MODELARE NUMERICA SI SIMULARE IN OPTOELECTRONICA

Metode numerice de procesare a campului electromagnetic

Forma diferentiala a ecuatiilor lui Maxwell
Ecuatiile lui Maxwell descriu evolutia campului electromagnetic in diferite medii de
propagare. Forma diferentiala a ecuatiilor lui Maxwell se defineste prin

B
,
t

(1)

care exprima legea lui Faraday pentru inductia electromagnetica, si prin

D
,
t

(2)

care exprima legea lui Ampere pentru un circuit electric. Determinarea solutiilor sistemului (1) +
(2) de ecuatii Maxwell se face in functie de proprietatile de material ale mediului in care se
propaga campul electromagnetic studiat si de conditiile initiale si/sau la limita impuse de
problema studiata. Proprietatile de material ale mediului de propagare la care ne-am referit mai
devreme sunt descrise prin intermediul urmatoarelor doua ecuatii constitutive

D E , unde r 0 ,

(3)

B H , unde r 0 .

(4)

Simbolurile introduse mai devrema au urmatoarele semnificatii si unitati de masura

fizice :
B reprezinta fluxul magnetic si se masoara in Vs/m2 ;
D reprezinta fluxul dielectric (deplasarea electrica) si se masoara in As/ m2 ;
E reprezinta intensitatea campului electric si se masoara in V/m ;
H reprezinta intensitatea campului magnetic si se masoara in A/m ;

J reprezinta densitatea curentului produs de sarcinile libere ( J E , unde reprezinta

conductivitatea specifica a mediului de propagare) si se masoara in A/m2 ;

0 reprezinta permitivitatea electrica a vidului si se masoara in As/Vm ;

r reprezinta permitivitatea relativa si depinde de mediul in care se propaga undele
electromagnetice ;

0 reprezinta permeabilitatea magnetica a vidului si se masoara in Vs/Am ;

r reprezinta permeabilitatea relativa si depinde de mediul in care se propaga undele
electromagnetice.
Observatie: Prin intermediul ecuatiei de continuitate

,
t

(5)

din cele doua ecuatii ale sistemului lui Maxwell prezentat mai sus se poate deduce ca

B 0 ,

(6)

relatie care exprima inexistenta polilor magnetici liberi, si

D ,

unde reprezinta densitatea sarcinilor libere, relatie care exprima legea lui Gauss.
Aplicand ecuatiilor (1) si (2) ale sistemului lui Maxwell transformata Fourier obinem
2

(7)

 E j B ,

(8)

J j .

(9)

Observatie: Sistemul (1) + (2) determina campul electromagnetic in spatiul timp, iar sistemul
(8) + (9) determina campul electromagnetic in spatiul frecventelor.

Discretizarea ecuatiilor lui Maxwell

Atunci cand discretizam campul electrc E in raport cu o retea de puncte in care spatiul si
timpul sunt esantionate prin subdiviziuni uniforme, pentru precizarea valorilor lui E in aceste
puncte adoptam notatia

n
i , j ,k

E i x , j y , k z , n t .

(10)

In cazul campului magnetic H procedam in mod asemanator

n
i , j ,k

H ix, j y, k z , nt .

(11)

De exemplu, tratand sistemul pamant-ionosfera (prezentat in figura 1) ca pe un imens

ghid de unde putem discretiza parametrii de material care intra in compozitia acestui ghid ca si
campul electromagnetic care se propaga prin el dupa o retea de puncte ca cea sugerata in figura
2.

Ionosfera

40 km

60 km

Antena

Pamant
Figura 1. Sistemul ionosfera-pamant.

Ionosfera

40 km

60 km

Antena

Pamant
Figura 2. Discretizarea sistemului ionosfera-pamant.
Discretizarea ecuatiilor lui Maxwell impune gasirea unei metode de discretizare a
derivatelor partiale ale componentelor ce alcatuiesc campul electromagnetic. Folosind aceste
conventii de scriere, formulele de aproximare ale derivatelor partiale

E E E E
,
,
,
, prin
t x y z

metoda difrerentelor finite, au urmatoarele expresii

E
E
lim
t t 0

t t
i , j ,k

t
i , j ,k

n 1
i , j ,k

E
t

n
i , j ,k

(12)

