Sunteți pe pagina 1din 41

ANALIZA MEDICAMENTULUI

CURS/AM 5

IDENTIFICAREA MEDICAMENTELOR
(prin metode chimice)

Identificarea medicamentelor reprezinta una din cele mai importante etape


ale analizei si controlului medicamentelor, deoarece practica a aratat ca
cele mai multe si grave accidente au avut loc atunci cand peste aceasta
etapa s-a trecut fara simt de raspundere.
Identificarea medicamentelor reprezinta un obiectiv fundamental al analizei
si controlului medicamentelor, o etapa obligatorie care se realizeaza atat in
sfera productiei cat si in sfera difuzarii acestora (depozite si in farmacii).
Controlul calitatii reprezinta garantia ca sunt luate toate masurile, inclusiv
intocmirea de specificatii si ca testarea si eliberarea certificatului de
calitate, asigura ca, materiile prime, produsele intermediare, materialele de
ambalare si produsele finite sunt conforme cu specificatia stabilita in ceea
ce priveste identitatea, concentratia, puritatea, durata de valabilitate,
conditiile de depozitare, etc.;

La identificare,
identificare se utilizeaza in afara de controlul organoleptic,
organoleptic probe fizice,
fizice
fizico-chimice si instrumentale (de tip cromatografic, spectrofotometric,
polarimetric sau refractometric, s.a.), precum si o serie de teste chimice,
teste care se bazeaza pe reactii care se adreseaza de obicei unui
component sau unei grupari functionale, raspunzatoare de activitatea
terapeutica.
Testele chimice trebuie sa fie usor de executat, rapide, sensibile, selective,
specifice, sa utilizeze reactivi de o puritate corespunzatoare si de preferat,
accesibili oricarui laborator.
Metodele chimice de identificare se bazeaz pe proprietile fizico-chimice
a substanelor medicamentoase, pe prezena n molecul a ionilor sau
grupelor funcionale specifice.

La Identificarea medicamentelor prin reactii chimice, se disting trei cazuri:


-

substanta unitara cunoscuta;


amestec de doua sau mai multe substante cunoscute;
substante necunoscute.

Pentru identificarea substantelor medicamentoase ca atare sau dintr-o


forma farmaceutica, FR X si alte farmacopei recomanda una sau mai multe
reactii chimice, completate de constante fizico-chimice si de teste bazate
pe metode fizico-chimice, instrumentale.

Este obligatorie executarea tuturor acestor reactii chimice, dupa tehnicile


indicate in farmacopei sau specificatiile tehnice, deoarece numai cu
respectarea acestor tehnici, ele sunt reproductibile si valabile in caz de
litigiu.

La identificarea substantelor medicamentoase, apar doua cazuri:


- identificarea substantelor de natura anorganica;
- identificarea substantelor de natura organica;
Pentru identificarea substantelor anorganice,
anorganice farmacopeele prevad una sau
mai multe reactii pentru fiecare ion.
De ex. farmacopeea recomanda :
- pentru ionul sodiu numai reactia in flacara;
- pentru ionul potasiu, reactia in flacara si reactia cu acid tartric;
- pentru ionul calciu, reactia cu oxalat de amoniu;
- pentru ionul sulfat, reactia cu clorura de bariu;
- pentru ionul clorura, reactia cu nitrat de argint, s.a.m.d.

Pe de alta parte, identificarea componentelor anorganice se face mai usor


decat a celor organice care implica efectuarea unei analize functionale
pentru a stabili grupa de substante din care face parte o substanta
medicamentoasa si analiza sau detectia individului chimic (reprezentat de
substanta).

In plus, pentru componentele anorganice trebuie sa se tina seama ca o


serie de cationi si anioni sunt bioactivi,
bioactivi iar alti anioni si cationi sunt
impuritati indesirabile,
indesirabile a caror concentratie nu trebuie sa depaseasca
limitele prevazute de FR X sau alte normative in vigoare.

Dintre anionii si cationii anorganici bioactivi, un interes deosebit prezinta


cationii: Al+; NH4+; Ag+; Na+; K+; Ca+; Fe+; Fe+; Mg+; Bi +; Hg+;
Zn+; As+; s.a.
si anionii: Cl; I; Br; SO4; PO4; NO2 ; NO3; s.a.

Multe preparate medicamentoase conin unul i acelai ion sau una i aceiai grup
funcional; aceasta a permis de a crea tehnici unificate pentru identificarea lor
cu ajutorul reaciilor chimice.
Modificari organoleptice care apar in reactiile de identificarea ale ionilor
biologic activi
Identificarea unor cationi anorganici
Amoniu/ NH4+
La nclzirea srurilor de amoniu cu soluia de hidroxid de sodiu se degaj
amoniac, care poate fi identificat dup miros sau prin nlbstrirea hrtiei roii de
turnesol.
NH4+ + OH NH3 + H2O
Calciu/Ca+
Soluiile srurilor de calciu formeaz cu ionul oxalat un precipitat alb, insolubil n
acid acetic, solubil n acizi minerali diluai.

