REFERAT

Medicina in Roma
Antica

Tudor Ramona
Maria
anul I C, A.M.G.

In toata antichitatea, medicina a fost supusa rigorilor actelor

religioase. Romanii, spre deosebire de celelalte popoare, deosebit de
pragmatici in esenta lor, nu au fost adeptii credintelor metafizice, fapt ce sa reflectat si in conceptiile lor medicale.
Medicina Patriarhala romana, la inceput, solicita ajutorul animist al
spiritelor binefacatoare, vindecatoare ce stapaneau natura: rauri, izvoare,
lacuri, paduri, copaci, stanci, munti, coline etc. Aceste spirite, dupa
imprejurari, puteau deveni malefice, aducand boli, ca de exemplu muntii si
raurile (raceala), lacurile si baltile (malaria), padurile (muscaturi de
reptile) etc. Totul putea interveni in procesul morbid: lucrul, nasterea,
accidentul, caldura, frigul, apa, usa, pragul, vatra, camera in care locuiai,
fantana; de aceea se sustinea ca toate sunt dominate de puteri divne. Insesi
actele vietii: casatoria, munca campului, constructiile, calatoriile etc. erau
supuse puterii supreme, care trebuia consultata atat in cazuri de reusita,
cat si de nereusita intamplatoare sau prin imbolnaviri. Toate aveau
spiritele lor proprii. In afara acestor spirjte. sa le spunem comunitare,
fiecare om isi avea Spiritul lui protector. Spiritul protector ii facea pe unii
mai rezistenti (imuni) la boli sau mai predispusi (genetic) la diferite
imbolnari. Aceste spirite personale erau numite "Genii", pe care fiecare om
in parte le cinstea prin diferite ofrande, fiind considerate drept forte divine
care patroneaza pe fiecare om in parte. Aceste genii, pentru barbati, in
conceptia antica, intruchipau "Barbatia", iar pentru femei erau simbolul
sfant al "Fecunditatii". Deseori vindecatorii, in cazul sterilitatilor de orice
fel, invocau ajutorul acestor genii ale fecunditatii.
Excluzand aceste Spirite Protectoare de tip Genii, lumea antica
romana mai era reprezentata de o infinitate de forte misterioase numite
Numina, care simbolizau orice obiect, cat de mic, si orice actiune, cat de
simpla, fiind omniprezente in toate momentele vietii, ele fiind, de
asemenea, invocate in procesul de vindecare. Toate aceste Numine erau
considerate drept zei.
Pe o treapta superioara a aprecierilor stateau astrologii, magii
vindecatori si interpretii de visuri, Misterele Orfice, Dionisiace.
Dupa cum putem remarca, medicina patriarhala a fost magicoreligioasa.
Dupa ocuparea Greciei de catre romani, in perioada 150-200 i.e.n.,
s-a introdus la Roma cultul zeului-medic grec Asclepios, pe care romanii lau adoptat numindu-l Esculap de la inceput, cum de altfel au procedat cu
intreaga cultura elina.
Pentru integrarea cat mai ferma a medicinii din Grecia in lumea
latina, Caius Iulius Caesar le-a acordat medicilor greci in anul 46 i.e.n.
cetatenia romana, cu toate ca acestia erau rezidenti in orasul celor 7 coline
de peste un secol. Incurajat de aceste masuri liberale, Asclepiade din Bitina
(124 - 40 i.e.n.) infiinteaza in Cetatea Eterna prima scoala de medicina,

