Sunteți pe pagina 1din 2

Ce este adevarat si ce este fals despre menstruatie?

1. Fara sport. Primul din lista miturilor despre menstruatie este cel legat de efortul fizic.
Multe dintre femei se considera epuizate in perioada menstruatiei, asa ca sportul iese din
discutie. Daca obisnuiesti sa mergi la sala, nu trebuie sa faci pauza in perioada menstruatiei.
Efortul moderator sau in acord cu starea femeii in aceste zile poate fi chiar util pentru ca iti
scade durerile de la menstruatie, iti da un tonus mai bun si te face sa treci uneori mai usor
peste aceste zile care constituie cateodata un disconfort pentru multe femei, spune dr. Dana
Paraschiv, medic ginecolog.
Asadar, exercitiile fizice nu sunt interzise in timpul menstruatiei. Daca totusi nu te simti
confortabil in aceasta perioada, poti face miscari mai usoare.
2. Nu ai voie sa faci baie. O alta idee gresita este aceea ca in timpul menstruatiei nu ai voie sa
faci baie sau sa mergi la sauna. Fals! Igiena este cea mai importanta in fiecare zi, cu atat mai
mult in zilele de menstruatie.
Sangele menstrual reprezinta un mediu de cultura si de crestere foarte bun pentru bacterii,
tocmai de aceea igiena este mult mai importanta in aceasta perioada a lunii decat in alte
zile, sustine dr. Violeta Chirita, medic ginecolog.
Este adevarat ca apa fierbinte duce la vasodilatatie, dar doar daca vorbim despre temperaturi
foarte mari. Asadar, poti face o baie calda sau dusuri fierbinti, dar scurte. Nu iti fac niciun rau.
Nici sauna nu este interzisa.
Din cauza temperaturilor mari pe care uneori le suportam la sauna, poate aparea
vasodilatatia si prin asta un oarecare exces de flux menstrual. Aceasta problema poate fi
resimtita diferit de catre femei si este optiunea lor daca vor sau nu sa mearga la sauna, nu
este contraindicat din punct de vedere medical, completeaza dr. Dana Paraschiv, medic
ginecolog.
3. Emotiile puternice dauneaza. Un alt mit este acela care se refera la emotiile puternice si
stres. Determina oare acestea un flux menstrual abundent? Ei bine, emotiile puternice pot
duce la disparitia sangerarilor lunare, dar fluxul abundent nu are legatura cu stresul.
Nu este dovedit stiintific faptul ca emotiile puternice determina cresterea fluxului menstrual.
Exista femei la care stresul emotional puternic poate duce la grabirea aparitiei menstrei,
este de parere dr. Violeta Chirita, medic ginecolog.
4. Vata este obligatorie. Un obicei total gresit este folosirea vatei peste absorbant.
Pastrarea acestor absorbante timp indelungat si schimbarea doar a vatei de deasupra duce
la cresterea numarului de infectii. Asa ca nu recomand folosirea vatei peste absorbant, ci

folosirea unor absorbante cu putere de absorbtie marita, spune dr. Violeta Chirita, medic
ginecolog.
5. Nu pot ramane insarcinata in timpul menstruatiei. Nu uita sa folosesti o metoda
contraceptiva in timpul menstruatiei, mai ales ca un mit foarte cunoscut este ca menstruatia
impiedica o sarcina. Total fals!
6. Interzis la sex. In ceea ce priveste relatiile sexuale in timpul menstruatiei, parerile femeilor
nu sunt tocmai favorabile, asa ca cele mai multe prefera abstinenta in aceasta perioada.
Interzis nu este. Din punct de vedere medical nu exista niciun motiv pentru a interzice acest
lucru. Exista insa cu totul alte motive care pot sa influenteze orice cuplu sa aleaga sau nu sa
aiba relatii sexuale in timpul menstruatiei, completeaza dr. Dana Paraschiv, medic ginecolog.
Sexul in timpul menstruatiei aduce cu el un beneficiu: diminuarea durerilor menstruale.
Trebuie sa tii cont totusi ca bolile cu transmitere sexuala se transmit mai usor in aceste zile.

S-ar putea să vă placă și