CaCl2 + (NH4)2C2O4 CaC2O4 + 2 NH4Cl

Sarea de calciu, umezit cu acid clorhidric, coloreaz flacra incolor n roucrmiziu. Aceasta proprietate sta la baza fabricarii focurilor de artificii de culoare
rosie.

Aluminiu/ Al+
Bazele alcaline interactioneaza cu ionii de aluminiu, formand un precipitat
alb, solubil in surplus de alcalii si insolubil in solutie de amoniac.

Al(NO3)3 + 3 NaOH = Al(OH)3 + 3 NaNO3


Al(OH)3 + NaOH = Na[Al(OH)4]

Ionii de aluminiu, formeaza cu alizarina (1,2-dihidroxiantrachinona


C14H6O2(OH)2), in mediu bazic, un precipitat de culoare roz.

Bariu/Ba+
Acidul sulfuric precipita ionii de bariu cu formarea unui compus de culoare
alba, insolubil in acizi minerali si in alcalii.

Ba(NO3)2 + H2SO4 = BaSO4 + 2 HNO3

Ionii de bariu formeaza cu dicromatul de potasiu un precipitat de culoare


galbena, solubil in acizi minerali si insolubil in acid acetic.

2 Ba(NO3)2 + 2 K2Cr2O7 = 2 BaCr2O7 + 4 KNO3

Sarurilor de bariu coloreaza flacara incolora a unui bec de gaz in galbenverzui. Aceasta proprietate sta la baza fabricarii focurilor de artificii de
culoare verzuie.

Cupru/Cu+
Ionii Cu+ formeaza cu bazele alcaline un precipitat de culoare albastrudeschis, partial solubil in exces de alcalii.
CuSO4 + 2 NaOH = Cu(OH)2 + Na2SO4
Ionii de cupru formeaza cu Hexacianoferatul de potasiu un precipitat de
culoare brun-rosietica.
2 CuSO4 + K4[Fe(CN)6] = Cu2[Fe(CN)6] + 2 K2SO4

Fer/Fe+
Ionii Fe+, formeaza cu bazele alcaline un precipitat de culoare verde,
insolubil in surplus de reactiv si in solutie de amoniac. In timp, sub actiunea
oxigenului din aer, culoarea precipitatului se schimba in brun-cafeniu.
FeCl2 + 2 NaOH = Fe(OH)2 + 2 NaCl
Hexacianoferatul de potasiu formeaza cu ionii de fier(II) un precipitat de
culoare albastra (albastru de Turnbul), insolubil in acizi. Alcaliile descompun
acest compus.
Fe+ + K4 [Fe(CN)6] + K+ = KFe[Fe(CN)6]

Fer/Fe+
Hexacianoferatul de potasiu formeaza cu ionii de fier(III) un precipitat de
culoare albastra (albastru de Berlin). Reactia se efectueaza in solutii slab
acide (pH ~ 2). In solutii puternic acidulate si in surplus de reactiv,
precipitatul se dizolva.
FeCl3 + K4[Fe(CN)6] = KFe[Fe(CN)6] + 3 KCl

Ionii de fier(III) formeaza cu ionii de tiocianat (SCN-) un complex, care


coloreaza solutia in rosu; (numar de liganzi variabili, functie de concentratia
ionilor de tiocianat) :
FeCl3 + KCNS = [Fe(CNS]+ + K+ + 3 ClFeCl3 + 2 KCNS = [Fe(CNS)2]+ + 2 K+ + 3 ClFeCl3 + 3 KCNS = [Fe(CNS)3] + 3 KCl

Ionii de fier (III) formeaza cu ionii de sulfura un precipitat negru.


2 FeCl3 + 3 Na2S = Fe2S3 + 6 NaCl

Argint/Ag+
Clorurile solubile si acidul clorhidric precipita ionii Ag+. Precipitatul alb
este solubil in surplus de amoniac. Expusa la lumina, clorura de argint se
innegreste (se formeaza argint metalic).
AgNO3 + KCl = AgCl + KNO3
Aldehidele (ex. aldehida formica) reduc sarurile de argint (la 60-70C),
pana la argint metalic, cu formarea unui strat subtire de argint pe suprafata
interioara a peretilor eprubetei (reactia oglinzii de argint).
Potasiu/ K+
Ionii de potasiu coloreaza flacara becului de gaz in violet-pal.
Acidul percloric precipita ionii de potasiu, formand un precipitat de culoare
alba. Reactia reuseste cand se folosesc solutii concentrate.
KNO3 + HClO4 = KClO4 + HNO3
Sodiu/Na+
Sarea de sodiu coloreaz flacra incolor a becului de gaz n galben.
Aceasta proprietate sta la baza fabricarii focurilor de artificii de culoare
galbena.
Uranilacetatul sau zincuranilacetatul formeaza cu ionii de sodiu cristale
tetraedrice sau octaedrice regulate, de culoare verde-galbuie.

