TESTUL DE APERCEPTIE TEMATICA T.A.T.

Este un test proiectiv elaborat de H. Murray, care incearca sa descifreze personalitatea

subiectului analizand povestirile pe care acesta le face pe marginea unei serii de imagini
(tablouri). Prima varianta a testului a aparut in anul 1935, impreuna cu primul manual de
interpretare.
Murray a fost puternic influentat de Freud si de Jung (cu care si-a facut analiza personala); el a
elaborat o teorie complexa, sofisticata despre personalitate. In esenta, intentia lui este sa
depisteze trebuintele latente ale oamenilor; in viziunea lui, acestea se descarca intr-un mod mai
subtil, indirect, in comparatie cu trebuintele manifeste, care se satisfac direct. Spre exemplu,
trebuinta erotica tinde sa se descarce printr-o serie de conduite simbolice, indirecte. In povestirea
despre o anumita imagine (tablou), subiectul va proiecta dorintele sau trebuintele sale.
Freud a fost primul care a studiat si evidentiat sensurile psihologice ale operei de arta, din
perspectiva psihanalitica, psihodinamica. Psihocritica incearca sa surprinda personalitatea
autorului in operele literare, plecand de la structura naratiunilor si de la conflictele abordate.
TAT-ul a fost capturat de psihanaliza, care i-a asigurat larga raspandire, mai ales in practica
clinica, situandu-se printre primele cinci teste aplicate in lume.
Termenul de aperceptie implica faptul ca, atunci cand elaboreaza o povestire dupa una dintre
imaginile testului, subiectul pleaca de la niste date perceptive reale (continutul real al plansei),
dar care sunt interpretate, dramatizate si puse in relatie intr-o structura narativa in functie de
subiectivitatea individului. Altfel spus, se merge de la simpla recunoastere perceptiva a
personajelor si obiectelor la proiectie, adica la interpretare subiectiva; de la datele perceptive
impersonale la obiectele interne ale subiectului.
Materialul testului
TAT contine 31 de planse, dintre care una este alba; plansele se aplica diferentiat, in functie de
sexul si varsta subiectului: plansele marcate BM se aplica doar baietilor si barbatilor; cele
marcate GF doar fetelor si femeilor; cele marcate MF doar adultilor, barbati si femei; cele
marcate B doar baietilor; cele marcate G doar fetelor; cele marcate BG doar copiilor, baieti
si fete. Plansele fara initiale se aplica tuturor subiectilor.
Continutul planselor se refera la situatii universal umane, mai ales din punct de vedere
interpersonal, reprezentand in linii mari diferite combinatii intre sexe si varste. Principalele
informatii de dedus din TAT se refera la relatia cu sexul opus si la cea cu figurile parentale. Unii
autori afirma ca plansele au un continut latent care activeaza in mintea privitorului fantasme cu
privire la: relatia parentala, relatiile de familie, relatiile subiectului cu mediul de origine,
preocuparile subiectului, tendintele suicidare, culpabilitatea, agresivitatea fata de sexul opus,
relatia heterosexuala.
Aplicarea
Se face in doua sedinte, la interval de o zi; la prima sedinta se aplica 10 planse (primul
set). Instructaj: Am sa va arat niste imagini si v-as ruga sa faceti, la fiecare, cate o mica
povestire. Ma intereseaza sa-mi spuneti in acea povestire ce s-a intamplatinainte, ce se
intampla acum si cum se va termina, punand accentul pe ceea ce simt si gandesc personajele.
Pentru fiecare povestire aveti cinci minute.

Unii autori recomanda sa i se mentioneze subiectului ca nu este vorba de o proba de imaginatie,

pentru a evita posibilele inhibitii. Este foarte important sa nu se aplice testul daca subiectul este
foarte obosit sau anxios oboseala afecteaza drastic capacitatea mentala, imaginatia, proiectia.
Daca subiectul a inteles instructajul, i se prezinta prima plansa si, din acel moment, examinatorul
trebuie sa noteze cat mai fidel verbalizarile subiectului. Fiindca exista subiecti care vorbesc
repede, aceasta sarcina se poate dovedi dificila, astfel ca o varianta eficienta este o tehnica de
inregistrare audio. Exigenta de a nota fidel discursul subiectului se datoreaza faptului ca, pentru
interpretare, sunt relevante de multe ori si nuantele limbajului, poticnirile, revenirile, variantele
alternative la o poveste.
Examinatorul nu are voie sa intervina in povestirile subiectului, cu cateva exceptii:
1.

Cand discursul subiectului la o plansa este pur descriptiv: examinatorul poate spune Ma
intereseaza ce s-a intamplat inainte, ce se intampla acum, ce simt personajele si cum se va
termina.

2.

Cand subiectul omite sa spuna ce s-a intamplat inainte sau cum se va termina.

3.

Cand subiectul face povestiri prea lungi sau prea scurte. Povestirile lungi sunt
chinuitoare pentru examinator, presupun consum mare de timp si adesea aduc informatii
nerelevante, redundante; subiectului i se poate cere: Incearca sa fii mai concis; ai cinci
minute pentru o povestire, nu mai mult. Povestirile scurte, saracacioase releva putine
informatii si sugereaza rezistente; subiectului i se poate spune: Ma intereseaza sa-mi
spui in detaliu ce simte si ce gandeste personajul.

