Sunteți pe pagina 1din 8

PREDICA IN ZIUA A TREIA DE PASTI

i iat c-n aceeai zi doi dintre ei mergeau la un sat care era


departe de Ierusalim ca la aizeci de stadii,
al crui nume era Emaus (LUCA 24,13).

Iubiti credinciosi,
HRISTOS A NVIAT!
Cea mai mare dintre toate minunile Domnului i o pecetluire a lor este nvierea Sa din
mori. Cei patru Evangheliti, n capitolele premergtoare ale Evangheliilor, au artat cum
nceptorul mntuirii, propovduind i fcnd minuni, a risipit ntunericul minciunii i al
rtcirii cu adevrul Lui cel luminos. Au artat cum a nimicit lucrurile diavolului, cum satana,
prin oamenii lui, a reuit s-L prezinte pe Iisus vinovat i s-L spnzure pe cruce.
De aici putem constata c nu-i sluga mai mare ca i stpnul, aa cum ne nva Iisus.
Dac Iisus a beneficiat din plin de o fars judiciar, cine suntem noi oamenii s scpm de aa
ceva. De aici putem trage concluzia c toate nedreptile de care beneficiem n aceast via,
nu sunt cu voia lui Dumnezeu, ci cu ngduina Lui, ca s pregustm i noi o parte din
patimile Domnului Dumnezeului i Mntuitorului nostru Iisus Hristos.
Pastile este in Ortodoxie "sarbatoarea sarbatorilor". Daca sarbatoarea este o tasnire de
viata dumnezeiasca in creatie si ca atare o tasnire de lumina mai presus de fire, Pastile este o
tasnirea deplina a vietii dumnezeiesti in existenta noastra crestina.
De aceea Pastile este o explozie de bucurie, care o perpetueaza ucenicilor care au
vazut pe Domnul inviat. De aceea credinciosii se saluta cu vestea unei bucurii de necomparat:
1

"Hristos a inviat!" "Adevarat a inviat!", pana la Inaltarea Domnului, cand se saluta cu alta
veste tot asa de mare, legata interior de prima: "Hristos s-a inaltat!", pana la Cincizecime, care
anticipeaza umplerea desavarsita a vietii noastre de Duhul Sfant.
Bucuria aceasta are atata entuziasm in ea, incat ea e ca o "sfanta betie", ca o "betie
treaza" de care vorbeste Sfantul Grigorie de Nyssa. E ca o "betie treaza", pentru ca e produsa
de cea mai autentica dar si cea mai minunata realitate, realitatea neasemanat de frumoasa a
vietii vesnice si mai frumoasa si mai minunata decat si-o poate inchipui orice imaginatie.
I.P.S Andrei Mitropolitul nostru, referitor la aceasta sfanta betie, spunea ieri in
cuvantul de invatatura din cadrul slujbei oficiate la Biserica Sf. Ana din Bistrita, ca multe
sunt pacatele noastre trupesti, cum ar fi betia, drogurile si multe altele care acestea ne aduc o
bucurie sau o desfatare de moment, o bucurie care se consuma repede, insa bucuria adusa de
lucrurile sfinte, de lucrurile venite de la Dumnezeu tin o vesnicie, cum este si aceasta bucurie
a Invierii Domnului care se perpedueaza continuu din generatie in generatie de mii de ani,
este bucuria care ne multumeste sufleteste si ne face sa radem cu sufletul, este fericirea care
va dura o vesnicie in sufletele noastre daca o primim ca atare.
Daca cu o saptamana inainte eram tristi, de greutatile prin care trecea Mantuitorul,
greutati care le-am auzit zi de zi in Saptamana Patimilor la Denie, in noaptea de Inviere
acestea s-au transformat in bucurie deoarece Mantuitorul a biruit moartea si ne-a curatit pe noi
de pacatul stramosesc, pt ca nu in zadar s-a jertfit Mantuitorul ci pentru noi, deci sa-L primim
cu bucurie in inimile si in casele noastre pt ca lui ii datoram viata vesnica.
Tocmai de aceea aceasta sarbatoare imparateasca la fel ca si Nasterea Domnului, nu
tine doar o singura zi, ci trei, pt ca noi sa realizam cu adevarat ca Domnul a Inviat si sa nu ne
indoim de acest lucru asa cum a facut Toma, in aceste zile la slujbe ati auzit in Sfanta
Evanghelie relatari ale intamplarilor de dupa inviere, aratarile Mantuitorului, mai intai
femeilor mironosite, care si acestea venind la mormant au vazut piatra data la o parte si
mormantul gol, si afland de la un inger despre Invierea Domnului, aleargau "cu frica si cu
bucurie mare" sa duca aceasta veste ucenicilor. Justificand aceasta, primul cuvant pe care li-l
adreseaza Iisus cel inviat la intalnirea cu ele, este: "Bucurati-va!" (Matei XXVIII, 9). De
atunci cei ce cred alearga cu aceeasi bucurie in noaptea Pastilor si in zilele ce urmeaza,
vestind tuturor celor pe care ii intalnesc: "Hristos a inviat!". Bucuria este starea sufleteasca
principala pe care a produs-o vestea invierii in cei care stiau ca viata lor sfarseste in moarte.
2

