Sunteți pe pagina 1din 2

PLUMB

de GEORGE BACOVIA

Poezia Plumb deschide volumul de poezii publicat n 1916 i ea


definete personalitatea poetului. Titlul poeziei Plumb este un simbol al izolrii,
iar anotimpul cnd se petrece aciunea n strns concordan cu titlul poeziei este
cel al toamnei, moment al descompunerii elementelor naturii.
Poezia exprim n numai cele dou catrene ale ei, o stare sufleteasc de o
copleitoare
singurtate. Atmosfera este de o dezolare total n tremurtoarea apsare
material fiind sugerat de greutatea metalului ntunecat.
Poezia este structurat pe dou planuri. Pe de o parte realitatea exterioar,
prezent prin cimitir, prin cavou o lume ce-l determin la izolare, iar pe de alt
parte realitatea interioar care are n vedere sentimentul iubirii a crui invocare se
face cu desperare fiind i el condiionat de natura mediului. Este de fapt
ncercarea poetului de a evada din lumea nchis izolat n care se zbate.
Poetul ns nu izbutete s depeasc momentul, cuvntul ntors
realizeaz de fapt misterul ntregii poezii. Cuvntul cheie al ntregii poezii este
plumb care devine metafor-simbol i care este repetat de trei ori,
numr fatidic n fiecare catren. Repetiia acestui cuvnt sugereaz o atmosfer
macabr de cavou.
n acest mediu, sentimentul iubirii nseamn ntoarcere spre apus cum
spune poetul Lucian Blaga, adic moartea.
Dormea ntors amorul meu de plumb,
pe flori de plumb.
n aceste condiii poetul nu se poate redresa, nu se poate nla i ultimul
vers, aduce consolarea i resemnarea i-i atrnau aripele de plumb sugernd
zborul n jos, care cdere este surd i grea.
ntre aceste coordonate ale realitii exterioare i interioare se desfoar
monologul tragic al poetului ntr-o atmosfer tulburtoare prin moarte (la nivel
semantic) iar pe de alt parte prin repetiia cuvntului plumb folosit obsesiv ca
determinant. Apare de trei ori, n fiecare strof n rima versurilor 1 i 4 la cezura
versului 2.
Cuvntul cheie repetat astfel nu sugereaz descompunerea materiei element definitoriu pentru poezia bacovian - ci mpietrirea; presiunea fiind prea
mare, poetul se pietrific necondiionat.
Poezia Plumb este o poezie simbolist, nu numai prin corespondene din
lumea mineral ci i prin muzicalitatea versurilor realizate cu ajutorul cezurei.
Versul este iambic n exclusivitate, iar tonul este elegiac. Prin repetiia
obsedant a cuvntului cheie, poezia devine o elegie asemntoare cu bocetele
populare.
Structura poeziei este armonioas, prima strof se repet n afar de versul
al doilea, astfel nct versul 1 este n relaie cu versul 5, 3 cu 7, i 4 cu 8.

Mijloacele artistice de realizare pe lng simbol ntlnim metafore i


personificri Dormeau adnc sicriile de plumb.
Remarcm folosirea verbelor la imperfect: dormeau, stau care
sugereaz acea atmosfer de dezolare, o aciune trecut dar neterminat, n
continu desfurare nc.

S-ar putea să vă placă și