careia i-au urmat si altele. De notat ca numele de Asclepiade a fost dat in

semn de distinctie si apreciere in cinstea marelui zeu grec Asclepios.
Asclepios din mitologia greaca era considerat drept "zeul tamaduirii" si
apreciat ca patronul medicinei din Epidanaur. Abia in secolul III i.e.n.,
romanii l-au preluat sub numele de Esculap, tratandu-l cu mare cinste, pe
care i-au acordat-o si lui Asclepiade, care a introdus practica medicala
greaca (elina) in Roma antica, superioara de altfel din toate punctele de
vedere. Medic-filozof, Asclepiade, in scrierile sale, fragmentare, a introdus
un nou concept despre patogenia procesului morbid. Daca Hipocrate
atribuie aceasta patogenie dezechilibrului dintre umori, Asclepiade, ca
adept al scolii atomiste a lui Democrit si Leucip, a pornit de la ideea ca
fiinta materiala a omului, deci corpul sau, se compune din atomi despartiti
unii de altii de asa-numitii pori (poros). Intreaga viata si manifestarile ei
sunt date de miscarea atomilor (gandire, sentimente, bucurii, tristete,
durere, mers, boli). Cauzele acestor miscari sunt materiale (fizice sau
mecanice), ca de exemplu: frigul,caldura, lovirea, efortul etc.
Sanatatea, dupa Asclepiade, este data de un raport echilibrat intre
atomi, in timp ce boala este conditionata de dezechilibre avand drept
cauza, in special, starea porilor. Astfel, in metodica autorului, ar fi vorba de
doua grupe de boli:
1) Boli determinate de STATUT STRICTUS - starea stransa a porilor
ce impiedica miscarea atomilor (scleroze, fibroze, calusuri, keratoze,
cheloide etc);
2) Boli determinate de STATUS LAXUS - relaxare a porilor ce nu mai
stapaneste distantele dintre atomi (degenerente, ahiloidoza, mucinoza,etc).
Scolile medicale din Roma s-au impus prin scrierea mai multor
tratate aparute in limba greaca, ca de exemplu tratatele lui Soranos din
Efes, ale lui Arethaios din Cappadocia, ale lui Coelius Aurelianus si ale lui
Rufus din Efes, fiecare avand o personalitate aparte.
Astfel, tratatul lui Arethaios se ocupa de cauzele, de simptomele si de
tratamentul diferitelor boli acute. Tratatul lui Coelius are in vedere o
descriere exhaustiva a bolilor acute si cronice, in timp ce opera lui Rufus,
ce cuprinde 40 de lucrari, se limiteaza la afectiuni chirurgicale, autorul
fiind chirurg militar.
Roman de origine, Cato Cenzorul, inspirat de aportul medicilor greci,
scrie, la randul sau, un Tratat de Medicina Domestica, iar Octavian
Augustus infiinteaza prima scoala oficiala de medicina, care functioneaza
timp de 3 secole, incepand cu secolul al 2-lea, predand lectii in limba
greaca.
Remarcabila a fost vasta Farmacologie Medicala si Anatomia
Ochiului, cat si lucrarea "Despre Mijloacele de Vindecare" (cu
medicamente de origine vegetala, animala, si minerala), toate trei elaborate
de medicul Dioscoride in secolul I al erei noastre.

Dupa cum ne putem da seama, epoca romana s-a caracterizat printrun puternic aflux de lucrari scrise si chiar de tratate.
Pe aceasta linie se inscrie si opera enciclopedistului Aulus Cornelius
Celsus (sec. I e.n.) care a fost considerata prin "Tratatul despre medicina"
(De Medica Libri Octo), elaborat de autor, "cea mai importanta opera
dupa Hipocrat", conceputa, asa cum reiese si din titlu, in 8 volume, cel mai
important volum cuprinzand "chirurgia". Opera lui Celsus, caracterizata
printr-o documentatie vasta, cuprinde o analiza pertinenta a
simptomatologiei bolilor, elemente foarte importante de terapeutica si
amanunte deosebite din practica chirurgicala, referindu-se si la timpii
operatori din chirurgia abdomenului.
Galenus (130 - 200 e.n.) sau Galenos din Pergam, localitate din Asia
Mica, adus la Roma pentru meritele sale deosebite de imparatul Marcus
Aurelius, a fost un adevarat savant enciclopedist, distingandu-se prin peste
500 de opera medicale. In scrierile lui a incercat sa impace conceptia
umorala a lui Hipocrate cu conceptia solidista (atomicista) a lui Asclepiade.
Facand studii si pe animale vii privind mecanismele respiratiei, cat si
asupra maduvei sectionate referitoare la transmiterea influxului nervos,
Galenus a avut tendinta de a transforma medicina in stiinta exacta. S-a
impus prin aleasa sa cultura in domenii foarte variate, ca de exemplu:
filozofia, logica, psihologia, retorica si filologia. Cartile lui trateaza cu multa
competenta anatomia, fiziologia, etiologia, diagnosticul si terapeutica,
impunandu-se in specialitati diferite, ca de exemplu: chirurgia, oculistica,
otologia, farmacologia, dietetica si igiena. Operele lui ne dau deosebite date
din domeniul osteologiei, a miologiei si a nervilor.
Relevante sunt observatiile privind nervii cranieni si spinali, ca si
datele referitoare la fiziologia generala a sistemului nervos. A apreciat in
mod deosebit masurile profilactice, gimnastica medicala si miscarea,
masajele repetate, baile si regimul alimentar.
Considerat din punct de vedere istoric ca cel din urma medic al
antichitatii greco-romane, a trait la Roma, departe de Pergam, de la varsta
de 30 de ani pana la moarte. Este pe drept cuvant considerat ca cel ce a pus
bazele anatomiei umane, facand in prealabil multiple studii si observatii
experimentale pe animale. Medic de mare importanta, s-a preocupat cu
multa pricepere si talent deopotriva si de drept si de matematica. A avut
cea mai recunoscuta faima de practician, fiind ca atare apreciat in intreg
evul mediu European.
Romanii s-au ocupat de asistenta medicala nu numai a nobililor, ci si
a tuturor claselor sociale. Au ramas ca model de medicina sociala asanumitele Valetudinarii, care nu erau altceva decat infirmerii gratiute
pentru sclavi. De asemenea, ne-a retinut atentia numarul mare de medici
-ser, care nu erau altceva decat sclavi adusi din Grecia si care practicau
medicina.