Identificarea unor anioni anorganici


Bromurile
Bromurile se identific prin reacia de degajare a bromului (ca rezultat in
reacia cu clorur, n mediu acid). Bromul degajat se extrage cu cloroform
colorndu-l n galben-brun.
2 NaBr + Cl2 Br2 + 2 NaCl

Soluiile bromurilor cu nitratul de argint formeaz precipitat glbui cazeos


de bromur de argint, insolubil n acid azotic i greu solubil n soluia de
amoniac.
Br + Ag+ AgBr

Cloruri
Soluiile clorurilor cu nitratul de argint formeaz precipitat alb cazeos,
insolubil n acid azotic si solubil n amoniac, carbonat de amoniu.
Cl + Ag+ AgCl
AgCl + 2 NH3 + 2 H2O [Ag(NH3)2]Cl + 2H2O
AgCl + (NH4)2CO3 [Ag(NH3)2]Cl + CO2 + H2O

Iodurile
Iodurile formeaz cu soluia de nitrat de argint precipitat galben
cazeos, insolubil n acid azotic i soluia de amoniac.
I + Ag+ AgI

Iodurile sunt reductore. Oxidanii slabi degaj din ioduri, iodul, care
se identific dup culoarea caracteristic i nlbstrirea soluiei de
amidon.
2I + 2Fe+ I2 + 2Fe+

Iodurile tratate cu acid sulfuric concentrat, la cald, degaj vapori


violei de iod (I2) (reacia se efectueaz sub ni).

Sulfaii
Sulfaii formeaz cu ionul de bariu un precipitat alb, insolubil n acizi i
baze.
SO4 + Ba+ BaSO4
Fosfaii
Ionul fosfat din soluii, precipit cu nitratului de argint, cu formarea unui
precipitat galben, solubil n acid azotic i soluie amoniacal.
PO43- + 3 Ag+ Ag3PO4
Ag3PO4 + 3 HNO3 3 AgNO3 + H3PO4
Ag3PO4 + 6 NH4OH [Ag(NH3)2]3PO4 + 6 H2O

Nitraii. Nitriii

Reacia comun pentru nitrai i nitrii este cu difenilamina, bazat pe oxidarea


acestui reactiv n mediu de acid sulfuric concentrat pn la pn la un compus
chinoidal de culoare albastr.

n comparaie cu nitriii, care au i proprieti reductoare, nitraii nu decoloreaz


permanganatul de potasiu.
n comparaie cu nitraii, nitriii decoloreaz soluia de permanganat de potasiu.
5 NO2 + 2 MnO4 + 6 H+ 5 NO3 + 2 Mn + + 3 H2O
Nitriii n reacia cu antipirina, n mediu de acid sulfuric, formeaz produi de
substituie nitrozoantipirina, de culoare verde.

Sulfura/S
Ionul S este anionul acidului sulfhidric /H2S, o soluie apoas de hidrogen
sulfuros. Acidul sulfhidric i srurile lui sunt reductori puternici.

Acizii minerali diluai descompun sulfurile cu eliminarea gazului H2S:


Na2S + 2 HCl = 2 NaCl + H2S

Sulfura de hidrogen poate fi recunoscut dup nnegrirea hrtiei de filtru


mbibat cu soluie de Pb(CH3COO)2.

Pentru identificarea substantelor medicamentoase organice,


organice reactiile de
identificare, sunt date, in multe cazuri de o anumita grupare functionala din
molecula, fara suficienta specificitate.
Reactiile specifice sunt mai rare si din aceasta cauza farmacopeele utilizeaza
constantele fizico-chimice ale substantelor respective, precum si metode
fizico-chimice.
Ex. Identificarea barbitalului (FR X):
Barbitalul tratat cu o solutie de azotat de cobalt Co(NO3)2 solutie alcoolica si
apoi amoniac, trece intr-un complex de culoare violet.
Barbitalul tratat cu acid sulfuric si formaldehida (Reactiv Marquis) la cald; la
zona de contact a celor doua lichide nu apare nici o coloratie.
Ex. Identificarea fenobarbitalului (FR X):
fenobarbitalul tratat cu o solutie de azotat de cobalt Co(NO3)2 solutie
alcoolica si apoi amoniac, trece intr-un complex de culoare violet (la fel ca la
barbital).
fenobarbitalul tratat cu acid sulfuric si formaldehida (Reactiv Marquis) la
cald; la zona de contact a celor doua lichide apare un inel rosu-visiniu (spre
deosebire de barbital).

