Performanta economica intre eficienta si dinamism

Performanta in intreprindere reprezinta ceea ce contribuie la ameliorarea cuplului costvaloare, si nu doar ceea ce contribuie la diminuarea costului sau la cresterea valorii. O
intreprindere poate crea doua tipuri de valori: o valoare externa si o valoarea interna:
1.
Valoarea externa presupune ca intreprinderea are o valoare de piata mai mare
decat valoarea contabila a activelor pe care le detine.Diferenta intre valoarea
de piata a unui activ si valoarea sa contabila este data de cresterea preturilor
activelor respective pe piata, crestere care nu poate fi influentata de deciziile
interne din cadrul intreprinderii, ci de conditiile specifice pietei.
2.
Valoarea interna presupune ca intreprinderea creeaza valoarea adaugata
economica, deci o valoarea neta pozitiva dupa remunerarea tuturor factorilor
de productie, incluzand aici si costul capitalurilor proprii. In literatura
economica din tara noastra, performanta intreprinderii se defineste: o
intreprindere este performanta daca ea este in acelasi timp productiva si
eficace, productivitatea reprezentand raportul dintre rezultatele obtinute si
mijloacele angajate pentru obtinerea rezultatelor, iar eficacitatea
reprezentand raportul dintre rezultatele obtinute si rezultatele asteptate.
Performanta= productivitate+eficacitate.
Conceptului de performanta i se asociaza trei notiuni : economicitatea (procurarea
resurselor necesare la cel mai mic cost), eficienta (a maximiza rezultatele obtinute, pornind de
la o cantitate data de resurse, fie a minimiza cantitatea de resurse pentru un rezultat
prestabilit) si eficacitate (rezultatele obtinute sa atinga rezultatele prevazute).
Performanta=economicitate+eficienta+eficacitate
Performanta reprezinta realizarea obiectivelor propuse. Poate fi pozitiva, daca obiectivul
propus este de a obtine profit si negativa, daca obiectivul propus este de a obtine pierdere.
Rezultatul contabil este considerat principalul indicator pentru masurarea performantei
financiare a intreprinderii. Prin modul sau de calcul este orientat spre trecut, servind ca baza a
evalaurii rezultatelor obtinute in urma desfasurarii unui proces, in decursul unei perioade de
timp trecute. Informatii despre performanta intreprinderii sunt solicitate de utilizatorii
informatiei contabile. Obiectivul situatiilor financiare este acela de a oferi informatii despre
pozitia si performantele financiare si despre modificarile in pozitia financiara a intreprinderii.
Evaluarea rezultatelor trecute trebuie sa fie insotita de analiza lor, in vederea previzionarii
performantei viitoare. Deci masura performantei are un efect anterior actiunii. Rezultatul
contabil are si alte utilizari :ghid al politicii de dividend si de acumulare ; mijloc de predictie a
rezultatelor viitoare, cu scopul de a lua decizii de investire sau dezinvestire; mijloc de
evaluare a capacitatii managementului de a conduce intreprinderea; mijloc de evaluare a
deciziilor luate de alte grupuri legate de intreprinderea in cauza; instrument managerial intr-o
serie de domenii din interiorul sau din afara intreprinderii (credibiliatea in fata organismelor
de credit, reglementarea preturilor in conditii de monopol). Rezultatul contabil se poate
determina atat din punct de vedere financiar, ca diferenta intre veniturile si cheltuielile
inregistrate in cursul perioadei, cat si din punct de vedere patrimonial, ca diferenta intre
activul net de la sfarsitul si de la inceputul perioadei, excluzand tranzactiile cu proprietarii,
privind aportul sau distribuirea de capital. Insa calculul rezultatului contabil, prin cele doua
variante, nu conduce intotdeauna la acelasi rezultat.

Motivul este ca in ultima perioada autoritatile au permis includerea unui numar tot mai
mare de elemente, care imbraca forma de castiguri sau pierderi nerealizate, intre capitalurile
proprii, fara a mai tranzita contul de profit si pierdere. Este vorba de diferentele din
reevaluare, diferentele din conversie, castigurile si pierderile latente asupra instrumentelor
financiare, castigurile si pierderile actuariale aferente pensiilor, efectul schimbarilor
metodelor contabile si corectiile erorilor fundamentale.
Intrebarea este: Ce metoda de calcul trebuie adoptata pentru reflectarea performantei
intreprinderii? Daca se urmareste masurarea performantei activitatilor desfasurate de
intreprindere, in decursul unei perioade de timp, performanta financiara se poate determina ca
diferenta intre venituri si cheltuieli. Daca utilizatorii informatiei contabile urmaresc masurarea
imbogatirii patrimoniale a unei intreprinderi, atunci performanta se poate masura ca diferenta
intre activul net de la sfarsitul si inceputul perioadei, excluzand aporturile din partea
proprietarilor si distribuirile fata de acestia. Rezultatul intreprinderii comporta un rezultat din
utilizarea factorilor de productieprezentat in contul de profit si pierdere si un rezultat din
detinerea factorilor de productie ce genereaza castiguri si pierderi latente.
A integra castigurile si pierderile latente in performanta intreprinderii implica, pe de o
parte, a raspunde la intrebarea daca evolutiiile parametrilor de piata, precum rata dobanzii,
cursul de schimb, cursul valutar, trebuie sa fie luate in considerare in evalaurea performantei
intreprinderii. A integra castigurile si pierderile latente in performanta intreprinderii presupune
renuntarea la criteriul de realizare, ca baza pentru reflectarea performantei intreprinderii.
Realizarea reprezinta numai confirmarea castigului. Castigurile si pierderile realizate si
nerealizate trebuie tratate in acelasi mod. Contul de profit si pierdere a fost considerat modul
adecvat de raportare a performantei financiare, potrivit contabilitatii in costuri isorice. IASC
si multe organisme nationale de stabilire a standardelor contabile au inregistrat tot mai des, in
bilant, modificarile in valorile reale ale activelor si pasivelor, atunci cand 153 aceste active si
pasive sunt detinute.
In masura in care variatiile valorilor juste ale anumitor elemente nu sunt constatate la
nivelul contului de profit si pierdere, ci direct in capitalul propriu, a aparut discutia la nivelul
normalizatorilor contabili ca doar contului de profit si pierdere nu este suficient pentru a
traduce performanta intreprinderii pentru o anumita perioada. Trebuie sa adaugam variatiile
valorilor juste alte tuturor instrumentelor, chiar daca ele sunt contabilizate in contul de profit
si piedere sau in capitalurile proprii. Rezultatul contabil devine astfel un concept desuet in
evaluarea performantei financiare a unei intreprinderi, deoarece inglobeaza doar elementele
inregistrate in contul de profit si pierdere, fara a lua in considerare castigurile si pierderile
latente inregistrate direct in capitalurile proprii. Este motivul pentru care, pe plan
international, a aparut un nou concept menit sa masoare performanta globala a intreprinderii.
Este vorba de rezultatul economic, care reprezinta traducerea termenului englezesc de
comprehensive income, aparut in 1980 in SUA.
Rezultatul economic este o masura extensiva a efectelor tranzactiilor si a altor
evenimente ale unei entitati, intelegand toate variatiile activului net cu execeptia celor
rezultand din aporturi sau distribuiri fata de proprietari. Performanta financiara ar trebui sa
fie raportata intr-o singura declaratie si nu in doua sau mai multe. Propunerea nu este
materializata in practica, deoarece IAS 1Prezentarea situatiilor financiare cere ca
intreprinderile sa intocmeasca pentru reflectarea performantei fiananciare doua situatii :
contul de profit si pierdere si o situatie a variatiei capitalurilor proprii.Se impune astfel
realizarea unei situatii unice care sa reflecte performanta financiara a unei intreprinderi.
Astfel, declaratia de performanta financiara trebuie sa cuprinda trei componente majore:
rezultatul activitatilor operatioanale, rezultatul activitatilor financiare si componenta privind
alte castiguri si pierderi. Rezultatul calculat de contabilitate nu ia in considerare costul tuturor
factorilor de productie. Pentru factorul de productie munca, exista o remuneratie minim

garantata. Pentru factorul de productie capital o asemenea remuneratie minima se numeste

costul capitalului. Daca o intreprindere nu atinge acest obiectiv de rentabilitate minima si nu-l
atinge de o maniera repetata, investitorii vor fi deceptionati. In aceasta situatie, capacitatea de
crestere a intreprinderii va scadea, deoarece actionarii vor investi in alte plasamente mai
rentabile. Invers, daca o intreprindere castiga mai mult decat costul capitalului si de o maniera
repetata, investitorii vor fi satisfacuti, investind mai mult in capital. Orice investitie trebuie sa
ofere o remuneratie care sa includa o prima de risc. Nivelul primei de risc depinde deci de
riscul pe care invetitorul il atribuie acestei investitii.
Costul capitalului rezulta dintr-o cerinta a investitorilor:rentabilitatea investitiei lor in
functie de riscul pe care il reprezinta investitia si de oportunitatile alternative de investitii
existente in economie. Pentru a determina valoarea adaugata economica trebuie, mai intati, sa
explicam notiunile de :capitaluri investite si rezultat din exploatare dupa impozit.
Capitalurile investite sunt constituite din capitalurile proprii si din datoriile financiare.
Rezultatul economic este rezultatul din exploatare dupa impozit, care se determina pe
baza relatiei:
Rezultatul din exploatare dupa impozit= Rezultatul din exploatare x (1- rata impozitului pe
profit)
Notiunea de rezultatul din exploatare dupa impozit considera ca intreprinderea nu este
finantata decat din fondurile proprii si ca ea nu are cheltuieli financiare si plateste deci un
impozit numai pe rezultatul din exploatare, fara a beneficia de deducerea fiscala aferenta
cheltuielilor cu dobanzile.
O intreprindere va avea acelasi rezultat din exploatare dupa impozit, indiferent de
structura sa financiara. Valoarea adaugata economica se obtine diminuand rezultatul din
exploatare dupa impozit cu cheltuielile aferente capitalurilor investite, care se determina pe
baza relatiei de calcul:
Cheltuieli aferente capitalurilor investite=Capitalurile investite x Costul mediu al capitalului
Relatia de calcul a valorii adaugate economice este urmatoarea:
Valoarea adaugata economica = Rezultatul din exploatare dupa impozit - Cheltuielile aferente
capitalurilor investite
O intreprindere nu poate sa declare ca este peformanta daca ea nu obtine o marja in
raport cu costul capitalului. Valoarea adaugata economica masoara performanta globala a
intreprinderii, ceea ce nu o face rezultatul contabil traditional, si, in plus, nici o alta masura
traditionala de determinare a performantei unei intreprinderi. Valoarea adaugata economica
este o estimare a veritabilei performante a unei intreprinderi dupa remunerarea tuturor
factorilor de productie, intelegand prin factori de productie totalitatea capitalurilor utilizate
Relatia dintre eficienta economica si performanta economica
Analizele de eficienta, aplicate prin intermediul sistemelor de indicatori si
metodologiilor dezvoltate constituie elementul central al asigurarii cresterii si dezvoltarii
economice prin investitii in contextual fenomenelor de globalizare si internationalizare.
Cresterea eficientei a constituit un deziderat permanent la nivelul tuturor organizatiilor si
sistemelor economice. Pentru aceasta s-au intreprins diferite masuri si actiuni care au permis
integrarea deciziei de investitii in ansamblul mult mai complex de preocupari la nivelul

managementului superior si a permis conexiunea cu ale domenii precum managementul

strategic, comportamentul concurential sau psihologia manageriala.
Obiectivul legat de asigurarea unui nivel superior de eficienta poate fi atins doar prin
implicarea activa a tuturor factorilor din interiorul organizatiei pe toata durata ciclului de
viata. Daca initial importanta semnificativa era orientata pe partea de exploatare, in
perspectiva imediata, accentul se transfera pe partea initiala de identificare a oportunitatilor de
proiect, de conexiune a viitorului proiect cu mediul economic, de analiza complexa a
performantelor, de identificare a solutiei optime de finantare la un anumit moment de timp
etc. Toate aceste etape si activitati devin primordiale, in contextul unor piete din ce in ce mai
aglomerate, a unei concurente fara limite teritoriale, a unor resurse din ce in ce mai scumpe si
mai dificil de utilizat.
In acest context asigurarea eficientei economice trebuie completata cu un alt sistem de
preocupari mult mai larg si mai divers care sa vizeze performanta totala a organizatiei la toate
nivelurile: managerial, strategic, operational, investitional etc.
Trecerea catre acest nou sistem apreciere practic semnifica legatura ce se stabileste intre
eficienta economica si performanta economica. Din ce in ce mai multi teoreticieni si
practicieni studiaza aceasta corelatie la nivel de organizatie si sistem economic.
Pentru analiza se pot utiliza sistemul comparativ intre doua sau mai multe organizatii,
ca de exemplu: un rezultat economic si financiar foarte bun pe un orizont de timp mic poate sa
fie rezultatul utilizarii intensive a unei resurse, care pe viitor, prin reducere sau chiar
disparitie, poate contribui la scaderea performantei economice sau totale. Acest aspect a fost
reflectat si de Shadbolt care a analizat doua organizatii din domeniul agricol clasificate pe
baza profitului operational net, dupa plata taxelor. Exemplul vine sa ilustreze faptul ca una din
organizatii a optat pentru o utilizare intensiva a solului, aspect ce ia permis inregistrarea unui
nivel corespunzator de eficienta economica, superior fata de celalalt caz, care a optat pentru o
strategie de utilizare moderata, durabila pe termen lung care a permis mentinerea
proprietatilor solului la un nivel corespunzator.
Analiza stricta doar a eficientei la un anumit moment de timp, ar evidentia faptul ca
prima organizatie este mai viabila din punct de vedere financiar si ar fi capabila sa dezvolte
proiecte de investitii majore. Insa evaluarea consecintelor utilizarii intensive a resursei
primare, solul, corelat si cu interesele unui investitor orientat pe o afacere de termen mediu si
lung poate sa reflecte faptul ca, in viitor, prima organizatie va fi cea care va inregistra caderi
semnificative, vis a vis de cea de a doua care va reusi sa gestioneze resursele corespunzator si
sa genereze profit pe un interval de timp mult mai mare. O astfel de situatie, care se poate
regasi si in alte domenii de activitate ilustreaza faptul ca desi aparent eficienta economica
ridicata pe un orizont de timp ar corespunde unei performante organizationale
corespunzatoare, in realitate aceste aspecte sunt independente si pot avea evolutii in sensuri
complet diferite.
Legatura intre eficienta si performanta nu este una de tip strict liniar si unidirectional,
ci poate avea valente mult mai complexe in raport cu variabila timp.
Cercetari similare au fost evidentiate si in alte studii de specialitate, iar o parte din concluzii a
reflectat faptul ca aceasta legatura intre eficienta si performanta economica este dependenta si
de obiectivele investitorilor sau actionarilor, de orizontul de timp impus pentru analiza, de
impactul social al proiectului.
Un alt aspect relevant pentru relatia intre performanta economica si eficienta
economica este legat de faptul ca in cazul proiectelor de investitii, exista orientarea majora
spre a implementa cele mai eficiente solutii, uneori acestea fiind chiar si cele mai ieftine
alternative prin prisma efortului investitional initial. Daca domeniul de activitate al viitorului
proiect este unul cu legatura directa cu progresul tehnologic este evident faptul ca solutia
respectiva adoptata nu va genera performanta organizationala semnificativa.

