Sunteți pe pagina 1din 2

Scolile Nationale Romantice

Paralel cu desfasurarea curentului romantic n muzica, n tari ca Rusia,


Polonia, Cehoslovacia, Spania, arile Scandinave etc., se afirma o arta ce poarta
pecetea specificului national.
Dezvoltarea unor asemenea potente artistice a fost determinata, pe de o
parte, de miscarile national-sociale de eliberare a unora din aceste tari de sub
stapnire straina, iar pe de alta parte, de nasterea constiintei valorilor originale,
capabile a contribui la aceasta lupta de afirmare.
Atasamentul fata de tezaurul creatiei populare, orientarea spre valorile
folclorului muzical si dorinta de a crea pornind de la sugestiile acestuia un limbaj
muzical cult, iata idealul care a unit pe reprezentantii scolilor nationale din secolul al
XIX-lea.

Scoala nationala rusa

a grupat n jurul ei o seama de compozitori


ca Mihail I. Glinka, Alexei S. Dargomrski, Rimski-Korsakov, Csar Cui si
Piotr Ilici Ceaikovski. Cinci dintre acestia, ncepand cu Borodin si incluzand pe C.
Cui, au format grupul celor cinci. Uniti prin idealuri comune, ei si-au adus
aportul la faurirea unui limbaj muzical rus, cult.
Cel care a initiat drumul, realiznd prima opera nationala cu subiect istoric,
a fost M. I. Glinka, supranumit printele muzicii ruse. Operele sale Ivan
Susanin si Ruslan si Ludmila au dovedit faptul ca atat trecutul istoric al poporului rus
cat si lumea basmului popular, pot deveni surse de inspiratie pentru realizarea unor
drame muzicale originale. Perspectiva spre drama muzicala rusa a fost astfel
deschisa si pe acest plan si vor aduce contributia toti creatorii scolii nationale ruse,
situand genul vocal-dramatic n centrul preocuparilor lor. Astfel, A. P. Borodin (18331887), inspirat tot de istorie si de cntecul epic popular (Cntec despre oastea lui
Igor), creeaza opera Cneazul Igor, o adevrat fresca muzicala capabila a dezvalui
forta compozitorului de a nara n sunete. Dansurile polovetiene tablou simfonic al
operei, au cucerit un loc aparte n literatura muzicala de concert datorita
originalitatii melodice si frumusetii orchestratiei.
Modest Musorgski (1839-1881), socotit a fi cel mai nzestrat compozitor
al grupului si unul dintre cei mai originali creatori ai tuturor epocilor, este acela
care, alaturandu-se la ideea valorificarii cronicilor, vechilor scrieri ajunge la
realizarea unui nou model de opera, numit de el drama muzicala populara.
Denumirea se justifica prin faptul ca Musorgski nu este total retinut de trairile unui
erou, de iubire si moarte, de fericire si nenorocire, cat interesat n zugravirea starilor
de spirit ale multimii. Musorgski asaz problema soartei acesteia la temelia operei
sale. Foametea, boala, deznadejdea si rascoala poporului, iata nalucirile ce-l nfioara
pe tarul Boris, alaturi de vedenia si mai groaznica a copilului njunghiat. Norodul rus,

cu amestecul sau de supunere, nadejde de mai bine, nduiosare, simt al dreptatii


dar si al razvratirii, iata personajul central al operei Boris Godunov.
Cautand sa redea ntregul adevar despre poporul sau ntr-un limbaj propriu,
el a pornit de la cantecul popular si cantecul bisericesc, realiznd o declamatie
care are o viat dramatic fara pereche.
Ct de mare psiholog este si cu ce putere a zugravit zbuciumul,
remuscarea ce-l chinuie pe Boris, creand melodii si recitative care sunt parca rupte
din ntelesul cuvintelor pe care eroul le spune, ne-o arata Monologul lui Boris (finalul
actului II) cnd acesta, zguduit de povestea lui Suiski despre moartea tareviciului
Dimitri, e cuprins de remuscari si, avnd vedenii, Boris cade n genunchi si implora
ndurare. Pe de alta parte, sufletul multimii ce-si exprima deznadejdea se oglindeste
cu o forta unica n corul introductiv (tabloul I, actul I), n care compozitorul
mpleteste replica scurta cu comentariul larg si exclamatiile si suspinele multimii.
Sunt mijloace care vorbesc de un stil original si perfect adaptat situatiei dramatice.
Mai putin preocupat de realizarea unui limbaj muzical national nascut din
modelul folcloric, Piotr Ilici Ceaikovski (1840-1893) nu este nsa mai putin rus.
Creatia sa dramatica, din care citam lucrarile Evghenii Oneghin si Dama de pic,
este inspirata de mari opere ale literaturii ruse (A. Puskin), oglindind viata
intelectualitatii. Atmosfera ei muzicala creeaza suflul unui autentic romantism rus,
exprimat n linii melodice generoase. De acest fapt ne convinge cu deosebire creatia
simfonica ceaikovskiana, un alt gen n care compozitorii scolii ruse au lasat lucrari
de seama. n cateva din simfoniile sale, cum este cazul Simfoniei a IV-a, partea
ultima, este construita pe o melodie populara autentica.
Aceasta simfonie expresie a gandurilor autorului cu privire la destinul
omului si fortele ce i se asaza n cale ncepe cu o tema care ntruchipeaza ideea de
destin.
Preocupat de problema existentei omului, P. I. Ceaikovski de fapt, cel mai
mare simfonist al scolii ruse abordeaz aceasta idee si n Simfoniile a V-a si a
VI-a. Ultima sa simfonie, cea de a VI-a, denumita si Patetica, se constituie ca o
replica la Simfonia a V-a de Beethoven, replica ce, venind din partea unui
compozitor romantic, este departe de a mai purta amprenta de optimism si
ncredere n viata, sunand mai degraba ca un "Cantec de lebada".
Tezaurul folcloric al fiecrui popor a devenit acum izvor nesecat de
sugestii, sursa de inspiratie care a permis creatorilor sa contureze modalitati
originale de exprimare. Cu adevarat, capacitatea de a sesiza particularitatile unui
limbaj, elementele ce-l caracterizeaza si-l fac inconfundabil, poate deveni tel ce
trebuie urmarit n studiul scolilor nationale.
Indiferent de scoala ce o impuneau, acesti creatori s-au identificat cu
idealurile popoarelor pe care le reprezentau, socotind arta un mijloc puternic de
afirmare.