ATF C1

Morfologia cuvantului:

ana tome: prin taiere

Alte modalitati clasice (macerarea si uscarea pentru oase), injectarea cu

substante acrilice (mulaje), etc sau moderne (CT, RMN cu posibilitatea de
reconstituire 3D)

Clasificare:

EMBRIOLOGIE

OSTEOLOGIE

ARTROLOGIE

MIOLOGIE

NEUROLOGIE

ANGIOLOGIE

SPLANHNOLOGIE (viscerologie)

OSTEOLOGIE
SCHELETUL UMAN/
206 de oase
diferene mici de la individ la individ,
un schelet axial i scheletul extremitilor.
Scheletul axial: craniu, gt i trunchi
Scheletul extremitilor : brae. picioare ca
i din centura scapular (humeral) i
pelvian (bazinului).
Dezvoltare complet: la vrsta de 20 de ani.

SCHELETUL UMAN
o

Scheletul axial (74):

26

col vertebrala

craniu 22
os hioid 1
coaste, stern 25
o

Schelet apedicular (126):

extrem sup 64

extrem inf 62
o

Oscioare auditive (6)

TOTAL: 206
LA OM: In cea mai mare parte ENDOSCHELET (protejat de muschi) spre
deosebire de nevertebrate inferioare precum INSECTELE la care aspectul este de
EXOSCHELET, mm facand legatura cu stratul protector de chitina.
Exista si oase superficiale...

Bolta craniana (rol protector), mandibula, maxila, clavicula, unghhiile,

dentina dintilor/ se inrudesc cu armura dermala a unor vertebrate
timpurii precum pestii, amfibienii si reptilele.

Ca si la PESTI, scheletul aparatului branhial...

Exista componente VISCERALE ale scheletului/ oscioarele urechii, o parte

din mandibula, osul hioid, s.a. (nu putem include in schelet, elemente mai
caudale ale arcurilor branhiale precum laringele, traheea si bronhiile);
(unele vertebrate au alte oase viscerale precum os cordis sau os penis)

OASELE

un fel de "schela" care da forma generala si proporiile corpului omenesc

structura si modul de legatura a oaselor pentru a forma scheletul corpului

uman, reprezinta expresia adaptarii la statiunea bipeda si locomotoare
(in conditiile existentei fortei gravitationale).

Rezistenta mare la:

- presiune
- tractiune
- torsiune

ROL
determina forma corpului,
impreuna cu articulatiile dintre ele, asigura suportul partilor moi;
participa la formarea cavitatilor de protectie a unor organe (cutia craniana,
canalul verteberal, cutia toracica, bazinul );
organe ale miscarii pentru ca pentru ca participa la formarea articulatiilor
si servesc ca punct de insertie pentru muschi;
maduva rosie (din epifizele oaselor lungi,din oasele late si scurte)are rol in
hematopoeza;
depozit de substante fosfocalcice, pe care organismul le poate mobiliza la
nevoie (ex. sarcina).
STRUCTURA
este un tesut dinamic, in continua remodelare, pe tot parcursul vietii.
Structura particulara ce ii confera rezistenta si consistenta necesara
exercitarii functiei sale mecanice.
constituie un rezervor de calciu, magneziu, fosfor, sodiu si alti ioni
necesari pentru mentinerea functiilor homeostatice.
Scheletul osos este bogat vascularizat, primind aproximativ 10% din
debitul cardiac
MATRICEA ORGANICA (34%): sintetizata si secretata de osteoblaste

formata in proportie de 90-95% din colagen de tip I.

Partea noncolagenica: proteine derivate din cele serice (albumina,
glicoproteine), proteine continand acid-carboxiglutamic [proteina osoasa
GLA (BGP), osteocalcina si proteina GLA matriciala], osteonectina (o
glicoproteina), osteopontina (o fosfoproteina), sialoproteine,
trombospondina, etc.
Unele dintre proteine - rol in initierea mineralizarii osoase si in asocierea
dintre faza minerala si matricea organica
FAZA MINERALA (aprox 66%):
Calciu si fosfor (cristale de fosfat tricalcic)
(poate fi caracterizata cel mai bine ca o hidroxiapatita slab cristalizata.)
Sunt prezenti si alti ioni (cristale f fine de carbonat de Mg si carbonat de
Na, mai ales in straturile superficiale ale osului).
Faza minerala a osului se depoziteaza in relatie stransa cu fibrilele de
colagen si este localizata in mod specific in gaurile\" dintre fibrilele de
colagen.
Aranjamentul arhitectural al celor doua faze, minerala si organica ----- o
rezistenta exceptionala la solicitarile mecanice.
STRUCTURA OSULUI