Starea economico financiara a organizatiei si sustenabilitatea economica joaca un rol

esential in relatia dintre performanta economica si eficienta economica. O situatie economica
precara, un flux de numerar incarcat de costuri suplimentare si un mediu economic instabil
poate sa constituie un factor decisiv in selectia unei variante performante sau eficiente de
proiect. Presiunea financiara, cel mai adesea, impun promotorilor de proiect adoptarea unei
orientari strategice pe termen scurt in dezvoltarea investitiilor. Aceasta viziune insa, intra in
contradictie cu principiile performantei economice orientate cu precadere pe termen mediu si
lung.
In concluzie pot afirma ca performanta organizatiei trebuie sa devina criteriul esential
al fundamentarii unui proiect, care trebuie sa includa si analizele de eficienta dar acestea sa fie
corelate la nivel superior si cu celelalte mentionate anterior.
1. Performane manageriale generale
Performane metodologico-manageriale generale
O prim performan se refer la gradul de scientizare a managementului organizaiei. Acesta
se exprim cantitativ - prin numrul de sisteme, metode i tehnici de management folosite la
un moment dat pentru (n) exercitarea proceselor de management i a funciilor acestora - i
calitativ - prin maniera de operaionalizare (metodologic) a acestora - raporturile dintre
empirism i tiinific n prestaia managerilor, n principal a celor din vrful strategic" i
ealonul mediu (managementul departamental).
Aceast performan depinde de gradul de participare", de implicare" a instrumentarului
managerial n exercitarea proceselor de management, care este dat de numrul i ponderea
sistemelor, metodelor i tehnicilor manageriale la care managerii apeleaz pentru exercitarea
fiecrei funcii.
La acestea va trebui s se adauge i competena managerilor, care este dat, n
principal, de cunotinele de management pe care le posed managerii din cele trei ealoane
organizatorice ale organizaiei.
Performane decizionale generale
Gradul de soluionare decizional a problemelor cu care se confrunt organizaia
constituie o performan care se poate determina ca raport ntre numrul de decizii adoptat la
nivel de organizaie i numrul de probleme cu care aceasta s-a confruntat, ntr-un anumit
interval de timp.
O alt performan o constituie gradul de aplicare (operaionalizare) a deciziilor, care
se determin n funcie de aciunile iniiate n domeniul condus pentru implementarea
deciziilor. Acest indicator de performan se determin pe ansamblul managementului i pe
ealoane organizatorice.
Performane informaional - manageriale de ansamblu
Aceast performan gradul de satisfacere a nevoilor informaionale ale managerilor
de nivel superior, mediu i inferior, determinat ca raport ntre cantitatea de informaii furnizate
i cantitatea necesar pentru fiecare manager. Totodat, se consider i gradul de satisfacere a
nevoilor informaionale ale executanilor, determinat dup acelai algoritm. d.
Performane organizatorice generale
Aici se poate considera gradul de asigurare procesual a obiectivelor asumate pentru o
anumit perioad, care scoate n eviden msura n care delimitarea i dimensionarea

proceselor de munc satisfac preteniile impuse de cele cinci categorii de obiective fundamentale, derivate I, derivate II, specifice, individuale. n acelai context, se consider i
gradul de acoperire structural-organizatoric a proceselor de munc implicate n realizarea
obiectivelor.
Este evident faptul c, pentru realizarea obiectivelor, sunt necesare procese de munc,
regsite n forme de agregare diferit, n componentele procesuale (funcii, activiti, atribuii,
sarcini), iar pentru derularea corespunztoare a acestora este necesar un cadru structuralorganizatoric judicios conturat. Insistm pe faptul c orice component procesual trebuie s
dispun de un suport structural-organizatoric delimitat corespunztor pentru a putea fi
exercitat. Nerespectarea acestor corespondene duce inevitabil la nerealizarea obiectivelor.
2. Performane manageriale specifice
Performane metodologico-manageriale. Cea mai important performan o constituie
calitatea instrumentarului managerial. Aceasta se evideniaz prin:
oportunitatea apelrii i utilizrii unui anumit instrument managerial (sistem, metod sau
tehnic de management);
- integritatea sistemului, metodei sau tehnicii de management apelate, n sensul
folosirii adecvate a tuturor componentelor sale, orice abordare trunchiat fiind sortit, mai
devreme sau mai trziu, eecului;
-respectarea metodologiei specifice de operaionalizare a instrumentarului managerial
ales;
-sincronizarea dintre cerinele i exigenele sistemului, metodei sau tehnicii
manageriale alese pentru promovare i utilizare, pe de o parte, i competena managerilor i
executanilor implicai nemijlocit n operaionalizarea lor;
-sincronizarea dintre instrumentarul managerial apelat i funcia (funciile)
managementului la a crei (cror) exercitare particip nemijlocit.
Cea de-a doua performan metodologico-managerial o constituie calitatea
metodologiilor de concepere, funcionare i ntreinere a managementului i componentelor
sale. Aceasta se reflect prin:
respectarea etapelor i fazelor specifice de proiectare/reproiectare managerial, ca premis
fundamental a succesului unui asemenea demers complex, de natur strategic i cu un
pronunat caracter inovaional;
- luarea n considerare a specificului mediului aplicativ (organizaia ori componentele
procesuale i structurale la nivelul crora se operaionalizeaz);
- corespondena dintre coninutul metodologiei, cerinele i exigenele impuse de
aplicarea sa i competena celor care o operaionalizeaz; este foarte important ca
metodologia, indiferent de complexitate, s fie comprehensibil, adic neleas de manageri
i executani, n aa fel nct aplicarea s curg" linitit spre performan;
- oportunitatea metodologiei de proiectare/reproiectare, evideniat de perioada
solicitat pentru aplicare; este foarte important operaionalizarea metodologiei ntr-un
interval de timp optim, atunci cnd schimbarea, modernizarea ori mbuntirea de fond a
unui domeniu este necesar.
Performane decizionale.
Cea mai important performan o constituie cali tatea deciziilor manageriale. Aceasta
se poate evidenia prin:
-fundamentarea tiinific - asigurat, pe de o parte, de existena i valorificarea unor
informaii pertinente referitoare la problema (problemele) ce urmeaz a fi solu- ionat

(soluionate) i, pe de alt parte, mai ales n cazul deciziilor strategice, de folosirea unor
instrumente manageriale adecvate pentru fundamentarea i adoptarea deciziilor, n funcie de
situaia decizional n care se nscrie problema ce trebuie rezolvat;
mputernicirea " deciziei - dat de implicarea efectiv a persoanei sau persoanelor ce
dispun de autoritatea necesar (puterea" decizional sau dreptul de a decide ntr-un anumit
domeniu);
- evident, se pleac" de la premisa c cei care adopt decizii dispun de cuno- tinele,
calitile i aptitudinile necesare pentru a valorifica autoritatea oficial conferit postului,
adic au autoritatea personal solicitat de rezolvarea problemei (problemelor) cu care se
confrunt oportunitatea deciziei
- respectiv, adoptarea i aplicarea deciziei ntr-un interval de timp considerat optim;
orice depire a acestuia face inutil decizia adoptat; n acest perimetru considerm c este
adecvat butada: este de preferat o decizie mai puin fundamentat adoptat n perioada
optim dect o decizie superior fundamentat, adoptat n afara acesteia";
- integrarea n ansamblul deciziilor microeconomice - implic, n primul rnd,
conturarea unui/unor obiectiv/obiective, care s fac parte" din sistemul categorial de
obiective al organizaiei (fundamentale, derivate sau specifice); n al doilea rnd, este necesar
o corelare pe orizontal, n sensul armonizrii deciziilor adoptate de manageri amplasai pe
acelai nivel ierarhic, referitoare la probleme decizionale complexe, ce reclam prezena mai
multor compartimente;
-formularea corespunztoare a deciziei - adic regsirea, n textul acesteia (responsabil
de acesta este decidentul), a urmtorilor parametri: decidentul (exprimat explicit), obiectivul
(obiectivele) decizionale), modalitatea/modalitile de realizare, resursele necesare, data
adoptrii, data aplicrii, locul aplicrii i responsabilul cu aplicarea deciziei.
De asemenea, o importan deosebit o are i calitatea mecanismelor decizionale (acte i
procese decizionale):
-oportunitatea fundamentrii,
-adoptrii i aplicrii deciziilor pe baz de acte sau procese decizionale. Premisa unui
asemenea parametru calitativ o reprezint ncadrarea tipologic a deciziilor adoptate. Dup
cum bine se tie, doar deciziile curente sunt consecina actelor decizionale, n adoptarea lor
fiind necesare, cu prioritate, experiena, flerul, talentul, intuiia managerului (decidentului);
- respectarea metodologiei specifice proceselor decizionale strategico-tactice, , adic
regsirea unor etape reprezentative, fr de care calitatea produsului finit", adic ! a
deciziilor adoptate i eficiena sa, are de suferit;
calitatea parametrilor actelor i proceselor decizionale, asigurat de (prin):
competena decidenilor, individuali i de grup; ne referim la
cunotinele, calitile i aptitudinile acestora (autoritatea personal);
realismul obiectivelor decizionale; acurateea criteriilor decizionale;
fundamentarea variantelor decizionale; realismul consecinelor/rezultatelor
decizionale;
- sincronizarea dintre poziia ierarhic a managerilor (decidenilor) i tipurile de decizii
adoptate, cunoscute fiind varietatea extrem de ridicat a deciziilor adoptate i implicarea
decizional la fel de diversificat a managerilor.
- corespondena dintre cerinele decizionale ale fiecrei funcii a managementului i
deciziile adoptate (intensitatea decizional pe funcii ale proceselor de management). corespondena funciunilor organizaiei
- decizii adoptate (intensitatea decizional pe funciuni).
Dat fiind faptul c exercitarea funciilor manageriale afecteaz" componentele
procesuale (procesele de munc, regsite n formule de agregare diferite, de la sarcini la
atribuii, activiti i funciuni), este foarte important acordarea unei atenii distributive

acestora, n raport cu importana lor n economia organizaiei i cu contribuia la realizarea

diverselor tipuri de obiective.
corespondena autoritate oficial - autoritate personal (competen acordat-competen
propriu-zis); - corespondena dintre tipologia deciziilor i coninutul unor tendine n mana
gement i n componentele sale majore.
Performane informaionale.
Calitatea informaiilor constituie o cerin fundamental, care se asigur prin:
realismul, respectiv, utilizarea de informaii care s reflecte fidel situaia organizaiei i a
mediului su contextual;
- multilateralitatea, asigurat de abordarea fenomenelor i proceselor prim prisma unor
aspecte de natur economic, tehnic, social etc. i regsirea acestora n informaii;
- dinamismul, n sensul evidenierii proceselor de munc n evoluia lor, i na static;
-oportunitatea, adic culegerea, nregistrarea, transmiterea i prelucrarea informafiilor
n timp util, asigurndu-se astfel derularea de procese decizionale i operaionale eficace;
- adaptabilitatea.
Calitatea circuitelor i fluxurilor informaionale se evalueaz n funcie de lungimea,
coninutul i costurile privind transmiterea informaiilor.
Calitatea procedurilor informaionale se poate evidenia prin: calitatea mijloacelor de tratare a
informatiilor i calitatea situaiilor (documentelor) informaionale.
Performane organizatorice.
Aceste performane se refer ndeosebi la organizarea procesual i organizarea
structural. Organizarea procesual se poate evalua pri acurateea delimitrilor i
dimensionrii componentelor procesuale (sarcini, atribuii, activiti, funciuni). Organizarea
structural se poate evalua prin: acurateea delimitrii i dimensionrii componentelor
structurale.
Practic, procesele de munc, delimitate n sarcini, atribuii, activiti i funciuni nu pot
fi exercitate, iar obiectivele fundamentale, derivate I, derivate II, specifice individuale, nu
pot fi realizate dac nu se delimiteaz i dimensioneaz corespunztor componentele
structural-organizatorice: posturi, funcii, compartimente, niveluri ierarhice, ponderi ierarhice
ori relaii organizatorice. Evident, semnificative sunt posturile i compartimentele (indiferent
de denumirea lor), acolo unde procesele de munci prind, realmente, contur. - Corespondena
niveluri ierarhice - ponderi ierarhice, care presupune conturarea unor dimensiuni ale normelor
de conducere ct mai echilibrate pentru manageri amplasai pe acelai nivel ierarhic.
Aplatizarea structurii organizatorice, care reclam un numr ct mai rezonabil de
niveluri ierarhice, care s permit o fluen a informaiilor (circuite i fluxuri informaionale
ct mai scurte) i, pe aceast baz, o informare rapid a managerilor i executanilor implicai
n fundamentarea i adoptarea de decizii i aciuni.
-Calitatea relaiilor organizatorice, care este dependent de caracteristicile constructive i
funcionale ale organizaiei i de tipul de structur organizatoric adoptat. De dorit ar fi ca
structura relaiilor organizatorice s fie orientate spre relaiile de cooperare i de autoritate de
tip funcional, mult mai apropiate de managementul participativ.

