1 Notiunea de Stiintele comportamentului

Stiintele comportamentului- domeniu ce studiaza in aspect teoretic si

aplicativ comportamentul. Obiectul de studiu esteOmul sub aspect bio-psihosocial. Acest obiect studiaza comportamentul, adica actiunile exteriorizate, in
dependenta de starea trairilor interioare, temperament, statut psihologic,
virsta, nivel de socializare, si nu in ultimul rind de sanatatea mintala. Acesta
este argumentul care ne dovedeste ca st. comp. este un domeniu
interdisciplinar, deoarece colaboreaza cu sociologie, filosofie, psihologie,
medicina, istorie.St.comp in medicina sau aplicate in perioada formarii
profesionale a medicilor constituie nu un act formativ suplimentar, ci o parte
componenta a devenirii viitorului specialist. Aceasta este in primul rind
datorita faptului ca in procesul realizarii actului medicalaproape toate
componentele acestuia sunt intretinute de comportament.
2 Specificul aplicarii in sfera sanatatii a S.C.
S.C. au un specifc larg de aplicare in viata cotidiana, in special in domeniul
medical.
Sstiintelor comp. sunt acelea care se focalizeaza in mod fundamental si
explicit pe intelegerea proceselor comportamentale si sociale sau pe
utilizarea acestor procese pentru a prevedea sau influenta starea de
sanatate si factorii de risc pentru boala.
Scopul stiintelor comportamentului in sensul medical este insusirea si trairea
de catre medic a conceptului de practicare a medicinei, in sensul de:
prevenire a bolilor si promovare a sanatatii;
identificare a factorilor psihocomportamentali in etiologic, evolutie si
tratamentul bolilor;
crestere a calitatii vietii, imbunatatirea ingrijirilor medicale si in ultima
instanta a sistemului medical.Datele actuale demonstreaza ca includerea
proceselor comportamentale, sociale si culturale ca si corelate etiologice ale
bolilor moderne constituie o viziune realista, iar colaborarea medicului
cuspecialistii stiintelor comportamentale poate avea o importanta practica
deosebitain reducerea morbiditatii si cresterea calitatii vietii individuale.
3 Importanta SC in formarea personalului medical.
St.comp in medicina sau aplicate in perioada formarii profesionale a
medicilor constituie nu un act formativ suplimentar, ci o parte componenta a
devenirii viitorului specialist. Aceasta este in primul rind datorita faptului ca
in procesul realizarii actului medicalaproape toate componentele acestuia
sunt intretinute de comportament. Acest obiect formeaza o baza solida de

dezvoltarea a unui specialist in medicina bine educat, cult, cu maniere

distincte, cu comportament exemplar.

4.Rolul cunoaterii categoriilor individ, personalitate, individualitate

n realizarea actului comportamental
Conform categoriei triple a dialecticii: genereal, particular si singular, se
poade defini si notiunea de personalitate individuala. General-individ,
particular-personalitate, singular-individualitate. Individ este cea mai larga
notiune intilnita, este acel lucru la care ne referim cind vorbim despre
trasaturi biologice. Cuvintul personalitate se intelege in 2 sensuri: 1) om care
a atins un nivel inalt de socializare ( In acest context putem afirma ca
minorii, persoanele degradate social, oamenii bolnavi psihic, alcoolici,
narcomanii nu sunt personalitati) 2) persoane geniale, proeminente, care a u
atins careva culmi in diferite domenii. (pentru a deveni o personalitate este
necesar sa1)avem abilitati innascute 2) cizelare prin efort individual 3)
conditii de realizare) Aceste lucruri sunt ft importante in realizarea actului
comportamental, deoarece in procesul de comunicare si socializare aceste
categorii reprezinta piloni siguri ai succesului.
5.Rolul si manifestarea actului comportamental in medicina
Medicina comportamentala este domeniul interdisciplinar interesat de
dezvoltarea cunostintelorsitehnicilorcomportamentalecare au
relevantapentruintelegereasanatatiisibolii, precum si de aplicarea acestor
cunostinte si tehnici pentru preventie, tratament si reabilitare.Actul
comportamental are un rol imens, poate chiar cel mai important in medicina,
caci ce poate fi mai valoros decit stabilirea unei relatii medic-pacient bazata
pe comunicare deschisa, respect, intelegere si colaborare. Astfel medicina
fara actul comportamental nu ar mai avea aceleasi nuante, ar fi incapabila sa
rezolve cea mai mare enigma- Omul.
6.Importanta cunoasterii tipurilor de temperament pentru medicina
practica.
Conform temperamentului oamenilor s-au facut mai multe clasificari, la baza
carora luindu-se in consideratie elemental biologic si psihologic.Insa cel mai
frecvent se intilnesc 4 tipuri:

