Sunteți pe pagina 1din 34

Definirea limbajului

Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara comunicarea


verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi putut dezvolta diferite
forme ale constiintei sociale (arta, stiinta). Limbajul face parte din mecanismele reglatoare
ale psihicului uman,el fiind mijlocul dominant de comunicare pentru fiinta umana.
LIMBAJUL este activitatea individuala de folosire a limbii pentru comunicare(E.Verza,1987)
LIMBA este un instrument de comunicare elaborat de societate.
Primele studii evideniaz reperele care caracterizeaz creterea i dezvoltarea copiilor n
general, indiferent de limba pe care o vorbesc i indiferent de cultura din care provin: gnguritul
din prima jumtate de an, rostirea primelor cuvinte ntre 8 i 18 luni, combinaii de cuvinte la
nceputul celui de-al treilea an de via i construcii gramaticale n jurul vrstei de 4-5 ani.
Regularitatea acestor achiziii indiferent de limba matern a copiilor conduc la ideea unui proces
de maturizare similar cu rostogolitul, mersul sprijinit i mersul n picioare. Faptul c o asemenea
stadialitate este prezent la toate culturile demonstreaz c acele componente nnscute ale
limbajului sunt foarte specifice. Elementele nnscute ale limbajului sunt att de specifice nct
copiii parcurg traseul normal al achiziiei limbajului, chiar i n condiiile n care mediul n care
triesc nu le ofer modele de vorbire (Atkinson, Rita L., Atikinson, R.C., Smith, Bem, 2002, p.
418). Contextul lingvistic de stimulare n care copii cresc i determin s acumuleze un limbaj,
dei n acelai timp limbajul pare c poate fi nvat sau nsuit 93 fr expunerea acestora la un
limbaj vorbit, gndindu-ne aici la copiii surzi din natere sau la cei serios neglijai care nu
achiziioneaz un limbaj verbal 'Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin
intermediul limbii si al tuturor resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre copii de
gradinita. Forma de baza, naturala si concreta a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala
a procesului de comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este
forma concreta in care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuala si

concreta a limbii, in cadrul procesului complex al limbajului.' (Lingvistica generala si comparata,


pag.56)
Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea gandirii pe
trepte mai inalte de generalizare si abstractizare. In evolutia psihica a copiilor prescolari, o
pondere deosebita o are gandirea care este determinata de constituirea si utilizarea reprezentarilor
dar in buna masura de dezvoltarea limbajului.
Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in
forme superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de
comunicare prin limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura
relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul limbajului
sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce determina o
complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia
personalitatii copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra
dezvoltarii psihice a omului, asupra capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii
sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si
extraintelectuali. Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati
didactice duce la dezvoltarea vorbirii care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor.
Dezvoltarea

vorbirii

copiilor se

realizeaza

in

conditiile

intensificarii

activitatii

de

intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului interior, de
memorare verbala si activizare a vocabularului.
Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica cu
cei din jur, de a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza in
activitatea scolara si apoi in viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul dobandeste
mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur in forme superioare, poate ajunge la
cunoasterea tot mai deplina a realitatii obiective. Pe masura ce isi insuseste vorbirea copilul
poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce contribuie la educrea lui intelectuala.

Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul
inconjurator mai ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor de
simt, la varsta prescolara, cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa se
realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile adultului.
Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la intrebarile
adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si limbajului, la
cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la dezvoltarea
vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.
Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa constituie un
ghid in dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul cunoasterii, limbajul
devine pentru copil un instrument de comunicare si exprimare a impresiilor traite, a gandurilor si
emotiilor, a dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de dobandire a cunostintelor.
'Intrebarile numeroase pe care copilul le adreseaza adultului sublinieaza prezenta
intereselor cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si intelege
fenomenele lumii inconjuratoare.'
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii permite copilului sa realizeze relatii
cu adultii si cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si starile
interioare dar si sa inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului copilul isi
dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din experienta altora. Din punct de vedere
psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal il constituie
recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.
Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica,
eductaoarea realizeaza instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in procesul de
comunicare, si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le perfectioenaza
exprimarea corectandu-le pronuntia, le imbogateste vocabularul si ii ajuta sa-si insuseasca in
mod practic structura gramaticala a limbii.

Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si


flexibilitati psihice, facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a
pregatirii copilului pentru scoala, pentru viata.

Formele limbajului
n evoluia copilului perioada de pn la 12 18 luni relev o capacitate crescut de a
nelege limbajul adultului, care se manifest prin faptul c rspunde la comunicare sau cerine
simple, ceea ce dovedete apariia limbajului pasiv. n construcia lui un rol fundamental are
mama, n principal, care-i verbalizeaz multe dintre aciunile desfurate n prezena copilului,
modificndu-i vorbirea n sensul simplificrii, folosirii unor construcii familiare, elementare
(un veritabil jargon infantil) pe care copilul tinde i este chiar ncurajat s l imite (papa este mai
uor de reprodus dect cuvntul mncare sau prnz). Treptat, prin imitaie, copilul produce
primul cuvnt (pa-pa, ta-ta) din sunete repetitive i, puternic ncurajat de adult, i lrgete
competena lingvistic. De la cuvntul fraz (holofraz) el articuleaz verb i substantiv (Vreau
ursule, mmica vine), pentru ca apoi s apar formele flexionare i articolele (Uite un celu!),
dup care apar ntrebrile simple (ce ?, unde ?, cnd ?, cum ?, i mai ales de ce ?), apoi se
introduc frazele simple din mai mult de o propoziie (Eu am but lapte, i ursuleul a but lapte)
pentru ca n faza a cincea s apar propoziiile legate prin elemente de relaie i subordonare
(Maia, care locuiete acolo, merge la grdinia noastr). Dezvoltarea ulterioar a acestui limbaj
activ se face, dup Brown, (cit. in. Hayes i Orrell, 1997), prin mbogirea continu a
vocabularului. Limbajul activ are dou modaliti: oral i scris. Atunci cnd semnalele sonore
sunt destinate altcuiva (au adres), vorbim de limbajul extern, opusul lui fiind limbajul pentru
sine (autoadresat, asonor i imperceptibil din afar) numit limbaj intern. Limbajul pasiv va
rmne ntotdeauna o baz a limbajului activ, deoarece are o sfer mai mare dect acesta, fiind
implicat n nvarea limbilor strine, dar i n citire, lectura funcionnd prin receptarea vizual
i nelegerea mesajelor scrise.
Limbajul oral poate fi colocvial, dialogat sau monologat i este limbajul de baz, prezent la toi
subiecii normali, prin intermediul lui constituindu-se citirea, scrierea i limbajul intern. El se
desfoar ntr-o situaie dat, presupune participarea unuia (dialog) sau mai multor interlocutori

(colocviu), are un pregnant caracter adresativ, beneficiaz de o puternic susinere expresiv. n


desfurarea limbajului dialogat exist o alternarea a rolurilor de emitor-receptor, ceea ce
antreneaz pe rnd participanii. Fiind posibile completri i reveniri, aceeai idee circul prin
mai multe mini, ceea ce duce la mbogirea cunoaterii prin comunicare. Prescurtrile,
comutrile de sens, folosirea unor sensuri aluzive sau contextuale, bazate i pe patrimonii
comune de experien (repertorii comune) fac specificul acestui tip de comunicare. Fora
considerabil a limbajului dialogat rezid din multitudinea resurselor paraverbale sau nonverbale
pe care acesta le mobilizeaz, din implicarea simultan a elementelor relevante cognitiv i
afectiv.Acest tip de limbaj este viu, bogat, spontan, expresiv satisfcnd nevoi complexe ale
celor intrai n dialog: nevoia de a se informa, de a persuada, de a prelua controlul, de a se
afirma, de a se clarifica etc.
Limbajul monologat presupune un auditoriu n faa cruia vorbim, expunem o idee, iar
comunicarea trebuie atent pregtit n prealabil, pentru a avea cursivitate i a transmite lucruri
valoroase, interesante. El presupune un efort de dedublare anticipativ (s te pui n mintea
auditoriului i s anticipezi ecoul, dar i problemele ce ar putea fi ridicate de acesta). Form
predilect a teatrului, monologul se construiete dup legea efectului, se bazeaz pe o dozare
atent a mesajelor verbale i neverbale, utilizeaz schema dialogului i a conversaiei prin aceea
c are un permanent fee.dback n reacia mimic, pantomimic sau sonor a publicului.
Presupunnd elaborare prealabil, coeren, corectitudine gramatical, claritate, o atenie mobil,
pentru a citi reacia publicului i a ajusta rapid discursul, monologul este un examen greu de
trecut, cci el necesit exerciiu, experien, sim psihologic i o anumit retoric. Cnd
monologul se desfoar n absena unui public, vorbim de solilocviu, prezent mai ales la copii,
nainte de apariia limbajului intern, uneori la btrni, n anumite boli psihice sau la cei care i
pregtesc monologurile publice (actorii).
n limbajul colocvial sunt implicai mai mult de doi participani, comunicarea dintre ei fcnduse n reele de tipuri diferite (lan, triunghi, circular, radial, n furc etc.) forma reelei,
configuraia ei n timp, fiind determinat de poziia i rolurile fiecrui membru din grup.
Limbajul scris apare odat cu nceperea colaritii, perfecionndu-se paralel cu aceasta, dar i
mult timp dup aceea. Este mult mai pretenios dect cel oral, necesitnd o perioad lung de

formare, asistat de persoane calificate (institutoare, profes orii de limba romn i limbi strine,
n special).
Nedispunnd de contextul situaional, de funciile de susinere ale expresivitii i de
posibilitatea de a reveni pentru corecturi i completri, limbajul scris este strict, normat
gramatical, este concis, sistematizat i clar, pentru a facilita lectura (scrisul este descifrat cu mai
mult efort dect vorbirea). Fiind mai elaborat, mai pretenios, limbajul scris pune mai bine n
eviden capacitatea de gndire a unei persoane, bogia interioar i stilul su. Dac limbajul
oral ine cont de context i de situaie, cel scris ine cont de destinaia sa, n funcie de care se
organizeaz, pentru a permite evidenierea unor raionamente riguroase, sisteme de cunotine,
foarte indicativepentru nivelul de cultur i de nivelul de inteligen al persoanei. Uneori
receptorul mesajului scris este necunoscut, vine dinspre viitor, de unde i grija suplimentar
privind elaborarea sa (scripta manent).
Limbajul intern este limbajul pentru sine, se dezvolt din limbajul oral prin interiorizare, dar i
prin maturizarea reprezentrilor asociate funciei simbolice, dup 56 ani. Este asonor, centrat pe
nelesuri, pe idei i imagini, este extrem de condensat i economic, deoarece substituie grupurile
de cuvinte prin imagini i reduce succesivitatea la simultaneitatea, de unde marea sa vitez de
lucru. El reine vrfurile de semnificaie i n special aciunile sau calitile eseniale (este
puternic predicativ). Dezvoltat din limbajul oral i scris, limbajul intern devine forul intim al
acestora, el proiectndu-le, organizndu-le i coordonndu-le din interior, de aceea el este
considerat ramp de lansare a limbajului extern. Interiorizarea sa face ca el s capete atributele
gndirii conceptuale: este centrat pe semnificaie, foarte comprimat, rapid, tematizat, punnd n
relaie nelesurile cu expresivitatea verbal, de unde marea sa importan. Vgotski a considerat
c limbajul intern este un centru al ntregului limbaj datorit constituind ecoul intern al vorbirii
i scrierii celuilalt, el particip la ascultarea, nelegereafunciilor multiple ndeplinite:
autoregleaz activitatea psihic intern, efectund operaiile mintale prin care se constituiei
interpretarea mesajelor recepionate; cuplat cu imaginaia elaboreaz proiectele anticipative ale
aciunii voluntare sau aleraionamentele (este implicat n textura intim a ideilor); pregtete,
organizeaz i lanseaz conduitele externe, i cu att mai mult limbajul vorbitintenionalitii;
sau scris.

