Mihail Alexandrovici Bakunin – ”Puterea ii corupe pe cei mai buni” (1867)

Statul nu este altceva decat dominatie si exploatare regularizata si sistematizata. Vom incerca sa
demonstram acest lucru examinand consecinta guvernarii maselor de oameni de catre o
minoritate, in primul rand pe atat de inteligenta si de devotat pe cat vreti, intr-un stat ideal fondat
pe contact liber.

Presupunem ca guvernul ar fi format doar din cei mai buni cetateni. In primul rand, acesti
cetateni sunt privilegiati nu de drept ci de fapt. Ei au fost alesi de oameni pentru ca sunt cei mai
inteligenti, destepti, intelepti, curajosi si devotati. Separati de masa de cetateni, care se afla in
raport de egalitate, ei inca nu formeaza o clasa separata ci un grup de barbati privilegiati doar de
natura si din acest singur motiv au fost alesi de oameni. Numarul lor este in mod necesar foarte
limitat deoarece in toate epocile si in toate tarile, numarul oamenilor dotati cu calitati atat de
remarcabile, incat in mod automat sa solicite respectul unanim al unei natiuni, este, dupa cum
experienta ne invata, foarte mic. Asadar, sub dureorasa posibilitate de a face o alegere proasta,
oamenii vor fi intodeauna fortati sa isi alega conducatorii din randul societatii.

Apoi, aici este momentul in care societatea se imparte in doua categorii, daca nu inca, sa zicem,
doua clase, din care una compusa din imensa majoritate a cetatenilor, supusi in mod consimtit
fata de guvernarea celor pe care ei i-au ales conducatori. Iar cealalta, formata dintr-un numar mic
de persoane privilegiate de la natura, recunoscuti si acceptati ca atare de catre oameni si
insarcinati de ei sa ii guverneze. Dependenti de alegerea populara, ei se disting, in prima faza, de
masa cetatenilor doar prin acele calitati care ii recomanda pentru a fi selectati si sunt in mod
natural, cei mai devotati si utili dintre toti. Ei, nu isi insusesc, inca, pentru sine niciun privilegiu,
niciun drept particular, in afara celui de a exercita, asa cum este vointa oamenilor, functiile
speciale cu care au fost insarcinati. Pentru toate celelalte, care tin de modul lor de viata, de
conditiile si mijloacele lor de existenta, ei nu se separa in niciun fel de ceilalti, astfel incat, o
egalitate perfecta continua sa domine intre toti. Poate aceasta egalitate sa mai fie mentinuta mult?
Noi pretindem ca nu si nu este nimic mai usor pentru a o deturna.

Nimic nu este mai periculos pentru moralitatea omului decat haina comandei. Cel mai bun om,
cel mai inteligent, dezinteresat, generos, pur, va fi in mod infailibil stricat de acest comert. Doua
sentimente inerente puterii nu vor da gres in a produce aceasta degradare, iar ele sunt: dispret
fata de mase si supraestimarea propriilor merite.

”Masele”, spune omul catre sine, ”recunoscandu-si incapacitatea de a guverna pe propia

socoteala, m-au ales pe mine ca sef. Prin acest act si-au proclamat public inferioritatea lor si
superioritatea mea. In aceasta multime de barbati, recunoscand cu greu un egal, eu sunt singurul
capabil sa carmuiesc afacerile publice. Oamenii au nevoie de mine, ei nu se pot descurca fara
serviciile mele, pe cand eu, din contra, ma pot descurca de unul singur, de aceea, ei trebuie sa mi
se supuna pentru a fi in siguranta si in binevointa de a-i supune le fac un favor.

Nu este ceva in toate acestea care sa il faca pe un om sa isi piarda capul si inima totodata si sa
devina alienat de mandrie? De aceea este puterea si haina comandei cele care devin, chiar si
pentru cel mai inteligent si virtuos om, o sursa a aberatiei, atat intelectual cat si moral.