1)holeric-manifesta reactii emotionale puternice si reactivitate accentuata,

face risipa de energie, exagereaza, vorbeste inegal cu oamenii.
2) Sangvinicul- vioi, vessel, usor trece de la o stare la alta, face abundenta
de expresii verbale, usor ia decizii.
3) Flegmaticul- calm, lent, echilibrat emotional, cu sentimente durabile,
rabdator, reactii putine, se adapteaza greu, este inclinat spre lucru de rutina
si meticulous.
4) Melancolicul- emotive, sensibil, are capacitate de munca redusa,
interiorizat, puternic afectat de insuccese. In realitatea se intilnesc putini
reprezentati tipici, majoritatea fiind intermediari. Aceste tipuri de
temperament sunt importanta pentru medicina practica, atit in relatia medicpacient, cit si in relatia medic-medic, pentru a cunoaste cu cine trebuie sa
lucram si a allege un mod individual de comportament si comunicare cu
persoana data
7. Comportament si somaticul uman
Comportamentul uman depinde in mare masura de starea somaticului uman.
Uneori bolile somatice sunt provocate de probleme ale sanatatii psihologice
si invers, afectiunile somaticului afecteaza psihicul, care la rindul sau
determina comportamentul. O boala nevrotica caracterizata prin durere
persistenta poate influenta negative psihicul, care respective a influenta
temperamental in dependenta de: temperament, virsta, vointa, nivelul de
cultura. In medicina relatia psihic-somatic are un rol destul de important si in
actul medical. In baza interconexiunii dintre somatic si psihic se manifesta
efectul curative placebo, care inseamna in traducere din intaliana-placere.
Astfel, prin motivarea psihicului se poate de actionat asupra somaticului.
relatia existenta intre comportamentsi sanatate/boala poate fi caracterizata
prin: 1.exista comportamente care cauzeaza boli sau care conduc la
declansareaunor boli;2.boala insasi atrage un anumit comportament, ea nu
este numai o tulburare organica (!);3.atitudinea si comportamentul persoanei
in momentul in care aceastaadopta masuri preventive sau curative.
8. Sociologia i medicina sociala.
Sociologia-ramura a stiintei ce studiaza procesele sociale, structura
societatii, tentintele dezvoltarii acesteia tinidn cont de anumite criteria. Se
imparte in 2 domenii: 1)S. teoretica-elaboreaza metodologii de cercetare si
2)S.practica sau aplicativa-studiaza anumite tendinte. Se aplica peste tot,
inclusive in medicina, deaceia domeniul aplicarii sociologiei in medicina este
sociologie medicala, care este strins legata de medicina sociala.Medicina
sociala este o ramura a medicinii si o parte a sanatatii publice; ea se bazeaza

pe constatarea conform careia factorii sociali au o influenta determinanta

asuprafenomenului de sanatate si boala. Obiectul medicinii sociale este
studiul starii de sanatate a populatiei in corelatie cu factorii ce o influenteaza
(diagnosticul starii de sanatate a populatieisi factorii etiologici)Una din cele
mai mari performante ale sociologiei este studierea exit-pollurilor.
Implementarea sociologiei in medicina studiaza maladiile si raspindirea lormorbiditatea, adica gradul de afectarea a acestei maladii asupra uui esantion
de oameni.
9.Profesia de medic in istorie
Este una din cele mai vechi profesii. In antichitate, preofesia de medic era
concentrate asupra unei personae-Sacerdod, conducator de trib,
Saman.Vracii si samanii pretindeau ca alunga duhurile rele, astfel trateaza
pacientul.Chirurgii egipteni antici au fost primii care au suturat ranile, astfel
erau distinsi cu respect sporit din partea oamneilor.Texteantice arata ca
babilonienii, ca i egiptenii, au inceput a pune bazele diagnozei, prognozei,
examinarii medicale i prescrip?iilor.Medicul medieval i renascentist era un
erudit, bun cunoscator atat al textelor clasice, cat i al astrologiei i
alchimiei. Cind medicina trece pe baza stiintifica-secolul XVIII, apare
stomatologia ca ramura distincta din 2 profesii: medicii manastiresti
(manastirile erau lacasuri care instruiau oamenii in asistenta bolnavilor) si
barbierii. Saltul calitativ este facut prin introducerea metodelor noi de calcul,
a metodelor inductive de cercetare (Francis Bacon) precum i a celor
instrumentale, experimentale. Descoperirile recente ale fizicii (fraii Bernoulli
au fost medici), studiile pe modele in vitro au ajutat mult progresul
medicinei. Astfel medicii puteau deja trata multe boli, care pina la moment
se considerau incurabile. Astazi, medicul modern trebuie sa fie atat savant,
cat i cetaean, care sa aplice tiina actuala in scopul modificarii pozitive a
condiiilor de mediu natural i social.
10.Tipuri si strategii de relatie medic-pacient.
Privitor la relatia medic-pacient sunt mai multe criteria de apreciere: a)dupa
criteriul activitatii, gradului de manifestare b) dupa criteriul de ghidare si
cooperare c) dupa participarea mutuala d) dupa tipologia responsabilitatilor
asumate. Reiesind din ultima, in medicina s-au format 2 tipuri istorice de
relatii medic-pacient: I. tipul paternalist-cel mai lung in istorie si care
presupune o relatie tutelara din partea medicului catre pacient. Totodata,
catrre mijlocul sec XX a inceput sa se constituie un al II-lea tipantipaternalist-acord informat. Aceasta relatie este interpretativa, adica cind

se interpreteaza din ambele parti situatii/stari interesate, atit la debut cit si

pe parcursul consultatiei actului medical in general. Acest tip s-a constituit
sub influenta progresului tehnico-stiintific. Strategii de control in relatia
medic-pacient
Aceste strategii, dupa opinia lui M.Morgan (1986), pot fi grupate in
patrucategorii:
persuasiunea;negocierea;incertitudinea functionala;comportamentul
non-verbal. Persuasiunea Pacientii incearca sa convinga medicul ca un
anumit tip de tratament este mai potrivit, prezentand informatia despre el
intr-o forma care, cred ei, il poate determina pe medic sa accepte solutia
propusa de Negocierea se refera la procesul prin care medicii si pacientii
ajung la uncompromis..Incertitudinea functionala-Aceasta strategie intervine
atunci cand medicul, fiind sigur de evolutia unei boli sau de rezultatul unei
terapii, poate prelungi in mod deliberat incertitudinea pacientului, aceasta
servindu-i, intre altele, unor scopuri manageriale. Prin aceastael poate
economisi timp, poate evita scenele emotionale dintre pacienti si familiilelor
si isi poate mentine autoritatea asupra pacientului, intrucat, pacientul
nesigur,lasa mai usor decizia pe seama medicului decat cel sigur de starea
sa.Comportamentul non- verbal Acesta poate fi un instrument foarte eficient
si util in influentarea partenerului. Putem, printr-o inclinare a capului sa
exprimam aprobarea, putemexprima un refuz politicos prin clatinarea
capului, un zambet sau un semnincurajator poate indica continuarea
discutiei sau a relatiei respective. S-a calculat ca in actul comunicarii
interumane, doar 8% din importanta unui mesaj este vehiculata prin
cuvinte,12% prin felul in care sunt pronuntate acestea, iar pringesturi se
transmite 80% din informatia totala a unei comunicari

11.Stadiile actului medical

De la bun inceput apare problema cind in relatia medic-pacient apare
necesitatea unui act medical. Trebuie sa realizam ca nu intotdeauna apare
necesitatea actului medical, si nu orice bolnav este si pacient. In acest sens,
I faza a actului medical incepe cu acceptul de catre medic de a examina si
trata pacientul. Aici se include culegerea anamnezei, epicriza, consultatiile
superficiale, acesta este stadiul incipient. II faza- examinarea mai profunda,
cu examinari paraclinice si clinice, finalizeaza cu stabilirea diagnozei. III faza
include tratamentul propriu zis ce finalizeaza cu tratarea ( conditionarea in

norma a starii de sanatate sau cel putin cu ameliorarea starii generale) IV

faza- examinarea in cadrul evidentei post-tratament (stadiul de ambulator)
12.Caracteristicele Malpraxisului
Malpraxis-eroare medicala ce finalizeaza cu prejudiciul adus sanatatii
pacientul. Aici trebuie sa facem o diferentiere clara, deoarece nu toate erorile
duc la prejudiciu. In plus sanatatea se refera nu doar la fizic, dar si la psihic,
iar malpraxisul poate insemna atit prejudiciul adus sanatatii fizice (unele boli
somatice) cit si sanatatii psihice. Exista o mare diferenta intre eroare
medicala si greseala medicala, deoarece eroara este cea care in alte conditii
s-ar repeta, iar greseala ar fi putut evitata de catre colaboratorii medicali prin
sporirea atentiei, cunostinte adecvate, etc. Personalul medical raspunde
pentru mai multe prejudicii, dintre care:prejudiciile produse din eroare, care
includ si neglijenta, imprudenta sau cunostinte medicale insuficiente in
exercitarea profesiunii, prin acte individuale in cadrul procedurilor de
preventie, diagnostic sau tratament; prejudiciile ce decurg din
nerespectarea reglementarilor legii privind confidentialitatea,
consimtamantul informat si obligativitatea acordarii asistentei medicale;
prejudiciile produse in exercitarea profesiei si atunci cand isi depaseste
limitele competentei. Prin exceptie, insa, personalul medical nu raspunde
pentru daunele sau prejudiciile produse in urmatoarele situatii: cand isi
depaseste limitele competentei in cazuri de urgenta in care nu este
disponibil personal medical ce are competenta necesara; cand sunt cauzate
de: conditiile de lucru, dotarile insuficiente cu echipament de diagnostic si
tratament, infectiile nosocomiale, efectele adverse, complicatiile si riscurile
in general acceptate ale metodelor de investigatie si tratament, viciile
ascunse ale materialelor sanitare, echipamentelor si dispozitivelor medicale,
substantele medicale si sanitare folosite; cand actioneaza cu buna-credinta
in situatii de urgenta, cu respectarea competentei acordate.

13. Drepturile si obligatiunile medicului

Obligatiuni:
a) sa respecte cu strictete drepturile si interesele legitime ale pacientului;
b) sa-si perfectioneze in permanenta cunostintele profesionale;

c) sa asigure tratamentul pina la insanatosirea pacientului sau pina la

trecerea lui in ingrijirea unui alt medic;
d) sa evite imbolnavirile iatrogene;
e) sa pastreze secretul informatiilor personale de care a luat cunostinta in
exercitarea profesiunii, cu exceptia cazurilor prevazute de prezenta lege si de
legislatia privind accesul la informatii;
f) sa inceapa tratamentul numai dupa o examinare medicala efectuata
personal, iar in cazuri exceptionale, de urgenta, sa dea indicatii de tratament
prin mijloacele de telecomunicatie;
g) sa acorde primul ajutor medical de urgenta, indiferent de timpul, locul si
de alte circumstante ale situatiei;
h) sa ceara consimtamintul pacientului pentru orice prestare medicala
conform legislatiei;
i) sa cunoasca si sa exercite in permanenta atributiile de serviciu;
j) sa consemneze refuzul pacientului pentru orice prestare medicala;
Drepturi:
a) sa fie asigurat cu loc de munca dupa incheierea studiilor postuniversitare
si sa-si desfasoare activitatea medicala conform specializarii si calificarii
obtinute;
b) sa fie asigurat cu conditii pentru a-si desfasura activitatea profesionala cu
respectarea regulilor si tehnologiilor de acordare a asistentei medicale;
c) sa-si ridice nivelul de pregatire profesionala si sa fie atestat;
d) sa fie remunerat conform functiei ocupate, gradului de calificare
profesionala, stiintifico-didactica, rezultatelor activitatii sale;
e) sa i se repare prejudiciul cauzat prin vatamare a sanatatii in legatura cu
activitatea profesionala;
f) sa-si apere, inclusiv pe cale judiciara, dreptul la munca si alte drepturi
profesionale;
g) sa cunoasca drepturile si obligatiile sale de serviciu;
h) sa exercite alte drepturi, in conformitate cu legislatia in vigoare

14. Drepturile si obligatiunile pacientului

Obligatiuni
a) sa aiba grija de propria sanatate si sa duca un mod de viata sanatos,
excluzind actiunile premeditate ce dauneaza sanatatii lui si a altor persoane;
b) sa respecte masurile de precautie in contactele cu alte persoane, inclusiv
cu lucratorii medicali, in cazul in care stie ca el sufera de o boala ce prezinta
pericol social;
c) sa intreprinda, in lipsa contraindicatiilor medicale, masuri profilactice
obligatorii, inclusiv prin imunizari, a caror neindeplinire ameninta propria
sanatate si creeaza pericol social;
d) sa comunice lucratorului medical informatii complete despre bolile
suportate si cele curente, despre maladiile sale ce prezinta pericol social,
inclusiv in caz de donare benevola a singelui, a substantelor lichide biologice,
a organelor si tesuturilor; e) sa respecte regulile de comportament stabilite
pentru pacienti in institutia medico-sanitara, precum si recomandarile
medicului in perioada tratamentului ambulator si stationar;
f) sa excluda utilizarea produselor farmaceutice si a substantelor
medicamentoase fara prescrierea si acceptul medicului curant, inclusiv a
drogurilor, a altor substante psihotrope si a alcoolului in perioada
tratamentului in institutia medico-sanitara;
Drepturi
a) asistenta medicala gratuita in volumul stabilit de legislatie;
b) atitudine respectuoasa si umana din partea prestatorului de servicii de
sanatate, indiferent de virsta, sex, apartenenta etnica, statut socioeconomic,
convingeri politice si religioase;
c) securitate a vietii personale, integritate fizica, psihica si morala, cu
asigurarea discretiei in timpul acordarii serviciilor de sanatate;
d) reducere a suferintei si atenuare a durerii, provocate de o imbolnavire
si/sau interventie medicala, prin toate metodele si mijloacele legale
disponibile, determinate de nivelul existent al stiintei medicale si de
posibilitatile reale ale prestatorului de servicii de sanatate;
e) opinie medicala alternativa si primirea recomandarilor altor specialisti, la
solicitarea sa ori a reprezentantului sau legal (a rudei apropiate), in modul
stabilit de legislatie;
f) asigurare de asistenta medicala (obligatorie si benevola), in conformitate
cu legislatia;
g) informatii cu privire la prestatorul de servicii de sanatate, profilul, volumul,
calitatea, costul si modalitatea de prestare a serviciilor respective;
h) examinare, tratament si intretinere in conditii adecvate normelor sanitaroigienice;

i) informatii exhaustive cu privire la propria sanatate, metodele de

diagnostic, tratament si recuperare, profilaxie, precum si la riscul potential si
eficienta terapeutica a acestora
;j) informatie completa privind factorii nocivi ai mediului ambiant;

15. Specificu definirii categoriilor etica, etica medicala, deontologie

medicala, bioetica si realizarea principiilor acesteia in medicina
practica
Etica si moralaLa origine, termenii de "etica" si "morala" sunt foarte
apropiati: primul vine din grecescul "ethos", al doilea din latinescul "mores".
Ambele desemnau bunele moravuri si buna conduita, in timp, sensul lor s-a
diferentiat, chiar daca in practica, acesti termeni sunt adeseori
confundati.Etica apartine lumii ideilor, marilor orientari, incercand sa aduca o
justificare teoretica principiilor de actiune, in profesia sa, medicul trebuie sa
se supuna unui cod etic mult mai strict comparativ cu profesionistii din alte
domenii.Morala se inscrie in realitate si se inspira din fapte traite si
observate pentru a preciza reguli si principii de buna credinta.
DeontologiaTermenul deriva din greceste "deon" insemnand "ceea ce
trebuie facut",deontologia pentru medic fiind condensata in Codul
Deontologic, in mod periodic"adus la zi" de catre Ordinul (Colegiul)
Medicilor.Cu alte cuvinte el esteadaptat evolutiei practicii
medicale.Deontologia fixeaza datoriile medicilor, obligatiile lor si limitele
actiuniilor. Codul serveste ca baza instantelor profesionale, el fiind un
instrument pretios si indispensabil, dar in acelasi timp, el nu poate dispensa
medicul de o reflexie personala asupra problemelor de etica.
BioeticaNotiunea de bioetica desemneaza ansamblul relatiilor omului cu
lumea insensul "a tot ce traieste" (ecologic, poluare), dar rnai ales a limitelor
cercetariimedicale in toate domeniile medicinii.Usor confundat cu termenul
de "etica medicala" in tarile anglo-saxone, bioetica cuprinde, in special in
medicina, problemele experimentelor pe om si procrearea.
16. Elemente si procesul comunicariii
Succesul depinde in mare masura de modalitatea de a comunica, fie ca
aceasta va fi o comunicare verbala, fie ca ea este nonverbala,
comportamentala. Societatea contemporana are o axa complexa ce ii
determina existenta comunicarea. Parafrazandu-l pe marele filosof, putem

spune ca una dintre caracteristicile ei este: Comunic, deci exist. Drept

argument pentru cele spuse serveste preocuparea tot maipersistenta a
filosofilor si oamenilor de stiinta pentru procesul comunicarii. Toata filosofia
contemporana (ca si alte stiinte) este o incercare disperata de a demonstra
ca exista comunicare si de a gasi modele eficiente ale acesteia.Comunicarea
reprezinta, in sensul cel mai general, procesul transmiterii,receptionarii,
stocarii, prelucrarii si utilizarii informatiilor. Prezenta ei caracterizeaza atat
individul cat si societatea pe toate treptele dezvoltarii lor.Cel mai elementar
act al comunicarii presupune un emitator care, utilizand un anumit limbaj,
codifica un mesaj pe care urmeaza sa-1 transmita; un canal ce consta dintrun mediu fizic care, in virtutea proprietatilor sale, asigura transmiterea
nealterata a acestui mesaj; si un receptor care primeste mesajul, il
decodifica si ii identifica sensul.Ea presupune cel putin doua persoane in care
fiecare poate juca, alternativ, atatrolul de transmitator (emitator) cat si de
receptor.Transmitatorul are o idee cu privire la referent (obiect, lucru, teorie
etc.) pecare vrea sa o comunice altei persoane (receptorului). Odata
clarificata ideea,trebuie ales limbajul cel mai potrivit pentru a o transpune
intr-un mesaj,compatibil cu canalul pe care-1 utilizeaza pentru transmiterea
lui. Trebuie avute invedere atat limbajele verbale cat si cele non-verbale.
Receptorul trebuie sa intre inrezonanta cu transmitatorul, sa primeasca
mesajul, sa-l decodifice, trecand de lacuvinte (simboluri) la idee, si sa
reactioneze la mesaj.Mesajul poate fi inmagazinat, retinut sau ignorat.
Receptorul poate, larandul lui, emite un mesaj sau poate exercita pur si
simplu o actiune ca raspuns lamesajul initial, feed-back. El devine
transmitator si procesul continua pana candse opreste comunicarea.
17. Raportul limba-gindire
Pentru explicarea relatiei dintre gandire si limbaj au fost elaborate mai multe
teorii.
1. Psihologul behaviorist Watson considera ca
gandirea nu este altceva decat limbaj. Watson (1930) considera ca nu exista
o activitate mentala interna, oamenii nu gandesc ci doar emit raspunsuri la
anumiti stimuli. Cu alte cuvinte oamenii nu gandesc ci vorbesc cu ei insisi,.
Aceasta idee a convenit behavioristilor deoarece ei doreau sa evite
conceptele deminte sau mental.
2. Teoria lui Wittgenstein, reprezinta o versiune a ipotezei lui Watson, sustine
ca gandirea este pur lingvistica si ca tipurile de procese mentale identificate
la animale sau la copii mici nu reprezinta o forma de gandire.
3. Teoria relativitatii lingvistice considera ca gandirea depinde intr-o anumita
masura de limbaj. Aceasta teorie a fost exprimata intr-o forma extremista de
Sapir (1927) si Whorf (1952) care au sugerat ca, pentru a ne putea gandi la

