Sunteți pe pagina 1din 17

Dreptul la libertatea si siguranta persoanei

Prevederile art. 5 al CEDO sunt destinate protectiei libertatii fizice a oricarei


persoane impotriva arestarii sau detentiei arbitrare sau abuzive. Notiunea de "libertate"
desemneaza in primul rand libertatea fizica a persoanei. Principiul respectarii libertatii
persoanei este esential intr-o societate democratica, nimeni neputand fi privat de
libertatea sa in mod arbitrar. De la principiul garantarii libertatii pot exista insa si exceptii
prevazute de lege si executate in conformitate cu legea, in anumite cazuri, legate in
special de protectia ordinii publice, privarea de libertate este permisa. Protectia libertatii
persoanei presupune si existenta unor garantii ale persoanei supuse detentiei:
posibilitatea de a ataca masurile luate impotriva libertatii sale, dreptul la compensatie in
cazul detentiei ilegale etc.
1. Cazurile permise de privare de libertate conform art. 5
Art. 5 alin.1 permite 6 cazuri de privare de libertate: detentia dupa condamnare;
arestarea sau detentia decurgand dintr-o ordonanta judiciara sau dintr-o obligatie
legala, detentia provizorie, detentia unui minor, detentia anumitor bolnavi si persoane
defavorizate, detentia strainilor. Toate acestea trebuie sa intervina in conditii foarte
precise. Controlul exercitat de Curte asupra respectarii art. 5 poarta atat asupra
legalitatii adoptarii masurii, cat si a executarii ei.
1.3. Cazurile permise de privare de libertate
A. Detentia dupa judecata si condamnare vizeaza "persoana detinuta in mod
legal dupa condamnarea de catre un tribunal competent". Jurisprudenta europeana a
precizat sensurile notiunilor de "condamnare" si "tribunal competent", dar si necesitatea
unei legaturi de cauzalitate intre condamnare si detentie.
Condamnarea inseamna nu doar o declaratie de vinovatie privind savarsirea
unei infractiuni, dar si aplicarea unei pedepse sau a unei alte masuri privative de
libertate. Condamnarea trebuie sa fie aplicata de un tribunal competent. Pentru a fi

considerat competent, tribunalul trebuie sa fie un organ de plina jurisdictie asupra


cauzei respective si sa acorde "garantiile judiciare adecvate", precum si sa fie
independent fata de executiv si fata de parti.
B. Arestarea sau detentia decurgand dintr-o ordonanta cu caracter judiciar
sau dintr-o obligatie legala este prevazuta de art. 5 1(b). Aceasta dispozitie vizeaza
cazul persoanei care face obiectul unei arestari sau detentii legale pentru
nerespectarea unei hotarari judecatoresti sau a unei obligatii prevazute de lege.
C. Detentia preventiva. Privarea de libertate este admisa in acest caz daca
scopul sau este de a conduce persoana respectiva in fata autoritatii judiciare
competente, atunci cand exista motive verosimile de a banui ca a savarsit o infractiune
sau cand exista motive temeinice de a crede in necesitatea de a-l impiedica sa
savarseasca o infractiune sau sa fuga dupa savarsirea acesteia. Aceste conditii nu sunt
cumulative: daca una din ele este indeplinita, privarea de libertate este permisa.
Interpretarea conditiilor prevazute de text poate crea dificultati, mai ales in ceea
ce priveste imprecizia unor notiuni, in special "caracterul verosimil sau plauzibil al
motivelor" pentru prima conditie sau "motivele temeinice sau rezonabile" pentru
celelalte.
D. Detentia minorilor este posibila cu conditia ca ea sa aiba ca scop fie
supunerea lor unei educatii supravegheate, fie aducerea in fata justitiei. In acest din
urma caz, sunt vizate alte situatii decat cele ce implica o acuzatie penala. Intr-un astfel
de caz, ar fi aplicabil art. 5/1/c.
E. Detentia unor bolnavi si persoane defavorizate este prevazuta de art. 5
alin.1(e) al CEDO. Aceasta privare de libertate priveste in special persoanele
susceptibile a propaga o boala contagioasa, alienatii, alcoolicii, toxicomanii si
vagabonzii.
F. Detentia strainilor este autorizata de art. 5 alin. 1(f), in scopul expulzarii sau
extradarii sau pentru a impiedica o persoana sa patrunda in mod ilegal pe teritoriul