Funcii bazale ale limbajului


Ombredane (1951), citat de Popescu-Neveanu (1977) propune o ierarhie a funciilor limbajului
plecnd de la cele mai primitive i spontane spre formele mai elaborate i mai tipic umane.
Funcia afectiv a limbajului const n exprimarea spontan sau semi-intenionat a emoiilor i
a impulsurilor, sub forma intonaiilor, a modificrilor de timbru, mimic i gesticulaie, pn la
strigt i interjecie, ca n strile de mare ncrctur emoional. Este o funcie a limbajului care
se leg de formele mai primitive de expresie, la care limbajul evoluat a adugat nuane i
modulri specifice. Prin acestea putem citi aspectele implicite ale comunicrii, uneori mai greu
decodificabile dect cele explicite. Precizm c orice comunicare implic, pe lng mesajul
principal (cel mai adesea de natur informaional-cognitiv) un coninut afectiv, atunci cnd
intenionm s influenm conduita cuiva, s obinem ceva, s declanm o schimbare de
conduit. Prin aceast funcie apare o rezonan emoional-afectiv ntre locutor i interlocutor.
De aici deriv cu siguran funcia persuasiv a limbajului, care presupune deliberat
convingerea, influenarea sau modificarea comportamentului celuilalt. Este o funcie ce intervine
n toate tipurile de tranzacii umane ca un element important de convingere. n psihoterapie
sugestia folosete aceast permeabilizare afectiv creat prin limbaj pentru a genera o schimbare
de optic sau de atitudine a clientului. Hipnoza, de exemplu, nu poate fi neleas i utilizat n
afara conceptului de sugestie i sugestibilitate. Componentele afectiv i sugestiv a limbajului
sunt evidente de la vrste mici, aprnd n interiorul relaiei mam-copil. Ambele sunt
evideniabile i n cazul limbajelor foarte elaborate ale artei, unde componenta afectiv i
cognitiv formeaz un aliaj pus n slujba exprimrii inefabilului.
Funcia ludic a limbajului apare de timpuriu n jocul copilului, care dezvolt plcerea de a fi
cauz acionnd nu numai asupra obiectelor, ci i asupra cuvintelor care le in locul. Este larg
acceptat faptul c limbajul expresiv (cel pe care l produce copilul efectiv) i cel impresiv (cel pe
care acesta l nelege) au sfere extrem de diferite, ultimul fiind mult mai larg. Limbajul activ
(produs) se nate efectiv din cel pasiv (neles). Funcia ludic exprim, pe de o parte, contribuia

acumulrilor incontiente n geneza limbajului infantil, i, pe de alt parte, rolul elementelor


implicite ale cuvintelor implicate n acest proces (rima, aliteraia, asonanele etc.). La adult
jocurile de cuvinte, replica spiritual, plcerile rafinate ale rebusismului, imaginile poetice vor
prelua de la vrsta copilriei dou caracteristici fundamentale: ideea de joc cu cuvintele i
contribuia sensurilor conotative, secundare, depozitate n incontient, care ofer de multe ori o
combinatoric la distan, surprinztoare prin marele ei potenial de creativitate.
Funcia reglatorie i autoreglatorie rezult din utilizarea limbajului ntr-un context situativ
specific, prin care aciunea proprie sau a celorlali este planificat, condus i controlat prin
formule concise i energice. Prin aceast funcie, limbajul adapteaz aciunea la mprejurri,
modulnd intensitatea eforturilor i imprimndu-le un anumit ritm, de unde caracterul su
evaluativ sau imperativ. Evaluativ, pentru c se compar aciunea prezent cu cea proiectat
anticipativ i imperativ pentru c mbrac forma ordinelor, ndemnurilor sau a aprobriidezaprobrii. Acestea se pot referi la conduita proprie, dar i la a celorlai. Cnd se refer la
conduita altora, limbajul este un eficace mijloc de intervenie pentru a aplana conflicte, pentru a
schimba atitudinile celorlali i a schimba percepia de sine prin mai buna valorizare de ctre
membrii grupului.
Funcia reprezentativ substituie obiectelor, fenomenelor sau relaiilor formule verbale sau alte
categorii de semne. Dac unii autori accentueaz pe caracterul comunicativ i pe cel expresiv al
limbajului, Piaget insist pe caracterul reprezentativ al acestuia. Prin perfecionarea sistemelor de
tratare a informaiilor, subiectul i construiete mai nti imaginile mentale (reprezentrile), apoi
simbolurile acestora (grafice, iconice, cifrice sau comportamentale), la sfrit aprnd semnele
(cuvintele), pe care se bazeaz de fapt limbajul. n accepiunea lui Ombredane funcia dialectic
a limbajului este aceea prin care el intervine n construirea i analiza combinaiilor simbolice,
forma cea mai elaborat fiind algebra. Spre deosebire de funcia reprezentativ (predominant
imaginativ), funcia dialectic este posibil doar la sfritul stadiului operaiilor formale, ceea ce
face posibile raionamentele ipotetico- deductive, tipice cunoaterii conceptuale, abstracte.
Elaborarea la nivel categorial a limbajului i pune amprenta asupra tuturor celorlalte funcii, pe
care le dezvolt i rafineaz. Esenial acestei funcii este c ea formuleaz, dar i rezolv
conflictele cognitive, contradiciile logice, dnd 95 coeren discursului raional al tiinei. De
aceea aceast funcie ar putea fi numit, mai simplu, funcia cognitiv a limbajului. Exist i alte
funcii ale limbajului.

Funciile eseniale ale limbajului


A. Funcia comunicativ
Funcia comunicativ, de transmitere de informaii este caracteristica cea mai important i cea
mai specific uman a limbajului. Esenialmente comunicarea pune n legtur (vezi figura de mai
sus) un emitor (E) cu un receptor (R), care i transmit unul altuia informaii sub forma unui
mesaj (M), folosind un canal de comunicare (C), pe care informaia este codificat la emitor i
decodificat la receptor. Emitorul i formuleaz ideea, gndurile, strile afective, sub forma
mesajului care, pentru a putea trece prin canalul de comunicare, trebuie codificat ntr-un format
comun, cel puin n parte. Aceasta presupune c repertoriul emitorului se suprapune parial
peste cel al receptorului. Acest cod comun interiorizat este de obicei limba, mpreun cu
mijloacele ei de expresie verbal (intonaia, accentul, frazarea, adic expresivitatea paraverbal)
sau nonverbal (mimica, gesturile, micarea i atitudinea corpului, organizarea spaial a
comportamentului). Unitile de informaie ale mesajului transmis pe canalul de comunicare
declanaz funcionarea organelor de sim ale receptorului, care primete mesajul sub o form
distorsionat. Din cauza pertubaiilor sau a zgomotelor de pe canal, dar i din cauza repertoriilor
care se pot suprapune prea puin, decodificarea este i ea doar parial adecvat. Existnd o
diferen ntre semnificaia intenionat de emitor i cea efectiv perceput de receptor este
nevoie de un proces de autoreglare a comunicrii. Acesta este feedback-ul, prin care emitorul
i ajusteaz mesajele emise pentru a atinge principalul scop al comunicrii, acela de a fi ct mai
bine neles. Comunicarea verbal presupune nu numai schimbul de informaii codificate cu
ajutorul limbii, ci ea vehiculeaz n paralel i coninuturi emoional-afective, cum ar fi acordul
sau dezacordul, acceptarea sau respingerea, concordana sau discordana opiniilor. Aceste
eleemente se reflect n conduita celor care comunic i trebuie i ele decodificate. Comunicarea
verbal se bazeaz pe cel mai specific mijloc de transmitere a informaiilor, limbajul, care nu este
doar un simplu mijloc de transmitere, ci i un tip special de conduit care implic activiti foarte
diverse: vorbire, ascultare, schimb de idei, reinere, reproducere, traducere a mesajelor sonore.
Ea se subsumeaz conduitelor simbolice (desen, scris, limbaj, gesticulaie). Cuvintele fac
posibil nu numai comunicarea, ci i dezvoltarea global a intelectului uman, ele fiind locul unde
reprezentarea i cogniia fuzioneaz ntr-o dimensiune comun, cea semantic. n procesul
nsuirii limbajului se formeaz gndirea logic prin nelegerea relaiilor, a implicaiilor, a

corelaiilor pe care le conserv noiunile, judecile i raionamentele, superpozabile cuvintelor,


