Sunteți pe pagina 1din 14

CUPRINS:

1.
2.
3.
4.
5.

Abstract
Introducere
Metoda combinat element finit-element discret
Evaluarea interaciunii la contact
Bibliografie

1.

ABSTRACT

2.

INTRODUCERE

2.1. Formularea general a problemelor n medii continue

n practica inginereasc, datorit volumului mare de materiale utilizat la realizarea


construciilor, se neglijeaz microstructura materialelor care este discontinu. Astfel,
materialele pot fi descrise prin valori medii ale proprietailor , care sunt considerate continue .
O proprietate care poate fi definit astfel este masa, care este o funcie continu de volum
inmulita cu valoarea densitii( ), conform relaiei:

Prin aceasta un material discontinuu microscopic se echivaleaza cu un material


continuu de densitate .
Ipoteza de continuitate a materialelor permite definirea proprietilor fizice ale
materialelor ca funcii continue de volum. Combinarea proprietilor fizice( numite si legi
constitutive ) cu ecuaii de echilibru ( principii fizice care descriu materialele, cu un volum
suficient pentru a putea fi neglijate microstructura discontinu) ofer un set de de ecuaii
generale. Acest set de ecuaii cuplat cu aciuni externe ,exprimate sub forma condiiilor
iniiale si de contur conduce la o problem de stabilire a valorilor iniiale sau pe contur.
Rezolvarea ecuaiilor de pe contur se poate face prin form analitic, dar cel mai adesea se
utilizeaz se utilizeaz metode numerice aproximative (metoda diferenelor finite, metoda
volumului finit, metoda elementelor finite,etc.).
Cea mai avansat i utilizat metod este ceea a elementului finit, care const n
discretizarea domeniului studiat n subdomenii , numite si elemente finite. Ecuaiile de
echilibru se impun sub form medie, i conduc la ecuaii algebrice(de exemplu pentru
echilibrul forelor nodale) care nlocuiesc ecuaiile de guvernare cu derivare pariale cu un
sistem de ecuaii algebrice . Soluia acestui sistem ofer rezultate la nodurile elementelor
finite (de exemplu deplasri).

2.2. Formularea general a problemelor n medii discontinue

Considernd ca distana dintre molecule (pentru cele mai multe materiale) este foarte
mic raportat la lungimea caracteristic a problemei studiate , se poate concluziona ca
majoritate materialelor sunt bine reprezentate printrun model ipotetic continuu. Aceast
concluzie se poate uor infirma prin analiza urmtoarei probleme:
Un container transparent cu baza patrat este umplut cu particule cu form si
dimensiuni variabile( conform figurii 1). Particulele sunt lsate s cad de la o anumit
nlime. n timpul cderii sub aciunea gravitaiei , particulele interacioneaz ntre ele si cu
pereii containerului. Prin acest proces se disip energie, i n final toate particulele ajung n
stare de repaus. ntrebarea este : care este volumul total ocupat de particule dup ce toate
particulele au ajuns n stare de repaus.

Figura 1 Particule de diferite dimensiuni si forme lsate s cad liber n interiorul


unui container transparent

Aceast problem enunat poart numele de problema containerului .


Este evident ca definiia densitii enunate mai sus i definiia masei dat de relaia:

nu sunt valabile pentru problema containerului.


Masa total a sistemului va fi n schimb dat de relaia:

,unde N este numrul total de particule din container si mi este masa fiecrei
particule i . Particulele se depun n container, i masa particulelor din container este o
funcie de dimensiunea containerului, forma fiecrei particule, dimensiunea fiecrei particule,
metoda de depunere, secvena de depunere,etc.
Descrierea matematic a problemei trebuie sa ia n considerare forma, dimensiunea i
masa fiecrei particule , precum i interaciunea dintre fiecare particul i pereii vasului.
Modelul matematic pentru descrierea problemei trebuie s conin o lege de interaciune ntre
perechile de particule care interacioneaz, lege care pentru fiecare particul se combin cu o
relaie de echilibru de moment i rezult un set de ecuaii de stare. Soluia acestui sistem ofer
starea de repaus pentru fiecare particul. Problema devine mai complex odat cu creterea
numrului de particule ,numrul ecuaiilor cu derivate pariale de stare este proporional cu
numtul total de particule.
Formularea matematic pentru probleme de medii continue presupune definirea legilor
constitutive, stabilirea ecuaiilor de echilibru i a condiiilor iniiale si pe contur, pe cnd n

cazul problemelor n medii discontinue( problema containerului enunat mai sus) este
necesar i definirea unei legi de interaciune. Soluiile analitice pentru probleme de medii
discontinue sunt dificil de formulat , fiiind de preferat soluii numerice aproximative.
Metode numerice aproximative pentru modelarea interaciunii unui numr mare de
particule de forme neregulate sunt Analiza Deformaiilor Discontinue (DDA) i Metode cu
Elemente Discrete(DEM).

