Sunteți pe pagina 1din 5

Totalitatea informatiilor pe care medicul le ia de la bolnav si insotitorii acestuia pentru a le utiliza in

vederea stabilirii diagnosticului. Anamneza este prima etapa in cadrul examinarii clinice a bolnavului.
Anamneza epidemiologica este partea anamnezei unui bolnav sau suspect de boala contagioasa care
cuprinde informatii cu privire la sursa de infectie, la contactul infectant, la starea de receptivitate,
precum si la eventualii factori epidemiologici secundari favorabili imbolnavirii in cauza.

Exista doua trepte in cercetarea psihologica, una empirica reprezentata de recoltarea


materialului concret de cercetare iar ce de-a doua teoretica prin care se determina gradul de
veridicitate si reprezentativitate a informatiei obtinute .Dupa aceea se stabilesc dependentele
si interelatiile dintre elementele materialului cercetat ,apoi se induce exprimarea finala si
sintetica datelor si se trag niste concluzii cu caracter general.

35637ojn49opu5n

Ansamblul de manifestari care se exprima prin variabile sau independente reprezinta


activitatea psihica.

35637ojn49opu5n Studiul expresiei este o sursa importanta pentru diagnosticare .Aici se


incadreaza analiza mimicagesticulara,manifestarile spontane pantomimice ,mimica exprimata
cu componenta fiziologica ca si reactiile de manie si stupoare.

35637ojn49opu5n O alta sursa de diagnostic este comportamentul ;pentru cunoastere


acestuia il aprofundam prin intermediul anamnezei pentru a obtine date asupra evolutiei in
timpul tulburarilor .Comportamentul verbal-grafic,comportamentul in unele situatii
protocolare ,caracteristicile consumului cultural ne pun in evidenta anumite trasaturi de
unicitate ale personalitatii umane.

35637ojn49opu5n In realizarea unor progrese de investigare a aptitudinilor,a orientarii si


selectiei profesionale trebuie sa facem analiza activitatii productive,analiza performantelor ,a
modalitatilor de efectuare a diverselor activitati ca si fluctuatiile lor.

35637ojn49opu5n Interpretarile si comentariile subiectului referitoare la anumite situatii si


probleme de viata permit studierea functiilor proiective ale personalitatii.

35637ojn49opu5n

Metodele folosite in psiho diagnostic:

Anamneza,observatia,convorbirea,ancheta pe baza de chestionar ,experimentul,testele.

ANAMNEZA.- 35637ojn49opu5n prin aceasta se pot obtine informatii cu


privire la subiectul intrat in procesul de diagnosticare in scopul reconstituirii biografiei
celui testat si analizei conditionarii social-educative a personalitatii.Analiza
moduluiconcret de viata,a conditiilor de lucru si a situatiei familiale ,a modalitatii de
debut si evolutiei in timp a tulburarilor psihice,aprofundarea problematicei cauza-efect
arata importanta anamnezei in psihodiagnoza etiologica.

Anamneza inseamna tot setul de intrebari pe care le pune doctorul pacientului.


Contine:

1) Nume, varsta, localitatea de resedinta, meseria. Numele e doar pentru identificare, varsta,
ocupatia si localitatea de unde e te pot trimite catre anumite boli: exista boli specifice unui anumit
segment de varsta, altele specifice anumitor ocupatii (silicoza la otelari).

2) Motivele prezentarii la doctor: 2-3 cauze principale pentru care pacientul a venit la doctor. De
obicei se pun doar cele mai importante.

3) Istoricul bolii: Cand au aparut semnele/simptomele, cum s-au manifestat, cand se amelioreaza,
cand se accentueaza. Daca e vorba de durere: unde e localizata, cand apare, cand se amelioreaza
(pozitii antalgice), ce caracter are (arsura, intepatura, gheara, constrictie, etc), cat de intensa e, daca
iradiaza, etc. Trebuie urmata evolutia bolii si a fiecarui semn/simptom.