propoziiilor i frazelor gramaticale.
B. Funcia expresiv Aceasta se refer la msura n care forma limbajului (sau expresia) se
adecveaz, corespunde coninutului comunicat. Expresivitatea transmite i o atitudine a
subiectului fa de ceea ce el comunic, dar i fa de interlocutor. Registrul expresiv al vorbirii
este de o inegalabil complexitate, dintre elementele lui intensitatea, frecvena i organizarea
temporal fiind fundamentale. Astfel, prin intonaie, care este un fenomen sonor unitar,
intensitatea emisiei sonore, cuplat cu tonalitatea sunetului, imprim mesajului o expresivitate
specific. Aa cum susine Popescu-Neveanu (op. cit., p. 47), intonaia nu este numai un mijloc
de facilitare a 97 comunicrii ci i un mijloc de mplinire a ei, mijloacele expresive i n primul
rnd intonaia alctuind un cod specific limbajului oral. Aceasta pentru c prin intonaie
sensurile i semnificaiile mesajului pot fi variate, nuanate sau schimbate complet. Un loc
important revine i accentului, care scoate n eviden elementul cognitiv sau afectiv cel mai
relevant al mesajului. Organizarea temporal, tempoul sau ritmul individual al vorbirii sunt
importante elemente de expresivitate verbal. Expresivitatea vorbirii nu se rezum doar la
mijloacele fonetice, ci are n vedere i bogia vocabularului, gradul de adecvare la situaie al
cuvintelor alese care, pe lng semnificaia de baz, au sensuri conotative care se precizeaz doar
n funcie de context. Dintre mijloacele sintactice ale expresivitii verbale lungimea propoziiilor
sau a frazelor joac un rol important n definirea stilului personal. n timp ce frazele scurte
imprim dinamism i claritate limbajului, cele lungi pot fi foarte adecvate atunci cnd se caut
exprimarea unei viziuni nuanate i de ansamblu asupra unei teorii sau probleme, sau atunci cnd
situaia (srbtoare, evocare festiv etc.) o impune. Suntem de acord cu opinia exprimat de
Popescu- Neveanu (1977): orice combinaie este posibil, dar optimumul de expresivitate nu se
disociaz de norma neleapt a msurii (p. 55), ceea ce presupune ca ea s se desfoare cu
respectarea spiritului limbii. Expresivitatea comunicrii fundamenteaz un capitol aparte al
acesteia, o zon de ntlnire ntre afectivitate i limbaj, comunicarea nonverbal, care
acompaniaz, susine i ntrete, dar uneori este n dezacord cu cea verbal. Codurile neverbale
nuaneaz, faciliteaz i contextualizeaz comunicarea verbal, fiind adevrate limbaje implicite,
care interfereaz cu mijloacele verbale explicite. n ordine ontogenetic, mimica este primul tip
de limbaj descifrat de copil, prin asocierea sa cu strile de satisfacere sau nonsatisfacere a unor

trebuine elementare. Unele dintre elementele acestui limbaj nonverbal au o codificare social
mai strict, altele mai elastic i mai puin specific.

ETAPELE DEZVOLTRII LIMBAJULUI


1. Lalaiunea Pregtirea prelingvistic ntre 3 i 6 luni copilul ncepe s produc sunete
asemntoare silabelor. Debuteaz perioada gnguritului, n care copilul i va exersa capacitile
de expresie cu o bucurie din ce n ce mai clar timp de aproape un an i jumtate. Chiar i dup
pronunarea primelor cuvinte, lalaiunea continu, ceea ce sugereaz cercettorilor faptul c
aceast etap este una important, de pregtire a producerii limbajului. De asemenea, evidenele
referitoare la lalaiunea copiilor surzi provenii din prini cu surditate, arat c aceasta este cu
siguran o etap important n deprinderea limbajului (A. Birch, 2002, p. 153). Pe de alt parte,
progresul lalaiunii la copil este dependent de abilitatea de a auzi sau de a produce sunete a
copilului. Observaiile asupra lalaiunii au artat c spre vrsta de 7/8 luni, cam nainte de
producerea primelor cuvinte, lalaiunea conine sunete din limba vorbit a maturilor, lucru care
nu se petrece dect mult mai trziu n cazul copiilor cu deficiene de auz. n cazul copiilor cu
surditate total, lala- iunea pare s nu capete aceast apropiere de limba vorbit. Ceea ce pare
destul de sigur este faptul c se produce (la copii fr deficiene) o maturare continu a lalaiunii,
iar dezvoltarea fonetic a gnguritului pstreaz un patern universal (Berk, Laura, E., 1989, p.
375).
2. Dezvoltarea fonologic Cronologia dezvoltrii fonologice indic faptul c unele foneme apar
puin mai trziu ca altele, cu precdere consoanele constrictive (s, z, f, j, l, r etc.), chiar dac
copilul le discrimineaz cu mult timp nainte, articularea lor este mai dificil. Pronunia corect
este un proces complicat, care depinde de capacitatea copilului de a controla aparatul
fonoarticulator, de continua mbuntire a capacitii de a urmri secvene fonologice complexe,
de capacitatea de a-i monitoriza i corecta produciile eronate pentru a fi ct mai aproape de
vorbirea adult. ntre 1 i 4 ani, copiii fac un remarcabil progres n acest sens. De la faza
lalaiunii la vorbirea propriu-zis, comportamentul copilului se afl ntr-un continuu efort de
ncercare i eroare n pronunarea cuvintelor, iar rezultatele se descriu n aceeai manier, unele

cuvinte sunt pronunate cu o surprinztoare acuratee fa de altele care sufer unele


transformri. Joaca cu sunetele poate fi considerat o perioad n sine, ea produce o mare
bucurie copilului i este de fapt momentul unui continuu exerciiu al capacitilor sale
fonologice. n aceast perioad apare jargonul extins, care deriv din lalaiune i cuprinde
cuvinte ale limbii vorbite n jurul copilului, dublate de o mimic dedicat, totul pe un fond clar al
intenionalitii comunicrii (Menyuk, Menn, &Silber, 1986). Pronunia copiilor se mbuntete
simitor n perioada precolar ca urmare a maturrii aparatului fonoarticulator i a exerciiilor
active ale copilului. La intrarea n coal, pronunia copilului este aproape corect n cele mai
multe cazuri.
3. Dezvoltarea codului lingvistic cuprinde :
dezvoltare semantic;
dezvoltarea sintactic.
Dezvoltarea semantic presupune realizarea corespondenei ntre concept i eticheta verbal.
Copiii sunt angajai ntr-un efort cognitiv considerabil, constnd n conectarea conceptelor cu
etichetele lor verbale dup o foarte scurt familiarizare cu nelesul acestora. Ordinea achiziiilor
verbale arat o conexiune important ntre dezvoltarea cognitiv i creterea vocabularului. Ca
urmare, obiectele sunt printre primele etichetate verbale, n timp ce aciunile i atributele
persoanelor sau obiectelor ajung mai trziu s fie numite.
Dezvoltarea sintactic privete achiziiile vorbirii corecte din punct de vedere gramatical. Primul
episod al acestei dezvoltri este stadiul cuvntului fraz sau propoziie, cel al holofrazelor.
Cercettorii care susin existena acestui moment ca fiind distinct n dezvoltarea limbajului
consider c fraza-cuvnt transmite un neles de sine stttor. Acest cuvnt-fraz este de cele
mai multe ori nsoit de o mimic aferent i de o anume intonaie. Ali cercettori (Bloom, 1973)
resping ideea cuvntului-fraz, argumentnd prin lipsa elementelor de sintaxa din repertoriul
copilului. Primele cuvinte combinate n propoziii sunt n consecin primul pas spre sintax.
Vorbirea telegrafic, concis i eliptic este cea a propoziiilor de tipul tata sus, masina
merge, mama apa, unde lipsesc articolul, verbul i/sau alte elemente ale construciei
gramaticale. Exerciiul propozi- iilor din dou cuvinte este avanpremiera gramatical, cci
copilul pare s ncerce s descifreze formula de aezare a cuvintelor. Lng acelai subiect

mama, el tie acum s aeze o mulime de cuvinte producnd alte propoziii. Vorbirea
complex apare ntre 2 i 3 ani, prin apariia propoziiilor simple. Printr-un Studiu Intercultural,
s-a demonstrat c propoziia de tipul substantiv+verb+atribut, caracteristic pentru limba
englez, nu este tipic pentru toate limbile. (Maratsos, 1983), copiii folosind ordinea cuvintelor
caracteristic pentru limba la care sunt expui n mediu.
4. Dezvoltarea capacitilor metalingvistice apare relativ trziu la copii i se refer la capacitatea
de a privi dinafar i de a reflecta asupra limbajului ca sistem. Aceast capacitate presupune
cunoaterea explicit a limbajului la diferite niveluri, respectiv la nivel fonetic (de exemplu,
desprirea n silabe), la nivel semantic (nelegerea sinonimiei), la nivel sintactic (judecile
gramaticale), dei copilul devine capabil de a enuna propoziii simple nainte de a le putea
evalua corectitudinea gramatical. Activitatea metalingvistic este asociat activitii colare i
se exerseaz n acest context.

CADRUL TEORETIC GENERAL PRIVIND DEZVOLTAREA LIMBAJULUI


DEBUTUL COMPETENELOR DE COMUNICARE LA COPIL Cercetrile pun n eviden o
competen de comunicare timpurie a copiilor care pare a fi pregtit biologic. Comunicarea ca
schimb de informaii de manier verbal sau nonverbal face ca expresia verbal s fie doar una
din componentele comunicrii. Primele ncercri de comunicare ale copilului sunt de natur
nonverbal i se produc n secvene interactive ntre copil i un adult (Tourrette i Guideti, 2002,
p. 64). Componentele interactive sunt social orientate i reciproc adresate. De foarte timpuriu,
copiii pot iniia interaciunea cu adultul prin contact ochi n ochi i la fel o pot ncheia prin
evitarea privirii. nc de la 4 luni, copiii urmresc traseul privirii mamei i foarte repede
transform comportamentul de observare n comportament preverbal de comunicare. Mama i
copilul sunt unii de foarte devreme ntr-un comportament comun sau mprtit de comunicare,
demonstrat de desele comentarii verbale ale mamei privind ceea ce copilul observ (Bruner,
1977). Comportamentul preverbal este eafodajul pe care se cldete comportamentul lingvistic.
Comunicarea preverbal se bazeaz printre altele pe receptivitatea copiilor la sunetele vocii
umane. Cercetrile au pus n eviden faptul c sugarii sunt capabili de a diferenia ntre sunetele
limbii vorbite mult mai bine dect adulii. Exist ipoteza conform creia aceast abilitate este cea

