Sunteți pe pagina 1din 66
ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE FACULTATEA DE ECONOMIE DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE Ş I POLITICI ECONOMICE Mihaela

ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE

FACULTATEA DE ECONOMIE

DEPARTAMENTUL DE ECONOMIE ŞI POLITICI ECONOMICE

Mihaela Hrisanta Mosora Marius Corneliu Marinaş

MICROECONOMIE

suport de curs

ECONOMICE Mihaela Hrisanta Mosora Marius Corneliu Marina ş MICROECONOMIE suport de curs Editura ASE Bucure ş

Editura ASE

Bucureşti

2012

Copyright © 2012, Mihaela Hrisanta Mosora, Marius Corneliu Marinaş Toate drepturile asupra acestei ediţii sunt rezervate autorilor

Editura ASE Piaţa Romană nr. 6, sector 1, Bucureşti, România cod 010374 www.ase.ro www.editura.ase.ro editura@ase.ro

Referenţi:

Prof. univ. dr. Dorel AILENEI Conf. univ. dr. Cristian SOCOL

ISBN 978-606-505-576-6

INTRODUCERE

Cursul de microeconomie se adresează studenţilor de la Facultatea de Finanţe Asigurări Bănci şi Burse de Valori, anul I, Învăţământul la distanţă, fiind postat pe platforma www.fabbv- id.ase.ro.

Cursul de Microeconomie are drept obiectiv formarea modului de gândire economic, care să servească la evaluarea corectă a oportunităţilor şi riscurilor la nivel microeconomic. Studiul acestei discipline ne ajuta sa înţelegem funcţionarea pieţei, comportamentul producătorilor, respectiv al consumatorilor, modul de formare a preţului pe diferite pieţe, principalele forme de concurenta.

Parcurgând acest curs, studenţii vor dobândi o serie de competenţe generale precum:

Însuşirea de către studenţi a fondului de cunoştinţe economice de bază aplicate la analiza proceselor şi regularităţilor ce se manifestă în desfăşurarea activităţii agenţilor economici individuali;

Înţelegerea modului de formare a cererii, a ofertei şi a mecanismelor de funcţionare a pieţei;

nivel

Cunoaşterea

şi

utilizarea

indicatorilor

ce

caracterizează

activitatea

la

microeconomic;

Asigurarea cunoştinţelor economice fundamentale necesare în continuare pentru studiul disciplinelor de specialitate.

De asemenea, parcurgerea cursului oferă o serie de competenţe specifice studenţilor, precum:

Cunoaşterea vocabularului de bază, comun pentru toţi economiştii;

Cunoaşterea conceptelor economice fundamentale de piaţă, preţ, cerere, ofertă, echilibru, concurenţă şi utilizarea limbajului ştiinţific adecvat în explicarea influenţei mediului economic asupra întreprinderii;

Identificarea comportamentului producătorului folosind conceptele şi teoriile privind producţia, productivitatea, costurile, profitul etc.

Aplicarea metodelor de analiză şi evaluare a fenomenelor microeconomice pe bază de indicatori, grafice şi probleme de optimizare;

Utilizarea cunoştinţelor ştiinţifice şi formularea criteriilor proprii în vederea adoptării unor decizii cât mai bune în calitate de producător, angajat şi consumator;

Dezvoltarea capacităţii de a înţelege texte din publicaţii ştiinţifice şi din presă privind comportamentul firmelor şi a pieţelor specifice şi de a distinge informaţia relevantă de cea nerelevantă pentru decizii economice în cadrul întreprinderii;

Utilizarea corectă şi adecvată a limbajului economic în producerea de mesaje scrise în cadrul întreprinderii.

Cursul de macroeconomie este structurat în 6 unităţi de învăţare, fiecare dintre acestea având stabilite obiectivele, secţiunile, testele de autoevaluare, răspunsurile la acestea, precum şi bibliografia aferentă.

Evaluarea studenţilor la cursul de Microeconomie este structurată pe două paliere. Primul se referă la evaluarea pe parcursul semestrului, în funcţie de rezultatele la patru teste postate pe platformă. Fiecare test vizează rezolvarea a zece aplicaţii, studii de caz referitoare la una sau mai multe unităţi de învăţare, fiecare subiect fiind notat cu 0,1 puncte. Punctajul total (maxim) corespunzător celor patru teste este de 4 puncte, adică 40% din nota finală. Cel de-al doilea palier al evaluării se referă la examenul scris, al cărui punctaj maxim este de 5 puncte, adică 50% din nota finală. Punctajul final este alcătuit din punctajul aferent evaluării pe parcursul semestrului, din punctajul obţinut la examenul scris şi punctul din oficiu. Condiţia de promovare a examenului este aceea a obţinerii a cel puţin 2,5 puncte la examen şi a unei note finale de minimum 5.

 

CUPRINS

pag

Unitatea de

Introducere in economie. Cost de oportunitate

7

învăţare 1

 

Obiective

7

 

Secţiunea 1. Ce este economia?

