Sunteți pe pagina 1din 5

Ioan SLAVICI Mara

Proza lui Ioan Slavici contureaza o fresca a moravurilor si a comportamentului


specifice locuitorilor din Ardeal, o lume in care triumfa binele si adevarul, cinstea si
dreptatea, norme etice pe care omul trebuie sa le respecte.
Prozator ardelean, precursor al Iui Liviu Rebreanu, Slavici este un autor moralist,- un
fin psiholog, un creator de tipologii. Dupa cum el insusi marturiseste, ca adept
inflacarat al lui Confucius, aplica in opera sa notiunea fundamentala de omenie,
precum si principalele virtuti morale exprimate de acesta: sinceritatea, demnitatea,
buna-credinta, franchetea, cinstea, iubirea de adevar etc, afirmand ca filozoful chinez
este "cel mai cu minte dintre toti oamenii care le-au dat altora sfaturi". ("Educatia
morala") intreaga creatie a lui Slavici este o pledoarie pentru echilibrul moraj, pentru
chibzuinta si intelepciune, pentru fericire prin iubirea de oameni si pastrarea masurii
in toate, iar orice abatere de la aceste principii este grav sanctionata de autor.
Romanul "Mara" de Ioan Slavici (1848-1925) a fost publicat in 1894, in revista
"Vatra", iar in volum a aparut abia in 1906, fiind considerat "cel mai bun roman al
nostru, inainte de AIonA" (Serban CioculescU) si "aproape o capodopera", (George
CalinescU), deoarece destinul eroilor si mediul social sunt evocate cu o remarcabila
arta a detaliului si cu o mare forta de construire a ansamblului.
Semnificatia titlului este sugestiva, deoarece aceasta creatie este, mai intai,
"romanul Marei", al carei destin constituie axa fundamentala a epicii, fiind si "prima
femeie-capitalist din literatura noastra" (Nicolae ManolescU). Pe ea n-o intereseaza
averea, ci banii, care ii aduc respect si impacare. Mara se incadreaza in vederile etice
ale autorului, care considera ca oamenii trebuie sa fie chibzuiti, harnici si virtuosi, ea
intruchipand un adevarat exemplu de moralitate.
Tema romanului o constituie fresca sociala a lumii ardelenesti, cu moravurile ei
specifice, asezata la interferenta satului cu orasul, intr-un targ ardelenesc, Radna,
situat langa Lipova si aproape de Arad. Actiunea este plasata la sfarsitul secolului al
XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea, cand relatiile capitaliste incipiente evolueaza
spre structuri sociale mestesugaresti, cu randuieli stricte si cu o anumita psihologie,
proprii burgheziei aflate in ascensiune.

Structuri romanului
Romanul "Mara" de loan Slavici este structurat in 21 de capitole, purtand titluri
semnificative pentru continutul acestora: "Saracutii mamei", "Maica Aegidia",
"Furtuna cea mare", "Ispita", "Datoria", "Blestemul casei", "Norocul casei", "Pace si
liniste" etc.
Opera se constituie prin imbinarea dintre romanul Marei, care urmareste destinul
eroinei si romanul iubirii, care ilustreaza formarea si consolidarea cuplului erotic
Persida-Natl. Relatarea actiunii se face din perspectiva auctoriala, adica naratiunea
este la persoana a IlI-a, Slavici fiind omniscient si omniprezent. Romanul are si o
certa valoare etnografica, prin descrierea obiceiurilor ardelenesti, atat cele religioase
cat si acelea referitoare la cultura si mentalitatea oamenilor de diferite etnii, ce
convietuiau pe aceste meleaguri: romani, sasi, unguri. Ca in orice roman, in "Mara"
exista mai multe planuri de actiune care se intrepatrund si la care participa mai
multe personaje bine individualizate si construite convingator de Slavici.

Subiectul romanului
Romanul incepe prin prezentarea personajului principal, Mara Barzovanu, "o
precupeata" din Radna si prin fixarea locului unde urmeaza sa se petreaca actiunea.
Mara ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca tanara, voinica,

harnica si nu se plangea de noroc.


Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult
carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa",
lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si
casa, care era a Marei, primita ca zestre cand se maritase.
Radna este situata pe malul drept al Muresului, iar peste rau, pe malul stang, se afla
Lipova, de unde, pana la Arad se fac numai "doua ceasuri". Pe coasta dealului se afla
manastirea minoritatilor "Maria Radna", iar biserica romaneasca este numai la
Lipova. Mara face negot, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", duce de la Radna
"ceea nu gasesti la Lipova ori la Arad" si aduce de la Arad "ceea ce nu gasesti la
Radna ori la Lipova.". Marti dimineata isi asaza "satra (macat, covor - n.n.) si cosurile
pline in targ Ia Radna, joi trece Muresul si-si intinde marfa la Lipova, iar vineri
noaptea pleaca la Arad, "in piata cea mare", unde se aduna lume multa, din sapte
tinuturi. Adesea, Mara mai castiga si dreptul de a-si pune masa si cosurile la capul
podului, pe unde trecea toata lumea, cu sau fara treaba. Ea respecta, instinctiv, un
principiu esential al economiei capitaliste, prefera sa dea tot ce are de vanzare pe
"castig putin", decat sa-i "cloceasca" marfa si sa se intoarca acasa cu ea.
Ca sa nu-i lase singuri, Mara ii poarta dupa ea pe cei doi copii, Persida si Trica, prin
targuri, de aceea ei sunt "nepieptanati si nespalati si obraznici, saracutii mamei", dar
ii iubeste mult si este foarte mandra de ei: "Tot n-are nimeni copii ca mine!".
Mara isi tinea banii stransi pana acum repartizati in trei ciorapi: "unul pentru zilele
de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica" si
nu trecea nici o zi fara ca ea sa puna in fiecare macar cate un creitar. Avea ambitia ca
sa-si vada fata preoteasa, iar pe Trica ajuns staroste in breasla cojocarilor. Pe fata o
duce la manastirea din Radna si o da in grija maicii Aegidia pentru o educatie aleasa,
iar pe Trica il angajeaza ucenic "pe patru ani" la Bocioaca, starostele cojocarilor din
Lipova.
Copiii s-au facut mari si, odata cu ei "au crescut si ciorapii". Frumusetea si
farmecul Persidei il fascineaza pe Natl, feciorul lui Hubar, macelar la Lipova. Tanarul
fusese ucenic, de doi ani ajunsese calfa, iar acum, asa cum erau randuielile breslei,
trebuia sa mai faca "doi ani de calatorie" ca sa ajunga patron. Persida se
indragosteste, la randul ei de Natl si refuza cu fermitate sa se marite cu teologul
Codreanu, spre marea supararea a Marei, care voia s-o vada preoteasa. Pentru
dragostea ei, Persida sfideaza cu hotarare si brutalitate prejudecatile vremii, intre
care aceea ca Natl era neamt. loan Slavici consacra pagini memorabile iubirii aprinse
dintre cei doi tineri. "Dragostea Persidei este de un dramatism rascelitor. Nimeni
pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata
adancime si vigoare realista, cu atata poezie", afirma Pompiliu Mareea. Cand
implineste optsprezece ani, Persida se casatoreste, in taina, cu Natl si fug impreuna
la Viena, ca sa-si termine el perioada de calatorie, care ii va da dreptul sa devina
maistru macelar. intorsi la Lipova, tanara familie deschide un birt, pe care-1 va
conduce mai ales Persida, deoarece Natl incepuse sa bea, sa joace carti si sa
trandaveasca, ba chiar isi bate sotia, atunci cand ii reproseaza ca prietenii de bautura
nu plateau si ca socotelile pe care le facuse insumau bani foarte multi. Persida
pierduse mult din infatisarea aleasa si gingasa pe care o capatase la manastire, se
facuse mai voinica si mai puternica din cauza ca muncea din greu toata ziua.
Schimbarea se produsese si in sufletul ei, contactul permanent cu slugile si clientii
din carciuma o inasprisera, "nu se mai rusina cand auzea vorbe proaste, nu se simtea
jignita cand i se zicea vreo vorba aspra". Fata are mustrari de constiinta pentru
cununia lor facuta fara binecuvantarea parintilor, avand complice pe preotul
Codreanu care facuse slujba pentru ca era un om slab si nu putuse rezista
rugamintilor Persidei. Dupa ce Persida naste un copil, Mara si parintii lui Natl se
impaca, dar, nu mult dupa aceea, batranul Hubar este ucis de fiul sau nelegitim,
Bandi. Hubar-macelarul avusese o legatura amoroasa ascunsa cu Reghina, care
fusese servitoare la Radna. Femeie voinica si frumoasa, ea il nascuse pe Bandi dar
ramasese paralizata de o mana si de un picior, i se strambase gura si se smintise,
asa ca nimeni nu putuse afla cine era tatal. Maicile ii tineau la manastire si ii hraneau
pe amandoi, din mila crestina. Reghina murise cand baiatul avea opt ani, iar cand
crescuse, Marail lua de ajutor ca sa-i care cosurile si sa-i fie de folos la treburi. Bandi