care ajut la spargerea codului lingvistic al limbii vorbite n preajma lor (Berk, Laura, E., 1989,
p. 374). Cu timpul, n jurul vrstei de 10/11 luni, aceast abilitate se diminueaz pe msur ce
copilul este axat pe producerea limbajului. Dar producerea limbajului nu arat o imagine
complet a ceea ce poate copilul n zona comunicrii i a limbajului. Majoritatea studiilor privind
limbajul se axeaz pe ceea ce produce copilul de la sunete pn la cuvinte. Este ns necesar o
distincie ntre ceea ce copiii neleg din limbaj (comprehensiune) i ceea ce copii produc
(limbajul pe care ei l folosesc). Cercetrile au demonstrat (Goldin-Meadow, Seligman, 1976)
diferena ntre masa vocabularului folosit de copii i cel neles de acetia, respectiv, copiii
neleg semnificaia unui cuvnt mult nainte de a fi capabili s-l i pronune sau utilizeze.
Deoarece producerea cuvintelor este mult mai dificil i mai complex, eecul n a produce
cuvinte nu demonstreaz lipsa nelegerii cuvntului. Copiii pot rspunde unor instruciuni
complicate ca de exemplu: Adu-mi jucria, Pune jucria pe mas, mult nainte de a fi
capabili s construiasc singuri propoziiile respective sau chiar nainte de a pronuna acele
cuvinte fie i separat. Aceasta atrage atenia n evaluarea competenelor de limbaj ale copilului s
fie luate n consideraie ambele aspecte, att cel al producerii limbajului, ct i cel al
comprehensiunii care poate 99 cuprinde decalaje foarte mari la unii copii care manifest n mod
spontan o mai mare rezerv sau precauie n a pronuna cuvinte.
DEZVOLTAREA LIMBAJULUI La nceputul acestei perioade, ctre vrsta de 3 ani, limbajul
este n plin expansiune i au loc progresele spectaculoase privind construcia frazei. Dac
dezvoltarea fonologic este aproape ncheiat, 109 vocabularul va crete exponenial i se va
dezvolta sintaxa, devenind din ce n ce mai complex. Importante pentru nvarea limbajului
sunt cel puin trei secvene de dezvoltare interdependente: dezvoltarea cognitiv (capacitatea de a
recunoate, identifica, discrimina i manipula), dezvoltarea capacitii de a discrimina i nelege
vorbirea pe care o aude de la ceilali din apropiere i dezvoltarea abilitii de a produce sunete i
succesiuni de sunete ale vorbirii care corespund din ce n ce mai exact structurilor vorbirii
adulilor (Carroll, 1979, p. 47). Se dezvolt latura fonetic a limbajului, dei, datorit unor
particulariti ale aparatului fonator, ale analizatorului verbo-motor i ale celui auditiv, pronunia
nu este nc perfect. Sunt posibile omisiuni (cnd este vorba de mai multe consoane alturate),
substituiri (loc n loc de joc su sase n loc de ase), inversiuni de sunete (se refer la
schimbarea ordini fonemelor din cuvinte: pentru n loc de pentru) (Golu, Verza, Zlate, 1993,
p. 87). La intrarea n coal, copiii pronun aproape toate sunetele, erorile fiind din ce n ce mai

rare. Volumul vocabularului crete de la un vocabular mediu de 700-800 de cuvinte la 3 ani, la


1.000 de cuvinte, la 4 ani, pn la 2.500 de cuvinte, la 6 ani (W. Stern), i crete preponderena
vocabularului activ fa de cel pasiv. Din punctul de vedere al dezvoltrii codului lingvistic se
arat c acum limbajul copilului se mbogete nu numai cu substantive, ci i cu verbe,
adjective, pronume. Utilizarea corect a diferitelor elemente ale frazei are loc progresiv.
Pronumele personale i posesive sunt cele care faciliteaz dialogul, ele sunt achiziionate ntre 2
i 4 ani, mai nti n forma lor de singular i abia apoi n forma de plural, ctre vrsta de 5 ani.
Primele sunt achiziionate prepoziiile i adverbele ce exprim posesiunea, apoi, ctre vrsta de
3-4 ani, cele de loc, iar cele de timp par s fie ultimele achiziii, ntre 4 i 5 ani (Tourrette i
Guidetti, 2002, p. 102). Tatiana Slama Cazacu evideniaz c n utilizarea verbelor se fixeaz mai
nti timpul prezent, contaminnd celelalte timpuri verbale construite mai trziu, mai ales
perfectul compus care este la nceput format dup structura prezentului. Pe parcursul perioadei,
copiii folosesc din ce n ce mai corect acordul gramatical al cazurilor i timpurile verbale.
Privitor la intonaie, copilul o folosete chiar din primii ani, pentru a da frazei sensul interogativ,
afirmativ sau imperativ. Intonaia ascendent sugereaz o ntrebare, cea descendent un ordin, iar
o 110 intonaie egal una informativ. Negarea este exprimat, de asemenea, devreme, prin
cuvinte, iar de la 4 ani, integreaz negaia n enun. Exprimarea interogaiei se perfecioneaz
prin achiziia pronumelor i adjectivelor interogative, iar spre vrsta de 6/7 ani se deprinde
vorbirea indirect. ntre 3 i 6 ani, copilul produce fraze din ce n ce mai complexe, ncepe cu
cele construite prin juxtapunere, apoi este achiziionat subordonarea propoziiilor i, n final,
deprinderea folosirii circumstanialelor (Tourrette i Guidetti, 2002, p. 102). Sintetic spus, pentru
aceast perioad, indicii dezvoltrii normale minimale a limbajului sunt: 3 ani i 6 luni
copilul este capabil s redea pn la 2 strofe; 4 ani este uzual folosirea pluralului n vorbirea
curent i a pronumelui (eu, tu, noi, voi); 5 ani sunt folosite cel puin dou adverbe
de timp (azi, mine); este capabil s relateze despre 3 imagini cu detalii; 5 ani i 6 luni
folosete 3 adverbe de timp (ieri, azi, mine); recit poezii lungi cu intonaie 6 ani 3
adverbe folosite corect; relateaz despre 3 imagini; recunoate corect 3, 4 litere. Pn spre
vrsta de 5 ani se dezvolt i limbajul intern. Limbajul intern este un limbaj interior, structurat pe
baza mecanismelor vorbirii sonore, cuprinde componente auditive i vizuale, kinestezice, precum
i componente eferente motorii. Vorbirea interioar are o funcie cognitiv, dar i de reglaj (Ana
Tucicov-Bogdan, 1973 p. 266). Dezvoltarea limbajului intern se face prin eliberarea vorbirii de

legtura ei nemijlocit cu aciunea concret. La nceput, limbajul intern este mai puin
automatizat, restrngerea lui are loc n consecina activitii colare. Concomitent cu dezvoltarea
limbajului are loc i dezvoltarea celor mai importante funcii ale sale, i anume: funcia de
comunicare, de fixare a experienei cognitive i de organizare a activitii (Ursula chiopu, 1963,
p. 240). Privitor la funcia de comunicare a limbajului, au puse n eviden conduite precoce de
comunicare (Tatiana Slama-Cazacu, 1966). Observaiile arat construirea timpurie a
competenelor de comunicare prin limbaj, iar concluziile cercettoarei se refer la exersarea
precoce a funciei de comunicare a limbajului i la faptul c 111 formele de comunicare se
modific o dat cu vrsta, n msura n care ele sunt tributare cunotinelor, motivaiilor,
obiectivelor, care sunt, de asemenea, n dezvoltare. Dei monologul este extins n aceast
perioad, el nu reflect, n concepia cercettoarei, egocentrismul, ci este o premis a unui limbaj
interiorizat, pregtind activitatea social ulterioar. Examinarea mimicii i gesturilor copilului
indic utilizarea acestora n scopul exprimrii dorinelor, cunotinelor i nevoilor. Cuvintele cu
predominan afectiv sunt emise n acelai scop, i anume, a atrage atenia asupra s, a se face
ascultat, a convinge. Cu toate acestea, coninutul informativ este srac, argumentarea apare ca
fiind aproape inexistent, iar marea mobilitate a temelor abordate de ctre copil antreneaz o
structur lax a dialogului, care se caracterizeaz prin fraze ntrerupte i producii eliptice. Aceste
inconveniente sunt surmontate prin mimic, intonaie i gesturi, care precizeaz ntoarcerea
constant la context. Concluziile sunt c foarte devreme (cercetrile au fost fcute pe un lot de
360 de copii, cu vrste ntre aproape 2 ani i pn la 6 ani) copiii simt nevoia de a vorbi pentru
ceilali, de a intra n relaie cu ceilali prin limbaj, de a utiliza limbajul pentru a comunica
gndurile proprii i chiar de a folosi limbajul pentru a coopera.

Cea mai mare bucurie a parintilor este aceea de a-si vedea copiii sanatosi, cu vorbirea si
scrierea frumos curgatoare si limpede ca cristalul asa cum a gandit si marele Ion Creanga, cel
care s-a daruit copiilor ca nimeni altul.
Dezvoltarea limbajului si asimilarea limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce
revine numai limbii romane si activitatilor incluse in acest obiect de studiu. Atat latura lexicala,
semantica, cat si cea gramaticala se realizeaza prin intermediul tutuor activitatilor si factorilor
adiacenti procesului instructiv-educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie subliniat faptul ca limba vorbita in situatii
obisnuite de viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte.
In cadrul acestei preocupari, autoarea isi propune sa vina in sprijinul muncii
educatoarelor cu modele didactice si indrumari metodice axate pe unele aspecte esentiale ale
acestui vast si complex domeniu de activitate.
In realizarea lucrarii de fata autoarea a avut in vedere necesitatea apofundarii elementelor
teoretice metodologice ce formeaza si orienteaza munca instructiv educativa.
Autoarea realizeaza in aceasta lucrare imbinarea aspectului de cunoastere validata
stiintific cu cel de actiune practica directa.
O serie de idei, teze si principii psihopedagogice avansate in studiile cu caracter teoretic,
sunt materializate in instrumente de lucru pentru dezvoltarea vorbirii copiilor, pentru integrarea

lor in activitati cu caracter complex, pentru a le crea nevoia de a se exprima prin cel mai precis
mod de expresie, limbajul verbal.
Autoarea a considerat ca prin mijloacele de realizare a activitatilor de educatie a
limbajului (povestiri, memorizari, jocuri didactice) se poate ajunge la dezvoltarea, precizarea si
activizarea vocabularului, la dezvoltarea si educarea spiritului de observatie, a fanteziei si
imaginatiei creatoare, atat de necesare in activitatea scolara, in viata.

Rolul si importanta limbajului


in formarea personalitatii umane
'Limbajul, o forma specifica de activitate umana, realizat prin intermediul limbii si al
tuturor resurselor ei, asigura comunicarea intre oameni si intre copii de gradinita. Forma de
baza, naturala si concreta a limbajului este vorbirea, adica realizarea verbala a procesului de
comunicare. Vorbirea este unul din aspectele limbajului, cel mai important, este forma concreta
in care se manifesta limba. Vorbirea este deci actul de folosire individuala si concreta a limbii,
in cadrul procesului complex al limbajului.' (Lingvistica generala si comparata, pag.56)
Atat limba, cat si vorbirea au caracter social, cu deosebire ca, in procesul comunicarii,
vorbirea capata o forma individuala. Limba presupune vorbirea si invers.
Procesul vorbirii are o baza sociala, pentru ca vizeaza, in primul rand, intelegerea
interumana. Problema functiilor este de prima importanta la definirea esentei limbii.
Functiunea principala si specifica limbii, destinatia ei in societate este aceea de a servi ca
mijloc de comunicare.
Legata de comunicare este si functia dominatica; limba serveste ca instrument al
gandirii, al exprimarii, obiectivizarii, exteriorizarii ideilor.
O alta functie a limbii este cea expresiva. Vorbitul comunica nu numai o idee, un gand, ci
si anumite informatii cu privire la propria persoana; recurgand pentru aceasta indeosebi la
intonatie, apoi la procedeele morfologice, sintaxei si lexicului.
'Limba este mijlocul universal de exprimare si transmitere a ideilor si sentimentelor, la
indemana tuturor vorbitorilor' (Lingvistica generala si comparata, pag.59).
In anii petrecuti de copil la gradinita, sub influenta procesului de invatamant la care
participa copilul, are loc o asimilare rapida a diferitelor aspecte ale limbii; dezvoltandu-se astfel
noi functii si forme a limbajului. Aici copilul vorbeste mai mult cu alti copii despre ceea ce a

vazut, a auzit, a facut, a gandit. In acest fel trece treptat de la limbajul situativ la limbajul
contextual (de comunicare, care are un rol preponderent fata de primul), iar pe masura ce copilul
exploreaza lumea inconjuratoare, el depaseste tot mai mult limitele experientei desprinzandu-se
de influenta momentului prezent.
Dezvoltarea vorbirii si invatarea corecta a limbajului constituie o preocupare permanenta
din partea educatoarelor.
In gradinita, parcurgand cele patru grupe, copiii dobandesc un bagaj de cunostinte, iar
vorbirea devine mai bogata, mai clara, mai corecta, asigurand dezvoltarea intensa a gandirii.
Astfel, intreaga exprienta instructiv-educativa din gradinita atesta posibilitatea si utilitatea
cultivarii limbajului oral, in stransa legatura cu dezvoltarea vorbirii, efectuandu-se exercitii de
pronuntie si de exprimare.
Accentul principal in aceasta privinta este pus pe activitatile de comunicare, pe dialogul
liber, pe formarea deprinderilor de exprimare ordonata a gandurilor, de insusirea treptata a
structurii gramaticale a limbii.
Pentru a favoriza educarea conduitei verbale a prescolarilor este necesar ca activitatea
educativa sa fie facuta in asa fel incat acestia sa fie stimulati sa participe in mod activ la
activitati, atat verbal cat si mental. Luand in consideratie complexitatea actului pedagogic de
cultivare a limbii si limbajului prin procesul de invatamant, este necesar sa exemplificam, cu
obiectivele la care ne-am orientat, activitatea de imbogatire a vocabularului si de formare a unei
conduite verbale a copiilor prescolari.
Aceste obiective sunt:

perceperea si pronuntarea clara a tuturor sunetelor si a grupurilor de sunete ale limbii


romane, integrate in cuvinte;

sporirea zestrei lexicale si activizarea noilor achizitii;

plasticizarea exprimarii prin selectii sinonimice, grupari antonimice si diferentieri


omonimice;

folosirea cuvintelor si expresiilor invatate, in mod creator, in imbinari si combinatii


personale;

cultivarea deprinderii de folosire corecta a limbii romane.

Consideram ca este necesar sa facem precizarea ca dezvoltarea limbajului si asimilarea


limbii materne nu trebuie privita ca o sarcina ce revine numai limbii romane, ci si activitatilor
incluse in acest obiect de studiu.
Atat latura lexicala, cat si latura semantica si cea gramaticala se realizeaza prin
intermediul tuturor activitatilor si factorilor adiacenti procesului instructiv-educativ.
Pornind de la acest considerent, trebuie sa subliniem ca limba vorbita in situatii obisnuite
de viata trebuie sa fie conform regulilor limbii culte. In afara acestei cerinte fundamentale,
exista, in planul de invatamant, activitati care sprijina in mod direct dezvoltarea limbajului si
imbogatirea vocabularului.
Obiectivele stabilite pentru fiecare activitate indica metoda de baza, caile si modalitatile
care pot fi folosite.
Evident aceste delimitari, nu trebuie luate la modul absolut. De regula, in cadrul aceleiasi
activitati, unele metode alterneaza din considerente bine cunoscute. Astfel, se stie, ca observarea
unor obiecte sau lectura dupa imagini sunt corelate cu convorbirea. Una din activitatile prin care
se imbogateste si se activizeaza vocabularul este observarea. Cu ajutorul ei prescolarul isi
formeaza unele reprezentari despre obiectele si fenomenele lumii obiective, cu insusirea lor cu
relatiile in care se afla; verbalizeaza rezultatele observarii, se exprima in termeni adecvati
continutului cognitiv, isi fixeaza in vocabular o terminologie specifica.
Activitatile de memorizare au ca obiective dominante atat dezvoltarea capacitatii de
memorare a unor continuturi informationale cat si a unor structuri lexicale si gramaticale
specifice.
Convorbirile sunt activitati care vizeaza formarea capacitatii de participare la dialogul
limitat de doua persoane, apoi multiplicat, iar jocurile didactice au ca obiectiv evaluarea
progresului copiilor in achizitiile lexicale.
Activitatile care urmaresc, cu precadere, formarea capacitatilor de audiere, reproducerea
unui continut de idei, dupa o expunere libera sau dupa o lectura, sunt povestirile.
Educatoarei ii revine rolul de a sugera copiilor, in raport cu varsta lor, acele activitati
care sa capteze interesul acestora, sa le trezeasca nevoia de a se exprima prin cel mai precis mod
de expresie, limbajul verbal. Copiii sunt avizi de cuvinte, sonoritatile ii amuza, insa ei cantaresc
rolul acestora.
Problema limbajului la varsta prescolara a facut obiectul a numeroase studii si cercetari
care au reliefat importanta lui in procesul comunicarii copilului cu persoanele din jur, in
activitatea de cunoastere, in dezvoltarea proceselor psihice, precum si in dezvoltarea vorbirii
reproductive in procesul comunicarii cu cei din jur, in asa fel incat copilul sa-si exprime cu

usurinta dorintele, impresiile, gandurile, sa redea in mod inteligibil, cursiv si logic o poveste, un
basm cunoscut, o intamplare sau un fapt trait, auzit la altii sau imaginat de el.
In cadrul activitatilor de educatie a limbajului, in cei 3-4 ani de gradinita, are loc o
dezvoltare si perfectionare a limbajului sub aspect fonetic, lexical si gramatical.
Perfectionarea limbajului copiilor de varsta prescolara reprezinta o importanta deosebita,
atat pentru integraea copiilor in scoala, cat si pentru dezvoltarea intregii personalitati.
Folosind limba ca mijloc de educatie: intelectuala, morala, estetica, educatoarea le
dezvolta vorbirea necesara in procesul de comunicare si de cunoastere a vietii inconjuratoare si
in acelasi timp le perfectioneaza exprimarea, corecteaza pronuntia, imbogateste vocabularul si
ajuta pe copii sa-si insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii romane. Limba este
mijloc de pastrare si transmitere a tezaurului stiintei si culturii, este 'intaiul mare poem al unui
popor' cum spunea Lucian Blaga.
'Ca fenomen social, limba nu este statica, imobila, ea se dezvolta, se imbogateste si se
complica nu numai din punct de vedere al structurii lexicale si gramaticale dar si al sensului si
semnificatiei sale, manifestandu-se ca un sistem deschis multiplelor influente ce actioneaza in
dezvoltarea sa.'
Limba este 'tezaurul cel mai de pret pe care il mostenesc copiii de la parinti, depozitul
cel mai sacru lasat de generatiile trecute si care trebuie sa fie pastrat cu sfintenie de generatiile
care-l primesc. Ea este cartea de noblete, testimoniu de nationalitate al unui neam.'
Particularitatile psiho-fizice ale limbajului la varsta prescolara
Limbajul reprezinta principalul instrument de formare si informare a omului. Fara
comunicarea verbala nu s-ar fi putut acumula si generaliza experienta scolara; nu s-ar fi
putut dezvolta diferite forme ale constiintei sociale (arta, stiinta).
'Limbajul comunica experienta social-umana, astfel ca, odata cu insusirea vorbirii se
asimileaza si esenta celor concentrate si conservate prin notiunile ajunse la un anumit nivel
de uzanta sociala, devenind astfel componente ale procesului individual de gandire.'
Varsta prescolara are o deosebita importanta in dezvoltarea limbajului si ridicarea
gandirii pe trepte mai inalte de generalizare si abstractizare. Se stie ca in evolutia psihica a
copiilor prescolari, o pondere deosebita o are gandirea care este determinata de constituirea
si utilizarea reprezentarilor dar in buna masura de dezvoltarea limbajului.
In literatura psihologica, limbajul este definit 'drept o forma specific umana, care
consta in esenta in folosirea limbajului in procesul de comunicare si gandire.'

Insusindu-si limba, copilul dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea in
forme superioare cu cei din jur si poate sa cunoasca pe deplin realitatea obiectiva. Lipsa de
comunicare prin limbaj determina stagnarea in dezvoltarea personalitatii, modifica natura
relatiilor cu realitatea inconjuratoare, determina singularitatea copilului. Cu ajutorul
limbajului sunt formate si organizate sisteme in care sunt integrate cunostintele, ceea ce
determina o complicare a conditiilor interioare si de formare a personalitatii copilului.
Emil Verza arata ca 'exista o relatie stransa intre limbaj, invatare si evolutia
personalitatii copilului, in sensul ca, in copilarie comunicarea verbala pune amprenta asupra
dezvoltarii psihice a omului, asupra capacitatii sale interioare, intelectuale, si personalitatii
sale fiind la randul sau, influentat de acesta.'
Particularitatile limbajului copilului depind de o serie de factori intelectuali si
extraintelectuali. Activitatea de comunicare prin intermediul diferitelor tipuri de activitati
didactice duce la dezvoltarea vorbirii care la randul sau, faciliteaza insusirea cunostintelor.
Dezvoltarea vorbirii copiilor se realizeaza in conditiile intensificarii activitatii de
intercomunicare ale unui proces de formare, a unui proces de formare a limbajului interior,
de memorare verbala si activizare a vocabularului.
Limbajul copiilor se dezvolta substantial sub influenta adultilor cu care stabileste
relatii de comunicare din ce in ce mai complexe. Apariti limbajului interior face ca
raspunsurile pe care le formuleaza copilul sa fie rezultatul unei formulari anterioare ale
gandirii anticipate.
In dezvoltarea limbajului, insusirea structurii gramaticale a limbii reprezinta o conditie
esentiala realizata prin activitatile din gradinita. Caracteristicile varstei prescolare
sublinieaza faptul ca, desi anumite particularitati de varsta egate de pronuntarea sunetelor
dispar, apar alte dificultati odata cu dezvoltarea posibilitatilor de formare a propozitiilor.
Copiii trebuie sa dobandeasca inca de la varsta prescolara capacitatea de a comunica
cu cei din jur, de a-si exprima in mod inteligibil impresiile, ideile, ceea ce va constitui o baza
in activitatea scolara si apoi in viata sociala de mai tarziu. Insusindu-si limba, copilul
dobandeste mijlocul prin care poate realiza comunicarea cu cei din jur in forme superioare,
poate ajunge la cunoasterea tot mai deplina a realitatii obiective. Pe masura ce isi insuseste
vorbirea copilul poate fi educat mai usor prin intermediul cuvantului ce contribuie la educrea
lui intelectuala.
Daca la inceputul vietii sale, pana la insusirea vorbirii copilul i-a contact cu mediul
inconjurator mai ales prin actiunea directa a mediului inconjurator exterior asupra organelor
de simt, la varta prescolara, cand copilul incepe sa manuiasca limbajul, cunoasterea directa
se realizeaza la un nivel mai inalt fiind insotita de explicatiile, sublinierile si concluziile
adultului. Prin cuvant il invatam pe copil sa se straduiasca mintal, sa gaseasca un raspuns la
intrebarile adresate. In acest mod se contribuie la dezvoltarea concomitenta a gandirii si

