Marturiile Liliannei Lunghina

Mircea Morariu,
Intr-un anume fel, istoria cartii Cuvant cu cuvant - Amintirile unei mari traducatoare despre literatura, politica si
supravietuire in Uniunea Sovietica povestite in filmul lui Oleg Dorman, cu intreg ansamblul scrierilor si
rescrierilor sale seamana cu aceea a oricarui manuscris salvat. In cazul in speta de chiar autoarea lui, Lilianna
Lunghina.
O mare, o celebra traducatoare din fosta Uniune Sovietica. Un om caruia cititorii de limba rusa ii datoreaza
versiunile in limba lor materna a unora dintre marile carti ale omenirii. Scrise de Schiller, de Hauptman, de
Ibsen, de Strindberg, dar si de Alexandre Dumas, de Colette, de Georges Simenon, de Romain Gary, de Boris
Vian. Si nu numai.
Lilianna Lunghina s-a nascut intr-o familie de intelectuali de origine evreiasca. De oameni cu educatie si scoala
serioasa al caror destin s-a croit dupa modelul pe care regimul sovietic de tip stalinist l-a rezervat elitelor. Pe
care Stalin si, mai apoi, Hrusciov si Brejnev nu au ezitat ba sa le foloseasca, ba sa le distruga. Fiindca nici unul
nu le-au socotit niciodata mai mult decat niste ,,suruburi de masina". Cum ii socoteau, de altminteri, si pe
ceilalti supusi. Cu nuante inca si mai apasate in cazul celor de origine semita, calificati nu doar in URSS, ci si in
alte tari comuniste, drept periculosi. Dovedindu-se si astfel ca antisemitismul e un punct de convergenta, inca
unul, intre nazism si comunism. Fapt ce intareste ideea ca cele doua rele ale secolului al XX lea au fost la fel de
mari si ca tratarea lor cu dubla masura e pernicioasa si primejdioasa. Lunghina a avut si sansa, si nenorocul
unei vieti ,,interesante" in contextul unor ,,vremuri interesante" , in sensul in care folosea Albert Camus
sintagmele in cauza. Despre aceasta viata si aceste vremuri interesante dau seama amintirile sale.
La inceputul anilor'90, Lilianna Lunghina si-a povestit viata si a depus marturie despre timpurile pe care le-a
trait intr-o carte care a aparut in Franta. Scrisa pentru uzul, cunoasterea si orizontul de asteptare al cititorilor
francezi. Celebra traducatoare nu a fost cu nici un pret de acord ca respectiva carte sa apara ca atare si in Rusia.
A preferat sa se marturiseasca in cuprinsul unui film semnat de Oleg Dorman. Cuvant de cuvant, aparuta la
Moscova in 2009 si la Bucuresti in 2015, in colectia Memorii, Jurnale a editurii Humanitas, in traducerea
Gabrielei Russo, reprezinta transcrierea facuta de acelasi Oleg Dorman dupa cele spuse in film de Lunghina.
Care, in confesiunile ei, a avut si modestia, si inteligenta, si intelepciunea de a vorbi nu atat despre sine, despre
viata ei personala (desi nici astfel de pasaje si de secvente nu lipsesc), ci despre Uniunea Sovietica, despre
comunism, despre totalitarism, despre frica si foame, despre curaj si lasitate, despre rezistenta si cedare, despre
adevarul rarissim si despre minciuna atotstapanitoare si sufocanta, despre literatura si despre teatru, despre
stiinta si iarasi despre comunism. Mai ales despre el. Al carui rau esential Lilianna Lunghina l-a intuit, l-a
cunoscut, l- a trait, cateodata chiar i s-a opus. In memoriile sale l-a analizat fara pretentii de analist politic sau de
sovietolog.

Marturiile Lunghinei despre viata cotidiana, despre viata intelectuala, despre viata cultural-artistica in
comunismul sovietic mi se par extrem de pretioase. Lilianna Lunghina nu uita aproape nimic din ceea ce a fost
cu adevarat important indeosebi in vremea cand la Kremlin s-au aflat Iosif Vissarionovici Stalin si Nikita
Sergheevici Hrusciov. Detaliile sunt mai putine, marturia mai fugara, mai diluata in ceea ce priveste epoca
Brejnev, etapele scurte Andropov (care apare evocat indeosebi in ipostaza de malefic sef al KGB) si Cernenko,
si perestroika si glassnostul lui Gorbaciov au parte de pagini putine.
Lilianna Lunghina nu doar ca nu uita, dar si face ordine in ceea ce as numi contradictiile si capriciozitatea
tragica, nu stiu daca nu si voluntara, si parsiva a respectivelor domnii. Parsiva fiindca si Stalin, si Hrusciov au
pus la punct un abil sistem nu doar de teroare si de supraveghere, dublat cateodata de infometarea controlata a
populatiei. Ci si de pacalire a ei. In sensul ca unor etape mai dure, de maxima teroare in vremea lui Stalin, de
teroare mai alinata in cea a lui Hrusciov care nu avea cum sa fie fundamental altfel cata vreme Stalin i-a fost
mentor si stapan le-au urmat altele fals-liberale. Care le-au dat sperante, de fapt iluzii oamenilor din toate clasele
si categoriile sociale, deci si intelectualilor ca ceva s-a miscat, s-a schimbat, s-a ameliorat. Ca va fi un pic mai
bine. Desigur, nu a fost. Si aceasta fiindca si Stalin, si Hrusciov au fost niste versatili odiosi. Lilianna Lunghina
produce in marturiile sale numeroase dovezi in acest sens. Cele despre Raportul secret al lui Hrusciov si
instrumentalizarea lui in interes propriu si despre publicarea in Novii Mir a nuvelei O zi din viata lui Ivan
Denisovici mi se par capitale. Nu sunt singurele.
Lilianna Lunghina- CUVANT CU CUVANT- Amintirile unei mari traducatoare despre literatura, politica si
supravietuire in Uniunea Sovietica, povestite in filmul lui Oleg Dorman;
Traducerea: Gabriela Russo;
Editura Humanitas, Bucuresti, 2015