Gradul de specializare funcional a posturilor i compartimentelor este un a

criteriu de performan organizatoric, ce presupune o anumit dotare"
procesual acestor dou componente structurale.
Calitatea documentelor organizatorice este un alt parametru calitativ
important n aprecierea sistemului organizatoric. Presupune ca regulamentul
de organizare i funcionare, organigrama, descrierile de funcii i fiele de
post s reflecte fidel, procesual i structural, organizaia, compartimentele,
funciile i posturile de management i execuie.
Corespondena mobilitate - stabilitate este un atu al oricrui tip de structur
organizatoric, n msura n care permite operarea de modificri ori de cte ori este nevoie,
fr ns a deranja" substanial funcionarea n condiii de normalitate a organizaiei.
Corespondena componente procesuale - componente structurale. Legturile evideniate
anterior (vezi organizarea procesual") trebuie completate cu cele dintre componentele
procesuale i cele structural-organizatorice, acestea din urm reprezentnd locaiile"
exercitrii proceselor de munc i, implicit, ale realizrii obiectivelor.
Concluzii
La nivelul organizaiilor conduse este evident c eficiena este prioritar, obinerea de
performane economico-financiare, exprimate cu ajutorul unor indicatori i indici, fiind
consecina fireasc a performanelor manageriale, generale i specifice. Remarcm, n acest
context, cu prioritate indicatorii calitativi (de eficien) referitori la: productivitatea muncii,
salariul mediu, ctigul mediu/aciune, ratele rentabilitii, lichiditatea i solvabilitatea,
respectarea corelaiilor dintre dinamica cifrei de afaceri i dinamica salariilor ori dintre
dinamica productivitii muncii i cea a salariului mediu .a.
Managementul i exercitarea sa nu sunt un scop n sine, ci un decisiv factor de
amplificare a eficienei i eficacitii organizaiei. Pentru a obine performane la nivelul
acesteia, este necesar un management performant, prestat de manageri profesioniti.
Reengineeringul managerial are drept consecin un management performant i, n acelai
timp, pregtete terenul" pentru un transfer sigur la un stadiu superior, cel al managementului
bazat pe cunotine.

Teoria dinamismului social-economic ce caracterizeaza epoca noastra si mai ales

postbelica. Dezvoltarea fortelor de productie,schimbarea conditiilor de munca si viata,
explozia demografica s-au resfrant asupra raporturilor dintre agentii economici si piata.
Revolutia industriala din perioada 1870-1900, cresterea dimensiunilor intreprinderilor si
marirea ariei lor teritoriale de activitate, definesc o perioada de intens dinamism socialeconomic ce a condus la necesitatea utilizarii marketingului.
Amplificarea relatiilor economice internationale, a schimburilor de piata, au
determinat raspandirea rapida a viziunii de marketing. La aceasta tendinta s-a conectat un
numar tot mai mare de tari care si-au dobandit in perioada postbelica independenta drept
urmare, marketingul s-a manifestat si in tari cu structuri economico-sociale diferite, situate pe
trepte diferite de dezvoltare.
Se poate aprecia, deci, ca principalul element care explica aparitia si necesitatea
utilizarii marketingului este dinamismul social-economic. Deoarece intr-o economie
stagnanta si o societate statica nu este necesara aplicarea marketingului, se poate afirma ca
este nevoie de marketing intr-o societate dinamica si este cu atat mai necesar, cu cat
dinamusmul este mai accentuat.

In conditiile puternicului dinamism socio-economic, intreprinderea moderna trebuie

sa si concentreze activitarea catre o destinatie certa si o finalitate eficienta. Desigur,
introducerea marketingului in activitatea intreprinderii nu elimina riscul unui esec dar il
reduce in favoarea sanselor de realizare a produselor pe piata.
In mod concret, marketingul a aparut, sub aspectul unor activitati practice coerente si
al unor teoretizari ale acestora, in SUA, pe fondul cadrului deosebit de favorizant al mediului
specific de dezvoltare a economiei si societatii americane, al dinamismului economic si social
deosebit din aceasta tara.
Retinand faptul ca sfera de manifestare a marketingului s-a limitat la inceput mai ales
in SUA, trebuie, de asemenea, semnalat ca propagarea sa a fost destul de lenta pana spre
mijlocul secolului trecut, afirmandu-se doar in mica masura si in unele tari europene
dezvoltate. Insa, incepand din anii 50 expansiunea marketingului devine de-a dreptul
exploziva , preocupand intreprinderi si alte organizatii din economii cu structuri si niveluri
de dezvoltare dintre cele mai diferite.
Pornind de la faptul ca marketingul s-a afirmat in tari cu o economie dezvoltata, in
contextul aparitiei unei abundente de produse si servicii pe piata si al unor dificultati
crescande in desfacerea lor, al preocuparilor pentru rezolvarea unor probleme specifice
societati de consum , o serie de autori au legat geneza sa de existenta unei astfel de stari, de
pozitionare a ofertei pe piata. Argumentatia celor ce sustin acest punct de vedere privind
cauzele aparitiei marketingului poate fi redata, schematizand, astfel :
Abundenta de bunuri si servicii oferta cumparatorilor posibilitati largi de alegere,
afirma suveranitatea acestor servicii piata ; intreprinderea nu mai este confruntata cu o
piata in care sa aiba rol hotarator, pe care sa o poata sili sa se adapteze produselor (serviciilor)
in conditiile oferite -; aceasta situatie caracterizeaza piata producatorului - ci, cu o piata in
care rolul determinant revine cumparatorului, deci cu piata a cumparatorului .
Producand independent de cerintele reale ale pietei, intreprinderea nu poate evita
totdeauna riscul nevalizarii produselor. Pentru a evita acest risc, ea trebuie saincerce sa
produca ceea ce ne cere. Comercializarea nu mai este o consecinta a productiei, ci un punct de
plecare. Intreprinderea nu se mai adreseaza unei piete necunoscute, ci unei piete atent studiate
si a carei evolutie este in mod stiintific anticipata ; ea nu se mai adreseaza pietei in general, ci
unor segmente concrete de piata, unor cercuri precise de nevoi de consum. In loc sa
cheltuiasca eforturi pentru a comercializa produse neadaptate pe piata si deci, greu acceptate
de acesta, intreprinderea indreapta aceste eforturi pentru cunoasterea pietei, sporind sansele
vanzarii produselor, acceptarii lor pe piata.
Resorturile aparitiei si promovarii practice a marketingului sunt mult mai profunde,
fiind, in mod sintetic, asociate dinamismului social-economic specifice epocii noastre si cu
deosebire perioadei de dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Dinamismul economico-social are ca rezultate intre altele, accentuarea separarii
productiei si consumului, amplificarea tendintei evolutiei lor relativ interdependente, desi in
unitatea procesului de productie ele nu pot fi decat interdependente. Marketingul apare tocmai
ca o reactie fata de procesul economic al separarii tot mai pronuntate a productiei de consum ;
el ia nastere ca rezultat al costurilor tot mai starnitoare pentru gasirea unor modalitati eficiente
de a reuni si coordona preocuparile legate de productie cu cele legate de realizarea (vanzarea)
produselor, de a le corela cu cerintele efective de consum.
Drept urmare, in conditiile puternicului dinamism social-economic contemporan
intreprinderea moderna nu-si mai poate asuma riscul unei activitati fara destinatie certa, fara o
finalitate eficienta. Intelegerea schimbarii climatului social-economic si impactul acestuia
asupra pietei constituie premisa reusitei pe termen lung a activitatii oricarui intreprinzator.
Desigur, incorporarea marketingului in activitatea intreprinderilor nu elimina cu totul riscul
nerealizarii produsului de piata, doar reduce acest risc la dimensiuni rezonabile.

Potrivit conceptiei de marketing preocuparile ntreprinderii sunt orientate catre

exterior. Fiind o componenta organica a mediului, activitatea ntreprinderii trebuie
sincronizata permanent cu dinamismul pietei. Marketingul considera ca pentru a putea fi
eficienta, activitatea economica trebuie ndreptata n directia satisfacerii cerintelor
consumatorilor, punctul de plecare constituindu-l cercetarea prealabila a nevoilor de consum
si a evolutiei acestora.
Activitatea ntreprinderii nu trebuie sa se finalizeze odata cu vnzarea produselor si
serviciilor, fiind necesara urmarirea acestora n consum, astfel nct sa se observe masura n
care ele satisfac nevoile pentru care au fost create si raspund nevoilor consumatorilor.
Marketingul poate fi abordat din multiple perspective:
economica, potrivit careia marketingul directioneaza fluxul de bunuri si servicii de la
producator catre consumator;
sociala, marketingul avnd impact si asupra diferitelor categorii de oameni;
a ntreprinderii, potrivit careia marketingul se refera la produsele si serviciile oferite si
anume la stabilirea preturilor, la distributia si promovarea lor;
a cumparatorilor, n sensul ca acestia, prin comportamentul lor, determina rezultatul
final al activitatii ntreprinderii.
Atributiile / Functiile marketingului
Exercitarea activitatii de marketing revine, de regula, unui compartiment specializat din
cadrul ntreprinderii: compartimentul de marketing. Acestuia i revin spre nfaptuire functiile
sau atributiile marketingului si anume:
a) Investigarea mediului ambiant (este functia ipoteza a marketingului). Prin aceasta sunt
furnizate informatii referitoare la pietele efective si potentiale, la structura si motivatia
necesitatilor de consum, dar si la comportamentul consumatorilor. Exercitarea acestei functii
trebuie sa aiba un caracter continuu, pentru a alimenta permanent ntreprinderea cu informatii
noi, pertinente, n pas cu dinamismul mediului economico-social.
b) Conectarea dinamica a activitatii ntreprinderii la mediul ambiant (functia mijloc). Prin
intermediul ei se asigura conditiile pentru nfaptuirea obiectivelor strategice ale ntreprinderii.
Realizarea optima a acestei functii impune flexibilitatea ntreprinderii, dar si adaptarea
operativa a activitatii firmei la cerintele pietei. De aceea, racordarea dinamica a ntreprinderii
la mediul ambiant constituie cheia succesului n afaceri.
c)
Maximizarea eficientei economice a ntreprinderii (functia obiectiv) se concretizeaza n
primul rnd prin optimizarea profitului , acesta reprezentnd nsusi ratiunea de a exista a
firmei. ndeplinirea acestei functii presupune optimizarea structurilor de productie, alocarea
rationala a resurselor si eficientizarea proceselor economice.