limbajului, la cresterea capacitatilor de cunoastere, la largirea sferei de cunoastere, la


dezvoltarea vocabularului, la marirea posibilitatilor de exprimare.
Limbajul se dezvolta treptat, prezentand diferite particularitati ce trebuie sa
constituie un ghid in dezvoltarea gandirii copiilor. Semnificativ este faptul ca in procesul
cunoasterii, limbajul devine pentru copil un instrument de comunicare si exprimare a
impresiilor traite, a gandurilor si emotiilor, a dorintelor si intereselor, ca si un mijloc de
dobandire a cunostintelor.
'Intrebarile numeroase pe care copilul de adreseaza adultului sublinieaza prezenta
intereselor cognitive primare, a elementelor gandirii cauzale, a dorintei de a cunoaste si
intelege fenomenele lumii inconjuratoare.'
La varsta prescolara limbajul capata noi valente si ii promite copilului sa realizeze
relatii cu adultii si cu ceilalti copii, sa-si organizeze activitatea psihica, sa-si exprime ideile si
starile interioare dar si sa inteleaga si sa acumulze informatii. Prin intermediul limbajului
copilul isi dezvlta propria experienta si mai cu seama invata din experienta altora. Din punct
de vedere psihologic, momentul important pentru dezvoltarea ulterioara a sistemului verbal
il constituie recunoasterea, intelegerea si pronuntarea primelor cuvinte de catre copil.
Capacitatea de a utiliza simbolurile verbale constituie momentul crucial in
dezvoltarea gandirii si psihicului in general. Cercetarea atenta si profunda a limbajului
copilului prescolar este necesara si pentru intelegerea modului cum se organizeaza si se
dezvolta intreaga activitate psihica.
Comportamentul verbal implica intotdeauna constiinta al carui control se desfasoara
dar la randul sau, el exercita influenta asupra constiintei. Relatia este specifica si
dependenta de gradul de normalitate psihica si al limbajului, de varsta. La copiii cu intelect
normal se manifesta cu multa finete, in timp ce la copiii cu intelect normal, dar cu tulburari
de vorbire sunt deficitare nu numai modul de transmitere a ideilor, a gandurilor, dar si
modalitatea de receptionare a ideilor altora, fapt ce se datoreaza tocmai handicapurilor de
vorbire. Datorita acestui aspect adaptarea copilului cu tulburari de limbaj la conditiile
comunicarii, receptionarii si fixarii ideilor se face intr-un mod deficitar.
Asupra copiilor cu intelect normal si asupra acelora cu intelect normal dar cu tulburari
de limbaj pot fi exercitate influente instructiv-educative nelimitate. Influentele educative
exercitate, trebuie sa tina seama de plasticitatea intelectuala a copiilor de a diversifica si
receptiona in mod personal. Gradul de dezvoltare intelectuala joaca un rol hotarator in
definirea nivelului pe care il atinge limbajul. Cu cat copilul dovedeste o mai mare capacitate
mentala, cu atat comportamentul verbal se caracterizeaza prin finete, suplete, complexitate
si superioritate.

Imposibilitatea de a comunica cu cei din jur prin limbaj aduce la o stagnare in


dezvoltrea personalitatii copilului, ar modifica relatiile lui cu oamenii , cu realitatea
inconjuratoare, l-ar izola si daca ar fi lipsit de influenta instructiv-educativa speciala, l-ar
impiedica sa se pregateasca pentru participarea la viata sociala.
Folosind limba ca un mijloc puternic de educatie intelectuala, morala si estetica,
eductaoarea realizeaza instruirea si educarea copiilor, le dezvola vorbirea necesara in
procesul de comunicare, si de cunoastere a vietii inconjuratoare si in acelasi timp le
perfectioenaza exprimarea corectandu-le pronuntia, le imbogateste vocabularul si ii ajuta sasi insuseasca in mod practic structura gramaticala a limbii.
Prescolaritatea este perioada unei proeminente si intensive receptivitati, mobilitati si
flexibilitati psihice, facand posibila dezvoltarea si perfectionarea limbajului ca o necesitate a
pregatirii copilului pentru scoala, pentru viata.
Directiile dezvoltarii limbajului la varsta prescolara
Educatia limbajului, a vorbirii corecte in limba romana, avand in vedere importanta
deosebita care i se acorda in invatamantul prescolar cat si in intregul sistem de invatamant,
ocupa un loc prioritar in programa.
Educatia copiilor prescolari are un rol marcant pentru intreaga lor viata. 'Aceasta nu
pentru ca programa educatiei copiilor din gradinita este dedicata copiilor si generatiilor ce
vor gestiona o noua etapa de dezvoltare a progresului general, social ( intr-o lume ce va
avea alte dimensiuni decat cele de azi, dimensiuni in care vor fi alte- rosturi si rostiri -,
pentru ca in copilarie se pun bazele personalitatii si o fiinta vie devine persoana, om), si
pentru ca in conditiile eterne ale educatiei, copilul prescolar are de parcurs toate drumurile
vietii de fiecare zi, drumuri ce duc de azi pe maine, de a le pava cu o noua forma de
intelegere a dragostei de viata, a respectarii drepturilor omului.'
Programa pentru invatamantul prescolar asigura latura instrumentala a activitatii
noastre si ne da posibilitatea sa luram creativ, sa asiguram designul fiecarei activitati, tinand
seama de specificul grupei.
Invatamantul romanesc cunoaste o continua transformare si renovare, in mod
deosebit, sub aspectul continutului, metodologiei si al strategiei de lucru.
Intedisciplinaritatea se impune ca una dintre directiile principale ale renovarii
activitatii din invatamant, in ansamblul sau, si, in mod deosebit, in continutul acestuia si a
strategiilor aplicative de lucru.

Aceasta se impune ca o necesitate si in invatamantul prescolar, pentru realizarea


sarcinilor majore ce-i stau in fata in pregatirea copilului pentru integrarea cu succes in
activitatea scolara.
In viziunea unui invatamant interdisciplinar, copiii ar putea sa dobandeasca o privire
de ansamblu asupra vietii si universului, sa asimileze mai temeinic valorile fundamentale si
sa distinga mai usor scopurile de mijloace. Continutul programei instructiv-educative din
invatamantul prescolar este prezentat intr-o conceptie unitara, cuprinzand: obiective,
continuturi, mijloace de realizare pentru toate categoriile de activitate. Corelarea dintre
activitati este posibila deoarece, obeictivele stabilite pentru fiecare tip de activitate in parte
nu constituie un impediment intrucat exista obiective comune mai multor categorii de
activitati.
Punerea

in

evidenta,

in

cadrul

procesului

instructiv-educativ

elementelor

pregatitoare, a premizelor comune mai multor activitati si a conexiunilor dintre aceste


activitati, va conduce la o sporire a eficientei invatarii, la o crestere a capacitatii de aplicare
a cunostintelor si la o amplificare a transferului de idei si de metode de invatare, de la o
activitate la alta, in perspectiva invatamantului primar si a altor trepte de invatamant.
In cadrul enumerarii continuturilor cu privire la activitatile de educatie a limbajului,
in ultima parte se impune sa se stipuleze urmatoarele: sa se puna accent pe problemele de
topica, pe formarea limbajului conceptual si pe imbogatirea vocabularului cu neologisme, la
grupa pregatitoare. Acest obiectiv rezolva privind formarea fluiditatii vorbirii cu consecinta
directa asupra flexibilitatii gandirii.
Fiecare educatoare are raspunderea de a destina intr-adevar toate actiunile copiilor
prin organizarea si pregatirea temeinica a acestora, pe baza cunoasterii profunde a
psihologiei copilului. Cu toate ca trasaturile psihice sunt caracteristice elevului, totusi unele
premize ale acestei trasaturi pot fi asigurate inca din gradinita, ele reprezentand o conditie
necesara a trecerii de la un joc la invatatura sistematica ca activitate de baza.
Una dintre aceste premise o reprezinta educatia limbajului la toti prescolarii dar mai
ales la cie din grupa mare. La invatarea de tip scolar, la toate obiectele de invatamant, nu
pot fi concepute rezultate reale fara ca elevii sa nu dispuna de capacitatea de a se exprima.
In actualele conditii, la aceste activitati trebuie avute in vedere obiective precum:
exersarea organului fonator al vorbirii pentru asigurarea unei pronuntii clare; a unei pronuntii
corecte a sunetelor si grupurilor de sunete; dezvoltarea capacitatilor de diferentiere
perceptiva, fonetica; imbogatirea vocabularului; formarea priceperilor si deprinderilor de
exprimare orala corecta; simularea capacitatii copiilor in exprimare.

Desigur aceste obeictive se vor realiza in primul rand in activitati comune dar trebuie
acordata si o atentie sporita si activitatilor cu grupuri mici de copii si individuale acestea
permitand tratarea diferentiata cu rezultate mult mai bune.
Specificul educarii vorbirii corecte la varsta prescolara
Intelegerea treptata a educatiei prescolare in concordantele educatiei permanente
sau prelungite s-a impus gandirii si practicii pedagogice contemporane, datorita mutatiilor
profunde si accelerate ce au loc in structurile sociale in intreaga viata.
'Desi e veche de cand lumea, educatia are de solutionat tot timpul probleme noi pe
care societatea omeneasca in ansamblu si anumite grupuri sociale, le pun in anumite stadii
de dezvoltare.' Conceptia moderna asupra educatiei prescolare presupune folosirea din timp
a invatarii dirijate si spontane considerand invatarea drept scopul principal al dezvoltarii
inteligentei copilului si baza procesului de socializare.
In practica invatamantului romanesc s-a abordat problematica potentialului creativ
specific varstei prescolare in cadrul unui sistem instructiv-educativ bine structurat, unde
copilul sa aiba dreptul sa-si formeze personalitatea si din proprie experienta.
'La varsta prescolara, copilul dobandeste cele mai profunde, durabile si productive
insusiri psihice ale individualitatii proprii, o intensa receptivitate, sensibilitate si flexibilitate
psihica.'
Este cunoscuta importanta deosebita pe care o are vorbirea in dezvoltarea
multilaterala dar mai ales in dezvoltarea intelectuala a copiilor prescolari. O contributie
remarcabila in domeniuo cercetarilor orientate spre dezvoltarea comunicarii orale la copii a
avut-o Tatiana Cazacu, in special in lucrarea Dialogul la copii, ale carei rezultate in
cercetarea acestui domeniu le gasim implementate in proiectarea si desfasurarea
activitatilor instructiv-educative in gradinita, in special, a activitatilor care contribuie la
dezvoltarea componentelor fonetice, lexicale, si morfosintactice ale limbajului, precum si
rolul elementelor neverbale in realizarea omunicarii eficiente. Psihologii au demonstrat ca
viata afectiva complexa a copilului de varsta prescolara are o larga determinare asupra
dezvoltarii limbajului si a vorbirii si ca facandu-se apel la valoarea afectiva a mesajului,
comunicarea este mai deplina.
Chiar pentru un copil cu o vorbire anormala ete necesara o influenta sistematica in
dezvoltarea auzului fonematic, in imbunatatirea perceptiei auditive, in formarea abilitatii de
a distinge cuvintele din propozitii, de a imparti cuvintele in silabe si de a pronunta corect
sunetele in insusirea practica a raporturilor gramaticale, sub aspect morfologic si sintactic,
in formarea unei exprimari clare, corecte, a ideilor, in dezvoltarea capacitatilor de a sesiza
semnificatia cognitiva a cuvintelor si propozitiilor incat sa poata folosi un vocabular din ce in

