Ma tot gandesc si incerc sa realizez de ce unii oameni se joaca cu

sentimentele altora? De ce "iubim" doar de fatada? De ce ranim persoana

iubita din prostie? De ce il/o facem sa sufere pe cel/cea care ne-a fost alaturi
atunci cand toti ceilalti ne-au parasit?
Cred ca raspunsul e simplu: ori nu am iubit cu adevarat, ori am lasat orgoliul
sa ne conduca.
Multe persoane vor veni in viata noastra,dar vor pleca la fel de repede.
Sentimentele noastre sunt o comoara pe care ocazional ne decidem sa o
impartasim cu altii fapt ce-l putem regreta. Cat timp suntem adolescenti ne
atasam foarte usor de persoane,e acea perioada in care vrei sa ajuti pe toata
lumea,in care fiecare privire ti se pare un semn ca te place sau ca acele
conversatii nocturne insemna ceva.
Cate lacrimi s-au varsat pentru sentimente? Cate persoane s-au
schimbat din cauza lor? Cum ne poate schimba un sentiment? Poate ca inca
nu intelegem perfect ce se intampla in sufletul nostrum,dar suntem capabili
sa intelegem ce ne dicteaza ele. Ne lasam ghidati de inima si ignoram
creierul,chiar daca ne propunem sa fim puternici si sa punem orgoliul pe o
pozitie mai fruntasa.
Atunci cand iubim cu adevarat nu alegem cea mai usara cale de a eveda din
greutati si anume despartirea, ci cautam solutii oricat ar fi ele de complicate
doar pentru a ramane alaturi de cel/cea pe care il/o iubim.Daca o relatie se
termina cu o simpla despartire, fara scandal sau cearta inseamna ca intre
persoanele respective nu a existat dragoste. Orice om care a iubit cu
adevarat dupa o despartire ramane cu regrete, cu sufletul sfaramat si cu
inima bucati. Totul este atat de usor atunci cand spunem "Aici se termina
totul,nu mai pot trai cu tine" dar devine atat de complicat cand realizezi ca
defapt nu mai poti trai fara persoana respectiva.
Sentimentele sunt adanci, nu poti renunta la ele cand vrei tu chiar daca
uneori acest lucru ne-ar ajuta sa fim mai fericii. Atunci cand avem sentimente
pentru cineva ele ne conduc spre fapte pe care probabil nu le-am fi facut
niciodata.De cele mai multe ori renunti la persoana iubita din anumite
motive, dar suferinta nu va pleca asa usor. Poti scoate o persoana din agenda
ta, din lista de prieteni, din viata ta, dar nu si din suflet.
Momentul ala cand primesti o imbatisare mult asteptata,te face sa uiti
de orice bariera,darama orice zid ai construit,il face bucatele si lasa
inimioarele sa zboare. Ori de cate ori ai vrea sa renunti la un sentiment,nu
poti,un gest,o privire,un cuvant te aduc din nou inapoi.
Uneori ai face orice pentru un minut de conversatie cu acea
persoana,pentru un zambet,pentru Si mie mi-a fost dor de tine,ai da orice
sa simti putina iubire,sa simti ca cineva e acolo pentru tine,sa sti ca atunci
cand plangi vine de oriunde e sa te ia in brate si sa iti spuna ca totul va fi

bine. E prea mult sa vrem asta,dar e realizabil. Singurul sentiment care ne

face sa ne pastram acest vis este speranta,ne agatam de acest sentiment ca
sa nu ne lasam distrusi de celelalte : dezamagire,singuratate,tristete. Din
cand in cand simtit nevoia sa fim protejati de altcineva decat parintii,sa poti
discuta ce iti vine prin minte,sa te simti acasa langa cineva pe care l-ai vrut
atat de mult. Colectionam amintiri si am vrea sa fie cat mai multe,am vrea sa
imbatranim langa acea persoana, sa fie o poveste pe care sa o auda si
nepotii,sa ai lacrimi in ochi atunci cand te gandesti la toate sentimentele prin
care te-a facut sa treci.
E imposibil sa nu traim macar odata dezamagirea de a pune sentimente
in ceva ce nu merita. Oricat am vrea sa solutionam problema,nimic nu iese
asa cum vrem noi,tot timpul intervine ceva sau cineva si sparge balonasul
perfect in care visezi cu ochii deschisi la ce ai putea trai pentru cateva
minute. Sa nu primesti nici jumatate din cat ai investit e atat de dureros
incat in fiecare zi iti pui intrebari si incerci sa vezi unde ai gresit,incerci sa
menti aparentele si sa le spui tuturor ca esti bine,dar de fapt simti sa te
prabusesti,ca nimic in jurul tau nu mai are sens. Poate ca uneori ne implicam
prea mult,nu ascultam parerile altora,ne dorim atat de mult sa ne atingem
scopul incat nu ne pasa pe moment care sunt consecintele. Faza de negare,in
care incerci sa te convingi ca totul este la fel nu ne confirma faptul ca am
scapat de sentimente,e doar un stadiu,o minciuna prelungita,odata ce a
plecat,nu se mai intoarce,ramane un gol care doare la inceput,dar pe parcurs
devine doar un gol in stomac cand cineva iti aminteste ce a fost.
Iubim cu inima nu cu creierul, simtim cu sufletul nu cu gandirea, de aceea
suferim si devenim incompleti la plecarea unei persoane importante din viata
noastra.
Ce ar fi sa fim mai intelegatori cu persona iubita, sa o ajutam sa treaca peste
greutati, astfel probabil nu vom mai ajunge la momente de rascruce care sa
ne sfasie sufletul.
Nu e mai frumos atunci cand simtim ca plutim, cand inima sta sa iasa afara
din piept atunci cand persoana iubita e langa noi, cand singurul loc sigur din
lume e in bratele celui iubit, cand l cea mai simpla atingere a persoanei iubite
simtim un fior care ne straabate tot corpul?
Renuntati la orgoliu si colectionati astefel de momente care va vor scrie
cartea vietii si va vor face fericiti!!