. Fir-ar sa fie, isi spuse Calaul, dupa atata
timp, inca mai bati si mai poti sa simti ceva?
Se uita in jurul sau, soldatul si Mutul erau singuri care
mai puteau lupta, batranul din pestera nu era de contat, iar
afurisitul celalalt iar si-a pierdut vederea. Asadar erau trei
oameni impotriva besteiei asteia. Trei oameni, isi spuse el, dar
suntem slabiti si eu am un handicap, soldatul sigur e mai mult I
piedica. Ceea ce insemna ca dintre toti Mutul era singurul care
putea sa infrunta ursul.
Se uita spre el.
Acesta ii intoarse privirea si ii facu semn sa faca un pas
in spate.
Mutul se indrepta spre urs. Animalul il privi cu aceeasi
ochii. Avea nevoie sa il provoace, isi spuse Calaul. Si Mutul
facu intocmai, facu o miscare brusca, iar ursul tresari. Incepu
sa se indrepta spre Mut. Acesta il astepta.
Astepta pana cand bestia ajunse la cinci pasi in fata sa.
Calaul facu ochii mari. Nu sa vazut atat de mare. Chiar si
in patru labe era cu doi sau trei capi peste Mut. Calaul se
intreba cu ce o sa lupta Mutul. Apoi ca si pentru ai raspunse,
Mutul isi scoase spada lunga si subtire.

SI ataca.
Dar bestia era agila, se feri, si ridica laba, cu care il
izbi pe Mut in coaste. Calaul crezu ca se terminase. Dar nu fu
asa, Calaul se feri la randu-i si taie in carnea ursului. Bestia
scoase un mormait. Un mormait? Pentru o astfel de lovitura, numai
o mormaitura? Calaul isi prinse mana. Isi apuca securea.
Mutul sari in spate, dar ursul veni dupa el. Ii bloca
lovitura cu spada. Dar chiar si asa, fu trimis rostogolindu-se.
Se ridica insa repede si cu ursul langa el, taie din nou. Apoi
taie din nou si din nou. Dar bestia numai mormaia la loviturile
astea.
Nu are suficienta forta, isi spuse Calaul.
Securea ii tremura in mana. Pestera parca se surpa. Ce se
intampla?
Mutul se prinse de miscarile ursului si incepu sa il taie.
Bestia era si rapida. Cu toate astea, Mutul lovea mereu in
acealsi loc. Bestia scoase un urlet si se repezi spre el.
In aceeasi clipa, sa petrecut un eveniment natural.
Urletul ursului a speriat calul pe spinarea caruia erau
Leonor, Iluian si fata cu sacul pe cap. Afurisit incerca sa
potoleasca calul. Dar era prea tarziu, ursul vazu calul si
renunta la batalia cu Mutul.
Se repezi spre cal.
Afurisit scrasni din dinti. Nu mai avu timp sa fuga. Nici nu

il lasa inima sa ii lase pe cei trei aici. A stat locului si se
uita la degetele sale. Sa le foloseasca? Se intreba el.
Ursul sari atunci asupra loc. Afurisit fu gata.
Dar bestia fu lovita parca de o glont din armele ciudate de
pe Marele Zid.
Calaul privi uimit cum Mutul izbi ursul, deviind usor
traiectoria bestiei. Dar asta avea consecinte. Urusul era acum
aproape de Mut, iar el nu avea spada la el. Cu o miscate bestia
il prinse cu laba si il plesni la pamant. Mutul scuipa sange.
-Idiot, spuse Calaul repezindu-se.
Ridica mana si arunca cu securea in spatele ursului. Bestia
se intoarse si alerga spre Calau. In aceea clipa stiu ca va muri.
Nu era nimic care sa il poata salva. Se uita spre copilul pe care
il avea la piept. Sa il salveze cumva, cum? Daca il desprindea de
piept, atunci va muri.
Astfel ramas fara nicio solutie, cu ursul acoperindu-i toata
vederea.
Dar atunci se intampla ceva.
Din cauza ca pestera incepea sa tremure, pietrele incepeau
sa cada una dupa alta, unele mai mici, altele mai mari. Una
foarte mare se desprinse in clipa aceea din tavanul pesteri si
cazu. Cazu in apropiere de ei. Bestia ramase cateva clipe fara sa
tie ce sa faca.
De aceste cateva clipe, Calaul se folosi sa il ocoleasca si