E
E
lim
x x 0

n
x x , j , k

E
E
lim
y y 0

n
i , y y , k

E
E
lim
z z 0

n
i , j , z z

n
x , j ,k

n
i , y ,k

y
E

n
i, j,z

n
i 1, j , k

n
i , j ,k

n
i , j 1, k

n
i , j ,k

y
E

n
i , j , k 1

n
i , j ,k

(13)

(14)

(15)

Observatie: Daca in relatiile (12) (15) inlocuim campul E cu campul H obtinem fara nici un
efort formulele de aproximare ale derivatelor partiale

H H H H
,
,
,
.
t x y z

Algoritmul lui Yee de aproximare a solutiilor sistemului lui Maxwell

Algoritmul lui Yee a fost special conceput pentru a servi la rezolvarea numerica a
diferitelor probleme ridicate de simularea virtuala a unor procese de fizice greu reproductibile in
laborator dar care pot fi complet descrise cu ajutorul ecuatiilor lui Maxwell. Pentru aproximarea
derivatelor partiale din componenta ecuatiilor lui Maxwell algoritmul lui Yee se folosese de
metoda elementului finit. Marele avantaji al acestui algoritm consta in modul de definire al
retelelor de discretizare a ecuatiilor lui Maxwell care are proprietatea de a reduce substantial
cantitatea de memorie RAM necesara pentru ca procesul de calcul sa poata fi asistat de
calculator. In domeniul timp, campurile E si H sunt esantionate dupa o retea de celule Yee.
Intr-o celula Yee (vezi figura 3) campurile electric si magnetic sunt diferentiate in spatiu si timp,
esantionarea facanduse la jumatatea intervalelor spatiale si temporale.

Figura 3. a) O celula Yee. b) O fata a unei celule Yee.

In continuare consideram ca mediul in care ne desfasuram experimentul este izotropic in
raport cu componenta electrica, avand permitivitatea , este omogen in raport cu componenta
magnetica, avand permeabilitatea egala cu permeabilitatea 0 a vidului si are conductivitatea

11 12 13

descrisa prin tensorul 21 22 23 .

31 32 33
Pentru aproximarea lui E si H din ecuatiile lui Maxwell
B

,
J

E
J

(M 1)

ca functii spatio-temporale, definim o retea de celule Yee convenabila in raport cu care

descretizam apoi aceste ecuatii prin metoda elementului finit prezentata mai devreme.
Considerand reteaua definita prin ix, j y, k z , nt i , j , k , n 4 sistemul de ecuatii al lui Maxwell
se discretizeaza dupa cum urmeaza
6

(16)

(17)

(18)

(19)
7

(20)

(21)

(22)

(23)

(24)
Relatiile tocmai gasite permit determinarea recurisva a evolutiei in timp a campului
electromagnetic. Intr-adevar, cunoscand campurile H si J la momentul n-0.5 si campul electric E
la momentul n, din ecuatiile (16) (18) putem determina campul magnetic H la momentul n+0,5,
iar din ecuatiile (19) (21) putem determina campul J la momentul n+0,5. Folosind rezultatele
obtinute, putem determina apoi campul E la momentul n+1. Dupa parcurgerea acestor etape,
procesul poate fi reluat pentru H si J cunoscute la momentul n+0.5 si E cunoscut la momentul
n+1.
Pentru aproximarea lui E si H din sistemul

 E jB

J j ,
J
E

(M 2)

(transformatele Fourier ale ecuatiile lui Maxwell) ca functii in domeniul frecventelor, definim o
retea de celule Yee convenabila in raport cu care descretizam apoi aceste ecuatii prin metoda
elementului

finit

ix, jy, k z i , j , k

prezentata
3

mai

devreme.

Considerand

reteaua

definita

prin

sistemul de ecuatii al lui Maxwell se discretizeaza dupa cum urmeaza

(25)

(26)

(27)

10

(28)

(29)

(30)

(31)

11

(32)

(33)
In cazul sistemului actual, ca si in cazul sistemului (16) (24), necunoscutele sunt componentele
campurilor H si J la momentul n+0.5 si componentele campului E la momentul n+1,
considerandu-se cunoscute toate componentele campurilor H si J la momentul n-0.5 precum si
toate componentele campului E la momentul n, dar spre deosebire de sistemul (16) (24) care
permite determinarea campurilor H, J si E in doua etape: mai intai H si J si apoi E, sistemul (25)
(33) nu poate fi rezolvat prin explicitarea succesiva a necunoscutelor sale ci numai pintr-o
abordare globala.