2.3. Probleme de medii combinate

Un caz mai complex al problemei containerului enunat mai sus , pstrnd toate
ipotezele formulate pentru aceasta , n plus considernd particulele si pereii containerului
deformabile poart numele de problema containerului deformabil. n acest caz
deformabilitatea containerului i particulelor influeneaz modul de deplasare al particulelor i
masa total a particulelor depuse n container.
Prin interaciune particulelor ntre ele si cu pereii containerului acestea i modific
forma i dimensiunile (se deformeaz) , deformare care este o problem de deformaii elastice
finite. Astfel deformabilitatea particulelor poate fi reprezentat printr-un model ipotetic
continuu, iar interaciunea dintre particule i container poate fi reprezentat printr-un model
discontinuu, problema containerului deformabil fiind astfel o problem de medii combinate.
Setul de ecuaii care caracterizeaz modelul va ine cont de interaciune dintre
particule i pereii containerului , precum i de deformabilitatea particulelor si containerului.
Numrul de ecuaii este funcie de numrul de particule din container, care face ca soluiile
analitice s fie greu de obinut , fiind de preferat soluii numerice aproximative, cum ar fi
DDA si DEM formulate s in cont i de caracteristica de deformabilitate.

Abordarea cea mai avansat pentru determinarea soluiei sistemului de ecuaii este a
modela deformabilitatea prin metoda elementelor finite (FEM) i interaciunea si deplasarea
particulelor prin metoda elementelor discrete(DEM) , rezultnd o metod mixt ,numit
metoda elementului finit-discret (FEM/DEM).

3.

METODA ELEMENT FINIT - ELEMENT DISCRET

Metoda presupune reprezentarea fiecrui corp(particul) printr-un singur element


discret care interacioneaz cu elementele discrete din jurul lui, i fiecare element discret este
mprit ntr-o reea de elemente finite. Aceast reprezentare cu elemente finite a elementelor
discrete are rolul de a surprinde caracteristica de deformabilitate a fiecrui element.

Figura 2 Principiul metodei combinate


element finit-element discret: dou elemente discrete
mprite n elemente finite

n interaciunea dintre particule,pe lng


proprietatea de deformabilitate se poate considera si
ruperea sau fragmentarea particulelor, care sunt
procese de tranziie de la medii continue la medii
discontinue.
n domeniul ingineriei sunt multe situaiile n care acest proces de tranziie are un rol
major, n urma lui rezultnd fisuri,pn la ruperi. Exemple:
- Dinamitarea masivelor de roc, prin introducerea unei ncrcri explozive ntr-un
foraj
- Concasarea rocilor pentru a obine agregate cu o anumit distribuie de dimensiuni;
- Fisurarea,fragmentare si cedare pot fi observate si n procesul de demolare
structural prin plasarea judicioas de ncrcri explosive, pentru a obine un
colaps controlat;
- Colapsul structurilor datorit ncrcrilor excepionale cum ar fi: impact ,
cutremur, explozii,etc.
Metoda combinat element finit-element discret permite studierea sistemelor cu o
tranziie dinamic ,ce sunt compuse dintr-un numr mare de corpuri ce interacioneaz ,i n
acest proces se pot fisura sau rupe.
Exemple de simulri cu metoda combinat:
1. o grind simplu rezemat , la care se scoate reazemul din drepta ,lucru care

permite rotirea n jurul reazemului articulat din dreapta. Aceasta conduce n final la
cedarea grinzii la momentul maxim datorat combinrii greutii proprii cu fora de
inerie, rezultnd la cderea liber a celor dou buci rezultate.

Figura 3 Cedarea (a) i micarea celor dou corpuri dup cedare (b i c ).


2. Secvena de prbuire a unui pod cauzat de impactul cu un vehicul greu

Figura 4 Aplicarea metodei pentru simularea


secvenei de prbuire a unui pod n urma impactului
cu un vehicul greu.

3. Cedarea unui zid de sprijin , datorit presiunii apei care satureaz argila din spatele

zidului.
Etapele prbuirii zidului de sprijin:
-dezintegrarea bazei
-cedarea datorat forelor de inerie
-fragmentarea final datorat prbuirii pe pmnt

Figura 5 Starea iniial, cedarea si colapsul zidului de sprijin.

4. Demolarea prin detonare a unui co de fum. Dup explozia bazei, simularea bazat

pe elemente discrete si elemente finite poate modela nclinarea coului, cedarea la


mijloc datorit greutii proprii i forelor de inerie , i cderea liber pe teren.

Figura 6 Demolarea prin detonare a unui co de fum- secvena de colaps si


prbuirea pe pmnt

Modelarea prin metoda combinat folosit pentru simulrii surprinde n mod


corect toate etapele pn la colaps.
n toate modele de mai sus sunt luate n considerare : deformarea fiecrui element
discret, interaciunea dintre elementele discrete la fiecare pas de timp, tranziia de la continuu
la discontinuu, fisurarea si fragmentarea.
n prezent se pot face simulri 3D , putnd modela o multitudine de aspecte ale
fenomenului fizic real. De exemplu , n cazul fragmentrii produse de o explozie , unde gazul
rezultat n urma expoziei exercit o presiune asupra unui zid modelat cu elemente discrete,
accentund fisurarea si fragmentarea, sau crete energia cinetica a sistemului, crescand viteza
fiecarui element discret.

Mecanisme de disipare a energiei , cum ar fi histereza elastica, deformatia plastica


a materialului, ruperea materialului si frecarea dintrele elementele discrete, conduc in final la
starea de repaus , cand toate elementele discrete au energie cinetica zero.
Luarea in considerare a unui numar mare de aspecte, conduce la necesitatea de
algoritmi eficienti pentru furnizarea solutiei, cum ar fi algoritmi pentru:
- interactiunea la contact
- pentru detectarea contactului
- deformatii finite elasto-plastice
- discretizare si integrare in timp
- tranzitia de la medii continue la medii discontinue
- probleme cuplate: interactiune gaz solid
- vizualizarea,diagnosticarea modelului.

4. EVALUAREA INTERACIUNII LA CONTACT

Un model cu elemente finite si discrete poate contine de la cateva mii la cateva


milioane de solide ce interactioneaza, fiecarea avand o discretizare proprie. Acest lucru pune
in evidenta ca o problema in dezvolatea metodei combinate este modul de tratare a contactului
dintre obiecte.
Sunt doua aspecte de tratat din punct de vedere al algortmului in cadrul metodei
combinate:
- detectarea zonei de contact dintre corpuri
- interactiunea pe aceasta zona de contact

Scopul detectiei zone de contact este de a determina perechile de elemente discrete


apropriate , putand interactiona, si de a elimina perechile de elemente aflate la distante mari
unul fata de celelalt si nu pot fi in contact. Acest algoritm este necesar pentru a elimina
evaluarea interactiunii la contact pentru elementele care nu sunt in contact. Astfel se va genera
un algoritm de evaluarea a fortelor de contact doar pentru perechile de elemente discrete care
au fost gasite ca sunt in contact.
Modelele teoretice si micro-mecanice pentru reprezentarea contactului iau in
considerare fenomenul complex de interactiune a elementelor discrete invecinate prin
suprafete solide, care sunt neregulate. Presiunea de contact dintre cele doua solide se transfera
de fapt prin cateva puncte in care suprafetele sunt in contact. Pentru presiuni mici cele doua
corpuri sunt in contact in cateva puncte, dar odata cu cresterea presiunii are loc deformarea
elastica si plastica a asperitatilor suprafetelor, rezultand o crestere a zonei de contact.
In literatura de specialitate se folosesc ipoteze simplificatoare ( referitoate la forma,
distributia si deformabilitatea fiecarei suprafete de pe zona de contact) folosind formulari

variationale ale contactului impreuna cu legi simplificate ce definesc presinea de contact ca o


functie de distanta intre elemente, cu efortul tangential considerat ca functie de presiune
normala si/sau conditii de lunecare. Aceste simplificari se obtin prin formularea variationala a
problemei.
Formularea variationala a problemelor de contact include o functie aditionala de
contact, pentru care nu se impun conditii de penetrare intre corpuri. Printre abordarile clasice
se enumara:
1. Metoda celor mai mici patrate: pentru stabilirea de conditii pe conturul se

considera integrala:

Aceasta este intotdeauna pozitiva, cu exceptia cazului in care conditiile pe contur sunt
indeplinite exact. Minimizarea acestei functii conduce la:

2. Metoda multiplicatorului Lagrangian : pentru a stabili conditii pe contur se

considera urmatoarea functie

,care se adauga la functia initiala

,unde este un set de functii independente pe domeniul . Aceste functii se


numesc multiplicatori Lagrangieni. Un punct fix se gaseste folosind urmatoarea
formulare:

, care este egala cu zero cu conditia ca:

rezultand

In metoda elementului finit , multiplicatori Lagrange sunt aproximati pornind de la


functia de baza. Lucru ce conduce la variabile suplimentare, necunoscute ,
interpretarea lor fizica este forta de contact. Astfel in metoda multiplicatorilor
Lagrange, contactul se caracterizeaza prin cresterea numarului total de
necunoscute.

