Sunteți pe pagina 1din 3

ANA LA SFARSITUL SECOLULUI AL XIX-LEA SI INCEPUTUL SECOLULUI

AL XIX-LEA despre Sinteze literare


Directii si tendinte

Periodizarile istoriei literare privilegiaza in anumite situatii factorul istoric in dauna celui literar,
estetic. Daca perioada "marilor clasici" a fost definita prin cateva personalitati de prima marime,
care au creat valori literare fundamentale, perioada sfarsitului de secol al XlX-lea si de inceput al
secolului al XX-lea este delimitata pe criterii strict cronologice. Acest fapt este necesar pentru ca
in epoca amintita coexista o multitudine de tendinte, directii si curente literare, de creator!
cu personalitati foarte diverse.
intre aceasta perioada si cea anterioara, a marilor clasici, nu este o ruptura, intrucat Eminescu si
Creanga au murit in 1889, a fost ales in mod conventional anul 1890 ca inceput al epocii
sfarsitului de secol XIX si inceputului de secol XX, ca limita fiind stabilit momentul primului razboi
mondial. Totusi, in aceasta perioada continua sa scrie doi dintre marii clasici: Caragiale, care
creeaza acum nuvelele naturaliste (drama Napasta, momentele, schitele si povestirile fantastice
de influenta folclorica; Slavici, care marcheaza o data importanta in evolutia romanului romanesc
publicand Mara si care realizeaza o opera memorialistica de deosebit interes.
Lirica perioadei este dominata de umbra unui alt mare clasic, Mihai Eminescu, a carui creatie
suscita epigonismul multor poeti din generatia tanara, care alcatuiesc ceea ce Vlahuta, cel mai
important dintre ei, numea "curentul eminescian". Autentica reinnoire a liricii se datoreaza, in
perioada de care ne ocupam, directiei simboliste si parnasiene inaugurata de Macedonski si
reprezentata de colaboratorii revistei sale, "Literatorul", si valorificarii filonului popular pe linia
poeziei cu tematica nationala si sociala, cu accente profetice, reprezentata de Cosbuc si Goga.

in perioada de la sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul secolului al XX-lea apar germenii marii
literaturi interbelice, intrucat acum debuteaza scriitori ca Sa-doveanu, Arghezi, Rebreanu, a caror
creatie definitorie apartine epocii de dupa primul razboi mondial.
Curentele reprezentative pentru intervalul 1890-1916 sunt: realismul, simbolismul,
samanatorismul, poporanismul.

Realismul sfarsitului de secol reprezinta o continuare a curentului impus spre jumatatea veacului
al XlX-lea. Reprezentat in literatura universala de Balzac, Stendhal, Flaubert; Dickens sau Tolstoi,
acest curent s-a manifestat in literatura romana adesea impreuna cu elemente romantice sau
naturaliste - in opera unor scriitori precum N. Filimon, I. L. Caragiale, I. Slavici, Delavrancea,