sa isi recupereze securea. Se uita spre Mut, care incerca sa se
ridice.
-Stai la pamant idiotule, altfel o sa te omoare!
Mutul se uita spre Calau, bratele i-au cedat si cazu.
-Ti-a dat de furca, spuse Calaul.
SI se intoarse spre bestie. Incepu sa alerge spre el, o coti
brusc la dreapta si ajunse langa urs. Bestia se roti la fel de
repede, si ridica laba. Calaul vazu atunci locul in care Mutul a
tot taiat. Se feri in ultima clipa de lovitura ursului si cu o
miscare infipse securea cu ambele maini in laba ursului.
Dar atunci veni lovitura...
Cealalta laba a ursului ii trecu prin fata ochilor, apui
simti ghearele pe piept.
Copilul!?!
Simti ceva ud la piept. Era cald. Era sange.
Bestia ii sfasie pieptul.
Tusi sange si se uita la urs. Animalul il privi cu aceeasi
ochi goi.
In aceea clipa, toata oboseala ii disparu din corp. Pana si
amintirea pe care o avu de frig nu mai exista in mintea Calaului.
Nu, acum tot ce era in mintea lui era sa ucida.
Mana inca ii ramase pe secure.
Lama nu a trecut de carnea ursului.
Calaului insa nu ii mai pasa.

COPILUL!?!
Si incepu sa apese manerul, securea intra in laba ursului
mai mult si mai mult.
Pana cand o reteza.
Membrul animaluli cazu jos.
Calaul cazu in ghenunchi apoi intr-o parte.
Lesina.
In aceea clipa insa bestia se dezlantui, pana acum totul a
fost o vanatoare, dar prada ia luat un membru. Incepu sa alerge
nebuneste. Si alerga catre cea mai apropiata tina.
Spre Esteban.
Soldatul nu avea decat o sabie la el.
Cu sange rece o tinu indreptata spre urs.
Va incasa lovitura.
SI o incasa.
Ursul se infipse in sabie.
Cu toate astea il lovi pe Esteban cu celalalt membru.
Fu trimis in peretele pesteri.
Dar ramase constient.
Si vazu cum bestia incepe sa urle si mai tare decat pana
acum. Vederea incepea sa I se incetoseasca. Bratul ii era intors.
Mi-am rupt osul, spuse el.
Se uita la bestie. Cum de exista ceva atat de puternic?
Chiar cu sabia infipta in el, contiuna sa urle si sa alerge

innebunit.
O sa lesin, isi spuse Esteban, atunci cand simti durerea. O
stia, era prea mare pentru el ca sa o suporte.
Esteban avu dreptate, lesina cateva clipe mai tarziu.
Ultima imagine pe care o avu fu cu bestia alergand spre
batran si spre cal.
-Iluian, batrane, sopti el.
Afurisit vazu toata lupta. O sleahta pe cinste, isi spuse
el. Nu credea ca o sa il raneasca pe urs. Si totusi au reusit.
Fie, isi spuse, atunci aici se va termina.
Se uita la bratul bandajat. Apoi privi la degetele sale, pe
fiecare dintre ele avea cate un tatuaj.
Ursul urla si il ochii.
Batranul stia ca o sa vina spre el.
Au trecut atatea nopti de frig, isi spuse el. Ei bine se
pare ca aici o sa mor.
Desfacu unul dintre bandajele de pe mana. Nu era destul de
pregatit incat sa le dea jos pe toate. Ar fi trebuit sa fie
odihnit si sa aiba burta plina. Cine ar fi zis ca o sa ma bat cu
el. Parca mi-am spus dintodeauna ca o sa impartim pestera, el pot
avea locul in care dorm, el restul.
-Primul Deget!
Isi pocni aratatorul cu degetul mare.
Ursul incepu sa alerge spre el.

Fu ultimul pe care il vazu Esteban.
Afurisit pocni degetul mijlociu.
Bestia urla.
Pocni degetul inel.
Asemeni Calaului, ii acoperi toata vederea.
Afurisit pocni si ultimul deget din pumn.
-Cinci degete! Pumnul!
SI, cu pumnul gol, lovi ursul.
Bestia se opri din urlas si facu cativa pasi in spate.
Afurisit simti atunci valul de sange care ii veni pe gura.
Cazuy in genunchi. Un singur pumn era prea mult pentru el.
In fata sa bestia, ramase intepenita, apoi incepu sa isi
revina.
Urla din nou.
Se dezlantui din nou infernul.
Afurisit era extenuat.
Se uita spre urs. Bestia se repezi la el si il pocni. Simti
cum e smuls de la pamant si trimis prin aer. Nu se lovi de nimic,
cazu rostoglindu-se.
Atunci cand se opri din rostolit, era lesinat de mult timp.
Au fost invinsi.
Leonor deschise ochii. Trasura se zguduia prea tare.

