Ion Barbu - Fulgii

Cad fulgii sovaielnici n stoluri fara numar

Din nevazute urne ei cad pe albul umar
Al dealurilor prinse de-o crusta argintie.
Ostiri de nori alearga
- Ce surda simpatie,
Nori turburi, nori metalici, spre voi ntins ma poarta?
Ati prefacut n domuri de-argint natura moarta
Si-ati pus n peisagiu un nou fior de viata,
Voi, blocuri mohorte, convoi de-obscura ceata!

Tot plumbul meu din suflet, o, forme calatoare,

Ca voi sa se topeasca n gnduri de ninsoare,
Caci, iata, vine vremea cnd albe, mpietrite
Pe gnd descaleca-vor zapezi neprihanite

Cad fulgii sovaielnici, asa cum n poveste

Cad stropi de piatra scumpa, usor si lenes, peste
Un stralucit razboinic, cuprins de-o vraje-adnca.
- Asemenea cmpiei, sub cerul vnat nca,
T;inuturi ale mintii, lasati sa va-mpresoare,
Lasati sa cada-ntr-una din neaua altui soare,
Ce vesnic bratul ritmic al timpului arunca

Cad flori de-argint, de spuma pe lunca-n sarbatoare,

Si vnturi potolite ntinsurile-alinta,
Si fluturi albi s-aduna n plcuri orbitoare,

- O, suflete, ca lunca te-mbraca-n hiacinta