d) Satisfacerea la un nivel superior a necesitatilor de consum (functia obiectiv derivat, "prin

ricoseu"). Exercitarea acestei functii impune ntreprinderii sa produca si sa ofere numai
bunurile si serviciile cerute de piata, n structura, calitatea si cantitatea impuse de
consumatori. Acest atribut de marketing se concretizeaza n politicile adoptate de catre
ntreprindere n domeniul produsului, pretului, distributiei si promovarii pe piata a bunurilor si
serviciilor ntreprinderii.
Prin functiile (atributiile) sale, prin metodele si tehnicile utilizate, activitatea de
marketing ocupa un loc foarte important n economia moderna, sintetizat prin urmatorul
slogan: "ntreprinderile bogate nu fac marketing pentru ca au bani, ci au bani pentru ca fac
marketing".
Dinamismul economico-social are ca rezultat accentuarea separrii produciei i
consumului. Marketingul apare tocmai ca o reacie fa de procesul economic de separare a
produciei de consum. El ia natere ca rezultat al cutrilor tot mai struitoare pentru gsirea
unor modaliti eficiente de a reuni i coordona preocuprile legate de producie cu cele legate
de realizarea (vnzarea) produselor, de a le corela cu cerinele efective de consum.
Drept urmare, n condiiile puternicului dinamism social-economic contemporan,
ntreprinderea modern nu-i mai poate asuma riscul unei activiti fr o destinaie cert, fr
o finalitate eficient. nelegerea schimbrii climatului social-economic i impactul acestuia
asupra pieei constituie premisa reuitei pe termen lung a activitii oricrui ntreprinztor.
Dinamismul economico-social determin o evoluie permanent, cantitativ i calitativ, a
nevoilor de consum ale populaiei. Schimbul dintre generaiile de produse, care se adreseaz
acestor nevoi trebuie s se realizeze treptat, la intervale de timp diferite de la un sector
economic la altul. Convieuirea unor produse mbtrnite cu unele detinere este un lucru
firesc, des ntlnit.
Dei exist i produse insensibile la scurgerea timpului, care rmn cu aceeai
nfiare, chiar daca nu i cu aceeai poziie pe pia, care par s aib o evoluie liniar i o
durat de via, practic, nelimitat (pine, zahr, sare, petrol, minereuri etc.), cele mai multe
produse i circumscriu existena ntr-un anumit interval de timp. Se poate vorbi astfel de un
ciclu de via al produsului. Acesta reprezint perioad de timp pe care o petrece produsul
pe pia, debutnd cu lansarea acestuia i terminnd cu retragerea lui de pe pia.
Chiar i la nivelul celei mai simple observaii, se constat uor c produsele au o
anumit perioad de via pe pia, locul celor vechi i desuete fiind luat de altele noi,
adaptate noilor nevoi i dorine. n fapt, peste 95% din produsele existente astzi pe pia nu
erau cunoscute acum o sut de ani. Stiloul a nlocuit pana de scris, maina de scris a nlocuit
stiloul, iar imprimanta nlocuiete maina de scris.
Desigur, dispariia lor comercial (de pe o anumit pia sau chiar de pe toate
pieele), implicnd dispariia lor din oferta ntreprinderii, nu echivaleaz ntotdeauna i cu
ieirea lor, n mod automat, din consum. n dotarea populaiei (indivizi, familii, gospodrii), a
ntreprinderilor, rmn produse, n stare de funcionare, nc o anumit perioad dup ce au
fost scoase din fabricaie.
Ciclul de via al produselor este un instrument indispensabil pentru planificarea
produciei i pentru fundamentarea activitii desfurate de specialitii n marketing.
Factorii dinamismului economic

In viata reala cresterea si dezvoltarea economica sunt fenomene interdependente si

asemanatoare si, din acest motiv, este destul de greu de stabilit cat la suta din sporul
inregistrat de productia unei tari intr-o anumita perioada de timp se datoreaza cresterii
economice si cat la suta dezvoltarii. Spre exemplu, atunci cand se construieste o intreprindere
se construieste de obicei cu utilaje mai performante decat cele existente in vechile
intreprinderi si ca atare, aici se va realiza o productivitate superioara.. Drept urmare in
literatura economica cresterea si dezvoltarea au fost tratate in general impreuna, ca probleme
asemanatoare sau identice; sub numele de teorii ale cresterii economice figureaza de multe ori
teorii ale dezvoltarii, fara nici o justificare. Totodata, si factorii care au stat la baza celor doua
fenomene au fost tratati impreuna si nediferentiat.
Ce stim la ora actuala este ca la baza celor doua fenomene (tratate impreuna si
nediferentiat) stau o multime de factori dintre care numai unii au ajuns sa fie cunoscuti;
economistii admit ca exista factori (ai cresterii si ai dezvoltarii economice) care nu au fost
pusi inca in evidenta. Cu toate acestea economistul american E. Denison a descoperit nu mai
putin decat 23 de factori: patru din ei de refera la munca, patru la capital, unul este factorul
natural (pamantul), iar restul sunt factori ce vizeaza progresul tehnico-stiintific.
In al doilea rand, din ansamblul factorilor mentionat 555c25f i in diferite lucrari numai
unii sunt acceptati de catre toti economistii, o serie de factori, printre care religia, cultura,
morala, forma de guvernare etc. Se impune deci o clarificare a tuturor acestor probleme.
Asadar care sunt factorii cresterii economice?
Sa ne reamintim ca prin crestere economica se intelege o sporire a productiei bazata in
exclusivitate pe modificarea cantitativa, si doar cantitativa, a factorilor primari sau directi ai
productiei. Factorii primari ai productiei sunt, asa cum stim deja, obiectele muncii, mijloacele
de munca si forta de munca sau, cum ar spune marginalistii, natura, capitalul si munca. Se
cunoaste semnificatia acestor concepte. Asadar, cum s-ar putea realiza o modificare cantitativa
a acestor factori care sa conduca la o sporire a productiei?
Punctul nostru de vedere este ca exista o singura cale sau o singura solutie la
indemana unei tari pentru a-si extinde productia: este vorba de investitii. Numai construind
intreprinderi se poate extinde productia. Mai multe intreprinderi (sau sectii) inseamna mai
multe utilaje, mai multe materii prime atrase, mai multi oameni angajati si, deci, in mod
normal, mai multe produse. Asadar, investitiilereprezinta, in ultima instanta, factorul principal
al cresterii economice. Vom arata putin mai departe ca ele reprezinta, totodata, si un factor al
dezvoltarii economice.
Investitiile au la baza doua surse principale: economiile populatiei si imprumuturile
externe. Daca vrem, asadar, un spor de productie in economia unei tari, populatia tarii
respective trebuie, fie sa faca economii, deci sa stranga cureaua, fie sa se imprumute cu bani
de la alte tari, bani cu care sa-si cumpere apoi mai multe materii prime si energie, mai multe
utilaje etc.
Imprumuturile externe, insa, presupun si ele pana la urma strangerea curelei deoarece
ele trebuie rambursate si, in plus, mai trebuie platita si o dobanda. Unele tari in curs de
dezvoltare care au apelat la imprumuturi externe in mod exagerat au ajuns in situatia de a nusi mai putea achita, nu datoriile sau creditele imprumutate, ci dobanzile anuale la aceste
credite, astfel ca datoriile lor sunt in crestere de la un an la altul si apasa greu pe umerii
populatiei. Achitarea datoriilor impune, mai devreme sau mai tarziu, sacrificii si, ca atare, este
de preferat sa nu se apeleze la credite externe decat in cazuri de forta majora si numai
pentru a asigura dezvoltarea economica, nu si cresterea.
Economisirea, la randul ei, depinde de o multime de factori, printre care nivelul
veniturilor populatiei, starea economiei si stabilitatea monedei, rata dobanzii la depuneri,
Nivelul preturilor bunurilor de folosinta indelungata si politica creditelor de consum, valorile
morale si nivelul de cultura etc.

J. M. Keynes a pus in evidenta legatura dintre nivelul veniturilor si economisire prin a

sa lege psihologica fundamentala: cand cresc veniturile creste si consumul dar mai incet decat
veniturile; deci creste economisirea.
In al doilea rand, se stie din experienta ca in perioadele de criza sau de instabilitate
economica (inclusiv de instabilitate a monedei) oamenii nu doresc sa economiseasca ci,
dimpotriva, sa scape cat mai urgent de bani.
De asemenea, atunci cand rata dobanzii la depuneri este relativ mare populatia
economiseste, cand ea este mica dimpotriva. Vanzarile in rate incurajeaza economisirea,
economisire facuta insperanta procurarii unor bunuri de folosinta indelungata, bunuri care nu
ar putea fi procurate pe alta cale de catre cei mai multi dintre noi.
Prin urmare, o politica corespunzatoare in ceea ce priveste rata dobanzii la creditele de
consum si nivelul preturilor bunurilor de folosinta indelungata poate favoriza economisirea.
In sfarsit, valorile morale sau nivelul de cultura al populatiei pot sa-si spuna si ele
cuvantul in aceasta privinta. A incuraja risipa sau, dimpotriva, un trai decent, poate avea un
efect pozitiv sau negativ asupra cresterii economice.
Pentru o crestere economica efectiva este nevoie ca economiile sa se transforme in
investitii. Acest lucru depinde, de asemenea, de mai multi factori: rata dobanzii la credite, rata
scontata a profitului (sau, cum ar spune Keynes, eficienta marginala a capitalului), evolutia
preturilor si inflatia dirijata, investitiile publice, politica fiscala, stabilitatea politica etc. Cei
mai multi dintre acesti factori au fost cercetati de Keynes si am avut si noi ocazia sa ne oprim
asupra lor.
Doar politica fiscala si stabilitatea politica impun cateva comentarii. Politica fiscala
poate intr-adevar stimula sau descuraja investitiile caci o fiscalitate ridicata lasa putine
venituri la dispozitia agentilor economici pentru investitii, si invers. Nu este insa
obligatoriu ca o fiscalitate redusa sa conduca la noi investitii. Beneficiarii acestor venituri
rezultate dintr-o fiscalitate redusa pot da veniturilor lor alte destinatii, risipindu-le - spre
exemplu - pe un trai de lux. Din acest motiv in ultimul timp se practica scutirea de
impozite, sau impozite diminuate pe profituri, cu conditia investiriisumelor astfel rezultate.
De asemenea, se pot percepe impozite diferentiate, in functie de situatia ramurii: acolo
unde se doreste incurajarea investitiilor se pot aplica scutiri de impozite iar unde se doreste
temporizarea investitiilor, sau diminuarea acestora, se pot practica impozite marite.
Fiscalitatea este o parghie foarte importanta in procesul cresterii economice.
Stabilitatea politica este o conditie a investitiilor si, deci, a cresterii economice,
deoarece nimeni nu risca sa investeasca in conditii de instabilitate politica din moment ce nu
stie ce se poate intampla cu bunurile sale, rezultate in urma investitiilor.
Toti acesti factori, care incurajeaza economiile si stimuleaza investitiile sunt,
insa, factori indirecti ai cresterii economice, factorii directi fiind economiile si investitiile. In
incheierea acestor randuri se impune o precizare: sa nu se confunde factorii productiei cu
factorii cresterii productiei, deci cu factorii cresterii economice. Factorii productiei sunt
factorii prin intermediul carora are loc productia sau, altfel spus, factorii fara de care
productia nu poate avea loc. Este vorba de obiectele muncii, de mijloacele de munca si de
forta de munca sau, in limbajul marginalistilor, de munca, de natura si de capital. Factorii
cresterii productiei sunt factorii care permit sporirea volumului materiilor prime ce vor fi
prelucrate, a volumului de utilaje cu care va avea loc prelucrarea si a numarului celor care vor
asigura prelucrarea. Toate acestea inseamna, insa, investitii.
Dezvoltarea economica este conceputa de noi ca o sporire a productiei bazata in
exclusivitate pe modificarea calitativa a acelorasi factori primari sau directi ai productiei:
obiectele muncii, mijloacele de munca si forta de munca. Sa mai precizam ca o modificare

a raporturilor cantitativedintre factorii primari sau directi ai productiei nu poate avea

loc, de regula, fara o modificare calitativa, cel putin a unora dintre ei.
Asadar, pe ce se bazeaza dezvoltarea economica? Care sunt factorii acesteia? In primul rand
tot pe investitii intrucat o modificare calitativa a unuia sau altuia din factorii productiei nu
poate fi conceputa fara investitii: a imbunatatii calitatea materiilor prime sau a utilajelor, a
modifica tehnologiile de fabricatie in sensul de a le face mai performante, a ridica nivelul
general de pregatire a fortei de munca pentru a o face apta sa lucreze cu aceste utilaje, sau sa
le perfectioneze, sunt tot atatea cai prin intermediul carora putem obtine sporirea productiei.
Toate aceste cai presupun, insa investitii carereprezinta, asadar, factorul principal, si
in cazul dezvoltarii economice. Tinand seama de faptul ca investitiile depind, la randul lor, in
primul rand de economisire, iar economisirea de o serie intreaga de alti factori, considerati
mai sus drept factori ai cresterii economice, ei pot fi considerati acum, totodata, si factori ai
dezvoltarii economice.
Daca,
insa, in
cazul
cresterii
economice
investitiile
vizau
sporirea cantitatii factorilor primari ai productiei, in cazul dezvoltarii banii se indreapta
in special spre achizitionarea tehnicii de varf, spre perfectionarea nivelului de pregatire
a fortei de munca etc. In acest sens, economistii vorbesc despre cercetare. despre progres
tehnic si despre invatamant ca despre factorii cei mai importanti (in momentul de fata) ai
cresterii si dezvoltarii economice. intr-adevar, nu se poate contesta faptul ca ei reprezinta
factorii cei mai importanti, dar nu ai cresterii, ci ai dezvoltarii economice.
Progresul tehnic impulsioneaza dezvoltarea intrucat el presupune ameliorarea
performantelor tehnice ale utilajelor existente, introducerea in productie a unor utilaje noi, cu
caracteristici tehnice si economice superioare in raport cu cele ale utilajelor vechi,
introducerea unor tehnologii noi de fabricatia s.a.m.d. Pentru toate acestea este nevoie de bani
sau de investitii, in schimb ele conduc la cresterea productivitatii muncii, la reducerea
numarului de personal dintr-o ramura sau alta, la reducerea consumurilor de materii prime si
energie, la reducerea costurilor si, in final, la cresterea generala a eficientei economice.
Progresul tehnic la randul lui presupune o bogata activitate de cercetare deci,
investitii in aceasta ramura de activitate. Desigur, tehnicile sau tehnologiile varf pot fi
procurate si din import dar acest lucru nu se obtine cu bani mai putini ci, de regula, mai multi.
in plus, cercetarea proprie contribuie la acumularea de cunostinte si experienta in acest
domeniu, ridicand astfel gradul general de pregatire si indemanare al unui popor.
Una este sa stii sa produci diferite categorii de bunuri cu unelte sau utilaje inventate
de altii si cu totul altceva inseamna sa stii sa produci si sa inventezi unelte noi. Fara aceasta
din urma nu poti aspira la un nivel de dezvoltare si de civilizatie la care au ajuns tarile
dezvoltate. Tehnica de varf poate fi valorificata foarte bine si peste hotare. Iata pentru ce
cercetatorii merita sa fie stimulati cu salarii corespunzatoare si nu alungati spre alte tari prin
salarii de mizerie.
Din cele aratate mai sus rezulta ca invatamantul este, si el, unul din factorii cei mai
importanti ai dezvoltarii economice. Fara invatamant sau fara o pregatire corespunzatoare a
fortei de munca nu se poate face nici cercetare stiintifica si nici nu vom avea manageri
priceputi care sa stie sa organizeze activitatea si sa aplice in productie cu costuri minime
rezultatele cercetarii. In al doilea rand, oricata tehnica s-ar importa si oricat de performanta ar
fi aceasta, daca nu ai in tara specialisti care s-o puna in functiune, sau care sa stie s-o
exploateze corespunzator rezultatele nu vor fi pe masura eforturilor (inclusiv investitionale)
facute.
Pregatirea fortei de munca trebuie orientata spre cerintele practicii si spre cele ale
cercetarii stiintifice. Masura in care invatamantul este organizat corespunzator se poate vedea
in rezultatele obtinute in productie si, mai ales, in cercetarea stiintifica. imbunatatirea acestor