Duiliu Zam-firescu.
Esentiala pentru realism este determinarea economica si sociala a personajelor si actiunilor lor;
banul, dorinta de castig sunt teme importante. Atitudinea definitorie pentru scriitorul realist este
obiectivitatea, opusa subiectivitatii romantice. Autorul se vrea, ca Balzac, un simplu secretar "al
istoricului, care este societatea insasi", un registrator de oameni si fapte, un creator de viata
verosimila, omniscient, care face "concurenta starii civile", realizand adica personaje care dau
aceeasi impresie puternica de viata ca si personajele reale, inscrise in registrul starii civile.
Aceste personaje, realizate in ceea ce au tipic, reprezentativ pentru o categorie sociala, se afla
intr-o profunda interdependenta cu mediul in care traiesc si care le conditioneaza. Atentia
acordata amanuntelor semnificative contribuie la impresia de verosimil pe care tind sa o dea
scrierile realiste.
Pe plan stilistic, obiectivitatea autorului realist se exprima printr-o scriitura neutra, impersonala,
avand ca model, in cazul lui Stendhal, Codul civil.
Simbolismul este un curent manifestat predominant in lirica. Denumirea, data de poetul francez
Jean Moreas, nu a fost recunoscuta de toti reprezentantii acestui curent, care, in ultimele decenii
ale secolului al XlX-lea, se intitulau indeosebi "decadenti".
Noutatea pe care o aduce simbolismul nu este simbolul in sine, vechi cat literatura insasi, ci
cultivarea simbolului plurivoc, a simbolului cu multiple sensuri, descifrate in functie de
sensibilitatea cititorului, dat fiind ca aceste simboluri sunt receptate mai putin intelectual si mai
mult afectiv. Definitorie pentru simbolul simbolist este sinestezia, adica perceperea sintetica,
integratoare a unui ansamblu de senzatii (vizuale, auditive, olfactive etC).
Simbolul intemeiat pe sinestezie apare in celebrul sonet al lui Baudelaire, Corespondente:
"Parfum, culoare, sunet,/ Se-ngana si-si raspund."
Simbolismul tinde sa apropie poezia de muzica atat prin prezenta temelor muzicale, cat si prin
muzicalitatea versurilor. Totodata insa, pe plan prozodic, acest curent contribuie la impunerea
versului liber.
Simbolistii introduc in lirica tema orasului, fie sub forma "oraselor tentacu-lare", fie in ipostaza
orasului de provincie apasat de plictis, de "spleen". Natura insasi este citadina si umanizata:
parcurile, gradinile. Din mediul apasator al orasului, sufletul poetului simbolist evadeaza spre
tinuturi unde, ca in versurile lui Baudelaire, totul nu este decat "ordine si frumusete, lux, calm si
voluptate."
Aceasta poezie a sugestiilor, a nuantei, a fost cultivata in literatura universala de Verlaine,
Rimbaud sau Mallarm6, iar in lirica romaneasca de G. Bacovia, D. Anghel, St. Petica, I.
Minulescu.

"SEMANATORUL" - SEMANATORISMUL

* Semanatorul (Revista literara saptamanalA) a aparut la Bucuresti, la 2 decembrie 1901, sub


redactia lui G. Cosbuc si Al. Vlahuta (proprietar: St. O. Iosifj, din initiativa lui Spiru Haret, ministru
al Instructiunii Publice si cunoscut militant pentru propasirea culturala si materiala a satelor. De la
nr. 27, intre 18 sept 1902 - 30 dec. 1909, publicatia apare cu titlul ortografiat "Samanatorul".
Articolul-program, intitulat Primele vorbe, nesemnal, dar scris de Vlahuta, reactualizeaza idei
exprimate in Intro-ductia la Dacia literara (1840), din spiritul careia se revendica, chemand
scriitorii "in jurul aceluiasi stindard pentru binele si inaltarea neamului romanesc":

* Meritul mare al miscarii creata de Samanatorul consta in faptul ca a dat expresie dorintei
unanime de a se depasi o perioada de cumpana a literelor romanesti (Ibraileanu a numit acesti
ani "cei mai tristi din literatura romana"). Chiar E. Lovinescu a recunoscut acest adevar cand
spunea:

"intr-un moment de evidenta slabire a [fortei productive si de risipire a atentiei Ipentru literatura,
Samanatorul reprezinta ;o afirmare energica si agresiva a fenomenului literar si cultural, o
zguduire a ma-j iselor".

POPORANISMUL

Prin intreaga sa activitate publicistica de la Adevarul, Evenimentul literar si Viata romaneasca, C.


Stere si-a afirmat poporanismul sau politic, pregatindu-l pe acela literar, destul de deosebit, al lui
G. Ibraileanu. Directia inaugurata in cultura romaneasca de publicatiile fondate de C. Stere poate
fi acceptata doar cu o intelegere adecvata a problemei poporanismului. Orientarea revistei Viata
romaneasca este proiectia ideologica a unei pozitii socio-politice-culturale asupra evolutiei
structurilor romanesti. in cultura romana, poporanismul se afirma, inca din 1893-1895, cu un
deceniu inainte de aparitia Vietii romanesti datorita lui C. Stere. Din 1906 incolo, dupa ce apare
revista ieseana, poporanismul se va impune autoritar. Orientarea a dominat spiritul public
romanesc timp de peste un deceniu, prelungindu-se pana tarziu in epoca interbelica.