Conditii la limita absorbante

In multe situatii regiunea spatiala in care dorim sa modelam un fenomen optoelectronic
este nemarginita in cel putin o directie. De exemplu in cazul ghidului de unda natural pamantionosfera regiunea in care trebuie sa modelam este nemarginita pe orizontala. Alt exemplu
(ilustrat in figura 4 a)) este dat de o antena dipol care emite intr-un spatiu omogen nemarginit.
Datorita constrangerilor impuse de duratele de functionare si de capacitatile de memorie ale
12

tehnologiilor de calcul folosite - care sunt limitate, va trebui sa trunchem zona de manifestare a
procesului studiat astfel incat determinarea acestuia sa se faca numai intr-o zona de interes
marginita. In cazul figurii 4 b) aceasta zona este demarcata de dreptunchiul punctat. In aceasta
figura mediul care inconjoara dreptunghiul punctat trebuie sa absoarba undele incidente la
laturile acestui dreptunghi astfel incat campul electromagnetic modelat sa se comporte identic
cazului in care experimentl s-ar face intr-un mediu nemarginit.
Materialul folosit la truncherea zonei de interes se numeste nivel (strat) perfect adaptat.
Ideea unei astfel de tehnici de modelare locala a campului electromagnetic a fost introdusa in
1994 de catre Berenger, Chew si Weedon.
Indiferent de metoda de lucru folosita (rezolvarea sistemului lui Maxwell in domeniul
timp sau in domeniul frecventelor) si de tipul stratului absorbant folosit, acesta reflecta totusi o
parte din undele care il ating (procentul undelor reflectate depinde de tipul undelor incidente).
Optimizarea straturilor absorbante constituie inca un subiect de interes pentru cercetatori.

a)

b)

Stratul perfect adaptat (conditii la

limita absorbante)

Figura 4. a) Domeniu infinit. b) Domeniu marginit prin introducerea de conditii la limita

absorbante.

Aproximarea campului electromagnetic prin metoda PML (Perfectly Matched Layer)

In cazul folosirii conditiilor la limita absorbante ecuatiile lui Maxwell pentru domeniul
frecventelor au urmatoarele expresii

13

(34)
unde

(35)

g x j , g y j , g z j , reprezentand un set de trei functii de variabila complexa dependente

de frecventa, iar a x , a y , a z , versorii axelor de coordonate. Undele plane care verifica sistemul
(34) au forma

(36)
unde este permitivitatea mediului (care poate fi si izotropic) in care se propaga unda, 0 este
permeabilitatea vidului, este conductivitatea electrica a mediului si poate fi un tensor, k este
numarul de unda care poate fi functie de , , . Semnificatie ultimilor trei parametrii este
urmatoarea : reprezinta frecventa radiala a undeli emergente, este unghiul dintre directia de
propagare a undei si axa Oz , iar este unghiul azimutal al directiei de propagare a undei
unghiul dintre proiectia acestei directii pe planul Oxy si axa Ox .
Este simplu de observat ca in cazul g x j g y j g z j 0 sistemul (36) se
reduce la forma traditionala a ecuatiilor lui Maxwell, iar expresia (36) la o unda plana standard.
14

De asemenea se poate observa usor ca unda plana furnizata de sistemul (34) difera de unda plana
furnizata de ecuatiile (8) si (9) prin factorul exponential

care are rolul de a ajusta disiparile produse de utilizarea metodei PML (utilizarii conditiilor la
limita absorbante). Diferitele impedante (exprimate prin rapoarte de forma

Ex
, etc.) care se pot
Hy

forma cu ajutorul componentelor campului electromagnetic furnizat de sistemul (34) sunt

identice cu cele care se pot forma cu ajutorul componentelor campului electromagnetic furnizat
de sistemul (M 2).
Figura 5 ilustreaza relatiile pe care trebuie sa le verifice functiile g x g x j si

g y g y j in cazul 2-dimensional pentru asigurarea conditiilor la limita absorbante : adica a

conditiilor de ne-reflexie a undelor plane incidente la interfetele stratului absorbant care
inconjoara zona de interes indiferent de unghiul de incidenta.

Figura 5. Conditii la limita absorbante.