rezultate are la baza deci perfectionarea invatamantului, iar apoi a organizarii sau a conducerii
intregii activitati economico-sociale.
Asadar, a investi in cercetare si in invatamant reprezinta calea principala pentru
dezvoltarea economica a unei tari. In acest sens s-a constatat ca tarile dezvoltate aloca
pentrucercetare aproximativ 3-5 % din venitul lor national in timp ce tarile in curs de
dezvoltare numai in jur de 1%. Cam aceleasi procente sunt date si pentru invatamant. Se vede
deci ca toti factorii care contribuie la economisire sau la constituirea fondurilor de investitii
sunt, in acelasi timp, nu numai factori ai cresterii economice dar si ai dezvoltarii. Si
intrucatalocarea banilor pentru cercetare si invatamant se face in primul rand prin buget, rolul
unei conceptii si a unei legislatii sanatoase in aceasta privinta devine covarsitor.
Finlanda a fost desemnata cea mai buna tara din lume, intr-un clasament realizat de
revista americana Newsweek.
Elvetia, Suedia, Australia, Luxemburg, Norvegia, Canada, Olanda, Japonia si
Danemarca fac parte si ele din Top 10, in timp ce Romania se afla pe pozitia 39, intre Bulgaria
(locul 38) si Kuwait (pozitia 40).
Realizatorii clasamentului au luat in considerare cinci categorii:
-educatie,
-sanatate,
-calitate a vietii,
-dinamism economic
-climatul politic.
Pentru fiecare categorie se putea obtine un punctaj maxim de 100 de puncte.
Prin comparatie, Romania are un total general de 68.99 puncte, dupa ce a obtinut 81.21
puncte pentru educatie (locul 49 in clasament), 73.44 puncte pentru sanatate (locul 50), 72.76
puncte pentru calitatea vietii (locul 38), 43.63 puncte pentru dinamismul economic (locul 56)
si 73.90 pentru climatul politic (locul 36).
Dintre tarile din Centrul si Estul Europei, in clasament sunt incluse printre altele:
Slovenia (locul 24), Cehia (25), Croatia (26), Polonia (29), Slovacia (31), Estonia (32),
Ungaria (33), Lituania (34), Letonia (36)
Rusia este pe 51, in timp ce China este pe 59.
Pe locul 100, ultimul in clasament, se situeza Burkina Faso, cu 33.59 puncte.
Romnia se afl pe locul 39 ntr-un top al celor mai bune 100 de state, realizat de
revista Newsweek, n care este devansat de toate statele din Uniunea European, fiind
luai n calcul factori precum educaia, asistena medical, calitatea vieii, dinamismul
economic i mediul politic.
Statul Cipru, membru al UE, nu a fost inclus n clasament.
Imediat naintea Romniei s-a plasat Bulgaria, n timp ce pe poziia 40 se afl statul
Kuweit.
La realizarea topului, Newsweek a luat n considere factori precum educaia, asistena
medical, calitatea vieii, dinamismul economic i mediul politic.
Romnia se afl pe locul 49 n privina educaiei, pe 50 n cazul sntii, pe 38 n
cel al calitii vieii.
n cazul dinamismului economic, Romnia s-a plasat pe locul 56, iar n privina
mediului politic pe 36.
Analiza sistemului educaiei include factori cum ar fi studiile internaionale PISA,
eficiena i nivelul general de educaie al populaiei. Romnia este devansat n acest domeniu
de Venezuela, dar i de Bulgaria, care ocup locul 42.

Evaluarea sectorului sntii ia n considerare numrul anilor de via fr boli sau

dizabiliti ai unui cetean. n acest caz, Romnia este la egalitate cu Oman i devansat de
China. Bulgaria se afl i n aceast privin pe locul 42.
La analiza calitii vieii au fost evaluate egalitatea ntre sexe, ponderea populaiei
srace, distribuia averilor, rata de suicid, calitatea mediului i ponderea populaiei active. i
n acest caz Romnia, aflat pe locul 38, a fost devansat cu un loc de Bulgaria.
Dinamismul economic a fost evaluat n funcie de creterea PIB, ponderea serviciilor
i produciei industriale n PIB, inovaiile, accesul pe pia al companiilor noi i mrimea
pieei bursiere. Bulgaria s-a plasat cu dou poziii naintea Romniei, respectiv pe locul 54.
Calitatea mediului politic a fost msurat prin compararea libertii democratice,
proporia de ceteni implicai n alegeri i stabilitatea politic. Romnia a devansat n aceast
privin Bulgaria, care ocup locul 38.
Clasamentul realizat de revista american este condus de Finlanda, urmat de Elveia
i Suedia. Statele Unite s-au plasat pe poziia 11. La sfritul topului se afl statele africane
Burkina Faso, Nigeria i Camerun.
Dintre statele europene care s-au plasat n urma Romniei se numr Ucraina (locul
49), Rusia (locul 51),Turcia (locul 52) i Albania (locul 57).
Dinamica pieei n general, piaa unei firme poate fi considerat ca fiind un sistem
deschis i nu o mas rigid i amorf. Cnd ne referim la pia ca fiind un sistem deschis, ne
referim la faptul c dimensiunile i structura ei sunt n continu schimbare i interaciune, ca
efect al aciunii unor factori specifici pieei cum ar fi: cererea, oferta, preurile produselor i
serviciilor, stocurile, lungimea canalelor de distribuie, etc.
Aceste schimbri i interaciuni ale structurii i dimensiunii pieei fac ca piaa s aib
un profund caracter dinamic. Astfel, pe o pia, n general, cererea satisfcut nu se confrunt
cu cererea efectiv, iar aceasta din urm nu este identic cu cererea real. Cu alte cuvinte,
vnzrile efective difer de cele posibile. Pe de alt parte, un produs pe pia este destinat
unui numr mare de consumatori sau clieni. Cu toate acestea, nu toi clienii sunt interesai i
vor s cumpere produsul respectiv. Cei care particip la o pia au 3 mari caracteristici sau
nsuiri i anume: interesul, accesul (puterea) i voina de a cumpra. regula de baz pe o pia
este urmtoarea: o persoan (fizic sau juridic) va cumpra i utiliza un produs sau serviciu
dac cumuleaz simultan cele 3 atribute.
Lipsa oricruia dintre acestea determin o anumit stare numit starea de
nonconsumator al produsului.
Cooperarea economica internationala a aparut in a doua jumatate a secolului XX ca o conditie
obiectiva in cadrul unui proces de relansare si modernizare a economiei mondiale.
Dinamismul care a caracterizat cooperarea economica internationala a fost determinat de
interesul manifestat de firme si asociatii, de organizatiile internationale oficiale sau de cele cu
caracter regional, subregional, de cercurile guvernamentale.
Abordarea acestui fenomen de larga perceptie face inca obiectul unor profunde analize
si dezbateri in cadrul colocviilor, reuniunilor stiintifice, politice, diplomatice si la nivelul celui
mai reprezentativ for - Organizatia Natiunilor Unite. Mult timp, in literatura de specialitate nu
s-a ajuns la un consens in ceea ce priveste determinarea continutului, domeniilor, eficientei si
perspectivelor acestui proces. In definirea sa au existat neintelegeri si controverse obiective
legate de faptul ca este o aparitie relativ recenta in planul economiei mondiale, cu dificultati
de exprimare in limbaj statistic.
Primul document international care a inscris cooperarea printre principiile
fundamentale ale dreptului international contemporan a fost "Carta Natiunilor Unite" din anul
1945 prin care se consacra obligatia juridica a statelor de a coopera e intre ele, fapt ce-i
confera acestui principiu un caracter normativ, de aplicare universala.

Principiul cooperarii internationale "este un principiu nou, a carui aparitie si dezvoltare

se datoreaza conditiilor epocii noastre, in care nici un stat nu poate trai intr-o izolare totala si
in care e necesar ca eforturile fiecarui stat pentru dezvoltarea sa multilaterala sa fie conjugate
cu eforturile celorlalte state, intr-o cooperare activa, singura cale de solutionare a problemelor
majore ale contemporaneitatii".
Dupa anii '70, notiunea de cooperare si-a extins mult continutul. Ea se regaseste in
numeroase documente internationale, elaborate de organizatii internationale, firme, institutii.
Ca urmare in practica organizatiilor internationale s-a conturat progresiv o definitie, la inceput
pentru cooperarea industriala internationala de catre expertii ONU si ca forma mai complexa
si mai raspandita in acea perioada. Dintre acestea s-a departajat definitia practica a Comisiei
Economice a O.N.U. pentru Europa referitoare la relatiile est-vest "cooperarea industriala
presupune relatii si activitati economice ce decurg din:
-- contracte esalonate pe mai multi ani incheiate intre parteneri apartinand unor sisteme
economice diferite care merg dincolo de simpla vanzare-cumparare de bunuri sau servicii, sau
se intrepatrund (la nivelul productiei, transferului de tehnologie, al comercializarii);
-- contracte intre astfel de parteneri care au fost desemnate in calitate de contracte de
cooperare industriala de catre guvernul in cadrul acordurilor bi- si multilaterale .
Din punct de vedere al cooperarii internationale, elaborarea "Cartea drepturilor si indatoririlor
economice", apreciat ca cel mai important document economic adoptat la O.N.U., a marcat
consfintirea si recunoasterea definitiva a contributiei pe care cooperarea o poate aduce
umanitatii.
"Actul final al Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa" semnat
la 1 august 1975 la Helsinki s-a constituit intr-o adevarata carta a relatiilor intereuropene si a
marcat astfel inceputul procesului edificarii si dezvoltarii cooperarii pe continentul european.
In "Carta de la Paris pentru o noua Europa , adoptata in 1990, se accentueaza ca
procesul cooperarii bazat pe economia de piata constitue un element esential al relatiilor
noastre si va fi un instrument pentru construirea Europei unite si prospere".
Abordarea la nivelul diplomatic, multilateral, a procesului de cooperare economica
europeana, atat in cadrul C.S.C.E. cat si in cadrul altor organizatii europene scoate in evidenta
internationalizarea cooperarii economice ca factor de stabilitate si securitate in Europa, factor
de dezvoltare economica.
In cadrul "Declaratiei O.N.U. privind principiile directoare ale cooperarii economice
internationale" din 1990 se stipuleaza ca "Statele membre sunt ferm e hotarate sa promoveze o
crestere suplimentara a economiei mondiale si sa asigure relansarea economiilor statelor in
curs de dezvoltare in scopul garantarii dreptului fundamental al oricarei fiinte umane de a trai
eliberata de spectrul foamei, saraciei, ignorantei".
In contextul principiilor directoare ale prezentei Declaratii se evidentiaza o serie de
angajamente pe care trebuie sa si le asume statele pentru concretizarea dezideratelor majore
ale cooperarii:
-- mentinerea unui sistem de relatii comerciale deschis si credibil;
-- sporirea gradului de stabilizare a pietei produselor de baza si incurajarea eforturilor de
diversificare a productiei;
-- examinarea unor noi modalitati care sa faciliteze accesul tarilor in curs de dezvoltare la
cuceririle tehnologice avansate;
-- dotarea cu resurse financiare corespunzatoare a institutiilor specializate internationale
pentru sustinerea reformelor structurale si finantarii programelor destinate atenuarii efectelor
sociale nefaste asupra grupurilor defavorizate;

-- gasirea unor solutii generale si viabile problemelor vizand datoria externa;