ceva, limbajul nostru trebuie sa contina cuvintele care desemneaza acel

lucru. Astfel, daca o persoana ar cunoaste doar trei cuvinte pentru
denumirea culorilor ar fi incapabila sa gandeasca sau sa distinga mai mult de
trei nuante.
4. In conceptia lui J. Piaget limbajul, cel putin in forma in care il foloseste un
copil foarte mic, reprezinta o forma externa a procesului de gandire. Daca
Watson spunea ca gandirea este limbaj, Piaget sustine ca limbajul este
gandire. Cand un copil incepe sa vorbeasca, vorbirea sa este foarte
egocentrica, nefiind folosita in scop social, ci din nevoia copilului de a-si
organiza si structura problemele aparute in interactiunea sa cu mediul.
Copilul spune, pur si simplu, ceea ce crede, cu voce tare. El ajunge treptat
sa-si dea seama ca limbajul poate fi utilizat si in scopul comunicarii a ceea ce
gandeste, acest lucru se intampla insa numai datorita faptului ca limbajul
este perceput de copil ca un instrument important pentru rezolvarea de
probleme.
18. Specificul actului comunicarii medic-pacient
Calitatea informatiilor obtinute de medic in timpul consultatiilor este strans
legata de abilitatile de comunicare ale medicului si ale pacientului. Ca proces
important in actul medical, comunicarea este un proces activ de transmitere
si receptionare de informa?ii, in care cel pu?in unul dintre partenerii de
comunicare (medicul) trebuie sa aiba abilitati de: ascultare active; intelegere
a mesajului si de a raspunde unor intrebari; interpretare a limbajului
nonverbal; motivare a interlocutorului pentru ca acesta sa sustina
conversatia.
Principalele bariere ale comunicarii sunt reprezentate de jargonul medical si
comunicarea non verbala.Din cauza ca jargonul medical este familiar
medicului, el se gandeste ca si pacientul intelege ceea ce spune. De
asemenea, medicii utilizeaza un limbaj abreviat atunci cand vorbesc intre ei
cand discuta despre starea pacientului, chiar in fata acestuia, uneori.
Comunicarea non verbala se refera la expresiile faciale, tonul vocii,
gesturi,atingeri, care inlocuiesc limbajul; uneori sunt mai importante decat
cuvintele.
Forta si expresia facial-In afara de faptul ca ajuta la diagnosticarea unor boli
genetice, expresiile faciale furnizeaza informatii valoroase.Nu este nici o
indoiala ca informatii despre intensitatea durerii si alte afecte negative (frica,
tristete) sunt comunicate prin intermediul fetei, chiar daca pacientul nu este
deplin constient de acest lucru.
Atingerea - Pacientul se simte mult mai bine dupa un examen fizic de rutina,
dar se poate si plange ca medicul nici nu 1-a atins".Practica medicala
implica palparea, percutia, luarea temperaturii, injectiile, masurarea TA,

examinarea gatului, folosirea stetoscopului, deci atingerea. Lipsa atingerii a

fost implicata in boli de piele. Lovituri usoare, masaj bland, scarpinarea"
spatelui reduc tensiunea.
Privirea si tonul vocii-O fixare cu privirea poate fi placuta daca atmosfera
este pozitiva, sau poate facilita comunicarea intr-o situatie benigna; pe de
alta parte poate fi perceputa ca si amenintatoare, intr-un context negativ. De
exemplu, privirea unei asistente simpatice sau a medicului, privire care nu
este grabita, poate incuraja pacientul in situatii dificile sau sa aduca in
discutie subiecte neplacute. Un medic care se uita doar pe analize si evita
privirea pacientului, are dificultati in a stabili o relatie pozitiva cu pacientul.
Pe de alta parte, o privire excesiva asupra pacientului, il poate face pe acesta
sa se simta ca un ciudat, sau o persoana rea. Emotii ca si frica, furia,
tristetea, interesul, bucuria, durerea, se transmit prin tonul vocii. In general
medicul cu un control mai bun asupra expresiei emotionale, din tonul vocii
sunt mai placuti de pacient.
Mirosul si distanta.Comunicarea prin mirosuri este importanta in campul
medical. Anumite medicamente si tratamente pot produce mirosuri
neplacute pentru pacient.Diferite boli afecteaza mirosul emanat (respiratie
sau flatulenta), prin actiunea asupra tactului intestinal, uzul anestezicelor,
alcoolului, si a altor chimicale, pot inconjura medicul cu anumite
mirosuri.Mirosul are puterea de a trezi amintiri, placute sau neplacute, care
se coreleaza cu expectantele persoanei.Persoanele care au un miros urat se
pot simti stanjenite sau nedorite si pot evita vizita la medic, sau isi pot evita
prietenii, evita contactul social.O categorie majora de comunicare non
verbala include pozitia corporala si gestica.Tinuta, miscarile miinilor, cum
este inclinata o persoana, autoatingerea, bataia din picioare au un rol
important in interactiunae imediata (de exemplu, inclinarea corpului in fata
semnifica interesul).Oricum, orice modificari in comportamentul normal sunt
probabil semnale pentru deceptie: pumni inclestati, miini, picioare, corp
tremurand, bataia tactului, fumatul, picioare, brate strins incrucisate.
19. Comunicarea n cadrul echipei medicale
In tarile dezvoltate in clinicele medicale se formeaza o echipa in care se
eficientizeaza cumonicarea:
Medic-pacient, asistenta medicala, psiholog, psihiatru, asistent social,
bioetician, preot, jurist. Pacientul-pierderi temporale sau definitive a starii de
sanatate transforma persoana in pacient. El este prezentat nu ca un caz
clinic, ci ca o persoana ce are problem de sanatate, ce are o suferinta fizica