4) Antecedente. Boli (boli de plamani, ficat, inima, etc. In special boli care pot sa devina cronice, cu
risc, sau in tratament) sau momente din viata cu importanta medicala (ex: prima menstruatie,
menopauza la femei)

5) Antecedente heredocolaterale. Adica boli de care au suferit/sufera rudele. Unele boli pot sa fie
transmise genetic sau sa ridice un anumit grad de risc (ex: diabet, boli coranariene), altele pot fi luate
de la parinti/rude si pot fi asimptomatice (ex: hepatita C tinde sa aiba doar cateva semne care scapa
ochiului neavizat. Daca sotia a avut hepatita C, diagnosticata de obicei din intamplare, cand pacientul
se prezinta pentru alta boala, sotul poate sa vina la doctor cu o hepatita c cronicizata, sau chiar cu o
ciroza)

6) Tratament sau medicamente pe care pacientul le-a luat in ultimul timp. De exemplu o aspirina
poate sa fie cauza unei sangerari digestive superioare. Exista de asemenea interactiuni intre
medicamente. De asemenea un tratament antibiotic in curs, va modifica leucograma (cuprinsa in
hemograma).

Anamneza este un termen cu puternica si veche conotatie medicala, frecvent utilizat în cercetarea si
practica psihologica mai ales în actiunea psihodiagnostica. Plasata într-un complex de modalitati prin
care de fapt se poate manifesta metoda convorbirii, anamneza se deosebeste de alte metode prin
scopul si demersul activitatii investigative.
Din punct de vedere metodologic anamneza nu este totusi chiar o convorbire, nici o ancheta
psihologica, nici o anume biografie, ci este de fapt o altfel de relationare psihodiagnostician-subiect.
Este o întâlnire între psiholog si subiect bazata pe încredere reciproca si sensibilitate. În actul
anamnestic se naste, se manifesta si se modeleaza afectivitatea în transfer sau transferul de
afectivitate.
Informatiile obtinute prin discutia anamnestica permit psihodiagnosticianului sa se orienteze în
problema supusa discutiei, îl orienteaza pe examinator în alegerea metodelor si tehnicilor prin care
va putea determina stabilirea unui diagnostic cu sanse de a fi validat.
Identificarea subiectului
Situatiile diferite în care se pot plasa „ab initio” (de la început) atât examinatorul cât mai ales cel
examinat, confera multe posibile si potentiale interpozitionari precum si o arie larga de ofertari
clinice.
Daca subiectul este spitalizat, abordarea se face de la clinician la pacient si urmeaza caile deja
batatorite ale examenelor clinice în stilul impus de tipizarea unei foi de observatie de tip psihiatric.