ce mai bogat, in formarea ritmului de vorbire corespunzator continutului si deprinderii de a


respecta pauzele, intonatia si accentul.
In conditiile unei educatii corecte, catre varsta de 3 ani copilul isi insuseste in linii
mari pronunctia fonemelor din limba materna. Totusi, nu sunt rare cazurile in care si copiii de
virsta mai mare manifesta unele dificultati articulatorii. In perioada prescolara se continua
perfectionarea laturii fonetice a limbajului.
Odata cu asimilarea fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor
adica notiunile care se schimba, se imbogatesc, se precizeaza treptat pe masura acumularii
experientei si a perfectionarii operatiilor gandirii.
Un alt aspect important in evolutia limbajului la aceasta varsta il constituie
desavarsirea structurii gramaticale. La sfarsitul perioadei prescolare, copilul stapaneste
practic pricipalele forme si categorii gramaticale ale limbii materne.

Formarea deprinderilor de exprimare corecta la varsta prescolara


Perioada prescolara se caracterizeaza prin cele mai profunde, durabile si profunde
transformari ale psihicului, ale individualitatii, perioada de intensa dezvoltare psihica.
Aceasta este perioada unei intense receptivitati, sensibilitati si flexibilitati psihice
divergente: cea mai importanta etapa psihogenetica, datorita progreselor remarcabile in
toate planurile, in special in sfera datelor informationale, a proceselor cognitive, afective,
volitive, a trasaturilor de personalitate ale copilului.
Procesele cognitive facilizeaza cunoasterea, inregistrarea care incorporeaza si forme
mai evoluate de simbolizare in care actioneaza integratorii verbali ( alimente, pasari, flori,
fructe).
Copilul prescolar trebuie sa fie nu numai un simplu ascultator al celor transmise de
educatoare in cadrul diferitelor activitati din gradinita, ci un factor activ invatand prin
actiune. Astfel copilul isi va imbogati vocabularul activ, se va familiariza cu structurile
gramaticale, cu vorbirea monologata si dialogata. Toate acestea raspund procesului de
invatare din scoala.
Cuvintele nu sunt altceva decat simboluri a caror percepere permite copilului sa-si
aduca aminte de actiunile prelungite cu ocazia observarilor. Copilul prescolar nu invata
reguli gramaticale, nu cunoaste definitii, nu stie ce este substantivul, verbul, declinarea dar
respecta in vorbire aceste reguli gramaticale avand in jur modele de vorbire, este antrenat
sa le cunoasca prin jocuri si exercitii, este corectat cand greseste.

Activitatile de povestire au stat in centrul atentiei mele datorata valorii lor etice si
estetice si influentelor exercitte asupra personalitatii scolarului in devenire. La inceput am
urmarit sa folosesc acele procedee care sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor,
sa inlesneasca capacitatea de a respecta episoadele cu succesiunea lor logica, sa-i
familiarizeze cu o exprimare corecta, coerenta, expresiva, cu folosirea expresiilor literare,
specific povestilor.
Prin crearea de povestiri dupa imagini: cu inceput dat, sau dupa modelul educatoarei,
pe langa dezvoltarea imaginatiei creatoare, am cautat sa actionez asupra exprimarii corecte
tocmai prin aceste exercitii de creatie (compozitie). In prezentarea povestilor am folosit
procedeul ilustrarii continutului cu ajutorul siluietelor. Repovestirile le-am organizat pe tema
de sinteza ca harnicia, bunatatea, dreptatea etc., prin care copiii s-au desprins din text,
reusind sa gaseasca note comune unei categorii de personaje cuprinse in multe povesti, sa
le caracterizeze folosind mijloace proprii de exprimare.
O alta modalitate pe care am utilizat-o in scopul formarii si dezvoltarii deprinderilor
de exprimare corecta in vederea citit-scrisului in clasa I, a fost si convornirea ca forma de
activitate, prin intermediul careia se trece progresiv de la exercitiile simple si de la vorbirea
in propozitii scurte, la exprimarea independenta, in texte din ce in ce mai complicate.
Aspect fonetic
In ultimul timp invatamantul romanesc a cunoscut importante mutatii in plan
calitativ, gradinitei revenindu-i sarcina de a pregati cat mai bine copilul prescolar pentru
scoala. Formarea deprinderilor necesare citit-scrisului in clasa I este un proces complex si de
durata, care nu poate fi conceput fara o munca pregatitoare sustinuta in directia dezvoltarii
limbajului, a comunicarii in general.
In realizarea aspectului fonetic al limbajului, al vorbirii copiilor s-a avut in vedere
doua coordonate: dezvoltarea auzului fonematic si corectarea pronuntiei copiilor.
Este bine cunoscut faptul ca la varsta prescolara sistemul fonetic este inca in
formare, in special la copiii de la grupa mica. Articularea corecta a sunetelor limbii materne
are o influenta directa asupra insusirii corecte a deprinderii de citit-scris.
Citirea si scrierea se intemeieaza pe asocierea sunetelor verbale rostite (foneme) cu
literele scrise sau citite (grafeme) si este posibila numai prin asocierea semnelor grafice cu
corespondentele lor fonetice si invers.
In vederea gasirii celor mai potrivite metode si procedee de prevenire si corectare a
defectelor de vorbire, am cautat sa descopar cauzele cre le-au generat. Am analizat cauzele
ce determina tulburarile de vorbire ce au la baza afectiuni organice si am constatat ca
acestea pot fi inlaturate prin eliminarea acestora insotita de aplicarea unor mpsuri corective

speciale. Educatoarei ii revine importanta sarcina nu doar de a corecta ceea ce s-a format
gresit si de a preveni, pe cat posibil producerea acestor greseli si a defectelor de articulare a
sunetelor, la copiii prescolari.
In acest sens, am folosit un program de exercitii si jocuri esalonat pe grupe de varsta.
O articulare clara si inteligibila necesita organe puternice de pronuntare, suficient de
elastice, care sa permita efectuarea unor miscari coordonate rapid si extrem de diferentiate,
fara a fi insotite de un efort fonator : deschiderea si inchiderea gurii, umflarea si sugerea
simultana a ambilor obraji, imitarea surasului, miscari ritmice de proiectare a limbii in afara
cavitatii bucale.
Dupa ce copiii si-au insusit miscarile de articulatie verbale, se pot asocia si exercitii
de limitare a unor sunete utilizand din plin anomatopeele (zborul albinitei, chemarea pisicii,
sunetul telefonului, scartaitul usii, sunetul soneriei). Majorittea exercitiilor au fost preluate
din programa, manuale, literatura de specialitate, pe care le-am adaptat nevoilor aparute in
munca de prevenire si corectarea vorbirii ; altele au fost create. Acestea au fost incluse in
jocurile si activitatile la alegerea copiilor, in activitatile comune si in programul distractiv. Tot
in scopul emiterii corecte a unor sunete se pot folosi jocurile muzicale asociate cu framantari
de limba.
Paralel cu dezvoltarea aparatului fonator, am acordat o atentie deosebita cresterii
fondului principal de cuvinte, ce denumesc obiecte utilizate de copil in activitatea cotidiana,
fenomene, actiuni, claitati ale obiectelor. Copiii sunt pusi sa verbalizeze actiunile intreprinse,
sa faca motivatii.
La aceatsa varsta se urmareste exersarea auzului fonematic in scopul perfectionarii
perceperii auditive si distingerii sunetelor, a pronuntiei corecte a fiecarui sunet si a
cuvintelor, perfectionarea laturii fonetice a limbajului in sensul pronuntarii cu claritate,
exactitate si siguranta a sunetelor si grupurilor de sunete.
In cadrul activitatilor de memorizare, de povestire, de lectura dupa imagini, chiar
daca nu sunt activitati speciale de dezvoltarea auzului fonematic, educatoarea urmareste
acest lucru folosind urmatoarele procedee :

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copii, fara sa li
se atraga atentia in mod special asupra acestui lucru, dar scotand in evidenta forma
lui corecta si sunetele cre au suferit modificari ;

repetarea intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit de catre copil,


atragandu-le atentia asupra modului corect de pronuntare ;

repetarea de catre copil intr-o forma corecta a cuvintelor pronuntate gresit. Acest
procedeu se foloseste in cazul in care copiii au retinut bine structura sonora a unor
cuvinte invatate si totusi au posibilitatea de a le pronunta corect.

Tonul cu care se atrage atentia asupra pronuntiei nu trebuie sa fie niciodata ridicat, ci un
ton cald, apropit de copil. Folosindu-se in mod sistematic si adecvat procedeele de mai sus,
copiii incep sa devina constienti ca fac diverse greseli atunci can vorbesc, ca urmare a acetei
constientizari asculta mai atenti felul cum pronunta educatoarea, marindu-si pe zi ce trece
posibilitatile de diferentiere a sunetelor limbii, de Autocontrol al limitei verbale si de
producere verbala corecta.
In ceea ce priveste aspectul fonetic ne-am orientat spre:

pronuntarea corecta a tuturor sunetelor limbii romane potrivit modului de articulare;


intonatia acestora in functie de asezarea in cuvant sau in silaba;

perfectionarea

discernamantului

auditiv

in

sesizarea

sunetelor

in

ansamblul

cuvantului sau in grupuri silabice;

deprinderea de formare a cuvintelor din sunete initiale date;

ameliorarea si inlaturarea unor deficiente de pronuntie a sunetelor (omisiuni,


inversiuni, inlocuiri, prelungiri).