15

Observatie: Pentru evitarea in continuare a folosirii tehnicii de splitare a campului

electromagnetic rescriem operatorul (35) sub forma

(37)
Daca vom considera

unde x , y , z sunt trei constante reale pozitive, operatorul PML (utilizabil in domeniul
frecventelor) poate fi adus (pentru utilizare in domeniul timp) la forma

(38)
unde reprezinta produsul de convolutie iar functia u se defineste prin u t 0 , daca x 0
si u t 1 , daca x 0 . Operatorul (38) implica cate un produs de convolutie dintre o functie
care descreste exponential la 0 si derivatele partiele ale componentelor campului
electromagnetic. Acest operator poate fi aplicat campurilor care se propaga in medii liniare
indiferent daca aceste medii sunt izotrope sau anizotrope. Datorita proprietatilor de liniaritate
ecuatiile (1) si (2) pot fi rescrise cu ajutorul operatorului (38) sub forma

16

(39)
unde

(40)
expresia cantitatii PML E obtinanduse din relatia de mai sus prin simpla inlocuire a
campului magnetic H cu campul electric E.
Produsele de convolutie care apar in ecuatiile (39) pot fi eficient calculate utilizand
tehnica liniar-recursiva de calcul pe portiuni a produselor de convolutie dezvoltata de Kelley si
Luebbers in 1996.
Pentru mediile dispersive mai complicate, precum plasmele magnetizate, metoda
dezvoltata anterior prin utilizarea operatorului (38) nu asigura obtinerea unor coeficienti de
reflexie adegvati pentru benzile de frecvente dorite. Pentru a iesi din acest impas va trebui ca in
exprimarea functiilor g x j , g y j , g z j sa folosim mai multi termeni. In mod concret
noi vom considera ca

1 g x j

1
n 1

N
N
byn yn
bxn xn
b
1
1
,
1
,
1 zn zn . (41)
j xn 1 g y j
n 1 j yn 1 g z j
n 1 j zn

17

In aceste conditii noul operator PML se va scrie

(42)
Prin utilizarea acestui nou operator cantitatea PML H devine

(43)
In relatiile de mai sus s-a aplicat operatorul parte rela termenilor care pot lua valori complexe
pentru ca procesul de calcul al produselor de convolutie sa solicite cat mai putina memorie RAM
din partea unitatii de calcul folosite. Cantitatea

PML

se exprima pintr-o relatie

asemanatoare celei de mai sus cu deosebirea ca in locul componentelor campului magnetic vor
apare componntele campului electric.
Observatie: Dezavantajele folosirii noului operator constau in majorarea volumului de calcul pe
care il impune. De exemplu, pentru evaluarea relatiei (43) numarul produselor de convolutie care
trebuiesc evaluate este de N ori mai mare decat cele necesare pentru evaluarea relatiei (40).

18

Aplicatie
Simulam fenomenul de propagare a undelor emise de o antena care produce un semnal
sinusoidal. In acest sens ni se dau locul in care este situata antena si campul electric produs de
aceasta antena in timp. Pentru a simplifica modelul matematic al acestei probleme vom considera
ca ne situam in cazul tranzversal electromagnetic, adica in cazul undelor plane. Daca o unda de
acest tip se propaga paralel cu axa 0x atunci Ex Ez 0 , H x H y 0 . Dupa cum este normal,
vom presupune ca antena emite in atmosfera, dar pentru a ne apropia cat mai mult de conditiile
unei situatii reale, vom considera de asemenea ca in drumul ei unda va strabate si un mediu
dielectric.
Ipoteze de lucru
Pentru simplificarea calculelor vom considera parametrii constitutivi ai atmosferei
(spatiul in care transmite antena) egali cu cei ai vidului, adica 0 8,854185 1012 F/m ,

0 400 109 H/m . Din acelasi motiv vom presupune ca dielectricul considerat in problema
nu are proprietati magnetice, adica d 0 . In ceea ce priveste permitivitatea electrica a
dielectricului vom presupune ca este de 4 ori mai mare decat cea a vidului, adica d 4 0 .
Caracteristicile tehnice ale antenei pe care urmeaza sa o studiem sunt sisntetizate in faptul
ca impulsurile emise de catre aceasta sunt descrise de ecuatia Ey x0 , t E0 sin t , unde

c , 0 500 nm .