sau psihica. Pavientul se afla in centrul asistentei medicale si are dreptul

singur sa-si aleaga medical sis a participle active in deciziile privind
diagnosticul si tratamentul.
Medicii si relatiile dintre ei- Oricit de pregatit nu ar fi medical, el nu poate
detine pe deplin toate cunostintele. Aceasta problema este realizata prin
specializarea medicala. De obicei, medical specialist devine medic currant.
Este posibil ca in timpul tratamentului pacientul sa fie indrumat la un medic
specialist sau la medical de familie. Medicul de familie este pregatit sa
acorde asistenta primara.El cunoaste cel mai bine particularitatile bolii
pacientului sau, dar si problemele psiho-sociale. In situatii deosebite medical
de familie indruma pacientul spre specialistul potrivit (cea ce in mediul rural
nu se face). Colaborind cu clinicienii, medicii de laborator, anatomo-patologii
sau specialistii in imagistica contribuie la succesul asistentei medicale.
Comunicarea dintre medici de diferite specialitati, asistenti medicali si alti
membrii ai echipei, se face prin contact direct. Personalul medical asociat1)nursele-ajutatoarele cele mai apropiate ale medicului ce se ocupa cu
ingrijirea directa a pacientului; 2) psihologii-se preocupa in primul rind de
evaluarea psihologica a pacientului; 3) personalul tehnic-este pregatit pentru
manipulari tehnologici tot mai sofosticate ce se aplica in diagnostic si
tratament (imagistica, statii de dializa) 4)asistent social-numit sa rezolve
problemele pacientului de asigurarile sociale medicale sis a-l sprijine in
relatiile sociale cu familia, scoala, locul de munca. 5) Preotul-acorda asistenta
religioasa, spiritual. 5)paramedicii-categorie noua de persobal cae asigura un
prim ajutor minim dar efficient.

20.Metacomunicarea in medicina
Are in vedere interpretaea cuvintelor si expresiilor pentru a ghici intentiile si
ideile vorbitorului. Insa, peparcurs s-a produs o deplasare de sens, astfel

metacomunicarea are in vedere si limbajul nostrum corporal. Astazi, gesturile

spun despre noi mai mult decit cuvintele. Daca vom invata sa descifram
limbajul corporal, vom putea percepe ce vorbeste interlocutorul nostru de
fapt. Limbajul nonverbal cuprinde 53%, cuvintele 7%, iar limbajul paraverbal
30%. Gesturile, privirile, expresia fetei, vocea, tonalitatea sunt elemente
esentiale in procesul comunicarii. Metacomunicarea tine mai mult de
expresie, de interpretare, dar nu de minciuni si act ratat. Una din regulile de
baza este a ascultarii active. Cineva spunea ca omului ii sunt date 2 urechi si
o gura, adica trebuie sa asculte de 2 ori mai mult decit sa vorbeasca. Aici
trebuie sa distingem intre a auzi si a asculta. Multi, cu siguranta aud ceea ce
vorbeste interlocutorul dar nu asculta. Metacomunicarea in medicina are un
rol ft important deoarece medical, prin acest mod, medical isi poate intelege
mai bine pacientul, astfel cunoscindu-si detaliat cu cine are de lucrat.
21.Limbajul paraverbal,nonverbal si inactul medical
Limbajul se poate clasifica in:
-Verbal(realizat cu ajutorul cuvintelor)
-Nonverbal(nu utilizeaza cuvintele)
-Paraverbal(insoteste vorbirea si capata sens si semnificatie impreuna cu
acestea)
Limbajul verbal la rindul sau se imparte in : oral si scris.
-Limbajul oral consta in producerea unor semnale verbale(cuvinte rostite)
perceptibile pentru alta persoana.Este cel mai important dintre toate formele
limbajului,forma fundamental deoarece este cel mai frecvent utilizat.Este
prima forma a limbajului.In functie de numarul de interlocutori,limbajul oral
poate imbraca forme de monolog,dialog sau a monologului si a dialogului
extins.Un tip de limbaj verbal il reprezinta Limbajul intern ce se desfasoara in
sfera launtrica si reprezinta o vorbire cu sine si pentru sine.
Limbajul scris consta in elaborarea unor semnale grafice.
Limbajul nonverbal cuprinde ansamblul gesturilor,expresiilor mimico
faciale,posturilor corporale care insotesc,dubleaza sau substituie
vorbirea.Acestea sunt menite a intari,complete sau inlocui informatia
enuntata verbal,insa sunt frecvente si cazurile in care mesajele nonverbale
contrazic continutul celor spuse.Prin urmare limbajul nonverbal este mult mai
veridic in comparative cu cel verbal.
Daca limbajul nonverbal se poate manifeste independent de exprimarea
orala,limbajul paraverbal este strict dependent de vorbire.Sunt incluse aici
elemente ca intensitatea vorbirii,intonatia,ritmul si
pauzele,topica,repetitiile,dificultatile de exprimare.Toate acestea sunt
purtatoare de semnificatie punind nuanta sau modifica in totalitate