ISTORIC AL EVOLUTIEI METODELOR DE PSIHODIAGNOSTIC

Preocuparea de a gasi metode de masurare a functiilor si trasaturilor psihologice ale unei persoane
este legata de dezvoltarea psihologiei diferentiale.
Unul dintre pionierii acestei discipline este F.R.Galton. Interesat de problema rolului ereditatii si al
mediului în determinarea capacitatii mintale, Galton încearca sa stabileasca în ce proportii se gasesc
anumite caracteristici la persoanele cu diferite grade de rudenie. În cursul cercetarilor sale Galton
initiaza numeroase metode si elaboreaza multe probe simple menite sa masoare acuitatea
senzoriala, timpul de reactie, asociatia de idei, etc.
În 1884 se deschide la Londra, la initiativa lui Galton un laborator antropometric, în care vizitatorii
puteau obtine, ca o curiozitate, sa li se faca diferite masuratori psihice ca cele amintite mai sus. S-au
strâns, de la mai mult de 9000 persoane, date pe baza carora Galton a alcatuit tabele cu distributia
datelor pe centile. Acest procedeu de aranjare a datelor pe centile va fi ulterior larg utilizat în
etalonarea testelor. Dar ideea lui Galton ca probele simple ar putea furniza date în legatura cu
intelectul unei persoane a fost infirmata ulterior. Cu toate acestea, cercetarile lui au stimulat
preocuparea pentru problema diferentelor psihice individuale, neglijata în psihologia generala.
Contributia fundamentala a lui Galton a fost în domeniul metodelor de prelucrare statistica a datelor
obtinute prin masuratori psihologice. Ele (A.Quetelet) restructureaza ideea lui Quetelet care atrasese
atentia asupra aplicabilitatii legii erorilor stabilita de Laplace si Gauss, la distributia datelor biologice
strânse de la o populatie numeroasa. Ulterior distributia rezultatelor la testele de inteligenta în curba
lui Gauss s-a constituit un instrument de lucru frecvent utilizat.
Cel mai important acord al lui Galton îl constituie utilizarea corelatiei statistice între variabilele
masurate. Pearson este cel care va realiza o fundamentare matematica a coeficientului de corelatie,
iar odata cu lucrarile lui Spearman în domeniu, statistica va deveni o importanta metoda de lucru în
psihologie si mai ales în psihometrie.
Dar cel care contribuie în cea mai mare masura la raspândirea interesului pentru aplicarea testelor
mintale în aplicatii scolare a fost si ramâne James Mekeen Kattel – el considera ca si Galton ca în
examinari individuale este important sa se aplice un numar mare de probe simple (de perceptii, de
precizie a miscarilor mâinii, de memorie, timp de reactie etc.), deoarece în stadiul respectiv de
dezvoltare a psihologiei numai procesele elementare puteau fi masurate în mod obiectiv si precis, iar
nivelul intelectului se credea ca ar putea fi redus din interpretarea acestor rezultate. Ulterior,
verificarea rezultatelor a infirmat ipoteza initiala, deoarece s-a gasit o prea mica relatie atât între
trasaturile masurate cât mai ales între rezultatele la probe si reusita scolara.
Ebbinghaus – din dorinta de a folosi tehnica masurarii în scoli a elaborat o serie de probe mai
complexe: calclul aritmetic, volumul memoriei, completarea de propozitii. Dar dintre toate acestea