Modelul matematic
Fata de datele problemei, fenomenul pe care dorim sa il simulam este modelat matematic
prin urmatorul sistem de ecuatii Maxwell

H
E
, H
,
t
t

(44)

unde si vor lua dupa caz valorile 0 , 0 , d , d , respectiv, 0 , 0 .

Cum in cazul pe care il studiem Ex Ez 0 , H x H y 0 , sistemul (44) se transcrie

19

E y
x

E
H z
H z
,
y .
t
x
t

(45)

Prin substitutii simple, sistemul de ecuatii (45) poate fi adus la forma

2 Ey
2 Ey
2H z
2H z

0,

0.
x 2
t 2
x 2
t 2

(46)

Pornind de la forma conditiilor Ey x0 , t E0 sin t , t 0 , pe care solutia generala a celei de

a doua ecuatii a sistemului (45) trebuie sa le indeplineasca, este util sa constatam faptul ca solutia
generala complexificata a acestei ecuatii avand forma Ey x, t E x e jt este data de relatia

E x C1e x C2e x ,

(47)

unde C1 si C2 sunt doua constante de integrare arbitrare, iar j . Intr-adevar pentru

C2 C1

E0
, , functia E y x, t C1e x C2 e x e jt verifica relatia
2sin x

Ey x0 , t E0 sin t , t 0 .
Revenind la sistemul (46) observam cu usurinta faptul ca solutia generala complexificata
a primei ecuatii avand forma H z x, t H x e jt este data de relatia

H x D1e x D2e x ,

(48)

unde la fel ca mai devreme, D1 si D2 sunt doua constante de integrare arbitrare, iar j .
Pentru a stabili legatura dintre cele doua componente E y si H z ale campului electric si magnetic
introducem expresiile acestora in sistemul (45). Ca rezultat obtinem
C1

D1

C2

.
D2

20

(50)

Observatii: 1) Perechea Ey x, t C1e xe jt , H z x, t D1e xe jt caracterizeaza o unda care

se deplaseaza paralel cu axa 0x catre dreapta, iar Ey x, t C2e x e jt , H z x, t D2e xe jt , o
unda care se deplaseaza paralel cu aceeasi directie, dar catre stanga.
2) Dupa cum se stie impedanta mediului in care se propaga o unda transversal electromagnetica
Ey
ca cea analizata de noi se defineste prin relatia Z
. Astfel (datorita relatiilor (50)) in cazul
Hz
unei unde care se deplaseaza catre dreapta impedanta mediului este egala cu
unei unde care se deplaseaza catre stanga cu

, iar in cazul

Folosind rezultatele obtinute pana in prezent putem concluziona ca in fiecare din cele
patru regiuni ale figurii alaturate campul electromagnetic emis de antena este exprimat analitic
prin urmatoarele relatii :

Ey x, t C1e xe jt , H z x, t D1e xe jt , in regiunea 1 ;

Ey x, t C2e xe jt , H z x, t D2e xe jt , in regiunea 2 ;

Ey x, t C3e xe jt , H z x, t D3e xe jt , in regiunea 3 ;

Ey x, t C4e xe jt , H z x, t D4e xe jt , in regiunea 4.

Figura 5.
21

Legatura dintre cele partu randuri de solutii se facre prin intermediul relatiilor de
continuitate care trebuiesc satisfacute la nivelul fiecarei interfete de separatie de catre perechile
adiacente de solutii. Pentru a stabili aceste laegaturi analizam cazul unei unde electromagnetice
care se propaga dintr-un mediu in altul ca in figura de mai jos.

Figura 6.
Conditiile de continuitate la nivelul interfetei de separatie dintre mediile 1 si 2 sunt
H zi H zr H zt , E yi E yr E yt .

Efectuand notatiile

E yi
H zi

Zi ,

E yr
H zr

Zr ,

E yt
H zt

(51)

Z t si observand ca Z r Zi , in virtutea relatiilor

(51) putem determina coeficientii de transmitanta

E yt
H zt

2Zt
,
Zt Zi

(52)

si de reflectanta

E yr

H zr

ai undei emergente.

Observatie: Este usor de constatat ca 1 .