-Fir-ar sa fie, nu vad nimic!

-Nici eu, ar trebui doar sa spargem pereti!
-Nu, nu vezi ca imi e somn daca o fac, m-am saturat sa tot
dorm!
-Da, si eu!
Leonor recunoscu acele voci.
Azur?
Trasura?
Se ridiac cu o tresarire. Se uita in jur. Era in trsarura.
Se uita in jur, era inca in pestera. In jurul ei erau ceilalti,
Calaul, Mutul, Vanatorul, fata, Estebam Iluian. Si batranul
Afurisit era aici.
SI atunci isi aminti mai bine.
Nu ii scapa ceva. Nu lipsea cineva?
Nu isi putu aduce aminte cine.
Ceilalti se trezeau si ei, din cauza zguduiturilor.
Primul lucru pe care il facu Calaul fu sa isi duca mana la
piept. Amintirile i-au revenit una dupa alta. Dar atunci cand
puse mana la piept, simti copilul acolo? Nici el nu stiu de ce,
dar inima a inceput sa ii bata mai tare. Era in siguranta. Nu
conta nimic altceva. Nici macar durerea pe care o simtea la
umeri.
-Oi, incepeti sa va treziti, dormiti cam des!
Ochii tutror s-au indreptat spre cei doi, care conduceau
trasura. Azur si Talios.

Cei doi s-au intors spre drum.
Atunci toti au putut sa vada ca in fata lor era lumina. Un
mic punct, dar era acolo. Si inspre acel punct se indrepta
trasura.
-Ce se intampla? Intreba batranul.
Azur se intoatrse spre el.
-God ne duce afara din pestera asta afurisita!
-God? Intreba Calaul.
-Si nu numai, spuse Azur, uitati-va bine pe cine avem la
conducere.
Si atunci cand s-au ridicat sa se uite, au vazut cum mai
multi caii trag dupa ei trasura, printre ei era Fulger sau
Maroniu, Morcovel si toti caii care au intrat dupa ei pestera.
Au tersarit toti in clipa in care au simti vantul ce batea.
Era aer curat. Il puteau simti si se indreptau acum spre el.
Punctul incepea sa creasca din ce in ce mai multi, ochii lor
obisnuiti cu intunericul au incepu sa se ascuta. Acum se vedeau
mai bine unul pe altul.
Esteban striga.
-Oi, voi doi, cum ati reusi sa ne scapati de ursul ala?
Toata lumea astepta raspunsul. Azur si Talios s-au privit
unul pe altul.
-Ursul ala? Intreba Azur.
-A fost enervant intr-adevar, spuse Talios.

Esteban ranji.
-Ei bine cum ati reusit?
-Si cum ati gasit trasura? Intreba si Calaul.
Cei doi au ranjit unul la altul. Au ridicat capul si au
strigat.
-Oi, cum va descurcati acolo sus? Intreba Azur.
Toti din trasura au ridicat capul. Cine vorbea?
Atunci o voce familiara ii raspunse.
-La naiba, de ce ne-ai pus pe noi sa facem asta!
Leonor recunostea voceea aceea. Cui ii apartinea.
-In plus, spuse Talios, nici nu a trebuit sa va scapam de
urs!
-Cum? Intreba Calaul.
Talios ridica din umeri. Apoi se uita in jur.
-Oi, Azur, spuse el, unde e Bragi?
Azur arata cu mana spre trasura.
-E acolo, a zis ca ii e somn si vrea sa nu fie deranjat de
nimeni!
Toata lumea se uita prin trasura, in jurul lor. Leonor
tresari atunci si arata cu mana spre o patrura.
-Da aia la o parte!
Afurisit se afla cel mai aproape de patura si o dadu la o
parte, atunci sub au putut sa vada o trapa.
-Deschide-o!

O deschise. Au vazut atunci toti ca in ea se afla individul
care a condus trasura cu Esteban.
-Ce naiba? Spuse Esteban. Unde a fost in tot timpul?
-Oi, incepe sa pice, spuse striga cineva de sus.
Atunci cei din trasura si-au amintit de glasurile alea.
-Cei trei hoti care au incercat sa ne fure trasura, spuse
Leonor.
-Ce fac acolo?
Azur se intoarse spre ei.
-Cate intrebari puneti, spuse el, e simplu, Bragi a batut
ursul ala, si Mana, Bui si Hala tin acum de el sus?
Cei din trasura au ramas impietriti.
-Nu a spus...
-Nu...
-Nu se poate...
Atunci cum se apropiau de lumina, ceva a aparut de pe
tavanul trasuri.
-Aia e...
Era o laba de urs uriasa care se legana in stanga si
drepata.
-Azur, spuse Leonor.
-Talios, spuse Esteban.
-Doar nu ati, spuse Calaul.
Vanatorul Raielei se trezi chiar atunci.

