Scris de srstanescu pe 23 noiembrie 2015, 11:38

Criza din PNL

Analiza de mai jos este generata de doua imprejurari. De o provocare
implicita. Si de o provocare explicita. Prima vine din partea analistului
Cozmin Gusa, care a facut, duminica, in fata unui Rares Bogdan cam
posomorat, o radiografie necrutatoare a situatiei din PNL. Cea de-a doua vine
din partea unui reputat sociolog, el insusi analist politic, care a insistat, printrun apel telefonic, sa ma pronunt, mai transant decat am facut-o pana acum,
referitor la situatia dreptei. Si am sa raspund celor doua provocari. Pentru ca
PNL este pe muchie de cutit. Si risca sa piarda tot ce a acumulat bun in
ultimii 25 de ani.
Ca PNL se afla in criza, presupun ca nu se mai indoieste nimeni. Dovada cea mai simpla este
incapacitatea liberalilor de a umple, instantaneu, vidul de putere lasat de PSD, prin abandonarea
majoritatii si, implicit, a Executivului. Dar pentru a trata boala, ar trebui, in prealabil, sa-i punem
diagnosticul corect. Despre ce fel de criza vorbim? Este o criza de credibilitate? Este o criza de
crestere? Este o criza generata de absenta unor lideri proeminenti? Sau, si mai grav, este o criza
in care a intrat bazinul electoral al dreptei, careia partidului ii este cu neputinta sa-i puna capat,
prin utilizarea propriilor resurse? Si intrebarile, inca, ar mai putea continua.
Pe vremea cand era in curs de pregatire cea mai indrazneata, dar si cea mai riscanta operatiune
de chirurgie politica, unificarea dreptei prin fuziunea a doua partide care mult timp s-au umplut de
sange reciproc, PNL PDL, optimistii, printre care m-am numarat, vorbeau despre Marele Partid
National Liberal. O constructie a dreptei de natura a echilibra intreaga scena politica, dominata,
in urma cu un an si ceva, de o stanca monopolizata de PSD. Electoratul de dreapta fiind impartit
de mai multe partide, dintre care, cele mai importante, fiind, in ordine, PNL si PDL. Operatiunea
de fuziune nu era simpla si presupunea asumarea unor riscuri considerabile. Dar cei mai multi
dintre noi am cazut de acord ca merita sa riscam. Trofeul urma sa fie castigarea alegerilor
prezidentiale de catre Klaus Iohannis si lansarea, pentru prima data in istoria recenta, a unui
partid de dreapta care ar fi putut sa obtina singur majoritatea in alegeri. Fara a mai fi nevoie de
compromisuri cu vreun alt partid pentru a putea guverna. Si, fara doar si poate, implementarea,
inca din 2015, a unor politici active de crestere, in ritm accelerat, a economiei, printr-o liberalizare
accentuata a societatii.
Odata riscul asumat, fuziunea a fost declansata. Noul Partid National Liberal a reusit sa castige
alegerile prezidentiale si, pentru prima data in istorie, sa ofere Romaniei un presedinte. Din

nefericire insa, cea de-a doua operatie, care era inca si mai importanta, a esuat.
Ce s-a intamplat? Nu a mai avut PNL resurse interne pentru a continua, pana la capat, procesul
de fuziune? Unde s-a impotmolit marele proiect? Explicatia este, din pacate, tipic romaneasca.
Procesul de unificare a fost blocat din motive egoiste. Tinand de rivalitati. Rivalitati si uneori
aprehensiuni manifestate atat intre politicienii de la varful organizatiei, cat si intre cele doua
tabere politice fondatoare. Dorinta de a cuceri sau de a mentine teritorii in interiorul PNL a fost
impinsa pana la nebunie. In loc sa se lupte cu stanga, in loc sa se concentreze pentru a construi
alaturi de presedinte un proiect de tara suficient de atragator pentru a cuceri electoratul dreptei,
dar si bazinul Romaniei tacute, liderii liberali si-au epuizat energiile, fie incercand sa reziste pe
pozitii, fie infigandu-si unii altora cutitele in spate. Cele doua motoare ale unui partid aflat in curs
de fuziune, intre doua formatiuni mai mici, s-au desincronizat, si-au incetinit turatia si au sfarsit,
chiar, prin a se gripa. In acest moment si in aceasta situatie ne gasim astazi. Astazi, cand
Cozmin Gusa, pe buna dreptate, atrage si el atentia ca PNL nu poate continua cu o constructie
bicefala la varf. Si nici la baza. Si, mai adauga el, ca deadline-ul pentru o schimbare majora, care
ar mai putea fi castigatoare la alegerile din 2016, este luna decembrie a acestui an. Cand
niciunul dintre cei doi co-presedinti nu ar mai trebui sa se afle la varful conducerii PNL.
Galant din fire, domnul Cozmin Gusa sugereaza ca doamna Alina Gorghiu ar fi un excelent
consilier politic al presedintelui Klaus Iohannis, in timp ce, domnul Vasile Blaga si-ar putea
exploata experienta si virtutiile organizatorice intr-o viitoare calitate de secretar general al
partidului.
Aici intervine o prima cheie care, bine intoarsa, ar putea pune capat crizei din PNL. Cine va fi
succesorul sau succesoarea celor doi? Am observat ca, in ultimii 15 ani, in fiecare partid exista o
tendinta de tip sinucigas. Ea poate fi definita prin blocarea valorilor. Odata si odata va trebui sa
dezvolt aceasta tema. Este uluitor sa constati, iar eu am facut-o, cata energie este consumata
intr-un partid politic pentru a nu le permite celor mai valorosi membrii sa acceada la functiile
superioare. Este o dictatura a mediocritatii care sufoca intreaga clasa politica. Iar PNL nu a facut
exceptie. Dimpotriva. Competitia dintre fostii liberali si fostii PDL-isti a obligat cele doua jumatati
sa-si stranga atat de mult randurile incat ele au devenit site impenetrabile pentru oamenii politici
valorosi, care au fost lasati sa fiarba in suc propriu la baza organizatiilor.
Iar acest proces nenorocit s-a petrecut in conditiile in care, mereu si mereu, la nivel declarativ,
liderii PNL anuntau ca partidul se deschide ca o floare pentru a lasa teren liber competitiei de
valori.
Astazi, PNL este in ceasul al doisprezecelea. Ultimul partid istoric, ori invinge, ori dispare. Dar ca
sa invinga, in mod obligatoriu, trebuie sa treaca prin fuziune. Prin fuziune si prin decapitare. Si
asta trebuie sa se intample, intr-adevar, pana la sfarsitul acestui an. Cu orice risc!
ADRESA: http://crct.ro/nmOL