22

Zt Zi
,
Zt Zi

(53)

Abordarea numerica a problemei

Alegand ca domeniu de integrare produsul cartezian 0, L 0, T , ecuatiile (45) pot fi

discretizate prin intermediul urmatoarelor relatii de recurenta

H k 0.5, n 0.5 H k 0.5, n 0.5

1 t
E Ek , n ,
k x k 1, n

1 t
Ek , n 1 1 k Ek , n
H k 0.5, n 0.5 ,
H
k x k 0.5, n 0.5
k
k , n ,

(54)

unde axa 0x a fost esantionata in punctele x k x, k , semiaxa pozitiva [0t a fost

esantionata in punctele t nt , n , pasii celor doua diviziuni fiind alesi astfel incat conditia
de stabilitate Couran-Friedrichs-Lewy :
c

t
1,
x

(55)

sa fie satisfacuta, iar

k k x , k k 0.5 x , k k x , k .
Observatii: Pentru a nu ingreuna modul de exprimare in relatiile (54) in loc sa scriem de pilda
H z , k 0.5, n 0.5 , precizand faptul ca ne referim la componenta dupa axa 0z a campului magnetic, am
preferat sa scriem simplu H k 0.5, n 0.5 , etc. Analog am procedat si in cazul exprimarii
componentelor campului electric.
Interdependenta dintre cele doua relatii de recurenta (54) este ilustrata in figura 7 prezentata mai
jos.

23

Figura 7.

Datorita nemarginirii multimilor si dupa care sunt indexate cele doua relatii de
recurenta (54) folosirea lor in practica este imposibila. Obsevam totusi ca daca am considera ca
in afara unui interval marginit al axei 0x campul magnetic este nul la orice moemnt de timp
atunci relatiile de recurenta (54) ar putea furniza informatiile necesare procesarii fenomenului
care ne intereseaza in interiorul acelui interval. Pentru a fixa ideile sa consideram ca zona spatiotemporala de interes pentru simularea unui anumit proces electromagnetic este delimitata de
produsul cartezian 0, L 0, T . Consideram ca intervalul 0, L este impartit in M 0
subintervale de lungime x si ca intervalul 0, T este impartit in N 0 subintervale de
lungime t astfel incat conditia de stabilitate (55) sa fie satisfacuta. In aceste conditii urmarind
diagrama din figura 7 putem observa cu usurinta ca in ipoteza

H z 0.5x, t H z M 0.5 x, t t ,

24

(56)

relatiile de recurenta (54) pot fi folosite pentru aproximarea solutiei sistemului (45) situata in
domeniul 0, L 0, T .
Yee a propus pentru asigurarea conditiilor (56) considerarea de o parte si de alta a
segmentului 0, L a cate unei regiuni, ca cele prezentate in figura 8, nereflectante cu
proprietatea de absortie a campului electromagnetic.

Regiunea 2

Regiunea 1

Regiunea 3

Regiunea 4

Regiunea 5

Figura 8.
Pentru modelarea matematica a probelemelor ridicate de determainarea parametrilor
constitutivi ai celor doua medii absorbante care incadreaza regiunea noastra de interes, ecuatiile
(45) trebuiesc inlocuite prin ecuatiile
E y
x

E
H z
H z
,
y Ey ,
t
x
t

(57)

unde conductivitatea electrica introdusa are menirea de a face ca mediul in care se propaga
undele electromagnetice sa fie cu pierderi (energia de propagare a undei electromagnetice sa fie
transformata in caldura).
Ca si mai devreme ecuatiile sistemului (57) se pot aduce la forma explicita

2
2 Ey
E y
2H z
2H z
H z E y

.
x 2
t 2
t
x 2
t 2
t

25

(58)

De asemenea se poate arata ca solutiile generale complexificate ale celor doua ecuatii (58) avand
respectiv formele H z x, t H x e jt si Ey x, t E x e jt sunt date de relatiile

E x C1e x C2e x , H x D1e x D2e x

(59)

unde C1 , C2 , D1 , si D2 sunt constante de integrare arbitrare, iar

2 2 j j .

