Sunteți pe pagina 1din 3

DIAGNOSTICAREA SUSPENSIEI

1. Aspecte generale
Starea tehnica a suspensiei influenteaza intr-o mai mare masura
confortul, securitatea circulatiei si anduranta vehiculului in ansamblu. Se
stie ca organismul umansuporta fara dificultati obiectionale oscilatii care
au frecvente aflate in jurul a 80 Hz. Oscilatiile mai lente, intretinute vreme
indelungata, creeaza stari asemanatoare raului de mare, asa cum
oscilatiile cu frecvente care depasesc pragul mentionat afecteaza
sistemul nervos central cu consecinte foarte neplacute. In plus, starea
precara a suspensiei mareste acceleratiile verticale; intre 1,5 si 2
m/s2 miscarea accelerata a caroseriei provoaca senzatii dureroase iar
depasirea acestor valori atrage dupa sine ameteli, migrene, senzatii de
voma s.a.m.d.
Cresterea de 4-5 ori a solicitarilor dinamice provocata de o
suspensie defecta slabeste stringerile si grabeste uzura unor parti ale
vehiculului, cum sunt roti, rulmenti, bucse, articulatii, caroserie etc,
reducand durata de exploatare a acestora pana la de 1,5 ori. In sfarsit, o
suspensie aflata in stare necorespunzatoare face ca, in timpul rulajului,
rotile sa nu mai pastreze contactul permanent cu carosabilul, deoarece
acestea nu mai pot urmari toate denivelarile solului. Ca urmare,
controluidirectiei masinii se inrautateste, favorizandu-se derapajul, mai
ales cand aderenta drumului este mai slaba. Din acest motiv, rulajul unui
autovehicul care are suspensia defecta se face in alura mai moderata,
micsorand viteza de trafic si, uneori, marind consumul specific de
combustibil.
Cele mai frecvente defecte ale suspensiei sunt ruperea, slabirea
arcurilor si a barelor stabilizatoare, uzura bolturilor si a bucselor de
prindere,
uzura
sau
ruperea limitatoarelor
de
cauciuc,
uzura
amortizoarelor, pierderea de lichid din amortizoare, deformarea bratelor
suspensiei. Producerea unora din aceste defecte are ca urmare aparitia
unor manifestari specifice cum ar fi: zgomote si batai in suspensie,
proasta amortizare a oscilatiilor caroseriei (oscilatii prelungite dupa
depasirea unei denivelari) si scurgeri de lichid. Simptomele defectarii
suspensiei si cauzele lor posibile sunt prezentate in figura 6.1, din care se
poate trage concluzia ca, spre deosebire de celelalte ansambluri ale
automobilului, suspensia nu admite un sistem de diagnosticare impartit
riguros in procedee de diagnosticare generala si pe elemente. Parametrii
de diagnosticare care ar caracteriza starea generala a suspensiei, cum
sunt zgomotele, socurile, oscilatiile rotilor s.a.m.d., au legaturi multiple si
cu alte parti ale autovehiculului nefiind caracteristice doar suspensiei.
De aceea diagnosticarea suspensiei se face numai pe elemente,
parametrii de diagnosticare fiind prezentati in tabelul 6.1. Dintre toti
parametrii aratati in tabel, numai inregistrarea si analiza oscilatiilor

caroseriei prezinta o oarecare interferenta a influentei starilor


amortizorului si a arcului, dar in acest caz, asa dupa cum se va vedea,
este posibila o neta decelare a defectiunilor.

Din examinarea tabelului anterior rezulta ca parametrii de


diagnosticare a suspensiei pot fi impartiti in patru grupe: geometrici si de
stare, de etansare, de elasticitate, dinamici (de oscilatie).
Parametrii din primele doua grupe se determina vizual sau prin
masurari simple, care nu necesita o tratare speciala.
Parametrii de elasticitate caracterizeaza starea arcurilor si a
stabilizatoarelor de viraj, asa dupa cum cei de oscilatie dau indicii mai ales
asupra functionarii amortizoarelor.