Activitatile de dezvoltare a vorbirii desfasurate cu grupa de prescolari sunt destinate


sa-l pregateasca pe copil pentru trecerea la perioada preabecedara, pentru ca in
corectitudinea cititului si scrisului un rol deosebit il are calitatea auzului fonematic.
Aspect gramatical
Din punct de vedere gramatical, varsta prescolara se caracterizezaa prin folosirea
nedecvata a formelor gramaticale. La aceasta varsta, copilul incepe sa depaseasca faza
limbajului situativ, desprinzandu-se de influientele momentuuli prezent, si-si dezvolta din ce
in ce mai mult capacittea de a folosi limbajul contextual, intensificandu-se functia
intelectuala, care consta in planificarea mintala si reglarea activitatilor practice.
Copilul prescolar nu invata structurile gramaticale, nu stie si nu cunoaste definitii, nu
stie ce este substantivul, verbul, declinarea, dar, in vorbire respecta aceste reguli, pentru ca
are in jur modelul de vorbire, este antrenat sa-l cunoasca prin diferite activitati din gradinita,
este corectat atunci cand greseste.
Datorita acestui fapt modelul de vorbire din jurul sau trebuie sa fie corect, adultul
trebuie sa aiba o exprimare ingrijita, sa respecte regulile gramaticale dupa care este

structurata vorbirea. Urmarind, la copii, educarea unei vorbiri corecte din punct de vedere
gramatical, in toate relatiile de comunicare, exprimam clar, precis, in termeni simpli, fara sa
ne coboram la un nivel infantil. De asemeni, educatoarea trebuie sa vorbeasca rar, sa
pronunte clar cuvintele pentru ca prescolarii sa poata sesiza structura sonora a lor.
Copiii trebuie sa ajunga sa foloseasca constructii corecte din punct de vedere
gramatical. Astfel vor fi obisnuiti:

sa foloseasca corect terminatiile cazurilor substantivelor, mai ales genitivul si dativul,


formele articulate si nearticulate ale substantivelor la singur si plural;

sa

schimbe

formele

verbale

dupa

persoana,

timp,

numar

si

mai

ales

sa

foloseasca corect trecutul si viitorul verbelor cunoscute;

sa acorde substantivele cu cuvintele care le insotesc, asa redea in vorbire anumite


grade de comparatie;

sa foloseasca corect forme variate de pronume personale si de politete, sa realizeze


acordul acestora cu unele parti de propozitie;

sa foloseasca corect cuvintele de legatura uzuale (conjunctii si prepozitii);

sa construiasca propozitii simple si dezvoltate, chiar unele fraze.


Pentru realizarea acestor obiective, am folosit ca mijloace de realizare: lecturi dupa

imagine, jocuri didactice, povestiri, memorizari, convorbiri.


Exprimarea copilului prescolar abunda in dezacorduri

intre subiect si predicat. Una

din cauzele acestor dezacorduri trebuie cautata in insuficienta analiza a raporturilor de


corespondenta intre actiune si subiectul actiunii. O alta cauza a dezacordurilor consta in
preluarea formei pe care a intrebuintat-o antevorbitorul, fara a o mai adapta in vederea unei
replici corecte. De asemeni, daca limbajul care se vorbeste in jurul copilului este defectuos,
in lipsa unui model corect, copilul continua sa faca dezacorduri.
Un mijloc eficient de realizare a unei vorbiri corecte din punct de vedere gramatical
este convorbirea. In activitatea de convorbire, intrebarile puse de educatoare, solicita pe
copil sa-si reaminteasa si sa selecteze cunostintele, sa foloseasca cele mai adecvate operatii
ale gandirii si sa le aplice in functie de contextul discutiei. In unele activitati de convorbire,
materialul intuitiv poate crea o atmosfera favorabila discutarii unor aspecte cunoscute de
copii.
Imbogatirea cunostintelor ar avea un caracter pasiv, daca educatoarea nu l-ar
invata pe copil sa le soloseasca, sa patrunda in esenta fenomenelor si proceselor in vederea

descoperirii legaturilor dintre ele si totodata sa le comunice intr-o ordine logica. In cadrul
acestora, m folosit pocedee cre sa asigure insusirea constienta si activa a povestilor, care
sa-l ajute pe copil sa desprinda principalele momente ale ei, sa-l familiarizeze cu o vorbire
corecta din punct de vedere gramatical.
Exista o multitudine de metode si procedee care duc la sporirea contributiei
activitatilor de dezvoltare a vorbirii in vederea realizarii aspectului structurii gramaticale, la
insusirea corecta a limbii romane de catre arescolari, fiecare educatoare avand posibilitatea
sa aleaga, sa creeze.
Aspect lexical
Copilul isi insuseste de la ce ami frageda varsta limba materna, limba in care
vorbesc adultii din jurul sau. Pe baza ei se asigura comunicarea copilului cu adultii, prin
intermediul ei dobandesc cunostinte si isi impartasesc experienta, gandurile si dorintele lor.
Totodata, insusirea limbii materne permite largirea orizontului de cunostinte ale copiilor,
atat pe baza experientei personale cat si pe baza asimilarii experientei sociale.
Procesul de influientare a vorbirii copiilor si imbogatirii vocabularului incepe inca de
la grupa mica, tinandu-se seama de caracterul concret al limbajului, dificultatilor de
pronuntie, vocabular redus, gandire concreta, atentie instabila, memorie involuntara.
Imbogatirea vocabularului copiilor cu cuvinte noi (substantive, verbe, adjective,
pronume, numerale, conjunctii etc.) se realizeaza concomitent cu predarea de cunostinte
despre obiectele si fenomenele din mediul inconjurator. Noile cuvinte se transmit copiilor pe
baza materialului intuitiv, prezentandu-li-se obiectele pe care le desemneaza cuvintele
respective sau explicand continutul lor pe baza reprezentarilor pe care ei le poseda.
Cuvantul insusit in stransa legatura cu obiectul sau fenomenul pe care-l desemneaza
nu va ramane pentru copil so simpla expresie sonora, ci va contribui la formarea unor
reprezentari precise si clare despre obiectele si fenomenele respective. Imbogatirea
vocabularului prescolarilor merge in pas cu cunoasterea realitatii.
Imbogatirea vocabularului cu verbe care denumesc actiuni pe care le indeplinesc
copiii am realizat-o prin jocul didactic: 'Ce face Andrei? ' Pa parcursul desfasurarii jocului am
urmarit ca prescolarii sa construiasca propozitii, utilizand corect verbele la prezent, sa-si
imbogateasca vocabularul cu cuvinte care exprima actiuni, sa poata sa perceapa diferentiat
miscarile si sa faca legatura intre actiiuni si obiectul cu care se poate efectua aceasta.
Nivelul atins de dezvoltarea vorbirii copiilor prescolari este determinat nu numi de
posibilitatile mentale, dar si de nivelul socio-cultural in care traiesc. Imbogatirea experientei
copilului se poate realiza cu ajutorul lecturilor dupa imagini, ce cuprind imagini clare ale

obiectelor si fenomenelor, imagini cu actiuni umane, imagini ale pasarilor si animalelor,


imagini sugestive.
Deci, in atentia noastra, ca educatoare, trebuie sa stea aspectul semantic al
dezvoltarii vorbirii-explicand mereu intelesul cuvintelor folosite.
Fiecare activitate din gradinita isi are partea ei de contributie la imbogatire
vocabularului si dezvoltarea vorbirii copiilor. Perceperea cuvantului simultan cu
contemplarea vie formeaza precizia in exprimare si da imaginilor coloritul lor concret,
corespunzator realitatii. Prin activitatea cu obiectele, copilul descopera relatiile dintre ele,
asemanari si deosebiri, face comparatii si trage concluzii. Vocabularul copilului la sfarsitul
perioadei prescolare este de aproximativ 4000 de cuvinte, carora copiii le cunosc sensul,
ceea ce inseamna ca ei stapanesc lexicul de baza al limbii romane. Odata cu asimilarea
fondului lexical, copilul isi insuseste si semnificatia cuvintelor, adica notiunile care se
schimba, se imbogatesc si se precizeaza treptat pe masura acumularii experientei si
perfectionarii operatiilor gandirii.
Metode si procedee folosite pentru
reglarea ritmului vorbirii
Colaborrea dintre gradinita si scoala a dus la o mai buna cunoastere de catre
educatoare a cerintelor necesare integrarii in clasa I, a greselilor tipice pe care le fac
prescolarii in perioada preabecedara, precum si la initierea si intensificarea unor actiuni
menite sa previna formarea unor deprinderi gresite de pronuntie, de citire, de scriere.
Studiindu-se greselile tipice de citire si scriere s-a constatat ca majoritatea dintre ele
se datoresc: unei ponuntii incorecte, insuficientei dezvoltari a sensibilitatii analizatorilor,
spiritului de observatie slab dezvoltat, neexiersarii operatiilor gandirii, lateralitatii
nedefinitesi nedezvoltate suficiente a mainilor.
Pronuntia incorecta poate fi determinata, la randul ei, de nedezvoltrea auzului
fonematic, astfel copilul confunda auditiv-fonetic: s cu z, s cu j, p cu b, d cu t. Ea poate fi
determinata si de insuficienta maturizarii aparatului vorbirii, deoarece nu s-au efectuat la
timp exercitii corespunzatoare.
Corectarea la timp a deficientelor functionale de pronuntie contribuie la micsorarea
volumului de greseli de citire si scriere.
Un procedeu eficace pentru reglarea ritmului vorbirii si a respiratiei este recitarea
unor versuri din ce in ce mai lungi, determinandu-i pe copii sa respecte pauzele indicate de
punctuatie. Pentru eliminarea dificultatilor intampinate in general, la prescolari, in folosirea

unor cuvinte mai lungi sau cu structuri fonetice mai grele si a unor poezii care cuprind
asemenea cuvinte, am initiat jocuri de silabe, ghicitori, numaratori.
Prima conditie a exprimarii consta in respectarea pauzelor dintre sintagme si
propozitii. Astfel, copiii sunt incatati sa-si coordoneze miscarile respiratorii in raport cu
necesitatea acestor pauze, efectuand inspiratiile la inceputul pronuntarii propozitiilor sau in
pauzele dintre sintagme. In decursul expiratiei, cuvintele au fost rostite de necesitatile de
pronuntare a vocalelor.
Procedand cu tot tactul pedagogic necesar, educatoarea va stimula, intr-un fel sau
altul, activitatea verbala a copilului, deoarece numai in acest fel se pot preveni si corecta
unele defecte de vorbire.
O educare corecta a vocii si vorbirii copilului necesita o aplicare a unui sistem bine
chibzuit, cu exercitii motrico-muzicale, care urmaresc formarea simtului ritmului, dezvoltarea
supletei aparatului fonator si a intregului corp.
Vorbirea corecta, expresiva a educatoarei si a celorlalte persoane cu care vine in
contact prescolarul, constituie unul din mijloacele principale de educare a limbajului si de
corectare a defectelor de pronuntie. Dezvoltarea pronuntiei corecte, a vorbirii corecte
trebuie sa fie o preocupare permanenta a educatoarelor.