(60)

Deoarece perechea Ey x, t C1e xe jt , H z x, t D1e xe jt caracterizeaza o unda care se

deplaseaza paralel cu axa 0x catre dreapta, iar Ey x, t C2e x e jt , H z x, t D2e xe jt , o unda
care se deplaseaza paralel cu aceeasi directie, dar catre stanga, in virtutea rezultatelor obtinute
mai devreme putem concluziona ca in fiecare din cele cinci regiuni ale figurii 8 campul
electromagnetic emis de antena este exprimat analitic prin urmatoarele relatii :

Ey x, t C1e xe jt , H z x, t D1e xe jt , in regiunea 1 ;

Ey x, t C2e x e jt , H z x, t D2e xe jt , in regiunea 2 ;
Ey x, t C3e xe jt , H z x, t D3e xe jt , in regiunea 3 ;
Ey x, t C4e xe jt , H z x, t D4e xe jt , in regiunea 4 ;
Ey x, t C5e xe jt , H z x, t D5e xe jt , in regiunea 5.
Ca si mai devreme, legatura dintre cele cinci randuri de solutii se facre prin intermediul
relatiilor de continuitate care trebuiesc satisfacute la nivelul fiecarei interfete de separatie de
E yi
E yt
E yr
Zi ,
Zr ,
Z t si
catre perechile adiacente de solutii. Efectuand notatiile
H zi
H zt
H zr
observand ca Z r Zi , in virtutea relatiilor (51) putem determina din nou coeficientii de
transmitanta

E yt
H zt

2Zt
,
Zt Zi

26

(61)

si de reflectanta

E yr
H zr

Zt Zi
,
Zt Zi

(62)

ai unei unde emergente intre doua regiuni adiacente. Diferenta intre formulele (52), (53) si
formulele (61), (62) consta in expresiile diferite ale impedentelor care in situatia actuala valorile

Zi

j i

, i 2 i i 2 j i i ,

Z r Zi ,
Zt

j t

(63)
, t 2 t t 2 j t t .

Consideram acum ca ne situam in una dintre zonele delimitate de regiunile 1 si 2, sau de

regiunile 4 si 5. Pentru a evita distorsionarea solutiilor oferite de relatiile de recurenta (54)
punem conditia ca 0 (undele incidente pe interfata dintre regiunile 1 si 2, sau dintre
regiunile 4 si 5 sa nu fie reflectate inapoi). Aceasta conditie este echivalenta cu faptul ca
impedantele celor doua regiuni adiacente sunt egale intre adica cu faptul ca i t , i t .
Pentru asigurarea satisfacerii conditiilor (56) consideram ca mediul absorbant care ocupa
regiunea 1 sau regiunea 5 (in functie de alegerea cazului tratat) are conductanta electrica

t i . In aceasta situatie

t t t

2 1 j

2
2

2
i i

2 1

daca ne referim la zona delimitata de mediul 1, sau

27

2 1 j

2
2

2
,
2 1

(64)

t t t

2
i i

2 1

2 1 j

2
2

2
,
2 1

2 1 j

2
2

(65)

daca ne referim la zona delimitata de mediul 2.

Notand Re t si Im t , avem
E y x, t C1e x e

j x t

, H z x, t D1e x e

j x t

(65)

(66)

daca x apartine segmentului delimitat pe axa 0x de regiunea 1, sau

E y x, t C5e x e

j x t

, H z x, t D5e x e

j x t

daca x apartine segmentului delimitat pe axa 0x de regiunea 5.

In cazul primului strat absorbant, deoarece mediul din regiunea 2 este spatiul liber, avem

0 0
Astfel, daca luam x 20

2 1 2

2
0

2 1
.
2

2
, atunci x 4 , deci factorul e x e4 3,5 106 este
2 1

suficient de mic pentru a putea sa consideram campul electromagnetic nul in stanga primului
strat absorbant.
In cazul celui de al doilea strat absorbant, deoarece mediul din regiunea 4 este este
dielectricul de parametrii constitutivi d 4 0 , d 0 , avem

4 0 0

2 1 4

2
0

28

2 1
.
2

Astfel, daca luam x 0

2
, atunci x 4 , deci factorul e x e4 3,5 106 este
2 1

suficient de mic pentru a putea sa consideram campul electromagnetic nul in dreapta ultimului
strat absorbant.
In lumina acestor constatari, daca consideram ca regiunea 1 se intinde de la x 0
la x 20 , regiunea regiunea 2 de la x 20 la x 30 , regiunea 3 de la x 30 la x 60 ,
regiunea 4 de la x 60 la x 80 , si regiunea 5 de la x 80 la x 100 , atunci simularea
fenomenului de propagare al undelor electromagnetice emise de antena in cauza poate fi simulat
de-a lungul intervalului 30 , 80 prin metida diferentelor finite prezentata in acest paragraf.
Pentru o mai buna intelegere a modului in care aparatul teoretic prezentat mai devreme
poate fi utilizat in cadrul aplicatiilor pracitce vom prezenta in continuare liniile de comanda ale
programului Matlab destinat procesarii acestui fenomen.

