Sunteți pe pagina 1din 3

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

-Camil Petrescu-roman psihologic, modern, de tip subiectiv-

Prin cele doua romane ale sale- Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte de
razboi (1930) si Patul lui Procust (1933), Camil Petrescu a innoit romanul romanesc
interbelic prin sincronizare cu literatura universala. Acesta nu este numai romancier, ci si un
teoretician al romanului deoarece isi sustine opiniile in legatura cu acest tip de scriitura in studii
estetice. In lucrarea Noua structura si opera lui Marcel Proust, Petrescu
constientizeaza necesitatea sincronismului literaturii cu stiinta si filozofia, fiind convins
ca un autor descrie realitatea propriei constiinte, actul de creatie fiind unul de
cunoastere si nu de inventie.
Roman modern de analiza psihologica, Ulitma noapte de dragoste, intaia
noapte de razboi este o scriere in care arta analizei castiga unul din succesele ei
cele mai mari (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani).
Roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta
problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui Camil
Petrescu este apreciat de critica vremii drept monografia unui element psihic, ...
gelozia (G. Calinescu) sau povestea studentului in filizofie Stefan Gheorghidiu, care
odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui (Tudor Vianu). Ulitma noapte
de dragoste, intaia noapte de razboi este un roman modern de tip subiectiv, deoarece
are drept caracteristici unicitatea perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv,
fluxul constiintei, memoria afectiva, luciditatea (auto)analizei ori anticalofilismul.
Titlul romanului este, ca element de paratextualitate, unul metaforic. Acesta se
construieste in jurul substantivului noapte, care dezvolta doua semnificatii- pe de o parte
confruntarea cu dezamagirea in dragoste, iar pe de alta parte confruntarea cu moartea. In plus,
titlul rezuma cele doua experiente definitive traite de protagonist.
Problematica este dominant analitica, investigandu-se trairile eroilor cantonati in
mediul social citadin. Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei confesiuni a
persoanjului principal, Stefan Gheorghidiu. Naratiunea la persoana intai, cu focalizare
exclusiv interna / viziunea impreuna cu, presupune existenta unui narator implicat.
Situarea eului narativ in centrul relatarilor confera autenticitate, iar faptele si
personajele sunt prezentate ca evenimente interioare, interpretate, analizate.
Textul narativ este structurat in doua parti (Cartea intai si Cartea a doua)
care sunt precizate inca din titlu, care indica temele romanului si, in acelasi timp, cele doua
experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si razboiul. Daca
prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate, partea a doua, construita
sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu, urmareste experienta de pe front, in
timpul Primului Razboi Mondial.
In ceea ce priveste substratul antropologic, romanul este construit pe baza propriei
experiente a autorului. El insusi clarifica raportul realitate-fictiune in prefata romanului,
precizand ca doar povestea de dragoste este pura fictiune, si cea de-a doua parte este reala.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional, un procedeu tehnic numit
anamneza- actiunea primului capitol este posterioara intamplarilor relatate in restul Cartii
intai. Opera se deschide cu scena de la popota ofiterilor petrecuta in toamna anului 1914, in
care este adusa in discutie infidelitatea femeilor. Prin inserarea acestui artificiu,putem spune ca

incipitul este de tip in medias res. Prin rememorare, tehnica specific proustiana, se
introduc doua dimensiuni ale timpului- timpul obiectiv, real, istoric- cel al razboiului,
respectiv cel subiectiv, psihologic- al anamnezei.
Eram insurat de doi ani si jumatte cu o colega de la Universitate si banuiam
ca ma insala este fraza cu care debuteaza abrupt (concentrand intriga) cel de-al doilea
capitol, Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii dintre Stefan
Gheorghidiu si Ela. Tanarul, pe atunci student la Filozofie, se indragosteste de Ela, studenta la
Litere, orfana crescuta de o matusa. Iubirea barbatului se naste din admiratie ( Iubesti intai
din mila, din indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita ),
dar la o autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca din orgoliu- ...fiindca eram atat de
patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca acest orgoliu a
constituit baza viitoarei mele iubiri.
Dupa casatorie, cei doi soti traiesc modest, insa sunt fericiti. Echilibrul tinerei familii
este tulburat de o mostenire pe care Gheorghidiu o primeste la moartea unchiului sau avar,
Tache- Ela se implica in discutiile despre bani si acest lucru ii displace. Ba mai mult, spre
deosebire de sotul sau, Ela este atrasa de viata mondena, la care noul statut al familiei ii
ofera acces. Cuplul evolueaza spre o inevitabila criza matrimoniala, al carei moment
culminant o reprezinta excursia de la Odobesti. In opinia barbatului, se pare ca in timpul
escapadei sotia sa ii ofera prea multa atentie unui anume domn G.. Dupa o scurta despartire,
cei doi insa se impaca. Inrolat pe frontul romanesc, Gheorghidiu cere o permisie pentru a
verifica daca sotia il insala, fapt nerealizat din cauza izbucnirii razboiului.
A doua experienta in planul cunoasterii existentiale o reprezinta razboiul. Imaginea
acestuia este demitizanta, in descendenta stendhaliana- [...]romanul reflecta mai
curand aspectele neglijate si neglijabile ale razboiului: frigul, durerile de stomac,
intamplarile comice si absurde[...] (Nicolae Manolescu). Capitolul Ne-a acoperit
pamantul lui Dumnezeu ilustreaza absurdul razboiului si tragismul confruntarii cu
moartea. Viata combatantilor tine de hazard , eroismul este inlocuit cu spaima de moarte,
iar individul se pierde.
Ranit si spitalizat, Gheoghidiu se intoarce acasa, la Bucuresti, dar se simte detasat de
tot ce il legase de Ela. Ajunge sa o priveasca cu indiferenta cu care privesti un tablou si
hotaraste sa o paraseasca.
Stefan Gheorghidiu, personaj-narator, reprezinta tipul intelectualului lucid, a
inadaptatului superior care traieste drama indragostitului de absolut. El are impresia ca
s-a izolat de lumea exterioara, insa in realitate, evenimentele exterioare sunt filtrate prin
constiinta sa. Gandurile si sentimentele celorlalte personaje nu pot fi cunoscute de catre
lector, decat in masura in care se reflecta prin aceasta constiinta. In acest sens, Ela este cel
mai misterios personaj, prin faptul ca intregul sau comportament este mediat de viziunea
personajului-narator.
Prin introspectie si monolog interior, tehnici ale analizei psihologice, Stefan
Gheorghidiu percepe cu luciditate, alterand sau interferand, aspecte ale planului interior
(trairi, sentimente, reflectii) si ale planului exterior (fapte, tipuri umane, relatii cu alte
personaje).
Stilul anticalofil pentru care opteaza romancierul sustine autenticitatea limbajului.
Scriitorul nu refuza corectitudinea limbii, ci efectul de artificialitate, ruptura de limbajul
cotidian. Prin acest procedeu se valorifica un mod neautentic de a vorbi (Nicolae
Manolescu), teatralizat, mimetic, dar fals.
Consider ca Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este, prin
unicitatea perspectivei narative, prin memoria afectiva si autenticitatea trairii, un

roman moder, psihologic, fiind totodata o monografie a indoielii, asa cum afirma si C.
Ciopraga.