7

 

Secţiunea 2. Alegere şi renunţare în economie

8

 

Test de autoevaluare 1

8

 

Secţiunea 3. Principiile economiei

11

 

Secţiunea 4. Metodologia analizei pieţei

11

 

Secţiunea 5. Principiile economiei

12

Unitatea de

COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

13

învăţare 2

 

Obiective

13

 

Secţiunea 1. Utilitatea totală şi cea marginală

13

 

Test de autoevaluare 1

13

 

Test de autoevaluare 2

14

 

Secţiunea 2. Dreapta bugetului

15

 

Test de autoevaluare 3

15

 

Secţiunea 3. Curba de indiferenţă

17

 

Test de autoevaluare 4

18

 

3.1. Forme particulare ale curbei de indiferenţă

19

 

Secţiunea 4. Echilibrul consumatorului

19

 

Test de autoevaluare 5

20

Unitatea de

CEREREA

22

învăţare 3

 

Obiective

22

 

Secţiunea 1. Ce este cererea?

22

 

Test de autoevaluare 1

22

 

Secţiunea 2. Condiţiile cererii

23

 

Secţiunea 3. Elasticitatea cererii

24

 

Test de autoevaluare 2

25

 

Test de autoevaluare 3

25

Unitatea de

COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI

 

învăţare 4

30

 

Obiective

30

 

Secţiunea 1. Analiza producătorului pe termen scurt

30

 

Test de autoevaluare 1

31

 

Test de autoevaluare 2

33

 

Test de autoevaluare 3

34

 

Test de autoevaluare 4

35

 

Secţiunea 2. Analiza producătorului pe termen lung

37

Unitatea de

OFERTA

 

învăţare 5

42

 

Obiective

42

 

Secţiunea 1. Ce este oferta?

42

 

Test de autoevaluare 1

42

 

Secţiunea 2. Condiţiile ofertei

44

 

Secţiunea 3. Elasticitatea ofertei

45

 

Test de autoevaluare 2

45

 

Test de autoevaluare 3

45

 

Secţiunea 4. Echilibrul pieţei

48

 

Test de autoevaluare 4

49

 

Test de autoevaluare 5

50

 

Secţiunea 5. Intervenţia statului

50

Unitatea de

CONCURENŢA

 

învăţare 6

52

 

Obiective

52

 

Secţiunea 1. Concurenţă-abordare teoretică

52

 

Secţiunea 2. Concurenţa perfectă

52

 

Test de autoevaluare 1

55

 

Secţiunea 2. Concurenţa imperfectă

56

 

Test de autoevaluare 2

58

Bibliografia generală a grupului unităţilor de învăţare

60

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 1

Introducere in economie. Cost de oportunitate

Parcurgând prima unitate de învăţare vei fi capabil să:

- înţelegi principiile economiei

- înţelegi specificul teoriei microeconomice

- defineşti nevoile si resursele

- explici relaţia dintre nevoi si resurse

- să înţelegi rolul ştiinţei economice

- să înţelegi şi să calculezi costul de oportunitate

Secţiunea 1. Ce este economia?

Economia este o ştiinţă socială care studiază comportamentul oamenilor în activitatea de alocare a resurselor limitate, cu întrebuinţări alternative, pentru acoperirea nevoilor.

Resursele

sunt

rare

Nevoile sunt

nelimitate

nevoilor. Resursele sunt rare Nevoile sunt nelimitate Nevoile reprezint ă totalitatea dorin ţ elor, a ş

Nevoile reprezintă totalitatea dorinţelor, aşteptărilor, cerinţelor care se manifestă la nivelul unui individ, a unui grup sau la nivelul societăţii în ansamblul său. Nevoile sunt dinamice şi nelimitate, în sensul că se multiplică şi se diversifică permanent, astfel că niciodată nu putem spune că le-am satisfăcut pe toate. Prin resurse economice înţelegem totalitatea elementelor naturale, umane şi create de oameni ce pot fi utilizate sau sunt efectiv utilizate în producţia de bunuri şi servicii. Caracteristica fundamentală a tuturor resurselor economice este caracterul lor limitat, adică insuficienţa în raport cu nevoile. De aceea, problema fundamentală a economiei este utilizarea eficientă a resurselor Analiza economică se poate desfăşura pe trei nivele: la nivel microeconomic, la nivel macroeconomic şi la nivel mondoeconomic. Microeconomia studiază comportamentul unei anumite unităţi economice, cum ar fi cel al unei firme sau al unui consumator. Macroeconomia care studiază economia la nivel de ansamblu, iar relaţiile economice dintre ţările lumii fac obiectul mondoeconomiei. Economia pozitivă este cea care se rezumă la a descrie şi explica realitatea, iar economia normativa ne arata cum ar trebui sa fie. Orice economie trebuie sa răspundă practic la câteva întrebările esenţiale:

Tabel nr.1: Întrebările fundamentale din economie

Ce

Cât

Cum

Pentru cine

Ce Cât Cum Pentru cine S ă se produc ă ?

Să se producă ?

Secţiunea 2. Alegere şi renunţare în economie

Să presupunem că este ziua de Paşti şi primiţi cadou un 200 de lei: puteţi merge cu aceşti bani sa cumpăraţi un tricou sau o pereche de sandale. Ce alegeţi? Desigur alegerea depinde de ceea ce vă doriţi cel mai mult, altfel spus de ce aveţi mai multa nevoie. Dar de ce alegeţi? Pentru ca resursele sunt insuficiente pentru a vă acoperi toate nevoile si in acest caz trebuie sa vorbim de cost de oportunitate sau cost ale alegerii.