statului. Textul art. 5 alin. 1(f) vizeaza situatia in care procedura extradarii sau expulzarii
este deja in curs. Detentia trebuie sa fie "legala" din punctul de vedere al dreptului
intern si sa nu fie arbitrara.
2. Garantiile persoanelor private de libertate
Orice privare de libertate trebuie sa fie legala, echitabila si proportionala cu
situatia care a determinat-o. De asemenea, privarea de libertate trebuie sa fie dispusa
si executata de o autoritate competenta. Ea nu trebuie sa aiba un caracter arbitrar.
Art. 5 alin. 2-5 cuprinde o serie de garantii aplicabile persoanelor private de
libertate. Scopul acestor garantii este acela de a permite apararea impotriva oricarei
atingeri arbitrare aduse libertatii persoanei.
Aceste garantii sunt: dreptul de a fi informat, dreptul de a aparea in fata unui
judecator, dreptul la recurs si dreptul la despagubiri.
2.1. Dreptul de a fi informat
Orice persoana arestata sau detinuta are dreptul sa fie informata, in cel mai scurt
termen posibil si intr-o limba pe care o intelege, asupra motivelor arestarii sau detinerii
si a oricarei acuzatii impotriva ei. Persoanei arestate trebuie sa i se spuna, "intr-un
limbaj simplu, non-tehnic, pe care il poate intelege, motivele esentiale, juridice si
factuale, ale arestarii sale, pentru a putea, daca crede de cuviinta, sa se adreseze unei
instante pentru a contesta legalitatea arestarii".
Dreptul la informare cuprins in art. 5 alin. 2 este o garantie foarte importanta,
deoarece este esential ca o persoana privata de libertate sa cunoasca motivele acestei
masuri cat mai repede si cat mai exact.
2.2. Dreptul de a fi adus de indata in fata unui judecator, de a fi trimis in
judecata intr-un termen rezonabil sau eliberat

Paragraful 3 al art. 5 prevede ca orice persoana arestata sau detinuta trebuie


dusa imediat in fata unui judecator sau alt magistrat competent prin lege sa exercite
functii judiciare si are dreptul de a fi judecata intr-un termen rezonabil, sau eliberata in
timpul procedurii. Remarcam ca este vorba de o garantie cu continut complex, care
priveste, pe de-o parte, dreptul persoanei arestate de a fi dusa in fata unui judecator, si
pe de alta parte dreptul acesteia de a fi judecata intr-un termen rezonabil sau eliberata.
A. Dreptul de a fi adus in fata unui judecator sau a altui magistrat autorizat
a exercita puterea judiciara.
B. Dreptul de a fi judecat intr-un termen rezonabil sau eliberat
Problema care se pune de cele mai multe ori in privinta acestei conditii este cea
a duratei unei detentii provizorii. Cu toate ca aceasta masura este justificata de motive
rezonabile, trebuie evitat orice arbitrariu din partea autoritatilor: pe de-o parte, libertatea
este principiul, in timp ce incarcerarea este exceptia; pe de alta parte, persoana in
cauza beneficiaza de o alta garantie procesuala esentiala, fiind prezumata nevinovata.
De aceea, o detentie provizorie nu trebuie sa fie prea lunga, si punerea in libertate se
impune atunci cand mentinerea in detentie inceteaza de a mai fi rezonabila.
2.3.Dreptul la recurs
Paragraful 4 al art. 5 precizeaza ca orice persoana privata de libertate prin
arestare sau detinere are dreptul de a se plange in fata unui tribunal asupra legalitatii
masurii si sa ceara eliberarea sa daca detentia este ilegala. Scopul acestei prevederi
este asigurarea protectiei impotriva detentiei arbitrare si facilitarea eliberarii persoanei
atunci cand detentia este ilegala.
Una din cele mai importante garantii ale acestui drept este exercitarea lui in fata
unui tribunal: aceasta notiune trebuie inteleasa ca desemnand un organ jurisdictional ce
indeplineste garantiile de procedura corespunzatoare.

Romania a fost declarata responsabila de violarea acestui articol in


cauza Pantea. In aceeasi cauza, Curtea a constatat si violarea, de catre statul roman, a
art. 5 alin. 5 privind dreptul la despagubiri. Aceasta hotarare a Curtii a determinat, de
altfel, importante modificari la nivelul reglementarilor constitutionale si legale romanesti
sub aspectul duratei si modului de luare a masurii arestarii preventive, ca si in privinta
dreptului la despagubiri in cazul detentiei ilegale.
2.4.Dreptul la despagubiri pentru detentia ilegala
Potrivit art. 5 alin. 5, orice persoana victima a unei arestari sau detentii in conditii
contrare dispozitiilor art. 5 are dreptul la despagubiri.
Dreptul la despagubiri presupune reunirea unor conditii:
-

sa existe o incalcare a conditiilor prevazute de celelalte dispozitii ale art. 5 ;


aceasta incalcare sa fi produs un prejudiciu.

In privinta primei conditii, incalcarea poate aparea fie datorita lipsirii de libertate a
unei persoane in alte cazuri decat cele prevazute de art. 5 alin. 1, fie datorita
nerespectarii garantiilor prevazute de art. 5 alin. 2-4.
De-a lungul timpului libertatea a cunoscut o utilizare intensiv la nivel conceptual,
utilizare intensificat n ultimul secol, astfel c n prezent risc s i piard identitatea
ca noiune i s se identifice cu obiectul (coninutul) asupra creia poart. Vorbind
despre libertate nu poi ncepe fr a constata uurina cu care acest termen poate fi
revendicat n orice tip de discurs; conceptul are prin urmare o dimensiune moral,
religioas, metafizic, juridic i politic.
Dimensiunea juridic a conceptului de libertate are o natur special, particular, att
prin metoda de abordare ct i prin complexitatea coninutului.
Abordarea juridic a noiunii de libertate, prin drept, este n mod organic condiionat de
evoluia ideii de drept natural (jus naturalis), ntruct libertatea este expresia unui drept
natural, etern, asemenea ordinii divine.

Dimensiunea filozofic a libertii se confund cu cea juridic, iar recunoaterea


libertii n forma dreptului a nsemnat i recunoaterea sau reglementarea primei forme
de afectare a libertii (juridic sau cvasinatural) sclavia. Relaia dintre libertate ca
drept natural i ca stare acceptat prin lege a fost punctat de Aristotel, n sensul c
autorul considera c: numai prin lege devine cineva sclav ori liber, prin natur oamenii
nu se deosebesc ntru nimic.
Analiza se concentreaz asupra problemelor legate de evoluia conceptului de libertate
individual din cele mai vechi timpuri, antichitate, strbtnd perioada evului mediu,
apoi cea feudal, cu accente deosebite in perioada iluminismului.
Sfritul secolului al XVIII-lea reprezint momentul n care, n materia libertii i a
protejrii sale, la nivel juridic, abordarea teoretic este nlocuit cu abordarea
normativ. Primele consacrri juridice ale libertii individuale, ca principalul drept
natural al omului, au aprut n Anglia, o dat cu Magna Charta Libertatum (1215).
Dispoziiile sale incipiente au fost preluate i dezvoltate n diferite alte acte juridice, cum
ar fi: Petition of Rights (1628), Habeas Corpus Act (1679), Bill of Rights (1689).
Recunoaterea expres i garantarea la nivel juridic a libertii individuale, ca drept
fundamental al omului, a debutat n epoca Declaraiilor, ca acte cu caracter juridic,
menite s proclame i s garanteze aceast valoare uman, natural.
Aspectele de natur conceptual sunt dublate de abordarea tradiionalist, n sensul c
libertatea, ca drept fundamental, nu poate fi separat de protecia ei. Dreptul la libertate
nseamn i dreptul la siguran, adic reglementarea strict a cazurilor n care
caracterul inviolabil al libertii poate fi nfrnt. Odat cu apariia primelor consacrri
juridice ale libertii individuale a operat i jonciunea terminologic ntre concepia
referitoare la drepturi subiective i ce referitoare la liberti. Libertatea a fost pentru
nceput un fapt, acela de a nu fi restricionat i se exprima n termeni de rezisten n
raport cu puterea.
Consacrarea juridic actual a libertii individuale implic o dubl reglementare, att a
asigurrilor i garaniilor specifice protejrii libertii, ct i a formelor n care aceasta
este afectat, n special prin msuri procesuale. Astfel libertatea este reglementat n

antitez cu privarea de libertate. La nivel juridic, protecia efectiv a libertii se


realizeaz i prin metode indirecte, negative, respectiv prin legiferarea unui cadru
extrem de precis n care poate interveni privarea de libertate.
n sens juridic, prin libertate nelegem n primul rnd o categorie individual, un drept
subiectiv al omului, protejat i garantat alturi de alte categorii asemntoare, ce
compun genul de drepturi fundamentale. Evoluia conceptual a noiunii de libertate s-a
manifestat pe plan juridic, cu precdere n domeniul dreptului constituional i prin
utilizarea recent a expresiei de liberti publice.
Aspectele de ordin teoretic abordate n capitolul introductiv al prezentei lucrri prezint
o deosebit importan n sensul stabilirii coninutului acestui drept fa de care
legiuitorul a reglementat formele de privare de libertate.
Analiza laborioasa a instrumentelor juridice prin intermediul crora se realizeaz
aprarea libertii ca drept fundamental att la nivel internaional, ct i n ceea ce
privete protecia naional.
Istoria conceptului de drepturi i liberti ale omului se caracterizeaz printr-o extrem de
rapid i larg rspndire mai nti la nivelul continentului european i mai apoi la nivel
internaional. Proclamarea drepturilor i libertilor omului, n documente i texte juridice
internaionale, a aprut ca o tendin accentuat a secolului 20 i s-a cristalizat dup cel
de-al doilea rzboi mondial, odat cu adoptarea Declaraiei Universale a Drepturilor
Omului i a celor dou pacte internaionale referitoare la drepturi civile i politice, i la
drepturile economice, sociale i culturale (16 decembrie 1966).
Cu privire la instrumentele internaionale prin care se realizeaz protecia libertii
eseniale sunt prevederile Declaraiei Universale a Drepturilor Omului, ale Pactului
Internaional privind Drepturile Civile i Politice, Convenia European a Drepturilor
Omului prin prisma dispoziiilor art.5.
Carta O.N.U. adoptat la conferina de la San Francisco (24 octombrie 1945) proclama
necesitatea promovrii drepturilor omului ca obiectiv principal al cooperrii
internaionale.

O.N.U. a elaborat Declaraia Universal a Drepturilor Omului, ce a fost proclamat prin


Rezoluia Adunrii Generale a O.N.U. la 10 decembrie 1948.
Documentul pornete de la necesitatea recunoaterii unui standard minim al drepturilor
omului i libertilor acestuia, fiind primul document internaional cu vocaie de
universalitate n domeniu. Drepturile i libertile omului sunt fundamentate pe principiul
egalizrii indivizilor toate fiinele se nasc libere i egale n drepturi.
Cu privire la libertatea persoanei relevante le consider a fi dispoziiile art. 4 nimeni nu
va fi inut n sclavie, art. 5 nimeni nu va fi supus la torturi, nici la pedepse sau
tratamente crude, inumane sau degradante.
Art. 9 din Declaraia Universal a Drepturilor Omului stipuleaz c Nimeni nu trebuie s
fie arestat, deinut sau exilat n mod arbitrar. Pe cale de consecin, ngrdirea libertii
persoanei n cadrul oricrei societi democratice nu se poate realiza dect n condiii
de legalitate, potrivit normelor incidente legislaiei fiecrui stat Arestarea nu poate fi
dispus dect pentru motive temeinice, orice hotrre arbitrar n acest sens fiind un
abuz, o nclcare flagrant a libertii individului.
n considerarea faptului c Declaraia Universal a Drepturilor Omului nu este un
instrument juridic obligatoriu pentru statele semnatare, ci reprezint o afirmare a
principiilor fundamentale, care guverneaz drepturile i libertile omului, Adunarea
General a O.N.U. a adoptat Rezoluia nr. 2200/XX din 16 decembrie 1966 Pactul
internaional cu privire la drepturile economice, sociale i culturale, care a intrat n
vigoare la 3 ianuarie 1976 i Pactul Internaional cu privire la drepturile civile i politice
intrat n vigoare la 23 martie 1976.
Pactul Internaional cu privire la drepturile civile i politice a fost conceput ca instrument
internaional cu for juridic obligatorie pentru statele membre, esena sa fiind
concentrat asupra reiterrii principiilor enunate n Declaraia Universal a Drepturilor
Omului, enumernd i analiznd ansamblul de drepturi civile i politice recunoscute de
comunitatea internaional.

Prin intermediul prevederilor art. 9 din Pactul Internaional cu privire la drepturile civile i
politice, statele membre au dorit s reitereze, cu for juridic obligatorie, faptul c n
materia arestrii preventive nu-i poate gsi locul arbitrarul, ci privarea de libertate poate
fi dispus numai n condiiile legii pentru motive bine determinate i cu respectarea
tuturor garaniilor procesuale referitoare la dreptul de a fi ncunotinat de nvinuirea
care i se aduce persoanei n cauz, dreptul de a beneficia de judecat n faa unei
instane competente ntr-un termen rezonabil, dreptul de a fi prezent sau de a ataca
legalitatea msurii arestrii preventive.
La 4 noiembrie 1950 a fost deschis la Roma, pentru semnare, Convenia pentru
aprarea drepturilor omului i libertilor fundamentale elaborat n cadrul Consiliului
Europei. Convenia a intrat n vigoare n septembrie 1953.
Elementul de garanie al drepturilor i libertilor proclamate de convenie rezult din art.
1: naltele Pri contractante recunosc oricrei persoane de sub jurisdicia lor drepturile
i libertile definite n titlul 1 al prezentei Convenii. Convenia consacra pe de o parte
o serie de drepturi i liberti civile i politice i stabilea, pe de alt parte un sistem
viznd garantarea, respectarea de ctre statele contractante a obligaiilor asumate de
acestea. Art. 5 consacr dreptul la libertate i siguran, precum i condiiile n care se
poate dispune privarea de libertate. Articolul 5 prevede de asemenea dreptul la
repatriere pentru orice persoana care este victima unei arestrii sau a unei deineri n
condiii contrare dispoziiilor acestui articol.
Scopul adoptrii Conveniei de ctre Consiliul Europei a fost acela de a proclama
unitatea european, pentru ocrotirea i ntrirea democraiei pluraliste i a drepturilor
omului.
Analiznd coninutul articolului 5 putem sistematiza dispoziiile sale n cazuri de privare
de libertate n context penal permise de convenie (art. 5 alin. 1 lit. a-c) i n garanii
instituite mpotriva arbitrarului din materia privrii de libertate (art. 5 alin. 2-5). n materie
penal, putem aprecia, n mod sintetic, c privrile de libertate permise de art. 5 le
ntlnim n cazul deteniei dup condamnarea de ctre o instan competent,

neexecutrii unei obligaii legale sau a unei dispoziii a instanei, reinerii i arestrii
preventive.
Paragrafele 2-4 ale art. 5 constituie garanii substaniale pentru persoanele arestate sau
reinute, garanii ce formeaz un sistem, ntre ele fiind incluse interferene dar cu scop
unic: nlturarea oricrei posibiliti de privare ilegal de libertate. Aceste garanii pot fi
sistematizate n: - dreptul de a fi informat despre motivele invocate de autoriti pentru
a lua msura arestrii sau deinerii decis mpotriva ei (art. 5 alin. 2); - dreptul la un
judector (art. 5 alin. 3); - dreptul de a introduce o cale de atac n faa unui tribunal
pentru a statua cu privire la legalitatea deinerii sale; - dreptul la reparaii n cazul privrii
ilicite de libertate (art. 5 alin. 5).
De asemenea, n cadrul acestei seciuni am supus analizei modul n care Curtea
European a Drepturilor Omului realizeaz controlul judiciar al respectrii libertii ca
drept fundamental cu accente deosebite pe aspectele de natur instituional. Conform
art. 32, competena Curii este legat de interpretarea i aplicarea Conveniei i a
Protocoalelor sale, toi reclamanii au acces direct la Curte, ns numai dup epuizarea
cilor de recurs intern sub sanciunea respingerii lor ca inadmisibile, fiind retrase din
sistem, ntr-un stadiu incipient.
La nivel naional, instrumentele juridice i garaniile legate de materia libertii se
regasesc la nivel constituional, n cadrul procesului penal, la nivelul dreptului penal i la
nivelul dreptului civil.
Constituia Romniei conine n capitolul II dispoziii cu for juridic suprem, privind
drepturile i libertile fundamentale.
La nivel doctrinar, drepturile fundamentale sunt considerate a fi acele drepturi subiective
ale cetenilor, eseniale pentru viaa, libertatea i demnitatea acestora, indispensabile
pentru libera dezvoltare a personalitii umane, drepturi stabilite prin constituia i
garantate prin Constituie i legi.
ntre noiunea de drept i cea de libertate fundamental exist sinonimie din punct de
vedere juridic. Cadrul normativ aplicabile n materia drepturilor fundamentale are o

anumit particularitate dat de faptul c reglementarea, chiar cea de la nivelul legii