Prin arhitectura sa, osul este adaptat functiei de a rezista la presiune si

tractiune, supunandu-se principiului "cu material putin, maximum de
rezistenta".

La nivelul corpului oaselor lungi (diafiza) se remarca, in centru, canalul

central (Hawers), care contine tesut conjunctiv si vase de sange si
adaposteste maduva osoasa, rosie la fat (formeaza hematii), galbena la
adult (depozit de grasimi), cenusie la batrani (fara functie).
In jurul canalului central se afla o zona de tesut osos compact, care are
in structura sa sisteme hawersiene
(osteoane), unitati morfo-functionale ale
tesutului osos, compuse din 5 - 30 lamele
osoase concentrice, intre care se afla cavitati
numite osteoplaste/ in interiorul acestora
sunt adapostite osteocitele.
In afara tesutului osos compact se dispune
periostul, o membrana conjunctivo-vasculara
care inveleste tot osul cu exceptia
suparafetelor articulare si are rol in cresterea
osului in grosime si in refacerea tesutului osos
la nivelul fracturilor. Prin el, vasele sanguine
pot ajunge la tesutul dur al osului.

STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

Periost = membrana fibroasa care inveleste
tot osul cu exceptia suparafetelor articulare/ prin el, vasele sanguine pot
ajunge la tesutul dur al osului.

Interiorul fiecaruia dintre oasele lungi are o cavitate cilindrica plina cu

maduva si marginita de structura bine vascularizata numita membrana
medulara.

La locul de unire a diafizei cu epifiza, oasele tinere prezinta cartilajul de

crestere, responsabil de cresterea in lungime a oaselor, care inceteaza in
jurul varstei de 20 de ani.

Epifizele au in structura lor tesut spongios in interior si tesut compact la

periferie.

Tesutul spongios este format din lamele osoase care se intretaie si

delimiteaza spatii numite areole, pline cu maduva rosie. Areolele sunt
echivalentul canalului central din diafiza oaselor lungi.

Oasele scurte au la interior tesut spongios, cu areole, iar la exterior tesut

compact.

REZISTENTA

La intindere (tractiune)---forta comparabila cu a FONTEI , la numai o

treime din greutate./ forta de rupere: 15,5 tone (os) si 18 tone (fonta)/
0.00064516 m2

La flexibilitate: mai aproape de otel!! (1/2)

Testele de compresiune: siguranta mare la incarcare cu greutate si la

forte de impact prin saritura.

OASE LUNGI

La nivelul extremitatilor

Corp sau diafiza si 2 extremitati

Corpul (diafiza): cilindric, cu o cavitate centrala numita canal medular;

perete: tesut dens, compact mai gros in mijlocul corpului subtiindu-se
spre extremitati; in canalul medular exista tesut spongios, mai putin in
mijloc dar mai mult spre capete.

Extremitatile sunt in general extinse pentru a se putea articula si a

permite suprafete mai largi pentru insertiile musculare. De obicei se
dezvolta din centrii de osificare separati numiti epifize, si consta in tesut
spongios inconjurat de un os compact subtire.

Dupa Parsons exista 3 grupe de epifize:

1. Epifize de presiune, la capetele articulare ale oaselor si transmitind

greutatea corpului din os in os;
2. Epifize de tractiune, asociate cu insertia muschilor
3. Epifize atavistice, reprezentind parti ale scheletului, care candva erau
oase separate, dar care si-au pierdut functia, si apar ca osificari separate
in prima parte a vietii.

Canalul medular si spatiile cu tesut spongios sunt umplute cu maduva

osoasa.

