Drept Administrativ Curs 6

L 67/1994
Referat NCC probl propri pub etc.
Domeniul public
Repere in determinarea statutului constitutional al proprietatii
Constitutia consacra doua texte pentru reglementarea proprietatii, unul reprezentand
sediul special si celalalt sediul general. Este necesar pentru completarea cadrului
constitutional sa se aiba in vedere si alte dispozitii, cum ar fi art 135, care face referire la
exploatarea resurselor naturale in concordanta cu interesul national.(lit d) ) si la mediul
inconjurator (lit e) ). De asemenea, Constitutia reglementeaza prin art 35 dreptul la mediu
sanatos, care este un drept fundamental nou introdus prin legea de revizuire din 2003.
Potrivit sistemului constitutional actual, proprietatea privata este regula si proprietatea
publica exceptia. Aceasta axioma este sustinuta de urmatoarele argumente:
a) consacrarea caracterului de piata al economiei art 135.
b) Bunurile proprietate publica sunt expres si limitativ prevazute de Constitutie sau
legea organica la care aceasta trimite. Rezulta ca restul bunurilor apartin
proprietatii private, in conditiile legii.
c) Titularii proprietatii publice sunt, de asemenea, expres si limitativ prevazuti de
lege, pe cand proprietatea privata poate fi detinuta de orice titular persoana fizica
sau juridica, inclusiv de stat si de u.a.t.
d) Proprietatea privata este alienabila in conditiile legii, se supune dr comun, pe cand
propr publica este esentialmente inalienabila.
Statul si u.a.t detin in proprietate doua categorii de bunuri si respectiv doua domenii.
Prima categorie o reprezinta bunurile proprietate publica, acestea constituind domeniul
lor public, pe care numai ele le pot detine in proprietate. A doua categorie o reprezinta
bunurile proprietate privata, care pot fi detinute de orice subiect de drept, indif de stat sau
u.a.t si care formeaza domeniul privat al acestora, care se supune normelor dreptului
comun, daca prin lege nu se prevede altfel.
Scara domenialitatii publice
Regasirea in structura domeniului public atat a bunurilor proprietate publica, dar si a unor
bunuri private este evocata in doctrina de specialitate prin sintagma de scara a
domenialitatii publice, care evoca urmatoarele aspecte:
1. structura hibrida a domeniului public, care include cele doua cetgorii de bunuri.
2. bunurilor care apartin domeniului public le corespunde intotdeauna un regim de
putere publica, acesta putand fi un regim exclusiv de putere pentru bunurile
proprietate publica sau un regim mixt, in care dreptul de proprietate privata se
combina cu regimul de putere, acesta din urma pastrandu-si preemtiunea.
3. bunurilor din domeniul public le corespund mai multe categorii de titulari,
respectiv: a) titurlarii dreptului de proprietate publica; b) titularii dreptului de
prorpeitate privata; c) titularii dreptului de paza si protectie, pe care o exercita in
numele statului asupra bunurilor private din domeniul public. Ex: Ministerul
Culturii exercita un asemenea rol asupra bunurilor din patrimoniul cultural