Igiena Comunala a reprezentat o imperioasa necesitate pentru

urbanistica romana, cu atat mai mult cu cat Cetatea Eterna, numita
Rumina de catre fondatorii ei etrusci, intinsa pe 7 coline, avea un
perimetru de 20 de km, cu o populatie de 1.700.000 de locuitori, cu un
total de peste 50.000 de locuinte familiale si un numar deosebit de mare de
case inchiriate, numite "insule", localitatea fiind la o distanta de 15 km de
varsarea in mare a Tibrului.
Fondatorii etrusci, in dorinta de a preveni morbiditatea prin malarie,
au intreprins asanarea mlastinilor, apoi romanii au introdus alimentarea
cu apa a capitalei prin 11 apeducte si 1152 de fantani, majoritatea racordate
la sursa principala a apeductelor.
Instalatiile si institutiile igienice erau foarte dezvoltate in lumea
romana. Casele si strazile aveau canalizare eficienta pentru scurgerea
resturilor menajere si a dejectiilor, toate canalele varsandu-se intr-un canal
colector numit "cloaca" - "cloca maxima" - ce se varsa in fluviul Tibru si de
aici in mare. Pentru pastrarea starii de igiena, capitala era dotata cu 856 de
bai private si un numar de 11 terme (saune).
Niciodata medicina romana nu a renuntat la implicarea zeilor in
destinul sanitar al omului, indiferent din ce categorie faceau parte medicii:
medici metodisti (in spiritul atomist al lui Galenus), medici de casa
(angajati in special de nobili), medici de cabinete particulare (solicitati in
special de negustori, arhitecti si diferiti slujbasi), medici militari (angajati
de diferite cohorte si legiuni), medici sacerdoti (medici ce faceau vizite la
domiciliu) si medici angajati de urbanitate ca sa acorde consultatii gratuite
saracilor, asistenta sociala fiind organizata de stat.
Cu toata organizarea medicala deosebita din Roma antica si cu tot
progresul realizat prin contactul cu lumea greaca, medicii din Cetatea
Eterna nu puteau renunta la invocarea diferitelor zeitati. Acest lucru se
impunea din punctul de vedere al opiniei publice. Cel mai des erau invocati
zeii Vesta, Ianus, Marte, Neptun si Jupiter. Minerva, ca zeita a
intelepciunii, dadea limpezime in gandire si in logica diagnosticului. Ianus
proteja caminul de boli in tot cursul anului, incepand cu prima zi din luna
Ianuarie. Vesta, ca zeita a focului domestic, proteja in ansamblul sau focul
vietii. Junona, ca protectoare a casatoriilor, era invocata la nasteri ca
aparatoare a copilului si a mamei, iar Jupiter, ca zeu al tunetului si
fulgerelor, proteja oamenii in timp de vreme rea. El era frecvent invocat
pentru a ajuta in procesul de vindecare a celor raciti.
Religia era invocata atat de medici, cat si de cetatenii de rand numai
in scop pur utilitar, romanii fiind in general, spirite pozitive si deosebit de
pragmatice.
Ca o reminiscenta din perioada etrusca, a ramas in constiinta publica
Zeita Mama ca o forta generatoare si regeneratoare a vietii. Ea era