numai aceasta ultima proba se dovedeste a avea o corelatie reala cu reusita scolara.
Psihiatrul Kraepelin este preocupat de introducerea examenului obiectiv în practica psihiatrica,
elaborând un complex de probe prin care s-ar putea stabili capacitatea de a profita de un exercitiu,
modul în care se instaleaza oboseala etc.
Al.Binet realizeaza o importanta cotitura în conceptia despre modul în care trebuie stabilite
diferentele individuale si, în consecinta, despre modul de construire a testelor. Important este nu sa
se determine toate diferentele între facultatile psihice, ci sa se diferentieze cele mai importante care
apar sub forma proceselor psihologice superioare.
În realitate, impulsul pentru elaborarea unei metode de masurare a nivelului intelectual a fost dat de
necesitatea învatamântului scolar. În 1904 ministrul instructiei publice din Franta decide ca nici un
copil suspect de întârziere mintala nu poate fi eliminat din scolile normale si admis într-o scoala
(ajutatoare) speciala fara a fi supus unui examen medical si pedagogic care sa ateste ca nivelul sau
intelectual îl face inapt în masura medie de învatamânt ordinar.
Binet si Simon elaboreaza în 1905 prima forma a scarii metrice de inteligenta si precizeaza de la
început ca scala nu masoara propriu-zis inteligenta deoarece „calitatile psihice nu se masoara ca
lungimile, nu sunt superpozabile, ci scara permite un clasament, o ierarhie între inteligente diferite si
pentru nevoile practice acest clasament echivaleaza cu o masurare”.
Larga raspândire a învatamântului elementar obligatoriu, precum si necesitatea ca întârziatii mintal
sa fie încadrati în „scoli speciale” fac ca interesul pentru metoda lui Binet sa se raspândeasca în mai
multe tari. Apar numeroase traduceri si adaptari. Una dintre cele mai importante adaptari, care, la
rândul sau, a fost tradusa si în alte limbi este cea efectuata de americanul Terman. În Belgia de
Decroly, Degand, în Germania de Bobertag, în Anglia de Burt.
În 1917, cu ocazia intrarii S.U.A. în razboi s-a pus problema examinarii a 1,5 milioane de recruti
pentru a se evita înrolarea cu intelect subnormal. În acest scop au fost elaborate teste colective:
Army ± (verbal) si Army ² (nefiind verbal – pentru analfabeti).
Aplicarea masurarii în sfera fenomenelor psihice s-a limitat mult timp numai la inteligenta, în scopul
depistarii persoanelor cu intelect subnormal. Treptat, masurarea s-a extins si la alte aspecte si în alte
sfere de activitate, astfel pentru realizarea orientarii si mai ales a selectiei profesionale în anumite
ramuri ale transportului si ale muncii industriale, s-au alcatuit teste individuale si colective, care
urmau sa puna în evidenta prezenta aptitudinilor necesare sau a trasaturilor psihologice
contraindicate.
Initial, complexitatea factorilor componenti ai personalitatii a constituit o piedica în calea explorarii ei
prin metode standardizate, dar practica psihiatrica a stimulat preocuparea pentru gasirea unor
metode de stabilire a tabloului normal al personalitatii si al deviatiilor sale, iar în ultimele decenii
numarul testelor de personalitate a crescut foarte mult.