CONTROLUL PURITATII SUBSTANTELOR MEDICAMENTOASE

Notiunea de puritate,
puritate este uneori destul de relativa, dificil de definit ;
puritatea absoluta este o limita greu de atins (practic nerealizabila) si este
definita printr-un ansamblu de criterii care difera de la o substanta la alta.

Chiar substantele cunoscute sub numele chimic pure sau pro


analisi nu au o puritate absoluta, ci contin impuritati, insa in cantitati
foarte mici, ce nu pot fi puse in evidenta prin metodele chimice obisnuite.

Substantele medicamentoase, indiferent de originea lor, nu se aduc din


punct de vedere al puritatii, la nivelul unui reactiv pro analisi, deoarece
acest lucru ar ridica foarte mult pretul de cost, fara ca actiunea terapeutica
sa se imbunatateasca esential; ele sunt aduse la un anumit grad de
puritate.

Pentru aceste considerente, medicamentele nu se prepara in stare de


perfecta puritate si toate farmacopeele admit prezenta anumitor impuritati,
insa pana la o anumita limita.

Toate monografiile din farmacopei, arata ce impuritati trebuie cautate si


care este limita maxima admisa.

In concluzie, prin controlul puritatii substantelor medicamentoase se intelege


atat punerea in evidenta a impuritatilor, cat mai ales stabilirea cantitatii de
impuritati, si anume, in limita admisa sau peste limita admisa.
Medicamentele contin in general doua categorii de impuritati :
chimice si biologice.

Impuritatile chimice din proba de analizat pot proveni din materiile prime, din
procesul de fabricatie (reactivi, solventi, utilaje, atmosfera, s.a.), dintr-o
purificare incompleta, sau dintr-o conservare necorespunzatoare.

Foarte des, substantele medicamentoase contin ca impuritati ionii : Cl;


Fe+; SO4 ; Na+; PO4 ; Ca+; s.a., care se gasesc in mod normal si in
organismul omului ; asemenea impuritati, daca sunt in cantitati mici, nu sunt
toxice pentru organism si nici nu modifica actiunea terapeutica a
medicamentului respectiv.

In substantele medicamentoase se pot gasi insa si alti ioni, cum sunt : As+;
As , Ba+; ;Pb+; NH4+ , etc, care au actiune toxica puternica daca sunt in
cantitati ce depasesc o anumita limit.

CONTROLUL LIMITEI PENTRU IMPURITATI ANORGANICE

Deoarece cantitatile de impuritati chimice, la medicamente, sunt foarte


mici, iar dozarea lor prin metodele chimice obisnuite nu este posibila,
pentru determinarea acestor impuritati si aprecierea limitelor, farmacopeea
noastra prevede utilizarea solutiilor- etalon, care sunt folosite ca martor ,
cu ajutorul lor stabilindu-se daca substanta medicamentoasa de analizat
contine impuritatile respective in limitele admise sau peste limitele admise.

Limitele admise pentru impuritatile anorganice, exprimate in grame (%


m/m), se apreciaza deci prin comparare cu solutii-etalon, conform
prevederilor din monografiile respective.

Se lucreza cu solutia etalon ca atare, sau se dilueaza in asa fel incat sa se


obtina o solutie care sa contina o cantitate de impuritate egala cu limita
maxima admisa la substanta farmaceutica respectiva.

In cazul a doua impuritati, nitrat si fosfat, FR X recomanda prepararea


direct a solutiilor etalon.

Concentratia solutiilor etalon este diferita, functie de toxicitatea ionilor


respectivi si anume:
- 0,1 mg/ml la solutiile etalon utilizate pentru controlul limitelor pentru ionii:
Ca+; PO4; CO3; NO3;
- 0,01 mg/ml la solutiile etalon utilizate pentru controlul limitelor pentru ionii:
NH4+; Cl ; Fe +; Zn +; SO4;
- 0,001 mg/ml la solutiile etalon utilizate pentru controlul limitelor pentru
ionii de metale grele si arsen.

Avand in vedere ca solutiile etalon contin cantitati mici de ioni, 0,1 0,001
mg/ml, pentru a evita cntarirea unor cantitati mici de substante, de obicei
se prepara o solutie mai concentrata, denumita solutie de baza, din care
se prepara solutia etalon.