Costul de oportunitate reprezintă cea mai bună alternativă de alocare a resurselor disponibile sacrificată în favoarea alternativei alese.

Frontiera posibilităţilor de producţie

Frontiera posibilităţilor de producţie evidenţiază ansamblul combinaţiilor de bunuri economice ce pot fi produse pe termen scurt în condiţiile utilizării integrale şi cu maximum de eficienţă a resurselor disponibile.

Test de autoevaluare 1. Să presupunem că o economie naţională poate produce doar două bunuri:

Tabel nr.2

Variante

X

Y

A

0

500

B

100

400

C

200

250

D

250

90

E

275

0

Sursa: M. Dudian (coordonator), Economie, Editura Beck, 2009, pag.21

Să se reprezinte grafic şi să se calculeze costul de oportunitate.

Răspuns:

Pe baza tabelului de mai sus putem reprezenta frontiera posibilităţilor de producţie, astfel:

Graficul nr.1: Frontiera posibilităţilor de producţie

Y

500

M Q N 275 X
M Q
N
275
X

Frontiera posibilităţilor de producţie ne furnizează următoarele informaţii:

combinaţiile de produse aflate în exteriorul frontierei sunt imposibil de atins pe termen scurt , deoarece nu exista resurse suficiente (punctul N);

utilizarea integrală şi cu maximum de eficienţă a resurselor presupune alegerea unei variante de combinare a bunurilor aflată pe frontieră (punctul Q);

orice combinaţie de bunuri din interiorul frontierei indică o utilizare ineficientă şi/sau incompletă a resurselor (punctul M);

costul de oportunitate relevat de panta frontierei, este crescător (tabel nr.3), deoarece:

a) în economie acţionează legea randamentelor marginale descrescânde: pe măsura ce se aloca mai multe resurse pentru a produce un anumit bun (de ex. Firma angajează din ce in ce mai mulţi salariaţi fără a face investiţii) producţia acelui bun creşte din ce in ce mai puţin (exista randamente marginale descrescânde). Conform legii randamentelor marginale descrescânde , daca se aloca o cantitate redusa de factori de producţie pentru a realiza bunul x =>

producţia lui x din ce in ce mai puţin (daca nu se fac alte investiţii).

b) în economie există o specializare a resurselor: în condiţiile specializării resurselor, decizia de a aloca mai multe resurse pentru un bun implica renunţarea la cat mai multe resurse folosite anterior pentru alte bunuri (de exemplu:

extinderea sectorului imobiliar a implicat creşterea resurselor de munca folosite in acel sector).

Costul de oportunitate poate fi calculat, astfel:

Cop =

,
,

Tabel nr.3: Costul de oportunitate

 

Pentru bunul X

 

Pentru bunul Y

Variante

 

Variante

 

B

Cop=

D

Cop=

Variante   Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop=
Variante   Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop=

C

Cop=

C

Cop=

  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E
  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E

D

Cop=

B

Cop=

  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E
  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E

E

Cop=

A

Cop=

  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E
  Variante   B Cop= D Cop= C Cop= C Cop= D Cop= B Cop= E

Pe termen lung creşterea economică conduce la creşterea resurselor economice naţionale şi deplasează frontiera posibilităţilor de producţie către dreapta; in caz contrar frontiera se deplasează la stânga.

Graficul nr.3: Deplasarea frontierei posibilităţilor de producţie

Y

creştere X
creştere
X

Y

scădere X
scădere
X

Secţiunea 3. Principiile economiei

1. Indivizii se confrunta cu alegeri/renunţări.

2. Costul unei alegeri este costul de oportunitate (al alternative la care se renunţa).

3. Indivizii raţionali (si urmăresc satisfacerea propriilor interese)iau decizii pe baza analizei

marginale. Analiza marginala evidenţiază influenta modificării reduse a efortului asupra efectului.

4. Indivizii răspund la stimulente.

5. Specializarea producătorilor si comerţul contribuie la îmbogăţirea ambilor participanţi la

tranzacţiile economice.

6. Pieţele sunt in general, o forma buna de organizare a activităţii economice:

intr-o economie centralizata, alocarea resurselor se face de către stat, iar intr-o economie de piaţa se face prin deciziile agenţilor economici.

,,mâna invizibilă” conduce pieţele la alocarea eficienta a resurselor.

7. Uneori guvernele pot îmbunătăţi rezultatele pieţei, atunci când acestea eșuează in alocarea

eficienta a resurselor.

8. Standardul de viaţa al unei tari este influenţat de nivelul productivităţii muncii.

9. Preturile cresc atunci când autorităţile tipăresc prea mulţi bani.

10. Societatea are de ales pe termen scurt intre inflaţie si șomaj.

Secţiunea 4. Metodologia analizei pieţei

Economiștii folosesc modul economic (relaţii funcţionale între variabile), de exemplu:

y=f(x), unde y= variabila dependent, si x= variabila independenta. Daca :

a) x=> y, x=> y; atunci exista o relaţie directa (pozitiva, de același sens), ex intre preţ si cantitate oferita. b) x=> y, x=> y; atunci exista o relaţie inversa (negativa), ex intre preţ si cantitatea ceruta,intre costul de producţie si profit. În realitatea economică, o variabila este influenţata de mai mulţi factori, pentru a simplifica analiza relaţiilor dintre variabile in economie se folosește ipoteza ,,ceteris paribus”. Atunci când se analizează influenta unui singur factor asupra variabilei dependente, toţi ceilalţi factori sunt consideraţi constanţi. Ex : cantitatea ceruta = f (preţul x; venitul consumatorilor; preferinţe); preţul x => cant ceruta x(venit=constant; preferinţe=constant)