Andrei are 22 ani, locuieste in Bucuresti impreuna cu parintii si fratele mai mic - Ionut (18 ani) si este
student la Facultatea de Matematica. Se prezinta la psiholog pe motivul unor insomnii ce dateaza de
cativa ani.
Ca antecedente personale patologice somatice, el aminteste de o operatie de amigdale facuta la
varsta de 4 ani, despre o hepatita la varsta de 6 ani, insa sustine ca pana la varsta de 8-9 ani a fost o
“fire bolnavicioasa”. Povesteste ca in jurul varstei de 2-3 ani, parintii au vrut sa-l inscrie in cadrul unei
gradinite, dar pentru ca s-a imbolnavit, “m-am imbolnavit foarte repede, foarte puternic”, acestia au
renuntat si “au preferat ca in loc sa riste, sa ma duca intr-un mediu in care sa ma stie in siguranta” la
bunicii din partea mamei. Acesta afirma ca “pana la 7 ani stateam mai mult la tara, dar nu era o
diferenta mare”, ii placea la tara “ma jucam toata ziua, imi faceam de cap, alergam cu copii, alergam
pe strada, faceam tampenii … chiar imi placea si stateam de placere acolo...” La varsta de 4 ani, se
naste fratele, Ionut, iar mama vine la tara impreuna cu Ionut sa locuiasca o vreme din cauza
schimbarilor de dupa revolutie. Andrei spune ca s-a bucurat de Ionut, iar la intrebarea cum isi
petrecea timpul dat fiind ca era impreuna si cu mama si cu fratele sau, raspunde: “nu stateam calare
pe el sau sa fiu tot timpul pe langa el… cand eram mic imi gaseam tot felul de ocupatii pe care mai
tarziu oamenii le considerau oarecum ciudate pentru ca .. ceilalti copii alergau de dimineata pana
seara si daca-i bagai in casa, ieseau pe geam inapoi… imi gaseam ocupatii tot timpul.. daca ma puneai
intr-un loc eu stateam in locul ala si-mi gaseam ceva de facut… faceam desene in minte cu liniile de
pe covor sau mai stiu eu ce…”
La varsta de 6 ani si jumatate parintii l-au inscris la scoala, Andrei povesteste ca-i placea la scoala si ca
avea rezultate notabile, premiul I pana in clasa a IV-a, apoi mentiuni. Parintii “au fost oarecum
dezamagiti pentru ca se obisnuisera cu mine (cu rezultatele), dar nu au facut foarte mare caz de
chestia asta..” “Tata lucrand in armata era tot timpul cu serviciu… si el lasa educatia noastra mamei”.
“Mama a muncit si ea o perioada… la fabrica de ciocolata Excelent”, dar din cauza unor probleme de
sanatate, si pentru copii a renuntat la slujba si s-a dedicat in totalitate vietii de familie. Ea era aceea
care s-a ocupat de educatia copiilor, iar cand fratele lui Andrei, Ionut a fost dat la scoala s-a ocupat
mai mult de el, iar apoi “a incercat sa se imparta intre amandoi, dar eu ma descurcam si singur… il
ajuta mai mult pe el, il ajutam si eu…, eu eram mai constincios, imi faceam temele singur in
majoritatea timpului...” “Tata nu se implica… nici n-ar fi stiut cum, nu s-ar fi descurcat nici daca ar fi
incercat”, intrebat de ce considera asta el spune “ca nu are pic de rabdare, el nu ar fi rezistat sa stea
sa faca o lectie, nici macar sa ne explice, cred ca la un moment dat s-ar fi enervat… nu pe noi.. chiar
pe el insusi..” (rade)
Descrie cum la varsta de 7-8 ani, moare neasteptat bunicul din partea tatalui, prin comotie cerebrala,
“era in spital, bolnav de cu totul altceva.. si a murit in spital… in Bucuresti… stiu ca l-a afectat foarte
tare pe tata si… culmea! mi-aduc aminte de inmormantare si tot ce-a fost atunci… la inmormantare..
cred ca ne-au ferit de priveghi.. tata era trist, nu se astepta chiar daca era bolnav, cu totii asteptau sa
se insanatoseasca…” “Cand l-am vazut pe tata m-am intristat, dar tin minte ca atunci nu am plans (a
plans la moartea bunicului din partea mamei, bunic pe care l-a iubit), pentru ca nu eram aproape
deloc atasat de bunicu’.. pot sa spun ca nu-l cunosteam.. stiam cum il cheama, stiam ca am fost o
data o saptamana pe acolo si m-au adus inapoi la Bucuresti… nu stiu de ce, dar oricum eram foarte
mic…. Oarecum stiu de ce m-au adus inapoi… nu vroiau sa ma tina acolo… faceau foarte mare
diferenta intre mine si varul meu primar, baiatul surorii lui tata (Rodica)”
In jurul varstei de 8-9 ani s-a inscris la karate, aceasta activitate i-a placut foarte mult, parintii l-au
sustinut, povesteste cu multa placere stagiile la munte, la mare si cu multa adimiratie despre sensei-
ul sau. In perioada liceului incepe sa se duca din ce in ce mai rar, iar la aproximativ 16 ani renunta la
karate, “pentru ca nu ma mai atragea, se transformase in sport”. Tot in acea perioada, pana la varsta
de 12 ani descrie modul cum a scapat de anumite fobii, fobia de paianjeni si “raul de inaltime” prin
expunere. Varsta coincide cu perioada in care a murit bunicul din partea mamei, “mama a plecat cu
matusa la tara, tata nu putea sa mearga din cauza serviciului si noi ne-am dus seara, ori seara ori a
doua zi“. “Cel mai clar imi aduc aminte doua lucruri: cand a am aflat ca a murit, stiu ca vorbea mama
la telefon si ca plangea si… la inmormantare.. ma rog.. stiu ca era in cosciug urma sa-l duca la cimitir
si.. toata ceremonia”, “imi aduc aminte cand a aflat mama la telefon.. mi-am dat seama ca e ceva cu
bunicu’… cand am vazut-o asa… am si plans..”