3. Metoda functiei de penalizare: se foloseste pentru a elimina dezavantajele metodei

cu multiplicatori Lagrange. Pentru a impune conditii pe conturul , functia


aditionala:

,se adauga functiei initiale :

,unde este parametrul de penalizare

, daca este un minim al solutiei , atunci p trebuie sa fie un numar pozitiv. Solutia
obtinuta prin minimizarea functiei obtinute satisface aproximativ conditiile pe zona de
contact. Cu cat functia de penalizare este mai mare, cu atat conditiile sunt mai bine
aproximate, iar aceste sunt exact satisfacute pentru o functie de penalizare ce tinde la infinit.
Metoda se foloseste pentru impunerea unei conditii de impenetrabilitate intr-o maniera
iterativa, sau nerespectarea acestei conditii astfel incat sa se obtina raspunsul corect al
sistemului fizic, lucru ce se obtine pentru un termen de penalizare cu o valoare suficient de
mare.
In implementarea oricarei metode de mai sus trebuie acordat o importanta deosebita in
controlul contactului cinematic dintre corpuri. In metoda elementului finit cinematica
contactului se are in vedere printr-un algoritm care considera o suprafata principala(tinta) in
timp ce cealalta este suprafata secundara(contactor). In primii algoritmi dezvoltati
discretizarea celor suprafete era adesea realizata in asa fel incat fiecare nod al suprafetei
secundare avea un nod corespondent al suprafetei principale, astfel doar contactul nod-nod era
tratat.

10

Figura 7 Contact nod-nod si contact margine-margine


Pentru aplicatiile 3D cinematica pentru zona de contact devine extrem de dificila ,
aproape imposibil de rezolvat datorita lipsei de suprafete perpendiculare la anumite puncte de
colt, lucru ce conduce la o tratare inconsistenta a cinematicii pe zona de contact ce produce
dezechilibru energiei.

[1] Figura 8 Nodul A patrunde prin punctul B si iese prin punctul C, creand energie
Acest dezechilibru se poate pune in evidenta prin exemplul prezentat in figura de mai
sus (fig. 8) : energia potentiala este proportionala cu 2 ,unde este penetrarea, iar cantitatea
de energie cinetica transformata in energie potentiala este proportionala cu B2 , in timp ce
cantitatea de energie cinetica recuperata dupa terminarea contactului este proportionala cu
C2 .
Se poate observa ca :

,ceea ce presupune ca energia totala finala sa fie mai mare ca energia totala initiala.

[1] Figura 8.1 Conditia de impenetrabilitate impusa prin dispunerea de bile


(pinballs) pe conturul elementelor discrete

Pentru simplificarea cinematicii contactului s-au utilizat algoritmi ce considera o linie


de alunecare intre corpuri. (slideline). Cel mai simplu dintre algoritmi , care considera o linie

11

de bile dispusa dupa conturul elementelor discrete, prin aceasta impunand de impenetrabilitate
doar pentru aceste bile. Dificultatile pentru acest algoritm apar prin necesitatea unui numar
mare de bile pentru discretizarea suprafetei (fig 8.1), sau datorita naturii bilelor sa rezulte o
distributie nerealista a fortelor de contact.
Sistemul modelat cu bile pe contur are o comportare nerealista, alunecarea dintre
supratele de contact este dificila, chiar si pentru suprafete netede sau in absenta frecarii. (fig.
9)

[1] Figura 9 Alunecare intre suprafete. O suprafata neteda impune o discretizare


foarte nedeta , considerand bile pe contur.
Ultima generatie de algoritmi pentru descrierea interactiunii la contactul dintre
elemente foloseste impartirea elementelor discrete in elemente finite, si combina aceasta
metoda cu conceptul fortei potentiale de contact. Prin aceasta impartire a elementelor discrete
se obtine o distributie realista a fortelor de contact pe zone finite de contact rezultate in urma
suprapunerii elementelor discrete ce sunt in contact. Prin asta distorsiunile numerice a
campului local de deformatii aproape de contur se reduc semnificativ, un aspect important
atunci cand se studiaza de exemplu ruperea unui material fragil.

12

5. BIBLIOGRAFIE:

[1] The combined finite-discrete Element Method Ante Munjiza


[2] Finite Element Method-Boundary Element Method- Peter Hunter
[3]Finite Element Method-The Basis-O.C. Zienkiewics & R.L. Taylor
[4]The Practical Modelling of Discontinuous Rock Masses with Finite Element
Analysis- R.E. Hammah, T. Yacoub and B. Corkum

13

14