-- promovarea procesului de cooperare si integrare economica la scara
mondiala;
-- sprijinirea tarilor est-europene in eforturile lor de integrare in economia mondiala.
Recunoaterea importanei marketingului se datoreaz, n primul rnd, dinamismului
social-economic care a obligat companiile s se adapteze la mediul economic aflat ntr-o
continu schimbare. Acest dinamism a fost determinat de factori cum ar fi: dezvoltarea
produciei, schimbarea condiiilor de via i de munc ale consumatorilor, adncirea
specializrii i mutaiile demografice. Putem considera c marketingul joac, n momentul de
fa, un rol vital pentru existena cu succes pe pia a oricrui tip de organizaie.
Conceptul de marketing are n vedere faptul c obiectivele organizaionale depind de
identificarea nevoilor i dorinelor consumatorilor int i oferirea satisfaciilor dorite ntr-o
manier mai eficace i mai eficient dect o face concurena. Acest lucru subliniaz
perspectiva outside-in a marketingului: procesul de marketing ncepe cu o pia foarte bine
definit, se axeaz pe nevoile consumatorilor, coordoneaz toate activitile de marketing ce
afecteaz consumatorul i genereaz profit prin crearea unor relaii bazate pe satisfacie i
valoare oferit consumatorilor.
Se poate observa c organizaiile pun un accent deosebit asupra satisfacerii n condiii
superioare a nevoilor i dorinelor consumatorilor, lucru de altfel esenial pentru a obine o
poziie competitiv pe pia. Este subliniat importana orientrii spre client ce reprezint de
fapt cel mai important avantaj al unei afaceri. Consumatorul reprezint, astfel, punctul central
al activitii de marketing ce se desfoar n cadrul organizaiilor ce activeaz pe o anumit
pia. Pentru a cunoate ateptrile i nevoile consumatorilor este esenial o studiere
aprofundat a comportamentului de cumprare i consum pe care acetia l manifest.
Acest comportament al consumatorului reprezint rezultatul mbinrii a cinci procese
elementare: percepia, informaia, atitudinea, motivaia i comportamentul efectiv. Dintre
aceste procese un rol important l joac percepia.
Percepia reprezint modul prin care o anumit persoan selecteaz, organizeaz i
interpreteaz informaiile receptate din mediul nconjurtor cu ajutorul simurilor. Pe scurt,
aceasta reprezint felul n care vedem lumea din jurul nostru.
Selectarea de informaii se realizeaz prin intermediul celor cinci simuri, intr-o
manier izolat sau n combinaie. Aceste simuri pot determina modul n care sunt
interpretate mesajele.
Dup ce sunt selectate, aceste informaii sunt organizate. Organizarea informaiilor
reprezint un proces ce presupune scanarea memoriei de lung durat pentru a identifica
categorii de stimuli care se potrivesc cu stimulii ce sunt resimii prin intermediul celor cinci
simuri. Procesul de percepie se ncheie cu interpretarea informaiilor ce formeaz o judecat
evaluativ prin care se stabilete dac informaia receptat provoac plcere i care este
importana acesteia.
Din analiza informaiilor se poate observa importana pe care o joac cele cinci simuri
n procesul perceptual. Prin intermediul acestor simuri consumatorii sunt bombardai de o
multitudine de inputuri senzoriale ceea ce conduce la imposibilitatea recunoaterii totale a
acestora i la necesitatea de a realiza o filtrare a acestor imputuri. Pentru realizarea acestui
obiectiv, consumatorii dispun, de regul, de dou mecanisme primare:
n cadrul primului mecanism se regsesc receptorii senzoriali ce aparin celor cinci
simuri care permit detectarea inputurilor senzoriale. Fiecare receptor dispune, de regul, de
anumite limite de senzitivitate, iar senzaiile rezult doar n cadrul acestor limite.
Cel de-al doilea mecanism este reprezentat de dou praguri critice ce funcioneaz, de
asemenea, ntre anumite limite de senzitivitate:

Pragul critic absolut: nivelul minim de energie al inputului senzorial care poate fi
detectat;
Pragul critic diferenial: diferena minim ce poate fi detectat de ctre consumatori
ntre diferitele inputuri senzoriale.
Exist o serie de factori externi i interni ce genereaz apariia senzaiilor. Cei mai
importani factori externi ai senzaiei sunt urmtorii:
Culoarea: joac un rol foarte important n cadrul activitii de marketing. n general,
un ambalaj mai colorat atrage mai multe priviri dect un ambalaj mai ters sau mesajele
publicitare color sunt mai atractive dect cele alb-negru;
Contrastul: trebuie realizat n strns asociere cu culoarea;
Mrimea: trebuie gsit formula cea mai potrivit care s conduc la maximizarea
efectului dorit;
Poziia: este necesar analiza unor elemente ca poziia pe care o au mesajele n cadrul
suporturilor publicitare, locul de amplasare a anunurilor etc. deoarece poziionarea stimulului
dorit n centrul vizual al consumatorului favorizeaz procesul de selecie perceptual;
Intensitatea;
Micarea.
n ceea ce privesc factorii interni ai senzaiei, cei mai importani sunt: atitudinile,
ateptrile, motivele, gradul de cuprindere al ateniei, aprarea perceptual i adaptarea.
Exist dou implicaii ale percepiei n sfera marketingului: prima are n vedere
facilitarea percepiei stimulilor de marketing de ctre consumatori, iar cea de a doua are n
vedere influenarea modului n care consumatorii vizai percep caracteristicile unui anumit
produs n raport cu oferta concurenei.
Modul n care oamenii percep diferiii stimuli din jurul lor constituie un proces foarte
complex ce trebuie analizat n funcie de scopul urmrit. n cazul publicitii, percepia joac
un rol extrem de important deoarece toate informaiile prezentate trec prin filtrul perceptual al
consumatorilor i, prin urmare, trebuie identificate cele mai eficace modaliti prin care se
poate modifica, n direcia dorit, comportamentul publicului vizat.
Rezumat. n Romnia i n alte ri din Uniunea European, IMM-urile joac un rol
esenial n viaa economic, ntruct au caracteristici speciale care nlesnesc procesul de
adaptare la economia bazat pe cunoatere. ntreprinderile mici i mijlocii (IMM-urile)
constituie un factor vital i dinamic al progresului n societatea contemporan, principal
generator al performanei economice din orice ar, actor important pe piaa ofertei de locuri
de munc, contribuabil major la bugetul de stat, motor al dezvoltrii prin mbuntirea
standardului de via al populaiei. IMM-urile reprezint 99% din totalul ntreprinderilor,
alctuind principala aglomerare de resurse umane.
n contextul economic contemporan, IMM-urile ar trebui s se comporte ca entiti de
nvare, dezvoltnd cele mai importante resurse pe care le dein: resursele umane.
Dezvoltarea resurselor umane (DRU) a ctigat un rol permanent n IMM-uri, agenii,
dar i la nivel naional, crescnd un doar ca disciplin academic, dar i ca tem central n
zona perfecionrii, a progresului. Fiind o combinaie ntre training i educaie, n contextul
larg al politicilor de resurse umane, DRU asigur mbuntirea continu i creterea att a
individului, ct i a organizaiei.
Tema central a acestui articol o reprezint performana organizaional, explicat prin
abilitatea managementului de a utiliza i dezvolta cunotinele i competenele resurselor

umane. Bunstarea i dezvoltarea resurselor umane formeaz un cmp de activitate, care se

comport ca un sistem ciclic: angajaii motivai pozitiv cresc rata profitabilitii companiei.
Companiile profitabile influeneaz pozitiv prosperitatea domeniului lor de activitate
i, mai mult dect att, a economiei naionale. Prin urmare, nivelul de via al populaiei a
crescut, la fel i nivelul de dezvoltare a resurselor umane. Eantionul companiilor analizate
este format din ntreprinderile mici i mijlocii (IMM) din Romnia. ntreprinderile mici i
mijlocii (IMM-uri) reprezint cea mai numeroas categorie de ntreprinderi, cu multiple
funcii economice, tehnice i sociale. IMM-urile constituie un factor vital i dinamic al
progresului n societatea contemporan, principal generator al performanelor economice n
orice ar, furnizor de locuri de munc pentru majoritatea populaiei, contribuabil major la
bugetul naional i motor pentru mbuntirea standardului de via al populaiei. IMMurile reprezint 99% din totalul ntreprinderilor, nglobnd majoritatea resurselor umane
ncadrate n munc. n orice ar, IMM-urile genereaz cea mai mare parte a Produsului Intern
Brut (PIB) aproximativ 55%-95%, ofer locuri de munc pentru cea mai mare parte a
populaiei i produc cea mai mare parte n din inovaia tehnic n cadrul unei economii. Mai
mult, flexibilitatea sporit a IMM-urilor, apropierea ntreprinz- torului de organizaie prin
contactul nemijlocit, capacitatea de a produce bunuri i servicii care s satisfac cerine i
nevoi variate, contextul organizaional favorabil schimbrii i inovrii, explic performanele
sporite ale sectorului de IMM-uri (Chivu et al., 2001, pp. 29-35). n Romnia, IMM-urile au o
istorie de 19 ani. Articolul urmrete s sublinieze contribuia IMM-urilor n cadrul economiei
romneti, pentru a identifica i evalua importana utilizrii strategice a resurselor umane
pentru a mbunti performanele organizaiei i economiei. Ca structur, articolul este
mprit n trei pri principale, avnd o legtur logic ntre ele: prima, locul i rolul IMMurilor n economia romneasc, care conine o prezentare i o evaluare a distribuiei i
performanelor IMM-urilor, puternic influenate de evoluia mediului economic. Cea de-a
doua parte se refer la importana resurselor umane pentru a obine sustenabilitatea i
profitabilitatea. Dezvoltarea resurselor umane se refer la progresul gradual al oamenilor,
ctigat prin cunotine, abiliti, deprinderi, i materializat prin schimbri de atitudine i
comportament, care influeneaz n mod direct performanele profesionale Cea de-a treia parte
cuprinde stabilirea procesului de construire a profilului competenelor pentru mbuntirea
profesional, care are rezultate asupra performanelor angajatului i ale organizaiei. 2. Locul
i rolul ntreprinderilor mici i mijlocii n economia contemporan 2.1. ntreprinderile mici i
mijlocii n Romnia n perioada 1990-1992, producia industrial i productivitatea au sczut
accentuat, iar omajul a crescut. n anii imediat urmtori, 1993-1995, producia industrial i
productivitatea au crescut, numrul de omeri s-a stabilizat, fapt corelat cu dezvoltarea relativ
accelerat a IMM-urilor, dei acest tip de organizaii nu erau n prim-planul ateniei
legislativului i executivului. ntre 1996 i 2000, numrul de IMM-uri care se nfiineaz
scade, simultan cu sporirea celor care decid s nceteze activitatea. Cauzele care au contribuit
la aceast evoluie nefavorabil au constat n situaia economic general dificil i
neacordarea unui tratament difereniat IMM-urilor, pentru ncurajarea derulrii activitii
(Archibugi et al., 2001, pp. 21-23). Dup anul 2000, IMM-urile au cunoscut o perioad de
relansare, pe fondul unui cadru macroeconomic favorabil: relansarea activitii industriale,
creterea rapid a sectorului de servicii, evoluia dinamic a comerului i construciilor,
creterea volumului investiiilor autohtone i strine, creterea mai accelerat a importurilor
fa de creterea exporturilor, consolidarea legturilor dintre economia Romniei i a
economiei Uniunii Europene (Romanian Government SMEs Annual Report, 2007, pp. 40-48).
Consecinele care vizeaz sectorul IMM-urilor au fost urmtoarele: numrul de IMM-uri din
Romnia a crescut n medie cu 20-35 mii anual, importurile masive de tehnic i tehnologie
de vrf au contribuit major la retehnologizarea IMM-urilor, abordrile moderne de
management, de marketing, financiare s-au proliferat, au aprut formele moderne de IMM-uri

(clustere, reele de firme, parcuri industriale, spin-off-uri), utilizarea, pe scar tot mai larg, a
formelor moderne electronice (e-commerce, e-banking, e-learning) (Nicolescu, 2008, pp. 235245). Este larg recunoscut faptul c IMM-urile constituie n prezent cea mai generoas surs
de locuri de munc, att n Romnia, ct i n rile occidentale. A ne ndrepta atenia asupra
IMM-urilor doar ca un mijloc de absorbie a forei de munc, nseamn a diminua
considerabil rolul acestora n economie i n societate. IMM-urile ajut la dezvoltarea unei
culturi a competiiei bazate pe o nalt flexibilitate i productivitate. Lrgind unghiul de
abordare, IMM-urile promoveaz schimbarea comportamentului individual i organizaional
(Romanian Government SMEs Annual Report, 2007, pp. 45-53). 2.2. Privire general asupra
economiei romneti n perioada 2004-2009 n tabelul 1 am sintetizat evoluia principalilor
indicatori macroeconomici, cu scopul de a contura cadrul economic i social n care sectorul
IMM-urilor i desfoar activitatea. Ritmul anual de cretere a PIB a fost unul semnificativ
pn n 2008, superior mediei de la nivelul Uniunii Europene, iar aceste rezultate favorabile
au fost nregistrate i prin aportul deosebit al IMM-urilor, un sector dinamic i care, totodat,
n pofida unor aprecieri pesimiste, reuete s se dezvolte ncontinuu i s se adapteze la
rigorile unei economii de pia funcionale. Procesul de cretere economic durabil, instalat
nc din perioada de pregtire a rii pentru aderare, i-a continuat evoluia pozitiv, chiar
dac nu la aceleai ritmuri i cote ca n anii premergtori aderrii. Astfel, n anul 2007, PIB-ul
a nregistrat o cretere de 6%, fa de 7,9% nivel atins n 2006, dei mai sczut, creterea
economic obinut n anul 2007 reprezint indicatorul unei dezvoltri economice ce se poate
caracteriza ca fiind nscris pe un palier de stabilitate. Valorile indicatorilor macroeconomici
din 2008 confirm aceast ipotez (ritmul anual de cretere a PIB este de 7,1%, PIB/locuitor
atinge cea mai ridicat valoare din ultimii cinci ani, de 23.440 lei/locuitor). Principalii factori
de influen ai acestei creteri economice au continuat s fie creterea consumului intern de
mrfuri i servicii i sporirea fluxurilor de investiii ctre Romnia, mai ales n primul
semestru al anului 2007, dup cum se arat n Raportul anual BNR, menionat ca surs
principal a datelor la nivel macroeconomic. Reducerea sever i extrem de sincronizat a
activitii economice globale s-a resimit n evoluia principalilor indicatori macroeconomici
din Romnia: creterea anual a PIB s-a transformat brusc ntr-una negativ, ceea ce a afectat
serios att sectorul de stat, ct i sectorul privat: numrul de disponibilizri a crescut cu 4,4%
(aproximativ 212.000 de persoane au fost disponibilizate n 2009), o serie de IMM-uri (de
regul, ntreprinderile mici) au fost mturate de pe pia (numrul IMM-urilor s-a redus cu
circa 10%), ceea ce a mrit deficitul bugetar cu 47,65% (n 2009, fa de 2008, deficitul
bugetar a crescut de la 24.654,9 milioane de lei la 36.400,6 milioane de lei). Sub presiunile
contextului economic global, valoarea importurilor i a exporturilor a sczut, iar soldul
negativ al Balanei de Comer Exterior s-a redus pn la valoarea de 6.754, cea mai sczut
valoare nregistrat din anul 2005 pn n prezent. Rata inflaiei msurat prin indicele
preurilor de consum a sczut continuu dup anul 2000, ajungnd la nivelul cel mai sczut din
istoria recent, respectiv 4,9% la sfritul anului 2007, fa de 6,6% n anul anterior,
consolidnd astfel tendina instalat de aproximativ 3 ani, cea a unui nivel al ratei inflaiei cu
o singur cifr nainte de virgul, i reducnd diferena de nivel fa de cele mai performante
state europene n aceast direcie. Dup o cretere cu 1,4% n 2008, explicat prin creterea
veniturilor populaiei i, implicit, a consumului, n 2009, rata inflaiei a atins pragul de 4,74%,
datorit scderii consumului populaiei, dar i a interveniilor Statului n economie. Ratele
omajului sunt calculate conform precizrilor Organizaiei Internaionale a Muncii. Acestea se
refer la persoanele implicate activ n gsirea unui loc de munc, ca pondere n totalul
populaiei active, pe baza criteriilor i definiiilor armonizate. n 2007 i 2008, ratele
omajului au nregistrat valori sczute i stabile de 4,1%, respectiv 4,4%, corelate cu creterea
economic nregistrat, n timp ce disponibilizrile din ultimul an, aprute pe fondul crizei
economico-financiare, au ridicat valoarea indicatorului la 7,8%, cea mai mare nregistrat din

