UNIVERSITATEA POLITEHNICA DIN BUCURETI

FACULTATEA I.M.S.T
PROGRAMUL DE MASTER: STUDII CULTURALE EUROPENE

Instituiile Comunitii Europene- constituire i competene

Vinescu Ioana Aureliana

ANUL II

BUCURETI, 2015

PARLAMENTUL EUROPEAN
1. Scurt istoric al parlamentarismului din Europa
n istoria politic a Europei au existat diferite organe, foruri care au avut ca atribuie
adoptarea legilor, a deciziilor de drept public cele mai importante dintr-un stat. Aceste foruri au
fost denumite adunare legislativ, adunare naional, adunare de stat, parlament sau au purtat
denumiri specifice unui singur stat sau unei zone geografice (de ex. Duma n Rusia, Sejm n
Polonia, Riksdag n rile scandinave etc).
Prin denumirea de parlament, astzi nelegem n primul rnd acel organ de stat
care funcioneaz pe baz reprezentativ, este autoritatea public legislativ cea mai important.
Potrivit acestei definiii parlamentul este un organ de autoritate public, adic una dintre
purttoarele suveranitii statale. Deciziile luate de acesta, fundamentate pe puterea de stat, sunt
obligatorii i trebuie tratate ca cea mai nalt form a manifestrii de voin statal, avnd un rang
superior tuturor deciziilor ce pot fi adoptate de celelalte organe de stat. Parlamentele moderne au
natur reprezentativ avnd n compunerea lor membrii alei, care reprezint la rndul lor o
anumit comunitate, comunitate de interese sau ntreaga populaie, care acioneaz teoretic n
vederea influenrii deciziilor luate n parlament n interesul alegtorilor. Desi adoptarea legilor
apare ca principal atribuie parlamentar, parlamentele moderne exercit i o atribuie de control
asupra puterii executive, respectiv au atribuii n domeniul adoptrii i modificrii legilor
fundamentale, n cazul situaiilor de urgen, la ratificarea tratatelor internaionale sau n
procedura adoptrii bugetului naional.
Primele semne ale parlamentarismului le gsim nc din antichitatea
democraiilor greceti i mai apoi la Roma, unde Senatul avea un rol important n conducerea
imperiului.
n Atena exista o democraie direct, la adoptarea deciziilor de interes public
putnd lua parte nemijlocit, toi cetenii. Cetatea era condus de un Sfat (Boule) i de Adunarea
Poporului (Ekklesia)1.
Sfatul era alctuit din 500 de membri (cte 50 de fiecare trib teritorial), desemnai
prin tragere la sori, pe o perioad de un an i maxim 2 mandate. Pentru a deveni membru al
Sfatului, o persoan trebuia s ndeplineasc anumite condiii: cetenia atenian, vrsta minim
de 30 de ani i s promoveze un examen de moralitate.
Adunarea Poporului era alctuit de chiar societatea n totalitatea ei, mai puin
sclavii, femeile i strinii. Adunarea putea decide prin majoritate simpl, asupra oricrei probleme
de interes public. Judecile se ineau n faa unor Jurii alctuite din 501 membri, care hotrau tot
prin vot majoritar simplu. A rezistat n istorie cca 200 de ani. Ea a fost posibil datorit faptului c
numrul cetenilor era mic (la Adunare participau n mod obinuit mai puin de jumtate).
n Evul Mediu au existat forme ale parlamentarismului n diverse comuniti,
precum cantoanele elveiene, oraele italiene i cele din Nordul Europei.
Instituia parlamentului ntr-o form apropiat de cea a legislativelor din zilele
noastre, a aprut n unele state din Vestul Europei n secolele XII-XIV,ca organ reprezentativ al
claselor dominante (state n ornduirea feudal). Prerile specialitilor sunt ns mprite, unii
susin c primele edine parlamentare au fost inute n regatele spaniole, iar alii consider c
primul parlament a fost cel al englezului Simon Monfort din 1265. Din izvoarele scrise ns,
rezult c edine la care erau invitai nu doar aristrocrai, ci i reprezentanii oraelor, au fost
inute n 1162 n Aragonia, n 1169 n Castilia i n 1188 n Leon2.
1

M.L.LCTU, M.P. PUCA, Cultur civic, pag.4-7, Editura Corint, Bucureti, 2004.
G. FABIAN, N. MIHU, E. VERESS, Parlamentul European, pag.22, Editura Wolters Kluwer,
Bucureti, 2007.
2

Denumirea de parlament se pare c a fost folosit pentru prima dat de o cronic

scris n 1183, dar aceast denumire folosit frecvent i n secolul XIII, a nlocuit mult mai trziu
denumirile latine diverse (de ex. colocviu) ale adunrii claselor dominante. Adunri ale
aristocrailor au aprut n secolul XIII n Anglia, n timp ce n Frana prima adunare de acest gen a
fost convocat n 1302.
2. Scurt istoric al nfiinrii i funcionrii Parlamentului european
Ideea unei uniuni ntre popoarele, naiunile europene, respectiv crearea unui
Parlament europeana a aprut cu secole n urm (mai precis secolele XVII-XVIII), fiind tratat i
dezvoltat de ctre filosofi, scriitori, regi, mprai, istorici, juriti, politicieni i oameni de stiin
de pe btrnul continent.
n 1693, William Penn (primul guvernator al Pennsylvaniei) ntr-una din operele
sale a elaborat un proiect al Uniunii Europene, scopul acestei uniuni trebuind s fie asigurarea
pcii i a bunstrii locuitorilor din Europa.
n secolul XVIII abatele francez Saint-Pierre vorbete n opera sa Le project
depaix perpetuelle (1713) despre crearea unei confederaii europene, care s aib un congres ca
organ permanent format din delegaii tuturor popoarelor.
La congresul de pace de la Paris din 1849, celebrul scriitor francez Victor Hugo
prevestea c, va veni ziua aceea cnd vom tri ca cele dou grupri imense Statele Unite ale
Americii i Statele Unite ale Europei s-i dea mna peste oceanul care i mparte i prin aceasta
i vor schimba stpnul multe produse i va nflori comerul i industria i exprima convingerea
c noua Europ va dispune de un senat care va avea un rol asemnator cu parlamentul englez.
n 1919, contele austriac Richard Nikolas Coudenhove-Kalegri a pus bazele
Uniunii Paneuropene, care avea scopul de a unifica cele 26 democraii (formale) existente la acea
vreme n Europa, ntr-o federaie dup modelul Uniunii Panamericane, Statele Unite ale Europei
urmnd s reprezinte o nou grupare de puteri pe lng puterile deja existente (SUA, Anglia,
Rusia, Japonia).
Dup cel de al doilea rzboi mondial, statele democratice occidentale, fa de
concepia nvechit a reprezentrii statelor strict la nivel guvernamental, i-au dat seama c
instituiile democraiei trebuie s apar i la nivel internaional, motiv pentru care noile organizaii
internaionale au nceput s funcioneze cu adunri parlamentare formate din delegai ai
parlamentelor naionale. Astfel Uniunea Europei Occidentale (UEO, 1945), Organizaia Tratatului
Atlanticulii de Nord (NATO, 1949) i Consiliul Europei (1949) sunt primele organizaii
internaionale, care au cte un parlament format din deputai delegai din parlamentele naionale.
Pe baza planului privind nfiinarea Uniunii Montane elaborat n 1950 de ministrul
de externe francez Robert Schuman mpreuna cu consilierul lui, Jean Monnet, efi de stat i
guvern din Germania, Olanda, Italia, Belgia, Luxemburg, dup un an de negocieri, n 27 martie
1951 au parafat, iar la 18 aprilie 1951 au semnat la Paris Tratatul de nfiinare a Comunitii
Europene a Crbunelui i Oelului (CECO), tratat ce a intrat n vigoare n 23 iulie 1952 i
marchez nceputul comunitilor europene.
Pe data de 25 martie 1957 n Capitoliul de la Roma are loc semnarea tratatelor de
nfiinare ale Comunitii Economice Europene (CEE) i Comunitii Europene a Energiei
Atomice (EURATOM) (intrate n viguare la 1 ianuarie 1958), de ctre cele 6 state fondatoare ale
CECO.
Tot n 1957, prin Convenia relativ privind organele comunitare comune, cele
trei comuniti au dobndit dou organe comune: Curtea de Justiie i Adunarea Comun. Potrivit
Tratatului de Fuziune intrat n viguare n 1967 a avut loc unificarea organelor principale ale
celor trei comuniti, urmnd ca noile organe s fie: Parlamentul Eurpean, Comisia European,
Consiliul Ministerial i Curtea de Justiie.
Dup nfiinarea CEE i EURATOM, Consiliul Minitrilor a ajuns organul
legislativ principal, iar atribuiile Adunrii Comune, care n 1962 i-a schimbat denumirea n
Parlament European, nu au fost extinse, dei activitatea n general a crescut, ntruct noul organ
deservea trei organizaii internaionale.
3

ntre 7 i 10 iunie 1979 au loc primele alegeri generale i directe pentru

desemnarea memebrilor Parlamentului European cu o participare de cca. 61% din partea
electoratului. Pn la aceast dat, membrii parlamentului comunitar erau desemnai din rndul
parlamentarilor naionali.
La 1 iunie 1981, odat cu aderarea Greciei, numrul parlamentarilor a crescut la
434, iar din 1 ianuarie 1986, dup aderarea Spaniei i Portugaliei, la 518.
Actul Unic European (AUE) din 1986 (intrat n viguare din1987) este primul tratat
care a adus o revizuire general a dreptului comunitar originar. Pn la adoptarea acestui
document, singura procedur legislativ n care era implicat Parlamentul era procedura
consultativ. AUE a adus dou noi proceduri (procedura avizrii i cea a cooperrii) ce necesitau
implicarea Parlamentului i a extins domeniile unde treabuia aplicat procedura consultativ
(transport, cercetare, protecia mediului nconjurtor).
Tratatul privind Uniunea European semnat la Maastricht n 7 februiaie 1992 i
intrat n vigoare la 1 noiembrie 1993 a constituit un punct de cotitur n viaa Parlamentului
European. Uniunea European, fr a avea personalitate juridic i implicit fr s fie o
organizaie internaional, este o form de cooperare interguvernamental, care are la baz
Comunitile Europene, precum i politica extern i de securitate comun, respectiv cooperarea
n domeniile justiiei i afacerilor interne.
Acest tratat, n primul rnd a modificat n mod simbolic art. 137 din Tratatul CE,
care prevedea c parlamentul are competene consultative i de control, noua reglementare
preciznd, c parlamentul exerict prerogativele cu care a fost nzestrat prin Tratat. Parlamentul
European a primit posibilitatea de a aciona n instan celelalte instituii comunitare, n masura n
care acestea ar nclca unele prerogative.
n afar de aeste modificri, a crescut numrul domeniilor de aplicare ale
procedurilor cooperrii i avizrii, respectiv au fost introduse procedura codeciziei i cea a
informrii.
Tot prin Tratatul de la Maastricht, Parlamentul european a dobndit prerogative de
control, mult mai insemnate fa de executivul comunitar (Comisie), dect moiunea de cenzur de
pe vremuri. Mai precis, numirea Comisiei dup Maastricht depinde de aprobarea Parlamentului,
iar durata mandatului comisarilor a crescut de la 4 la 5 ani pentru ca acesta s corespund cu
mandatul parlamentarilor.
Tratatul de la Amsterdam privind completarea Tratatulu privind UE din 17 iulie
1997 (1 mai 1999), menit s creeze capacitatea de aderare pentru primirea statelor est-europene,
dei nu a reuit o reform instituional, motiv pentru care la scurt timp dup intrarea acestuia n
viguare, statele membre au fost nevoite s adopte un nou tratat de revizuire la Nisa, totui n cazul
Parlamentului a adus schimbri importante.
n primul rnd, a fost reformulat procedura codeciziei n sensul simplificrii
acesteia, deoarece pe de o parte procedura poate fi ncheiat dup prima citire a proiectului de
ctre Parlamentul European, pe de alt parte, la cea de a doua citire, procedura a fost limitat n
timp, i nu n ultimul rnd, Consiliul a pierdut posibiliatea de a fora adoptarea propriei poziii
contrar voinei parlamentarilor.
n al doilea rnd, mare parte din domeniile n care se aplic procedura cooperrii au
trecut n domeniul codeciziei.
n al treilea rnd, Parlamentul European a dobndit competene suplimentare n
procedura de numire a comisiei. Astfel, numirea preedintelui Comisiei trebuie aprobat de
Parlamentul European, viitorii membrii sunt audiai n mod individual de Parlament, iar consiliul
comisarilor trebuie aprobat de asemenea de ctre acesta.
Tratatul de la Nisa a fost elaborat n decembrie 2000 la Nisa de efii de stat i de
Guvern a statelr membre CE, a fost semnat n 26 februarie 2001 i a intrat n vigoare din 1
februarie 2003.
Prin acest tratat s-a ncercat demolarea deficitului democraticexistent de decenii la
nivelul Parlamentului European. Astfel, s-a ncercat remprirea locurilor de parlamentari n aa
fel nct s se realizeze o reprezentare proporional, respectiv s se extind competenele
legislative ale Parlamentului.
4

O alt noutate este c, prin adugarea alin. (2) la art. 191 din Tratatul CE, prin
procedura codeciziei s-a preconizat elaborarea unui statut al partidelor europene sau mai precis al
fraciunilor constituite la nivelul Parlamentului European, care nu in cont de naionalitate
(cetenie), ci de culoare politic, care s permit o mai mare transparen privind funcionarea
acestora. Alte modificri sunt cele referitoare la extinderea procedurii codeciziei la alte domenii
cum ar fi: domeniul msurilor luate mpotriva discriminrii sau domeniul cooperarii judiciare n
materie civil1.
Ultima modificare relevant este adus n domeniu de tratatul de aderare ncheiat
cu Romnia i Bulgaria, care prevede c numrul parlamentarilor se majoreaz de la data aderrii
i pn la nceputul legislaturii din 2009, Bulgaria avnd 18 , iar Romnia 35 de locuri de
parlamentari.
Tratatul de la Lisabona este ultimul tratat semnat la 13 decembrie 2007, acesta
intrnd n vigoare la 1 ianuarie 2009. Articolul 9A al acestui tratat face precizri referitoare la
Parlamentul European dup cum urmeaz:
(1) Parlamentul European exercit, mpreun cu Consiliul, funciile legislativ i
bugetar.
Acesta exercit funcii de control politic i consultative, n conformitate cu condiiile
prevzute n tratate. Parlamentul European alege preedintele Comisiei.
(2) Parlamentul European este compus din reprezentanii cetenilor Uniunii. Numrul
acestora nu poate depi apte sute cincizeci, plus preedintele. Reprezentarea cetenilor
este asigurat n mod proporional descresctor, cu un prag minim de ase membri pentru fiecare
stat membru. Nici unui stat membru nu i se atribuie mai mult de nouzeci i ase de locuri.
Consiliul European adopt n unanimitate, la iniiativa Parlamentului European i cu
aprobarea acestuia, o decizie de stabilire a componenei Parlamentului European, cu
respectarea principiilor menionate la primul paragraf.
(3) Membrii Parlamentului European sunt alei prin vot universal direct, liber i secret,
pentru un mandat de cinci ani.
(4) Parlamentul European i alege preedintele i biroul dintre membrii si.
3. Participanii i structurile de lucru n Parlamentul European2
Organizarea i funcionarea Parlamentului European sunt reglementate n
Tratatele constitutive i n Regulamentul adoptat cu majoritate de ctre Parlament nsui.
Regulamentul a fcut obiectul unei reforme globale n octombrie 1993 i de asemenea n anul
2008.
n cadrul Parlamentului European i desfoar activitatea:
*Membrii individuali (deputaii)
edinele plenare
*Grupurile politice;
*Structurile de conducere: Preedintele, Vicepreedinii, Chestorii;
Conferina preedinilor, Biroul, Colegiul chestorilor;
Conferina preedinilor de comisii, Conferina preedinilor de
delegaii.
*Comisiile parlamentare
Subcomisiile, comisiile temporare i alte structuri ad-hoc.
*Delegaiile interparlamentare
Adunrile parlamentare
*Intergrupurile
1

G. FABIAN, N. MIHU, E. VERESS, Parlamentul European, pag.32, Editura Wolters Kluwer,

Bucureti, 2007.
2
R.CORBETT, F.JACOBS, M.SHACKLETON, Parlamentul European, pag. 47, Editura Monitorul
Oficial, Bucureti, 2007.
5

*Secretariatul Parlamentului.
A.Membrii individuali
Autorii Tratatului CECA au prevzut posibilitatea alegerii Parlamentului european
prin sufragiu universal direct. Principiul a fost preluat de Tratatele CEE i EURATOM. Articolul
21 CECA a fost armonizat prin articolul 2 din Convenia din 1957 cu privire la
instituiile
comunitare. Aceste texte, identice n cele trei tratate, prevd elaborarea de proiecte de ctre
Adunare, n vederea alegerilor membrilor Parlamentului european prin sufragiu universal direct,
potrivit unei proceduri uniforme n toate statele membre.
n acest sens, Consiliul a adoptat, la 20 septembrie 1976, o decizie privind alegerea
reprezentanilor parlamentari prin sufragiu universal direct. Statele membre nu au fost n msur
s adopte o procedur electoral uniform. Actul din 1976, viznd alegerea reprezentanilor n
Adunare prin sufragiu universal direct, se limiteaz s aduc n prim plan cteva reguli minimale,
i anume:
- principiul votului unic;
- alegerea s se desfoare n cursul unei perioade care ncepe joi diminea i se termin
n duminica urmtoare, prima perioad
fiind determinat de Consiliu, care statueaz cu
unanimitate, dup consultarea Parlamentului european;
- vrsta minim pentru vot este de 18 ani.
Fiecare stat fixeaz regulile cu privire la electorat (singura condiie stabilit de o
manier uniform este cea referitoare la vrst), la eligibilitate i la modurile de scrutin (toate
statele au adoptat un sistem de reprezentare proporional, cu liste naionale sau locale).
Articolul 190, paragraful 4 TCE, aa cum a fost el revzut de Tratatul de la
Amsterdam, prevede c Parlamentul european elaboreaz un proiect n vederea permiterii
alegerii prin sufragiu universal direct potrivit unei proceduri uniforme n toate statele membre sau
conform principiilor comune tuturor statelor membre.
Avnd propria sa istorie, cultur i putere, Parlamentul European se evideniaz
printr-o serie de caracteristici aparte:
-reperezint experimentul care a avut cea mai mare influen n lume n ceea ce privete
democraia transnaional;
-face parte dintr-un sistem instituional unic i fr precedent din punct de vedere istoric,
Uniunea European cu melanjul su de puteri supranaionale i cooperare interguvernamental;
-existena sa este controversat, politicieni din unele state membre fiind chiar mpotriva
crerii i dezvoltrii sale ulterioare;
-a cunoscut o dezvoltare rapid, ales pentru prima dat n 1979 i-a consolidat rolul i
puterea n mod considerabil;
-este obligat s-i desfoare activitatea n trei sedii n loc de unul (Secretariatul se gsete
la Luxemburg, comisiile parlamentare se reunesc la Bruxelles, iar sesiunile parlamentare au loc la
Strasbourg cu sesiuni suplimentare la Bruxelles);
-are un caracter multilingvist, putnd fi comparat doar cu Parlamentele din India sau Africa
de Sud;
-n urma votului su majoritar direct nu ia natere niciun guvern, rezultatul acestor alegeri
nepresupunnd pstrarea sau schimbarea puterii executive (la fel ca la Congresul SUA, dar spre
deosebire de parlamentele naionale ale tuturor statelor UE);
-se afl ntr-o continu extindere, de la 410 membrii din 9 ri iniial, la 785 din 27 de ri
n prezent.