Secţiunea 5. Indicatori economici

Modificarea unei variabile economice (X):

X0 – valoarea iniţiala

X1 – valoare actuala

a)

b)

Modificarea absoluta a variabilei X : ΔX = X1-X0 ( de exemplu, preţul creste cu 2 um)

Indicele variabilei X : Ix=

pre ţ ul creste cu 2 um) Indicele variabilei X : Ix= (de exemplu, X a

(de exemplu, X a crescut de 3 ori sau de 300%)

X : Ix= (de exemplu, X a crescut de 3 ori sau de 300%) b) a

b)

a crescut cu 30%).

d) Creșterea procentuala a variabilei X : X30% => X1 = X0+30%X0

Modificarea procentuala a variabilei X : Δ%x=

100=(I X -1)·100 ( de exemplu, X

Bibliografie:

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE - Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 1 si 2

2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009-capitolul1,2,3

3. N. Gregory Mankiw, Brief Principles of Macroeconomics, 5th edition, Cengage Learning, 2010 – capitolul 1,2,3

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 2 COMPORTAMENTUL CONSUMATORULUI

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:

- explici ce este utilitatea totală şi cea marginală

- explici ce este constrângerea bugetară

- înţelegi importanţa consumului în economie

Secţiunea 1. Utilitatea totală şi cea marginală

Prin utilitate înţelegem capacitatea unui bun de a satisface o anumită nevoie. Utilitatea economică exprimă capacitatea unui bun de a satisface nevoia unui consumator dat, în anumite condiţii de loc şi de timp. Altfel spus, utilitatea economică exprimă satisfacţia pe care speră să o obţină un consumator prin consumarea unui anumit bun. Utilitatea economică are caracter subiectiv.

Utilitatea totală exprimă satisfacţia totală resimţită de un consumator dat prin consumul unei anumite cantităţi dintr-un bun economic. De exemplu, dacă vă este foame şi nu aveţi la dispoziţie decât o prăjitura, satisfacţia, mulţumirea, pe care o resimţiţi după consumul acesteia reprezintă utilitatea totală.

Utilitatea marginală este satisfacţia suplimentară resimţită din consumul ultimei unităţi dintr-un bun. Determinarea utilităţii marginale se face astfel :

Umg=ΔUT/ΔX=dUT/dx, în care:

UT= utilitatea totală, U mg = este utilitatea marginală şi X bunul consumat.

Test de autoevaluare 1. Pe baza tabelului de mai jos, să se calculeze şi să se reprezinte grafic relaţia dintre utilitatea totală şi cea marginală.

Tabel nr.1: Utilitatea totala si marginala

X

Ut

Umg

0

0

-

1

10

10

2

14

4

3

17

3

4

17

0

5

7

-10

Răspuns:

Relaţia dintre utilitatea totala (UT) si cea marginala poate fi descrisă cu ajutorul următorului grafic :

Graficul nr.1: Relaţia dintre UT si Umg

torului grafic : Graficul nr.1: Rela ţ ia dintre UT si Umg Concluzii: 1. Utilitatea marginal

Concluzii:

1. Utilitatea marginală este descrescătoare (tabel nr.4).

2. Utilitatea totală creşte cu o rată până în punctul în care utilitatea marginală este ,, 0

3. Când utilitatea marginală este ,, 0 ’’ , utilitatea totală este maximă sau constanta

4. Când utilitatea marginală este ,, ’’ , utilitatea totală scade.

Pentru că utilitatea marginală arată sporul de utilitate antrenat de fiecare unitate de bun consumată, înseamnă că prin însumarea utilităţilor marginale obţinem utilitatea totală :

UT=Umg

Test de autoevaluare 2. Ana consumă succesiv patru covrigi, a căror utilitate marginală se prezintă astfel:

 

Tabel nr.2

Cantitate consumată

1

2

3

4

Utilitate marginală

90

60

30

0

Utilitate totală

       

Se cere: să se completeze tabelul.

Rezolvare:

Cantitate consumată

1

2

3

4

Utilitate marginală

90

60

30

0

Utilitate totală

90

150

180

180

Secţiunea 2. Dreapta bugetului

În realitate orice consumator are de ales între o mulţime de bunuri, însă pentru a înţelege mai bine acest capitol vom presupune că poate opta doar pentru două bunuri x şi y. Celor două bunuri le corespund preţurile p x şi respectiv p y . Constrângerea sa bugetară este scrisă sub forma:

x

p

x

+

y

p

y

=

V

unde V reprezintă venitul total al consumatorului, iar consumul unui individ nu ar trebui să depăşească venitul său (constrângerea bugetară)

Py · y = V – Px · x

Py

y ‗ V _ Px . x Py Py Panta dreptei bugetului
y ‗
V
_
Px
. x
Py
Py
Panta dreptei bugetului

Test de autoevaluare 3 : Fie doua bunuri X si Y, iar Px = 1 um şi Py = 2 um. Sa se calculeze dreapta bugetului pentru fiecare combinaţie de consum din tabelul de mai jos.