4.

Subiectul nu recunoaste un anumit obiect din imagine. Poate fi ajutat cu intrebari de

tipul: ce e asta?, ce obiect e asta?.

La un interval de minimum o zi se poate aplica al doilea test de planse. Instructajul este similar,
dar subiectul poate fi indemnat sa dea frau liber imaginatiei.
Dupa faza a doua de aplicare este recomandabil sa se faca si ancheta povestirilor. Scopul
anchetei este sa se identifice la fiecare povestire sursa acesteia, atunci cand e posibil. Subiectului
i se citeste fiecare povestire si este intrebat: De unde te-ai inspirat? De unde ti-a venit ideea?
Sursele de inspiratie pot fi multiple: carti, filme, experiente de viata reale, proprii sau ale
altcuiva.

Interpretarea
Parcurge doua secvente: analiza de continut si analiza formala. Analiza de continut se ocupa
de continutul propriu-zis al povestirilor: personaje, actiuni, relatii, dorinte, sentimente, simboluri,
teme. Analiza formala vizeaza gradul de implicare a subiectului in sarcina, comportamentul lui in
timpul testarii (exclamatii, plans etc), limbajul folosit, daca discursul a fost coerent sau dezlanat,
cat de inedite, imaginative sau de banale sunt povestirile.
Analiza de continut este in egala masura importanta si dificila. Dificultatile implica faptul ca,
de multe ori, este greu de facut trecerea de la o productie imaginativa (povestea) la
comportamentul din viata reala a subiectului, fiind implicate: imaginea de sine constienta, eul

ideal (cum ar vrea subiectul sa fie) si eul detestat (trasaturile sale negative). Acest tip de analiza
va pastra o anumita coerenta si obiectivitate, putandu-se ghida dupa urmatoarele principii:
1.

Principiul proiectiei: subiectul isi proiecteaza anumite dorinte, temeri, conflicte in

povestirile sale, isi tradeaza subiectivitatea.

2.

Principiul realismului narator: situatiile si personajele intalnite in povestiri se pot

regasi in viata reala a subiectului (direct sau cu unele modificari, deghizari). Acest
principiu nu trebuie confundat cu realismul naiv in interpretarea povestirilor si trebuie
tinut cont si de continutul plansei.

3.

Principiul structurii: orice actiune, emotie, trasatura sau dorinta a personajelor este
relevanta sau semnificativa numai daca este pusa in contextul intregii povestiri sau al
altor povestiri. De exemplu, daca subiectul are o mare dorinta de reusita sociala, o mare
ambitie, dar n-o poate satisface datorita unui complex matern, el ajunge sa adopte un stil
pasiv, resemnat.

4.

Principiul repetitiei (al frecventei): cu cat se repeta mai des in povestirile subiectului o
anumita trasatura acordata personajelor, o anumita actiune, un anumit tip de relatie, o
anume motivatie sau o anume tema, cu atat elementul respectiv este mai important pentru
subiect, mai definitoriu si tinde sa se manifeste si in comportamentul deschis.

5.

Principiul intensitatii afective: cu cat o poveste suscita emotii mai intense din partea
subiectului, cu atat tema acelei povestiri este mai importanta pentru el. Indicatorii in
aceasta privinta sunt: exclamatiile, tonul povestirii, marimea povestirii.

Pasi de interpretare in analiza povestirilor

1.

Identificarea eroului povestirii. Eroul este protagonistul naratiunii, personajul caruia i se

acorda cea mai mare atentie in povestire; de regula, are acelasi sex si aproximativ aceeasi
varsta cu a subiectului. Eroul este personajul cu care subiectul se identifica cel mai puternic.
Dorintele, temerile, preocuparile sau conflictele eroului sunt si ale subiectului, transpuse in
mod real sau intr-o forma metaforica, deghizata.

2.

Identificarea dorintelor si aspiratiilor eroului. Dorinte: de afiliere, de agresivitate, de

reusita sociala, de iubire, de curiozitate, de joc etc. Dorinte usor de identificat: de castig,
agresive, erotice, de putere. Greu de identificat (complexe, sofisticate): de a salva un om;
religioase; de cunoastere de sine, de devenire spirituala. Se identifica modul in care eroul este
caracterizat: in mod direct sau in mod indirect prin comportamentele sale in cadrul
povestii: persoana activa sau pasiva, matura sau imatura, inhibata sau impulsiva etc. Aceste
dorinte, caracteristici, trebuinte sunt si ale subiectului, tinand de imaginea de sine.

3.

Identificarea interactiunilor dintre erou si mediul lui fizic sau social: interventii
favorabile, de ajutor sau nefavorabile menite sa-l suprime, sa-l umileasca, sa-l impiedice in
realizarea scopurilor. Se identifica si tipul relatiilor obiectuale ale individului: obiecte sau
persoane investite pozitiv sau negativ in lumea lui; relatia cu sexul opus; relatia cu figurile
parentale; interactiunile om-mediu (redate simbolic, nu direct).

4.

Sintetizarea concluziilor de la fiecare povestire, punandu-se accent pe temele sau actiunile

care apar mai frecvent; se iau in calcul si deznodamintele (subiectii depresivi, spre exemplu,
vor tinde sa faca finaluri nefericite).