Bucuria aceasta se mentine in crestini continuu, dar se actualizeaza mai ales in noaptea
Pastilor.
Femeile mironosite se bucura nu numai pentru ca-l vor vedea iarasi pe invatatorul
iubit, ci pentru ca invierea Lui inlatura in general moartea ca sfarsit al vietii noastre,
deschizandu-i orizontul eternitatii. Aceasta este si cauza bucuriei noastre din orice timp. In
viata noastra, a crestinilor, s-a produs prin Invierea lui Hristos o schimbare radicala, in ea a
patruns o lumina nesfirsita, continutul ei a capatat o valoare nemasurabila, ea s-a umplut de o
bucurie inepuizabila.
Iisus a confirmat cu autoritatea Lui dumnezeiasca justetea bucuriei de care au fost
cuprinse femeile mironosite. El nu le-a indemnat sa se bucure pentru simplul fapt ca vor fi
iarasi cu El, ci pentru semnificatia generala noua si plina de fericire pe care o are Invierea Lui
pentru cei ce cred in El. Aceasta confirmare a produs-o Hristos de atunci incoace continuu:
faptul ca Apostolii au fost in stare sa moara pana la unul pentru marturia Invierii lui Hristos,
faptul ca marturia aceasta a produs milioane de mucenici si de sfinti, ca cei credinciosi nu pot
gasi sens existentei lor fara aceasta Inviere, e o repetare continua a confirmarii Invierii date de
catre Hristos.
Bucuria Invierii nu e nici trecatoare, nici nedeplina. E bucuria prin excelenta, pentru ca
este eterna si deplina. De aceea, nimeni nu trebuie sa fie trist in noaptea Invierii. Nimeni nu
trebuie sa planga. Caci toate motivele de intristare apar acum fara insemnatate fata de biruirea
mortii. De ce sa ne intristam de pricini care ne conduc spre moarte, cand stim acum ca prin
moarte trecem la viata vesnica. De aceea Biserica canta in noaptea Invierii: "Cu bucurie unul
pre altul sa ne imbratisam: O, Pastile! Izbavirea de intristare". Iar in cuvantul Sfantului Ioan
Gura de Aur din noaptea de Pasti se spune: "Nimeni sa nu planga pentru saracie, ca s-a aratat
imparatia pentru toti. Nimeni sa nu se tanguiasca pentru pacate, ca iertare din mormant a
rasarit. Nimeni sa nu se teama de moarte, ca ne-a eliberat pe noi moartea Mantuitorului".
Multe au fost artrile dup nviere a Mntuitorului, dar m voi opri puin la artarea
ctre cei doi ucenici, n drum spre Emaus. Aceti doi ucenici se duceau la Emaus, un sat la o
distan de dou ore de Ierusalim. Nu putem deduce exact cu ce scop mergeau ei acolo, dar,
dup cum o dovedesc acele cuvinte melancolice se pare c se ntorceau n Galileea, ca s-i
continue iari afacerile lor personale. Ei prseau acum ndejdile pe care i le-au pus n
3