Oasele lungi nu sunt drepte dar curbate in general in doua planuri, ceea ce
creste puterea osului

Oasele din aceasta categorie sunt: clavicula, humerus, radius, ulna,

femur, tibia, fibula, metacarpiene, metatarsienes, si falange.

OASE SCURTE

Apar acolo unde scheletul are trebuie sa fie puternic si compact combinat
cu nevoia de miscari limitate ca in carpus si tarsus.

Acestea constau in tesut spongios acoperit de un strat de substanta

compacta.

(patell (rotulele), si alte oase sesamoide sunt de asemenea vazute de

unii ca oase scurte).

OASE PLATE
Oase extinse in placi largi, plate
In zona in care cerina principal este fie extins din necesitatea de
protecie sau furnizarea de suprafete largi pentru fixare musculare
Craniu, omoplat (scapula).
dou straturi subtiri de tesut compact nchide ntre ele o cantitate
variabil de esut spongios. (la oase
La oasele craniene, straturile de esut compact sunt familiar cunoscut sub
numele de tblii ale craniului; cea extern este groas i grea, cea
interna este subtire, dens (tblie vitroas). esutul spongios dintre ele
este numit diplo (n anumite regiuni ale craniului, lipseste lasand spaii
umplute cu aer (sinusuri aerice) ntre cele dou tblii.
Oasele plate sunt: occipital, parietal, frontal, nazal, lacrimal, vomer,
scapula, os coxal, sternum, coaste, i, dup unii, rotula.
OASE NEREGULATE
Forma neregulata, nu pot fi grupate cu cele descrise anterior
Constau in tesut spongios inclus intr-un strat subtire de os compact
vertebr, sacrum, coccyx, temporal, sfenoid, etmoid, zigomatic,
maxilla, mandibula, palatine, conca nazala inferioara, hioid.
SUPRAFETELE OASELOR
eminene i depresiuni /
eminene i depresiuni de dou tipuri: articulare i non-articulare. (ex.
de eminene articulare: n capetele de humerus i femur i de depresiuni
articulare n cavitatea glenoid a omoplatului, i acetabulul de osul iliac).
eminene non-articulare sunt desemnate n funcie de forma lor:
Una larga, aspr, inegala se numeste tuberozitatea,
protuberan, sau proces,
o proeminen mic si aspr: tubercul
una subire, ascutita, eminena, spina,
o elevaie ngusta, aspra, creasta, sau linie.
depresii non-articulare sunt, de asemenea, de form variabil, i
sunt descrise ca fose, gropi, depresiuni, caneluri, brazde,
fisuri, crestturi, etc
Aceste eminene non-articulare i depresiuni servesc s creasc gradul de
suprafa pentru fixarea ligamentelor i muchii, i, de obicei sunt bine marcate
n funcie de musculatura a subiectului.
O perforare scurta este numit foramen, un pasaj mai lung un canal.
STRUCTURA SI PROPRIETATI FIZICE

Una dintre cele mai dure structuri din corp

Culoare: roz-alb la exterior si rosu
la interior.
2 tipuri de tesut: dens in textura (ca
fildesul) = tesut compact/ celalalt
areo structura reticulara/ tesut
spongios.
Tesutul compact este totdeauna plasat
la exterior
Cantitatea relativa a celor doua
tesuturi variaza in diverse
oase sau la acelasi os in functie de
necesitatile de forta sau
masa.
COLOANA VERTEBRALA
Serpuitoare si flexibila
Formata din oase numite
vertebre.
1 in numar de 33 ,
2 grupate dupa regiunea
pe
car o ocupa in cervicale (7), thoracice(12), lombare(5), sacrale(5), si
coccigiene(4);
3 poate exista una suplimentara sau
poate lipsi (variatii rare in regiunea cervicala)
4 Vertebrele din cele 3 regiuni
superioare raman distincte pe tot parcursul vietii
vertebre adevarate sau mobile; cele din regiunile
sacrala si coccigiana- vertebre false sau fixe (la
adult sunt unite intre ele, formand 2 oase: sacrum
si coccyx.
Cu exceptia primelor doua vertebre cervicale
vertebrele mobile au caracteristici comune/
caracteristica- o vertebra mijlocie toracica

O vertebra tipica...
2 parti esentiale anterior, corpul, si
posterior, arcul vertebral sau neural; acestea
inchid un foramen, foramenul vertebral.
Arcul
vertebral consta dintro
pereche
de pediculi si o pereche de lamin, si prezinta
sapte
procese 4 articulare, 2 transverse, si unul
spinos.