fundamentale, nu asigur doar proclamarea dreptului fundamental ci mai ales
protejarea sau garantarea lor.
Reglementarea constituional constituie att baza juridic principial, a legislaiei
procesuale penale, ct i izvor de drept primar pentru cteva instituii procesuale de
baz: reinerea, arestarea, percheziia.
n primul rnd, art. 23 alin. 1 din Constituie proclam faptul c libertatea individual i
sigurana persoanei sunt invizibile, stabilind existena a dou categorii juridice diferite,
dar aflate ntr-o interdependen sistemic. Libertatea individual privete coninutul
acestui drept fundamental, aparent nelimitat dar care se circumscrie unor prescripii
legale pe cnd sigurana persoanei exprim ansamblul garaniilor care protejeaz
persoana n situaiile n care autoritile publice, n aplicarea Constituiei i a legilor, iau
anumite msuri care privesc libertatea individual, garanii care asigur c aceste
msuri s nu fie ilegale.
n considerarea acestui deziderat Constituia arat c percheziionarea, reinerea sau
arestarea sunt permise numai n cazurile i cu procedura prevzute de lege, indicnd
astfel n mod indirect i formele prin care se afecteaz libertatea individual, precum i
premisele pentru detaliatul cadru procedural.
Coninutul art. 23 stabilete premisele concepiei dualiste a reglementrii instituiei
arestrii preventive n legislaia procesual penal ce implic termene i proceduri
distincte pentru aceeai instituie n funcie de etapa n care a ajuns activitatea judiciar,
n faza de urmrire penal sau n faza de judecat.
Potrivit art. 23 alin. 10 din Constituie, persoana arestat preventiv are dreptul s cear
punerea sa n libertate provizorie, sub control judiciar sau pe cauiune. Textul
constituional stabilete astfel premisele modalitilor de individualizare neprivative de
libertate ale arestri preventive.
n legtur cu libertatea individual dar fr relaionare direct cu privarea de libertate
sau cu formele sale, art. 23 din Constituie mai stabilete dou reguli fundamentale, de

tradiie n toate sistemele juridice i de incontestabil actualitate, anume prezumia de


nevinovie i legalitatea pedepsei.
n ceea ce privete instrumentele juridice i garaniile instituite n cadrul procesului
penal o importan deosebit o au principiile care guverneaz desfurarea procesului
penal. Principiul garantrii libertii persoanei, reglementat n art. 5 C. proc. pen.,
funcioneaz ntr-un cadru exclusiv procesual, dincolo de care protecia libertii
individuale se realizeaz prin instrumente internaionale i constituionale. Potrivit art. 5
alin. 2 C. proc. pen., nicio persoan nu poate fi reinut, arestat sau privat de libertate
n alt mod i nici nu poate fi supus vreunei forme de restrngere a libertii dect n
cazurile i condiiile revzute de lege. Sub protecia art. 5 legiuitorul plaseaz att
formele de privare de libertate ct i cele de restrngere a libertii, n considerarea
aprecierilor Curii Europene n sensul c ntre privarea li restricia de libertate nu exist
dect o diferen de stadiu sau de intensitate i nu de natur sau de esen.
Potrivit art. 5 alin. 4 orice persoan care a fost, n cursul procesului penal, privat de
libertate sau creia i s-a restrns libertatea, ilegal sau pe nedrept, are dreptul la
repararea pagubei suferite, n condiiile prevzute de lege. Obiectul reparaiei este
constituit att din paguba material, ct i de paguba moral produs prin msuri ce
afecteaz libertatea persoanei iar instrumentul juridic prin care se obine aceast
reparaie este aciunea civil pentru repararea pagubei materiale, sau a daunei morale
n cazul privrii ori restrngerii de libertate n mod nelegal.
Art. 5 alin. 5 C. proc. pen., consacr dreptul nvinuitului sau inculpatului arestat
preventiv de a cere, n tot cursul procesului penal, punerea n libertate provizorie, sub
control judiciar sau pe cauiune. Beneficiul liberrii provizorii este recunoscut att
nvinuitului ct i inculpatului, n ambele faze ale procesului penal.
Datorit nsemntii sale deosebite ca valoare social i ca atribut esenial al
persoanei, dreptul la libertate (garantat fiecrei persoane) este ocrotit i prin intermediul
normelor de drept penal, aceste norme prevd i sancioneaz, n raport cu gravitatea
lor, faptele de pericol social prin care se ncalc dreptul la libertate sub oricare din
aspectele pe care le implic. Astfel, prezenta lucrare de doctorat analizeaz acele fapte