semana din ce in ce mai mult cu Natl si toti si-au dat seama ca iubitul misterios al
Reghinei fusese Hubar-macelarul. in alt plan narativ, Slavici relateaza viata lui Trica.
Angajat ucenic la Bocioaca, starostele cojocarilor, Trica este cuminte si harnic, devine
calfa, dar refuza sa devina ginerele stapanului, desi acesta si-ar fi dorit sa-l insoare cu
singura lui fiica. Trica rezista cu stoicism si la avansurile pe care i le facea sotia
patronului, Marta si vrea numai sa devina mester cojocar pentru a avea o viata
independenta.

Mara refuza sa-i plateasca lui Trica stagiul militar si baiatul pleaca pe frontul din
Italia, este ranit "in sold de o tandara de bomba" si internat intr-un spital din Verona.
intors acasa, Mara vede ca flacaul se schimbase, avea obrazul ras si o mustacioara
rasucita, nimic din infatisarea lui nu mai amintea de "prostalanul motolog din care
putea orisicine sa faca ce vrea". in postul Pastelui, "amandoi cumnatii au fost scosi
maiestri", Trica devine maistru cojocar, iar Natl maistru macelar.
Finalul romanului ilustreaza intalnirea dintre Bandi si Hubar, care recunoaste, in
sfarsit, ca este tatal lui. in clipa aceea, Bandi "il lovi cu pumnul in piept, apoi cuprins
de un fel de turbare, se napusti asupra lui si-1 musca in gatlej". Persida 1-a gasit pe
Hubar prabusit in mijlocul casei, cu ochii inchisi, iar pe Bandi apasand pieptul tatalui
sau si razand demential. loan Slavici surprinde, pe tot parcursul romanului, atmosfera
specifica a spatiului ardelenesc, in toate laturile vietii omenesti. Cu o impresionanta
forta a detaliului, autorul construieste imagini sugestive privind etnografia,
obiceiurile, traditiile, mentalitatea oamenilor de etnii diferite, care convietuiesc in
acelasi spatiu etic ce-i cuprinde si-i supune pe toti: "Colectivitatea face legea pe care
individul e tinut sa o respecte". (Nicolae ManolescU)

Caracterizarea personajelor*
Mara Barzovanu este un personaj complex si reprezentativ pentru conceptia
artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, Slavici
contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama
ca singura cale de a izbuti in viata este puterea banului.
Mara ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si
voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc".
Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse
viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua
sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se
maritase.
Mara este precupeata, "prima femeie capitalist din literatura noastra"
(N.ManolescU), deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si
cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu
marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata
femeie de afaceri ("businesswoman" -N.ManolescU), Mara are un singur scop, acela
de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata, aceea
ca "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".
Prin caracterizare directa facuta de narator se contureaza portretul fizic, ale carui
trasaturi detaliate le sugereaza pe cele morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu
obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energica,
la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie
"printre picioarele oamenilor".
Femeie apriga, cu un acut simt al demnitatii umane, mama iubitoare, Mara are
modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca Pecica, "o
femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca
maistru-cojocar. Desi copiii sunt "zdrentarosi si desculti", sunt in acelasi timp
"sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", Mara fiind
extraordinar de mandra de ei, exclamand cu satisfactie: "tot n-are nimeni copii ca
mine!"
Chibzuita pana la zgarcenie, Mara tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de

batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in


care pune zilnic fie si numai un creitar si mai bine imprumuta banii de trebuinta
pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi. Intrepida (care nu da inapoi in fata
greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara, Mara are putere si
dragoste de munca, precum si o inteligenta pragmatica, izvorate din experienta ei de
viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm,
dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure
astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, setea de bani nu o
dezumanizeaza ca pe Ghita, fiind mereu motivata si animata in actiunile ei de
dragostea materna.
Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate
si sufera de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea
lor. Cand casnicia Persidei este in declin, Mara ii sta alaturi, ii da dreptate si o ajuta sa
treaca peste greutati.