La determinarea limitelor pentru impuritatile anorganice, se utilizeaza reactiile


cele mai specifice ale ionului sau moleculei respective si trebuie
respectate urmatoarele conditii generale :
- eprubetele in care se efectueaza reactiile trebuie sa fie identice (incolore,
de aceeasi inaltime, cu diametre, interior si exterior, egale) ;
- substantele din care se prepara solutiile-etalon trebuie sa corespunda
conditiilor de calitate prevazute la capitolul Reactivi ;
- stabilirea modificarilor care au loc in solutii se efectueaza privind straturile
de lichid orizontal, pe un fond negru (tulbureala, opalescenta), sau de sus
in jos, pe un fond alb (coloratia) ;
- reactivii se adauga in ordinea prevazuta si pe cat posibil, in mod identic (in
acelasi timp, in volume egale, etc), atat in solutia de analizat cat si in
solutia etalon ;

Cand pentru o anumita impuritate in monografie se prevede : nu


trebuie sa dea reactia se procedeaza astfel :
- la solutia de analizat se adauga reactivii prevazuti, cu exceptia
reactivului principal, care pune in evidenta impuritatea respectiva. Solutia
se imparte in doua si unei parti i se adauga reactivul principal. Cele doua
solutii se compara intre ele ; nu trebuie sa se observe nici o diferenta.
In cazul in care monografia prevede existenta unei anumite impuritati,
intr-o limita admisa,
admisa se procedeaza astfel:
- se iau doua eprubete; in una din ele se introduce solutia de analizat, in
cantitatea prevazuta in farmacopee, iar in cealalta se introduce solutia
etalon (ce contine impuritatea respectiva) in cantitatea prevazuta in
farmacopee.
- simultan, se adauga in ambele eprubete, reactivul secundar si reactivul
principal (care pune in evidenta impuritatea) in cantitati egale;
- se agita cele doua eprubete si se compara, concluzionnd daca limita
admisa este depasita sau nu.

Ori de cate ori in cadrul controlului se deceleaza prezenta unei


impuritati pe care monografia respectiva nu o prevede,
aceasta trebuie semnalata (se trece in buletinul de analiza).

Controlul limitelor pentru impuritati anorganice, se


efectueaza, daca nu se prevede altfel in monografia
respectiva,
conform urmatoarelor procedee (conform FR X):

Controlul limitei de amoniu

Sarurile ce contin ioni amoniu NH4+, formeaza cu tetraiodomercurat (II) de


potasiu/ K2[HgI4] /(reactivul Nessler) in mediu alcalin, un complex ; in functie
de concentratie, apare o coloratie galbena sau un precipitat galben-brun.

Tehnica de lucru (FR X)


Se prepara solutia de baza (0,2965 g clorura de amoniu uscata in exicator pe
acid sulfuric, se dizolva in 50 ml apa si se completeaza la 1000 ml, intr-un balon
cotat) ;
Solutia-etalon de ion amoniu, se prepara la nevoie, prin diluarea a 10,0 ml
solutiebaza, cu apa, la 100ml, intr-un balon cotat. Solutia etalon contine 0,01 mg
NH4+, /ml.
10 ml solutie de analizat, de concentratia prevazuta in monografia respectiva, se
neutralizeaza, daca este necesar, cu hidroxid de sodiu, 100g/l.
In ambele eprubete (proba de analizat si solutia-etalon) se adauga, 0,15 ml reactiv
Nessler, se agita si se compara dupa 5 minute.
Solutia de analizat nu trebuie sa se coloreze in galben mai intens decat solutia
etalon.

Controlul limitei de arsen


FR X prevede doua procedee pentru aceasta impuritate:
Procedeul I, se aplica atunci cand arsenul din proba de analizat este sub limita de
sensibilitate a reactiei cu hipofosfit de sodiu in acid clorhidric (reactiv Bougault).
In monografia respectiva se prevede: nu trebuie sa dea reactia pentru arsen cu
hipofosfit de sodiu in acid clorhidric .
Compusii arsenului , sub actiunea reactivului Bougault, prin incalzire la fierbere, sunt
redusi la arsen metalic; in functie de concentratie, apare o coloratie bruna sau se
formeaza un precipitat brun.
4 AsCl3 + 3 HPO2H2 + 6H2O = 4 As + 3 H3PO4 + 12 HCl
4 AsCl5 + 5 HPO2H2 + 10 H2O = 4 As + 5 H3PO4 + 20 HCl

Pentru ca produsul medicamentos sa fie considerat corespunzator la acest


parametru, in solutia de analizat nu trebuie sa apara nici o coloratie la adaugarea
reactivului Bougault.

Observatie. In aceleasi conditii de lucru, telurul, seleniul si antimoniul, ca impuritati,


dau in functie de concentratie, coloratii sau precipitate rosu-brune sau violacee.