ce afecteaz libertatea persoanei, care prin modul n care sunt incriminate de legiuitor
realizeaz o protecie legitim n statul de drept. Este vorba despre lipsirea de libertate
n mod ilegal, sclavia i supunerea la munc forat sau obligatorie, arestarea nelegal
i cercetarea abuziv, represiunea nedreapt.
n ceea ce privete mijloacele specifice dreptului civil, atenia este concentrat pe
situaiile n care poate fi angajat rspunderea patrimonial a statului, precum i
condiiile n care poate fi exercitat aciunea civil pentru repararea pagubei n cazul
privrii de libertate pe nedrept. Potrivit art. 5 par. 5 din Convenia European a
Drepturilor Omului, orice persoan care este victima unei arestri sau a unei deineri n
condiii contrare dispoziiilor acestui articol are dreptul la reparaii.
Dreptul la reparaii garantat la nivel european privete orice form de privare de
libertate (provizorie sau definitiv) n timp ce sistemul procesual naional recunoate
aceast garanie doar pentru msurile provizorii prin care se afecteaz libertatea
persoanei i doar pentru privrile de libertate intervenite nainte de soluionarea
definitiv a cauzei pe fond. Dreptul la reparaii se nate la un moment ulterior afectrii
libertii, pn atunci el existnd doar virtual. Dreptul la reparaii poate fi invocat n faa
Curii Europene doar n urma constatrii unei privri nelegale de libertate i doar dac
aceasta nu a fost reparat n faa instanelor naionale.
n raport juridic obligaional nscut ca urmare a producerii faptei ilicite (privarea de
libertate pe nedrept) calitatea de debitor principal o primete, prin voina expres a legii
(art. 506 alin. 3), statul, dei autorul nemijlocit al faptei cauzatoare de prejudicii, este un
reprezentant al su, organ judiciar implicat n procesul penal (judector de regul,
procuror prin excepie). Rspunderea n cazul privrii de libertate pe nedrept este o
form de rspundere civil delictual, sui generis, reglementat ca o rspundere
patrimonial a statului pentru fapta altei persoane.
Legiuitorul stabilete n mod limitativ (art. 504 C. proc. pen.), care sunt cazurile care dau
drept la reparaie sau cu alte cuvinte, care sunt criteriile de stabilire a caracterului ilicit al
faptei care n aceast materie angajeaz rspunderea: situaia persoanei condamnate
definitiv pentru care, n urma rejudecrii s-a pronunat o hotrre definitiv de achitare;

n aceast situaie dreptul la reparaie exist independent de vreo form de privare de


libertate i corespunde mai degrab ipotezei prejudiciului n caz de eroare judiciar,
reglementat de dispoziiile art. 3 din Protocolul 7 adiional al Conveniei Europene;
situaia persoanei care, n cursul procesului penal, a fost privat de libertate ori creia i
s-a restrns libertatea n mod nelegal. Dei la nivel principial, att art. 5 par. 5 din
CEDO, ct i art. 5 alin. 4 din Codul de Procedur Penal, proclam dreptul la reparaii
n cazul oricror forme de privare sau restrngere de libertate, n aplicarea acestui
principiu legiuitorul romn restricioneaz n mod nejustificat existena lui, limitnd-o
doar la formele principale de privare sau restrngere a libertii (msurile preventive),
excluzndu-le pe cele care, dei speciale, provoac o afectare a libertii.
Potrivit art. 505 alin. 1 C. proc. pen., la stabilirea ntinderii reparaiei se ine seama de
durata privrii sau restrngerii de libertate suportate, precum i de consecinele produse
asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a crui libertate a fost
restrns, ns vor fi avute n vedere i Recomandrile Consiliului Europei cu privire la
repararea daunelor morale, fcute n 1965 la Londra.
Speta:
Detenie arbitrar fondat pe concluzia eronat c reclamantul s-a sustras justiiei:
nclcare.
Cauza LADENT mpotriva Poloniei (nr. 11036/03), hotrrea din 18 martie 2008 [Secia
a IV-a]
n fapt
Reclamantul este un francez cstorit cu o cetean polonez. n martie 2001,
administratorul cldirii n care reclamantul i soia sa locuiau n Polonia a formulat
mpotriva reclamantului plngere penal pentru calomnie. Dup ce reclamantul a
prsit Polonia pentru a se ntoarce s locuiasc nFrana, o instan regional l-a citat
n cauza penal la fosta adres din Polonia. Acesta nu a primit niciodat citaia. n iulie
2002, instana a ordonat reinerea reclamantului i a emis un mandat n acest sens. Pe