Banii ii confera demnitate si respectul de sine si Mara nu vrea sa mai ajunga la


starea de umilinta pe care i-o daduse saracia: "Nici ca se uitau oamenii ca mai-nainte
la dansa. Las! ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul
agonisit e dovada de vrednicie".
Calculata si chibzuita, harnica si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de
sine, Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care
construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea si fata de care are simpatie si
intelegere.
Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora macelarului Hubar.
Ea este una dintre cele mai reusite, mai stralucitoare figuri feminine din literatura
romana si este ilustrata de Slavici in evolutia sa de la copilarie la maturitate.
Persida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin
vointa, luciditate si dragoste, prin stapanirea de sine, principalele arme ale eroinei
care are un destin zbuciumat. in conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a
fi un fin psiholog si un rafinat observator al sufletului feminin. Fire sincera si
voluntara, delicata si pura, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si
cu o calma resemnare.
Prin caracterizare directa facuta de narator se contureaza portretul fizic, ale
carui caracteristici sugereaza trasaturile morale -puritate, candoare, gingasie-, avand
efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu
toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea
de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut,
un fel de rumeneala". Celelalte personaje o caracterizeaza direct, Hubaroaia fiind
incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", care, asupra lui Natl, revarsa
"o vapaie mistuitoare".
Prin caracterizare indirecta, din atitudinile, gandurile si vorbele eroinei, reies si
alte trasaturi morale.
Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, scriitorul sondand
sufletul omenesc cu o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o deosebita
maiestrie artistica, incat Pompiliu Mareea nota impresionat: "Dragostea Persidei este
de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea
ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie".
Pasiunea statornica pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete
sufleteasca, rugandu-si mama sa nu-I blesteme pe Natl, deoarece "eu sunt de vina!".
Casnicia ei parcurge mari dificultati, Natl "statea cu prietenii si toata osteneala,
toata grija, ramanea in sarcina ei", dar Persida isi salveaza casatoria prin luciditate si
inteligenta, prin puterea dragostei si prin stapanirea de sine, prin bunatate si
blandete, facand ca sotul sa-i ceara iertare si familia sa iasa mai intarita din aceste
incercari.
Ca si Mara, Persida are un acut simt al realului, o personalitate puternica in care
domina calitatile sale iesite din comun, devotamentul, chibzuinta si vointa puternica,
reusind astfel sa invinga toate piedicile vietii.

Persida este unul dintre cele mai stralucitoare personaje feminine din literatura
romana, inscriindu-se in aceeasi tipologie umana cu Sasa Comanesteanu si cu
Tincuta, din opera lui Duiliu Zamfirescu sau cu Doamna T. din "Patul lui Procust" de
Camil Petrescu, ori cu Otilia din romanul lui George Calinescu.
Celelalte personaje, Natl, Hubar, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt
firav conturati. Numai Trica este un erou mai prezent in roman prin faptele sale si
integritatea morala. Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la
destinul Persidei, evidentiind nobletea sufleteasca si forta personajului.
Limbajul artistic. Ioan Slavici este un exceptional portretist, conturand prin detalii
si sugestii puternice personaje complexe si solid construite. Fiind un prozator realist,
Slavici nu insista atat asupra trasaturilor fizice, cat asupra celor psihologice, etice, de
comportament si de gandire. Particularitatile fizionomiei transmit cu o transparenta
extraordinara trasaturi morale, stari interioare ale personajelor. Astfel, portretul fizic
al lui Natl contureaza firea eroului: "desi macelar, Hubarnatl era, asa la infatisare, om
plapand, parca mai mult fata decat fecior. Om de vreo douazeci si unu de ani, cu
mustata putina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusinos Asa era in
adevar".