2 AsH3 + HgCl2 As H2HgCl

+ 2 HCl

AsH3 + 2 HgCl2 As H(HgCl)2 + 2 HCl


AsH3 + 3 HgCl2 As(HgCl)3

+ 3 HCl

2 AsH3 + 3 HgCl2 As2 Hg3 + 6 HCl


Tehnica de lucru (FR X)
Se prepara solutia de baza (0,1320 g trioxid de arsen, dupa dizolvare in hidroxid de
sodiu si neutralizare cu acid sulfuric diluat, se aduce in balon cotat la 1000 ml.
Solutia etalon de ion arsen se prepara din 1ml solutia de baza, care se aduce cu apa
la 100 ml, intr-un balon cotat si contine 0,001 mg As+/ml.
Pentru determinarea arsenului prin acest procedeu, se utilizeaza un dispozitiv descris
FR X, dupa tehnica de lucru indicata.

Procedeul II, se aplica practic pentru determinarea cantitativa a prezentei arsenului ca


impuritate, in substante organice.
In monografia respectiva se precizeza : determinarea se face ca la Controlul
arsenului in substante organice.

De ex. la Glucoza substanta, monografia prevede ca trebuie sa contina arsen cel


mult 0,0001%; pentru aceasta, 5 g de substanta, se prelucreaza conform
prevederilor de le controlul limitei de arsen - Procedeul II.

Procedeul se bazeaza pe reactia de culoare cu HgCl2/ reactia Fluckinger-Lehmann.


Prin compararea culorii obtinute cu cea a unei solutii etalon, se poate stabili daca
limita maxima pentru arsen este depasita sau nu.
Combinatiile de As3+ si As5+ sunt reduse cu hidrogen in stare nscnd(obtinut in
reactia dintre zinc si acid) la arsenura de argint/hidrogen arseniat (gaz incolor, cu
miros de usturoi, foarte toxic).
AsCl3 + 6 H H3As + 3 HCl
AsCl5 + 8 H H3As + 5 HCl
Hidrogenul arseniat formeaza, in functie de cantitate, cu clorura mercurica, coloratii
de la galben-portocaliu (cand gazul este in cantitate mica) la rosu brun (cand gazul
este in cantitate mare), datorita formarii mai multor compusi.

Controlul limitei de calciu

Ionul calciu, formeaza cu oxalatul de amoniu, in functie de concentratie, o


tulbureala sau un precipitat alb, microcristalin, de oxalat de calciu, practic insolubil
in acid acetic si amoniac, solubil in acid clorhidric si acid nitric.
CaCl2 + (NH4)2C2O4 CaC2O4 + 2 NH4Cl

Tehnica de lucru (FR X) :


Solutia de baza se obtine din 2,5 g carbonat de calciu (R) uscat la 105 C pana la
masa constanta, dizolvat in 25 ml acid acetic 300g/l(R) si diluat cu apa la 1000 ml,
intr-un balon cotat.
Solutia etalon de ion calciu se obtine din 10 ml solutie de baza, diluata cu apa, la
balon cotat de 100 ml. Concentratia sol. etalon este de 0,1 mg Ca+/ml.
In paralel, se pregateste solutia de analizat (10 ml de solutie de concentratia
prevazuta in monografia respectiva, neutralizata daca este necesar, cu acid acetic
300 g/l sau cu amoniac 100 g/l) si solutia etalon (conform prevederilor din
monografia respectiva).
In ambele eprubete se adauga cate 1 ml clorura de amoniu 100 g/l (R), 1ml
amoniac 100 g/l (R), 1ml oxalat de amoniu 40 g/l, se agita, se incalzeste in baia de
apa timp de 10 minute si se raceste.
Solutia de analizat nu trebuie sa prezinte o tulbureala mai intensa decat tulbureala
probei etalon.

Controlul limitei de fer

Ionul fer trivalent formeaza cu hexacianoferatul (II) de potasiu un complex ; in


functie de concentratie, apare o coloratie albastra, sau se formeaza un precipitat
albastru de hexacianoferat(II) de fer(III) -albastru de Berlin.

FeCl3 + K4[Fe(CN)6] = KFe[Fe(CN)6] + 3 KCl


Tehnica de lucru (FR X) :
Solutia de baza se prepara din 0,8635 g sulfat de amoniu-fer/alaun
feriamoniacal, prin dizolvare in 10 ml acid sulfuric 100 g/l(R) si se aduce
la semn cu apa intr-un balon cotat de 1000 ml.
Solutia etalon de ion fer se prepara din 10 ml sol. de baza prin diluare cu
apa la balon cotat de 100 ml si contine 0, 01 mg Fe+ /ml.
Etapele efectuarii analizei si compararea celor doua solutii (proba si
etalon) se desfasoara conform prevederilor FRX.
Observatie: Aceasta tehnica de lucru nu se poate aplica pentru controlul
limitei de fer din sarurile de crom, cupru, mercur, zinc si din fosfati, pentru
care se procedeaza conform prevederilor din monografiile respective.
Observatie: controlul limitei de fer in substante organice, se face dupa
calcinarea acestora cu acid sulfuric, dupa tehnica prezentata in FRX .