COMISIA EUROPEANA

1. Istoric
Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat
4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
- La 10 august 1952, Inalta Autoritate, prezidata de Jean Monet, si-a inceput prima sedinta
la Luxembourg.
Inalta Autoritate era independenta de guverne si insarcinata cu administrarea productiei
carbunelui si otelului, de altfel si principala actiune a noi infiintate comunitati. Ea detinea puterea
executiva. Printre principalele sale atributii erau: definirea obiectivelor comune, acordarea de
imprumuturi, interventie asupra preturilor, cotelor de productie etc. Institutia era formata din noua
membri, numiti prin comun acord de guvernele statelor membre CECO.
- Odata cu aparitia CEE si CCEA in 1957 au fost create si pentru aceste doua noi
comunitati doua institutii asemanatoare cu Inalta Autoritate a CECO, care au luat numele de
Comisie.
- Prin articolul 9 din Tratatul de fuziune de la Bruxelles, intrat in vigoare in 1957, a fost
instituita o Comisie unica a Comunitatilor europene, care s-a substituit Inaltei Autoritati a CECA
precum si celor doua Comisii ale CEE si CEEA.
2. Atributii si funcii
Conform art. 211 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Pentru asigurarea functionarii si dezvoltarii pietei comune, Comisia:
- vegheaza la aplicarea dispozitiilor prezentului tratat si a masurilor luate de institutii in
virtutea acestuia;
- formuleaza recomandari sau avize in materiile care fac obiectul prezentului tratat, daca
acesta prevede in mod expres sau daca Comisia le considera necesare;
- dispune de putere de decizie proprie si participa la procesul de formare a actelor
Consiliului si Parlamentului European, in conditiile prevazute de prezentul tratat;
- exercita atributiile conferite de Consiliu pentru aplicarea normelor stabilite de acesta.'
Conform art. 212:
'Comisia publica in fiecare an, cu cel putin o luna inainte de deschiderea sesiunii
Parlamentului European, un raport general asupra activitatii Comunitatii.'.
De subliniat ca, conform specialistilor in drept comunitar, functiile pe care le indeplineste
Comisia sunt in principal:
- cea de initiativa;
- cea de executie;
- cea de supraveghere;
- cea de reprezentare.
Spre deosebire de situatia existenta intr-un stat national, unde dreptul de initiativa
legislativa este exercitat de guvern si parlament, la nivel comunitar respectivul drept revine in
principal Comisiei Europene, in unele cazuri, cu titlu de exceptie, revenind si Consiliului
Ministrilor Uniunii Europene si Parlamentului.
Pana la adoptarea Actului Unic European, Consiliul detinea, atat puterea legislativa, cat si
pe cea executiva, Comisia neputand lua masuri de executie decat in urma unei abilitari data de
7

Consiliu. In practica insa, mai ales in materie de politica agricola comuna, se facuse simtita nevoia
adoptarii a numeroase masuri de executie la nivel comunitar, ceea ce a pus Consiliul in
imposibilitatea de a le solutiona in timp util. Cerintele legate de eficienta actiunii comunitare au
condus pe autorii Actului Unic la modificarea articolului 145 CEE pentru a putea conferi Comisiei
competente executive. De acum inainte competenta de principiu apartine Comisiei, regula
anterioara fiind inversata: Consiliul nu mai este executivul care isi poate delega competenta catre
Comisie, ci aceasta din urma reprezinta executivul, cu exceptia situatiilor in care Consiliul isi
rezerva in mod expres acest drept pentru sine.
Un atribut esential ce revine Comisiei, este acela al controlului aplicarii tratatelor
comunitare atat de catre Consiliu, cat si de catre statele membre. In virtutea acestui atribut
Comisia poate sa declanseze anumite proceduri juridice care au menirea de a stabili daca,
Consiliul ori statele membre indeplinesc obligatiile ce le revin din tratate.
Comisia Europeana indeplineste totodata si un semnificativ rol reprezentativ, ea fiind
abilitata potrivit dispozitiilor Tratatului de la Roma sa reprezinte interesele Comunitatii pe plan
international
3. Organizare
Conform art. 213 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'(1) Comisia este compusa din douazeci de membri, alesi pe baza competentei lor generale
si care ofera toate garantiile de independenta.
Numarul membrilor Comisiei poate fi modificat de Consiliu, hotarand in unanimitate.
Numai cetatenii statelor membre pot fi membri ai Comisiei.
In componenta Comisiei trebuie sa intre cel putin un cetatean din fiecare stat membru, fara
ca numarul membrilor care au cetatenia aceluiasi stat membru sa fie mai mare de doi.
(2) Membrii Comisiei isi exercita functiile in deplina independenta, in interesul general al
Comunitatii.
In realizarea indatoririlor lor, ei nu solicita si nici nu accepta instructiuni de la vreun
guvern si nici de la un alt organism. Ei se abtin de la orice act incompatibil cu indatoririle lor.
Fiecare stat membru se angajeaza sa respecte acest principiu si sa nu influenteze membrii
Comisiei in indeplinirea sarcinilor lor.
Pe durata functiei lor, membrii Comisiei nu pot exercita nici o alta activitate profesionala,
fie ea remunerata sau neremunerata. La preluarea functiei, ei se angajeaza solemn ca, pe durata
exercitarii functiei si dupa incetarea ei, sa indeplineasca obligatiile care rezulta din functie, mai
ales datoria de a manifesta onestitate si circumspectie in acceptarea anumitor pozitii sau avantaje
dupa incetarea functiei lor. In cazul incalcarii acestor obligatii, Curtea de Justitie, sesizata de
Consiliu sau de Comisie, poate, dupa caz, sa destituie membrul in cauza, in conditiile articolului
216, sau sa-l declare decazut din dreptul la pensie sau la alte avantaje care il inlocuiesc.'
Conform art. 214:
'(1) Membrii Comisiei sunt numiti pe o perioada de cinci ani, conform procedurii
prevazute in paragraful 2, sub rezerva articolului 201, daca este cazul.
Mandatul lor poate fi reinnoit.
(2) Guvernele statelor membre desemneaza, de comun acord, dupa consultarea
Parlamentului European, persoana pe care intentioneaza sa o numeasca presedinte al Comisiei.
Guvernele statelor membre, consultandu-se cu presedintele desemnat, desemneaza
celelalte persoane pe care intentioneaza sa le numeasca drept membri ai Comisiei.
Presedintele si ceilalti membri ai Comisiei astfel desemnati sunt supusi, ca organ colegial,
unui vot de aprobare al parlamentului European. Dupa aprobarea Parlamentului European,
presedintele si ceilalti membri ai Comisiei sunt numiti, de comun acord, de guvernele statelor
membre.'
In privinta organizarii acestei institutii, se mai poate cita si art. 217 care prevede
urmatoarele:
'Comisia poate numi unul sau doi vicepresedinti dintre membrii sai.'
8