Tabel nr.3: Dreapta bugetului

Cos de

X

Y

V=x·Px+y·Py

consum

 

A 0

4

8

 

B 2

3

8

 

C 4

2

8

 

D 6

1

8

 

E 8

0

8

Dreapta bugetului poate fi reprezentata grafic, astfel:

Graficul nr.2: Dreapta bugetului

prezentata grafic, astfel: Graficul nr.2: Dreapta bugetului Varia ţ ia dreptei bugetului 1. V ↑ Px

Variaţia dreptei bugetului

1. V Px şi Py = constant

2. V Px şi Py = constant

DB ↑ ⇒ se deplaseaz ă la dreapta ↑ ⇒ se deplasează la dreapta

DB ↓ ⇒ se deplaseaz ă la stânga ↓ ⇒ se deplasează la stânga

Graficul nr.3: Deplasarea dreptei bugetului (V’>V si V”<V)

Deplasarea drep tei bugetului (V’>V si V”<V) Sec ţ iunea 3. Curba de indiferen ţă Ansamblul

Secţiunea 3. Curba de indiferenţă

Ansamblul combinaţiilor de bunuri între care consumatorul este indiferent alcătuiesc curba de indiferenţă ( de-a lungul unei curbe de indiferenţă utilitatea totala rămâne constantă). Curbele de indiferenţă sunt instrumentele utilizate de economişti pentru a descrie preferinţele consumatorilor.

Graficul nr.4: Curba de indiferenţă

ele consumatorilor. Graficul nr.4: Curba de indiferen ţă Propriet ăţ ile curbelor de indiferenta : a)

Proprietăţile curbelor de indiferenta:

a) Două curbe de indiferenţă nu se pot intersecta.

Graficul nr.5: Intersecţia curbelor de indiferenta

Graficul nr.5: Intersec ţ ia curbelor de indiferenta UT A =UT B (se situeaz ă pe

UT A =UT B (se situează pe aceeaşi curba de indiferenta)

UT B =UT C (se situează pe aceeaşi curba de indiferenta)

prin tranzitivitate putem spune ca : UT A = UT C , însa cele doua coşuri de consum (A si C) nu se situează pe aceeaşi curba de indiferenta, deci UT A UT C

b) Curbele de indiferenţă sunt descrescătoare.

c) Panta curbei de indiferenţă este rata marginală de substituţie. Prin rata marginală de substituţie vom înţelege preţul la care un consumator este dispus să substituie un bun cu altul.

un consumator este dispus s ă substituie un bun cu altul. unde: y-reprezint ă bunul substituit;

unde: y-reprezintă bunul substituit; x-bunul care substituie

Test de autoevaluare 4. Pe baza tabelului de mai jos să se calculeze rata marginală de substituţie

 

Tabel nr.4

Coş de consum

X

Y

A

2

1

B

2,5

0,8

C

3

0,65

D

3,5

0,6

E

4

0,58

Rezolvare:

Rezolvare: Concluzie: Panta curbei de indiferenta este descresc ă toare (deoarece pe m ă sur ă
Rezolvare: Concluzie: Panta curbei de indiferenta este descresc ă toare (deoarece pe m ă sur ă
Rezolvare: Concluzie: Panta curbei de indiferenta este descresc ă toare (deoarece pe m ă sur ă
Rezolvare: Concluzie: Panta curbei de indiferenta este descresc ă toare (deoarece pe m ă sur ă

Concluzie:

Panta curbei de indiferenta este descrescătoare (deoarece pe măsură ce creste preferinţa pentru x cantitatea din y la care se renunţă este din ce in ce mai mica pentru a menţine aceeaşi utilitate totala).

mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă
mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă
mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă
mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă
mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă
mai mica pentru a men ţ ine aceea ş i utilitate totala). d) Pe m ă

d) Pe măsura ce programul de consum este situat pe o curba de indiferenta mai îndepărtată de origine cu atât UT va fi mai mare.

3.1 Forme particulare ale curbei de indiferenţă:

Curba de indiferenta pentru bunuri perfect substituibile si bunuri perfect complementare:

Graficul nr.6

pentru bunuri perfect substituibile si bunuri perf ect complementare: Graficul nr.6 Panta =1 Panta este 0

Panta =1

Panta este 0 sau infinit

Secţiunea 4. Echilibrul consumatorului

Consumatorul va alege cea mai bună combinaţie pe care şi-o poate permite. Altfel spus, consumatorii se vor situa pe cea mai înaltă curbǎ de indiferenţǎ permisă de bugetul pe care îl au. Aceasta înseamnă că linia bugetului trebuie să fie tangentă la curba de indiferenţă. Grafic optimul consumatorului se prezintă astfel :

Graficul nr.7: Echilibrul consumatorului

Δ Y P X Rmgs =− = xy Δ X P y
Δ Y
P
X
Rmgs
=−
=
xy
Δ X
P
y

x

In punctul de optim (A) panta dreptei bugetului este egala cu panta curbei de indiferenta, iar consumatorul obţine cea mai mare utilitate totala UT cu venitul de care dispune.