-Oh, cate galagie faceti, oh, Vanatorul vazu atunci laba de
urs ce se legana, Mana, striga el spre tavan, ai grija ca poate
scapi ursul asta pe aici, sa nu cumva sa o faceti, o sa fie un
animal de companie foarte bun!
Cu aceste cuvinte toti cei din trasura au ramas cu o gurile
cascate si ochii deschisi larg.
<<<<>>>>

Your Name Your Address Your Phone Number Your E-Mail Address Your Agent's Name Your Agent's Address 37,200 Words

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Your Name Your Address Your Phone Number Your E-Mail Address Your Agent's Name Your Agent's Address 37,200 Words

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Your

Your agent's name

YOUR NOVEL TITLE

Surname / TITLE / 100

Iluian isi intoarse capul si se uita in spate. Facu ochi

Surname / TITLE / 101

Surname / TITLE / 102

Surname / TITLE / 103

Surname / TITLE / 104

Surname / TITLE / 105

Surname / TITLE / 106

Surname / TITLE / 107

Surname / TITLE / 108

Surname / TITLE / 109

-De ce ne indrpetam spre o pestera? intreba Iluain.

De la conducere, din fata, Esteban riidca din umeri.

-De unde sa stiu eu, poate bestia aiai de cal vroia sa

Surname / TITLE / 110

Nu stia cum de era posibil ca brusc sa capete asa o forta.

Habar nu avea de undei au venit atatia oameni? Ba mai mult,

Atunci cand trasura a intrat in pestera, zguduindu-se pe

-Nu stiu, nu vazd nimic!

Surname / TITLE / 111

Idioti, astia, isi spuse Leonor.

-Ce naiba e cu voi? intreba Iluian.

Dar cei trei nu vedeau nimi. Nimeni nu vedea nimic.

-Nu imi place in intuenric, spuse unul dintre hoti.

Leonor zambi in sinea ei. A mai auzit de astia. C efel de

Oricum cei trei nu pricepeau ce s eintampla. Asa ca s-au

Leonor incepu apoi sa simta frigul. Incet dar sigur, incepu

Surname / TITLE / 112

-Ce sa intamplat? intreba Iluian.

-Nu stiu, ii raspunse Esteban, ah, la naiba, a scapat calul!

Leonor se intreba care dintre ei. Apoi cand trasaura incepu

-Amandoi, spuse ea.

Trasura insa se invarti la vale, erau int-ro panta, din cate

Apoi insa trasura, chiar si fara cai, a incpeut sa mearga

-Oi, voi di din fata, striga ea, in spate!

Esteban o intelese il trase pe celalalt dupa el. Daca

Astfel ca cei doi au trecut in spate. Trasura lua si mai

Surname / TITLE / 113

-Unde naiba suntem? intreba in clipa aceea Iluian.

-Nu stiu, spuse Esteban, nu mai pune interbari idioate, nu

Era speriat, isi dadu seama Leonor.

Apoi trasura se opri. Toate zgomotele au incetat, pentru o

A fost trimisa in tavanul carutei, alaturi de ceilalti.

Leonor se gandi ca daca cadeadeau asa de tare, atunci se vor

Surname / TITLE / 114

In intuenric se auzi apoi un zgomot si trsaura facu un

Cativa stropi de apa

i-au stropit. Leonor pricepu ca au

Trsaura sa oprit in sfarsit. Se indrepta spre locul in care

Atunci cand incepu sa le caute, dadu de cineva, din cate isi

Aprinse repede una si chipurile celorlalti au aparut.

Surname / TITLE / 115

Cand hoti au vazut-o, au scos un strigat.

-Oi, nu erai mort? intrebara ei trei la unison.

-Idiotiloe, asta e tarsura mea, targeam un pui de somn, si

Cei trei s-au tras intr-o parte. Leonor se abtinu cu greu sa

-Ce facem? intreba ea atunci.

Cineva se ridica atunci. Leonor indrepta spre el torta si

-Iesim de aici, spuse el.

Surname / TITLE / 116