2004. Indicatorii macroeconomici a cror evoluie am surprins-o n tabelul 1 contureaz dou

mari fenomene economice n perioada analizat: pe de-o parte contextul economic i social au
fost favorabile, oportune crerii IMM-urilor, pe de alt parte avntul i dezvoltarea acestor
tipuri de ntreprinderi au generat efecte economice benefice pentru ntreaga economie.

Performanele IMM-urilor Conceptul de performan se regsete n literatura de

specialitate cu diferite sensuri, i anume: succes, rezultat al unei activiti, aciune, iar n
domeniul economic, cu sensul de rentabilitate, productivitate, randament.
Numim performane rezultatele superioare nregistrate de agenii economici (IMMurile n acest caz) ntr-o perioad (2009), comparativ cu perioada precedent. Se refer la
rezultatul obinut din deinerea i utilizarea factorilor de producie, de natura pierderilor i
ctigurilor, constituind capacitatea unei ntreprinderi de a obine profit prin utilizarea
factorilor de producie i a capitalurilor, indiferent de proveniena acestora. n 2009, n
majoritatea IMM-urilor, pentru toate tipurile de mrime, performanele au fost inferioare celor
din 2008 (cu valori ntre 54,38% pentru microntreprinderi i 62,10% pentru ntreprinderile
mijlocii). n acest caz, valoarea procentajului cea mai mare este aferent ntreprinderilor
mijlocii, fa de microntreprinderi, ntruct, n general, performana unei ntreprinderi
mijlocii (fie ea superioar sau inferioar) este mai mare dect pentru o microntreprindere.
Aproximativ o treime din fiecare tip de IMM-uri a obinut, n 2009, performane
asemntoare cu cele din 2008, n timp ce numai aproximativ 13,8% dintre IMM-uri au reuit
s i sporeasc performanele n anul 2009. Conform tabelului 2, n care am evideniat aceste
evoluii, rezultatele nregistrate de IMM-uri sunt predominant nefavorabile, cu implicaii
asupra resurselor umane care lucreaz n aceste ntreprinderi.

n funcie de domeniile de activitate, IMM-urile care au obinut performane superioare sunt

cu precdere n partea de sud-vest a rii (27,87%), n Bucureti (15,38%), n corelaie cu
numrul ridicat de ntreprinderi mici i mijlocii din aceste zone. Cele mai multe IMM-uri cu
performane inferioare n 2009 fa de 2008 sunt amplasate n partea de nord-vest, sud i n
Bucureti.

Prin clasificarea IMM-urilor n funcie de regiunile de dezvoltare i de sectoarele de

activitate, am observat o distribuie asemntoare a performanelor nregistrate: majoritatea
(peste jumtate din IMM-uri) au obinut rezultate inferioare fa de anul precedent;
aproximativ o treime dintre ele pstreaz rezultate asemntoare (cu valori mai mari n sud-est
44,74% i vest 41,89%). Pe domenii de activitate, performane superioare au fost
nregistrate n domeniul serviciilor, cu precdere n transporturi (21,05%), turism (20%) i alte
servicii 16,74% (i.e. consultan, comer on-line). Prin urmare, din punct al domeniilor de
activitate, sectorul IMM-urilor din Romnia are caracteristicile unui tip de economie bazat
pe servicii. Schimbrile de pondere specific nu sunt de mare intensitate i, prin urmare, se
poate trage concluzia c sectorul IMM-urilor se ndreapt ctre un tip de economie bazat pe
servicii, ca de altfel n multe alte state membre ale Uniunii Europene. Tabelul 4 reprezint o
corelaie sintetizat ntre performanele IMM-urilor i distribuia n funcie de clasele de
mrime. Ca o tendin general, performanele superioare sunt predominante (58,74%, mai
mult de jumtate), n timp ce performanele identice sunt situate n jurul distanei de mijloc,
dar fr s ating nivelul de 50% (48,09%). ntreprinderile cu performane inferioare
reprezint mai puin de 30% din numrul total de IMM-uri, dar, ca un semnal de alarm,
numrul lor a crescut cu 20,06% n 2009, n comparaie cu 2007. Diferenele nregistrate
subliniaz specificitile antreprenoriale, avnd drept cauz diferena dintre condiiile
economice i sociale.

Peste jumtate din IMM-uri i-au redus activitatea n 2009 n comparaie cu 2008,
aproximativ 20% dintre ele meninndu-i activitatea n aceiai parametri (pentru fiecare
dintre cele trei tipuri de IMM-uri), n timp ce 5% au nregistrat rezultate superioare n
activitatea lor. Un procentaj ntre 12,75% i 15,15%, pentru ntreprinderi micro-mijlocii, nu au
mai rezistat pe pia i au dat faliment. Rezistena redus la factorii externi, cauzat de
dimensiunea redus a IMM-urilor, a generat o proporie crescut de ntreprinderi care au dat
faliment n 2009, n comparaie cu celelalte dou tipuri: ntreprinderile mici i mijlocii
(Beardwell et al., 2001, p. 273). 3. Resursele umane din IMM-uri Numrul mediu de nouangajai i cifra de afaceri medie a personalului sunt influenate direct de mrimea
companiilor. Din punct de vedere al creterii de personal, exprimat ca procentaj,
microntreprinderile conduc cu 17,56%, urmate de ntreprinderile mici (7,97%) i de cele
mijlocii (5,16%). Studiile empirice efectuate au condus la o varietate privind abordrile
dezvoltrii resurselor umane n cadrul organizaiilor. Varietatea n abordare este corelat cu
modelele de dezvoltare a resurselor umane n ultimii doi ani. n primul rnd, modele diferite
determin abordri diferite. n al doilea rnd, descoperirile n varietatea abordrilor, conduc la
formulri i modele diferite de dezvoltare (Popescu et al., Metalurgia International, 2010).

n figura 2 am evideniat cele mai rspndite criterii de care angajatorii din IMM-uri
in seama n procesele de recrutare i selecie, dintre care experiena (57,51%), atitudinea
responsabil a viitorilor angajai (56,87%), cunotinele i abilitile pe care le dein (53,69%)
i angajamentul de care dau dovad (52,50%) sunt ntlnite n peste jumtate dintre cazuri.

Educaia este definit ca ansamblul activitilor care urmresc dezvoltarea

cunotinelor, activitilor, valorilor morale i nelegerii, necesare n toate aspectele vieii,
mai degrab dect cunotinele i abilitile, care au legtur cu un domeniu limitat de
activitate (Vldoi, 2010, p. 805). Training-ul reprezint procesul planificat de modificare a
atitudinii, cunotinelor i abilitilor prin experiene de nvare, pentru a dobndi
performan ntr-o mare palet de activiti (Gilmore et al., 2001, p. 11). Scopul ei, n situaia
de lucru, este de a dezvolta abilitile individului i de a satisface nevoile prezente i viitoare
ale organizaiei (Parrott et al., 2010, p. 200). Dezvoltarea oamenilor, ca parte a strategiei de
resurse umane se refer la experienele de nvare ale organizaiei, n primul rnd, dar un
exclusiv, la locul de munc pentru a atinge obiectivele prestabilite i creterea organizaional
(Stewart, 1999, pp. 50-72). O astfel de dezvoltare trebuie aliniat cu viziunea organizaiei i
cu scopurile pe termen lung, pentru ca, prin cunotine, inovare i nvare, IMM-urile s
poat prospera (Harrison, Kessels, 1997, pp. 24-37). Analiza i comparaia acestor definiii
dezvluie multe similariti. Training-ul i dezvoltarea se refer direct la nvare, n timp ce a
treia, educaia, implic i dezvoltarea abilitilor i deprinderilor. Definiiile trainingului i
dezvoltrii se concentreaz asupra nevoilor organizaiei i muncii (Alavi et al., 1999, p. 90).
Organizaiile pot fi n mod constructiv concepute ca entiti de nvare, iar procesele de
nvare, att ale organizaiilor, ct i ale indivizilor, sunt capabile s influeneze direcia de
urmat, prin intervenii planificate. Deci, dezvoltarea resurselor umane este construit din
intervenii planificate, n procese de nvare organizaionale i individuale. 4. Competenele
resurselor umane pe care managerii le pot valorifica n cadrul organizaiei Construirea
profilului competenelor care favorizeaz nvarea organizaional i funcionarea
organizaiilor care nva n economia bazat pe cunoatere n Romnia a presupus
urmtoarele etape de cercetare: a) construirea profilului competenelor individuale; b)
construirea profilului grupului de munc; c) construirea profilului organizaiei (luarea n
considerare a tuturor angajailor). 4.1. Construirea profilului competenelor individuale
Dimensiunile reinute i descrierile comportamentale (de nivelul performanei n nvarea
organizaional):
abiliti cognitive: inteligen academic, tip de inteligen, capacitate de analiz a
informaiei noi i de selecie a informaiei utile, capacitatea de a organiza informaia nou,

capacitatea de a stabili o relaie ntre cunotinele deja asimilate i sistematizate i noua

informaie, capacitatea de memorare logic i de lung durat, capacitatea de a reactualiza
cunotinele ntr-o manier adaptat, centrat pe situaie i pe sarcin de lucru, fr dificultate;
motivaie pentru nvare: curios, nva din plcere, deschidere spre informaia nou,
uurin n asimilarea de noi informaii, caut informaie suplimentar, motivat intrinsec;
motivaie pentru munc: nevoie de a fi competitiv, de a se realiza; preocupat de performan;
vede n nvarea organizaional o cale de promovare; lucreaz suplimentar, consum timpul
liber pentru sarcini de munc ce presupun nvare organizaional; achiziioneaz informaii
ce depesc sarcinile sale de munc din prezent; este interesat de cursuri de perfecionare sau
de training-uri; formarea profesional oferit de organizaie este vzut ca fiind o
oportunitate; conectat la reele profesionale; trsturi de personalitate: perseverent, flexibil,
contiincios, atent la detalii, comportament etic (manifest consecven n gndire i n fapte,
respect regulile i legile sociale, este loial organizaiei din care face parte etc.), cu iniiativ;
autonom; cu spirit de echip; cu un nivel corespunztor al energiei psihice, optimist, sociabil,
comunicativ, cu inteligen emoional crescut; imagine de sine: sigur de sine, ncreztor,
nivel bun al stimei de sine, capacitate de autocunoatere i autoevaluare; experien n
domeniul nvrii: pregtire profesional (posed studii de specialitate, posed abiliti
specifice domeniului, bun calitate a pregtirii profesionale etc.); atitudine pozitiv fa de
nvare dobndit din familie i din coal; obinuit s nvee, experien de nvare
organizaional tradus prin existena i funcionarea unor scheme care faciliteaz nvarea n
organizaii.
4.2. Construirea profilului grupului de munc Dimensiunile i descrierile
caracteristicilor grupului de munc (de nivelul performanei n nvarea organizaional) sunt:
caracteristici structural-funcionale ale grupului de munc: mrimea grupului (grupurile de
munc de dimensiuni mici sunt considerate a facilita nvarea organizaional comparativ cu
grupurile de dimensiuni mai mari);
structura grupului (structurile plate i flexibile, cu o durat de via determinat sunt
considerate a facilita nvarea organizaional comparativ cu structurile ierarhice, rigide sau
cu o durat de via nedeterminat); heterogenitatea grupului, grupul care faciliteaz
nvarea organizaional este mai degrab heterogen dect omogen din diverse puncte de
vedere (gen, vrst, experien de formare, experien profesional, vechime n organizaie
etc.); norme ale grupului (flexibile, adaptabile, deschise la nou); roluri n grup
(caracterizate de complementaritate i reciprocitate); coeziunea grupului (coeziunea
moderat este considerat a facilita nvarea organizaional ntr-o msur mai mare dect o
coeziune ridicat). caracteristici ale sarcinilor de munc: sarcini de munc dinamice,
diverse, n continu schimbare, non-rutiniere; stimulative, provocatoare etc.;
managementul resurselor umane: motivarea oamenilor; capacitatea de a oferi feed-backuri pozitive; capacitatea de a stabili standarde clare pentru o bun performan, de a evalua
corect performanele; capacitatea de a sprijini att dezvoltarea echipei ct i a membrilor ei;
capacitatea de a se manifesta empatic, asertiv; capacitatea de a realiza un echilibru ntre
control i delegarea de autoritate etc.; stil participativ de conducere; o viziune clar cu
privire la dezvoltarea grupului de munc prin nvare organizaional; creativitate,
capacitatea de a analiza variantele disponibile din diferite unghiuri; caut noi moduri de a
optimiza performanele lor i ale echipei; in cont n luarea deciziei de pia, de tehnologii dar
i de oameni; pun sub semnul ntrebrii normele organizaiei dar propun subordonailor lor
i o viziune referitoare la integrarea obiectivelor lor n cele ale organizaiei etc.;
managementul sarcinilor: capacitatea de a alege i defini obiective, gestionarea eficient a
resurselor, eficiena n situaii de criz etc.; managerul stabilete o relaie ntre sarcinile de
munc i sarcinile de nvare (identific sarcinile de nvare asociate cu sarcinile de munc,
traseaz sarcini de nvare, coreleaz sarcina cu potenialul de nvare al fiecruia, aloc