Abordarea dinamică a echilibrului consumatorului

Daca: V si cererea pentru bunul x x este bun normal

V cererea pentru bunul x x este bun normal

Daca: V si cererea pentru bunul y y este bun inferior

V si cererea pentru bunul y y este bun inferior

Test de autoevaluare 5: Marin are un venit de 100 de um si poate cumpăra doua bunuri x si y, iar Px=Py=10 um. Funcţia utilităţii marginale pentru bunul X este Umgx=10-2x, iar cea pentru y este Umgy=5-2y. Sa se calculeze cantitatea optima din bunul x si y la echilibru?

Rezolvare

x ⋅ Px + y ⋅ Py = V
x ⋅ Px + y ⋅ Py = V

Bibliografie:

Rezolvare x ⋅ Px + y ⋅ Py = V Bibliografie: 100=10·x+10·y x=6, y=4 1. Colectivul

100=10·x+10·y

x ⋅ Px + y ⋅ Py = V Bibliografie: 100=10·x+10·y x=6, y=4 1. Colectivul Catedrei

x=6, y=4

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE – Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 3

2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009 – capitolul 4

3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005 – capitolul 3

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 3

Cererea

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:

- explicaţi relaţia dintre cantitatea ceruta si preţ

- faceţi diferenţa între cantitatea ceruta si cerere

- evidenţiaţi factorii si condiţiile care influenţează cererea

- calculaţi elasticitatea cererii

Secţiunea 1. Ce este cererea?

Cererea individuală exprimă relaţia dintre cantitatea dintr-un bun economic pe care un consumator doreşte şi poate să o achiziţioneze într-o perioadă determinată de timp şi preţul acelui bun. Dacă însumăm cererile individuale referitoare la un anumit bun, obţinem cererea pieţei.

Q

pietei =

n

i = 1

Q

i

, Q i -cererea individuala

Test de autoevaluare 1. Sa se calculeze cererea săptămânala pentru bunul x?

Tabel.1: Cererea săptămânala pentru bunul X

P

Ion

Petre

Sandu

Cererea

total

6

10

20

30

60

5

20

30

40

90

4

30

40

50

120

3

40

50

60

150

2

50

60

70

180

Din tabelul de mai sus observam, ca pe măsură ce preţul scade, cantitatea cerută creşte. Relaţia inversă dintre preţ şi cantitatea cerută poartă numele de legea cererii.

Graficul nr.1: Cererea

Graficul nr.1: Cererea P P ↑→ ↓→ Q ceruta Q ceruta ↓ ↑ ; Sec ţ

P

P

↑→

↓→

Q

ceruta

Q

ceruta

;

Secţiunea 2. Condiţiile cererii

Factorii care influenţează cererea sunt:

a) Veniturile consumatorilor. În general, atunci când veniturile cresc, consumatorii cumpără mai mult, iar când veniturile scad, cumpără mai puţin ( în cazul unor bunuri normale).

b) Preferinţele consumatorilor. O modificare a gusturilor consumatorilor în favoarea unui produs va determina o creştere a cererii pentru produsul respectiv şi invers.

c) Numărul consumatorilor influenţează direct cererea.

d) Preţul altor bunuri. Există două categorii de bunuri:

substituibile, care pot fi folosite alternativ pentru a acoperi aceeaşi nevoie (de exemplu: mierea şi zahărul). Dacă preţul la miere creşte, consumatorii vor opta pentru zahăr, ceea ce va conduce la creşterea cererii din acest bun.

complementare, bunurile sunt utilizate împreună pentru a acoperi o nevoie (de exemplu: autoturismul şi benzina sau motorină). Dacă preţul la autoturisme creşte, cantitatea cerută scade, dar în acelaşi timp se va reduce şi cererea pentru benzină sau motorină.

e) Previziunile consumatorilor. În cazul în care consumatorii anticipează o creştere a preţului în viitor, cererea prezentă creşte.

f) Cheltuieli cu reclama: se afla in relaţie directa cu cererea;

Cererea creşte la dreapta şi scade la stânga ( graficul nr.2)

Atenţie!!!!!

!!! PX => cantitatea ceruta scade, NU cererea.

Graficul nr.2: Deplasarea cererii la dreapta şi la stânga

nr.2: Deplasar ea cererii la dreapta ş i la stânga Sec ţ iunea 3. Elasticitatea cererii
nr.2: Deplasar ea cererii la dreapta ş i la stânga Sec ţ iunea 3. Elasticitatea cererii

Secţiunea 3. Elasticitatea cererii

Sensibilitatea cererii, modul în care aceasta reacţionează la modificarea condiţiilor ce o influenţează poartă numele de elasticitatea cererii. Cele mai importante forme ale elasticităţii, din perspectiva firmei, sunt: elasticitatea cererii la preţ, elasticitatea cererii la venit şi elasticitatea încrucişată a cererii.

A) Elasticitatea cererii în funcţie de preţ

Ne arata modificarea cantităţii cerute în funcţie de modificarea preţului. Măsurarea acesteia se realizează cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la preţ, determinat ca un raport între variaţia procentuală a cantităţii cerute şi variaţia procentuală a preţului.

Formula uzuală de determinare a elasticităţii este:

Δ % Qc

Δ % P

Δ Qc

Δ P

P

Q

0

E C

/ P

=−

=−

×

0

Test de autoevaluare 2.

Daca preţul bunului X creste de la 4 u.m. la 5 u.m. (cazul discret):

P 0 = 4um P 1 = 5um

Sa se calculeze coeficientul de elasticitate.