Controlul limitei de metale grele

Prin tehnica de lucru aplicata la controlul ionilor de metale grele ca impuritati, se


deceleaza numai ionii metalelor grele, care precipita sub forma de sulfuri in mediu
acid.
Limita admisa, se apreciaza prin comparare cu o solutie- etalon de ion plumb .
Ionul Pb , formeaza cu sulfura de sodiu, in functie de concentratie, o coloratie bruna
sau un precipitat negru.
Pb+ + Na2S = PbS + 2 Na+

Tehnica de lucru (FR X) :


Solutia de baza se prepara din 0,1599 g azotat de plumb (II), prin dizolvare in 100
ml apa, la care se adauga 1 ml acid acetic 300 g/l si se completeaza cu apa la balon
cotat de 1000 ml (solutia A). 10 ml solutie A se dilueaza cu apa la 100 ml, intr-un
balon cotat (solutia B).
Solutia etalon se prepara din 10 ml solutie B, prin diluare cu apa la balon cotat de
100ml si are o concentratie de 0, 001 mg Pb+ /ml.
In paralel se pregatesc solutia de analizat si solutia etalon, conform prevederilor din
monografia respectiva.

In ambele eprubete, se adauga cate 1 ml acid acetic 300 g/l(R), 0,05


ml formaldehida (R), 0,1 ml sulfura de sodiu solutie (R), se agita si
se compara dupa un minut, privind stratul de lichid de sus in jos, pe
un fond alb.

Solutia de analizat, nu trebuie sa prezinte o coloratie mai intensa


dacat coloratia probei etalon.

Observatie: la substantele care contin mai mult de 0,05% fer ca


impuritate, solutia de analizat se incalzeste la fierbere, se
alcalinizeaza cu amoniac 100 g/l(R) si se filtreaza.

In solutia filtrata se determina metalele grele, conform prevederilor


anterioare.

Observatie: controlul limitei de metale grele in substante organice,


se face dupa calcinarea acestora cu acid sulfuric, dupa tehnica
prezentata in FRX.

Controlul limitei de zinc

Ionul zinc formeaza cu hexacianoferatul (II) de potasiu, in functie de concentratie,


o tulbureala sau un precipitat alb de hexacianoferat de zinc si de potasiu, practic
insolubil in acizi diluati.

3 Zn+ + 2K4[Fe(CN)6] = Zn3K2[Fe(CN)6]2 + 6 K+


Tehnica de lucru (FR X) :
Solutia de baza se prepara din 0,4398g sulfat de zinc (R), prin dizolvare in apa si
aducere la balon cotat de 1000 ml.
Solutia etalon se prepara din 10 ml sol. de baza prin diluare cu apa la balon cotat de
100 ml si contine 0,01mg Zn+ /ml.
In ambele eprubete se adauga cate 2ml acid clorhidric 100 g/l (R) si 0,3 ml
hexacianoferat (II) de potasiu 50 g/l (R), se agita si se compara dupa 10 minute.
Solutia de analizat nu trebuie sa prezinte o tulbureala mai intensa decat
tulbureala probei etalon.
Observatie: la substantele care contin fer ca impuritate, solutia de analizat se
incalzeste la fierbere, se alcalinizeaza cu amoniac 100 g/l(R), pana la reactie slab
alcalina si se filtreaza. In solutia filtrata se determina zincul conform prevederilor
anterioare.

Controlul limitei de carbonati

Ionul carbonat formeaza cu hidroxidul de bariu, in functie de concentratie, o


tulbureala sau un precipitat alb, de carbonat de bariu, solubil in acid nitric si in acid
clorhidric.

CO3 + BaCl2 + = BaCO3 + 2 Cl


Tehnica de lucru (FR X) :
Solutia de baza se prepara din 1,7662 g carbonat de sodiu anhidru, dizolvate in 100
ml apa si apoi aducere cu apa la balon cotat de 1000 ml.
Solutia etalon se prepara din 10 ml solutie de baza, prin diluare cu apa la balon cotat
de 100 ml, concentratia solutiei fiind de 0,1mg CO3/ml.
In paralel, se pregateste solutia de analizat (10 ml de solutie de concentratia
prevazuta in monografia respectiva, preparata cu apa proaspat fiarta si racita, se
neutralizeaza daca este necesar, cu amoniac 100 g/l) si solutia etalon (conform
prevederilor din monografia respectiva.
In ambele eprubete se adauga cate 5ml hidroxid de bariu- solutie (R), se agita si se
compara dupa 10 min. Solutia de analizat, nu trebuie sa prezinte o tulbureala mai
intensa dacat tulbureala probei etalon.
Determinarea se face in eprubete prevazute cu dop rodat.

