Istoric, democratia are 4 izvoare: Grecia Antica, traditia republicana din Roma, statele-cetati

medievale si Renasterea. Daca, insa, democratia ateniana presupunea reprezentarea directa (toti
cetatenii participau activ la conducerea cetatii, actionand pentru binele comun), in epoca
moderna si contemporana functioneaza principiul reprezentativitatii( deoarece sunt prea multi
cetateni, deciziile nu mai pot fi luate prin participarea la vot a tuturor si, in aceste conditii,
cetatenii isi deleaga reprezentanti care sa conduca cetatea- Statul in numele lor).

Robert Dahl considera ca exista 8 criterii1 in functie de care definim democratia: dreptul de vot;
dreptul de a fi ales; alegeri libere si corecte; libertatea de asociere; libertatea de expresie; surse
alternative de informare; institutiile responsabile de politicile publice sa depinda de vot si alte
expresii ale preferintelor; dreptul liderilor politici de a concura pentru sustinere si voturi.
La baza oricarui sistem democratic se afla egalitatea politica. Toti cetatenii adulti trebuie sa aiba
posibilitatea de a-si manifesta opinia, sa aiba acces la multiple surse de informatii pentru a-si
forma opinia in cunostinta de cauza, votul unuia este egal cu al oricarei alte persoane.
Democratia, ca putere a poporului este forma de guvernare care porneste de la premisa ca toti
cetatenii, indiferent de statut social, sex, capacitate financiara sau intelectuala etc., au dreptul
egal de a participa, prin vot, la conducerea societatii, au dreptul de a candida si de a fi alesi.
Fiecare dintre cele 8 principii enumerate mai sus se respecta, intr-o masura mai mica sau mai
mare in diferite state ale lumii; de gradul de satisfacere a lor depinde nivelul de democratizare a
unei societati.
Regimul politic reprezinta forma prin care se institutionalizeaza relatia intre cetateni
si guvernanti. Este o combinare intre sistemul de partide ,modul de scrutin,grupuri de presiune
Regimul politic de la un moment dat este, in principiu, rezultatul unei lovituri de stat,revolutii,
restauratii sau al revizuirii integrale a Constitutiei, fapt ce determina modificarea profunda a
institutiilor Statului.2
1 Robert A. Dahl Despre democratie Trad Ramona Lupascu, Alina Maria Turcu, Mihaela
Boordea. Iasi, Institutul European, 2003

2 Maurice Duverger Factors in a Two-Party and Multiparty System, in Party Politics and Pressure Groups (New
York: Thomas Y. Crowell, 1972), pp. 2332

Exista

tipuri

de

regim

politic:parlamentar,

prezidential,

semiprezidential.

Regimul politic parlamentar- Executivul (Guvernul) este desemnat la nivelul componentei de

partidul castigator in alegeri, iar seful partidului devine prim ministru. Exemplul cel mai la
indemana este Marea Britanie. Intr-un astfel de regim, premierul are puteri foarte mari:asupra
partidului, asupra Parlamentului, asupra Guvernului, hotaraste data alegerilor, poate cere
Monarhului dizolvarea Parlamentului, ( nobili pe viata, membri ai Camerei Lorzilor).
Regimul politic semiprezidential: Guvernul si Presedintele reprezinta puterea executiva.
Presedintele este ales prin vot direct si nu raspunde in fata Parlamentului, Guvernul, in schimb,
da. Exemplu concret: Franta .Presedintele prezideaza Consiliul de Ministri (Guvernul francez),
poate dizolva Adunarea Nationala (Camera Inferioara a Parlamentului), poate numi oameni in
functii de stat, numeste premierul si il poate demite.Parlamentul este bicameral, format din
Adunarea

Nationala

si

Senat,

alese

pe

perioade

de

timp

diferite.

Regimul politic prezidential- S.U.A. Presedintele este seful Guvernului, deci ii revine puterea
executiva.Presedintele si Parlamentul au aceeasi sursa de investire, aceeasi legitimitate- votul
universal.Parlamentul (Congresul) este bicameral, format din Camera Reprezentantilor si Senat,
alese pe perioade de timp diferite
Victoria categoric a Partidului Conservator n alegerile parlamentare din 7 mai, obinut n
pofida sondajelor de dinaintea scrutinului, se profileaz ca un moment de cumpn att pentru
Regatul Unit al Marii Britanii i Irlandei de Nord ct i pentru Uniunea European.
n plan intern, majoritatea ctigat de David Cameron n parlamentul Uniunii Jack de la
Londra are ca revers o victorie aproape complet a independentitilor n circumscriiilor regatului
Scoiei, i asta la numai apte luni dup ce un referendum organizat la iniiativa parlamentului
din Edinburgh privind independena Scoiei a fost nvins cu o majoritate confortabil, dar nu
enorm, de 5,6% din sufragii. n data de 7 mai, Partidul Naional Scoian (SNP) a repurtat 56 din
cele 59 de fotolii parlamentare alocate Scoiei n Camera Comunelor de la Londra, de aproape 10
ori mai mult dect la alegerile din 2010, eliminnd aproape complet Partidul Laburist din
circumscripiile electorale scoiene. Acest avans extraordinar al independentitilor scoieni n
alegerile generale britanice, cel mai important de la actul de devoluie din 1997 i pn astzi,
cuplat cu reculul laburitilor n regiune, pune virtual n discuie fiabilitatea modelului
Westminster de guvernare majoritar unitar, care din punct de vedere istoric st la baza

succesului demonstrat de rezilientul regim democratic britanic, i asta cu att mai mult cu ct
cvasi-federalismul asimetric instituit n timpul guvernrii Tony Blair creaz nu doar aspiraii
independentiste n componentele perferice ale Uniunii regale, ci i resentimente n chiar inima
acesteia, Anglia, care nu beneficiaz de o reprezentare legislativ regional proprie.