resurse pentru nvare, evalueaz rezultatele nvrii, att ca proces, ct i ca produs,

recompenseaz rezultatele pozitive ale nvrii, sancioneaz lipsa nvrii etc.);
comportament etic: onestitate, altruism, generozitate, disponibilitatea de a acorda ajutor
persoanelor care le nconjoar, disponibilitatea de a mprti cu alii rezultatele nvrii, de
a-i asuma responsabilitatea n cazul unor eecuri etc.; comunicare: empatie, abiliti de
comunicare verbal i nonverbal; eficien interpersonal (siguri de ei, motivai, dau dovad
de sensibilitate i tact n relaiile cu ceilali, rezolv conflictele n mod eficace, i pstreaz
calmul n situaiile critice etc.); caracteristica de grup deschis; tipul de centrare: centrare pe
individ versus centrare pe grup, centrare pe om versus centrare pe sarcin;
instrumentalitatea grupului: poziia i autoritatea grupului n organizaie, orientarea spre
clieni; achiziia, conversia i crearea de cunotine menite s faciliteze atingerea scopurilor
organizaionale. 4.3. Construirea profilului organizaiei care nva Dimensiunile i descrierile
organizaiei care nva sunt: structur organizaional: structur organizaional adecvat
(flexibil; nvarea este direct dependent de felul cum sunt gestionate cunotinele i cum
este organizat munca); structura formal faciliteaz nvarea, adaptarea i schimbarea;
ncurajeaz nvarea dincolo de graniele structurii formale; cultur organizaional: care
preuiete valoarea, rspltete progresul, nu se orienteaz doar asupra rezultatelor;
favorizeaz dezvoltarea personal, promoveaz noul, vede formarea ca o investiie,
recompenseaz nvarea; vede nvarea ca fiind elementul cheie pentru succesul
organizaional; comunicare organizaional: organizaie deschis, comunicare intergrupuri;
sistemul de comunicare faciliteaz transferul lateral al informaiei i reduce apariia punctelor
de acumulare inert de informaie; managementul organizaiei: implicarea direct i
concret a liderilor n dezvoltarea autocontrolului n nvare, construirea modelelor mentale,
mprtirea viziunii, nvarea n echip i utilizarea unei gndiri sistemice, de ansamblu;
rezolvare de problemele n mod sistematic; experimentare, nvare din propriile experiene i
ale altora; abiliti de transfer al cunotinelor. performana organizaiei: eficiena i
eficacitatea organizaiei; stabilitate economic, resurse, evoluie dinamic.
Toate acestea fiind luate n considerare, schimbrile cheie care implic tranziia la un sector
de IMM-uri competitiv, vor lua n considerare urmtoarele: Crearea, promovarea i
implementarea proceselor de nvare n cadrul IMM-urilor. n contextul economiei bazate pe
cunoatere, IMM-urile au un impact semnificativ asupra creterii economiei romneti.
Educaia i dezvoltarea uman au ajuns s reprezinte apanajul economiei viitorului deoarece
resursele fizice sunt limitate, iar producia va continua s fie transferat n rile cu costuri
reduse. De asemenea, procesele de nvare organizaional au avantajul de a se propaga mai
bine i mai repede n IMM-uri dect n organizaii de dimensiuni mai mari. Crearea i
implementarea unor strategii de dezvoltare a resurselor umane din IMM-uri, ca premis a
creterii performanelor acestora n noul context economico-social. ntreprinderile mici i
mijlocii tind s acorde o importan mai mare resurselor umane, dect organizaiile de
dimensiuni mai mari, prin prisma structurii ierarhice simplificate, care favorizeaz
interaciunea sporit ntre factorii decizionali i cei de execuie, concomitent cu interesul i
ataamentul angajailor pentru organizaie mai accentuate, ale crei consecine sunt o
implicare semnificativ din partea angajailor n problemele aprute; Oferirea de
consultan i activiti de formare pentru resursele umane din IMM-uri, astfel nct s
creasc capacitatea acestora de a se implica n proiecte de dezvoltare pentru atragerea
fondurilor Uniunii Europene; am artat, n analiza diagnostic de mai sus, c Uniunea
European este direct interesat de sprijinul acestui sector i, drept urmare, realizeaz studii
de diagnosticare, stabilete strategii i programe, aloc fonduri pentru dezvoltare, care pot fi
valorificate de resursele umane din IMM-uri. 5. Concluzii Interaciunea cu ceilali,
participarea activ la dezvoltarea resurselor umane i recunoaterea performanei individuale

de ctre ceilali, pot fi motive de a studia i de a dobndi dezvoltarea profesional.

mbuntirea performanelor individuale genereaz, prin extensie, rezultate organizaionale
favorabile. Abilitatea de a genera i de a utiliza cunotinele i inovarea sunt principalele surse
de cretere i avantaj competitiv. Exist un avantaj diferenial pentru organizaiile a cror for
de munc poate nva mai repede dect cea a competitorilor. Astfel, dezvoltarea resurselor
umane reprezint soluia care se concentreaz asupra competenelor organizaionale n primul
stadiu, training-ul i ulterior dezvolt angajaii, prin educaie, pentru a satisface cerinele pe
termen lung ale organizaiei i scopurile individuale privind cariera i valoarea angajailor.
Dezvoltarea oamenilor, ca parte a strategiei de resurse umane, se refer la experienele de
nvare organizaionale, n primul rnd, dar nu exclusiv, la locul de munc, pentru a dobndi
obiectivele de afaceri i creterea organizaional. Dezvoltarea resurselor umane a ctigat un
permanent rol n IMM-uri agenii, dar i la nivel naional, crescnd un doar ca disciplin
academic, dar i ca tem central n zona perfecionrii, a progresului. Caracteristicile IMMurilor permit adaptarea uoar la schimbare, impus de economia bazat pe cunoatere, n
sectoare economice tehnice i tehnologice, n care nnoirea permanent este cheia succesului.
Flexibilitatea crescut a IMM-urilor, contactul permanent al ntreprinz- torului cu
organizaia, capacitatea de a produce bunuri i servicii care s satisfac diferite nevoi i cereri,
mediul organizaional favorabil schimbrii i inovrii, reprezint elementele care explic
performana crescut a sectorului IMM-urilor. Spre deosebire de organizaiile mare, IMMurile se bucur de un numr de avantaje, precum numrul redus de angajai, care favorizeaz
comunicarea i propagarea schimbrii n organizaie, o proporie mai mic de bunuri tangibile,
management simplu i economic, spirit antreprenorial, adaptabilitate i schimbare la mediul
extern n schimbare, potenial de dezvoltare, dar i relaii interpersonale i coeziune mai
intense. n Romnia, IMM-urile ofer condiiile necesare pentru a obine profitabilitate i
pentru a promova resursele umane ca resurse strategice, cu limite care deriv din maturizarea
insuficient n cei perioada de tranziie, de la regimul comunist la democraie.

BIBLIOGRAFIE 1. M. Niculescu- Diagnostic global strategic, Ed. Economica, 1997 2. M.

Ristea-Contabilitatea rezultatului intreprinderii, Ed. Economica, Bucuresti 3. L. OlimidMasurarea rezultatului contabil, Ed. Economica, Bucuresti, 1998 4. A.I.Giurgiu-Finantele
firmei, Presa universitara clujeana, 2000 5. I. Stancu-FINANTE-Teoria pietelor financiare,
Finantele intreprinderilor, Analiza si gestiunea financiara, Ed. Economica, 1997 6. M.
Niculescu-Diagnostic global strategic, Ed. Economica, 1997 7. P. Halpern, J. Fred Weston, E.
F. Brighham, Finante manageriale-Modelul canadian, Ed. Economica, 1998
Bibliografie Champy, J. (1995). Reengineering du management, Editura Dunod, Paris
Nicolescu, O., Nicolescu, L. (2005). Economia, firma i managementul bazate pe
cunotine, Editura Economic, Bucureti Nicolescu, O., Verboncu, I. (2001).
Metodologii manageriale, Editura Tribuna Economic, Bucureti Noye, D. (2002).
Manager Ies performances, INSEP CONSULTING, Editures Paris Verboncu, I. (2005).
tim s conducem?, Editura Economic, Bucureti Verboncu, I., Zalman, M. (2005).
Management i performane, Editura Universitar, Bucureti
1 M . Niculescu-Diagnostic global strategic, Ed, Economica, Bucuresti, 1997 2.M.
Ristea-Contabilitatea rezultatului intreprinderii Ed. Tribuna Economica, Bucuresti 3. L.
Olimid Masurarea rezultatului contabil Ed. Economica, Bucuresti, 1998 152
Archibugi, D., Lundvall, B.A. (2001). The Globalizing Learning Economy, Ed. Oxford
University Press, Oxford, 2001, pp. 21-23, ISBN 978-0199258178 Argyris, C., Schn, D.
(1978). Organizational learning: A theory of action and perspective, Addison-Wesley,
Reading, Mass., pp. 57-63, ISBN 978-0201001747 Alavi, M., Leidner, D., Knowledge
Management Systems: Emerging Views and Practices from the Field, The 32nd Hawai
International Conference on System Sciences, 1999, pp. 13-27 Beardwell, I., Holden, L.
(2001). Human Resources Management, a Contemporary Approach, Third Edition, Ed.
Financial Times Pretince Hall, pp. 272-273, ISBN 0-273643169 Chivu, I. (coord.), Popescu,
D., Cucu-Ciuhan, G., Ciucurel, M., Ciocrlan-Chitucea, A., Popescu, D., Stnescu, A. (2009).
nvarea Organizaional i Dezvoltarea Resurselor Umane, 2009, pp. 29-35, ISBN 9786065052567, Editura ASE, Bucureti Gilmore, A., Carson, D., Grant, K., SME Marketing in
Practice, Marketing Intelligente & Planing, Vol.19, No. 1, 2001, pp. 6-11, ISSN 0263-4503
Nicolescu, O., Nicolescu, C. (2008). Entrepreneurship and Small and Medium Enterprises
Management, pp. 234-245, ISBN 978-9737094209, Editura Economic, Bucureti Parrott, G.,
Roomi, M.A., Holliman, D., An analysis of marketing programmes adopted by regional
small and medium-sized enterprises, Journal of Small Business and Enterprises
Development, Vol. 17, No. 2, 2010, pp.184-203 Popescu, D., Chivu, I., Scarlat, C., CiocrlanChitucea, A., Popescu, D.O., Human Resources Development within Romanian Small and
Medium Entreprises in a Knowledge Based Economy, Metalurgia International, vol. XV,
nr.7/2010, pp. 48-52, cotaie CNCSIS: ISI ISSN 15822214 Redman, T., Wilkinson, A.
(2006). Contemporary human resource management: text and cases, 2nd Edition, Pearson
Education, p. 418, 2006, ISBN 0-201-59613 Vladoi, A.D., Mihoc, F., Curmei, C., Specific
Approaches of Modern Technology Marketing within SMEs on B2B Market, Proceedings of
3rd International Conferince on Entrepreneurship, Innovation and Regional Development,
ICEIRD 2010, Novi Sad, Serbia, May 27-29, 2010, pp. 802-809 Romanian Government,
Annual Report 2007 Small and Medium-Sized Enterprises of Romania, Project financed
within The European Unions PHARE Programme, ISSN 1454-0576 White Charter of
Romanian SMEs, Seventh Edition, Bucharest, 2009, pp. 130-145, ISBN 978-9731806365
http://www.mimmc.ro/files/Raport_Anual_IMM_2008.pdf, accesses on the 6th of April 2010,
own calculations (the exchange rate Lei/Euro was considered to be 3,52 in 2006, 3,34 in 2007,

4,10 in 2009) http://www.bnro.ro/Publicatii-periodice-204.aspx, Monthly Bulletin, December

2009, accessed on 29.03.2010