Liniile de cod pentru simularea asistata de calculator a fenomenului studiat mai devreme
%

Permitivitatea

function epsilon=permittivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
er1=4;
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
if((x>=0)&(x<(L-4*lambda0)))
epsilon=epsilon0;
else
epsilon=er1*epsilon0;
end
%

Permeabilitatea

function mu=permeability(k,sx,lambda0,M)
29

mu0=400*pi*1e-9;
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
mu=mu0;
%

Conductivitatea electrica

function sigma=econductivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
mu0=400*pi*1e-9;
er1=4;
epsilon1=er1*epsilon0;
Z0=sqrt(mu0/epsilon0);
Dx=sx*lambda0;
x=k*Dx;
L=M*Dx;
star1=(2*pi/lambda0)*(1/Z0);
star2=er1*star1;
if((x>2*lambda0)&(x<L-2*lambda0))
sigma=0;
elseif (x<=2*lambda0)
sigma=star1;
elseif (x>=(L-2*lambda0))
sigma=star2;
end
%

Conductivitatea magnetica

function sigmastar=mconductivity(k,sx,lambda0,M)
epsilon0=8.854185*1e-12;
mu0=400*pi*1e-9;
Z0=sqrt(mu0/epsilon0);
Dx=sx*lambda0;
30

x=(k+0.5)*Dx;
L=M*Dx;
star=(2*pi/lambda0)*Z0;
if((x>2*lambda0)&(x<L-2*lambda0))
sigmastar=0;
else
sigmastar=star;
end
%

Metoda diferentelor finite

function Ey=FDTD
mu0=400*pi*1e-9;
epsilon0=8.854185*1e-12;
c=1/sqrt(mu0*epsilon0);
lambda0=500;
beta0=(2*pi)/lambda0;
sx=0.02;
st=0.10
Dx=sx*lambda0;
Dt=(st/c)*Dx;
E0=1;
m=150;
omega=beta0*c;
M=500;
N=4000;
E=zeros(1,M+1);
H=zeros(1,M+2);
for k=0:M
epsilon(k+1)=permittivitty(k,sx,lambda0,M);
ce(k+1)=1-Dt*econductuvity(k,sx,lambda0,M)/epsilon(k+1);
h(k+1)=1/epsilon(k+1);
31

end
h=h*Dt/Dx;
for k=0:(M-1)
mu(k+1)=permeability(k,sx,lambda0,M);
ch(k+1)=1-Dt*mconductivity(k,sx,lambda0,M)/mu(k+1);
e(k+1)=1/mu(k+1)
end
e=e*Dt/Dx;
for n=1:N
E(m+1)=E0*sin(omega*(n-1)*Dt);
H(2:M+1)=ch.*H(2:M+1)-e.*(E(2:M+1)-E(1:M));
E(1:M+1)=ce.*E(1:M+1)-h.*(H(2:M+2)-H(1:M+1));
E(m+1)=E0*sin(omega*n*Dt);
Ey(n,:)=E;
end

Probleme
1) In conditile aplicatiei analizate in paragraful precedent, determinati coeficientul de reflexie la
nivelul interfetei de separatie dintre spatiul liber si dielectric (suprafata de ecuatie x 60 ).
2) Folositi rezultatul obtinut dupa rezolvarea problemei 1 pentru a simula (prin modificarea
corespunzatoare a codului prezentat mai sus) campul electromagnetic reflectat in spatiul liber

20 x 60

de catre dielectric.

3) Simulati fenomenul de propagare a unei unde electromagnetice pentru care componenta

electrica E verifica conditiile initiale Ex x, 0 0, E y x, 0 E0e
unde parametrii E0 , m si 0 sunt considerati cunoscuti.
32

x m 2
2 2

, Ez x, 0 0, x ,

4) Simulati fenomenul de propagare a unei unde electromagnetice pentru care componenta

electrica E verifica conditiile

Ex x, t 0, Ey x, t 0, Ez x, t 0, x , t [0, t0 ) ,
si

Ex x0 , t 0, E y x0 , t Ae

t t0 2
2 2

, Ez x0 , t 0, t t0 ,

unde parametrii A 0, t0 0, 0 se considera cunoscuti.

33