CURTEA DE JUSTITIE
1. Istoric
Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat 4
institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
Curtea de Justitie a fost infiintata in virtutea art. 31-45 din Tratat. Ea efectua in mod
independent un control judiciar asupra actelor Inaltei Autoritati si ale statelor comunitare. Ea era
insarcinata si cu supravegherea respectarii Tratatului si cu solutionarea diferendelor dintre tarile
membre sau dintre particulari si Inalta Autoritate.
Curtea era compusa din 7 judecatori si 2 avocati generali numiti de comun acord de catre
guvernele statelor membre pentru o perioada de 6 ani. Ea avea in aparatul sau un grefier, ales prin
scrutin secret.
Odata cu Tratatele semnate in 1957 la Roma cele doua noi Comunitati au fost create cu o
structura asemanatoare cu cea a CECO, dar cele trei Curti de Justitie astfel rezultate s-au unificat
intr-o Curte de Justitie unica.
2.Atributii si functii
Principalele atributii ale Curtii de Justitie sunt:
- controlul legalitatii actelor institutiilor;
- controlul respectarii de catre statele membre a obligatiilor care le sunt impuse de catre
tratate;
- interpretarea regulilor comunitare si negocierea validitatii actelor institutiilor.

Tribunalul de Prima Instanta

Din anul 1988 institutiilor comunitare l-i s-a adaugat Tribunalul de prima instanta, ca
institutie asociata Curtii de Justitie.
In textul Tratatului instituind Comunitatea Europeana au fost adaugate dispozitii cu privire
la aceasta noua institutie. Tratatele modificatoare urmatoare au pastrat dispozitiile acestea, astfel
ca in art. 225 din Tratatul privind Uniunea Europeana se prevede:
'(1) Pe langa Curtea de Justitie functioneaza un tribunal insarcinat cu solutionarea in prima
instanta a anumitor categorii de actiuni determinate in conditiile stabilite in paragraful 2; hotararea
acestuia este supusa, in conditiile fixate de statut, recursului introdus in fata Curtii de Justitie,
limiat la probleme de drept. Tribunalul de Prima Instanta nu este competent sa solutioneze
chestiunile prejudiciare la care se refera articolul 234.
(2) La cererea Curtii de Justitie si dupa consultarea Parlamentului European si a Comisiei,
Consiliul, hotarand in unanimitate, stabileste categoriile de actiuni la care se refera paragraful 1 si
compunerea Tribunalului de Prima Instanta, adapteaza si completeaza, in masura necesara,
dispozitile statutului Curtii de Justitie. Cu exceptia unei decizii contrare a Consiliului, dispozitiile
9