Cand vertebrele sunt articulate una cu

alta, corpurile formeza un pilon solid
pentru suportul capului si trunchiului

Foramenele vertebrale constituie un canal

pentru protectia maduvei spinale (medulla
spinalis).

Intre fiecare pereche de vertebre

exista 2
deschideri (aperturi) foramene intervertebrale, cate
una de fiecare parte pentru transmisia nervilor spinali si vaselor.
CORPUL (CORPUS VERTEBR)

cea mai mare parte a

vertebrei/ aprox cilindric/
suprafetele superioara si
inferioara sunt turtita si
aspre pentru a putea
permite insertia
fibrocartilajelor.

Suprafata anterioara
prezinta cateva mici

deschideri pentru pasajul vaselor nutritive

de sange

Posterior o singura (de obicei) apertura

mare pentru iesirea venelor din corpul
vertebral.

Pediculi (radices arci vertebr) 2 procese scurte si groase cu traseu

posterior. Concavitatile aflate deasupra si dedesubtul pediculilor sunt
santuri vertebrale (cand vertebrele sunt articulate- foramene
intervertebrale);

Lamin.2 placi largi directionate posterior si medial de pedicul care

fuzioneaza pe linia mediana inchizand posterior foramenul vertebral.

PROCESELE

Procesul spinos (processus spinosus) cu directie posterioara si

inferioara de la jonctiunea laminelor, si serveste insertiei muschilor si
ligamentelor.

Articulare / 2 superioare si 2 inferioare, iau nastere la nivelul jonctiunilor

pediculilor cu laminele. Suprafetele articulare sunt tapetate cu cartilaj
hialin.

Transverse (processus transversi).2, servesc ca punct de insertie

pentru muschi si ligamente.

STRUCTURA VERTEBREI

Corpul: tesut spongios acoperit de un invelis

de os compact; acesta este perforat de
orificii, pentru trecerea vaselor;

Lamelele osoase subtiri ale tesutului

spongios sunt mai pronuntate in
linii perpendiculare la sprafetele
superioara si inferioara ca
raspuns la preisunea mai mare
dezvoltata la acest nivel.

subtire
numeroase

VERTEBRA CERVICALA

Corp mai mic

Proces spinos bifid
procesele transverse perforate de un
foramen transversarium, care in
primele 6 vertebre cerv permite pasajul a. si v.
vertebrale si a plexului nervos simpatic
Portiunea anterioara a fiecarui proces transvers=
omoloaga coastei din regiunea toracica = proces costal sau
ATLAS/AXIS

element

ATLAS

Prima vertebra cervicala e numita asa pentru ca suporta globul capului.

Nu are corp (fuzionat cu vertebra urmatoare).

Nu are proces spinos

Are forma unui inel

AXIS

Creaza un pivot pe care prima vertebra ce transporta capul, se roteste.

Cea mai importanta caracteristica este puternicul

ce ia nastere anterior din corp.

VERTEBRA
7-A

CERVICALA
Un proces spinos
proeminent....vertebra prominens.

Pe el se insera capatul inferior al ligamentum nuch .

proces odontoid

Procesele transverse mari / uneori radacina anterioara a lor atinge

dimensiuni mari si exista ca un os separat, coasta cervicala.

VERTEBRE TORACICE

intermediare in dimensiuni intre cele cervicale si

lombare;

Cresc in dimensiuni de sus in jos.