Mesia i pstrau impresia dureroas despre sfritul grabnic pe care l-a avut acea perioad
frumoas din viaa lor, n care au trit i lucrat mpreun cu Domnul.
ntruct ei socoteau nite minciuni informaiile despre nviere, pe care le-au mprtit
mironosiele, nu este de mirare c s-au gndit, c cea mai bun soluie ar fi ca de acum nainte
s se rentoarc n patria lor i s-i reia munca obinuit
In timp ce ei vorbeau, Domnul Hristos se ataseaza lor, venind din spatele lor,
prefacandu-se a veni si El din Ierusalim. Era imbracat ca un strain, un voiajor. Si totusi puteau
sa-l cunoasca prin infatisare sau vorba, dar era aruncat un val supranatural asupra fetei lor
spre a nu-l cunoaste, poate din cauza emotiei si tristetei lor, ei l-au confundat cu un voiajor.
In timp ce ucenicii schimbau ideile lor intre ei, asupra chestiunii lui Mesia, Iisus se
adreseaza in chipul unui prieten care compatimeste cu ei si care poate sa fi remarcat nelinistea
si tristetea lor. "De ce sunteti tristi ?" - fara a cunoaste obiectul. Si atunci unul dintre cei doi
amintiti - Cleopa - il intreaba cum de el este singurul dintre strainii veniti in Ierusalim la
sarbatorile Pastilor, care sa nu stie despre evenimentele intamplate? Aceste evenimente foarte
importante cum tu le ignori?
Evident, Iisus isi continua intrebarile, pentru ca ei sa-si exprime toate nedumeririle si
pentru ca la urma El sa le rezolve. Si atunci, Cleopa sau poate amandoi ucenicii rand pe rind
arata lui Iisus, necunoscut de ei, ca Iisus Nazarineanul - numit astfel de adversarii lui Iisus - sa aratat in fata poporului : "puternic in fapte si cuvant", adica minunat prin invatatura si
minunile sale; iubit de Dumnezeu prin minunile de care-l invrednicise si pretuit de oameni, ca
vechii profeti (Fapte VII, 22). Dar "arhiereii si mai marii" lor l-au rastignit.
Cleopa socotea rastignirea o fapta odioasa, caci desi Mantuitorul a fost rastignit la
ordinul lui Pilat, cei care l-au dat au fost arhiereii (Fapte II, 36) 56
Dupa ce ucenicii isi exprima nedumerirea si indoielile lor, Iisus ia cuvantul si printr-o
serie de cuvinte tari ii cearta pentru neintelegerea si credinta lor greoaie. El ii mustra mai intai
ca nu cred in probele pe care le daduse ca El este Mesia si nu intelesesera tot ce se intamplase
si care fusesera prezise de profeti. Iisus prezisese ca a treia zi va invia. Aceasta a treia zi
venise. Femeile ii asigurasera ca le aparusera ingeri care le anuntara ca Iisus a inviat.

Doi Apostoli fusesera la mormant si confirmasera spusele femeilor. Acestea nu le


fusese suficient spre a-i convinge. Dar ei trebuiau sa-si aminteasca si de spusele profetilor, in
privinta patimilor si invierii lui Hristos. Atunci Iisus devine ca si inainte instructorul lor si le
arata ca patimile si suferintele sale trebuiau sa se indeplineasca pentru ca El sa se
proslaveasca. Prin cruce si moarte, Hristos trebuia sa intre in slava Sa (Filipeni II, 8 ; Evrei II,
10).
Daca n-ar fi murit Hristos, noi n-am fi fost rascumparati. Daca n-ar fi suferit, n-ar fi
fost recunoscut drept Mesia, una dintre caracteristicile sale esentiale i-ar fi lipsit. "Si incepand
de la Moise... le-a talcuit din toate Scripturile". Adica Domnul Hristos le-a aratat ca tot ce se
intamplase, referitor la Iisus-Mesia erau prevazute in planul lui Dumnezeu, totul fusese prezis
prin profeti si se implinise. Profetii l-au zugravit in toate aceste stari; ei au prezis nasterea,
viata, moartea si invierea Sa. Acestea le-a aratat Iisus ucenicilor Sai.
In timp ce ucenicii ascultau cu interes si pasiune, cu sufletul arzand lucrurile mesianice
explicate de Iisus ei ajung in locul unde trebuiau sa paraseasca drumul mare si s-o ia spre casa
din Emaus, unde trebuiau sa ramana. Caci unii exegeti afirma ca ucenicii erau din Emaus si se
reintorceau la casa lor.
Mantuitorul se prefacu ca merge mai departe, spre a le da lor ocazia sa-l invite, sa-l
roage sa ramana cu ei. In adevar, ucenicii vazand ca vrea sa plece mai departe, il invita la ei,
motivand ca "este seara". "A ramane la noi", ne indreptateste a crede ca ucenicii erau din
Emaus. Ucenicii au exagerat putin in privinta timpului, pentru a-l obliga pe Iisus sa ramana,
deoarece dupa plecarea lui Iisus ei au putut sa se reintoarca la Ierusalim. Iisus accepta.
Dupa ce Domnul Hristos a intrat in casa din Emaus cei trei calatori s-au asezat la masa
pentru a cina de seara, lasand strainului locul sa prezideze. Caci cei doi trebuie sa-l fi luat, cel
putin, ca pe un rabin foarte invatat. El se comporta intocmai ca la un pranz iudaic, pronuntand
rugaciunea pe care evreii o fac inainte de masa, in toate momentele cand sunt cel putin trei la
aceeasi masa. Prin formula intebuintata : "a binecuvantat painea si frangand-o le-a dat-o lor",
formula euharistica (Luca XXII, 19) si care se afla si in Fapte unde se arata misterul euharistic
(Fapte II, 42, 46), se recunoaste ca aici Mantuitorul a mancat cu ucenicii Sai prima Euharistie
dupa inviere. Parintii si scriitorii bisericesti, ca si multi exegeti o afirma.

