Sunteți pe pagina 1din 2

Ma tot gandesc si incerc sa realizez de ce unii oameni se joaca cu sentimentele

altora? De ce "iubim" doar de fatada? De ce ranim persoana iubita din prostie? De


ce il/o facem sa sufere pe cel/cea care ne-a fost alaturi atunci cand toti ceilalti ne-au
parasit?
Cred ca raspunsul e simplu: ori nu am iubit cu adevarat, ori am lasat orgoliul sa ne
conduca.
Multe persoane vor veni in viata noastra,dar vor pleca la fel de repede.
Sentimentele noastre sunt o comoara pe care ocazional ne decidem sa o impartasim
cu altii fapt ce-l putem regreta. Cat timp suntem adolescenti ne atasam foarte usor
de persoane,e acea perioada in care vrei sa ajuti pe toata lumea,in care fiecare
privire ti se pare un semn ca te place sau ca acele conversatii nocturne insemna
ceva.
Cate lacrimi s-au varsat pentru sentimente? Cate persoane s-au schimbat din
cauza lor? Cum ne poate schimba un sentiment? Poate ca inca nu intelegem perfect
ce se intampla in sufletul nostru,dar suntem capabili sa intelegem ce ne dicteaza
ele. Ne lasam ghidati de inima si ignoram creierul,chiar daca ne propunem sa fim
puternici si sa punem orgoliul pe o pozitie mai fruntasa.
Atunci cand iubim cu adevarat nu alegem cea mai usara cale de a eveda din greutati
si anume despartirea, ci cautam solutii oricat ar fi ele de complicate doar pentru a
ramane alaturi de cel/cea pe care il/o iubim.Daca o relatie se termina cu o simpla
despartire, fara scandal sau cearta inseamna ca intre persoanele respective nu a
existat dragoste. Orice om care a iubit cu adevarat dupa o despartire ramane cu
regrete, cu sufletul sfaramat si cu inima bucati. Totul este atat de usor atunci cand
spunem "Aici se termina totul,nu mai pot trai cu tine" dar devine atat de complicat
cand realizezi ca defapt nu mai poti trai fara persoana respectiva.
Sentimentele sunt adanci, nu poti renunta la ele cand vrei tu chiar daca uneori acest
lucru ne-ar ajuta sa fim mai fericiti. Atunci cand avem sentimente pentru cineva ele
ne conduc spre fapte pe care probabil nu le-am fi facut niciodata.De cele mai multe
ori renunti la persoana iubita din anumite motive, dar suferinta nu va pleca asa usor.
Poti scoate o persoana din agenda ta, din lista de prieteni, din viata ta, dar nu si din
suflet.
Momentul ala cand primesti o imbatisare mult asteptata,te face sa uiti de orice
bariera,darama orice zid ai construit,il face bucatele si lasa inimioarele sa zboare.
Ori de cate ori ai vrea sa renunti la un sentiment,nu poti,un gest,o privire,un cuvant
te aduc din nou inapoi.
Uneori ai face orice pentru un minut de conversatie cu acea persoana,pentru
un zambet,pentru Si mie mi-a fost dor de tine,ai da orice sa simti putina iubire,sa
simti ca cineva e acolo pentru tine,sa sti ca atunci cand plangi vine de oriunde e sa
te ia in brate si sa iti spuna ca totul va fi bine. E prea mult sa vrem asta,dar e

realizabil. Singurul sentiment care ne face sa ne pastram acest vis este speranta,ne
agatam de acest sentiment ca sa nu ne lasam distrusi de celelalte :
dezamagire,singuratate,tristete. Din cand in cand simtim nevoia sa fim protejati de
altcineva decat parintii,sa poti discuta ce iti vine prin minte,sa te simti acasa langa
cineva pe care l-ai vrut atat de mult. Colectionam amintiri si am vrea sa fie cat mai
multe,am vrea sa imbatranim langa acea persoana, sa fie o poveste pe care sa o
auda si nepotii,sa ai lacrimi in ochi atunci cand te gandesti la toate sentimentele
prin care te-a facut sa treci.
E imposibil sa nu traim macar odata dezamagirea de a pune sentimente in ceva
ce nu merita. Oricat am vrea sa solutionam problema,nimic nu iese asa cum vrem
noi,tot timpul intervine ceva sau cineva si sparge balonasul perfect in care visezi cu
ochii deschisi la ce ai putea trai pentru cateva minute. Sa nu primesti nici jumatate
din cat ai investit e atat de dureros incat in fiecare zi iti pui intrebari si incerci sa
vezi unde ai gresit,incerci sa menti aparentele si sa le spui tuturor ca esti bine,dar
de fapt simti sa te prabusesti,ca nimic in jurul tau nu mai are sens. Poate ca uneori
ne implicam prea mult,nu ascultam parerile altora,ne dorim atat de mult sa ne
atingem scopul incat nu ne pasa pe moment care sunt consecintele. Faza de
negare,in care incerci sa te convingi ca totul este la fel nu ne confirma faptul ca am
scapat de sentimente,e doar un stadiu,o minciuna prelungita,odata ce a plecat,nu se
mai intoarce,ramane o intamplare care doare la inceput,dar pe parcurs devine doar
un gol in stomac cand cineva iti amintesti ce a fost.
Iubim cu inima nu cu creierul, simtim cu sufletul nu cu gandirea, de aceea suferim si
devenim incompleti la plecarea unei persoane importante din viata noastra.
Ce ar fi sa fim mai intelegatori cu persona iubita, sa o ajutam sa treaca peste
greutati, astfel probabil nu vom mai ajunge la momente de rascruce care sa ne
sfasie sufletul.
Nu e mai frumos atunci cand simtim ca plutim, cand inima sta sa iasa afara din piept
atunci cand persoana iubita e langa noi, cand singurul loc sigur din lume e in bratele
celui iubit, cand l cea mai simpla atingere a persoanei iubite simtim un fior care ne
strabate tot corpul?
Renuntati la orgoliu si colectionati astfel de momente care va vor scrie cartea vietii
si va vor face fericiti!!