Setea

Acum stau fata in fata cu el. Fata in fata cu cel care mia distrus viata
si totodata cel care mia daruito. Cel care ma facut ceea ce sunt si cel care
a incercat sa distruga ceaa ce am devenit. Ma aflu in fata celui care mia
fost un idol, dar pe care am ajuns sal urasc. Imi doresc sal ucid si imi
doresc sa o fac lent pentru tot ceea ce mia facut. Trenul se misca,
zgomotul de metal incepe sa creasca, incerc sami pastrez echilibrul fara sa
ma tin de nimic decat de metalul din mana mea dreapta, metal rece, care
parca ma ademenea sal incalzesc, sal eliberez, sasi faca datoria. Metal
care emana un miros de moarte, metal care cand scotea din teava ceva
,acel lucru insemna moarte sigura. El sta , sta inmarmurit la capatul
vagonului si se uita la mine, se uita parca cu furie si cu dorinta de a trai si
de a face orice pentru asta. Se uita cu ochii stransi cu fruntea incruntata si
cu gura inclestata. Incearca sa para acelasi om pe care pe multi ia speriat
si pe care ia bagat in pamant.
Dar ii era frica, stiu ca ii era frica, puteam sa simt asta. Ii era frica
pentru ca eu aveam acum butonul care putea sa decida cine traieste si
cine moare. Eu eram la carma acum si nu putea face nimic. Ne uitam doar
unul la altul parca vorbind doar din priviri. Era o atmosfera care predestina
cea mai mare incaierare pe care ai vazuto vreodata si totusi nimeni nu
zicea si nu facea nimic. Stateam amandoi , singuri , uitandune unul la
altul ,leganandune uneori de pe un picior pe altul cand trenul lua o curba
mai brusca. Eram superior in momentul acela si el era neputioncios, si stia
asta. Pentru prima data simnteam cum ca am invins , ca am reusit ceva cu
adevarat.