Controlul limitei de cloruri

Ionul clorura formeaza cu nitratul de argint, in functie de concentratie, o


opalescenta, o tulbureala sau un precipitat alb, cazeos, de clorura de argint,
practic insolubil in acid nitric, solubil in amoniac.
Cl + AgNO3 AgCl+ NO3
Tehnica de lucru (FR X) :

Solutia de baza se prepara din 0,1649 g clorura de sodiu, prin dizolvare in 100ml
apa, intr-un balon cotat de 1000ml si completare cu apa pana la semn.
Solutia etalon se prepara din 10 ml soutie de baza, prin diluare cu apa la balon
cotat de 100ml, concentratia ei fiind de 0,01mg Cl /ml.
In paralel, se pregateste solutia de analizat (10 ml de solutie de concentratia
prevazuta in monografia respectiva, se neutralizeaza, daca este necesar, cu acid
nitric 100 g/l sau cu amoniac 100 g/l ) si solutia etalon (conform prevederilor din
monografia respectiva.
In solutia de analizat si in cea etalon, se adauga cate 0,5 ml acid azotic 250 g/l(R)
si 0,5 ml nitrat de argint 20 g/l(R), se agita si se compara dupa 5 minute.
Solutia de analizat, nu trebuie sa prezinte o opalescenta mai intensa dacat
opalescenta probei etalon.
Observatie: aceasta tehnica de lucru se poate aplica si in cazul controlului limitei de
bromuri si ioduri.

Controlul limitei de fosfati

Ionul fosfat formeaza cu molibdatul de amoniu(NH4)2MoO4), in mediu de acid


nitric, in functie de concentratie, o opalescenta, tulbureala sau un precipitat
galben de fosfomolibdat de amoniu, solubil in amoniac, practic insolubil in acid
nitric.

Tehnica de lucru (FR X) :


Solutia etalon se prepara direct din 0,1433 g dihidrogenofosfat de potasiu (R),

prin dizolvare in apa, la balon cotat de 1000 ml si contine 0,1mg PO4 /ml.
In paralel, se pregateste solutia de analizat (in volumul prevazut in monografia
respectiva, neutralizata daca este necesar, cu acid nitric 100 g/l sau cu amoniac
100 g/l) si solutia etalon (conform prevederilor din monografia respectiva.
In ambele eprubete se adauga cate 1 ml acid nitric 250 g/l (R) si 5ml molibdat de
amoniu in acid nitric (R), se completeaza cu apa la 10ml, se agita si se compara.
Solutia de analizat, nu trebuie sa prezinte o opalescenta mai intensa dacat
opalescenta probei - etalon.

Controlul limitei de azotati/nitrati

Ionul nitrat formeaza cu acidul sulfosalicilic un nitroderivat colorat in galben;


intensitatea coloratiei variaza in functie de concentratie.

Tehnica de lucru (FR X) :


Solutia etalon de ion nitrat, se prepara direct din 0,1648 g nitrat de potasiu
(R) prin dizolvare in apa distilata, la balon cotat de 1000 ml, si contine 0,1mg
NO3 /ml solutie.
Etapele efectuarii analizei si compararea celor doua solutii (proba si etalon)
se desfasoara conform prevederilor FRX.

Controlul limitei de sulfati

Ionul sulfat formeaza cu sarurile de bariu, in functie de concentratie, o tulbureala


sau un precipitat alb de sulfat de bariu, practic insolubil in acid clorhidric.

Na2SO4+ BaCl2 + = BaSO4+ 2 NaCl


Tehnica de lucru (FR X) :
Solutia de baza se prepara din 0,1814 g sulfat de potasiu (R) (uscat la 105 C pana
la masa constanta) prin dizolvare in apa la balon cotat de 1000 ml.
Solutia etalon se prepara din 10ml solutie de baza, prin diluare cu apa la balon
cotat de 100 ml si contine 0,01 mg SO4/ml.
In paralel, se pregateste solutia de analizat (10 ml de solutie de concentratia
prevazuta in monografia respectiva, neutralizata daca este necesar, cu acid
clorhidric 100 g/l sau cu amoniac 100 g/l) si solutia etalon (conform prevederilor din
monografia respectiva.
In ambele eprubete se adauga cate 0,5 ml acid clorhidric 100 g/l (R) si 1ml clorura
de bariu 50 g/l (R), se agita si se compara dupa 10 minute.
Solutia de analizat, nu trebuie sa prezinte o tulbureala mai intensa dacat tulbureala
probei etalon.

MULTUMESC PENTRU ATENTIE !