national, domeniilor istorice, iar alte ministere, autoritati publice asupra altor
categorii de bunuri. Utilitatea unei asemenea restrictie este aceea ca statul are
instrumentul sa permita conservarea, mentinerea bunului.
Apartenenta unui bun privat la domeniul public reprezinta o restrangere a exercitiului
unui drept fundamental, respectiv dreptul de proprietate privata, care poate interveni in
baza art 53 din Constitutie, privind restrangerea exercitiului unor drepturi sau libertati.
TEMA DE REFERAT: REGLEMENTAREA PROPRIETATII PUBLICE SI A
DOMENIULUI PUBLIC, POTRIVIT NCC (25 NOV)
Definitia si trasaturile domeniului public
Domeniul public cuprinde ansamblul de bunuri mobile si imobile, publice sau private,
care prin natura lor sau vointa legiuitorului sunt supuse unor reguli juridice speciale, de
protectie, deduse din faptul ca au o utilitate publica, satisfacand in mod direct sau indirect
un interes public si supuse unui regim juridic de putere, asupra lor exercitandu-se de catre
o persoana juridica de drept public un drept de proprietate sau un drept de paza si
protectie.
Trasaturile domeniului public:
Cuprinde toate bunurile proprietate publica, precum si unele bunuri private, mobile sau
imobile, dupa caz. Prin aceasta trasatura se releva institutia in acceptiunea sa larga,
extinsa, care include, in primul rand, orice bun proprietate publica, fara a se suprapune
insa, ca sfera, cu acest tip de proprietate.
Apartenenta la domeniul public este data fie de natura bunului, fie de vointa legiuitorului.
Indiferent de modalitate, bunurile domeniului public au o afectatiune, care vizeaza
satisfacerea unei nevoi publice.
Bunurile domeniului public sunt supuse unor reguli juridice speciale, de natura sa le
protejeze, sa le conserve si sa permita transmiterea lor generatiilor viitoare. O asemenea
caracteristica este determinata de utilitatea publica, pe care o are bunul si prin care
contribuie, in mod direct sau indirect, la satisfacerea unui interes public. In practica,
poate fi vorba despre o utilizare normala a bunului pentru destinatia specifica lui sau o
utilizare artificiala, prin care destinatia bunului este schimbata, insa utilitatea publica
mentinuta. Ex: amenajarea intr-o zona publica a unui spatiu de desfacere.
Bunurile din domeniul public sunt supuse unui regim juridic de putere publica, acesta
fiind exclusiv de putere publica sau combinat cu norme de drept privat.
Asupra bunurilor din domeniul public, o persoana morala sau juridica de drept public
exercita intotdeauna un drept, care poate fi de proprietate publica sau de paza si protectie
pentru bunurile private ale domeniului public.
Modalitatile de punere in valoare a proprietatii publice:
Art 136, alin (4) prevede pe de o parte ca bunurile proprietate publica sunt inalienabile,
iar pe de alta parte ca ele pot fi puse in valoare prin patru modalitati, respectiv:
-darea in administrare
-concesionarea
-inchirierea

-darea in folosinta gratuita institutiilor de utilitate publica.

Darea in administrare este reglementata de Codul Civil, prin sintagma dreptul de
administrare, care, potrivit art 136, alin (4), poate avea ca titular doar o regie autonoma
sau o institutie publica. Rezulta ca aceasta modalitate de valorificare implica intotdeauna
doua persoane juridice de drept public: statul/u.a.t pe de o parte, in calitate de titulari ai
dreptului de proprietate si o regie autonoma/o institutie publica, notiune in care se includ
autoritatile administratiei publice centrale sau locale, precum si alte institutii publice de
interes national, judetean sau local.
Actul juridic, prin care se da in administrare un bun, poate sa fie:
a) hotarare a Guvernului, pentru bunurile de interes national
b) o hotarare a organului deliberativ al autonomiei locale, respectiv hotarare a CJ sau
CL, pentru bunurile de interes local.
Titularul dreptului de administrare poate, in egala masura, sa foloseasca, dar si sa dispuna
de bunul primit in administrare, in conditiile stabilite prin actul, prin care bunul i-a fost
dat in administrare. Stingerea acestui drept poate sa aiba loc fie prin incetarea dreptului
de proprietate publica, fie prin revocarea actului, atunci cand interesul public o cere de
catre organul care a constituit dreptul de administrare.
Concesiunea bunurilor proprietate publica este modalitatea traditionala de valorificare a
acestor bunuri, care a fost utilizata dintotdeauna, regasindu-se in regimul ei juridic
anumite elemente de constanta, cum ar fi:
a) se incheie intre doua persoane: concedent concesionar
b) caracterul oneros
c) caracterul determinat in timp termenul de 49 de ani
d) caracterul revocabil concedentul poate sa renunte la concesiune, daca interesul
public o cere.
Actualul Cod Civil reglemeneteaza dreptul de concesiune in art 871-873, identificandu-i
ca elemente dreptul si obligatia concesionarului de a exploata bunul in schimbul unei
redevente pe o durata determinata, respectand prevederile legii si ale actului de
concesiune.
Actul normativ-cadru pentru concesionarea bunurilor proprietate publica este OUG
54/2006, care defineste contractul de concesiune de bunuri publice, ca fiind: contractul
incheiat in forma scrisa, prin care o autoritate publica, denumita concedent, transmite pe
o perioada determinata unei persoane, numita concesionar, care actioneaza, pe riscul si
raspunderea sa, dreptul si obligatia de exploatare a unui bun in schimbul unei redevente.
Trasaturile acestui contract sunt urmatoarele:
1. se incheie intre doua parti, care poarta denumirea traditionala de:
a) concedent calitate care poate fi exercitata in numele statului sau al u.a.t de catre
ministere sau alte organe ale administratiei centrale de specialitate pentru
bunurile proprietate publica a statului si de catre CJ si CL pentru bunurile
proprietate publica ale u.a.t

b) concesionar poate fi o persoana fizica sau juridica romana sau straina. In acest
fel se deosebeste concesiunea de darea in administrare, care presupune
intotdeauna doua autoritati.
2. perioada determinata a contractului
3. forma scrisa a contractului conditie de validitate, de la care nu exista exceptii.
4. obiectul contractului il reprezinta exploatarea unui bun proprietate publica si
executarea contractului reprezinta un drept si o obligatie, in egala masura, pentru
concesionar.
5. presupune un avantaj pentru concedent, care poarta denumirea de redeventa.
6. concesionarul actioneaza pe riscul si raspunderea sa.
Procedura concesiunii
Potrivit art 14, sunt consacrate doua modalitati, respectiv licitatia, procedura care permite
persoanei fizice sau juridice interesate sa depuna o oferta si negocierea directa, prin care
concedentul poate sa negocieze clauzele contractului cu unul sau mai multi participanti la
procedura de atribuire. Regula pe care o instituie legea este licitatia.
Termenul de atribuire a unui contract de concesiune este de max 49 de ani si legea
consacra interdictia subconcesionarii, termenul putand fi prelungit cu jumatate din durata
lui.
Dupa parcurgerea procedurii de licitatie sau de negociere, contractul se incheie intr-un
termen de 20 de zile de la data comunicarii rezultatului selectiei.
Clauzele contractului de concesiune, ca la orice contract administrativ, sunt de doua
categorii:
a) clauze de natura reglementara, care sunt cuprinse in caietul de sarcini
b) clauze de natura conventionala, care pot sa fie stabilite de parti cu conditia de a nu
deroga sau modifica pe cele reglementare.
In continutul contractului, trebuie sa se cuprinda reglementari privind:
- obiectul sau
- termenul pentru care se incheie
- instituirea echilibrului financiar in realizarea contractului, astfel incat interesele
ambelor parti sa poata fi ocrotite. Astfel se explica si obligatia pentru partea, din
vina careia inceteaza inainte de termen un contract, de a despagubi cealalta parte.
Obligatia de despagubire nu subzista atunci cand desfiintarea contractului este
ceruta de interesul public.
- Limba in care se incheie contractul este obligatoriu limba romana, careia i se pot
asocia si alte limbi de circulatie internationala
Incetarea contractului de concesiune poate avea loc in situatia tipica sau regula, care este
la expirarea termenului pentru care el s-a incheiat sau inainte de expirarea termenului,
prin denuntarea unilaterala de catre concedent sau concesionar, cu obligatia despagubirii
atunci cand partea, din vina sa, determina incetarea, precum si in cazul disparitiei
bunului, in imprejurari de forta majora sau atunci cand bunul, din motive obiective, nu
mai poate fi exploatat, potrivit destinatiei stabilite in contract.

Inchirierea bunurilor proprietate publica, care, ca si concesiunea, se poate realiza catre

orice alt subiect de drept persoana fizica sau juridica romana sau straina, iar dpvd al
procedurii, ca si contractul de concesiune, poate fi vorba fie despre o hotarare de Guvern,
fie despre o hotarare a CL sau CJ.
Transmiterea in inchiriere (calitatea de locator) o poate realiza fie titularul dreptului de
proprietate, fie titularul dreptului de administrare. Legea-cadru 213/1998 prevede in art
15 ca atunci cand obiectul concesiunii/inchirierii il formeaza bunurile proprietate publica,
procedura este intotdeauna a licitatiei publice, in conditiile legii. Rezulta ca la negociere
directa se poate apela doar cand concesiunea sau inchirierea privesc un bun privat al
statului.
Sumele cuventie cu titlul de redeventa sau chirie se fac dupa caz venit la bugetul de stat
sau la bugetul u.a.t. in cazul contractului de inchiriere incheiat de catre titularul dreptului
de administrare, acesta are dreptul sa incaseze si o parte din chirie, intre 20-50 %, potrivit
actului prin care a fost dat in chirie.
Dreptul de folosinta cu titlu gratuit(art 874-875 NCC) sau darea in folosinta gratuita,
potrivit Constitutiei se constitutie in consideratiunea institutiilor de utilitate publica, pe
termen limitat, iar daca actul de constituire a sa nu contine prevederi exprese, titularul nu
beneficiaza de fructele civile ale bunului. Apararea in justitie a acestui drept, ca si a
celorlalte, revine titularilor lor. Statul este reprezentat in eventualele litigii de catre
Minsiterul Finantelor Publice. Reprezentarea u.a.t se face potrivit legii administratiei
publice locale 215/2001 de catre primar sau, dupa caz, de catre presedintele CJ.