3 ianuarie 2003, reclamantul a fost arestat n timpul unui control de rutin al


paaportului la grania polonez. El a fost chestionat, dar nu a putut nelege cele spuse
de ctre poliiti i a refuzat s semneze vreun document. Reclamantul a susinut c a
formulat prin intermediul soiei sale mai multe cereri, cum ar fi contactarea ambasadei
franceze sau procurarea unui interpret sau avocat, care ns au fost respinse. El a fost
reinut. ase zile mai trziu, reclamantul, dup ce a discutat cu un avocat, a depus o
cerere de eliberare i a contestat ordinul de detenie. Avocatul su a susinut, n special,
c dup plecarea reclamantului n Frana, instana l-a citat la fosta adres din Polonia,
precum i la o alt adres la care nu a locuit niciodat, i c reclamantul nu a avut
cunotin de nceperea procedurilor penale mpotriva sa sau despre ordinul instanei.
n ziua urmtoare, instana a dispus eliberarea reclamantului cu condiia ca acesta s
nu prseasc ara. Centrul de detenie unde reclamantul a fost deinut a refuzat s
execute ordinul deoarece a primit doar un facsimil i nu actele n original. Reclamantul a
fost n cele din urm eliberat pe 13 ianuarie 2003. El a susinut c doar la acea dat a
cunoscut acuzaiile aduse. O lun mai trziu, instana a ridicat interdicia de a prsi
ara, fiind n cele din urm achitat n ianuarie 2005.
Ulterior, un parlamentar local a cerut explicaii Preedintelui Curii de Apel din Cracovia
pentru arestarea i detenia reclamantului. Preedintele l-a informat pe parlamentar c
principala eroare comis de instan a fost presupunerea nefondat c reclamantul a
ncercat s se sustrag justiiei.
n drept
Art. 5 alin. (1) - Instana a fost n cele din urm de acord cu cererile formulate de
avocatul reclamantului i a nlocuit ordinul de detenie cu alte msuri preventive. n plus,
Curtea a acordat o importan considerabil att declaraiei Preedintelui Curii de Apel
din Cracovia ct i recunoaterii guvernului polonez c instana a greit atunci cnd a
reinut c reclamantul a ncercat s se sustrag justiiei. n consecin, a concluzionat
c instana nu a aplicat corect legea intern i c detenia reclamantului nu a fost
dispus n concordan cu procedura prevzut de lege". Detenia a fost de asemenea

arbitrar. Constatrile instanei au fost n mod vdit lipsite de temei, de vreme ce


reclamantul nu a fost ntiinat despre procedurile pornite mpotriva sa. n ciuda acestui
fapt, fr a lua n considerare alte msuri preventive, instana a decis s-l pedepseasc
pentru presupusa sustragere de la judecat chiar dac nu a fost ntiinat despre
proces. Detenia reclamantului nu putea fi considerat ca fiind o msur proporional
de asigurare a desfurrii corecte a procedurilor penale, avnd n vedere n special
gravitatea redus a faptei pretins a fi svrite. n sfrit, formalitile administrative
privind eliberarea reclamantului puteau i trebuiau s fie ndeplinite mai rapid.
Concluzie: nclcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (2) - Curtea a reinut c reclamantul nu a fost informat cu promptitudine i
ntr-o limb pe care s o neleag asupra motivelor arestrii sale i acuzaiilor aduse,
nainte de eliberarea sa.
Concluzie: nclcare (unanimitate).
Art. 5 alin. (3) - Curtea a reinut c, dup arestarea reclamantului pentru suspiciunea de
a fi comis o infraciune, nu a existat nicio reexaminare din oficiu a deteniei sale.
Concluzie: nclcare (unanimitate).
Art. 41 - 10.000 euro cu titlu de daune morale.

Bibliografie minimala
Corneliu BIRSAN.- Conventia europeana a drepturilor omului. Comentariu pe
articole. Bucuresti, Editura All Beck, 2005
Bianca SELEJAN-GUTAN.- Sistemul jurisdictional european de protectie a drepturilor
omului. Curs universitar. Sibiu: Editura Universitatii "Lucian Blaga", 2003
Bianca SELEJAN-GUTAN.- Protectia europeana a drepturilor omului. Bucuresti: Editura
All Beck, 2004
Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale
si protocoalele sale
Vincent BERGER. - Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. Bucuresti:
IRDO, 1999
Corneliu-Liviu POPESCU.- Jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului. 19992002. Bucuresti: Editura All-Beck, 2003

S-ar putea să vă placă și