Qc 0 = 800 Qc 1 = 700

Răspuns:

E

C/P =

(700

800) ×

4

4

5

800

= 0,5

Pentru a estima elasticitatea la mijlocul intervalului dintre cele două valori considerate anterior succesiv ca puncte de referinţă vom utiliza următoarea formulă:

E C

/ P

=−

Δ

Qc

×

(

1 ) / 2

P P

+ 2

Δ

P

(

1 ) / 2

Q Q

+ 2

În cazul în care dorim să măsurăm elasticitatea într-un punct anume de pe curba cererii şi nu de-a lungul unui interval, sau altfel spus, între două puncte de pe respectiva curbă, vom utiliza relaţia:

EC / P =−

dQc

×

P

dP

Qc

Test de autoevaluare 3. Qc=10-2P iar P=2um, atunci E C/P ?

Răspuns: E C/P =-(-2)

2 = 0,66
6

.

In funcţie de valoarea coeficientului de elasticitate a cererii la preţ putem avea:

a) Cerere elastica, daca E C/P >1,in valoare absoluta, aceasta înseamnă că Δ%Q c >Δ%P.

daca P

creste cu 10%,

atunci

Q scade cu 20%

.

Exemplu de bunuri cu cerere elastica:

Bunurile de folosinţă îndelungată (electrocasnice, maşini etc) Bunurile uşor substituibile

b) Cerere inelastică, daca E C/P <1, in valoare absoluta ,aceasta înseamnă că Δ%Q c <Δ%P.

daca P

creste cu 10%,

atunci

Q scade cu 5%

.

Exemplu de bunuri cu cerere inelastică:

Bunuri de strictă necesitate (pâine, apa etc) Bunurile care au putini înlocuitori (care se înlocuiesc greu cu alte bunuri)

c)

Cerere unitara, daca E C/P =1, in valoare absoluta ,aceasta înseamnă că Δ%Q c =Δ%P.

daca P

creste cu 10%, atunci

 

Q

scade cu 10%

.

d)

Cerere perfect elastica, daca E C/P , in valoare absoluta; în acest caz cantitatea

ceruta

d)

se modifica deşi nu există o variaţie a preţului

Cerere perfect inelastică, daca E C/P 0, in valoare absoluta; în acest caz cantitatea

ceruta nu reacţionează deşi preţul se modifică

Exemplu de bunuri: ţigări, medicamente

Ultimele trei tipuri de elasticitate îmbracă o formă grafică specifică, astfel:

Graficul nr.3: Cerere perfect inelastică

de elasticitate îmbrac ă o form ă grafic ă specific ă , astfel: Graficul nr.3: Cerere

Graficul nr.4: Cerere perfect elastică

Graficul nr.4: Cerere perfect elastic ă Graficul nr.5: Cerere unitar ă • Δ Q c /

Graficul nr.5: Cerere unitară

Cerere perfect elastic ă Graficul nr.5: Cerere unitar ă • Δ Q c / Δ P-

ΔQ c /ΔP- reprezintă panta curbei cererii Q=f(P). Cu cat panta este mai mica ( in valoare absoluta), cu atât cererea este mai elastica. Daca panta este mai mare ( in valoare absoluta), cu atât cererea este mai inelastică.

Q c = f(P) Q c =a – bP Q c = 10 – 2P P 0 = 2 => Q c0 = 6 P 1 = 3 => Q c1 = 4 ΔP = 1 , ΔQ c = -2

Q c = 10 – 2P P 0 = 2 => Q c 0 = 6

Factorii care influenţează elasticitatea cererii la preţ

Cei mai importanţi factori care influenţează elasticitatea la preţ a cererii sunt: gradul de substituire al bunurilor, ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorului, natura bunului şi perioada de timp de la modificarea preţului.

a) Gradul de substituire al bunurilor. În general, cu cât un bun este mai uşor de substituit în

consum, cu atât elasticitatea la preţ a cererii pentru bunul respectiv este mai mare.

b) Ponderea cheltuielilor cu bunul studiat în totalul cheltuielilor consumatorilor. Cu cât

această pondere este mai mare, cu atât elasticitatea este mai ridicată.

c) Natura bunului. Pentru bunurile de strictă necesitate, cum ar fi apa, energia ş.a., cererea tinde

să fie inelastică, dacă toate celelalte condiţii nu se modifică.

d) Perioada de timp de la modificarea preţului – cererea este inelastică pe termen scurt, deoarece consumatorii au nevoie de o perioada mai lunga de adaptare la noile condiţii de pe piaţa şi elastică pe termen lung.