Dar la "binecuvantarea si frangerea painii" li s-au deschis ochii si L-au cunoscut, spun
ucenicii mai tarziu in fata celor din Ierusalim (vers. 35). Acest fapt, al recunoasterii, se spune,
ar fi o minune divina efectuata in virtutea acestei hrane ceresti care este o figura a Euharistiei.
Iar alti exegeti afirma ca Hristos a fost recunoscut dupa maniera sa de a rupe painea. Insa cea
mai verosimila interpretare este cea veche: Iisus a fost recunoscut dupa ce frange euharistic
painea.
Dupa frangerea painii Mantuitorul s-a facut nevazut de ei, fara a se explica motivul si
modul disparitiei. Felul acestei disparitii se datoreaza insusirilor Domnului dupa inviere, cand
El imbraca un corp simplu nesupus conditiilor timpului si spatiului, un corp nou proslavit,
spiritual. Cand a vrut sa se indeparteze de ucenici s-a indepartat ca o umbra. De ce a
disparut ?
Probabil ca a socotit ca si-a atins scopul de a convinge pe cei doi ucenici ca este Mesia
cu adevarat, inviat din morti. "Si au zis unul catre altul: Oare nu ardea in noi inima noastra,
cand ne vorbea pe cale si cand ne talcuia Scripturile ? Si in ceasul acela, sculandu-se, s-au
intors la Ierusalim si au gasit adunati pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei, care
ziceau ca a inviat cu adevarat Domnul si S-a aratat lui Simon".
Dupa disparitia brusca a Mantuitorului, ucenicii ramanand singuri au inceput sa
vorbeasca intre ei si sa reflecteze asupra intalnirii lor cu Iisus si faptele legate de el. Ei isi
amintira caldura ce le incalzea sufletele pe cale si profunzimea cu care le explica Scripturile.
Ei se mirara cum de nu l-au recunoscut mai devreme, din elocventa divina si din forta
supranaturala a vorbelor sale. Oricum, simteau o mare bucurie ca Iisus este viu si li s-a aratat.
In acelasi timp, desi orele erau inaintate, simtind nevoia sa comunice si celorlalti
aceasta veste imbucuratoare, au renuntat la odihna si s-au intors la Ierusalim. Ei au gasit in
camera colegiului "pe cei unsprezece si pe cei ce erau impreuna cu ei". Propriu-zis ei au gasit
numai zece ucenici, caci Toma lipsea (Ioan XX, 24) si pe cei ce se adunau cu ei. Ucenicii care
veneau din Emaus sub numele de "unsprezece" denumeau in general colegiul apostolic,
denumirea tuturor apostolilor.
Apostolii impreuna cu anumiti ucenici - probabil din cei 72 sau chiar toti - erau
adunati in Duminica invierii si discutau impreuna, spunandu-si ce vazusera si auzisera despre
acest mare eveniment. Intrand cei doi noi veniti, sunt intampinati cu noua veste pe care
6

gandeau ca o impartasesc primii: "A inviat Domnul cu adevarat si s-a aratat lui Simon". Un
strigat de bucurie si triumf pe care Biserica primitiva si cea Ortodoxa il intrebuinteaza ca
salutare intre crestini in zilele Pastilor, acest salut il gasim pana in ziua de astazi Hristos a
Inviat.
Din cele relatate, reiese foarte clar c nvierea Domnului este cel mai mare Praznic al
cretintii. n aceast privin Sfntul Apostol Pavel, zice: Iar dac Hristos n-a nviat,
atunci zadarnic este propovduirea noastr, zadarnic i credina voastr (1 CORINTENI
15,14).

Amin!

Bibliografie
7

1. BIBLIA sau SFNTA SCRIPTUR, EDIIE JUBILIAR A SFNTULUI SINOD;


Tiprit cu binecuvntarea i prefaa Prea Fericitului Printe TEOCTIST; Patriarhul
Bisericii Ortodoxe Romnne; VERSIUNE DIORTOSIT DUP SEPTUAGINTA,
REDACTAT I ADNOTAT DE BARTOLOMEU VALERIU ANANIA,
ARHIEPISCOPUL CLUJULUI; Editura Institutului Biblic i de Misiune al Bisericii
Ortodoxe Romne; BUCURETI 2001
2. PAPACOSTA, Serafim MINUNILE DOMNULUI; Editura RENTREGIREA;
ALBA IULIA; 2001.
3. Predici, Sfntul Nicolae Velimirovici, Ed. Ileana, Bucureti, 2006
4. Tlcuiri noi la texte vechi, Mitr. Antonie Plmdeal, Bucureti, 1996