prezentului tratat care privesc Curtea de Justitie si mai ales dispoitiile Protocolului asupra
statutului Curtii de Justitie sunt aplicabile si Tribunalului de Prima Instanta.
(3) Membrii Tribunalului de Prima Instanta sunt alesi dintre persoane care ofera toate
garantiile de independenta si care au capacitatea ceruta pentru exercitarea functiilor
jurisdictionale; ei sunt numiti de comun acord de guvernele statelor membre, pe o perioada de sase
ani. O reinnoire partiala are loc din trei in trei ani. La incetarea mandatului, membrii pot fi numiti
din nou.
(4) Tribunalul de Prima Instanta stabileste regulamentul sau de procedura in acord cu
Curtea de Justitie. Acest regulament de procedura este supusaprobarii unanime a Consiliului.'.

Consiliul de Ministrii
1. Istoric
Tratatul de la Paris, care a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului a creat
4 institutii:
a) Inalta Autoritate;
b) Consiliul Special de Ministri;
c) Adunarea Comuna;
d) Curtea de Justitie.
Consiliul Special de Ministri, reglementat de art. 27 din Tratat, reprezenta si coordona
guvernele si politicile nationale ale statelor membre. Consiliul era institutia inzestrata cu putere de
decizie, reprezentantii statelor membre adoptand acte care le angajau fara a mai fi nevoie de
aprobari sau ratificari ulterioare. Fiecare guvern avea libertatea sa delege ca reprezentant al sau pe
unul din membrii sai, considerat cel mai competent in problemele inscrise pe ordinea de zi a
Consiliului.
Consiliul dadea un 'aviz conform', prin care aproba deciziile importante ale Inaltei
Autoritati.
Odata cu semnarea Tratatelor de la Roma, in 1957, prin care se instituiau celelalte doua
Comunitati Europene, respectiv CEE si CEEA, au fost create si pentru acestea ca institutie cate un
Consiliu.
Prin Tratatul semnat la Bruxelles in 1965, intrat in vigoare in 1967, s-a instituit si un
Consiliu Unic pentru toate cele trei Comunitati Europene.
2. Atributii si functii
Conform art. 202 din Tratatul privind Uniunea Europeana:
'Pentru asigurarea realizarii obiectivelor fixate de prezentul tratat si in conditiile prevazute
de acesta, Consiliul:
- asigura coordonarea politicilor economice generale ale statelor membre;
- dispune de puterea de decizie;
- prin actele pe care le adopta, confera Comisiei atributiile de executare a normelor
stabilite de Consiliu. Consiliul poate supune exercitiul acestor atributii unor modalitati. De
asemenea, in anumite cazuri specifice, el isi poate rezerva dreptul de a exercita direct atributii de
executare. Modalitatile susmentionate trebuie sa corespunda principiilor si normelor stabilite in
prealabil de Consiliu, hotarand in unanimitate, la propunerea Comisiei si cu avizul prealabil al
Parlamentului European.'.
10

BIBLIOGRAFIE
I. MONOGRAFII, TRATATE, CURSURI
1. R.CORBETT, F.JACOBS, M.SHACKLETON, Parlamentul European, Editura
Monitorul Oficial, Bucureti, 2007.
2. G.FABIAN, N.MIHU, E.VERESS, Parlamentul European, Editura Wolters Kluwer,
Bucureti, 2007.
3. AUGUSTIN FUEREA, Manualul Uniunii Europene, Ed.Universul Juridic, Bucureti,
2006
4. Dacian Cosmin Dragos, Uniunea Europeana -; institutii mecanisme, Editura All Beck
Bucuresti, Editia a 2-a 2005
5. I. Jinga, Uniunea Europeana -realitati si perspective, Editura Lumina Lex, 1999

11