B). Elasticitatea cererii la venit

Exprimă cât de sensibilă este cererea pentru un anumit bun la modificarea veniturilor consumatorilor. Măsurarea acesteia se face cu ajutorul coeficientului de elasticitate a cererii la venit determinat ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute şi modificarea procentuală a venitului consumatorilor:

E C V

/

Δ % V

Δ V

Q

0

=−

Δ % Q

=−

Δ Q

×

V

0

În funcţie de valorile acestui coeficient distingem două tipuri de bunuri:

Bunuri normaleE C/V >0;

Bunuri inferioare E C/V <0;

C.) Elasticitatea încrucişata

Prin elasticitate încrucişată a cererii înţelegem modificarea cererii pentru un bun în funcţie de modificare preţului altor bunuri, cum ar fi bunurile substituibile şi bunurile complementare. Coeficientul de elasticitate încrucişată a cererii se determină ca un raport între modificarea procentuală a cantităţii cerute dintr-un bun şi modificarea procentuală a preţului altui bun, astfel:

E

Cx

/ Py

=

Δ % Qx

=

Δ

Qx

×

P

Y

Δ % Py

Δ

Py

Q

X

În funcţie de acest coeficient bunurile pot fi:

Bunuri substituibile, daca E Cx/Py >0;

Bunuri complementare, daca E Cx/Py <0;

Impactul elasticităţii cererii in funcţie de preţ asupra venitului total încasat de producător

VT=P·Q c , unde VT=venitul total, Q c =cantitatea ceruta, Q v =cantitatea vandută Qc=Qv=Q

a) Cazul cererii inelastice :

P 20% => Q c 10%

P 1 =120%P 0

VT 0 =P VT 1 =P

0

1

·Q

·Q

0

1

I VT = I P ·I Q = 120%·90% = 108% => VT 8%

Concluzie:

!!! in cazul unei cereri inelastice există o relaţie directa între modificarea preţului unui bun şi modificarea încasărilor producătorului acelui bun. Decizia optima este de creştere a preţului.

b) Cazul unei cereri elastice:

Daca P 20% => Q c 30% => I VT = 120%·70%=84% => VT 16%

Concluzie:

!!! in cazul bunurilor cu cerere elastica exista o relaţie inversă între modificarea preţului şi modificarea încasărilor acelui producător. Decizia optima este de scădere a preţului.

Graficul nr.6: Relaţia dintre cerere, venit marginal, VT, elasticitatea cererii în funcţie de preţ.

VT, elasticitatea cererii în func ţ ie de pre ţ . Dac ă Ec/p>1,Vmg>0; Dac ă

Dacă Ec/p>1,Vmg>0; Dacă Ec/p<1, Vmg<0; Dacă Ec/p=1, Vmg=0, iar VT este maxim.

Bibliografie:

1. Colectivul Catedrei de Economie şi Politici Economice, ASE – Economie, Ediţia a opta, Editura Economică, Bucureşti, 2010 – capitolul 5

2. Dudian, M. (coordonator), Economie, Editura C.H.Beck, 2009 – capitolul 5

3. Pindyck, R., Rubinfeld, D., Microeconomie, Pearson Education France, 2005 – capitolul 4

UNITATEA DE ÎNVĂŢARE 4 COMPORTAMENTUL PRODUCĂTORULUI

Parcurgând această unitate de învăţare vei fi capabil să:

- înţelegeţi diferenţa intre termenul scurt si lung in economie

- cunoaşteţi factorii de producţie

- înţelegeţi importanta productivităţii

- explicaţi rolul, structura si tipurile de costuri

- înţelegeţi importanta randamentelor de scara

- înţelegeţi echilibrul producătorului

Secţiunea 1. Analiza producătorului pe termen scurt

Scopul oricărui producător este maximizarea profitul. Firmele atrag şi alocă resurse, le transformă în factori de producţie şi realizează bunuri. Printre principalii factori de producţie putem enumera:

munca (L)- resursele umane;

capitalul(K)- terenuri, clădiri, echipamente etc.

Relaţia dintre factorii de producţie (intrări) si producţie (ieşiri) poate fi descrisă cu ajutorul unei funcţii de producţie. Forma generala a unei funcţii de producţie este:

Q=f(L,K).

Orice producător in alegerile pe care le realizează trebuie sa facă o deosebire între termenul scurt si lung.

Pe termen scurt - un singur factor de producţie este variabil-munca;

Pe termen lung - toţi factorii de producţie sunt variabili.

Legea randamentelor marginale descrescătoare.

Pe termen scurt putem vorbi de legea randamentelor marginale descrescătoare - pe măsură ce se asociază unităţi succesive dintr-un factor de producţie variabil (L) la o cantitate dată de factor de producţie fix (K), productivitatea marginală începe la un moment dat, să scadă.

Pentru a putea înţelege această lege trebuie să definim următoarele concepte:

Productivitatea medie (Wm)- producţia obţinută pe unitate de factor de producţie utilizat.

a)

WmL= Q ;

L

unde: WmL- productivitatea medie a muncii, Q-producţia, L-munca

b)

Productivitatea marginala (Wmg)- modificarea producţiei determinată de modificarea cu o unitate a unui factor de producţie.

WmgL=

Δ Q =

Δ

L

dQ

.

dL

unde: WmgL- productivitatea marginala a muncii

Test de autoevaluare 1: Să se calculeze productivitatea medie şi cea marginala pe baza tabelului de mai jos si sa se reprezinte grafic.

Tabel nr.1: Productivitatea medie si cea marginala

K

L Q

 

5

1 1000

5

2 2400

5

3 3600

   

5

4 4200

5

     

5 4200

5

6 3900

5

7 3500

Sursa : M.Dudian (coordonator), « Bazele economiei », Ed. AllBeck, 2004,pag.74

Răspuns:

K

L Q

 

WmL

WmgL

5

1 1000

1000

1000

 

5

2 2400

1200

1400

 

5

3 3600

   

1200

 

1200