Caracteristic: prezenta pe partile laterale ale

corpurilor (tuturor vertebrelor toracice) a unor
fatete pentru articularea cu capetele coastelor si pe
procesele transverse (toate cu exceptia T11 si T12
pentru articularea cu tuberculii costali

VERTEBRELE LOMBARE

Cele mai mari din regiunea mobila a coloanei

Caracteristic: absenta unui

foramen in procesul transvers
fatetelor pe partile laterale ale

vertebrale
si absenta
corpului

VERTEBRELE
SACRATE SI COCIGIENE

Constau intr-o perioada f timpurie a vietii in

9 segmente separate care se unesc la adult
pentru a forma doua oase (5 sacru, 4 (35)---coccis)

1 Sacrum (os sacrum).Os mare,

triunghiular, situated in portiunea inferioara
a coloanei si in portiunea superioara si
posterioara a cavitatii pelvine unde se
insera va o pana intre cele doua oase coxale; portiunea sa superioara se
articuleaza cu ultima vert lombara, apexul cu coccisul. Este curbat pe el
insusi formand un unghi proeminent sacrovertebral cand se
articuleaza cu ultima vertebra lombara; portiunea sa centrala se
proiecteaza posterior pentru a creste capacitatea cavitatii pelvine.

Diferente la nivelul osului sacrum intre barbat si femeie

La femeie sacrum

este mai scurt si mai lat;

Jumatatea inferioara formeaza un unghi mai mare cu cea superioara;

jumatatea superioara este aproape dreapta in timp ce cea inferioara are o
curba pronuntata

Osul are o directie mai oblica in posterior;

aceastea cresc marimea cavitatii pelvine si fac unghiul sacrovertebral mai

proeminent.

La barbat: curbura este distribuita mai egal pe toata lungimea osului si este mai
mare decat la femeie
Coccis (os coccygis)

De obicei format din 4 vertebre rudimentare; (3-5)

Segmentul superior este cel mai mare si seamana cu o

vertebra sacrata

Segmentele nu au pediculi, lamin, sau procese spinoase.

Ultimele trei segmente- de obicei fuzionate

Are baza si apex (pe el se insera Sfincterul anal extern)

ARTICULATIILE COLOANEI VERTEBRALE

Desi articulatiile dintre vertebrele individuale permit un

grad limitat de miscare, coloana per total are o flexibilitate
considerabila

ARTICULATII: 1) intre corpii vertebrali (ligamente intercentrale) si 2) intre

arcurile vertebrale

Articulatiile corpurilor vertebrale/ (ligamentele intercentrale)

Ligamentul longitudinal anterior (ligamentum longitudinale anterius;)

Ligamentul longitudinal posterior (ligamentum longitudinale posterius;)

Fibrocartilajele intervertebrale/ discurile intervertebrale (fibrocartilagines

intervertebrales;)
Discurile intervertebrale

Inel fibros + nucleu pulpos

Fibrocartilajele intervertebrale sunt importante absorbante ale socului

( sub presiune nucleul pulpos f. Elastic se aplatizeaza si se lateste si
impinge laminele fibroase din jur- mai rezistente- in toate directiile)

MISCARI

Flexia sau miscarea inainte/ relaxarea ligg anterioare, comprimarea

fibrocartilajelor intervertebrale in portiunea anterioara, intiderea ligg
posterioare. Este miscarea cea mai extensiva dintre toate miscarile
coloanei si este cea mai libera la nivelul col lombare.

Extensia, sau miscarea in spate/ exact opusul flexiei/ miscarea e limitata

de ligamentele anterioare si de procesele spinoase. Este cea mai libera in
regiunea cervicala.

Miscarea laterala (inclinatia) / se comprima partile laterale ale

fibrocartilajelor intervertebrale. Este mai libera in regiunile cervicala si
lombara.

Circumductia este foarte limitata si in principal uneste miscarile de

inclinatie si rotatie.

Rotatia se produce prin rasucirea fibrocartilajelor intervertebrale;

miscarea ampla la nivelul intregii coloane, mica intre doua vertebre, mai
libera in portiunea superioara a coloanei toracice

Extensia este produsa de muschii intrinseci ai spatelui ajutati la nivelul

gatului de Splenius, Semispinales dorsi si cervicis, si Multifidus.

Miscarea laterala produsa de mm intrinseci ai spatelui, de Splenius,

Scaleni, Quadratus lumborum, si de Psoas major de o singura parte;

Rotatia prin actiunea Sternocleidomastoideus, Longus capitis, Scaleni,

Multifidus, Semispinalis capitis, si muschii abdominali- de o parte.