Sunteți pe pagina 1din 1

Evgheni Evtuenko - MAMA

ntre mam i fiu, nepotrivirea-i total, ingrat,


mai ales dac-i unic feciorul i-adult,
el e ultimul brbat pe care ea ar vrea s-l dea gata,
cu elegana, cu farmecul ei de demult.
Cnd mama, uor, pe marginea patului meu se las,
dup ce i-a scos din picioare oonii ei uzi,
din tristele-i buze, aud intrebarea cumplit de duioasa:
"Ce-i cu tine, biatul meu? De ce nu m-auzi?"
Dar nici duioia asta nu stoarce rspunsu-ateptat,
pn cnd, ca dintr-o prpastie m extrag, nc viu,
bolborosind: "Toate-s n regul...i-apropo, ari minunat!"
Ah, mincinoasele legi ale jocului dintre mam i fiu.
Oare chiar nimic n-am de spus mamei, cu toate c ea,
pentru mine, ca sclavii, spinarea prin vreme i-a frnt?...
M ascund n cliee: "Hai calmeaz-te!
Ce va fi, vom vedea!"
Ar fi multe de spus, dar mi-e mil de ea.
Nu mai scot un cuvnt.
ntre noi, e un hotar invizibil de lacrimi, hotar
al nstrinrii de sine, de ceilali - nu-l putem traversa.
Mi-e imposibil s trec pe umerii mamei
prea lungu-mi calvar,
cnd chiar i pe umerii mei abia dac-l mai pot ndura.
Inceri pot fi doar taii, dar mama - totdeauna adevrat,
nimeni n lume n-ar putea-nlocui chipul ei grijuliu.
Mama, venind doar n vizita strict msurat,
iat crima nevinovat a nemilosului fiu!
Peste ani, cu cin trzie venim
la moviliele lor de pmnt invadat de verdea,
i-atunci le povestim mamelor noastre, le povestim
toate cte n-am putut s le spunem n via.