adevaratul sens al celor enuntate.Atit limbajul verbal cit si cel paraverbal si

nonverbal ne ajuta in actul medical si anume pentru intelegerea intre:medicmedic,pacient-medic etc.
22.Eticheta in medicina.
Necesitatea unui curs de comportament este justificata datorita avantajelor
care apare ca urmare a unor maniere adecvate la locul de munca.O
atmosfera unde oamenii se respecta unii pe altii face o impresie mai buna si
un clmat favorabil muncii.
Kant,marele filosof german,scria ca in lume exista doar lucruri
minunate:cerul minunat deasupra noastra si legea morala din noi.Acest lucru
ne vorbeste despre un fapt de la sine inteles.Omul fiind fiinta sociala isi va
construe viata in baza unor reguli stricte care vin sau nu din interior si care il
vor ajuta sa-si apere identitatea.Totodata una dintre diferentele dintre
oameni si animale este acea vointa interioara despre care iarasi ne vorbeste
atit de frumos Kant.Pe de alta parte,codul bunelor maniere presupune ca
unele din doliante sa fie sanatatea.Le dorim celor dragi sanatate fizica,stiind
ca ea este intradevar esentiala.Totusi sanatatea morala nu intregeste
personalitatea.Omul, o stim inca de la Platon,este constituit din suflet si
corp.Pentru a atinge starea de sanatate deplina,medical il va ajuta pe
pacient la nivelul fizic iar codul bunelor maniere-la nivel spiritual.Daca insa
medical va intruni aceste doua elemente,el va devein cu adevarat un doctor
la care oamenii vor apela cu multa placere.
23.Imaginea studentului medicinist.
Un student de la medicina trebuie sa dispuna de toate calitatile cele mai
bune pentru a crea o imagine corespunzator medicinii.Unele din aceste
calitati sunt:
-sa fie sigur pe deciziile pe care le-a luat
-sa fie dispus la eforturi si compromisuri
-sa aiba tarie de character
-sa stea bine cu moralul
-sa aiba o buna capacitate de memorie
-sa aiba spirit practice si indeminatic
-sa dispuna de o metacomunicare eficienta
-limbajul verbal sa fie bine dezvoltat
-sa poata bine manipula si intelege limbajul verbal si paraverbal
-imaginea personala sa corespunda unui medic ingrijit,curata
-vestimentatia si culorile sa fie corespunzatoare paleta culorilor
-sa dispuna de o eticheta extraordinala
-sa persiste codul bunelor maniere

-sa aiba 7 ani de acasa(aducatie)

-sa persiste igiena pe prim plan

24.NLP (PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA)

Este rezultatul conlucrarii a unor
discipline:psihologia,matematica,lingvistica).Aplicatiile acestor stiinte sunt
diverse de la management la psihoterapie si pedagogie.
Modelul de comunicare creat in baza programarii nonlingvistice este numit
Sintonic si evidentiaza abilitatile de comunicare.Modelul sintonic defineste
comunicarea ca avind doua component esentiale: gindirea si
reprezentarea.Procesul comunicarii contine citiva pasi:
visual,chinestezic,auditiv si rational.Orice comunicare incepe de la
perceptii,reprezentare si senzatii.Organele noastre sunt aidoma unor ushi
care se deschid pentru a asimila informatii noi.Dar cunostintele umane
deschid aceste usi imaginare pe rind.Unii oameni mai intii vad si apoi simt
mirosul sau aud sunetul.Fiecare individ are modalitatea preferata de a
percepe lumea.Daca veti cunoaste sistemult de reprezentare a
pacientului,dumneavoastra veti putea formula mesajul altfel incit sa fie
racaptat mai usor.Chinestezicii vor intelege mai usor un anumit set de
cuvinte : vizuali , iar auditivi vor avea cu totul alte preferinte.Pentru a afla
care este sistemul de perceptive a pacientului dumneavoastra este necesar
sa-l urmariti pentru o perioada scurta de timp.Trebuie sa fim atenti atit la
cuvintele pe care le rosteste mai de,cit si la mesajul nonverbal transmis.
Conform NLP exista citeva abilitati de baza in comunicare care trebuie
dezvoltate pentru a deveni un medic mai bun care corespund celor 4 timpuri
senzoriale: acuitate senzoriale,flexibilitate,concurenta,empatie,starea
resurselor interioare.

1 Notiunea de Stiintele comportamentului

2 Specificul aplicarii in sfera sanatatii a S.C.
3 Importanta SC in formarea personalului medical.
4.Rolul cunoaterii categoriilor individ, personalitate, individualitate n
realizarea actului comportamental
5.Rolul si manifestarea actului comportamental in medicina
6.Importanta cunoasterii tipurilor de temperament pentru medicina
practica.
7. Comportament si somaticul uman
8. Sociologia i medicina sociala.
9.Profesia de medic in istorie
10.Tipuri si strategii de relatie medic-pacient.
11.Stadiile actului medical
12.Caracteristicele Malpraxisului
13. Drepturile si obligatiunile medicului
14. Drepturile si obligatiunile pacientului
15. Specificu definirii categoriilor etica, etica medicala, deontologie
medicala, bioetica si realizarea principiilor acesteia in medicina practica
16. Elemente si procesul comunicarii
17. Raportul limba-gindire
18. Specificul actului comunicarii medic-pacient (2 foi)
19. Comunicarea n cadrul echipei medicale

20.Metacomunicarea in medicina
21.Limbajul paraverbal,nonverbal si inactul medical

22.Eticheta in medicina.
23.Imaginea studentului medicinist.
24.NLP (PROGRAMAREA NEURO-LINGVISTICA)