Sunteți pe pagina 1din 2

Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi

-Camil Petrescu-relatia dintre Gheorghidiu si Ela-

Prin cele doua romane ale sale- Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte
de razboi (1930) si Patul lui Procust (1933), Camil Petrescu a innoit romanul
romanesc interbelic prin sincronizare cu literatura universala. Acesta nu este numai
romancier, ci si un teoretician al romanului deoarece isi sustine opiniile in legatura cu
acest tip de scriitura in studii estetice. In lucrarea Noua structura si opera lui Marcel
Proust, Petrescu constientizeaza necesitatea sincronismului literaturii cu stiinta
si filozofia, fiind convins ca un autor descrie realitatea propriei constiinte, actul de
creatie fiind unul de cunoastere si nu de inventie.
Roman modern de analiza psihologica, Ulitma noapte de dragoste,
intaia noapte de razboi este o scriere in care arta analizei castiga unul din
succesele ei cele mai mari (Tudor Vianu, Arta prozatorilor romani).
Roman psihologic prin tema, conflict (interior), protagonist (o constiinta
problematizanta) si prin utilizarea unor tehnici ale analizei psihologice, romanul lui
Camil Petrescu este apreciat de critica vremii drept monografia unui element
psihic, ... gelozia (G. Calinescu) sau povestea studentului in filizofie Stefan
Gheorghidiu, care odata cu razboiul traieste agonia si moartea iubirii lui
(Tudor Vianu). Ulitma noapte de dragoste, intaia noapte de razboi este un
roman modern de tip subiectiv, deoarece are drept caracteristici unicitatea
perspectivei narative, timpul prezent si subiectiv, fluxul constiintei, memoria
afectiva, luciditatea (auto)analizei ori anticalofilismul.
Titlul romanului este, ca element de paratextualitate, unul metaforic. Acesta se
construieste in jurul substantivului noapte, care dezvolta doua semnificatii- pe de o
parte confruntarea cu dezamagirea in dragoste, iar pe de alta parte confruntarea cu
moartea. In plus, titlul rezuma cele doua experiente definitive traite de protagonist.
Problematica este dominant analitica, investigandu-se trairile eroilor
cantonati in mediul social citadin. Romanul este scris la persoana intai, sub forma unei
confesiuni a persoanjului principal, Stefan Gheorghidiu. Naratiunea la persoana
intai, cu focalizare exclusiv interna / viziunea impreuna cu, presupune existenta
unui narator implicat. Situarea eului narativ in centrul relatarilor confera
autenticitate, iar faptele si personajele sunt prezentate ca evenimente interioare,
interpretate, analizate.
Textul narativ este structurat in doua parti (Cartea intai si Cartea a
doua) care sunt precizate inca din titlu, care indica temele romanului si, in acelasi timp,
cele doua experiente fundamentale de cunoastere traite de protagonist: dragostea si
razboiul. Daca prima parte reprezinta rememorarea iubirii matrimoniale esuate,
partea a doua, construita sub forma jurnalului de campanie al lui Gheorghidiu,
urmareste experienta de pe front, in timpul Primului Razboi Mondial.
In ceea ce priveste substratul antropologic, romanul este construit pe baza
propriei experiente a autorului. El insusi clarifica raportul realitate-fictiune in prefata

romanului, precizand ca doar povestea de dragoste este pura fictiune, si cea de-a doua
parte este reala.
Romanul debuteaza printr-un artificiu compozitional, un procedeu tehnic
numit anamneza- actiunea primului capitol este posterioara intamplarilor relatate in
restul Cartii intai. Opera se deschide cu scena de la popota ofiterilor petrecuta in toamna
anului 1914, in care este adusa in discutie infidelitatea femeilor. Prin inserarea acestui
artificiu,putem spune ca incipitul este de tip in medias res.
Eram insurat de doi ani si jumatate cu o colega de la Universitate si
banuiam ca ma insala este fraza cu care debuteaza abrupt (concentrand intriga) cel
de-al doilea capitol, Diagonalele unui testament, dar si retrospectiva iubirii
dintre Stefan Gheorghidiu si Ela. Indoiala este cu atat mai dureroasa cu cat Gheorghidiu
considera ca acei care se iubesc au drept de viata si de moarte unul asupra
celuilalt. Iubirea barbatului se naste din admiratie ( Iubesti intai din mila, din
indatorire, din duiosie, iubesti pentru ca stii ca asta o face fericita ), dar la o
autoanaliza lucida, naratorul marturiseste ca mai ales din orgoliu- ...fiindca eram
atat de patimas iubit de una dintre cele mai frumoase studente, si cred ca
acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri.