Sfantul Luca al Crimeei: CUVANT DESPRE INTINAREA DE LA LUME.

Vreti sa fiti toti cucernici?

Stiu ca vreti. Si pentru aceasta traiesc, ca voi sa fiti cucernici, pentru aceasta am parcurs
drumul greu al vietii. Vreau sa va vad pe toti cucernici, vreau ca in Tambov sa existe o mica
turma a lui Hristos, adevarata si puternica. Asadar sa fim cucernici!
Dar, pentru a fi cucernici, trebuie sa stiti calea spre aceasta, trebuie sa stiti ce este adevarata
cucernicie.
Sfantul Apostol Iacov, in Epistola sa Soborniceasca spune:
Cucernicia curata si neintinata inaintea lui Dumnezeu si Tatal este aceasta: sa cercetam pe
orfani si pe vaduve in necazurile lor si sa te pazesti pe tine fara de pata din partea
lumii (Iacov 1, 27).
Sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii in aceste cuvinte trebuie sa patrundem
noi. Ce inseamna sa te pazesti pe tine fara de pata din partea lumii? In ce consta intinarea
lumii? De ce fel de pata trebuie sa ne pazim? Sfanta Scriptura vorbeste despre intinarile
lumii. Vorbeste de intinarea pamantului prin sange. Stiti voi cat de mult a fost intinat
pamantul de sange omenesc, cand in toate timpurile popoarele multor tari se nimiceau
unele pe altele intinand pamantul cu sange? Dar niciodata nu a fost intinat pamantul ca
in timpurile noastre pe care le-am trait. Niciodata nu s-a varsat atata sange crestinesc,
niciodata nu s-au nimicit crestinii unii pe altii cum se nimicesc in prezent.
Nu este, oare, aceasta cea mai mare intinare a pamantului, calcarea deplina a poruncii
lui Hristos, a iubirii unuia fata de celalalt? Se intineaza pamantul tot mai mult prin varsarea
de sange.
Dar noi toti suntem liberi de aceasta intinare? Nu participam noi singuri la ea? Intr-o
masura sau alta, toti suntem de vina. Ce a dus de fapt la aceasta intinare a pamantului de
sange? Nemasurata mandrie a poporului care s-a inaltat peste alte popoare, vina grea a
acelor conducatori, a acelor militanti, a acelor nazisti care au respins legea lui Hristos si
in locu ei au asezat legea violentei, legea sangelui.

Dar oare, in inima fiecaruia dintre noi, nu se ascunde macar o mica parte din acest
pacat? Sigur ca da! Toti suntem de vina ca suntem departe de implinirea
deplina a legii lui Hristos, a iubirii unuia fata de altul. In inima fiecaruia
dintre noi se incuibeaza multa aroganta, mandrie, ura, dispret fata de
oameni. Daca intr-o mare masura aceste trasaturi s-au incuibat in inimile
principalilor vinovati de razboi, atunci intr-o masura mica sunt incuibate si in
fiecare dintre noi.
Stiti si voi ca nu doar cu arma se nimicesc oamenii unii pe altii, ca nu doar aceia
sunt ucigasi, care nemijlocit lipsesc de viata pe apropiatii lor. Stiti si voi ca si cu
un cuvant rau il poti ucide pe aproapele tau. De o asemenea ucidere se fac
vinovati multi dintre noi.
Asadar luati aminte la intinarea pamantului cu varsarea de sange. Si priviti: nu cumva exista
in inimile voastre ceva care duce la ucidere?
O alta intinare a lumii despre care ne vorbeste Sfanta Scriptura o reprezinta desfranarea si preadesfranarea. Este intinarea inimilor omenesti de poftele
trupesti. Nu multi dintre voi ati citit Biblia, dar daca ati citi-o, v-ati ingrozi cu ce cuvinte
infricosatoare infiereaza Sfanta Scriptura pofta trupeasca, v-ati infricosa de asprimea cu

care se refera Scriptura Vechiului Testament la acest pacat greu, ati afla ca, dupa Legea
lui Moise, preadesfranarea se pedepsea cu moartea.
Acum mai avem, oare, o asemenea asprime? Oare sunt putini desfranati si desfranate chiar
printre crestini, spre rusinea noastra?
Sfantul Apostol Pavel spune destul de clar ca desfranatii nu vor mosteni imparatia
cerurilor. Sfanta Scriptura vorbeste despre intinari, intinatori si intinati. Sunt putine astfel
de intinari in prezent? Putini sunt cei intinati? Oare nu sub ochii vostri barbati desfranati
ademenesc si pierd fete curate si dragute? Oare nu pervertesc sub ochii vostri femeile
desfranate oameni tineri curati?
Acestia sunt intinatorii, iar cei pe care i-au intinat sunt numiti in Sfanta Scriptura intinati. De
aceasta intinare a lumii temeti-va ca de foc, fiindca peste tot in Sfanta Scriptura se spune
ca aceasta este cea mai mare necuratie in fata lui Dumnezeu.
Dar prin ce ne mai intinam de la lume?
Prin ce se deosebeste viata lumeasca, viata oamenilor care nu-L cunosc pe Dumnezeu, care
resping calea lui Hristos, de viata dreptilor, a oamenilor curati, a celor care sunt placuti lui
Dumnezeu? Caile vietii lumesti sunt cu totul diferite de caile aratate de Hristos. In lume
nu exista dragoste, in lume este cumplit de putina dragoste, domneste ura, vesnica lupta
dintre oameni lupta pentru putere, stapanire, lupta pentru bunastare, pentruprosperitate,
pentru indestularea poftelor trupului propriu -, o lupta vesnica, continua. Si in aceasta lupta
inimile omenesti fierb de ura, de rautate.

Oamenii se imping unii pe altii, isi croiesc cu pumnii si cu coatele calea spre
bunastare, apasa unul asupra altuia, se imping de pe cale, clevetesc si se parasc
unul pe altul.
Pe aceasta cale a vietii stapaneste legea mandriei, vanitatii, iubirii de sine,
dispretul fata de cei slabi si necajiti. Pe aceasta cale lumeascanu exista loc de
compatimire pentru cei slabi, nici grija pentru ei. Acolo stapaneste legea puterii,
violentei si urii. In lumea aceasta ne inconjoara multi astfel de oameni, despre care
spunea Sfantul Apostol Petru in a doua sa Epistola Soborniceasca.
Domnul stie sa-i scape din ispite pe cei credinciosi, iar pe cei nedrepti sa-i pastreze spre a fi
pedepsiti in Ziua Judecatii, dar mai ales pe cei ce umbla dupa imboldirile carnii, in pofte
spurcate si dispretuiesc Domnia Cereasca. Indrazneti, ingamfati, ei nu se cutremura sa
huleasca Slavile, in timp ce ingerii, desi sunt mai mari in tarie si in putere, nu aduc in fata
Domnului judecata defaimatoare impotriva lor. Acestia insa, ca niste dobitoace fara minte,
din fire facute sa fie prinse si nimicite, hulind ceea ce nu cunosc, vor pieri in stricaciunea lor,
luandu-si plata nedreptatii din propria lor nedreptate. Ei cred ca e o placere aceea de a se
desfata in fiecare zi; pete si ocara sunt cei ce-n ratacirile lor isi fac o placere de a se ospata
cu voi la agapele voastre. Avandu-si ochii plini de desfranare si nesatiosi de pacat, ei
amagesc sufletele cele nestatornice; inima lor e deprinsa la lacomie si sunt fii ai
blestemului acestia sunt izvoare fara apa si neguri purtate de vifor, carora li se pastreaza,
in veac, intunericul cel de nepatruns. Caci rostind ei vorbe trufase si desarte, cu poftele
trupului ii momesc la desfranari pe cei care de-abia au scapat de cei ce traiesc in ratacire (II
Petru 2, 9-14; 17-18).
Iata de cine trebuie sa ne indepartam tot mai mult acestia sunt intinatorii, acestia sunt
cei care ne indeparteaza de la calea lui Hristos. De la comuniunea cu ei, de intinarea de
la ei trebuie sa fugim, de ei trebuie sa ne temem, de ei trebuie sa ne ferim. Dar ei sunt
multi, ei sunt peste tot, ei sunt in jurul nostru.
Iata ce spune Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei:

veghind ca nimeni sa nu se lipseasca de harul lui Dumnezeu si ca nu cumva vreo radacina a

amaraciunii, odraslind deasupra, sa va faca tulburare si prin ea sa se intineze multi; sa nu
fie cineva desfranat sau necurat ca Esau, care pentru o singura mancare si-a vandut dreptul
de intai-nascut (Evrei 12, 15-16).
Apostolul Pavel ne cere sa urmarim ca in mediul nostru sa nu apara vreo radacina
oarecare, care sa reverse amarul pelinului si otrava de sarpe, care otraveste sufletele
noastre, care intuneca in ochii nostri lumina lui Hristos. Astfel sunt toti cei care traiesc
impotrivindu-se legii lui Hristos. Astfel sunt toti marii pacatosi, fiindca pacatul este molipsitor
si fiecare pacatos imprastie in jurul sau acest amar, aceasta infectie, aceasta otrava.
Despre asemenea oameni vorbeste Sfantul Apostol Iuda in Epistola sa Soborniceasca:
Dar voi, iubitilor, amintiti-va de cuvintele prezise de Apostolii Domnului nostru Iisus
Hristos, ca ei va spuneau: in vremea de pe urma vor fi batjocoritori umbland dupa poftele
lor nelegiuite. Acestia sunt cei ce fac dezbinari (de la unitatea credintei), oameni firesti,
care nu-L au pe Duhul (Iuda 17-18).
Radacina amara nu sunt doar cei despre care v-am vorbit. Acestia sunt, de asemenea, cei
despre care ne vorbeste Sfantul Apostol Iuda, sunt cei care se indeparteaza de unitatea
credintei, cei care injura, care procedeaza dupa poftele lor proprii, cei care hulesc pe
seama Crucii lui Hristos, cum hulesc asupra ei sectantii. Cine, daca nu sectantii, se separa
de unitatea credintei?
Anume despre ei vorbeste Apostolul Iuda. Ei sunt radacina amara, periculoasa,
otravitoare si mortala pentru multi. Temeti-va de ei, temeti-va sa va intinati prin
comuniunea cu ei, fiindca invatatura lor este eretica!

De multe trebuie sa ne temem, de multe trebuie sa ne ferim. Va voi spune ca ne

intinam si de la citirea cartilor care lauda patimile trupesti, de la privirea
imaginilor nerusinate. Este intinare si la filosofii care lauda, asemenea lui Max
Stirner, egoismul brutal, si dreptul celui puternic in filosofia lui Nietzsche, parintele
ideologic al nazismului.
Ne intinam des si cu acea intinare a lumii manifestata in vorbirea de rau,
barfe, clevetire. Ne intinam de fiecare data cand aplecam urechea la clevetire,
dar mai ales cand singuri devenim partasi la barfe si la clevetire. Ne intinam cu
vorbirea intinata cu care atat de multi dintre noi s-au deprins, fiindca Domnul a
spus ca nu doar orice cuvant rautacios, rau si necurat, ci si orice cuvant desert la
Dumnezeu este o vina grea.
Sa nu ne intinam cu vorbirea murdara, cu judecati, barfe, clevetire! Sa fugim de
nerusinare, care este atat de multa in lume si pe care o vedeti in jurul vostru.
Oare voi nu vedeti femei goale, nerusinate, pe strazi? Oare nu este aceasta
intinare? Oare nu este mare intinare daca o crestina oarecare se va face partasa
la aceasta nerusinare? Sigur ca da! Fiindca ascultati ce spunea Sfantul Apostol
Pavel ucenicului sau Timotei despre felul cum trebuie sa se imbrace o femeie:
Tot asa si femeile, in imbracaminte cuviincioasa, cu sfiala si cumintenie sa se
impodobeasca: nu cu impletituri de par si cu aur sau cu margaritare sau cu vesminte
scumpe, ci cu fapte bune, asa cum li se cuvine unor femei care fac marturie de evlavie (I
Timotei 2, 9-10).
Voi stiti ca femeile care se dedica lui Dumnezeu, care merg in manastire, merg in haine
negre lungi. Va voi spune ca credinciosii de rit vechi au un obicei frumos pe care ar trebui sal urmam. Cand vin femeile credincioase de rit vechi in biserica lui Dumnezeu, ele isi scot

palariile si beretele si se acopera cu batiste negre, care acopera capul, gatul si spatele; si cu
toate stau in fata lui Dumnezeu in aceasta haina smerita si decenta. Multe erau bune in
vechime, si acestui bine trebuie sa-i urmam. Credinciosii de rit vechi sunt ravnitori ca cei
din Biserica veche si multe putem invata de la ei; si sederea decenta in biserica lui Dumnezeu,
si acest obicei de a acoperi smerit capul in biserica.
Cat de mult ar trebui sa vorbim inca despre aceasta Dar pentru astazi este suficient. Voi
incheia amintindu-va despre oamenii care se temeau intr-o asemenea masura de
intinarea lumii, ca plecau departe de aceasta intinare, in paduri si pustiuri, in chiliile
manastiresti, si acolo isi petreceau viata in comuniunea de rugaciune cu Dumnezeu. O
asemenea viata au trait toti sfintii, toti monahii si monahiile autentici. Ei cautau atmosfera
duhovniceasca, opusa complet atmosferei lumesti, in care este atat de multa intinare. Ei nu
uitau ce citeau zilnic in Acatistul lui Iisus cel Preadulce:
Vazand straina intruparea lui Dumnezeu, sa ne instrainam din lumea cea desarta si mintea
spre cele dumnezeiesti sa o suim, ca pentru aceasta Dumnezeu pe pamant S-a pogorat, ca sa
ne ridice la ceruri pe noi, cei ce-I cantam Lui: Aliluia!
Ei tindeau intotdeauna spre cer, spre Domnul, Care S-a rastignit pentru ei pe Cruce. Ei traiau
cu aceasta viata, nu se intinau cu intinaciunile lumii de care s-au indepartat.
O, daca si noi, care locuim in lume, le-am urma macar putin exemplul si daca am avea
permanent in minte cuvintele lui Pavel, adresate filipenilor:
In sfarsit, fratilor, cate sunt adevarate, cate sunt de cinste, cate sunt drepte, cate sunt
curate, cate vrednice de iubire, cate sunt cu nume bun, daca-i virtute si daca-i de lauda, pe
acestea sa le ganditi. Cele ce ati invatat si ati primit si ati auzit si ati vazut la mine, pe
acestea sa le faceti, si Dumnezeul pacii va fi cu voi (Filipeni 4, 8-9)! Amin!