n plan extern, majoritatea obinut de conservatori, care le permite acum s renune la coaliia
cu Partidul Liberal-Democrat, cel mai mare pierztor al scrutinul, va permite lui David Cameron
s i pun n aplicare promisiunea de a organiza n 2017 un referendum privind ieirea Marii
Britanii din Uniunea European. Nemulumirile i rezervele britanice privind modelul centralist
de construcie european, promovat la Bruxelles sub auspiciile relaiei speciale franco-germane,
sunt binecunoscute i ating chestiuni majore i extrem de sensibile pentru publicul insular, care
nu pot fi ns asimilate in toto cu retorica suveranist apsat i adesea simplist a Partidului
Independenei Regatului Unit (UKIP), al crui lider, Nigel Farrage, nu a reuit de altfel s ctige
un fotoliu de parlamentar la Londra cu ocazia acestor alegeri. Aceste nemulumiri i rezerve
britanice in de o viziune diferit, din punct de vedere istoric, asupra un probleme fundamentale
de economie politic, administrarea justiiei ori politic extern, dar i de condiionri practice
(de natur economic, politic i cultural) distincte n raport cu naiunile europene continentale
din nucleul carolingian al Uniunii Europene, care i au corespondenele lor mai mult sau mai
puin intense n rndul statelor peninsulare scandinave.

Dei Marea Britanie nu a fost un stat fondator al Comunitilor europene, predecesoarele

Uniunii de la Maastrischt, este simplist s fie considerat aa cum se ntmpl adesea chiar i n
Romnia un stat pur i simplu eurofob sau chiar non-european, n timp ce Frana (care pe
vremea lui Charles de Gaulle, n 1963 i apoi n 1967, a respins de dou ori cererea de aderare a
Marii Britanii la Comunitile europene, pe motiv c ar reprezenta un cal troian al Statelor
Unite ale Americii n snul proiectului european) ar reprezenta un fel de epitom al
euroentuziasmului.

n fapt, Marea Britanie, n calitate de unic putere european victorioas cu drepturi depline la
sfritul celui de-Al Doilea Rzboi Mondial, a jucat un rol-cheie n cristalizarea primelor forme
de cooperare european ntre rile occidentale nesupuse comunismului, cu mult nainte de
realizarea reconcilierii franco-germane care a devenit ulterior motorul unei integrri
instituionale mai profunde i mai complexe ntre naiunile europene, fiind statul care a avut
iniiativa prin vocea lui Winston Churchill nsui constituirii Consiliului Europei, organism
nfiinat oficial prin Tratatul de la Londra n data de 5 mai 1949. La fel de complicat este i
istoria diplomatic i de idei care a jalonat crearea Uniunii Europene. Ca rspuns la crearea
Comunitii Economice Europene (CEE), de pild, prin Tratatul de la Roma din 1957, o
iniiativ continental de creare a unei uniuni vamale mult mai ambiioas dect Comunitatea
European a Crbunelui i Oelului (CECO) prin care Frana i Germania (de Vest) au reuit s
depeasc o serie de temeri i impasuri de dup rzboi, Marea Britanie, n conformitate cu
viziunea sa economic mai liberal i cu propriile interese geopolitice, a avut iniiativa crerii
Asociaiei Europene a Liberului Schimb (AELS), o zon de liber-schimb fr o politic vamal,
agricol i apoi regulatorie comun nfiinat oficial prin Convenia de la Stockholm din 4
ianuarie 1960 i cuprinznd iniial apte ri (Austria, Danemarca, Norvegia, Portugalia, Suedia,
Elveia, Marea Britanie), la care s-au asociat ulterior Finlanda i Islanda.

n momentul de fa este nc prea devreme pentru a specula un eventual rezultat, dar victoriasurpriz a conservatorilor n alegerile din 7 mai i planurile acestora de a organiza peste doi ani
un referendum pentru a decide retragerea Marii Britanii din Uniunea European nelinitesc, pe
drept cuvnt, susintorii construciei europene, care sunt actualmente absorbii n proiecte i mai
ambiioase de consolidare post-criz a instituiilor comune de la Bruxelles, cci n eventualitatea
unui rezultat pozitiv la preconizatul referendum, europeneitatea disputat a Marii Britanii, cu
rezervele i proiectele sale concurente, va fi reafirmat n mod hotrt prin crearea unui
precedent greu de ignorat i cu consecine imprevizibile de durat asupra istoriei integrrii
europene de pn acum.

1 :https://www.scribd.com/doc/260406632/Robert-a-Dahl-Despre-Democratie
2: Factors in a Two-Party and Multiparty System, in Party Politics and Pressure Groups (New
York: Thomas Y. Crowell, 1972), pp. 2332