invocata de toata societatea de tamaduitori, vindecatori, preoti si medici in

perioada graviditatilor problematice si a nasterilor patologice.
Dar romanii nu au preluat zeitati numai de la etrusci si greci
(majoritatea zeitatilor nominalizate mai sus aveau echivalente si in cultura
greaca), ci si de la alte popoare ale lumii antice. Ca de exemplu: cultul zeitei
Isis, luat de la egipteni, era invocat in caz de sterilitate si in timpul
maternitatii. De asemenea, zeul Baal din Canaan era solicitat tot pentru
binecuvantarea fecunditatii. O deosebita protectoare, frecvent rugata in
timpul maternitatii, era zeita frigiana Cybele, careia i s-au ridicat
impozante temple in Roma. Constanti aparatori ai oamenilor bolnavi sau
sanatosi si care erau unanim recunoscuti au fost Atar Gatis (zeu frigian),
Sol Invietus (din panteonul persan) si tot din Persia zeul Mithra (nascut in
25 decembrie - ziua de Craciun). Acest zeu, ca si cultul sau deosebit de
raspandit in Roma, au premers crestinismul, cu atat mai mult, cu cat si el
preconiza cele 10 porunci si avea un mod de oficiere bisericesc aproape
identic cu cel crestin.
Familia romana reprezenta o importanta unitate socio-culturala in
care capul familiei oficia cultul domestic pe un mic altar de langa vatra,
solicitand zeilor casei in primul rand sanatatea care e necesara sa se afle la
baza tuturor succeselor. Medicii ce paseau peste pragul acestor case
invocau, in special, gratitudinea celor doi Lari ce aparau intreaga familie.
Alti lari, la randul lor, protejau oamenii in diferite calatorii. O alta categorie
de zei casnici erau cei doi Penati ce aveau grija de bucatele servite in actele
de cult casnic, cat si in actele de cult public, cand se ofereau zeilor ofrande
sub forma de flori, fructe, vin si chiar oua.
Opera de sanatate publica si individuala era deservita nu numai de
medici, ci si de diferite Colegii, ca de exemplu: Colegiul Ghicitorilor, format
din auguri care interpretau vointa zeilor in diferite boli prin zborul si
cantecul pasarilor; Colegiul Haruspicilor se ocupa de cercetarea
maruntaielor animalelor sacrificate, in special ficatul, prezicand in acest
mod soarta diverselor imbolnaviri. Aprecierile privind aspectul visceral
malefic, Haruspicii le obtineau din cartile secrete ale etruscilor.
Confreria Lupercilor avea ca ideal combaterea sterilitatii feminine
prin flagelarea femeilor sterile, convinsi ca in acest mod le fac apte pentru o
eventuala graviditate.
Cartile Sibilice se consultau in scopul prevenirii unor exceptionale
pericole ce amenintau cetatea, ca de exemplu: epidemii de ciuma.
Pragmatismul medical roman a determinat aparitia unei noi metode
de diagnostic stiintific, si anume Uroscopia care a fost foarte mult
exploatata in Evul Mediu; astfel, dupa aspectul lor macroscopic, urinile
aveau modificari de culoare in ictere sau porfirii, aveau un aspect floculat,
tulbure in Albuminurie, nefrite sau boli venerice, aveau o deosebita

vascozitate in prostatite, seminalite etc, apareau cu o abundenta sedimente

nisipoasa in calculoze si de culoare rosu intens in hematurii.
In ceea ce priveste igiena alimentara, romanii foloseau ca paste
fainoase: terciuri de mei, de faina sau de tarate, paine de grau sau de orz,
adeseori framantate in lapte, la care se adaugau oua, branza, miere sau
diverse condimente. Leguminoasele erau variate: varza, ceapa,
usturoi, sfecla alba, laptuci, macris, castravete, bob, linte, ridichi, urzici,
frunze de hrean, praz, ciuperci, alune etc.
Carnea nu era fripta, ci maruntita in bucati mici, care erau apoi
fierte in apa cu lapte si adaos de maruntaie. Ea era deosebit de variata: de
paun, flamingo, barza, cocor si de magar salbatic. Se serveau frecvent
sosuri de peste, preferandu-se tiparul.
Erau apreciate bauturile fermentate: de mure, scoruse, gutui,
vinurile de fructe si mai rar "cele de struguri".
Masa de pranz se servea rece, masa de baza era cina, care se termina
cu un adevarat ospat natural. Aceasta lista alimentara foarte bogata era
indidualizata de medici in raport cu boala, starea fizica sau varsta.
In toata medicina romana se acorda o mare importanta, in aparitia si
vindecarea bolilor, supranaturalului. Acest aspect particular a fost cuprins
in conceptia finalista a lui Galenus si a fost transmis urmasilor sai pana in
Evul Mediu ca un adevar teologic. Acest adevar nu este departe de
proverbialitatea: "ce ti-e scris, in frunte ti-e pus" sau de constatarile
stiintifice moderne prind imprimarea pe CROMOZOMUL 6 a unor semne
cu caracter fatalist.